Puer moment Introducere Text
Art. 4. Stabilirea criteriilor şi pregătirea pacientului pentru reanimare
Yüklə 0,88 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Art.5. Metodele de reanimare.
- Art.6. Primul ajutor în caz de hemoragie
- Art.7. Acordarea ajutorului în caz de intoxicaţii cu gaze
- Art.8. Ajutor medical în asfixie
- Art.9. Mecanismele de asfixiere
- Art.10 - Simptoamele de asfixie
- Art.11. Ajutor urgent în asfixie
- Art.12. Ajutorul medical în caz de şoc
- Art.14. Ordinea acordării ajutorului medical
- Art.15. Intoxicaţiile cu elemente chimice
- Art.16. Intoxicaţia cu mercur
- Art.17. Intoxicaţiile cu clor
- Art.18. Intoxicaţiile cu amoniac
- Art.19. Intoxicaţiile cu substanţe fosfor-organice
- Art.20. Reguli de comportament şi acţiune în caz de avarii la căile ferate şi transportul auto
- Art.21. Acordarea ajutorului în caz de sindrom de strivire îndelungată
- Art.22. Acordarea ajutorului în electrocutare şi trăsnet
- Sarcină: Apăsați pe coperta cărții alăturate. Apăsați pe termenii evidențiați pentru a afla mai multe informații, apoi treceți la secțiunea următoare.
Art. 4. Stabilirea criteriilor şi pregătirea pacientului pentru reanimare
Art.5. Metodele de reanimare. a) Respiraţia artificială Accidentatul trebuie să fie culcat pe spate, pe o suprafaţă dură şi netedă. Capul se flectează la maxim spre spate, pentru deschiderea căilor respiratorii, cu degetele se apucă de marginea mandibulei şi se trage, astfel încât dinţii inferiori să fie înaintea celor superiori. Sub gât se pune un rulou de haine sau mâna accidentatului. Se controlează poziţia limbii, la nevoie se curăţă cavitatea bucală şi nasul de corpi străini, resturi de mâncare sau mase vomitive, nisip. După eliberarea căilor respiratorii se începe, se începe respiraţia artificială prin metoda "gură –la - gură" sau "gură – la - nas". Pe gura asistatului se pune o bucată de tifon umezită, se face un inspir profund, se aplică ermetic gura salvatorului pe gura asistatului, nările acestuia se strâng cu degetele şi se face o expiraţie profundă. După aceasta se eliberează căile respiratorii şi se comprimă cu podul ambelor palme cutia toracică a asistatului, la nivelul sternului. În caz de traumatism al maxilarelor şi pentru a nu pierde prea mult timp sunt încleştaţi muşchii mandibulei, se recomandă efectuarea respiraţiei asistate gură – la –nas. Manevra se execută cu o frecvenţă de 12 - 18 respiraţii pe minut la adulţi şi 20 respiraţii pe minut la copii. b) Eliberarea căilor respiratorii. În cazul obstrucţiei căilor respiratorii, este necesar să evacuăm corpii străini din cavitatea bucală. Evacuarea cavităţii bucale se face cu două degete, cu atenţie să nu împingem corpii străini în laringe. După aceasta procedură controlam din nou respiraţia. Dacă aerul nu trece, se efectuează manevra Heimlich: încălecăm pe accidentat la nivelul soldurilor, amplasam ambele mâini pe centrul abdomenului şi facem 4-5 apăsări puternice spre cutia toracică, spre diafragmă - (înainte şi în jos — sub unghi de 45°), pentru a forţa aerul din plămâni să iasă şi să scoată corpul străin, ce obstrucţionează căile respiratorii.
