Structura deficitului BPN în anul 2012
Bugetul de stat, cu modificările operate pe parcursul anului, a fost prevăzut cu un deficit în sumă de 1624,6 mil. lei. Conform rezultatelor executării bugetului de stat suma acestuia a constituit 1584,7 mil. lei. Deficitul a fost finanţat din sursele interne şi externe ale bugetului de stat.
La bugetele unităţilor administrativ-teritoriale a fost prevăzut un deficit în sumă de 743,0 mil. lei, dar în rezultatul executării anuale s-a înregistrat un deficit în sumă de 139,7 mil. lei.
Bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2012 a fost încheiat cu un deficit în sumă de 33,6 mil. lei, în condițiile cind acest buget a fost aprobat fără deficit..
Executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală s-a încheiat cu un deficit în sumă de 81,2 mil. lei, faţă de cel prevăzut în sumă de 57,0 mil. lei.
La situaţia din 31 decembrie 2012, soldurile mijloacelor la conturile bugetelor de toate nivelurile s-au majorat faţă de situaţia din 31 decembrie 2011 cu 211,8 mil. lei şi au însumat 3158,0 mil. lei, inclusiv pe bugete:
-
bugetul de stat – 1905,7 mil. lei;
-
bugetele unităţilor administrativ-teritoriale – 697,6 mil. lei;
-
bugetul asigurărilor sociale de stat – 205,2 mil. lei;
-
fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală – 349,5 mil. lei.
4. Datoria publică
La situaţia din 31 decembrie 2012, soldul datoriei publice s-a majorat, comparativ cu sfîrşitul anului 2011, cu 4 218,2 mil. lei sau cu 17,0% şi a constituit 29 091,9 mil. lei, inclusiv:
-
Datoria de stat – 21 184,7 mil. lei;
-
Datoria BNM – 5 637,7 mil. lei;
-
Datoria întreprinderilor din sectorul public – 1 981,4mil. lei;
-
Datoria UAT – 288,1 mil. lei.
Conform datelor operative privind PIB-ul pentru anul 2012, ponderea datoriei publice în PIB, la situația din 31 decembrie 2012, a constituit 33,1%,înregistrînd o majorare în raport cu perioada similară a anului precedent cu 2,9puncte procentuale
Modificarea soldului datoriei publice către finele anului 2012 în comparaţie cu sfîrşitul anului 2011 este condiţionată de majorarea tuturor componentelor care formează datoria publică. Astfel, în cea mai mare măsură s-a majorat soldul datoriei de stat cu 1 958,2 mil. lei, după care urmează datoria BNM care s-a majorat cu 1 806,1 mil. lei, datoria întreprinderilor sectorului public - cu 374,5 mil. lei şi într-o măsură mai mică, datoria UAT - cu 79,3 mil. lei.
În structura datoriei publice pe componente, partea majoră îi revine datoriei de stat - cu ponderea de 72,8%, urmată de datoria BNM – 19,4%, datoria întreprinderilor din sectorul public – 6,8% şi datoria UAT – 1,0%.
Comparativ cu situaţia de la sfîrşitul anului 2011, se observă majorarea într-o măsură mai mare a ponderii datoriei BNM cu 4,0 puncte procentuale. De asemenea, s-a majorat nesemnificativ ponderea datoriei întreprinderilor din sectorul public cu 0,4puncte procentuale şi a datoriei UAT – cu 0,2 puncte procentuale. Drept rezultat, ponderea datoriei de stat s-a redus cu 4,5puncte procentuale.
La situaţia din 31 decembrie 2012, datoria publică externă a constituit 21 262,5 mil. lei (sau 73,1% din soldul datoriei publice), iar datoria publică internă a constituit 7 829,4 mil. lei (26,9%). Comparativ cu situaţia de la sfîrşitul anului 2011, ponderea datoriei publice externe în datoria publică totală s-a majorat cu circa 1,4puncte procentuale.
În ce priveşte, arieratele la împrumuturile sectorului public, acestea au înregistrat la 31 decembrie 2012, valoarea de 430,3 mil. lei, fiind formate în totalitate din arieratele la împrumuturile interne ale întreprinderilor din sectorul public și ale UAT.
Comparativ cu situaţia de la sfîrşitul anului 2011, valoarea arieratelor la împrumuturile interne s-a majorat cu 100,6 mil. lei, această majorare fiind condiţionată, în special, de majorarea arieratelor la împrumuturile întreprinderilor din sectorul public.
