Preambul Comunitatea Studentilor Geografi

Denumirea oficială: Republica Ciad Capitala: N'Djamena (590.000 loc.)

Limba oficială: franceza; limbi vorbite: dialecte ale sudanezei şi araba Suprafaţa: 1.284.000 km2 Locuitori: 6,54 mil.(5 loc./km2)

Religia: islamism 50%, animism aprox. 30%, catolicism

Moneda: francul CFA

Forma de guvernământ: republică

Ziua naţională: 7 iunie

Geografia: C. este situat în Africa central-nordică şi sahariană. Limite: Libia (N), Sudanul (E), Rep. Centrafricană (S), Camerun (SV), Nigeria, Niger (V). Nu are deschidere la mare. G. fizică: În N este o zonă deşertică de nisip, o zonă de tranziţie spre savane, care formează Sahelul; în SV, la graniţa cu Republica Centrafricană sunt păduri tropicale. În N, Munţii Tibesti (vulcanici, vf. Tousside, 3.265 m), în NE, platoul Erdi, masivul Ennedi, iar la S acestuia, Munţii Ouaddai. Apele cele mai importante: Chari şi Logone în S, Bahr el-Ghazal în zona centrală (o parte din an seacă); se varsă în lacul Ciad (11.000-22.000 km2). Clima: este tropicală; în N, în zona deşertică sahariană este aridă (precipitaţii 20 mm/an), prelungindu-se în Sahel, unde deşertul a înaintat cu 100 km. În S, precipitaţiile din iulie-septembrie fac să crească debitul apelor; Chari creşte până la 3.500 m/s. Floră şi faună: în zonele uscate, vegetaţie ierboasă; xerofită (în Sahara) şi discontinuă, sărăcăcioasă, de stepă, în Sahel, ierburi înalte in savana din S şi păduri tropicale la graniţa sudică (12%). Populaţia: Există două grupe etnice: în N, arabi sau populaţii arabizate, în rest, negri sudanezi, saharieni, împărţiţi în numeroase triburi. Cea mai mare concentrare în SV, aprox. 35 loc./km2; în zonele deşertică ori semi-deşertică, populaţia este nomadă (şi sub 1 loc./km2}. Trei sferturi din populaţia activă în agric. Rata natalităţii: 41,6%o, mortalitatea: 16,3%o; populaţia urbană: 21%. Resurse şi economie: Fără ieşire la mare, cu o climă aridă, fără res. minerale, C. este una din cele mai sărace ţări ale lumii. Bumbacul, animalele (bovine, ovine, caprine, cămile, asini; catâri) şi produsele zootehnice sunt principalele articole pentru export. Transporturi şi comunicaţii: vehicule; nu au căi ferate. Oraşe: Sarh, Moundou, Abeche. Istoria: În preistorie, vânători şi culegători, care au lăsat gravuri rupestre. După încălzirea climatului, cu 7000 de ani î. Hr., se ocupau cu vânătoarea. Din sec. al IX-lea până în sec. al XIX- lea, C. este islamizat de arabi, care se infiltrează tot mai mult. În sec. al XVI-lea cunoaşte max. înflorire, cu centrul la Bornou. În sec. al XIX-lea, Lacul Ciad este punctul de convergenţă al exploratorilor europeni. Ambiţiile europenilor se ciocnesc de ale negrilor arabizaţi; prin acordurile franco-german şi franco-britanic, se fixează graniţe artificiale: În 1900, francezii înving orice rezistenţă şi teritoriul Ciadului este integrat coloniei Oubangui Chari, iar în 1922 încadrat Africii Ecuatoriale Franceze. În 1940, se alătură Franţei Libere. În 1958, devine rep. autonomă, în sânul Comunităţii Franceze, iar în 1960, rep. independentă, având în frunte un preşedinte. În 1968, nordul islamizat optează pentru secesiune, condus de Frontul pentru Eliberare Naţională din Ciad. În 1969, Franţa ajută guvernul împotriva rebelilor susţinuţi de Libia. În 1975, lovitură de stat, preşedintele asasinat. Tensiuni etnice şi confesionale între nordul arabofon şi sudul negoid, creştin sau animist. În 1979, războiul civil se întinde în fără, mai ales în capitala N'Djamena. În 1980, un acord semnat între Libia şi Ciad. Libia şi Franţa intervin cu trupe pentru restabilirea ordinii; ţara cade tot mai mult în haos econ. şi politic, facţiunile rebele se înmulţesc. În 1982, capitala este evacuată de libieni, Libia ocupă în nord o fâşie din terit.