Hemoragie — scurgerea sângelui din vasele sangvine la lezarea integrităţii pereţilor lor. În funcţie de tipul vasului este afectat diferenţiem hemoragia: arterială, venoasă, capilară şi mixtă. În caz de hemoragie externă, sângele se revărsă în mediul extern. În caz de hemoragie internă - se revărsă în cavităţile organismului. Hemoragia arterială se caracterizează prin sânge de culoare roşu aprins, pulsatil, în ritmul bătăilor cardiace. Hemoragia venoasă - sângele are o culoare vişinie întunecată, se prelinge lent, fără semne de stopare de sine stătătoare. În caz de hemoragie dintr-o venă magistrală este posibilă pulsaţia în ritmul respiraţiei. În caz de hemoragie capilară sângele se elimină egal de pe toată suprafaţa plăgii. Primul ajutor în caz de hemoragie depinde de caracterul ei şi constă în oprirea provizorie şi transportarea accidentatului la cea mai apropiată instituţie medicală. În majoritatea cazurilor hemoragia poate fi oprită prin pansament obişnuit sau compresiv. Garoul se aplică numai în caz de hemoragie arterială masivă, atunci când nu este posibilă stoparea prin alte metode.
La depistarea unei victime într-o încăpere unde se simte miros de gaz (de orice tip), trebuie: Să se evacueze urgent victima din încăperea dată. Să se verifice prezenţa respiraţiei şi a pulsului. În caz de necesitate se efectuează reanimarea. Se apelează la Salvare, sunând la 112. Se oprește eliminarea gazului ( dacă este posibil). Se aeriseşte bine încăperea. Se simte miros specific de la plita de gaz se formează imediat numărul 112 şi se anunţă dispecerul, indicând adresa precisă. Pentru a evita explozia nu se ating aparatele electrice sau de întrerupătoarele, nu se folosesc: telefonul, soneria, lanterna de buzunar, chibrituri sau lumânări. În acest caz se poate suna numai de la telefonul unui vecin mai îndepărtat, unde n-a pătruns acest gaz. Nerespectarea acestor cerinţe poate pune atât viaţa salvatorului cât şi viaţa victimei în pericol foarte serios! Art.8. Ajutor medical în asfixie Asfixia este o stare deosebit de gravă, ce se caracterizează prin stoparea pătrunderii de aer (sau pătrunderea insuficientă) în plămâni, prin urmare - la creier, inimă şi alte organe vitale. Cauzele asfixiei pot fi: trauma căilor respiratorii, obturarea lumenului, strangularea sau lipsa de oxigen în aer (lipsa totală sau înlocuirea lui cu alte gaze toxice).
Obturarea căilor respiratorii prin căderea limbii. Obturarea cu produse alimentare, cu mase vomitive, de regurgitaţie sau sânge, cu corpi străini, umplerea cu apă a căilor respiratorii. Obturarea prin spasm laringian din cauza excitării coardelor vocale cu corpi străini. Edem laringian din cauza arsurii, reacţiei alergice după înţepătura de insecte, în boli infecţioase. Strangulare. Imposibilitatea de respira din cauza strivirii cutiei toracice cu pământ, pietre, etc. Răni deschise ale căilor respiratorii, ale plămânilor, pneumotoraxului, hemotoraxul. Convulsii şi accese de natura psihiatrică sau neuropatologică. Anoxia - lipsa de oxigen în aerul respirat. Intoxicaţia - prezenţa în aerul respirat a gazelor (sau vaporilor) toxice, care afectează respiraţia.
