Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

....

ut* •■■

I tlin i n < fi aflaţi în salon. Se vorbea destul de încet. Ca >> i ■ • pe noul-venit, Julien fu nevoit să se mulţu->.n cu ce putea afla de pe chipul şi ţinuta lui. Era Bl iji gras, cu obrajii roşii, cu ochi care sclipeau şi ' • - presie decît aceea a unei răutăţi de mistreţ.

ttenţia lui Julien fu stăruitor atrasă de o altă iu i oi ui diferită, care sosise chiar atunci; un bărbat i" inc slab, şi care purta vreo trei sau patru veste.

II era blîndă, gesturile pline de politeţe. Minana leit cu bătrînul episcop de Besancon", gîndi llflih.itui acesta, aparţinînd fără îndoială tagmei iţii. nu arăta mai mult de cincizeci, cincizeci şi cinci jţl avea o înfăţişare cum nu se poate mai părin-

| şl lîiiflrul episcop de Agde. Care păru foarte mirat

i.....nidu-şi ochii asupra celor de faţă, îl zări pe

I •■ la ceremonia din Bray-le-Haut, nu-i mai adre-> i mi cuvînt. Privirea lui mirată îl încurcă şi-1 ,^rpr Julien. „Cum adică! îşi spunea el, de cîte ori i nu om, să fie spre răul meu ? Toţi aceşti mari se-nii i-am mai văzut pînă acum, nu mă intimi-in timp ce privirea acestui tînăr episcop mă ■ I Prcbuie să recunosc că sînt o fiinţă foarte ciu-baric nenorocită."

"niulcţ grozav de negricios intră curînd, cu mare , ţi Începu să vorbească încă de la uşă; avea obrajii 1 ţi pflrea cam ţicnit. De cum intră limbutul acesta lormară grupuri, fireşte, ca să evite plicti-■ l asculta.

iiin.lu-sc de cămin, oaspeţii se apropiau de mi. .1, unde se afla Julien. Şi el se simţea din ce în in. hm ii ; căci, la urma urmei, oricîtă silinţă şi-ar fi ■ [tuli .i sa nu-i audă şi oricît de puţină experienţă ar H| înţelegea toată însemnătatea lucrurilor despre iirbcn |>e faţă; şi cît de mult ar fi vrut înaltele Miji i" care le avea în preajmă ca spusele lor să i. '

li •nu, deşi lucrase cît mai încet cu putinţă, Julien ilouăzeci de pene; ocupaţia aceasta nu mai

iii |

.....

I'

426

STENDH>

putea să-i fie de folos. Degeaba căuta el vreo poruncă ochii domnului de La Mole; marchizul îl uitase.

„Ceea ce fac e caraghios, îşi spunea Julien ascuţii penele, dar nişte oameni ca ăştia, cu mutre atît neînsemnate şi însărcinaţi de alţii, sau de ei înşişi, cu vaM siuni atît de importante, trebuie să fie foarte susceptibM Privirea mea nefericită are în ea ceva întrebător şi nu prflfl respectuos, care cu siguranţă că i-ar supăra. Iar dacă las ocjT în jos, fac impresia că vreau să-mi întipăresc în minte cu» vintele lor."

Julien se simţea foarte încurcat; auzea lucruri cu totu| neobişnuite.

CAPITOLUL XXII

Discuţia

Republica: pentru unul, cam astăzi şi-ar jertfi totul de dragul bm nelui public, se găsesc mii şi mm lioane care nu ştiu ce înseamn altceva în afară de plăcerile şi vanitatea lor. La Paris, eşti respea tat după trăsura pe care o ai, şi i după virtute.

NAPOLEON, Memoi

Lacheul intră grăbit, anunţînd : domnul duce de *

— Taci din gură, eşti un prost! îi spuse ducele intrînd.

Rostise atît de frumos şi cu atîta măreţie cuvintele îneît Julien gîndi că priceperea de a se supăra pe un cheu era toată ştiinţa acestui înalt personaj. Julien ridici privirea şi o coborî deîndată. Ghicise atît de bine cît dl important era noul-venit, îneît se temea ca privirea lui si nu însemne o indiscreţie.