Ciadului; Franţa ajută la instalarea preşedintelui. În 1984, conform acordului dintre Libia şi Franţa, forţele franceze se retrag, dar Libia nu respectă acordul. În 1986, Franţa instalează un dispozitiv de apărare militară a Ciadului, la sud de paralela 16°. O parte a opoziţiei se raliază preşedintelui, care îşi consolidează poziţia faţă de Libia. În 1987, o victorie asupra libienilor; în 1988, Libia şi Ciadul restabilesc relaţiile diplomatice, dar pacea este fragilă. În 1990, preşedintele este răsturnat de la putere. În 1994, Curtea Internaţională de la Haga reafirmă suveranitatea sta­tului Ciad asupra fâşiei Aozou, ocupată de Libia după 1973. Statul: este republică prezidenţială, potrivit Cartei Naţionale din 1991. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte şi de Consiliul Consultativ; cea executivă, de un cabinet condus de preşedinte. Există mai multe formaţiuni politice; ale guvernului şi revoluţionare.

Cipru

Denumirea oficială: Republica Cipru Capitala: Nicosia (160.000 loc.)

Limba oficială: greacă şi turcă Suprafaţa: 9.25l km2 Locuitori: 750.000 (8l loc./km2)

Religia: ortodoxism 79%, islamism l9%, catolicism

Moneda: lira cipriotă

Forma de guvernământ: republică

Ziua naţională: l octombrie

Geografia: C. este un stat insular, aşezat în bazinul de E al Mediteranei, la cca. 80 km S de ţărmul Asiei Mici (Turcia). G. fizică: Insula Cipru este una din cele mai mari din Mediterana. Este străbătută de la NV la SE de o depresiune, Câmpia Messaoria, între două lanţuri de munţi: la N munţii Kyrenia (alt. l000 m; vf. Akromandra, l0l9 m); în SV, munţii Troodos (alt. l900 m; vf. Olimpus, l953 m). Ape mai importante: Pirias şi Yalias (72 km). Din cauza tăierii pădurilor, iarna râurile se transformă în torente, iar vara seacă, formând lacuri mici. Clima: este mediteraneană, cu o medie anuală de l9°C. În depresiuni temp. minimă în februarie este de 5,5°C, cu o medie maximă de l5°C; în august, media anuală este de 20,5°C şi maxima de 35,5°C. În timpul iernii, munţii se acoperă de zăpadă pentru câteva săptămâni. Precipitaţii mai bogate în V munţilor Troodos (850-l000 mm/an), mai sărace în câmpia joasă Messaoria (360 mm/an). Floră şi faună: Pădurile (l7% din terit) au fost tăiate masiv, lăsând locul agric. şi păşunatului. În SV, pe lanţul muntos, cresc păduri întinse de pin negru, pin de Alep, cedri şi chiparoşi. Populaţia: formată din greci şi turci, la care se adaugă un foarte mic procent