Programul Institutului Cultural Roman din Praga pentru luna ianuarie a anului 2010

Alexandru Dimitrie Xenopol

(23 martie 1847, Iaşi - 27 februarie 1920)

academician, economist, filosof, istoric, pedagog, sociolog şi scriitor român
Alexandru D. Xenopol este autorul primei mari sinteze a istoriei românilor, filozof al istoriei de talie mondială, cel mai mare istoric român, după Nicolae Iorga.

După absolvirea liceului în oraşul natal, şi-a completat studii universitare de filozofie, drept şi istorie (1867 - 1871), culminând cu obţinerea doctoratului în drept la Berlin şi a celui în filozofie la Giessen, în acelaşi an, 1871. În ambele sale lucrări de susţinere a disertaţiei de doctor, Alexandru Xenopol se arată a fi un adept al modelelor de drept, filozofice şi istorice propuse de savanţii germani.

În calitatea sa de istoric, filozof al istoriei, economist, literat, pedagog, jurist, sociolog, profesor, pedagog, Alexandru D. Xenopol a fost ales în 1893 membru titular al Academiei Române. Între 1898 - 1901 devine rector al Universităţii din Iaşi.

Ca om de ştiinţă, cu deosebire pentru meritele sale excepţionale în domeniul istoriei, începând cu anul 1900, Xenopol a devenit membru de onoare al Societăţii de Arheologie din Bruxelles, apoi a primit acelaşi titlu de la Societatea Academică din Cernăuţi, în 1901, a fost ales membru al Institutului Internaţional de Sociologie (1903) şi, respectiv, membru titular al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice din Paris (1914), vicepreşedinte al Societăţii de Sociologie din Paris (1916).

Încă din anii de început ai activităţii sale ştiinţifice, Alexandru D. Xenopol s-a remarcat prin analize istorice, cu valoare incontestabilă, publicate în revista Convorbiri literare. Dintre acestea se impune scrierea Teoria lui Röesler. Studiu asupra stăruinţei românilor din Dacia Traiană, apărută în 1884 într-un format de 300 de pagini. Pe aceeaşi temă a publicat la Paris, în 1885, lucrarea O enigmă istorică. Românii în Evul Mediu. Sunt demonstraţii veridice privind temeinicia, pe baza criticii moderne, a autohtoniei şi continuităţii românilor în spaţiul românesc tradiţional, carpato-dunăreano-pontic.

În perioada 1888 - 1893, Alexandru D. Xenopol a tipărit la Iaşi opera sa fundamentală, Istoria Românilor din Dacia Traiană, având şase volume şi totalizând aproape 4000 de pagini. Este prima prezentare sistematizată, analitică şi complexă a istoriei românilor, din toate provinciile tradiţionale, începând tratarea problematicii din cele mai vechi timpuri până la unirea din anul 1859. În scopul finalizării acestei sinteze, autorul a realizat cercetări îndelungate în arhive şi biblioteci din ţară ori din străinătate, publicând anticipat diverse studii referitoare mai ales la izvoarele şi instituţiile istorice româneşti.

Lucrări fundamentale

- 1888 - 1893 - Publică monumentala lucrare Istoria românilor din Dacia Traiană, în 6 volume, prima istorie completă a românilor scrisă vreodată până la el.

- 1899 şi, respectiv 1908 - Publică, de pe poziţia de filosof al istoriei Les principes fondamentaux de l'histoire în 1899 şi La théorie de l'histoire în 1908.

Aceste două lucrări, scrise şi publicate în limba franceză i-au adus o faimă mondială de filozof al istoriei, recunoaştere universală şi au cântărit decisiv în alegerea sa ca membru titular al Academii de Ştiinţe Morale şi Politice din Paris.

Asiduitatea şi profunzimea analizei lui Alexandru D. Xenopol în explicarea evenimentele istorice, investigând noi modalităţi care să structureze istoria şi filozofia istoriei, îl plasează printre cei mai importanţi gânditori europeni ai perioadei respective.
Surse:

http://ro.wikipedia.org/wiki/A._D._Xenopol

https://www.researchgate.net/publication/41163522_A.D.XENOPOL_A_LESS_KNOWN_ECONOMIST


Nicolae STEINHARDT

(Nicu-Aurelian Steinhardt)

29. července 1912 – 30. března 1989

spisovatel, publicista, literární kritik a právník

Byl židovského původu, ale konvertoval ke křesťanskému pravoslavnému náboženství ve vězení v Jilavě, kdy si vzal jméno bratr Nicolae a po propuštění na svobodu vstoupil do kláštera. Je autorem Jurnalul fericirii (Deník štěstí), jedinečného díla v rumunské literatuře.