Ducele era un om de vreo cincizeci de ani, gătit ca un dandy şi călcînd ca pe arcuri. Avea un cap îngust, cu nasJ

NU.IUI

427

i ii i încovoiată parcă, împinsă toată înainte; cu i ii putut găsi un aer mai nobil şi mai inexpresiv. Im hotărî deschiderea şedinţei, ui • i*imnului de La Mole îl întrerupse pe neaştep-lullcn din observaţiile pe care le făcea asupra

lor prezenţi.

i i prezint pe abatele Sorel, spunea marchizul; e i n i > memorie uluitoare; abia acum un ceas i-am pi ■ misiunea cu care ar putea fi onorat şi, ca să-mi puterea memoriei lui, a învăţat pe de rost pri-din La Quotidienne.

! ştirile din străinătate ale bietului N..., spuse Cinci. Apoi luă grăbit ziarul şi, privindu-1 cu un Mpliio,. locmai fiindcă ţinea să-şi dea importanţă : i, domnule, îi spuse el.

i Acere adîncă; toate privirile se aţintiseră asu-Jullen ; el recită atît de bine, îneît, după vreo !■ i înduri, ducele îi spuse : unge!

jp(ul cu privire de mistreţ luă loc. El era ici, de cum se aşeză, îi arătă lui Julien o ti |oc şi-i făcu semn s-o aducă lîngă el. Julien se

I.....isuţă, cu tot ce-i trebuia pentru scris. Numără

tvic persoane aşezate în jurul covorului verde, •innule Sorel, spuse ducele, treci în camera de • i li chemat.

ml. asci păru foarte îngrijorat. i" lele nu sînt trase, îi şopti el vecinului. N-are uiţi pe fereastră, îi strigă el apoi, prosteşte, lui

Bl vîrît într-o conspiraţie, gîndi acesta. Din feri-i)aspiraţie care nu duce la eşafodul din Place de

dftcâ mă voi afla în primejdie, îi sînt dator mar­ii ii-¹;! lucruri, ba chiar şi mai mult. Bine-ar fi

prilejul să îndrept toată mîhnirea pe care nebu-

|<0 pot pricinui într-o bună zi!"

428

STENDl

Tot gîndindu-se la nebuniile şi la nefericirea lui, vea de jur împrejur, aşa fel ca să nu uite locul niciodaUB Atunci abia îşi aduse aminte că nu-1 auzise pe marchffl spunîndu-i lacheului numele străzii, şi că marchizul luasJ o birjă, lucru pe care nu-1 mai făcuse niciodată.

Julien fu lăsat multă vreme cu gîndurile lui. Se .illi într-un salon tapisat cu catifea roşie şi cu lungi trese aur. Pe o măsuţă văzu un crucifix mare, din fildeş, iar cămin, cartea Despre Papă, a domnului de Maistre, marginile poleite şi minunat legată. Julien o deschise, i să nu pară că trage cu urechea. în salonul de alături vorbea din cînd în cînd cu glas tare. în sfîrşit, uşa se dea chise şi fu chemat.

— Gîndiţi-vă, domnilor, că din clipa aceasta vorbii! în faţa ducelui de ***, spuse preşedintele. Domnul, ur el, arătîndu-1 pe Julien, e un tînăr slujitor al altarului,! votat sfintei noastre cauze, şi care va repeta cu uşurinţi datorită memoriei sale uimitoare, pînă şi cele neînsemnate cuvinte rostite de noi. Aveţi cuvîntul, de nule, spuse el adresîndu-se personajului cu aer părint şi îmbrăcat în trei sau patru veste.

Julien găsi că ar fi fost mai firesc să i se rostească nu mele domnului cu multe veste. Şi, luînd hîrtia, scriţ multă vreme.

(Aici, autorul ar fi vrut să pună o pagină de puncta puncte.

— Nu prea ar avea farmec, e de părere editorul, pentru o carte atît de uşuratică, lipsa de farmec însean moartea.

