Preambul Comunitatea Studentilor Geografi

Denumirea oficială: Regatul Thailandei (Muang Thai)

Capitala: Bangkok (5,9 mil. loc.)

Limba oficială: thai

Suprafaţa: 514.000 km2

Locuitori: 59,41 mil. (116 loc. / km2).

Religia: budism (himayana) 90%; islamism 4%; hinduism, creştinism (catolicism)

Moneda: baht-ul

Forma de guvernământ: regat

Ziua naţională: 5 decembrie

Geografie: T. este aşezată în Asia de Sud-Est, în Peninsula Indochina. Limite: Myanmar (V şi NV), Laos (E), Cambodgia, G. Siam (Thailandei), Malaysia (S). G. fizică: Teritoriul T. ocupă

o parte din Pen. Indochina, în G. Thailandei (Siam) din Marea Chinei de Sud. În centru, câmpia aluvionară (sub 50 m) a râului Chao Phraya/Menam (1.326 km) înconjurată de munţii cei mai înalţi în NV (Inthanon, 2.595 m). Tot în N. T., între fl. Salween şi fl. Mekong, este o regiune cu văi adânci (300 m) şi lanţuri de munţi care merg de la N la S. În E terit., este Platoul Korat, de gresie, o reg. joasă (sub 200 m), inospitalieră, cu excepţia unei câmpii înguste aluvionare a fl. Mekong, şi a afluenţilor săi. Munţii din S pen. Malacca (Tenasserim} sunt sub 1000 m. Ape: fl. Menam (1.326 km navigabili) care drenează câmpia aluvionară centrală, produce inundaţii periodice; o reţea de irigaţii; la vărsarea în G. Thailandei este cap. Bangkok; fl. Mekong la graniţa cu Laosul. Clima: este tropicală şi subtropicală-musonică. Temp. medie anuală la Bangkok 25°C în decembrie şi 30°C în aprilie. Precipitaţiile: în N şi în centru, 1.270 mm/an; în delta Chao Phraya (Menamul), 1.010-1.270 mm/an; la Bangkok, 1.240 mm/an; în bazinul estic, 380 mm/an; în S, (istmul Kra) 3.300 mm/an. Floră şi faună: Păduri 60% din teritoriu (păduri tropicale şi tropical-umede) cu esenţe de lemn preţios (teck, santal), cu preponderenţă în Ş. În Pod. Korat, savană. Reg. de nord, muntoasă, este acoperită de păduri cu esenţe de lemn tare; în S, cu păduri umede. Fauna este bogată: tigrii, leoparzi, elefanţi, bivoli sălbatici, maimuţe, şopârle, şerpi (pitoni, cobre), crocodili, păsări. Populaţia: este formată 90% din thai, chinezi, malaezi, cambodgieni etc. Concentrarea max. a pop. în câmpia centrală, unde se cultivă orezul (hrana principală), în zona Bangkok din zona deltei Menamului. Rata natalităţii: 79,2%; a mortalităţii: 7%. Pop. urbană: 20%. Resurse şi economie: O economie dinamică; produce circuite integrate pentru electronică, asamblează automobile; industrii prelucrătoare: textilă (bumbac, tradiţională), agro-alimentară (uleiuri vegetale, zahăr). Printre primii producători şi exportatori mondiali la orez, hevea (cauciuc natural), ananas, zahăr (trestie de zahăr), manioc, iută; lemn de esenţă preţioasă. Alte culturi: copra, arahide de