Proiectul de lege privind modificarea şi completarea unor acte legislative

Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012

Articolul 22. Restituirea fără examinare a cererii introductive

1. 
   Instanţa de insolvabilitate restituie fără examinare cererea introductivă întocmită cu încălcarea art.20.
   
2. 
   În cazul în care debitorul a depus cerere introductivă în temeiul art.14, dar nu a anexat la ea documentele prevăzute la art.17, instanţa de insolvabilitate admite spre examinare cererea solicitînd prezentarea documentelor în ordinea dezbaterilor judiciare.
   

Art.XXXIV. – Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.193-197, art.663) cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. 
   La articolul 22, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
   

„(3) Instanţa de insolvabilitate va restitui fără examinare cererea introductivă în toate cazurile, dacă anexat la aceasta (cererea introductivă) va lipsi avizul Serviciului Fiscal de Stat aferent informării acestuia de către creditorul(ii) sau debitor, despre intenţia de a depune cererea introductivă.
Avizul Serviciului Fiscal de Stat includ sumele restanţelor debitorului aferent bugetului public naţional, la momentul sesizării, precum şi înştiinţarea instanţei că, pe parcursul procesului, organul fiscal poate interveni cu sume suplimentare ce pot apărea de pe urma controlului fiscal.”.

Ministerul Economiei

Nu poate fi acceptată propunerea de modificare din următoarele considerente.

Conform proiectului, în cazul intentării unui proces de insolvabilitate de către un creditor, acesta va trebui in prealabil să înştiinţeze Serviciul Fiscal de Stat (în continuare FISC) şi să obţină un Aviz prin care se informează instanţa despre creanţa statului faţă de debitor şi faptul că această creanţa ar putea creşte. De fapt este un lucru firesc pe care Fiscul trebuie sa-l facă de sine stătător în faţa instanţei, dar din proiect rezultă că statul preferă să-ţi menţină rolul pasiv în procesul valorificării drepturilor si obligaţiilor sale, optînd pentru un intermediar în acest sens.

Modificarea dată în esenţă nu va reprezenta o soluţie de îmbunătăţire a administrării fiscale, în schimb va reprezenta o barieră gravă pentru creditori în calea accesului la justiţie (cu atît mai mult că nu există reglementată procedura şi termenele de eliberare şi solicitare a acestui aviz, deşi acesta ar putea fi calificat ca „act permisiv” în sensul Legii nr.160 din 2011) în exercitarea dreptului lor de a intenta (liber de voinţa unei terţe părţi) un proces faţă de un debitor ajuns în dificultate financiară. Or, Creditorul care intenţionează să iniţieze procesul de insolvabilitate, nu trebuie să depindă în această privinţă de careva acte procedurale sau administrative, de lipsa sau prezenţa creanţelor altor potenţiali creditori (inclusiv Statul) faţă de debitor.

În special avînd în vedere că această barieră procedurală se impune la o fază preliminară cînd încă nu s-a constatat stare de insolvabilitate a pîrîtului. Ca alternativă, sugerăm includerea obligaţiei (pentru grefier sau pentru administratorul provizoriu) de a trimite notificarea pentru IFS cu privire la acceptarea cererii introductive. Fie să existe o notificare suplimentară după modelul „notificării prealabile” stabilită la art.19.

În redacţia în care a fost înaintată, propunerea de modificare a Legii insolvabilităţii, conferă Statului în persoana FISC în calitate de creditor un alt statut (privilegiat), deşi la elaborarea noului concept al Legii, la recomandarea experţilor internaţionali (FMI si Banca Mondiala) şi conform celor mai bune practici şi standarde europene (Ghidul UNCITRAL în insolvabilitate) Statul urmează să apară pe poziţii de egalitate cu alţi creditori în procesul de insolvabilitate.

În cazul acceptării modificării propuse, ar putea apărea solicitări şi din partea altor creditori, cum ar fi băncile şi companiile de microfinanţare în calitate de creditori garantaţi, de a li se solicita un Aviz prealabil pînă la depunerea cererii introductive.

Propunerea dată însă, este in contradicţie cu conceptul instituţiei insolvabilităţii şi mecanismului de funcţionare al acestuia, or conform art.26 din Legea insolvabilităţii, este deja prevăzut mecanismul de înştiinţare a organului Fiscal, de către administratorul provizoriu, despre existenţa cererii introductive si necesitatea înaintării creanţei spre validare.