Datoria de stat
La situaţia de la 31 decembrie 2012, soldul datoriei de stata constituit 21 184,7 mil. lei, majorîndu-se cu 1 958,2 mil. lei sau 10,2 % de la începutul anului, ca rezultat al sporirii datoriei de stat externe cu 1 641,2 mil. lei şi respectiv a datoriei de stat interne cu 317,0 mil. lei.
Conform datelor operative privind PIB-ul pentru anul 2012, ponderea datoriei de stat în PIB, la situația din 31 decembrie 2012, a constituit 24,1%, înregistrînd o majorare în raport cu perioada similară a anului precedent cu 0,8 puncte procentuale.
Datoria de stat externă
În conformitate cu Legea bugetului de stat pentru anul 2012, a fost aprobat iniţial plafonul datoriei de stat externe în sumă de 14 607,2 mil. lei(1 237,9 mil. dolari SUA). Ulterior, aceste sume au fost precizate şi au constituit 15 384,4 mil. lei(1 245,7 mil. dolari SUA).
La situaţia din 31 decembrie 2012, soldul datoriei de stat externe a constituit 15 025,8 mil. lei (1 245,6 mil. dolari SUA), inclusiv 14 957,7mil. lei(1 239,9 mil. dolari SUA) – datoria de stat externă directăşi 68,1 mil. lei(5,6 mil. dolari SUA) – datoria de stat externă garantată asumată. De asemenea, structura datoriei de stat externe pe instrumente, la sfîrşitul anului 2012 a fost compusă din împrumuturi în sumă de 12 836,9 mil. lei (1 064,1 mil. dolari SUA) şi alocarea DST în sumă de2 188,9 mil. lei (181,5 mil. dolari SUA).
Soldul datoriei de stat externe, exprimat în lei moldoveneşti, s-a majorat de la începutul anului 2012 cu 1 641,2 mil. lei, sau cu 12,3 %.Totodată, soldul datoriei de stat externe exprimat în dolari SUA s-a majorat cu 103,1 mil. dolari SUA, evoluţie justificată atît de depăşirea intrărilor de împrumuturi de stat externe în sumă de 144,6 mil. dolari SUA asupra achitărilor pe suma de bază a împrumuturilor de stat externe în sumă de 49,4 mil. dolari SUA, fiind înregistrată o finanţare externă netă în valoare de 95,2 mil. dolari SUA, cît şi de fluctuaţia pozitivă a cursului dolarului SUA faţă de alte valute străine care a constituit 7,9 mil. dolari SUA.
Ca evoluţie, se observă tendinţa ascendentă a datoriei de stat externe faţă de creditorii multilaterali, în timp ce datoria faţă de creditorii bilaterali şi comerciali a continuat să scadă.
Conform datelor operative privind PIB-ul pentru anul 2012, ponderea datoriei de stat externe în PIB la situaţia din 31 decembrie 2012 a constituit 17,1%, înregistrînd o majorare comparativ cu finele anului 2011 cu 0,8 puncte procentuale.
Datoria de stat internă
La situaţia din 31 decembrie 2012, datoria de stat internă a constituit 6 158,9 mil. lei, dintre care:
Valorile mobiliare de stat emise pe piaţă primară. Pe parcursul anului 2012, prin cele 64 licitaţii, Ministerul Finanţelor a oferit pe piaţa primară spre vânzare valori mobiliare de stat în sumă de 7 061,0 mil. lei. Cererea la VMS a constituit 12 625,2 mil. lei, fiind superioară ofertei cu 5 564,2 mil. lei sau de 1,8 ori.
Ca rezultat, au fost vîndute VMS la preţul de cumpărare în sumă de 6 882,6 mil. lei, ceea ce este cu 731,4 mil. lei mai mult decât volumul VMS comercializat în anul 2011. Totodată, au fost răscumpărate VMS ajunse la scadenţă în perioada de referinţă în sumă de 6 322,5 mil. lei.
Pe piaţa primară în această perioadă s-au emis 5 tipuri de VMS. Valorile mobiliare de stat cu scadenţa până la un an, au fost emise pe trei termene: bonuri de trezorerie cu scadenţa 91 zile, 182 şi 364 zile.
