Preambul Comunitatea Studentilor Geografi

Denumirea oficială: Regatul Danemarcei Capitala: Copenhaga (l,3 mil. loc.)

Limba oficială: daneza Suprafaţa: 43.000 km2 Locuitori: 5,l8 mil. (l2l loc./km2)

Religia: protestantism 90%; catolicism Moneda: coroana Forma de guvernământ: regat Ziua naţională: l6 aprilie

Geografie: D. este aşezată în Europa de nord-vest. Limite: la V, M. Nordului, la N M. Skagerrak; la E, M. Kattegat; la S şi SE M. Baltică, la S Germania. G. fizică: Arh. danez este situat la poarta M. Baltice şi este format din Peri. Jylland / Iutlanda şi cca. 500 de insule învecinate: Sjaelland / Zealand, Fyn, Lolland, Funen, Fal ster, Langeland, Als, Mon, Mors, Bornholm în M. Baltică şi ins. Fsenols în N. Atlanticului şi Groenlanda. Relieful este de câmpie joasă (sub l70 m. alt.) cu morene de interior, semnele glaciaţiei cuaternare, şi nisipoasă pe ţărmuri. Arh. D. leagă M. Nordului de M. Baltică. Ţărmul este străpuns de golfuri, lagune şi fiorduri nenumărate pe 75.000 km lungime. Reţeaua hidrografică este neînsemnată; câteva lacuri. Clima: este temperat-oceanică. Vântul din V aduce precipitaţii între 6l0 mm/an - 800 mm/an în Iutlanda. Temp. medie anuală este de 0°C în ianuarie şi l7°C în iulie. Floră şi faună: Pădurile ocupă l0-ll% din terit. În rest landă (vegetaţia terenurilor nisipoase) sau perdele forestiere de protecţie. Fauna: cerbi, iepuri, vulpi, păsări, peşte. Populaţia: D. este omogenă, formată din danezi, peste 95%; germani, suedezi. Concentrarea pop. în ins. Sjaelland (cu cap. Copenhaga) şi ins. Fyn (între l30-290 loc./km2). Rata natalităţii: l2%o a mortalităţii: ll,8%o. Rata pop. urbane: 85%. Resurse şi economie: D. are o econ. dezvoltată, deşi este lipsită de res. min. suficiente. Are: petrol, gaze naturale, în M. Nordului, roci de construcţie (cretă, nisip cuarţos, caolin). Ind. tradiţională de construcţii navale, motoare diesel, nave frigorifice, ind. chimică, a cimentului, a ceramicii, alimentară, farmaceutică, electronică şi de generatoare eoliene (locul I pe glob). Pescuitul. Agric. bazată pe creşterea vitelor (l0% din terit. sunt păşuni): bovine pentru lapte şi carne, păsări; se cultivă: orz, ovăz, secară şi grâu; sfeclă de zahăr; fructe; legume; plante furajere. Transporturi şi comunicaţii: Danemarca este placa turnantă a comunicării schimburilor între Scandinavia şi Europa. D. are o reţea de căi rutiere bine întreţinută; căi ferate; flotă comercială. Un aeroport internaţional modern (Kartrup) la Copenhaga. Oraşe: Aarhus (port), Odense, Alborg, Eshjerg (port), Helsingor (port), Frederikshavn (port). Universităţi la Aarhus (l928); la Odense (l964); Copenhaga, (l479). Istoria: D. este locuită de triburi germanice (angli, iuţi, cimbri); în sec. VI este ocupată de triburile danezilor, venite dinspre N. În sec. IX este întemeiat un regat. În sec. X este adoptat creştinismul. În sec. X cuceresc N. Franţei şi ducatul Normandiei. Vikingii pun stăpânire pe E Angliei şi de asemenea pe Norvegia integrându-le în statul danez sub Knut cel Mare (l0l9-l035). Reunind sub autoritatea sa Norvegia, Islanda, Suedia şi Finlanda (l397- l525), Uniunea de la Kalmar devine putere hegemon a nordului. Controlează traficul prin Strâmtoarea Sundului între M. Baltică şi M. Nordului. În sec. VI, Reforma. Până în primele decenii ale sec. XVII domină M. Baltică şi Scandinavia. În l8l4 D. Este obligată să cedeze Suediei, Norvegia (Pacea de la Kiel). După războiul din l864 D. pierde prov. Lauenburg, Schleswig şi Holstein. În primul război mondial rămâne neutră. În l920 partea de N a Schleswig-ului este înapoiată D. prin plebiscit. În al doilea război mondial este ocupată de trupe germane (l940-45). În l953 Groenlanda este înglobată regatului D. Între l945-70 D. obţine prosperitatea; în l973 intră în Piaţa Comună. D. aprobă ratificarea Tratatului de la Maastricht după un referendum în l992, prin care îl respingeau. Statul: este monarhie

