Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

Înzestrare naturală/educaţie: o abordare interacţionistă 
Aşa cum am arătat deja, controversa cu privire la raportul 
înzestrare naturală/educaţie s-a concentrat asupra rolului eredităţii şi 
al mediului în determinarea nivelului de inteligenţă. Cele mai multe 
dintre studiile amintite au relevat complexitatea acestui raport, iar 
unele dintre ele au evidenţiat inutilitatea stabilirii contribuţiei 
fiecăruia dintre elementele relaţiei. 
într-un articol publicat în 1958, Anastasi argumenta că 
psihologii trebuie să se orienteze către întrebarea: Cum interacţionează 
ereditatea şi mediul? şi nu către stabilirea influenţei fiecăruia. Atât 
ereditatea, cât şi mediul influenţează comportamentul. Diferite tipuri 
de mediu, acţionând asupra aceleiaşi structuri genetice, pot determina 

---

Inteligenţa şi măsurarea ei 51 
comportamente diferite. De asemenea, iridivizi diferiţi din punct de 
vedere genetic, dar supuşi aceloraşi influenţe de mediu, manifestă 
comportamente diferite. Astfel, rezultă că ereditatea şi mediul 
interacţionează, iar ceea ce interesează este modul în care variaţiile 
unuia acţionează asupra influenţelor celuilalt termen al relaţiei. 
Intervalul de manifestare (norm of reaction).
Anastasi şi 
colab. au utilizat conceptul de „interval de manifestare" în legătură cu 
modul în care pot interacţiona ereditatea şi mediul. Ei consideră că 
structura genetică impune comportamentului potenţial al individului 
anumite limite inferioare şi superioare. Nivelul la care se situează, pe 
această scară a potenţialităţilor, un anumit comportament manifest (în 
cazul nostru CI) este determinat de influenţele mediului. Astfel, indivizii 
expuşi unui mediu stimulativ şi suportiv din punct de vedere emoţional îşi 
vor dezvolta la maximum potenţialul intelectual. Scarr-Salapatek 
(1971) susţine că intervalul de reacţie al majorităţii indivizilor este de 
20-25 de puncte; CI poate varia în cadrul acestui interval în funcţie de 
influenţele mediului la care este supus. 
Hebb (1949) în teoria sa, devenită clasică, ilustrează conceptul 
de „interval de manifestare". Autorul distinge două tipuri de 
inteligenţă: inteligenţa A şi inteligenţa B. Inteligenţa A reprezintă 
potenţialul genetic al individului sau calităţile primare, înnăscute, ale 
sistemului nervos central. Inteligenţa B este legată de vârful 
performanţial pe care îl poate atinge inteligenţa A ca rezultat al 
experienţei, învăţării sau altor factori de mediu. 
Din păcate nu există mijloace de observare a acestor două tipuri 
de inteligenţă şi, cu atât mai puţin, mijloace de comparare a acestora 
între indivizi. In 1969, Vernon a introdus un al treilea tip de 
inteligenţă, C, ca partea inteligenţei B care poate fi măsurată prin 
testele de inteligenţă. 
Datorită dificultăţilor de evaluare a potenţialului genetic şi a 
interacţiunilor sale cu mediul, utilitatea conceptului de „interval de 

---

52 Diferenţe interindividuale 
manifestare" este limitată. Mai mult, ultimele descoperiri din genetică 
sugerează că structura genetică este mai flexibilă decât s-a crezut - se 
pare că limitele superioare şi inferioare, invocate de intervalul de 
manifestare nu sunt rigide. 
Aceste date, ca şi multe altele, atrag atenţia asupra complexităţii 
relaţiei de interacţiune ereditate/mediu, ele amintesc specialiştilor în 
educaţie şi în politici sociale că trebuie să asigure tuturor indivizilor 
cele mai bune condiţii de mediu şi încurajează cercetătorii să studieze 
practicile educaţionale şi sociale care pot reduce diferenţele dintre 
grupuri în ceea ce priveşte nivelul de inteligenţă.