V letech 1919-1929, kdy chodil do základní školy a na lyceum Spiru Haret, byli jeho kolegy Constantin Noica, Mircea Eliade, Arşavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu a Dinu Pillat, s nimiž udržoval styky po celý život. V roce 1958 byl také Nicolae Steinhardt zařazen do tak zvané „skupiny Noica-Pillat“, nejdříve jako svědek a později byl odsouzen na 13 let nucených prací za “zločin spáchaný proti socialistickému zřízení“. Byl vystaven utrpením komunistických žalářů v Jilavě, Gherle a Aiudu až do srpna 1964, kdy byl propuštěn na svobodu při všeobecné amnestii politických vězňů. Ve svazcích tajné policie Securitate byl veden pod kódovým jménem “Ortodoxul” – “Pravoslavný” (v roce 1966) a “Scriitorul” – “Spisovatel” (v letech 1972 -1989).

Deník štěstí (1972)

Nicolae Steinhardt napsal Deník štěstí hned po své konverzi k pravoslavnému náboženství. 15. března 1960 ve vězení v Jilavě ho pokřtil besarabský jeromonach Mina Dobzeu před Ježíšem Kristem a hned po propuštění z vězení v roce 1964 završil Nicolae Steinhardt svůj křest v bukurešťském klášteře svatým pomazáním a přijetím večeře Páně.

Deník štěstí je podle jeho vlastních slov literárním odkazem, deníkem psaným v žaláři a deníkem štěstí být křesťanem: věznění a přijetí křesťanské víry, to jsou dvě události, které měly rozhodující vliv na duchovní vývoj Nika Steinhardta. Jeho první varianta, sepsaná v první polovině 70-tých let, měla asi 570 strojem psaných stran, V roce 1972 ji zabavila Securitate a teprve po mnoha intervencích Svazu rumunských spisovatelů ji vrátila v roce 1975. Mezitím autor dokončuje druhou, obsažnější variantu o 760 strojem psaných stránkách, která byla zabavena v roce 1984. Po celou dobu však připravoval další verze, které byly tajně vyváženy do zahraničí, kde kolovaly v samizdatovém vydání mezi intelektuály té doby. Deník štěstí byl také v letech 1988 – 1989 vysílán na pokračování z mikrofonu rádia Svobodná Evropa z Paříže díky Monice Lovinescu.

Po letech věznění a po více než 20 letech stálého sledování Nicolae Steinhardt v roce 1989 prohlásil: „Dělá mi velké starosti, že Bůh mi neodpustil hříchy mého mládí.“ Nicolae Steinhardt umírá v nemocnici v Baia-Mare 30. března 1989 a je pohřben u kláštera Rohia, kde byl mnichem.

“Jak sám Nicu Steinhardt hodnotí práci Deník štěstí Steinhardta Nicu Aurela“.

Tato práce je skutečné znovuprožití téměř pětiletého věznění autora v období 1960-1964. Prolínají se zde tři nitě vyprávění: první popisuje vlastní věznění, vyšetřování, proces; druhá je vzpomínkou na některé příhody z mládí nebo z období před před zatčením; třetí nit vyprávění, stejně důležitá jako první dvě, popisuje proces náboženské konverze, proces přechodu autora k zanícenému pravoslaví.

Od samého počátku je třeba říci, že autor se vůbec netají tím, že nepociťuje žádné sympatie ke komunismu, nýbrž naopak zcela jasně je popírá. Z tohoto pohledu popisuje zatčení a vynesení rozsudku jako hrubé zneužití moci a podmínky v různých věznicích (Jilava, Gherla, Aiud) jako „ďábelské“, inkviziční, „jako zlý sen“. (...)

S obdivem se tu připomínají některá notoricky známá jména antikomunistických spisovatelů, jako byli George Orwel nebo Alexandr Solženicyn.