constituţională, regat ereditar, potrivit constituţiei din l953. Puterea legislativă este exercitată de suveran şi de Folketing; cea executivă de un cabinet rezultat în urma alegerilor. Conform principiului «regele domneşte dar nu guvernează», monarhul are rol extrem de discret în viaţa politică a statului, limitându-se adesea la transmiterea de mesaje, dar un rol public important simbolizând unitatea statului şi a naţiunii. Multipartitism.

Djibouti

Denumirea oficială: Republica Djibouti Capitala: Djibouti (220.000 loc.)

Limba oficială: franceza, araba Suprafaţa: 23.000 km2 Locuitori: 589.000 (26 loc./km2)

Religia: islamism 94%, catolicism Moneda: francul Djibouti Forma de guvernământ: republică Ziua naţională: 27 iunie

Geografia: D. este aşezat în E Africii, la Oc. Indian. Prin situarea sa la intrarea în Marea Roşie, teritoriul are o importanţă strategică. Limite: Somalia (S), Etiopia (V), Oc. Indian (Golful Aden, N şi NV). G. fizică: Aşezat în faţa Golfului Aden, Djibouti se află pe traiectoria marilor rute maritime care unesc Mediterana cu Asia de-a lungul Mării Roşii. Solul este arid, de origine vulcanică, format în principal dintr-un podiş de mică înălţime, cu vaste câmpii pârjolite. În zona central nordică, paralel cu Marea Roşie, este o zonă tectonică marcată de o falie, cu cele mai joase altitudini de pe continent. Lacuri, în general sărate, Assal (170 m sub nivelul mării). În N, lanţuri bazaltice. Cele mai mari înălţimi, la frontiera sudică: conul vulcanic Yebel Mussa Ali (2.050 m). Clima: este toridă, tropical-aridă, caracteristică zonei de coastă deşertice, cu temperaturi foarte ridicate. În afara zonei montane, se simte puternic lipsa precipitaţiilor (sub 200 mm/an). Floră şi faună: Pe câmpiile podişului, plante xerofite. Munţii acoperiţi de vegetaţie permanentă. Faună marină foarte variată: ton, crustacee (languste), moluşte. Populaţia: Există trei grup etnice, vorbind trei limbi diferite: afari (de origine danakli), pe trei sferturi din teritoriu, issas (în S) şi arabi. O mare parte a populaţiei este nomadă şi seminomadă. Aproape jumătate din întreaga populaţie trăieşte, în capitală. Ocupaţii: păstoritul, horticultura (în jurul capitalei Djibouti şi a oraşului Ambouli). Rata natalităţii: 37%o, a mortalităţii: 14,8%o; populaţia urbană 83%. Resurse şi economie: Ţară săracă, lipsită de resurse minerale, fără posibilitatea unei agriculturi susţinute. Animalele şi produsele lactate sunt pentru consum. Sare din lacul Assal. Importantă este activitatea portului Djibouti, pe ruta ce leagă Europa de Asia, Africa de E şi Australia: poartă spre lume a comerţului etiopian. Se importă majoritatea produselor de consum. Alte res.: cultura palmierilor, creşterea animalelor: capre, oi, asini, cămile. Transporturi şi comunicaţii: drumuri tranzitabile, sistem de cale ferată; calea ferată Etiopia-Djibouti este principala sursă de bogăţie a ţării. Aeroport la Djibouti. Oraşe: Dikhil, Ali-Sabieh, Tadjoura, Obock (port). Istoria: Teritoriul a fost populat din evul mediu de triburile issa (de origine somaleză) şi afar (de origine etiopiană, danakli). Din sec. al XlX-lea, D. face parte din Sultanatul Moscat şi Zanzibar. În 1862, pe baza acordului cu triburile afar, Franţa obţine dreptul de a ancora în portul Obock. În 1884, sultanatul afarilor (Tadjurah), iar în 1885 cel al triburilor issa devin protectorate franceze, iar în 1896, colonie sub numele de „Coasta Franceză a Somalilor”. În 1897 portul D. devine, prin acord franco-etiopian, port de tranzit pentru Etiopia; în 1917 se deschide calea ferată Addis-Abeba- Djibouti. În 1946, Djibouti este „teritoriu de peste mări” al Franţei, în 1947 îşi câştigă autonomia, în 1977 devine stat-independent, având în frunte un preşedinte. Tensiuni etnice între populaţiile afar şi issa; presiuni şi pretenţii teritoriale din partea Etiopiei şi a Somaliei. Franţa ajută cu o forţă de menţinere a păcii. Statul: este republică prezidenţială, conform Constituţiei din 1981. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte şi Camera Deputaţilor, cea executivă de preşedinte şi Consiliul de Miniştri numit de preşedinte. Un partid în ţară, alte şase în ilegalitate sau în exil.

