Puer moment Introducere Text

Combaterea discriminării

Pe baza experienţei privind discriminarea în temeiul diferenţelor dintre bărbaţi şi femei, la mijlocul anilor '90 a apărut un consens privind necesitatea abordării de către Comunitatea Europeană a problemei discriminării pe baza unei serii de motive suplimentare. Rezultatul acestui proces a fost includerea unui nou articol 13 în Tratâtul CE, după intrarea în vigoare a Tratâtului de la Amsterdam din 1997. Articolul 13 a împuternicit Consiliul, acţionând în unanimitate, să ia măsuri împotriva discriminării pe o serie întreagă de noi motive, inclusiv origine etnică sau rasială, religie sau convingeri, vârstă, dizabilităţi şi orientare sexuală. Articolul a fost modificat ulterior prin Tratâtul de la Nisa pentru a permite adoptarea măsurilor de stimulare prin codecizie şi vot cu majoritate calificată în Consiliu.

În 1999, Comisia Europeană a luat măsurile necesare pentru punerea în aplicare a articolului 13 şi a înaintat o serie de propuneri. Acest lucru a condus la adoptarea de către Consiliu în 2000 a două directive.

— Directiva 2000/43/CE a Consiliului („Directiva privind egalitatea rasială”) interzice discriminarea directă şi indirectă, precum şi hărţuirea şi instrucţiunile către discriminare, în temeiul originii etnice sau rasiale. Directiva se referă la ocuparea forţei de muncă, formarea profesională, educaţie, securitate socială, îngrijire medicală, locuinţe şi accesul la bunuri şi servicii.

— A doua directivă, 2000/78/CE („Directiva egalităţii în domeniul ocupării forţei de muncă”), se concentrează asupra discriminării la încadrarea în muncă şi la ocuparea forţei de muncă, precum şi la pregătirea profesională. Directiva se referă la discriminarea directă şi indirectă, precum şi la hărţuire sau ordinele de a practica o discriminare, pe motive de apartenenţă religioasă sau convingeri, dizabilităţi, vârstă sau orientare sexuală. Aceasta include prevederi importante privind amenajări corespunzătoare, în vederea promovării accesului persoanelor cu dizabilităţi la muncă şi la pregătirea profesională.

În iulie 2008 Comisia Europeană a adoptat o propunere de directivă a Consiliului privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament al persoanelor, indiferent de apartenenţa religioasă sau convingeri, dizabilităţi, vârstă sau orientare sexuală în afara domeniului ocupării forţei de muncă. Propunerea de directivă acoperă accesul la bunuri şi servicii, protecţia socială, îngrijirea medicală şi educaţia. Aceasta se referă numai la tranzacţiile comerciale şi nu acoperă tranzacţiile private între indivizi. Propunerea a fost însoţită de o comunicare privind „Nediscriminarea şi egalitatea de şanse – un angajament reînnoit” [COM(2008) 420], care propune acţiuni pentru a da un nou impuls dialogului privind politicile de nediscriminare şi pentru folosirea mai eficientă a instrumentelor disponibile, atât în general, cât şi evidenţiind promovarea incluziunii sociale a romilor.

Combaterea discriminării şi incluziunea socială a grupurilor vulnerabile în Agenda de la Lisabona

Lupta împotriva discriminării şi promovarea participării celor mai vulnerabile grupuri este o componentă-cheie a politicii UE privind ocuparea forţei de muncă şi a politicii sociale în cadrul Strategiei de la Lisabona.

1. Strategia europeană pentru ocuparea forţei de muncă

Pentru ca Uniunea Europeană să atingă obiectivele Strategiei de la Lisabona până în 2010, aceasta trebuie să sporească considerabil nivelul de ocupare a forţei de muncă pentru grupurile care sunt în prezent subreprezentate pe piaţa muncii, ceea ce înseamnă sporirea ratei de încadrare în muncă a lucrătorilor în vârstă şi a femeilor, precum şi reducerea semnificativă a şomajului pentru persoanele dezavantajate, cum ar fi persoanele cu dizabilităţi, minorităţile etnice şi migranţii. Astfel cum s-a reamintit deseori de către toţi actorii implicaţi, inclusiv de către Parlamentul European, lupta împotriva discriminării care îi împiedică pe oameni să pătrundă pe piaţa muncii nu este doar o chestiune de garantare a drepturilor omului, ci contribuie de asemenea la sporirea productivităţii şi a creşterii economice.

Aceste lucruri au fost deja menţionate în orientările privind ocuparea forţei de muncă din 1999, în care „pilonul ocupării forţei de muncă” s-a axat pe „promovarea unei pieţe a muncii deschise pentru toţi” şi, în temeiul considerentului potrivit căruia „multe grupuri şi indivizi se confruntă cu dificultăţi deosebite în obţinerea competenţelor necesare şi în obţinerea accesului la piaţa muncii” şi că „este nevoie de un set coerent de politici care să promoveze integrarea unor astfel de grupuri şi indivizi în lumea muncii şi combaterea discriminării”, acesta a solicitat statelor membre să acorde o atenţie deosebită nevoilor persoanelor cu dizabilităţi, minorităţilor etnice şi altor grupuri şi indivizi care pot fi dezavantajaţi şi să dezvolte forme adecvate de politici preventive şi active pentru promovarea integrării acestora pe piaţa muncii (orientarea 9).