Respiraţie îngreuiată, creşterea frecvenței şi adâncimii respiraţiei. Respiraţia devine zgomotoasă, răguşită. E posibila apariţia spumei, umflarea venelor gatului şi a feței, față încordată, nările participă în procesul respiraţiei. Albăstrirea feței, buzelor, unghiilor, nelinişte pronunţată. Accidentatul nu poate vorbi, se apucă involuntar cu mâinile de gât. Pierde cunoştinţa, cade. Se opreşte respiraţia şi apoi inima. Art.11. Ajutor urgent în asfixie 1. Se înlătură urgent cauza asfixiei. a) În caz de obstrucţie sau strangulare: Se restabileşte permeabilitatea căilor respiratorii. Pacientul este conștient - îi recomandăm să tuşească de câteva ori, să facă o expiraţie forţată, dacă nu poate, se efectuează „manevra Heimlich": îmbrăţişăm de la spate pacientul care se află în poziţie şezândă sau în picioare şi cu ambele mâini, îl strângem brusc în regiunea abdomenului, pentru a forţa aerul să iasă din plămâni. Dacă nu are efect - se repetă de 4-5 ori. Uneori este suficient să se aplice câteva lovituri între omoplaţi, pacientul fiind aplecat cu capul în jos. Dacă pacientul inconştient - îl întoarcem cu faţa în sus, capul pe o parte; încălecam pe el la nivelul soldurilor, se plasează ambele mâini pe centrul abdomenului şi se efectuează 4-5 apăsări puternice spre cutia toracică, spre diafragmă. După dezobstrucţia se efectuează respiraţia artificială, pacientul nu respiră singur.
Evacuarea urgentă a salvatorului şi a victimei din zona dată, după care se verifică prezenţa respiraţiei, accesibilitatea căilor respiratorii şi se face reanimare. Art.12. Ajutorul medical în caz de şoc Şocul este o reacţie generală a organismului la acţiunea unei traume fizice (mecanice, termice sau chimice), a unei toxine sau a unei traume psihice în condiţii extreme. În starea de şoc se dereglează concomitent sau în lanţ o mulţime de procese fiziologice în organism - respiraţia, circulaţia sângelui, schimbul de substanţe în ţesuturi şi organe, dereglarea sistemului nervos şi autoreglării hormonale, a termoreglării şi dereglarea stării psihice. Cel mai des este întâlnit şocul traumatic, care apare în toate traumele grave şi multiple - lezarea capului, cutiei toracice, abdomenului, organelor şi oaselor bazinului şi fracturarea oaselor mari cu hemoragie.
Respiraţia este accelerată şi superficială, pulsul slab, filiform, greu de palpat. Apare setea, uneori voma. Socul poate apărea imediat după trauma sau peste un anumit timp. El poate fi condiţionat de acordarea întârziată sau greşită a ajutorului medical. Art.14. Ordinea acordării ajutorului medical: Se îndepărtează cauza socului. Dacă accidentatul este conştient, i se administrează analgezice. Dacă nu sunt prezente plăgi abdominale, se administrează ceaiuri fierbinţi. Pe timp rece pacientul este încălzit, pe timp de arşiţă i se asigură răcorirea. În caz de necesitate se efectuează manevrele de resuscitare cardio-pulmonară. Nu se lasă pacientul fără supraveghere, nu i se permite să fumeze, să folosească alcool. Nu faceţi abuz de termofoare, deoarece acest fapt atrage spre piele sângele din organele cu importanță vitală.
Reguli generale în caz de intoxicaţii cu substanţe chimice:
Art.16. Intoxicaţia cu mercur Mercurul este conţinut în multe aparate casnice (termometru medical, tensiometru de tip vechi), în componenţa unor vopsele, în procesele tehnologice industriale. Vaporii de mercur sunt de 7 ori mai grei decât aerul. Intoxicaţiile pot surveni la pătrunderea vaporilor în organism odată cu aerul inspirat, prin tractul digestiv sau prin piele. a) Semnele ale intoxicaţiei cu mercur Slăbiciune generală, tremur, dureri de cap, dureri abdominale, greaţă, vomă, dureri la deglutiţie (înghiţire), durere şi sângerarea gingiilor („stomatită mercurică"). În cazurile uşoare de intoxicaţie, dereglările dispar în timp de 2-3 săptămâni şi se restabilesc toate funcţiile. În intoxicaţiile grave survine moartea pacientului din cauza dereglărilor serioase din rinichi, splină, oase, inimă, creier şi alte organe. La pătrunderea mercurului în organism, după 10 minute se răspândeşte în tot corpul şi se depune în organele susnumite, provocând schimbări ireversibile. b) Primul ajutor în intoxicaţiile cu mercur: Se spală imediat stomacul cu apă şi cărbune activat. Se apelează Salvarea şi la Serviciul de Protecţie Civilă pentru realizarea demercurizarii ( în mediul ambiant mai sunt vapori de mercur sau este mercur vărsat pe jos). Pacientul necesită internare în spital. Este obligatorie informarea organelor locale de Protecţie Civile despre toate cazurile de vărsare a mercurului pe jos, despre defectarea serioasă a aparatelor ce conţin cantităţi mari de mercur (pentru o intoxicaţie mortală sunt suficiente 2-5 grame de mercur !!! ), cât şi despre cazurile de depistare a unor obiecte sau aparate fără proprietar, care conţin mercur ; aceste obiecte trebuie transmise reprezentanţilor Protecţiei Civile.