Dominica

Denumirea oficială: Uniunea Dominica Capitala: Roseau (15.000 loc.)

Limba oficială: engleza Suprafaţa: 751 km2 Locuitori: 71.000 (95 loc./km2)

Religia: catolicism 80%, protestantism Moneda: dolarul Caraibelor orientale Forma de guvernământ: republică Ziua naţională: 3 noiembrie

Geografie: D. este aşezată în America Centrală Insulară, în arh. Antilele Mici. G. fizică: un relief muntos, de natură vulcanică, 1447 m alt. max. În centrul ins. se întinde o câmpie. Apele au cursuri scurte. Clima: este tropical-oceanică, cu precipitaţii bogate şi temp. medii anuale de 27°- 28°C. Cicloane devastatoare. Floră şi faună: pădure tropicală umedă. Faună bogată în păsări. Populaţia: este formată în majoritate din negri 65%, mulatri, metişi, creoli. Rata natalităţii: 16%; a mortalităţii: 7%. Rata pop. urbane: 9%. Resurse şi economie: Econ. bazată pe culturi de: ba­nanieri, nuci de cocos. Turism slab dezvoltat. Transporturi şi comunicaţii: autovehicule. Oraşe: Portsmouth. Istorie: D. este descoperită de Columb într-o zi de duminică, de unde îşi trage numele, în 1493. În sec. XVII-XVIII devine obiect de dispută între Franţa şi Anglia; sunt aduşi sclavi negri din Africa. În 1783: colonie engleză. În 1978, D. îşi proclamă independenţa; rămâne republică în cadrul Cotmmonwealth-ului. Datorită econ. slabe, există şomaj şi tensiuni sociale. Statul: este republică parlamentară, conform Constituţiei din 1978. Puterea legislativă este exercitată de Camera Adunării; cea executivă de un cabinet condus de liderul partidului majoritar din Cameră. Multipartitism.

Ecuador

Denumirea oficială: Republica Ecuador Capitala: Quito (1 mil. loc.)

Limba oficială: spaniola; uzuală: limba indigenilor: quechua Suprafaţa: 270.670 km2 Locuitori: 11,69 mil. (43 loc. / km2)