- VMS emise pe piaţa primară - 3 816,1 mil. lei (62,0%);
- VMS emise pentru asigurarea stabilității financiare - 279,4 mil. lei (4,5%);
- VMS convertite - 2 063,4 mil. lei (33,5%).
Comparativ cu situaţia din 1 ianuarie 2012, datoria de stat internă s-a majorat cu 317,0 mil. lei sau cu 5,4 %. Modificarea datoriei de stat interne s-a produs din contul majorării emisiunii VMS pe piaţa primară cu 560,1 mil. lei şi răscumpărării VMS convertite în sumă de 150,0 mil. leiși VMS emise pentru asigurarea stabilității financiare în sumă de 93,1 mil. lei.
Ca pondere în PIB, datoria de stat internă a înregistrat 7,0%, micșorîndu-se comparativ cu anul 2011 cu 0,1 puncte procentuale.
În vederea realizării unor obiective ale Managementului datoriei de stat pe termen mediu (2012-2014), și anume întreprinderea eforturilor întru sporirea maturităţii valorilor mobiliare de stat, în decursul anului 2012 a fost modificată structura emisiilor VMS pe piața primară. Astfel, a fost majorat volumul ofertei de bonuri de trezorerie cu scadenţa 182 şi 364 zile, de la 57,0 mil. lei pînă la 60,0 mil. lei şi de la 28,0 mil. lei pînă la 33,0 mil. lei respectiv.
Totodată, ţinînd cont de cererea sporită la bonurile de trezorerie cu scadenţa 364 zile, pe parcursul trimestrului IV al anului 2012 au fost vîndute bonuri de trezorerie cu scadenţa 364 zile în volum de 42,9 mil. lei sau cu 30,0 % mai mult decît volumul oferit (33,0 mil. lei). Volumul ofertei de bonuri de trezorerie cu scadenţa 91 zile în această perioadă a fost micşorat, de la 45,0 mil. lei pînă la 43,0 mil. lei.
Ca rezultat al măsurilor întreprinse, s-a diminuat ponderea bonurilor de trezorerie cu scadenţa 91 zile în totalul VMS comercializate, de la 36,0% pînă la 32,6%, concomitent majorîndu-se ponderea bonurilor de trezorerie cu scadenţa 364 zile comparativ cu anul 2011 cu 4,0 puncte procentuale, care în anul 2012 a constituit 22,2%.
În anul 2012 a continuat emisiunea valorilor mobiliare de stat cu termen mediu de circulaţie. Astfel, au fost comercializate Obligaţiuni de stat cu dobânda flotantă pe termen de 2 ani în sumă totală de 87,3 mil. lei. Comparativ cu anul 2011, volumul comercializat al Obligaţiunilor de stat s-a majorat de 2,2 ori în legătură cu creșterea cererii la acestea.
În conformitate cu Legea nr.119 din 24 mai 2012 pentru modificarea Legii bugetului de stat pe anul 2012 nr.282 din 27 decembrie 2011 a fost aprobată emisiunea valorilor mobiliare de stat prin subscriere în sumă de 200,0 mil. lei pentru finanţarea cheltuielilor legate de finalizarea reparaţiei şi înzestrarea cu utilaj şi a clădirii Parlamentului.
În perioada lunilor iulie-octombrie 2012, Ministerul Finanţelor a oferit pe piaţă Obligaţiuni de stat prin subscriere cu scadenţa 3 ani, iar din luna noiembrie 2012 şi Obligaţiuni de stat prin subscriere cu scadenţa 2 ani. Rată anuală a dobănzii aplicată pentru primul cupon la Obligaţiunile de stat prin subscriere cu scadenţa 3 ani a constituit 7,0%, iar pentru cele cu scadenţa 2 ani – 6,5%. Cu toate că ratele dobînzii la aceste instrumente financiare erau mai atractive comparativ cu VMS emise pe piaţa primară prin licitaţii, volumul cererilor din partea băncilor comerciale la obligațiuni era foarte mic. Ca rezultat, au fost plasate OS prin subscriere cu scadenţa 2 ani şi 3 ani în scopul nominalizat mai sus în sumă de 50,3 mil. lei.