de armeni şi alte naţionalităţi. Majoritatea populaţiei lucrează în industria manufacturieră, servicii, comerţ. În câmpia Messaoria concentrarea pop. este mai mare, chiar dacă în l974 mulţi greci s-au refugiat. Rata natalităţii: l6,3%o; a mortalităţii: 7,2%o. Pop. urbană: 54%. Resurse şi economie: Deşi econ. C. a suferit datorită conflictului armat din l974 dintre etnia turcă şi cea greacă, ţara are o dinamică econ. susţinută de turism (activitate hotelieră) şi de activitatea bancară în care joacă un rol important în zonă, mai ales după declinul Libanului din ultimele decenii. Zona cipriotă greacă are un ritm de dezvoltare superior, bazat în special pe acordurile econ. cu CEE, conform cărora s-a dezvoltat viticultura, recolta de citrice (cca. 50% din pământul arabil) şi a cartofilor, care datorită climei se recoltează timpuriu. Resurse: grâu, cartofi, viţă de vie, vin, măsline, agrume (citrice), tutun, bumbac, lemn, ovine, caprine, asini, lână, lactate, puiet peşte, bureţi de mare; cupru (de unde vine şi numele ţării), pirite, crom, sulf, azbest, ciment. Transporturi şi comunicaţii: Are căi ferate, autovehicule, o flotă comercială foarte dezvoltată. Oraşe: Limasol (port), Famagusta, Larnaka (port), Kirenia, Morfou. Istoria: Populat din mileniul al doilea î. Hr. de ahei (greci). Se cunoştea scrierea silabică cipro-minoică. Încă din antichitate, C. era o sursă de cupru accesibilă celor trei continente (Europa, Asia, Africa), ale căror interese au fost convergente în acest punct. Cipru a fost cucerit succesiv de: fenicieni, egipteni, hitiţi, asirieni, perşi, macedoneni (333 î. Hr.). A fost făcut provincie romană, a devenit parte componentă a Imp. Bizantin (395); atacat şi cucerit de arabi (din sec. VII-X), cucerit de Richard I (Inimă de Leu) al Angliei, care l-a vândut familiei Lusignan, dinastie a Ierusalimului, în ll92; de veneţieni (l489), de turci (l57l), cedat de aceştia Marii Britanii, spre administrare (l878); anexat de Marea Britanie (l9l4), devenit colonie a Coroanei în l925. Între l955-59 ciprioţii greci luptă împotriva dominaţiei britanice şi cer unirea cu Grecia (Enosis). După semnarea tratatelor între Marea Britanie, Turcia şi Grecia (puteri garante), în l960 se proclamă independenţa C. în cadrul Commonwealth-ului. Conflict între comunitatea greacă şi turcă; ONU trimite în l964 trupe de menţinere a păcii care continuă să existe şi astăzi în C. În l974, lovitură de stat favorabilă