Este nejustificat şi iraţional ca pentru Fisc, aceasta înştiinţare sa fie făcuta cu titlu de excepţie înaintea altor creditori.

Mai mult, obligaţia obţinerii unui document suplimentar pentru intentarea procesului – Avizul Serviciului Fiscal – ar putea reprezenta un factor de tergiversare a procesului, în detrimental principiului celerităţii, care stă la baza noii legi a insolvabilităţii.

De asemenea în cazul lipsei unei descrieri exprese a modului şi condiţiilor de eliberare a Avizului, norma propusă de modificare a Legii insolvabilităţii, ar putea constitui un risc autentic de coruptibilitate sau de acte conexe acestui fenomen nociv, inclusiv acţiuni discreţionare din partea organului fiscal.

În astfel de împrejurări, în eventualitatea în care Avizul Serviciului Fiscal va reprezenta un element de care depinde adresarea în judecată a unei persoane, contestarea şi declararea neconstituţionala a normei date, devine inevitabilă.

De asemenea nu poate fi trecută cu vederea si Soluţia legală alternativă pentru problema ce a impus înaintarea acestei propuneri de modificare, conform căreia Fiscul este în drept de sine stătător să ceară intentarea procesului de insolvabilitate sau în anumite condiţii să ceară lichidarea şi/sau radierea agentului economic din Registrul persoanelor juridice, drept de care Serviciul Fiscal evită să facă uz.

Crearea precondiţiilor în cadrul Serviciului Fiscal sau a legislaţiei fiscale pentru a facilita utilizarea acestui drept, ar reprezenta cu adevărat acţiuni de îmbunătăţire a administrării fiscale. În acelaşi scop s-ar putea propune modificări la Codul Fiscal în scopul micşorării termenului de contestare a actului de control de la 15 la 7 zile, fapt care va permite organului fiscal să reuşească în termen să-şi valideze sau să-şi modifice creanţa.

Mai mult de atît, actul de control nu totdeauna majorează semnificativ valoarea creanţei de bază, de aceea Fiscul nu are nici un impediment de a se adresa cu cerere de validare a creanţei de bază în tabelul provizoriu al creanţelor, iar ulterior efectuării controlului să vină cu cerere de concretizare (de majorare).

Din aceleaşi motive se consideră nejustificată şi exagerată şi respectiv nu poate fi acceptată nici propunerea de modificare a art.140 alin.2) din Legea insolvabilităţii.

Atenţionăm că unul din scopurile principiale ale noii legi a fost anume accelerarea procedurii de insolvabilitate, inclusiv prin fixarea termenelor stricte dar fezabile. Dublarea termenului nu poate fi justificat pentru toate cazurile, cu atît mai mult că termenele indicate în lege sunt corelate între ele şi excepţiile pot tergiversa întregul proces.
Uniunea Administratorilor Autorizaţi din Moldova

Propunerea se consideră ca fiind una abuzivă, şi care limitează dreptul de a accede la justiţie.

Mai mult ca atît, inoportunitatea modificării în cauză, este argumentată şi prin prisma art. 35 din legea insolvabilităţii, care îl obligă pe administratorul autorizat să notifice inspectoratul fiscal teritorial, în raza căruia îşi are sediul agentul economic.

Totodată, organele fiscale, din oficiu pot intenta procedura de insolvabilitate în privinţa unui agent economic în condiţiile Legii insolvabilităţii. Respectiv, avizul Serviciului Fiscal de Stat, raportat la un termen de 30 de zile lucrătoare, propus spre modificare, practic spulberă careva speranţe ale creditorului de a-şi întoarce careva creanţe.

Nu se acceptă.

Amendamentul respectiv vine să îmbunătăţească cadrul de reglementare aferent asigurării organului fiscal cu termen rezonabil de a înainta creanţele fiscale, inclusiv prin prisma efectuării controlului fiscal, care are o procedură mai îndelungată. Astfel încît, urmare a efectuării tuturor procedurilor fiscale, să fie posibil de a înainta toate creanţele, evitînd astfel înaintarea tardivă a creanţelor, care de altfel din practică, nu este acceptată de către instanţe. Este de menţionat că în proces, organul fiscal reprezintă exclusiv interesele statului, iar privarea de o procedură corectă, defavorizează organul fiscal, avînd în vedere că acesta urmează să evalueze situaţia în ansablu a entităţii, inclusiv şi prin prisma administrării fiscale, urmînd ca ulterior să reprezinte corect interesele statului.