— Politica, rosteşte mai departe autorul, e un van legat de gîtul literaturii, un bolovan care, în mai puji de şase luni, o îneacă. Printre lucrurile care interesea imaginaţia, politica e ca un foc de pistol, tras în mijl< unui concert. Zgomotul lui e asurzitor, fără să fie în energic. Şi nu se potriveşte cu sunetul nici unui instr ment. Politica asta îi va jigni de moarte pe cel puţia
|l NEGRU

|f tlintrc cititori şi va plictisi cealaltă jumătate, o mult mai interesantă şi mai vie în ziarul de

personajele dumitale nu discută despre poli-t|Min

ii unica dumitale nu mai este o oglindă, aşa cum

MIM )

pul verbal al lui Julien cuprindea douăzeci şi PJlm; iată un rezumat firav de tot; căci a trebuit, na, să fie suprimate părţile ridicole, care fiind Mieroase ar fi părut odioase sau de necrezut (vezi

Tribunaux ).

u multe veste şi cu aerul părintesc (poate că i»>|>) /Imbea deseori, şi atunci ochii lui, încercuiţi p|i ...i|>e mereu în mişcare, căpătau o lucire ciu­te expresie mai puţin şovăielnică decît de obicei. •|hI ii csta, care fu pus să vorbească primul în faţa („Dai despre ce duce e vorba?" se întreba I, bli ibabil ca să expună părerile şi să îndeplinească di i'iocuror general, i se păru lui Julien că şovăie |dui«' concluzii hotărîte, păcat obişnuit la aseme-'Sliaţi. fn toiul discuţiei, ducele chiar îl dojeni din

ni ii multe fraze de morală şi de îngăduinţă filo-ini cu mai multe veste spuse : lobi la Anglie, condusă de către un om de seamă, ii ii'M ui Pitt , a cheltuit patruzeci de miliarde de »fl pună stavilă revoluţiei. Dacă adunarea de faţă iiin. sâ exprim cu oarecare sinceritate o idee du-i ii i

ion • |iuhlicau dările de seamă asupra proceselor. într-unui I i >(>.(■ ui darea de seamă a procesului care i-a sugerat lui

h i lui .lulien Sorel. l'm iţnănil (1759-1806), prim-ministru al Angliei, cunoscut

I '. acţionară, unul dintre principalii organizatori ai luptei .........v. >luţionare şi împotriva lui Napoleon.

I MC.KI!

431

In in aceasta, nici preşedintele şi nici ducele nu cu-u pere, deşi lui Julien i se păru că citeşte în i plita de-a o face. Ei îşi plecară privirile, iar du-nulţumi să ofteze în aşa fel, îneît să-1 audă toţi. ■ •mul cu multe veste îşi pierduse răbdarea. VAil că unii vor să sfîrşesc mai repede, spuse el ii i Icpădînd cu totul politeţea zîmbitoare şi lim-măsurat, pe care Julien i le credea înnăscute; [ *A slîrşesc mai repede; şi nu ţin deloc seama de li pe care le fac pentru a nu jigni urechile L oricît de lungi ar putea ele să fie. Ei bine, dom-pi vorbi pe scurt. Şi vă voi spune pe şleau: Anglia Mc un gologan pentru a-1 pune în slujba cauzei < in.ii Pitt în persoană, dacă s-ar întoarce, şi tot ni ii c ii lot geniul lui, să-i mai păcălească pe micii Iun . urle/i, căci ei ştiu că scurta campanie de la m I a costat, numai ea, un miliard de franci. Şi Ifcţl să vorbesc pe şleau, adăugă omul cu multe Ui Artndu-se din ce în ce, am să vă spun :Ajutaţi-vă jjk'l Anglia nu mai are o guinee pentru voi, iar llu nu plăteşte, atunci Austria, Rusia, Prusia, umni curaj, dar n-au bani, nu sînt în stare să facă ■ i. o campanie, două, împotriva Franţei. Buica nădăjdui ca tinerii ostaşi strînşi de iacobini Iuţi de la prima campanie, sau poate de la a doua; (tri'ia, chiar dacă voi trece drept un revoluţionar în iiînr.ivnastră, care ştiţi cum stau lucrurile, la a pun ie veţi avea în faţă ostaşii din 1794, care nu (/lumii înregimentaţi în 1792. P dată, întreruperea porni din trei sau patru lo-tl

inimile, îi spuse lui Julien preşedintele, du-te şi I" i urat, în salonul de alături, începutul pro-11liI pe care l-ai făcut.