Enosis-ului; trupe turceşti debarcă în C. şi ocupă l/3 din insula Cipru, partea de NE, proclamată unilateral, în l975, stat autonom şi federal, iar din l985 denumită „Republica Turcă a Ciprului de Nord”. Tratativele internaţionale continuă pentru unificarea politică a tării, dar în fapt C. este divizat în două state de sine stătătoare. Statul: este republică prezidenţială (membră în Commonwealth) conform Constituţiei din l960. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte şi de Camera Reprezentanţilor; cea executivă de Consiliul de Miniştri, numit şi condus de preşedinte. Comunitatea turcă, în urma declarării unilaterale a „Republicii Turce a Ciprului de Nord”, are o Adunare Legislativă şi un cabinet propriu. Multipartitism: partide cu caracter etnic (greceşti şi turce).

Coasta de Fildeş

Denumirea oficială: Republica Cote d'Ivoire Capitala: Yamoussoukro (130.000 loc.)

Limba oficială: franceza; uzuale: dioula, baoule şi dialecte sudaneze Suprafaţa: 320.000 km2 Locuitori: 14,73 mil. (46 loc./km2)

Religia: animism 65%, islamism 23%, catolicism 10%, alte culte creştine

Moneda: francul CFA

Forma de guvernământ: republică

Ziua naţională: 7 decembrie

Geografia: Statul C. de F. este aşezat în Africa Occidentală, pe coasta Golfului Guineei, zona ecuatorială. Limite: Mali, Burkina Fasso (N), Ghana (E), Oc. Atlantic (S), Liberia (SV); Guineea (V). G. fizică: În sud, terit. de coastă atlantică, nisipoasă, urmând un lanţ de lagune, un cordon lacustru, apoi o câmpie vastă. În vest, coasta este stâncoasă. În restul ţării, un podiş relativ înalt (1.500 m), care coboară spre golf în trepte. De la N spre S (spre ocean), ţara e străbătută de cursuri de apă cu văi adânci: Comoe, Bandama, Sassandra, Cavally. Clima: cunoaşte diferenţe serioase: în S, ecuatorială; cu umiditate permanentă şi cu perioade de precipitaţii mari (4.000 mm/an); în N, tropicală, cu mai puţine precipitaţii (1.500 mm/an) şi cu mari variaţii de temperatură; vântul cald şi uscat (harmattan) bate frecvent dinspre Sahara. Floră şi faună: Pe câmpia din S, bogate păduri ecuatoriale, care. se prelungesc în păduri tropicale, ca nişte tunele vegetale de-a lungul apelor, numite păduri-galerii. Parcuri naţionale: Comoe în N, Peko şi Sangbe în V, Ta în SV. În lagune cresc cocotieri care fixează dunele de nisip. Podişul din N, uşor ondulat, este acoperit de savană tropicală. Populaţia: 99% negri. În zonele împădurite se păstrează mai bine structura tribală. Principalele grupuri etnice: agnis-ashantes şi krumen, iar în savană, dominant, mandinga. O mare mobilitate a populaţiei spre S, unde e cea mai mare densitate. Mulţi imigranţi din Volta Superioară, veniţi pe plantaţii. 3/5 din populaţia activă în agric., în special pe plantaţiile de cacao. Crescători de animale. Rata natalităţii: 47,6%o, a mortalităţii: 15,3%; populaţia urbană 43%. Resurse şi economie: Bogăţia cea mai importantă: cacao (primul producător şi exportator mondial); cafea, porumb, sorg (consum intern), banane, nuci de cocos; animale (bovine, ovine, caprine), peşte. Resurse minerale: petrol, diamante, mangan. Printre cei mai importanţi exportatori africani de cafea, cacao; lemn preţios (mahon). Transporturi şi comunicaţii: sistem feroviar. După 1934 se deschide calea ferată dintre vechea capitală Abidjan şi Niger, până la graniţa cu Volta Superioară care era integrată parţial Coastei de Fildeş (1932-1947). Oraşe: Abidjan (S, fosta capitală), Boua, Daola (în centru), Bondoukou (E). Istoria: Încă din sec. al XVI-lea începe islamizarea populaţiei mandiga (din savană) şi durează până în sec. al XVIII-lea când mandiga se unesc cu senoufo. În sec. XVII C. de F. este des­coperită de portughezi. În sec. XVII-XVIII, când negustorii francezi fondează primele aşezări europene, existau aici câteva regate. În 1842, francezii iau în stăpânire zona lagunară. În 1893 se creează colonia Cote d'Ivoire care din 1904-1958 este alipită Africii Occidentale Franceze. „Teritoriu de peste mări” din 1946, devine republică autonomă în 1958, în cadrul Comunităţii Franceze, iar în 1960 îşi proclamă independenţa. Cunoaşte o perioadă de linişte şi înflorire, fiind unul dintre cele mai prospere state din Africa. Statul: este republică prezidenţială, potrivit Constituţiei din 1960 (amendată în 1990). Puterea legislativă revine preşedintelui (ales prin vot direct) şi Adunării Naţionale; cea executivă, preşedintelui şi cabinetului condus de un prim- ministru desemnat de preşedinte. Multipartitism.

Columbia

Denumirea oficială: Republica Columbia Capitala: Bogota (4,82 mil. loc.)

Limba oficială: spaniola Suprafaţa: 1.140.000 km2 Locuitori: 35,65 mil. (31 loc./km2)