Religia: catolicism 94%, protestantism, mozaism Moneda: sucre

Forma de guvernământ: republică Ziua naţională: 10 august

Geografie: E. este aşezat în America de Sud, de ambele părţi ale Ecuatorului, de unde îşi trage numele. Limite: Columbia (N), Peru (E şi S), Oc. Pacific (V). G. fizică: E: are de-a lungul Pacificului o câmpie colinară (Costa), mai extinsă şi mai umedă în N, despărţită de câmpia Oriente din bazinul superior al Amazonului (cca. 50% din terit.) prin două Cordillere ale Anzilor, orientate de la N la S, cu platouri înalte în centru, străbătute de văi. Este o regiune vulcanică: vf. Chimborazo (6.310 m), Turigurahua, Cotopaxi, Altar ş.a. Cutremure catastrofale în 1987. Arh. Galapagos (7.812 km2) sau Colon/Columb face parte din terit. E. Câmpia de coastă este udată de numeroase cursuri de apă dintre care cel mai lung este Guayas (60 km) navigabilă până la vărsare în Golful Guyaquil, larg de 200 km. În E, Putumayo, Napo, Pastaza, toate afl. ale Amazonului. Clima este ecuatorială. Temp. medie anuală: 24°C (Costa şi Oriente); 13°C (Quito); mai rece în munţi, fără variaţie de anotimpuri. Precipitaţii: Costa: 120-500 mm/an; Anzi: 500-1010 mm/an; Oriente: 1.010-2.030 mm/an. Floră şi faună: păduri ecuatoriale cca. 50% din terit. (lemn de esenţă tare, balsa şi din categoria plantelor colorante); savană în Costa. Faună specifică celor două zone vegetale. Arh. Galapagos/Colon este declarat P.N., spaţiu prezervat şi patrimoniu al umanităţii. Populaţia: este formată din: metişi 35%, albi 20%, mulatri 15%, negri 5%. Concentrarea max. a pop. pe platourile din Anzi şi în depresiuni; în Costa. Zona amazoniană: pop. rarefiată (1-2 loc./km2). Rata natalităţii: 25%; a mortalităţii: 6%. Rata pop. urbane: 58%. Resurse şi economie: Economie în curs de dezvoltare cu o ind. relativ diversificată, cu un export în care ponderea principală o deţin petrolul şi culturile comerciale. Res. min.: aur, argint, petrol, fier, cupru. Culturi de subzistenţă: orez, fasole, manioc, porumb, cartofi. Pescuitul. Culturi comerciale; la banane, printre primele exportatoare din lume, trestie de zahăr, cafea, cacao, ananas, bumbac, tutun, tartago (plantă oleaginoasă). Creşterea animalelor: cornute mari, oi. Export: petrol, banane, cafea, cacao, lemn de balsa (printre cele mai mari rezerve din lume), pălării de pai, nuci de tagua, rom. Transporturi şi comunicaţii: căi ferate, căi rutiere; autovehicule; flotă comercială. Infrastructura drumurilor slab dezvoltată. Aeroport la: Quito şi Guayaquil. Oraşe: Guayaquil (port), Cuenca, Ambato, Machala, Portoviejo, Riobamba. Există 10 universităţi. Istoria: Vechiul regat indigen Quito este cucerit de indienii din Peru în sec. XV. În 1532 este fondată o colonie spaniolă de Pizarro şi inclusă în Viceregatul Peru, apoi în Noua Grenadă. Devine independentă de Spania la 10 august 1809. După mişcarea revoluţionară din 1822, face parte din Marea Columbie (1822-1831) împreună cu Columbia şi Venezuela. În 1830 îşi proclamă independenţa şi suveranitatea statului. Mari tensiuni politice între conservatori şi liberali. Dese dispute de graniţă cu Peru. După al doilea război mondial numeroase lovituri de stat militare. În 1970 este instaurată o dictatură şi Congresul este dizolvat. În 1972 este pusă în funcţie conducta de petrol transandină distrusă în parte de cutremurul din 1987. Situaţia pol.- socială şi econ. dificilă. În 1992, E. se retrage din OPEP (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de

Petrol). Statul: este republică prezidenţială, conform Constituţiei din 1987-1979. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte şi de Congresul Naţional; cea executivă de un cabinet ales şi condus de preşedinte. Multipartitism.

Egipt

Denumirea oficială: Republica Arabă Egipt Capitala: Cairo (6 mil. loc.)

Limba oficială: araba Suprafaţa: 1.000.000 km2 Locuitori: 64,2 mil. (64 loc./km2)

Religia: islamism 93%, creştinism (copţi, catolici)

Moneda: lira (livra) egipteană Formă de guvernământ: republică Ziua naţională: 23 iulie