pământ, fasole, fructe. Pescuitul şi turismul aduc venituri notabile. Cheltuieli militare însemnate. Transporturi şi comunicaţii: Un complex de căi ferate şi autostrăzi; flotă comercială. Aeroport la Bangkok şi la Chiangmai. Un canal navigabil de 156 km, care să traverseze sudul peninsulei legând Oc. Indian cu G. Thailandei, a început să fie construit în 1889, ca să uşureze schimbul comercial. Oraşe: Nakhon Ratsima, Thonburi, Udon, Thani, Chiangmai. Există 9 universităţi; cea mai veche: Chulalongkorn Bangkok (1917). Istoria: Tiburile khmere locuiau în T. în sec. I. d. Hr. Triburile thai, coboară din Yunnan în văi şi întemeiază câteva regate independente dintre care se ridică în sec. XIII regatul Sukhothai (Siam); în sec. XIV-XV regatul Ayutthaya supune regatul Sukhothai, devenind o mare putere în Asia de Sud-Est. În sec. XVI încep comerţul cu portughezii (1511), înlocuiţi de olandezi, britanici şi francezi (sec. XVII). În 1688 o lovitură de stat; T. este scoasă de sub influenţele străine. Luptă continuu cu Birmania (Myarnnar) şi cu Cambodgia până în sec. XIX. Duce o politică elastică, evitând să devină colonie franceză sau engleză. Singurul stat din Asia de Sud Est care nu a devenit colonie. În 1767 regatul Ayutthaya (cu capitala în oraşul omonim) este distrus de către Birmania; capitala se mută la, Bangkok. În sec. XIX T. se deschide iar influenţelor străine; se introduc reforme care modernizează statul în pragul sec. XX. În 1932 devine monarhie constituţională, printr-o lovitură de stat. În 1939 ia numele de T. În 1941-1944 este aliată cu Japonia. După război, multe lovituri de stat. În 19â1 se rein- staurează Constituţia din 1932. Din 1954, Bangkok-ul este sediul SEATO până în 1975. Din 1957 T. este dominată de militari. După 1962 Marea Britanie, Australia şi SUA ajută Thailanda împotriva infiltrării comunismului din Laos. Din 1967 gherile de luptători chinezi controlează câteva provincii. În 1976 armata ia conducerea. După 1979, refugiaţii din Cambodgia (invadată de Vietnam) sunt numeroşi. În 1991 o nouă lovitură de stat militară. În 1992, manifestările de opoziţie la regimul militar sunt violent reprimate; urmează o revizuire a Constituţiei care reduce rolul militarilor în viaţa politică. Este numit un prim-ministru din partea partidului democrat, în urma alegerilor legislative. Statul: este monarhie constituţională, regat ereditar potrivit Constituţiei din 1991. Puterea legislativă este exercitată de rege şi de Adunarea Naţională (Senat şi Camera Reprezentanţilor); cea executivă de rege, de Consiliul Privat şi de Consiliul de Miniştri numit de suveran, ca rezultat al alegerilor legislative. Regim în curs de democratizare. Multipartitism.