Religia: catolicism 98%

Moneda: peso columbian Forma de guvernământ: republică Ziua naţională: 20 iulie

Geografie: C. este aşezată în nord-vestul Americii de Sud, în reg. de nord a Anzilor, riverană cu M. Caraibilor şi Oc. Pacific. Limite: M. Caraibilor (N), Venezuela, Brazilia (E), Peru, Ecuador (S), Or. pacific (V), Panama (NV). G. fizică: C. este împărţită în două mari regiuni; cea orientală sau de câmpie, o mare întindere joasă, care formează jumătate din terit. ţării, străbătută de afl. Amazonului şi ai lui Orinoco; şi cea occidentală, mai mult muntoasă, lanţul muntos al reg. occidentale, cu, numeroşi vulcani, unii activi, aparţine aproape în întregime sistemului andin şi este orientat de la N la S, tăiat de văi tectonice. Sierra Nevada de Santa Maria (5.839 alt. max.) este un masiv izolat de-a lungul M. Caraibilor. C. este singura ţară latino-americană, având faţada la două oceane. Câmpiile litorale sunt înguste. Coasta Pacificului este mlăştinoasă. Apele: Rio Magdalena (1.550 km), care traversează ţara de la S la N, Caqueta (2.200 km, din care 2.000 navigabili), Putumayo (1.900 km), Cauca, Atrato ş.a. au un debit bogat cu un mare potenţial energetic. Clima: C. are cele trei tipuri de climat: cald, temperat şi rece, după altitudine; climă ecuatorială, în câmpia orientală; zone calde şi umede (900-2.000 m) şi reci, polare (2.000-3.000 m). Precipitaţiile 1.090 mm/an la Bogota. Temp. medie anuală: 14°C şi 15°C la Bogota; 24°C şi 29°C în câmpiile joase. Floră şi faună: În E, pădurile ecuatoriale şi savanele (llanos). Pădurile ocupă cca. 50% din terit. C. Fauna este foarte variată: pume, jaguari, tapiri, maimuţe, şerpi, specii numeroase de păsări. Populaţia: este formată 48% din metişi, 24% mulatri, 20% albi, negri, amerindieni. Concentrarea pop. în

zonele andine (pe platouri) şi pe câmpia litorală nordică. În câmpia orientală, în bazinul amazonian, sub 3% din pop. Rata natalităţii: 22%o; a mortalităţii: 5;8%o. Rata pop. urbane: 72%. Resurse şi economie: O economie în plină dezvoltare, dinamică. Ind. extractivă constituie baza econ., C. având resurse foarte variate: petrol, gaze naturale, cărbune (huilă); pietre preţioase (în special smaralde), argint, platină, uraniu, fier, sare. Agr. specializată în culturile de: cafea (recunoscută a fi de calitate superioară), cacao, trestie de zahăr, bananieri; bumbac, tutun, porumb, grâu, orez, cartofi, fasole. Alte res.: lemn, bambus. Ind. diversificată: rafinarea petrolului, siderurgie, energie electrică bazată pe hidroenergie 70—, produse chimice, pneuri, produse electrotehnice, textile, ceramică, ciment, hârtie, zahăr, ţigarete. Exporturi: cafea, cărbune (huilă), bumbac, banane, tutun, uraniu, aur, argint, platină, pietre preţioase. Trafic ilegal cu cocaină (culturi de coca). Transporturi şi comunicaţii: căi ferate, căi rutiere, autovehicule (infrastructură în curs de modernizare). Navigaţie fluvială pe râul Magdalena (1.450 km). Flotă comercială. Aeroport la: Bogota, Barranquilla. Oraşe: Medellin, Cali, Barranquilla, Manizales, Pereira. Există 30 universităţi; cea mai veche la Bogota (1572). Istoria: Populaţiile vechi ale C. erau formate din pop, chibcha, quechua, caraibe, araucane, guitnbaya ş.a. Între 1500-1502 spaniolii fac primele explorări pe ţărmul nordic; prima colonie la Darien (1513). Jimenez de Quesada este fondatorul oraşului Santa Fe de Bogota. Între 1536-1538 C. este cucerită de spanioli

Comore

Denumirea oficială: Republica Federală Islamică a Comorelor Capitala: Moroni (20.000 loc.)

Limba oficială: franceza; limbi vorbite: dialecte bantu, swahili, araba Suprafaţa: 2.171 km2 Locuitori: 677.000(356 loc./km2)

Religia: islamism (96%), creştinism (în Mayotte)

Moneda: francul CFA

Forrria de guvernământ: republică

Ziua naţională: 6 iulie .

Geografia: C. este un arhipelag în NV insulei Madagascar, în Oc. Indian, în E Africii. G. Fizică: Arhipeleagul este muntos, de origine vulcanică. Insula principală, Grande Comore. Alte insule: Mayotte, Anjouan, Moheli. Relief muntos; cea mai mare înălţime, vulcanul activ Karthala (2.475 m), în Grande Comore. Clima este tropical-oceanică; două anotimpuri: unul intens ploios (2.000­