Bti i .i, spre marea lui părere de rău. Omul cu i. ■ i oferea tocmai la probabilităţile care for-i ui obişnuit al meditaţiilor lui.

ii nik;kii

433

i uni de tineri căpitani, printre care s-ar putea !■ Im i , un Hoche, un Jourdan, un Pichegru , dar | bine intenţionaţi. I M un priceput să-1 glorificăm, spuse preşedin-

;l-l facem nemuritor.

i in ii, trebuie să existe în Franţa două tabere, imul de La Mole, dar două tabere bine distincte, n mc. Să ştim pe cine trebuie să zdrobim. De-o

Ihii.iii, alegătorii, opinia publică, într-un cuvînt ti-i)l iuţi cei ce-1 admiră. Pe cînd el se ameţeşte cu

p) vorbelor goale, noi avem avantajul sigur de a bugetul.

■tru fl o întrerupere.

| tmiiiK.ua, domnule, îi spuse domnul de La Mole

I Iiiik mpsese, cu o măreţie şi o uşurinţă admira-Htn< .ii;i nu consumi, dacă te supără cuvîntul, dum-Bahtţt patruzeci de mii de franci din bugetul

I1 | >i/cei de mii pe care îi primeşti din lista civilă. I domnule, fiindcă mă sileşti, voi avea îndrăzneala | i ii exemplu. După cum nobilii dumitale strămoşi

" slîntul Ludovic la cruciadă, s-ar cuveni, yrl o sută douăzeci de mii de franci, să ne arăţi

■unent, o companie, dar ce spun ! o jumătate

i ....., lic ea şi de cincizeci de oameni, gata de

i devotaţi, pe viaţă şi pe moarte, cauzei noastre. | Un li slugi care, în caz de răscoală, te-ar îngrozi şi

itll ullarul, nobleţea pot pieri ca mîine, domnilor,

■ rea, în fiecare judeţ, o forţă de cinci sute de

■mii; şi spun devotaţi, gîndindu-mă nu numai

ii i h mc c/ului, ci şi la statornicia spaniolului.

ii iii din armata aceasta ar trebui alcătuită din

■ ni, din nepoţii noştri, din gentilomi adevăraţi,

■ i' 11(1 din lirapul revoluţiei franceze de la 1789.

i I <. K I

435

im a în Europa decît preşedinţi de republică şi rjjc Iar o dată cu literele R,E,G,E, pier şi preoţii, ,'1(1(11 Şi pentru ziua aceea, nu mai văd decît can-' m.Iu Ic curte majorităţilor murdare, lahu o să spuneţi că în clipa de faţă Franţa n-are km iui singur general de seamă, cunoscut şi iubit j urmata nu e organizată decît pentru interesele |lti >;i ,ilt altarului, că au fost înlăturaţi toţi soldaţii ţii i un vreme fiecare din regimentele prusace şi \ numără cîte cincizeci de subofiţeri căliţi în UA sute de mii de tineri, aparţinînd micii burghe- n. labdaresăsebată...

| A hi adevărurile neplăcute, spuse cu îngîmfare mhii| j'iav, pesemne foarte sus-pus în ierarhia cleri-|i i ii. imnul de La Mole îi zîmbi frumos în loc să se i, \m.\ (( constitui un semn important pentru I 11 iii adevărurile neplăcute şi să rezumăm, dom­in ulm căruia trebuie să i se reteze un picior can-[J-tti sla rău să-i spună chirurgului: piciorul ăsta ■ fi mi le sănătos. Iertaţi-mi expresia, domnilor, dar I du.. de ' ** este chirurgul nostru.

