Art.XXIX. – La articolul 2 din Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27 aprilie 2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.90-93/399 din 29.06.2007), după cuvintele ,,notarilor, avocaţilor, mediatorilor” se introduce textul ,, , administratorilor autorizaţi”.
Articolul 24. Inventarierea patrimoniului
(1) Entitatea are obligaţia să efectueze inventarierea generală a elementelor de activ şi pasiv, cel puţin o dată pe an pe parcursul desfăşurării activităţii sale, în cazul reorganizării sau încetării activităţii, precum şi în cazurile prevăzute de Regulamentul privind inventarierea, aprobat de Ministerul Finanţelor.
(2) Modul şi regulile de efectuare a inventarierii se elaborează şi se aprobă de Ministerul Finanţelor.
(3) Regulile specifice de efectuare a inventarierii în ramurile respective se elaborează de organele centrale de specialitate ale administraţiei publice şi de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de alte organe autorizate şi se aprobă de Ministerul Finanţelor.
Ministerul Economiei
Asociaţia Investitorilor Străini (FIA)
Inventarierea anuală – modificarea Ordinului Ministerului Finanţelor nr.60 din 29.05.2012 cu privire la aprobarea regulamentului privind inventarierea.
Agenţii economici sînt obligaţi să efectueze inventarierea anuală.
Propunem de a prevedea obligativitatea efectuării inventarierii patrimoniului entităţii o dată la 4 ani. Pe această perioadă, desfăşurarea inventarierii trebuie să rămînă la discreţia acţionarilor sau a managementului companiei.
Nu se acceptă.
Conform art.18 al Legii contabilităţii, ciclul contabil al entităţii cuprinde: întocmirea documentelor primare şi centralizatoare, evaluarea şi recunoaşterea elementelor contabile, reflectarea informaţiilor în conturile contabile, întocmirea registrelor contabile, inventarierea elementelor contabile, întocmirea balanţei de verificare, a Cărţii mari şi a situaţiilor financiare.
În conformitate cu art.24 alin.(1) al legii, entitatea are obligaţia să efectueze inventarierea generală a elementelor de activ şi pasiv, cel puţin o dată pe an pe parcursul desfăşurării activităţii sale, în cazul reorganizării sau încetării activităţii, precum şi în cazurile prevăzute de Regulamentul privind inventarierea, aprobat de Ministerul Finanţelor.
Potrivit art.29 alin.(9) al legii, situaţiile financiare se întocmesc cu utilizarea datelor inventarierii pentru autentificarea existenţei şi stării activelor şi datoriilor.
În conformitate cu pct.5 al Standardului Naţional de Contabilitate „Prezentarea Situaţiilor Financiare”, aprobat prin Ordinul Ministrului Finanţelor nr.118 din 06.08.2013, situaţii financiare reprezintă un set de rapoarte care conţin informaţii privind poziţia financiară, performanţa financiară, modificările capitalului propriu şi fluxurile de numerar ale entităţii pe o perioadă de gestiune.
Conform pct.20 alin.(1) al standardului menţionat, întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare cuprinde inclusiv etapa de efectuarea lucrărilor premergătoare întocmirii situaţiilor financiare cum ar fi: inventarierea generală a elementelor contabile, decontarea cheltuielilor şi veniturilor anticipate aferente perioadei de gestiune, determinarea şi reflectarea diferenţelor de curs valutar, întocmirea înregistrărilor de corectare, determinarea cotei curente a activelor imobilizate şi datoriilor pe termen lung etc.
Astfel, procesul de inventarire nu poate fi efectuat odată la 4 ani, întrucît ar fi o încălcare a ciclului contabil şi nu ar fi posibilă întocmirea corectă a situaţiilor financiare ale entităţii pe o perioadă de gestiune. Inventarierea confirmă existenţa şi starea activelor şi datoriilor la sfîrşitul perioadei de gestiune şi asigură credibilitatea situaţiilor financiare (art.18,24,29 ale Legii contabilităţii).
Dostları ilə paylaş: |