Togo

Denumirea oficială: Republica Togoleză Capitala: Lome (500.000 loc.)

Limba oficială: franceza Suprafaţa: 56.600 km2 Locuitori: 4,26 mil. (63 loc./km2)

Religia: animism 55%, creştinism 20%, islamism 15%

Moneda: francul CFA

Forma de guvernământ: republică

Ziua naţională: 27 aprilie

Geografia: T. este aşezat în vestul Africii, în Golful Guineei. Limite: Burkina Fasso (N), Benin (E), Oc.Atlantic (S), Ghana (V). G. fizică: T. este o fâşie lungă de 550 km, între Ghana şi Benin, şi lată de cca. 80 km la ţărmul atlantic. Nici un port natural; recife. Pe coastă, o zonă lagunară, mlăştinoasă. Ţară muntoasă. Masivele Atakora (1000 m) şi Togo (1020 m), care o străbat de la SV la NE, domină podişul. La NE, un podiş de 180-300 m. Cursuri de apă scurte, vijelioase: Mono, care irigă partea de E. Clima: este tropicală, cu un anotimp ploios şi unul secetos, deşi T. este situat într-o zonă subecuatorială. Temperatura: 22°-33°C, la N de munţii Tongo, şi 21°-29°C, la S de aceştia. Precipitaţiile: în N, 1140 mm/an, în S, 560 mm/an, în munţii Togo 1520 mm/an. Floră şi faună: Pe podiş, savană; în munţi, păduri de teck; pe câmpie, palmieri. Zone forestiere cu mangrove, în zonele calde şi umede. Populaţia: negri sudanezi, cu grupul predominant ewe, grupuri hamitice, pigmei în N. Zona litorală concentrează peste 40% din pop. Rata natalităţii: 41,8% mortalitatea: 11,4%. Pop. urbană: 30%. Resurse şi economie: T. îşi asigură consumul prin dezvoltarea diversificată a industriei şi prin existenţa acestui sector privatizat de peste 15 ani. Lome este port de tranzit pentru ţările vecine fără ieşire la mare Se cultivă: mei, sorg, porumb, manioc, orez, batate. Export: fosfaţi (peste 25% din totalul exportului), cafea, cacao, nuci şi ulei de cocos, arahide de pământ, bumbac, diamante. Are potenţial hidroenergetic. Transporturi şi comunicaţii: şosele, sistem de căi ferate, vehicule Aeroport la Lome. Oraşe: Sokode (N), Atakpame, Palime (centru-sud). Istoria: În evul mediu terit. T. era locuit în N de populaţii hamitice, în S, de negri bantu, dispus în mici regate. În 1481 portughezii explorează coasta, apoi, în sec. XVI, danezii. Sosesc misionari portughezi. T. devine protectorat al Danemarcei. Se face un comerţ intens cu sclavi. În 1884 T. devine colonie germană. În sec. XIX, comerţul cu sclavi ia sfârşit, începe comerţul cu ulei de cocos. În timpul primului război mondial, T. este ocupat de Franţa. (E) şi Marea Britanic (V). Acestea primesc, în 1922, din partea Ligii Naţiunilor, apoi, în 1946 din partea ONU, mandat de administrare. Între 1956-1957 nordul terit. britanic este alipit Coastei de Aur, care devine statul independent Ghana, iar restul ţării devine republică autonomă, iar în 1960, independentă. Lovituri de stat după 1963. Din 1967, partid unic. În 1991, tensiuni politice care duc la acceptarea multipartitismului. Alegerile electorale din 1994 sunt câştigate de opoziţie. Statul: este republică prezidenţială. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte; ceea executivă de un cabinet numit de preşedinte. Multipartitism.

Tonga

Denumirea oficială: Regatul Tonga Capitala: Nuku'alofa (32000 loc.)

Limba oficială: engleza şi tongana

Suprafaţa: 700 km

Locuitori: 99.000 (141 loc./km2)

Religia: protestantism 70%, catolicism 15% Moneda: pa’anga Forma de guvernământ: regat Ziua naţională: 4 iulie

Geografie: Statul T. este aşezat în Pacificul de sud-vest, la cca. 2000 km nord-est de Noua Zeelandă. G. fizică: Un arh. format din cca. 170 insule, peste jumătate din ele fiind locuite. Mai importante: Tongatapu (257 km2), în care se află capitala, Vava'u (190 km2), Eua (170 km2), Ha’abai (68 km2). Lanţul vulcanic din E este sub ocean şi pe el s-a dezvoltat un recif de corali; lanţul vulcanic din V se înalţă până la 1000 m. Climă: tropicală, cu precipitaţii bogate 2000-2200 mm/an. Uragane pustiitoare. Floră şi faună: Pădurile tropicale, în mare parte tăiate, acoperă 10% din terit. Faună corespunzătoare. Populaţia: este formată din polinezieni, metişi, europeni. Concentrarea max. a pop. în ins. Tongatapu. Rata natalităţii: 30%; a mortalităţii: 7%. Rata pop. urbane: 41%. Resurse şi economie: Econ. bazată pe culturi: vanilie, nuci de cocos, copra, citrice, banane, batate, legume, manioc. Turismul şi veniturile trimise de emigranţi constituie sursă de devize. Transporturi şi comunicaţii: autovehicule. Oraşe: Neiafu, Mu'a. Istoria: În mileniul 1 d. Hr. era locuit de triburi polineziene. În 1643 exploratorul Abel Tasmun vizitează arh. T.; James Cook în 1773 şi 1774. După 1820 pop. este convertită la creştinism de către misionari metodişti. Regele George Tupou 1 (1845-1893) uneşte insulele într-un regat, Regatul T. care în 1900 re­cunoaşte protectoratul Marii Britanii. În 1970 devine independent: Face parte din Commonwealth. Statul: este monarhie constituţională, regat ereditar, conform Constituţiei din 1975. Puterea legislativă este exercitată de Adunarea Legislativă; cea executivă, de rege, de un Consiliu Privat şi de un cabinet numit de rege. Nu există partide politice.