In sllrşit, că a fost rostită şi vorba cea mare, îmi , deci către... voi porni în galop, la noapte."

CAPITOLUL XXIII Clerul, pădurile, libertatea

Legea de căpetenie a oricărei fiinţe este să se conserve, adică să trăiască. Voi semănaţi cucută şi vreţi să vedeţipîrguindu-se spice !

MACHIAVELLI

.' 'iul cel grav continua ; se vedea bine că se pri-Ml'f.i cu o voce blîndă şi potolită, care îi plăcu 11 lulien, expunînd aceste mari adevăruri:
I «1(1

437

mpic... Cine a trimis optzeci de mii de flinte în

etc.etc.

i i ■ ine cît nu-şi are pădurile¹, clerul n-are nimic. hunK'ştc un război, ministrul de finanţe scrie Iilor lui că nu mai sînt bani decît pentru preoţi.

I i ni^a nu e credincioasă, şi-i place războiul. Ori-.11 -l.irui, va fi de două ori popular, căci a face llramnă a-i înfometa pe iezuiţi, ca să vorbim ca di' rlnd ; a porni războiul, înseamnă a-i scăpa pe iccţtia ai trufiei, pe francezi, de ameninţarea in­ii I răi ne. Cardinalul era ascultat cu bunăvoinţă...

I nise el, ca domnul de Nerval să părăsească mi-iiiiiik le lui stîrneşte mînia fără nici un rost. Ui ;iccstor cuvinte, toţi se ridicară şi începură să deodată. „Iar am să fiu trimis dincolo", gîndi r ptnă şi înţeleptul preşedinte îi uitase existenţa, privirile se îndreptară spre un om pe care Julien cu. Era domnul de Nerval, primul-ministru, pe

I1 • la halul domnului duce de Retz.

HM ajunse la culme, cum spun ziarele cînd vor->■ < dintele de la cameră. Abia după un sfert de

mai restabili puţin. im i domnul de Nerval se ridică şi, luînd un ton de

I*¹ N «in să afirm că nu ţin să rămîn la putere, spuse

■ ludat. Mi s-a arătat, domnilor, că numele meu puterea iacobinilor, împingîndu-i împotriva i I mulţi dintre moderaţi. M-aş retrage, deci, bu-< Ailc Domnului puţini oameni le văd. Iar eu, > ' pi ivindu-1 ţintă pe cardinal, eu am o menire ; pus : sau vei muri pe eşafod, sau vei restabili 11>< i ni Franţa si vei readuce camerele la situaţia

i'

.uliirilc ce aparţinuseră clerului şi care fuseseră expropriate • imn i din 1789. Congregaţia lupta, în vremea cînd se pe-i romanului, să recapete bunurile expropriate

ţi NH.'KIJ

439

di

pune rămăşag, spuse omul cu multe veste, că ni ili.irgă după ministru; o să se scuze că s-a aflat li «A pretindă că ne păcăleşte. |tl «crvilorii, dormind de-a-mpicioarelea, terminară miii luminările:

Fu luşit, să ajungem la o hotărîre, domnilor, spuse le; să nu mai încercăm să ne convingem unul NA ne gîndim la purtătorul notei, care, peste \\ ţi opt de ore, se va afla sub ochii prietenilor i .iin.i. S-a vorbit despre miniştri. Acum, cînd il« Nerval ne-a părăsit, putem spune : ce ne pasă jfl ? fi vom face noi să vrea. M iln I aprobă, cu un zîmbet fin. i se pare că nu-i greu deloc să ne rezumăm po-1 Itnărul episcop de Agde cu focul mocnit al ce-/ili.ii fanatism.

