participat la expediţie alături de Alexandru Macedon, că s-a bucurat de atenţii din partea lui, că la întoarcerea din expediţie a adus o sumedenie de cupe încrustate cu pietre preţioase, că pe meleagurile Asiei ai să găseşti meşteri mai iscusiţi ca cei din Europa. Toate acestea le debitează un om care n-a păşit nicicând dincolo de zidurile cetăţii lui. Aminteşte că pe vremea când a bântuit foametea a cheltuit – dac-ar fi să i se dea crezare – peste cinci talanţi cu concetăţenii lui săraci, pe care nu s-a îndurat să-i lase fără ajutor.
Aflându-se în mijlocul unor necunoscuţi, îndeamnă pe unul dintre aceştia să-i facă favorul de a socoti cu pietricele ce sumă a cheltuit, şi pune o parte din acestea pe seama unor pretinşi datornici, pentru a fi mai uşor de crezut. Calculând astfel, cheltuielile se ridică la zece talanţi. Adaugă însă că aceste cheltuieli n-a fost prevăzut decât ajutorul dat prietenilor, că n-a ţinut socoteala de cheltuielile impuse de echiparea corabiilor sau alte sarcini publice.
Se îndreaptă apoi spre cei ce vând cai şi se preface că ar vrea să cumpere şi el unul. Ajungând în dreptul prăvăliilor cu îmbrăcăminte, cere haine care să nu coste mai mult de doi talanţi şi la urmă îl ceartă pe sclavul care îl însoţeşte că n-a luat banii cu el. Deşi stă în chirie, încearcă să-l convingă pe cel ce nu-l cunoaşte că locuieşte în casa lui părintească şi că are de gând s-o vândă fiindcă e neîncăpătoare faţă de mulţimea musafirilor pe care-i primeşte.
Dostları ilə paylaş: |
