Psihologie pastorală

Analiză psihologică:

Ioana are 25 de ani, este prima născută într-o familie cu trei copii. Murindu-i mama, rămâne cu tatăl şi cu doi fraţi. Cu patru luni în urmă i-a murit şi tatăl. Ioana, mai întâi prin scrisoare, apoi prin telefon, a dorit o întâlnire cu preotul "pentru a vorbi despre religie şi despre moartea tatălui meu". Se prezintă la casa parohială şi este primită de părintele Ghelasie, suplinitorul părintelui Ioan, parohul titular. Iată, după câteva formule de curtoazie, începutul conversaţiei:³⁹

Ioana: Doream atât de mult să vă vorbesc, Părinte, pentru aceasta: de când a murit tatăl meu, viaţa mi-a devenit extrem de dificilă. La început, aş fi fost în stare de orice pentru a-l ajunge pe tata din urmă... E atât de simplu: se înghit câteva diazepame şi se dispare repede într-o lume fără urmă. Dar iată (cu un surâs jenat): aş fi făcut-o dacă aş fi fost sigură că aş fi ajuns în acelaşi loc cu el..."

O anumită tăcere a Ioanei îi indică cu certitudine părintelui Ghelasie că ea nu va continua până ce nu va fi primit o reacţie cât de mică din partea lui. O prezenţă atentă şi în linişte este primul şi cel mai preţios dar pe care un preot îl poate oferi unei fiinţe umane ce apelează la el. Este necesar să se intuiască, în mod afectiv, momentul în care tăcerea devine inoportună, aridă, paralizantă, punând în dificultate interlocutorul, şi trebuie intuit acest moment în funcţie de interlocutor, iar nu în funcţie de noi înşine. Statisticile ne arată că în cinci cazuri din zece intervenţia preotului este prematură, precipitată, din cauza stării de tensiune pe care păstorul însuşi o experimentează: arde de dorinţa de a vorbi, de a interveni, pentru că adeseori el însuşi nu este suficient de familiarizat cu sensibilitatea universului interior uman.

Indicăm diferite răspunsuri pe care un preot le-ar da în acest caz:

R 1. Aţi făcut foarte bine că nu aţi dat curs acestei idei;

R 2. Fetiţa mea, toţi trebuie câteodată să suportăm situaţii similare;

R 3. Tatăl dumneavoastră şi-a trăit propria viaţă, iar dumneavoastră trebuie să v-o trăiţi la rândul dumneavoastră, pe a dumneavoastră!

R 4. Şi atunci ce aţi făcut?

R 5. În mod cert, aţi trecut printr-o situaţie extrem de dificilă;
Încercăm acum să analizăm posibilele implicaţii ale fiecărui răspuns şi să identificăm nuanţele psihologice care afectează pozitiv sau negativ calitatea dialogului pastoral.
R 1. Aţi făcut foarte bine că nu aţi dat curs acestei idei;

Elementul esenţial al acestei intervenţii demonstrează o atitudine critică. Ioana „a făcut bine”... . Imediat ea îşi va da seama că se află în faţa unuia care cântăreşte din punct de vedere moral ceea ce ea zice. El lecturează realitatea prin grila seacă a unei morale legaliste. Şi probabil că va resimţi o uşoară dificultate de acum înainte în a manifesta acţiuni, gânduri sau idei care vor trebui să treacă prin ciurul critic al preotului predispus spre analiză critică şi judecată. Expresia folosită nu demonstrează deloc o acceptare integrală a Ioanei.

Trebuie să fie clar că în dialogul pastoral nu este vorba de o excludere completă a atitudinii critice, care face parte integrantă şi de drept din funcţia de mărturisire pastorală. Preotul reprezintă şi ordinea obiectivă de valori şi datorii morale. Subliniem însă că acesta nu este răspunsul cel mai fericit acum, ci dimpotrivă, este în contrasens cu contextul: Ioana nu vorbea în mod serios de sinucidere, făcea doar o aluzie, pentru a evidenţia intensitatea dramei ei interioare. Răspunsul preotului demonstrează că a înţeles greşit sensul cuvintelor Ioanei, nereuşind să observe realitatea în complexitatea ei. Poate a rămas blocat de aluzia la sinucidere, sau poate că, obosit şi plictisit, a găsit o uşoară fugă în atitudinea moralistului banal.