Trinidad-Tobago

Denumirea oficială: Republica Trinidad-Tobago Capitala: Port of Spaine (159.000 loc.)

Limba oficială: engleza Suprafaţa: 5128 km2 Locuitori: 1,32 mil. (257 loc./km2)

Religia: creştinism 55%, hinduism 25%, islamism Moneda: dolarul Trinidad-Tobago Forma de guvernământ: republică Ziua naţională: 31 august

Geografie: Statul T-T. este aşezat în America Centrală insulară, în extremul sudic al arh. Antilele Mici. G. Fizică: Terit. Este compus din două insule: Insula Trinidad (4828 km2), de formă relativ triunghiulară, şi ins. Tobago (300 km2). Ins. Trinidad este despărţită de Venezuela prin Golful Paria. Trei lanţuri muntoase, care formează continuarea Cordillerei venezuelene traversează ţara; cel din N, orientat de la E la V, are vârful cel mai înalt: Cerro Aripo, 940 m alt.; lanţul central, cu Muntele Tamama (308 m) şi lanţul sudic, orientat de la E la V, cu Muntele Trinidad (304 m). Între munţii din nord şi lanţul central este un relief plat; la S de lanţul central prezintă ondulaţii. Râul cel mai important este Rio Caroni. În SV, Lacul Pitch, inepuizabilă sursă de asfalt. Clima: este tropical-oceanică; temp. medie anuală 27°C; precipitaţii foarte bogate. Floră şi faună: Pădurea tropicală cu esenţe preţioase acoperă cca. 45% din terit.; savană. Faună bogată mai ales în păsări. Populaţia: este formată din negri 40%, amerindieni 40%, mulatri 15%, metişi, chinezi, europeni. Concentrarea max. a pop. (69%) în ins. Trinidad. Rata natalităţii: 19%; a mortalităţii: 6%. Pop. urbană: 69%. Resurse şi economie: Economie prosperă. Resursele cheie sunt: petrolul şi gazele naturale (zăcăminte importate în S ins. Trinidad şi în Golful Paria); turismul. Se cultivă: trestie de zahăr, banane, nuci de cocos, citrice, cacao. Transporturi şi comunicaţii: căi ferate, căi rutiere; autovehicule; flotă comercială. Aeroport la Port of Spain. Oraşe: San Fernando, Arima, Scarborough. Istoria: Locuitorii vechi erau araucanii şi indienii caraibieni: Ins. Trinidad şi Tobago au fost descoperite de Columb în 1498. Trinidadul a fost colonizat de spanioli în 1532; disputat de francezi şi olandezi (sec. XVII-XVIII) până ce va fi cedat britanicilor, devenind colonie britanică în 1802; Tobago în 1814. Trinidad şi Tobago sunt integrate în 1888, sub aceeaşi administraţie. La 31 august 1962 Trinidad-Tobago îşi proclamă independenţa în cadrul Commonwealth-ului. Din 2976; republică. În 1990 o lovitură de stat eşuată. Statul: este republică parlamentară, conform Constituţiei intrate în vigoare în 1976. Puterea legislativă este exercitată de parlament (Senat şi Camera Reprezentanţilor); cea executivă de preşedinte şi de un cabinet format ca urmare a alegerilor legislative. Şeful statului: preşedintele. Multipartitism.

Tunisia

Denumirea oficială: Republica Tunisiană Capitala: Tunis (600.000 loc.)

Limba oficială: araba; limbi vorbite: franceza, berbera, italiana.

Suprafaţa: 164.000 km2 Locuitori: 9 mil. (55 loc./km2)

Religia: islamismul sunit (religie de stat 99%), catolicism, mozaism Moneda: dinarul tunisian Forma de guvernământ: republică Ziua naţională: 1 iunie