Nimici tăcuse; privirea, pe care Julien i-o văzuse i blinda şi potolită, i se înflăcărase după prima l/u tiţii. Acum, sufletul i se revărsa ca lava Vezu-

l.i 1X06 la 1814, spuse el, Anglia a greşit că n-a K (Jlrccl şi personal împotriva lui Napoleon. îndată || ni esta a făcut duci şi şambelani, îndată ce a resta-ui lu.i, misiunea pe care i-o încredinţase Dumne-r sITrşit; el nu mai era bun decît pentru jertfă. ■ n|»turi ne arată în mai multe locuri cum tre-ili i u litanii. (Aici, urmară o sumedenie de citate

l/l, domnilor, nu trebuie jertfit un singur om, ci întreaga Franţă copiază Parisul. La ce bun să ■ mei sute de oameni pe judeţ ? încercarea e i şi va ţine la nesfîrşit. La ce bun să amestecaţi i .uiiA în lucruri care privesc numai Parisul ? Nu­li ni cu ziarele şi cu saloanele lui, a păcătuit; iouI Babilon. între altar si Paris, trebuie să se

NKGRU 441

ii IA mai ales să pari un înfumurat care se plimbă omoare timpul, îl sfătui el prietenos cînd ieşeau ui iu adunarea noastră de aseară poate că se aflau iiiiii n.td.itori.

Iloi ui fu scurtă şi tristă. De îndată ce Julien se des-iii ii» hi/., uită şi nota secretă şi misiunea sa, ca să li gtndcască decît la dispreţul Mathildei.

i nat, la cîteva leghe de Metz, căpitanul poştei îi I nu mai sînt cai. Erau orele zece seara; Julien, pupii .ii, ceru să cineze. în timp ce se plimba pe di-Jk>r(li, pe nesimţite, ca din întîmplare, trecu în ||H|iliii ilor. Nu se afla acolo nici un cal. Hlrc.i omului acestuia era, totuşi, ciudată, îşi ii |>i ivirea lui grosolană mă iscodea." «, după cum se vede, să nu mai creadă chiar în ) «punea. Se gîndea s-o şteargă după cină şi, ca să •va despre locurile acelea, ieşi din odaie şi se n Im ii/cască la vatra din bucătărie. Care nu-i fu iiin.i acolo peste signor Geronimo, vestitul I

■Ml Inlr-un jilţ, lîngă vatră, napolitanul ofta cu ■I vorbea el singur mai mult decît cei douăzeci de Itiiiuii care îl înconjurau buimăciţi. P«ni< nu ăştia mă ruinează, îi strigă el lui Julien. ni s,1 cînt mîine la Mayenţa. Şapte prinţi de co-ii i ii Iu ga să mă asculte. Dar hai să luăm aer, ■I i u un gest semnificativ. După ce făcură vreo bfty< ttnd era cu neputinţă să-i mai audă cineva : ■ nilmpla aici ? întrebă Geronimo; căpitanul de ■ îmi i'uiii'aş. Pe cînd mă plimbam, i-am dat cîţiva |)l unui ncngar care mi-a spus tot. într-un grajd, la iMpni al satului, se află o duzină de cai. Vor să |i un i unor.

? făcu Julien cu un aer nevinovat.
Ii I

443

mu .îs compromite misiunea." După ce-i scotoci

i. |>i cotul spuse:

ii nuc diplomat.

•■ -i< părtaşi bine făcu.

i iii.i ;ilinge, în pat, e vai de el! îşi spunea Julien;

i |>n ;i bine să vină să mă înjunghie, şi asta n-aş

Ui întoarse capul. Julien întredeschise pleoapele; fu mirarea cînd îl recunoscu pe părintele Casta-li adevăr, deşi cei doi ţinuseră să vorbească pe i se păruse, de la bun început, că recunoaşte :i. Şi simţi o poftă nebună să stîrpească de pe Iului unul din cei mai mîrşavi ticăloşi. Minunea mea .'"segîndiel. H i i acolitul lui părăsiră încăperea. Un sfert de in iu, Julien se prefăcu că se trezeşte. Zbieră şi Ion IA casa. nil olrăvit! striga el, sufăr îngrozitor ! Bl un motiv să alerge în ajutorul lui Geronimo. îl litiitiAiutc sufocat, din pricina laudanumului tur-

ki..

' iMindu-se de-o astfel de glumă, nu mîncase iui adusă de la Paris. Dar nu izbuti să-1 tre-11M i • < 11 >nimo şi să-1 hotărască să plece. nun mi s-ar da tot regatul Napolelui, spunea Mii, ţi tot n-aş renunţa acum la plăcerea de-a dormi. 11 ii ■ ric şapte capete încoronate ?

