Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

Verificată cu ochii lui (lat).

/jar monarhist fondat în 1792, organul oficial al aristocraţiei şi al clerului.

54

STENDIU

— Totuşi, urmă Julien cu aerul acela grav şi neferi care li se potriveşte atît de bine unora cînd văd că sînt cale să dobîndească anumite lucruri multă vreme rîvnit ar trebui specificat că servitorul nu are dreptul să ia nici un roman. O dată intrate în casă, cărţile acestea primej dioase ar putea strica minţile fetelor care o slujesc doamna, şi chiar a servitorului însuşi.

— Nu uita că mai sînt şi pamfletele politice, adăugi domnul de Rânal cu un aer de superioritate, voind să-; ascundă admiraţia pentru savanta cale de mijloc născocit de preceptorul copiilor săi.

Viaţa lui Julien era alcătuită, aşadar,dintr-o serie dl mici tocmeli, iar reuşita lor îl absorbea cu mult mai mula decît văditul sentiment de simpatie pe care n-ar fi depins decît de el ca să-1 citească în inima doamnei de Rânal.

Şi în casa primarului din Verrieres îşi păstrase poziţi morală a întregii lui vieţi de pînă atunci. Acolo, ca şi 1 joagărul tatălui său, îi dispreţuia profund pe cei alături d care trăia, şi era urît de ei. Zilnic, din povestirile subprej fectului, ale domnului Valenod sau ale altor prieteni de-casei, în legătură cu lucrurile petrecute sub ochii lor, dea cît de puţin seamănă realitatea cu părerile acestor; Dacă o faptă oarecare i se părea minunată, tocmai ea er: defăimată de cei din preajma lui. Şi îşi spunea întruna, îi gînd : „Ce monştri, sau ce proşti!" Nostim era faptul de cele mai multe ori, cu toată mîndria lui, nu înţelegea boabă din cîte se discutau.

De cînd se ştia pe lume, nu vorbise cinstit decît cd bătrînul chirurg-major. în afara cîtorva lucruri privitoara la campaniile lui Bonaparte în Italia sau la chirurgiei habar n-avea de nimic. Curajul lui tineresc îl îndemna sa asculte cu plăcere povestiri amănunţite despre operaţiili cele mai dureroase. Şi îşi spunea : „Eu nici n-aş fi clipit".

Prima dată cînd doamna de Renal încercă să discut cu el alte lucruri decît despre educaţia copiilor, Julien s porni să-i vorbească despre operaţiile chirurgicale. I păli si-1 rugă să înceteze.

Moşii şi negru

55

Despre altceva Julien nu ştia nimic. Astfel, trăind

UlAluri de doamna de R6nal, tăcerea cea mai ciudată se

jltnlnrnicea între ei de cum rămîneau singuri. în salon,

[(tiu ii de umilă i-ar fi fost ţinuta, ea îi găsea o mare supe-

flniiiate intelectuală fată de toţi cei ce veneau în casă.

K)m n rămîneau însă o clipă singuri, îl simţea stingherit. Şi

■fu neliniştită din pricina aceasta, căci instinctul de fe-

li» ic îi spunea că stinghereala lui n-avea nimic drăgăstos.

După nu ştiu ce idee luată din vreo povestire despre

In.iii.i societate, aşa cum o văzuse bătrînul chirurg-major,

• I• uniată ce se aşternea tăcerea în vreun loc unde se afla

■I o lemeie, Julien se simţea umilit, ca şi cum totul s-ar fi

ji< in i ut din vina lui. Iar simţămîntul acesta îi era de-o

hui "i de ori mai greu de îndurat atunci cînd se afla între

■unu ochi cu cineva. Imaginaţia, plină de noţiunile cele

■Hm exagerate, cele mai ridicol înflăcărate despre ceea ce

■frluiie să spună un bărbat atunci cînd se află singur cu o

wim-ic, nu-i dăruia, în tulburarea ei, decît idei cu nepu-

hliii.i de admis. Sufletul îi plutea în nori şi totuşi nu putea

un ( smulgă din tăcerea cea mai umilitoare. Astfel, în

|lni|uil lungilor plimbări cu doamna de Renal şi cu copiii,

IjMipiimea înfăţişării lui era sporită de chinurile cele mai

jcuniplite. Julien se dispreţuia profund. Dacă, din nenoro-

tli<. incerca să deschidă gura, ajungea să spună lucrurile

nl< mai ridicole. Şi, ca o culme a nenorocirii, îşi vedea

|l şl exagera absurditatea; dar ceea ce nu vedea era expre-

I Mu ochilor lui atît de frumoşi şi arătînd un suflet atît de

Inllncărat, îneît, aşa cum li se întîmplă actorilor de mare

ImIciU, ei dădeau uneori un tîlc plin de farmec unor lucruri

imic nu-1 aveau. Doamna de Rânal observă că, atunci cînd

ifliiiînea singur cu ea, Julien nu izbutea să spună nimic ca

lumea decît dacă vreo întîmplare neprevăzută îl distra şi-1

fiica să nu se mai gîndească la rostirea frazelor alese.

( um prietenii casei nu prea o răsfăţau cu idei noi şi

MMlucitoare, sclipirile minţii lui Julien îi făceau nespusă

phlcere.

De la căderea lui Napoleon, orice urmă de curtenie t'Me alungată cu asprime din moravurile provinciale. Oa-

56

STENDH^

menii se tem să nu fie destituiţi. Lichelele caută un sprijii în congregaţie, iar ipocrizia a progresat grozav, pînă şi îa păturile liberale. Plictiseala sporeşte enorm. Alte plăcei] decît cititul şi agricultura nu mai există.

"" Doamna de R£nal, moştenitoare bogată a unei mătu habotnice, măritată la şaisprezece ani cu un nobil de viţă nu văzuse şi nu simţise în viaţa ei nimic care să semene ci de cît cu dragostea. Despre dragoste nu-i vorbise nimeri în afară de duhovnicul ei, preacumsecadele părinte Chd lan, în legătură cu insistenţele domnului Valenod, şi i-c zugrăvise în culori atît de dezgustătoare, încît nu şi-o puj tea înfăţişa altfel decît ca pe desfrînarea cea mai josnic Dragostea aflată din puţinele romane pe care întîmplare i le pusese sub ochi, o socotea cu totul excepţională chiar cu totul în afara naturii. Datorită ignoranţei ac teia, doamna de Rdnal, pe deplin fericită şi cu gîndul ni mai la Julien, era departe de a-şi face cea mai mic mustrare.

CAPITOLUL VIII Mici întâmplări

Then there were sighs, the deeper for suppression, And stolen glances, sweeterfor the theft, And burning blushes, thoughfor

no transgression. DON JUAN, c. 1. st. 74|

Blîndeţea îngerească pe care doamna de Rânal o dator firii ei şi stării de fericire actuală era tulburată într-o oarei care măsură cînd se gîndea la Elisa, camerista ei. Fata

i A fost apoi oftatul, ascuns, deci mai amar, Au fosl priviri furişe, mai dulci, fiind furate, Obrajii, fără vină, arzînd parcă de jar.

Stanţe din poemul Don Juan de Byron (n.t.).J