Geografia: T. este aşezată în nordul Africii, la Marea Mediterană. Limite: Marea Medidterană (N şi E), Libia (SE), Algeria (V). G. fizică: T. are o coastă accidentată la Marea Mediterană, punctul extrem nordic (şi al continentului) fiind Cap Blanc. Fâşia de coastă din SE constituie câmpia Sahel, mare grânar. În N, prelungirea Munţilor Atlas: Munţii Tbessa (vf. Chambi 1544 m). Centrul şi sudul sunt cuprinse de platouri (1000-1300 m alt.) şi de câmpii stepice şi deşertice (S). Platoul coboară spre chott-uri (lacuri), zăcămintele de fosfaţi şi dunele Saharei. Apa principală, care deschide o vale largă, este Medjerta. Multe cursuri de apă nu sunt permanente. Clima: este mediteraneană în partea nordică a teritoriului, cu veri calde şi ierni blânde; precipitaţii frecvente. Temperatura medie anuală este de 12°C (ianuarie), 26°C (iulie). Precipitaţiile în munţii din N, cca. 610 mm/an; în NE şi centru, 410-610 mm/an spre S, sub 100 mm/an (Gafsa). În interior clima este de tip continental, cu mari diferenţe. Floră şi faună: Zona nordică muntoasă şi de coastă este împădurită, 6% din teritoriu (stejar, pin, plută); pe podiş, vegetaţie de stepă; în deşert, vegetaţie xerofită sau lipsă. Faună specifică unei zone mediteraneene. Populaţia: arabi 94%, berberi, europeni. Concentrarea max. în N, în zona muntoasă cu climat bun. Peste 35% din pop. activă, agricultori; păstori (păşunile ocupă 23% din terit.). Rata natalităţii: 23%; mortalitatea: 5,8%. Pop. urbană: 57%. Resurse şi economie: Baza este agricultura; zona de nord este grânarul T. Pe coastă, culturi de: citrice, măslini, curmali, viţă de vie, legume Resurse min.: fosfaţi, petrol, gaze naturale. Industrie dezvoltată: petrochimie, textile, turism. Transporturi şi comunicaţii: căi ferate, autovehicule; aeroport la Tunis. Oraşe: Cele mai importante, pe ţărmul Mediteranei: Bizerta (N, port), Sussa, Sfax (port), Gabes (E). Istoria: În sec. IX î. Hr., fenicienii fondează Utica şi Cartagina. În 146 î. Hr. Cartatgina este distrusă şi terit. devine provincie romană. Cunoaşte o mare dezvoltare între 193-235 d. Hr., sub domnia Severilor. În sec. III-IV înfloreşte creştinismul. Între 429-533, vandalii ocupă ţara. În 533, imperiul romano-bizantin cucereşte regiunea Cartagina. Între 669-705 arabii cuceresc ţara şi fondează Kalrouan-ul (670), de unde gu­vernează omeiazii. Berberii autohtoni sunt convertiţi la islam. Din sec. XIV, T. face parte din Imperiul Otoman; centru al pirateriei din Mediterana. Beii din T. au o independenţă virtuală. În 1881 T. devine protectorat francez. În 1995, obţine autonomia internă, iar în 1956 îşi proclamă independenţa de stat (şeful statului fiind un bei). În 1957 este abolită monarhia şi proclamată republica. În 1963, Franţa evacuează Bizerta. În 1975 Bourguiba se proclamă preşedinte pe viaţă, dar este răsturnat în 1987. În 1979 T. devine reşedinţa Ligii Arabe. Din 1983, oficial, multipartitism. În 1987 guvernul are de făcut faţă ridicării islamismului, iar din 1991 se intensifică mişcarea fundamentalistă islamică şi politica represivă a guvernului. În 1994, alegeri legislative: Partidul Adunarea Constituţională Democratică are cvasi-monopolul. Statul: este republică prezidenţială, potrivit Constituţiei din 1959. Puterea legislativă este exercitată de

preşedinte şi Adunarea Naţională; cea executivă de un cabinet numit de preşedinte. Multipartitism.

Turcia

Denumirea oficială: Republica Turcia Capitala: Ankara (2,8 mil. loc.)