Pokud jde o náboženský komentář, můžeme říci, že Steinhardtova práce přináší oslavu pravoslaví, které je zde představováno jako jediná možnost pro lidskou duši jak utéct před peklem politického pronásledování. (...) Všechny tyto charakteristiky práce a zejména vyhlášení odporu proti komunistické ideologii vylučují jakoukoliv možnost, že by bývala mohla být publikována v naší zemi. Stejně tak vydání práce v zahraničí by bývalo poškodilo naši politiku a propagandu, jakož i vzpomínky na některé osoby, o nichž autor píše.“ (ACNSAS – Archív Národní rady pro studium archívu Securitate, informační fond, spis č. 207, svazek 6, list. 249 / Nicu Steinhardt ve svazcích Securitate 1959 – 1989, Nakladatelství Nemira, 2005)
Prameny:

Nicu Steinhardt ve svazcích Securitate 1959 – 1989, Nakladatelství Nemira, 2005

http://nicolaesteinhardt.wordpress.com/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Steinhardt

Nicolae STEINHARDT

(Nicu-Aurelian Steinhardt)

29 iulie 1912 – 30 martie 1989

scriitor, publicist, critic literar şi jurist

De origine evreiască, s-a convertit la religia creştină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, unde îşi va lua numele de fratele Nicolae, şi se va călugări după punerea sa în libertate. Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii.

Între anii 1919-1929, în timp ce urma şcoala primară şi liceul Spiru Haret, i-a avut colegi pe Constantin Noica, Mircea Eliade, Arşavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, cu care a păstrat legătura pe tot parcursul vieţii. De altfel, în 1958, Nicolae Steinhardt a fost inclus în aşa-numitul „lotul Noica-Pillat“, întâi ca martor, apoi condamnat de 13 ani de muncă silnică, sub acuzaţia de „crimă de uneltire contra ordinii sociale“. Este supus rigorilor detenţiei din închisorile comuniste de la Jilava, Gherla, Aiud, până în august 1964, când este eliberat, în urma graţierii generale a deţinuţilor politici. A figurat în dosarele Securităţii sub numele de cod “Ortodoxul” (în 1966) şi “Scriitorul” (din 1972 până în 1989).

Jurnalul fericirii (1972)

Nicolae Steinhardt a scris Jurnalul fericirii imediat după ce s-a convertit la religia ortodoxă. La 15 martie 1960, în închisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu îl boteazã întru Iisus Hristos, pentru ca, imediat după eliberarea din detenţie, în 1964, la schitul bucureştean Dărvari, Nicolae Steinhardt să îşi desăvârşească botezul prin mirungere şi primirea sfintei împărtăşanii.

Jurnalul fericirii reprezintă, după propria-i mărturie, testamentul lui literar, un jurnal al detenţiei şi un jurnal al fericirii de a fi creştin: detenţia şi creştinarea, cele două evenimente care au avut impactul decisiv în evoluţia spirituală a lui Nicu Steinhardt. Redactat la începutul anilor 70, această primă variantă - circa 570 de pagini dactilografiate - este confiscată de Securitate în 1972 şi îi va fi restituită în 1975, după numeroase intervenţii pe lângă Uniunea Scriitorilor din România. Între timp, autorul finalizează a doua variantă, mai amplă, de 760 de pagini dactilografiate, care va fi confiscată în 1984. Redactând în tot acest timp mai multe versiuni, acestea au fost scoase pe ascuns din ţară, cartea circulând în samizdat printre intelectualii epocii, Jurnalul fericirii fiind difuzat în serial la microfonul postului de radio Europa Liberă din Paris, de Monica Lovinescu, între 1988 şi 1989.

După anii de detenţie şi mai mult de 20 de ani de urmărire continuă, Nicolae Steinhardt mărturisea în 1989: „Tare mă supără nişte gânduri, că nu m-a iertat Dumnezeu de păcatele tinereţii mele.“ Nicolae Steinhardt moare la spitalul din Baia-Mare pe 30 martie 1989 şi este înmormântat lângă mănăstirea Rohia, unde a fost călugăr.

„Apreciere cu privire la lucrarea Jurnalul fericirii de Steinhardt Nicu Aurel semnată de Nicu Steinhardt.

Lucrarea reprezintă rememorarea efectivă a detenţiunii de aproape cinci ani pe care autorul a suferit-o între 1960-1964. Se împletesc de fapt trei fire narative: primul este descrierea propriu-zisă a detenţiei, a anchetei, a procesului; cel de-al doilea este reamintirea unor episoade din tinereţe sau dinainte de a fi arestat; al treilea fir narativ, la fel de important ca şi primele două, descrie procesul de convertire religioasă, de trecere la un ortodoxism fervent al autorului.

De la început trebuie spus că autorul nu face nici un secret, ci dimpotrivă declară limpede lipsa oricărei aderenţe şi simpatii faţă de comunism. Din această perspectivă descrie arestarea şi sentinţa ca fiind abuzuri grosolane, iar condiţiile din diferite penitenciare (Jilava, Gherla, Aiud) ca fiind „infernale“, inchizitoriale, „de coşmar“. (...)

Sunt amintite admirativ unele notorii nume de scriitori anticomunişti precum George Orwel sau Al. Soljeniţîn.