Geografia: E. este aşezat în NE Africii şi V. Asiei. Limite: Marea Mediterană şi Israelul (N), Marea Roşie (E), Sudanul (S), Libia (V). G. fizică: Sahara ocupă cea mai mare parte a ţării, sub forma unui deşert format din, platouri. Teritoriul este împărţit în patru regiuni naturale. Prima: Valea Nilului şi Delta. A doua, Deşertul Occidental (la V de Nil) care cuprinde 3/4 din suprafaţa totală, formează trei podişuri de gresie şi calcar, despărţite prin depresiuni, cu ape subterane şi oaze. Podişul sudic este nisipos şi nu trece de 1.000 m înălţime; include oazele Dahla, Kharga şi AbouMinkar, unde există ape subterane. La nordul lui, cel de al doilea podiş, argilos, cu depresiuni, formează oazele: Farafra, Bahria, localitatea Fayoum, valea Rayan, depresiunea Kattarah (134 m sub nivelul mării). Al treilea podiş se află la N de Kattarah. A treia regiune: Deşertul Oriental sau Deşertul Arabic, între Nil şi Marea Roşie, format din două podişuri stâncoase (hammada): cel de la N de Kenah, înalt de 500 m, cel de la S, mai mic. Între Nil şi Marea Roşie, de-a lungul ei, un lanţ muntos, cu altitudini max. de 2.174 m (Jebel Shayeb). A patra regiune, Peninsula Sinai, este un podiş întins, cu dune de nisip la N, cu văi uscate (Wadi El- Arish). În centru, podişul El-Tih, cu văi adânci, uscate, care duc spre Golful Suez. şi Golful Aqaba. Aici sunt cei mai înalţi munţi din E: mt. Katharina (2.446 m), mt. Umm Shawer (2.402 m), mt. Eth-T'hebt (2.250 m). Geografic, peninsula Sinai face parte din Asia. Nilul, cel mai lung fluviu din lume (6.700 km), cu 1.500 km pe teritoriul Egiptului, pătrunde în ţară pe la N de Wadi Halfa, curge printr-o vale strâmtă, printre coline nisipoase, către Esna, apoi printre coline argiloase către Cairo. La N de capitală formează delta (24.000 km2). Egiptul are ieşire în N la Marea Mediterană şi în E la Marea Roşie. Clima: este mediteraneană pe litoralul nordic şi în delta Nilului; în rest, tropical-deşertică (18°C-31°C); precipitaţii 3.200 mm/an. Floră şi faună: Vegetaţie săracă, în afară de Deltă şi valea Nilului; în deşert, lipseşte sau e întâlnită doar cea xerofită. Fauna săracă, în afară de Delta Nilului. Populaţia: Egiptul este cea mai populată ţară arabă, cea mai mare concentrare pe valea Nilului (5% din teritoriu). Majoritatea o formează felahii (ţărani egipteni), din timpuri imemoriale; ceilalţi sunt africani: beduini, turci, arabi, care s­au amestecat cu populaţia autohtonă. Majoritatea populaţiei este ocupată în agric. Cairo, cel mai mare oraş din Africa, este suprapopulat. Rata natalităţii: 26,4%, mortalitatea: 7,1%; populaţia urbană: 45%. Resurse şi economie: bumbac, grâu, porumb, orez, oraz, sorg, trestie de zahăr, arahide de pământ, susan, curmale, banane; ovine, caprine, cămile, peşte, corali; energie electrică, petrol (Ras Gharib, Hurghada, Abu Rudeis), mangan, sare marină. Ind. de rafinare a petrolului, textilă; ciment, sticlă, zahăr, alcool etc. Export: bumbac, textile, petrol şi derivatele lui, orez, mangan. Agric. dezvoltată datorită sistemului de irigări generalizat. Barajele - rezervoare de pe Nil, în special cel de la Assouan permit o irigare permanentă. Venituri (devize) din turism şi din folosirea Canalului de Suez (161 km lungime, 70-125 m lăţime, adâncime minimă 11 m). Transporturi şi comunicaţii: Drumuri tranzitabile, reţea de căi ferate, zone navigabile pe Nil.