Orientările privind ocuparea forţei de muncă pentru 2005-2007 şi 2008-2010 clarifică în continuare relaţia dintre implicaţiile economice şi sociale ale pieţelor deschise pentru muncă: acestea subliniază faptul că „egalitatea de şanse şi combaterea discriminării sunt esenţiale pentru progres [...] Statele membre trebuie să vizeze incluziunea activă a tuturor persoanelor prin promovarea participării forţei de muncă”, reamintesc faptul că „sporirea nivelului de ocupare a forţei de muncă este cea mai eficientă metodă de generare a creşterii economice şi de promovare a economiilor social incluzive” şi, prin urmare, solicită statelor membre să „crească ratele de ocupare a forţei de muncă a lucrătorilor în vârstă şi a tinerilor” şi să promoveze „incluziunea activă a celor mai excluse persoane de pe piaţa muncii” (orientarea 17).

2. Metoda deschisă de coordonare în sectorul social

Plecând de la concluziile Consiliului de la Lisabona din martie 2000, ulterior în acelaşi an Consiliul European de la Nisa a decis că cooperarea privind politicile create pentru combaterea excluziunii sociale ar trebui să se bazeze pe o metodă deschisă de coordonare (MDC), combinând planurile de acţiune naţionale şi iniţiativele Comisiei de promovare a cooperării. Metoda se bazează pe: (i) obiective comune în lupta împotriva sărăciei şi excluziunii sociale; (ii) planuri naţionale de acţiune pentru lupta împotriva sărăciei şi excluziunii sociale; (iii) raporturi comune privind incluziunea socială şi monitorizarea regulată, evaluarea comună şi evaluarea reciprocă între colegi, precum şi (iv) indicatorii comuni pentru măsurarea progresului şi compararea bunelor practici. Statele membre au fost de acord să pregătească în mod regulat, începând cu iunie 2001, planuri de acţiune naţionale de combatere a sărăciei şi a excluziunii sociale. Acestea trebuiau să se bazeze pe obiectivele identificate de către Consiliu, şi anume: facilitarea participării în câmpul muncii şi accesul tuturor la resurse, drepturi, bunuri şi servicii; prevenirea riscurilor de excluziune; ajutorarea celor mai vulnerabili; mobilizarea tuturor actorilor vizaţi.

Metoda deschisă de coordonare a fost de asemenea aplicată în paralel altor sectoare de protecţie socială, şi anume pentru garantarea de pensii adecvate şi durabile şi pentru asigurarea îngrijirii medicale accesibile, de calitate şi durabile şi a îngrijirii pe termen lung. În 2005, Comisia Europeană a propus integrarea proceselor în desfăşurare într-un nou cadru pentru metoda deschisă de coordonare a politicilor de protecţie socială şi de incluziune socială, cu trei obiective generale şi scopuri specifice pentru fiecare dintre cele trei aspecte existente.

Obiectivele cuprinzătoare ale MDC pentru protecția socială şi incluziunea socială sunt acelea de a promova: (a) coeziunea socială, egalitatea dintre bărbaţi şi femei şi egalitatea de şanse pentru toţi prin sisteme de protecţie socială şi politici de incluziune socială adecvate, accesibile, durabile din punct de vedere financiar, adaptabile şi eficiente; (b) interacţiunea eficientă între obiectivele de la Lisabona pentru o creştere economică mai susţinută, locuri de muncă mai multe şi mai bune şi o mai mare coeziune socială şi strategia UE pentru dezvoltare durabilă; (c) buna guvernanţă, transparenţa şi participarea părţilor interesate în crearea, punerea în aplicare şi monitorizarea politicii.

Obiectivele actuale specifice pentru MDC privind eradicarea sărăciei şi a excluziunii sociale sunt descrise după cum urmează: accesul pentru toţi la resurse, drepturi şi servicii necesare pentru participarea în societate, prevenirea şi eradicarea excluziunii, precum şi lupta împotriva tuturor formelor de discriminare care conduc la excludere; incluziunea socială activă a tuturor, atât prin promovarea participării pe piaţa muncii, cât şi prin lupta împotriva sărăciei şi a excluziunii; asigurarea faptului că politicile de incluziune socială sunt bine coordonate şi implică toate nivelurile guvernamentale şi toţi actorii vizaţi, inclusiv persoanele afectate de sărăcie, că sunt eficace şi eficiente şi generalizate în toate politicile publice corespunzătoare.

Interacţiunea dintre cele trei aspecte ale MDC devine, totuşi, extrem de evidentă la examinarea politicilor sociale pentru sprijinirea celor mai vulnerabile grupuri-ţintă, precum persoanele în vârstă sau cele cu dizabilităţi. Cooperarea privind „pensiile adecvate şi durabile” vizează garantarea de pensii adecvate pentru toţi şi accesul la pensii care să le permită persoanelor menţinerea, la un nivel rezonabil, a standardului lor de viaţă după pensionare, precum şi durabilitatea financiară a sistemelor de pensii publice şi private. Cel de al treilea aspect al MDC, privind „îngrijirea medicală accesibilă, de calitate şi durabilă şi îngrijirea pe termen lung”, are ca obiectiv asigurarea accesului tuturor persoanelor la îngrijire medicală adecvată şi pe termen lung, precum şi garantarea faptului că necesitatea îngrijirii nu conduce la sărăcie şi dependenţă financiară.

Astfel cum se prevede la articolul 144 din Tratâtul CE, a fost înfiinţat un Comitet pentru protecția socială, care să promoveze cooperarea dintre statele membre şi Comisie privind politicile de protecţie socială. Comitetul este compus din doi reprezentanţi din fiecare stat membru şi Comisie.