Pe linia comentariului religios, putem afirma că lucrarea lui Steinhardt N. face apologia ortodoxiei, văzută ca unica posibilitate a sufletului uman (de evadare) din infernul persecuţiilor politice. (...) Toate aceste caracteristici ale lucrării şi mai ales atitudinea de mărturisită respingere a ideologiei comuniste exclud orice posibilitate de a considera oportună publicarea ei în ţara noastră. De asemenea, dacă ar fi dată în vreun fel publicităţii peste hotare, lucrarea ar dăuna politicii şi propagandei noastre, precum şi memoriei unora dintre cei prezentaţi de autor în lucrare.“ (ACNSAS – Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, fond informativ, dosar nr. 207, volumul 6, f. 249 / Nicu Steinhardt în dosarele Securităţii 1959 – 1989, Editura Nemira, 2005)
Surse:

Nicu Steinhardt în dosarele Securităţii 1959 – 1989, Editura Nemira, 2005

http://nicolaesteinhardt.wordpress.com/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Steinhardt
***

MILOVNÍKŮM KULTURY

se na vědomí dává, že byl vyhlášen druhý ročník Mezinárodní básnické soutěže «STARPRESS 2010» pro Rumuny z celého světa. Přijímáme výtvory všech, kteří žijí a cítí rumunsky, ať se nacházejí kdekoliv!
PRAVIDLA MEZINÁRODNÍ RUMUNSKÉ BÁSNICKÉ SOUTĚŽE STARPRESS 2010 organizované mezinárodním časopisem STARPRESS a www.valcea-turism.ro:

Básně do soutěže zasílejte na adresy:

[e-mail]
[e-mail]
[e-mail]
do 31. května 2010 .
Porota rozhodne o výsledcích do 15. června 2010. Na konci června budou oznámeni výherci a budou publikovány oceněné básně. Do soutěže je možné přihlásit maximálně 10 básní (na různá témata). Soutěžící musí kromě básní zaslat také životopis a fotografii. Nejzajímavější básně budou, bez ohledu na výsledek soutěže, zveřejněny na našich stránkách a na stránkách všech našich spolupracovníků v různých zemích.

Cílem Mezinárodní básnické soutěže pro všechny Rumuny je objevení nových talentů a propagace autorů původní rumunské poezie: mladých i dospělých, začátečníků i profesionálů, nejlepšího vydaného debutu, nejlepších básníků, nejlepší antologie a nejlepších básní, které z nějakého důvodu nemohly být zatím publikovány. Nepochybně objevíme nové talenty, které rádi budeme propagovat po celém světě. Výherci získají zájezd pro dvě osoby na přelomu srpna a září k Černému moři nebo do vyhlášených horských letovisek.

PENTRU IUBITORII DE CULTURĂ!

Vă informăm că am lansat cea de-a doua ediţie a Concursului Internaţional de Poezie pentru românii din întreaga lume "STARPRESS 2010". Aşteptăm creaţiile tuturor celor care trăiesc şi simt româneşte, oriunde v-aţi afla!
REGULAMENTUL CONCURSULUI INTERNATIONAL DE POEZIE ROMÂNEASCĂ STARPRESS 2010 organizat de Revista Internaţională STARPRESS şi www.valcea-turism.ro.

Poeziile pentru concurs vor fi trimise pe adresele:

[e-mail]
[e-mail]
[e-mail]
până la data de 31 mai 2010 .
Comitetul de selecţie va delibera până la 15 iunie 2010. La finele lunii iunie se vor anunţa câştigătorii şi se vor publica versurile premiate. La concurs se poate participa cu maximum 10 poezii (indiferent de tematică). Concurenţii vor prezenta alături de poezii un CV şi o fotografie. Indiferent de rezultatul concursului, cele mai interesante poezii vor fi publicate în paginile noastre şi ale tuturor colaboratorilor noştri din diferite state ale lumii.

Concursul Internaţional de poezie pentru românii de pretutindeni îşi propune descoperirea şi promovarea creatorilor de poezie autentică în limba română, tineri şi adulţi, începători şi profesionişti, al celui mai bun debut în volum, a celor mai buni poeţi consacraţi, a celei mai bune antologii, ale celor mai bune versuri, care dintr-un motiv sau altul nu s-au putut publica într-un volum. Cu siguranţă vom descoperi talente pe care dorim să le promovăm în întreaga lume. Premiile constau in sejururi pentru câte două persoane, la finele lunii august şi începutul lunii septembrie, pe litoralul românesc şi în renumite staţiuni montane.