În scopul menţinerii unui nivel optim al ratelor dobînzii la VMS, Ministerul Finanţelor pe parcursul anului 2012 permanent a monitorizat situaţia pe piaţa primară a VMS şi a plasat VMS doar la rate acceptabile ale dobînzii. În scopul neadmiterii creșterii majore a ratelor dobînzii la VMS, în lunile iunie și iulie ale anului 2012 au fost respinse unele cereri la valorile mobiliare de stat cu rate exagerate ale dobînzii.
Astfel, ratele medii ponderate ale dobînzii la VMS au avut o traiectorie descendentă pe parcursul anului 2012, iar pentru luna noiembrie 2012 a fost înregistrată cea mai mică rată a dobînzii – 4,98%, micșorîndu-se comparativ cu luna ianuarie 2012 cu 5,87 p.p sau de 2,2 ori.
De la începutul anului 2012, rata medie a dobânzii nominală la VMS a constituit 6,10%, ce este cu 5,33 puncte procentuale mai mică comparativ cu perioada analogică a anului 2011.
Băncile comerciale în anul 2012 continuă să rămână principalii cumpărători ai VMS, ponderea cărora în totalul VMS procurate a constituit circa 96,5%.
La situaţia din 31 decembrie 2012, volumul VMS emise pe piaţa primară aflate în circulaţie a constituit 3 816,1 mil. lei, inclusiv prin licitaţii 3 695,8 mil. lei şi prin subscriere 120,3 mil. lei.
În totalul VMS aflate în circulaţie, ponderea majoră o constituie bonurile de trezorerie cu scadenţa 364 zile (40,0%), urmată de bonurile de trezorerie cu scadenţa 182 zile (39,0%) şi 91 zile (14,5%). Comparativ cu anul 2011, bonurile de trezorerie cu scadenţa 364 zile în circulaţie s-au majorat cu 5,6 puncte procentuale, iar bonurile de trezorerie cu scadenţa 182 zile şi 91 zile s-au micşorat cu 2,8 p.p şi 2,0 puncte procentuale respectiv.
Ca rezultat a modificării structurii emisiilor VMS pe piața primară în anul 2012, scadenţa medie ponderată anuală a VMS aflate în circulaţie la situaţia din 31 decembrie 2012 s-a majorat cu 18 zile faţă de situaţia de la începutul anului şi a constituit 207 zile.
Întru dezvoltarea pieței VMS, în anul 2012 a fost elaborat Ghidul investitorului în valori mobiliare de stat, în care sînt descrise caracteristicile esențiale ale acestor instrumente financiare, avantajele investiţiilor în VMS, metodele de adjudecare, etapele necesare de parcurs de către un investitor pentru a cumpăra VMS pe piaţa primară şi cea secundară etc. Ghidul a fost publicat pe paginile web ale Ministerului Finanțelor și Băncii Naționale a Moldovei, precum și pe paginile web ale băncilor comerciale – dealeri primari.
În componenţa datoriei de stat interne, la începutul anului 2012 valorile mobiliare de stat convertite au constituit 2 213,4 mil. lei sau 37,9%.
În anul 2012, au fost reemise VMS convertite în sumă totală de 8 703,6 mil. lei şi răscumpărate VMS convertite în sumă totală de 8 853,6 mil. lei. Astfel, în trimestrul IV al anului 2012 au fost răscumpărate definitiv VMS din portofoliul BNM în sumă de 150,0 mil. lei. În decursul anului, VMS convertite au fost reemise pe termen de 91 zile.
Rata medie ponderată a dobînzii pentru VMS convertite răscumpărate în anul 2012 a constituit 7,0%, care comparativ cu anul 2011 este mai mică cu 2,4 puncte procentuale.
La situaţia din 31 decembrie 2012, VMS convertite au constituit 2 063,4 mil. lei sau 33,5% din datoria de stat internă.
Valorile mobiliare de stat emise pentru asigurarea stabilităţii financiare. La situaţia din 31 decembrie 2011, volumul valorilor mobiliare de stat emise pentru asigurarea stabilităţii financiare aflate în circulaţie a constituit 372,56 mil. lei sau 6,4% din soldul datoriei de stat interne.
Pe parcursul anului 2012, în conformitate cu Acordul nr.7 privind emisiunea şi răscumpărarea obligaţiunilor de stat din 25 octombrie 2011 dintre Banca Naţională a Moldovei, Ministerul Finanţelor şi ,,Banca de Economii” S.A., Ministerul Finanţelor a răscumpărat Obligaţiuni de stat emise pentru asigurarea stabilităţii financiare în sumă de 93,1 mil. lei. Concomitent, suma dobînzilor (cupoanelor) achitate pentru Obligaţiunile de stat a constituit 33773,44 lei.