Oraşe: Alexandria, Suez, Port Said, Tantah, Mansourah, Ismailia, Gizah (N); Assiout (central); Assouan (S), toate pe valea Nilului. Istoria: Cu cca. 3000 ani î. Hr. a luat naştere în Egipt o civilizaţie înfloritoare, pe valea inferioară a Nilului. Între 3200-2778 î. Hr., prima şi a doua dinastie, epoca thinită. Menes sau Narmer unifică Egiptul. Între 2778-2260, a treia până la a şasea dinastie: Egiptul vechi. Dinastia de Djoser la Saqqarah. Piramida din Gizeh. Între 2260-2160; dinastia a şaptea până la a zecea; perioadă de tulburări politice şi sociale, numită perioada intermediară. Între 2160-1785 dinastia a unsprezecea şi a douăsprezecea: Imperiul de mijloc sau primul Imperiu teban. Egiptul cucereşte Siria şi Nubia. Între 1770-1580, dinastia a treisprezecea până la a şaptesprezecea a doua perioadă intermediară; invazia hixoşilor veniţi din Asia. Între 1580-1085, dinastia a optsprezecea până la a douăzecea: Noul Imperiu sau Al doilea Imperiu teban. Egiptul este una din marile puteri din Orient. Domnesc: Thoutmosis III, Amenophis IV, ereticul devenit Akhenaton şi Ramses II. Anul 1085 marchează sfârşitul unităţii egiptene. Dinastiile străine şi naţionale alternează la putere de la a douăzeci şi una la a douăzeci şi şasea dinastie. Invazia asiriană. În 525, persanul Cambize cucereşte Egiptul. Regii perşi alternează cu cei indigeni de la a douăzeci şi şaptea la a treizecea dinastie. În anul 332 Alexandru cel Mare cucereşte Egiptul. Între 30 î. Hr.-395 d. Hr., Egiptul este provincie romană. Se răspândeşte creştinismul. Între 395-639, Egiptul este provincie a Imperiului Bizantin. Egiptul este musulman până la Mehmet-Ali, după 640 este cucerit de arabi şi islamizat, în timpul dinastiei omeizilor, apoi a abasizilor. Se adoptă limba arabă. În 750, copţii mai reprezentau doar 1/4 din populaţie. Între 969-1171, fatimizii, dinastie şiită; fondează oraşul Cairo şi universitatea D'al Azhar (973). În 1171 ia puterea Saladin. Din 1171-1259 dinastia ayubidă pune mâna pe totalitatea statelor latine ale Levantului şi restaurează sunismul. 1250-1517: casta militară a mamelucilor domină ţara şi instaurează o administraţie eficace. 1517-1805: Egiptul este provincie otomană, guvernantă de un paşă numit anual. 1789-1801: Egiptul este ocupat Napoleon Bonaparte. Egiptul modern. 1805-1848: Mehmet-Ali, care s-a declarat paşă pe viaţă, îi masacrează pe mameluci (1811) şi modernizează ţara. El cucereşte Sudanul (1921). În 1867 Ismail Paşa obţine titlul de khedive (vice-rege). În 1869 este inaugurat Canalul de Suez. Între 1878-1881, Egiptul nu mai poate asigura plata datoriilor contractate şi acceptă ca posturile importante din guvern să fie preluate de francezi şi englezi; după 1882, numai de englezi. Egiptul devine protectorat englez (1914-1922), punând capăt suzeranităţii otomane. După 1922, regat independent; începe lupta pentru o independenţă efectivă. Tratatul anglo-egiptean din 1936 confirmă independenţa Egiptului, care acceptă staţionarea de trupe britanice pe teritoriul său. Între 1936-1952, sub Farouk I, mişcarea politico-religioasă Fraţii Musulmani se radicalizează în mişcare naţionalistă, devenind mâi activă după înfrângerea armatelor arabe de către Israel (1948-1949). Egiptul republican. În 1953 „ofiţerii liberi”, conduşi de Neghib şi Nasser, iau puterea şi proclamă republica. În 2954, Nasser devine unicul conducător al Egiptului, iar în 1956 obţine de la sovietici finanţare pentru barajul de la Assuan; naţionalizează Canalul de Suez, ceea ce duce la un conflict cu Israelul şi la intervenţia militară franco-britanică. Între 1958-1961, Egiptul şi Siria formează Republica Arabă Unită, la care aderă şi Yemenul, prezidată de Nasser. În „războiul de şase zile” cu Israelul (1967), Egiptul este înfrânt. În 2967 Egiptul rupe cu URSS şi-i expulzează pe consilierii sovietici. În 1970 Sadat îi succede lui Nasser. Războiul din 1973 cu Israelul se sfârşeşte onorabil pentru Egipt. În 1979, tratatul de pace cu Israelul. În 1981 Sadat este asasinat. Hosni Mubarak devine preşedinte. În 1982 Egiptul recuperează Sinaiul. Între 1983-1984 Egiptul se apropie de Israel spre dezaprobarea lumii arabe. Sub presiunea fundamentaliştilor musulmani, islamizează Constituţia şi învăţământul. Între 1978-1988, cea mai mare parte a ţărilor arabe restabilesc relaţii cu Egiptul; în 1989 Eguptul este reintegrat Ligii arabe. În 1991, în războiul din Golf, Egiptul participă la forţele multinaţionale împotriva Iraqului. În 1993 se înmulţesc atentatele teroriste sub acţiunile represive ale guvernului împotriva islamiştilor. Statul: este republică prezidenţială, conform Constituţiei din 1971. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte şi de Adunarea Populară; cea executivă de preşedinte şi de Consiliul de Miniştri numit de preşedinte. Multipartitism.

El Salvador