Limba oficială: turca Suprafaţa: 780.000 km2 Locuitori: 63,12 mil. (81 loc./km2)

Religia: islamism 98%, creştinism; mozaism Moneda: lira turcească Forma de guvernământ: republică Ziua naţională: 29 octombrie

Geografie: T. este aşezată în Orientul Apropiat, cuprinzând Peninsula Asia Mică şi o mică parte din teritoriul Europei, din E Peninsulei Balcanice. Limite: Bulgaria (NV), M. Neagră (N), Georgia (NE), Armenia, Iran (E), Iraq, Siria, M. Mediterană (S), M. Egee, Grecia (V). G. fizică: T. este o ţară cu un teritoriu dominat de munţi şi de podişuri, exceptând partea europeană de 3%. În centrul ţării, Podişul Anatoliei (800-1.500 m), înconjurat la N de lanţul Munţilor Pontici (3.937 m alt. max.), care se întind de-a lungul litoralului Mării Negre pe cca.

1. 
   200 km; la S, Munţii Taurus (3.756 m alt. max.) şi Antitaurus (3.917 m alt. max.). Podişul Anatoliei, care domină M. Egee, se înalţă în trepte, cedând locul în E masivului armean, Podişul Kars, unde se înalţă conul vulcanic al muntelui Ararat/Buyuk Agri (5.165 m alt. max.). La hotarul cu Iraq şi Siria sunt munţii Kurdistanului, cu vf. Sat Dagh (4.400 m). De-a lungul litoralului sunt câmpii înguste. În N, se varsă în M. Neagră Sakarya şi Kizilirmak; în zona de vărsare câmpiile litorale sunt mai extinse. În T. îşi au izvoarele fl. Tigru şi fl. Eufrat (din M. Ararat). Partea europeană a T. se întinde pe o câmpie vălurită din bazinul Mariţei/Meri Nehri, drenată de râul Ergene, închisă de două lanţuri muntoase: T. are o reţea hidrografică slabă în Pod. Anatoliei; spre E, mai bogată. Lacuri tectonice: Van şi Tuz, Ingridir şi Beyschir. Strâmtoarea Bosfor (28,5 km lungime) uneşte M. Neagră şi M. Marmara; prin strâmtoarea Dardanele comunică M: Marmara şi M. Egee. Clima: este variată: temperat- continentală în cea mai mare parte .a terit., în pod. central verile sunt uscate, iernile aspre, cu vânturi din noiembrie până în mai. Verile sunt răcoroase în N. Pe litoralul estic şi sudic climă mediteraneană. Temp. medie anuală este de 6°C în ianuarie şi 23°C în iulie (la Istanbul). Pe coasta centrală a M. Negre: 7°C şi 23°C; la Ankara: -1°C şi 24°C. La Erzurum: -9°C şi 19°C. La hotarul cu Siria: 18°C şi 30°C. Precipitaţiile sunt moderate pe coastă şi descresc spre interior. În bazinul Lacului Tuz, 200 mm/an; la Istanbul, 610 mm/an; pe coasta centrală a M. Negre, 710 mm/an. Populaţia: este formată din turci 90%, kurzi 7%, arabi, greci, arineni. O mare parte a populaţiei lucrează în ţările Europei occidentale. Concentrarea maximă în Anatolia, pe litoralul vestic şi nordic. În agricultură lucrează peste 50% din populaţia activă. Rata natalităţii 24,6%; rata mortalităţii 6,7%. Pop. urbană 67%. Resurse şi economie: Economia T. are o creştere apreciabilă în deceniul 9; îşi diversifică industria îşi dezvoltă tu­rismul. Resursele subsolului sunt variate: petrol, cărbune, minerale de fier, bauxită, crom, magneziu, mercur, sare. Ind. oţelului, a metalelor neferoase, chimică, textilă, ulei de măsline, zahăr. Agricultura se bazează pe cultura cerealelor: grâu, orez, orz; citrice, arahide, viţă de vie (locul al doilea mondial la stafide); măsline, nuci, fistic; migdale. Transporturi şi comunicaţii: Reţeaua căilor de transport este în proces de modernizare; căi ferate şi şosele cu precădere în V Anatoliei. Orient-Expresul trece pe magistrala feroviară ce leagă Europa de Asia. Transport maritim intens. Două mari poduri rutiere peste Bosfor. Aeroporturi la Ankara şi Istanbul. Oraşe: Istanbul (fosta capitală a Imp. Otoman, aşezat pe ambele maluri ale Bosforului; Izmir, port la M. Egee; Konya, Adana, Bursa, Kayseri, Samsun. Universităţi: Is­tanbul (3), Ankara (3), Izmir, Erzurum şi Trebizon. Istoria: Pe teritoriul Asiei Mici au existat din antichitate o serie de civilizaţii şi culturi care s-au succedat: Imp. Hitit (XVIII-XII î. Hr.);
   