Astfel, la situaţia din 31 decembrie 2012 volumul valorilor mobiliare de stat emise pentru asigurarea stabilităţii financiare aflate în circulaţie a constituit 279,4 mil. lei.
Totodată, conform prevederilor Legii nr.190 din 30 septembrie 2011 privind unele măsuri suplimentare de asigurare a stabilităţii financiare, băncilor li se stabileşte o taxă specială anuală pentru asigurarea stabilităţii financiare în mărime de 0,12% din suma totală a depozitelor personale înregistrate în bilanţurile băncilor în situaţia din 31 decembrie a fiecărui an. Taxa specială calculată pentru anul 2011 în sumă totală de 24,73 mil. lei a fost achitată de către băncile comerciale pînă la 31 ianuarie 2012.
Pe parcursul anului 2012, BC ,,Investprivatbank” în proces de lichidare a transferat la bugetul de stat din valorificarea activelor sale mijloace bănești în sumă de 34,0 mil. lei.
La situaţia din 31 decembrie 2012, datoria BC ,,Investprivatbank” în proces de lichidare faţă de Ministerul Finanţelor constituie 394,5 mil. lei.
Garanţiile de stat
Pe parcursul anului 2012 nu au fost emise garanţii de stat în favoarea creditorilor externi şi interni.
În conformitate cu Legea bugetului de stat pentru anul 2012, plafonul soldului garanţiilor de stat externe aprobat iniţial a constituit 37,8 mil. lei (3,2 mil. dolari SUA), ulterior plafonul soldului garanţiilor de stat externe a fost precizat şi a constituit 39,5 mil. lei (3,2 mil. dolari SUA).
La situaţia din 31 decembrie 2012, soldul garanţiilor de stat acordate agenţilor economici pentru împrumuturile externe, s-a micşorat în comparaţie cu începutul anului 2012 cu 17,6 mil. lei (1,6 mil. dolari SUA) şi a constituit 38,4 mil. lei (3,2 mil. dolari SUA). Această diminuare fiind datorată efectuării plăţilor pe parcursul anului în favoarea creditorului extern BERD pentru împrumutul extern acordat sub garanţie de stat S.A. „Apă-Canal Chişinău”. Astfel, limita soldului garanţiilor de stat externe a fost respectată conform plafonului stabilit de Legea Bugetului de Stat pe anul 2012.
Deservirea datoriei de stat
Deservirea datoriei de stat externe. În conformitate cu Legea bugetului de stat pentru anul 2012, pentru deservirea datoriei de stat externe pe parcursul anului 2012, iniţial au fost prevăzute mijloace în sumă de 707,9 mil. lei (60,2 mil. dolari SUA), inclusiv:
-
pentru plata dobînzii – suma de 175,4 mil. lei (14,9 mil. dolari SUA);
-
pentru rambursarea principalului – suma de 532,5 mil. lei (45,3 mil. dolari SUA).
În urma rectificării Legii bugetului de stat, suma pentru deservirea datoriei de stat externe a fost precizată şi a constituit 783,2 mil. lei (66,0 mil. dolari SUA), inclusiv:
-
pentru plata dobînzii – suma de 183,8 mil. lei (15,5 mil. dolari SUA);
-
pentru rambursarea principalului – suma de 599,4 mil. lei (50,5 mil. dolari SUA).
De facto, pe parcursul anului 2012, pentru deservirea datoriei de stat externe au fost utilizate mijloace în sumă de 775,9 mil. lei (63,9 mil. dolari SUA), reprezentînd o executare de 99,1% din suma anuală precizată, inclusiv:
-
pentru plata dobînzii – suma de 176,6 mil. lei (14,5 mil. dolari SUA), ceea ce constituie 96,1 % din suma precizată pe an, neexecutarea integrală fiind datorată fluctuațiilor cursului valutar;
-
pentru rambursarea principalului – suma de 599,3 mil. lei (49,4 mil. dolari SUA), ceea ce constituie 99,9% din suma precizată pe an.
