Îngâmfarea înseamnă dispreţuirea tuturor celorlalţi, în afară de propria-ţi persoană. Îngâmfatul este omul care spune celui ce vine să-i vorbească că nu poate fi disponibil decât după masă, la ora plimbării. Mergând pe stradă, expediază fără prea multă bătaie de cap pricinile în care a fost desemnat arbitru (în mod obişnuit, şedinţele se ţineau în templu). Când este numit într-o slujbă publică, refuză sarcina şi susţine sub prestare de jurământ că nu dispune de timp (cetăţeanul desemnat să îndeplinească o sarcină de interes public putea invoca o boală, o călătorie pentru a fi eliberat de obligaţii, dar trebuia să-şi susţină declaraţia prin jurământ). Când dă un ospăţ pentru prietenii săi, nu se aşează la masă, ci porunceşte unuia dintre oamenii lui să le poarte de grijă. Dacă e vorba să viziteze pe cineva, trimite vestea mai întâi (!). În corespondenţa pe care o întreţine nu întrebuinţează formulele obişnuite, ca de pildă „mi-ar face plăcere”, ci scrie: „Pretind să se execute”, „Am trimis la tine ca să ia”, „Cât mai urgent”.