regatul Frigiei şi al Lydiei (sec. VIII-VI î. Hr.); colonii greceşti, înfloritoare în zona litorală. În 546 î. Hr. Asia Mică este ocupată de perşi; în 333 de Alexandru cel Mare. În sec. II î. Hr. face parte din Imp. Roman; din 395, provincie bizantină. Turcii selgiucizi vin în sec. XI-XIII şi apoi s:1nt supuşi de mongoli apoi de turcii otomani. În 1453, după nouă decenii de civilizaţie bizantină, Mahomed II cucereşte Constantinopolul (care se va numi Istambul - cap. Imp. Otoman) dată la care statul otoman devine Imp. Otoman. În sec. XVI, Imp. Otoman, în apogeul puterii cuprinde: Anatolia, zona Dunăreană-Balcanică, hanatul Crimeii, Orientul Apropiat, nordul Africii. După asediul eşuat al Vienii (1683) T. are importante pierderi terit. Rusia devine adversară. Sec. XIX şi XX imperiul decade; primele se eliberează pop. din Balcani, în afara Traciei de est (Turcia europeană). Revoluţia „junilor turci" impune o Constituţie liberală (1908). După primul război mondial, T. pierde şi ultimele terit. din lumea arabă (din Orientul Apropiat şi Pen. Arabia). Se ridică în fruntea mişcării de eliberare naţională Mustafa Kemal. Turcia învinge în războiul greco-turc (1919-1922); prin tratatul de la Lausanne (1923) obţine revizuirea clauzelor Tratatului de pace de la Sevres (1920) şi rămâne cu terit. de astăzi. La 29 octombrie 2923 se desfiinţează sultanatul şi T. este proclamată republică. Preşedintele M. Kemal Ataturk (1923-1938) iniţiază un program de modernizare a vieţii economice, sociale şi politice; se separă statul de religie, se introduce un sistem juridic vest-european, se adoptă alfabetul latin, se proclamă egalitatea în drepturi a femeii şi a bărbatului; crearea unei industrii naţionale. T. are o politică de neutralitate şi bună înţelegere cu toate statele. În 1934 T., România, Grecia şi Jugoslavia semnează pactul Înţelegerii Balcanice. În timpul celui de al doilea război. mondial T. rămâne neutră; în 1945 declară formal război Germaniei şi Japoniei. În 1952, T. devine membră NATO; din 1963, membru asociat CEE. După 1946 se introduce sistemul multipartit. În 1960, lovitură de stat militară; în 1961 se revine la guvernarea civilă. În deceniul opt răbufnesc conflicte religioase şi interetnice. În 1974 ca putere garantă a Ciprului, intervine cu armată (în urma loviturii de stat din Cipru) şi ocupă partea de NE a ins., declarând-o unilateral „stat autonom şi federat turc al Ciprului”, grecii din această zonă fiind obligaţi să emigreze. În 1980 lovitură de stat militară, puterea este preluată de armată, Parlamentul dizolvat şi activitatea partidelor politice interzisă; puternice agitaţii ale marxiştilor, ale integriştilor islamici şi ale separatiştilor kurzi. În 1983 alegeri legislative; se revine la un guvern civil. După 1983, partidele politice sunt repuse m drepturi. Relaţiile cu Grecia sunt viciate de disputa delimitării platoului continental şi a spaţiului aerian al Mării Egee. După 1991 rebeliunea kurzilor se intensifică. După 1993 Turcia duce o politică fermă faţă de radicalizarea rebeliunii kurde. După 1994, islamismul începe să se insinueze tot mai mult în viaţa politică. Statul: este republică prezidenţială, conform Constituţiei din 1982. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte, de Adunarea Naţională şi de Consiliul Prezidenţial; cea executivă de preşedinte şi de un cabinet numit de preşedinte, ca rezultat al alegerilor legislative. Multipartitism.

Turkmenistan