În anul 2012, cea mai mare pondere în totalul deservirii datoriei de stat externe o reprezintă deservirea pentru împrumuturile externe în favoarea creditorilor multilaterali – 49,6%, urmată de deservirea datoriei de stat externe în favoarea creditorilor bilaterali - 45,5% şi deservirea pentru împrumuturile externe în favoarea creditorilor comerciali – 4,9%. De menţionat este că cele mai mari plăţi în scopul deservirii datoriei de stat externe, au fost efectuate în anul 2012, în favoarea BIRD cu o pondere de 31,6% (20,2 mil. dolari SUA), urmată de deservirea datoriei de stat externe în favoarea Guvernului Rusiei cu o pondere de 23,9% (15,3 mil. dolari SUA), şi AID cu o pondere de 12,4% (7,9 mil. dolari SUA).
Deservirea datoriei de stat interne. În conformitate cu Legea bugetului de stat pentru anul 2012, pentru deservirea datoriei de stat interne pe parcursul anului 2012, iniţial au fost prevăzute mijloace în sumă de 849,6 mil. lei, inclusiv:
-
pentru serviciul datoriei de stat interne – suma de 606,5 mil. lei;
-
pentru răscumpărarea sumei principale – suma de 243,1 mil. lei.
În urma rectificării Legii bugetului de stat, suma pentru deservirea datoriei de stat interne a fost precizată şi a constituit 759,6 mil. lei, inclusiv:
-
pentru serviciul datoriei de stat interne – suma de 516,5 mil. lei;
-
pentru răscumpărarea sumei principale – suma de 243,1 mil. lei.
Pentru deservirea datoriei de stat interne, de facto, în anul 2012 au fost utilizate mijloace băneşti în sumă de 732,9 mil. lei, reprezentînd o executare de 96,5% din suma anuală precizată. inclusiv:
-
489,8 mil. lei pentru serviciul datoriei de stat interne.
-
243,1 mil. lei pentru răscumpărarea sumei principale;
Din suma totală pentru serviciul datoriei de stat interne au fost utilizate:
- 334,8 mil. lei pentru plata dobînzii şi cupoanelor la VMS emise pe piaţa primară (68,4%);
- 155,0 mil. lei pentru plata dobînzii la VMS convertite (31,6%);
- 0,03 mil. lei pentru plata cupoanelor la VMS emise pentru asigurarea stabilității financiare.
Comparativ cu anul 2011, cheltuielile pentru serviciul datoriei de stat interne sunt mai mari cu 11,3 mil. lei sau cu 2,4 % în legătură cu deservirea costisitoare a VMS emise anterior.
5. Datorii interne ale bugetului public naţional (debitoare/creditoare)
Datoriile debitoare interne
La situaţia din 31 decembrie 2012 la bugetul public naţional s-au înregistrat datorii debitoare în sumă totală de 623,2 mil. lei, inclusiv: pe bugetul de stat – 573,1 mil. lei, bugetele unităţilor administrativ-teritoriale – 46,7 mil. lei, bugetul asigurărilor sociale de stat – 2,2 mil. lei, fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală – 1,2 mil. lei.
Comparativ cu situaţia din 31 decembrie 2011, datoriile s-au majorat cu 223,3 mil. lei, inclusiv: pe bugetul de stat – cu 220,4 mil. lei, bugetele unităţilor administrativ-teritoriale – cu 5,1 mil. lei, bugetul asigurărilor sociale de stat – cu 2,0 mil. lei, însă s-au micșorat pe fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală – cu 4,2 mil. lei.
Datoriile creditoare interne
La situaţia din 31 decembrie 2012 la bugetul public naţional s-au înregistrat datorii creditoare în sumă totală de 1075,9 mil. lei, inclusiv: pe bugetul de stat – 448,5 mil. lei, bugetele unităţilor administrativ-teritoriale – 554,5 mil. lei, bugetul asigurărilor sociale de stat – 72,5 mil. lei, fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală – 0,4 mil. lei.
Comparativ cu situaţia din 31 decembrie 2011, datoriile s-au micșorat cu 65,9 mil. lei, inclusiv: pe bugetele unităţilor administrativ-teritoriale – cu 122,5 mil. lei, însă s-au majorat pe bugetul de stat – cu 42,9 mil. lei, bugetul asigurărilor sociale de stat – cu 13,3 mil. lei și pe fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală – 0,4 mil. lei.
Dostları ilə paylaş: |