0. 
   mm/an), altul uscat. În Grande Comore nu există surse permanente de apă potabilă, totuşi vegetaţia este exuberantă datorită şi vulcanilor. Floră şi faună: Puţine păduri (palisandru, abanos), pajişti. În zona coastei: mangrove, palmieri. Fauna este variată. Numeroase specii de păsări, reptile (cameleoni, broaşte ţestoase uriaşe). Populaţia este formată din negroizi metisaţi cu arabi africani şi malgaşi. Majoritatea lucrează. în agricultură. Rata natalităţii: 45,2%o; a mortalităţii: 10,2%; populaţia urbană: 31%. Resurse şi economie: Cultivă: vanilie, copra, cacao, cafea, trestie de zahăr, iasomie, citrice, porumb, papa, orez, manioc şi fructe tropicale. Crescători de animale: bovine, ovine, caprine. Sunt renumite plantele aromate, mirodeniile, vanilia din care se extrag uleiuri de esenţă. Se exportă: vanilie, copra, uleiuri de esenţă, rom, cacao, banane. Nu au resurse minerale. Economia slab dezvoltată. Una din ţările sărace ale lumii. Transporturi şi comunicaţii: vehicule. Oraşe: Mutsamudu, Fomboni. Istoria: Arabii apar în arhipelag în sec. al XV-lea şi islamizează populaţia autohtonă (originară din Africa, Madagascar, Indonezia). În sec. al XVI-lea portughezul Diego Ribeiro descoperă arhipelagul Comore care intră în stăpânirea Franţei între 1841-1886; din 1912 până în 1946 este administrat de un guvernator. În 1958 devine „teritoriul de peste mări” al Franţei. Treptat, până în 1968, autonomia arhipelagului Comore este lărgită. În 1972, referendum pentru independenţă. La 6 iulie 1975 Camera Deputaţilor din Moroni proclamă unilateral independenţa de stat a insulei Comore. În 1976, Comore părăseşte Comunitatea Franceză. În 1976, autorităţile franceze organizează în insula Mayotte un referendum separat; cu 94,4% votul se pronunţă pentru menţinerea statutului de „teritoriu de peste mări” francez. În 1976 şi 1977 Adunarea Generală ONU condamnă referendumul organizat de Franţa considerând că lezează integritatea şi suveranitatea naţională a Comore-lui. Constituţia din 1978 proclamă Comore Republică Federală Islamică. Statul: este republică prezidenţială, conform Constituţiei din 1978, parţial în vigoare. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte şi de Adunarea Federală, cea executivă de un Cabinet numit de preşedinte. Până în 1989, partid unic. Multipartitism.
   

care o numesc Noua Grenadă. În 2739, C. devine inima Viceregatului Noua Grenadă, care include Ecuadorul, Venezuela şi Panama. În 1810 începe lupta de eliberare naţională; în 1819 se proclamă unirea Venezuelei cu C. în Republica Federativă Marea C., căreia i se asociază şi Ecuadorul în 1822-1830 (preşedinte Simon Bolivar). În 1830 moartea lui Bolivar; federaţia se dizolvă şi Noua Grenadă se proclamă republică independentă. În 1886 este adoptat numele de Republica Columbia. De-a lungul sec. XIX se succed războaiele civile. În 1863 este adoptată o constituţie federală; bunurile clerului sunt confiscate. În 1883 preşedintele ales reia concordatul cu biserica şi în 1886 se promulgă o nouă constituţie unitară. 1899-1903 „războiul celor o mie de zile” pustieşte ţara. Sub presiunea SLIA, C. abandonează statul Panama (1903). 1904-1930, stabilitate politică, expansiune econ. (cafea, petrol). 1948-1958 război civil mocnit. În jurul anilor '70 apare o gherilă de inspiraţie castristă. 1978: agravarea situaţiei; legi de excepţie. După 1982, preşedintele ales promulgă legi de amnistie. După 1990 creşterea valului de violenţe legate de tensiuni politice şi trafic de droguri. Statul: este republică prezidenţială, conform Constituţiei din 1991. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte şi de Congresul Naţional (Senat şi Camera Reprezentanţilor); cea executivă de un cabinet numit şi condus de preşedinte. Multipartitism.

Congo

Denumirea oficială: Republica Populară Congo Capitala: Brazzaville (800.000 loc.)

Limba oficială: franceza Suprafaţa: 342.000 km2 Locuitori: 2,66 mil. (8 loc./km2)

Religia: animism 50%, catolicism 40%, protestantism, islamism