■ '. i i Irple.

Ii'" i i. ■ .1 singur şi ajunse fără alt incident la înaltul

M l>i pierdu o dimineaţă întreagă cerînd audienţă.

|tli<. pe la patru, ducele avu chef de plimbare.

■ n plccînd pe jos şi nu şovăi se să apropie de el

Iii din opiu, folosită şi ca narcotic.
NHJRII

445

irtlingota albastră, părea un tînăr militar foarte

( APITOLUL XXIV Strasbourg

Fascinaţie! tu ai toată energia iubirii şi toată puterea cu care ea ştie să pună la încercare nenoroci­rea. Numai plăcerile ei vrăjite, dul­cile ei încîntări trec dincolo de sfera ta. Nu puteam să spun, cînd o pri­veam dormind: e toată a mea, cu frumuseţea ei îngerească şi cu dul­cile ei slăbiciuni Uat-o în stăpînirea mea, aşa cum cerul, în marea lui milă, a zămislit-o întru încîntarea unei inimi de bărbat.

Odă de SCHILLER

DA petreacă o săptămînă la Strasbourg, Julien ţi umple timpul meditînd la gloria militară şi la mul lată de patrie. Să fi fost oare îndrăgostit ? Nici , ti doar o găsea în sufletu-i chinuit pe Mathilde, |i >i puternică a fericirii şi a imaginaţiei sale. Avea întreaga tărie a caracterului ca să nu se afunde i |ii ne de simţămintele pe care doamna de R6-llrnlse. Mathilde absorbise totul, o găsea pretu-lllor.

■ ui acesta, oricum l-ar fi privit Julien, îl vedea HUi t csului. El, pe care la Verrieres l-am văzut plin h Intitulare, atît de orgolios, căzuse într-un exces ■IIIr ridicolă.

t
I

447
uimire la frumosul prinţ, admira graţia cu care

• x i lire ! îşi spunea el. Ce bine îi vin pantalonii, k'HHnţă e tuns ! Vai! dacă aş fi fost şi eu ca el, ilupA ce m-ar fi iubit trei zile, domnişoarei de La ■li h iu fi făcut silă de mine."

zincul isprăvi tot ce avea de spus cu privire la Mia Kchl, îi zise:

M|i de parcă ai fi un schimnic; exagerezi princi-«111 pe care ţi l-am expus la Londra. Mîhnirea

■ fi de bun-gust; trebuie numai să pari plictisit. Ml tnst, înseamnă că-ţi lipseşte ceva, că nu ţi-a *A». Asta înseamnă să te arăţi inferior. Dacă eşti

dimpotrivă, înseamnă că este inferior ceea ce a

■ Milurnic să-ţi placă. Dă-ţi seama odată, dragul || ii. pava c greşeala!

-n ti uuncă nişte bani ţăranului, care îi asculta cu

Mim . spuse prinţul, ai arătat graţie şi un nobil dis-

hine ! Şi-şi porni calul la galop. |i« n ii urmă, cuprins de o admiraţie prostească.

■ II )ucă aş fi fost şi eu aşa, ea nu l-ar fi preferat pe ■pi» I" Cu cît îl supărau mai mult caraghioslîcurile

■ ii ii n se dispreţuia mai vîrtos că nu i le admiră • nefericit că nu-i şi el în stare de aşa ceva. ml de sine însuşi nu poate merge mai departe. ni găsindu-1 cu adevărat trist, îi spuse pe cînd in MKisbourg:

| tullă, dragul meu, ţi-ai prăpădit cumva banii, Idrftgostit de vreo fetişcană de la teatru ?

icestea despre dragoste îi umeziră ochii lui i >• i e nu i-aş cere sfatul tînărului acestuia atît de

se întrebă el deodată.

i bine, dragul meu, îi spuse el prinţului, mă • 11 Strasbourg foarte îndrăgostit şi chiar părăsit.