Clorul este un gaz cu proprietăţi excitante active (de asfixiere), care afectează căile respiratorii, plămânii, pielea, ochii şi mucoasele, provocând chiar şi arsuri puternice. Semne de intoxicaţie: dureri tăietoare în ochi, usturime, dureri in piept, lacrimare, tuse uscată chinuitoare, sufocare, vomă, eliminarea unei spume albe din căile respiratorii, cu amestec de sânge, necoordonarea mişcărilor. Ajutor: masca antigaz de tip B de culoare galbenă, folosirea respiratoarelor umezite, evacuarea urgentă din zona afectată. Transportarea sinistraţilor se face obligatoriu pe targă. Inhalaţiile cu oxigen din pernă sau balon, prin mască şi inhalaţii cu vapori de alcool, pentru diminuarea spumei (edem pulmonar). Pielea şi mucoasele trebuie spălate cu sol 2% de soda de mâncare timp de 15 minute. Art.18. Intoxicaţiile cu amoniac Amoniacul este un gaz cu capacitaţi active de asfixiere şi neuroparalitice. Poate provoca edem pulmonar şi dereglări serioase ale sistemului nervos. Semne de intoxicaţie: tuse, usturime în ochi, lacrimare, sufocare, răgușire, vomă, excitabilitate mărită, arsuri chimice ale pielii, mucoaselor şi căilor respiratorii. Este posibilă oprirea respiraţiei şi a inimii. Ajutor: masca-antigaz de tip „KD", de culoare gri sau masca izolatoare, sau cel puţin folosirea unui respirator umezit cu soluţie de acid citric (sare de lămâie). Evacuarea urgentă din focar. În ochi se picura sol. Albucid, câte 2 picături în ambii ochi.
La ele se referă majoritatea insecticidelor casnice — tiofos, clorofos, carbofos, dihlofos, metafos, karate, regent şi altele sau în catastrofe tehnologice sau militare. Intoxicaţia poate avea loc la pătrunderea întâmplătoare (sau suicidală) a acestor substanţe în stomac, căile respiratorii sau piele. Mecanismul de afectare este explicat prin distrugerea selectivă de către aceste substanţe a enzimei colinesteraza, care participă la transmiterea impulsurilor nervoase. Simptomele se pot manifesta după interval de timp de până la 2 ore şi constau în: îngustarea bruscă a pupilelor, cu dereglarea vederii; hipersalivaţie, transpiraţie abundenta, spasmul căilor respiratorii cu sufocare, rărirea pulsului, diaree, convulsii în formele mai grave sufocarea este urmată de oprirea respiraţiei şi a inimii. Ajutor: în focar se folosește masca antigaz de tip B, culoare galbenă sau oricare alta. În caz de ingestie, se va face urgent spălătura stomacală cu apă şi se dă cărbune activat (3-4 linguri la 200 ml apă). Internare de urgenţă la spital, deoarece cel mai eficient ajutor este administrarea medicamentelor antidot şi supravegherea neîntreruptă a pacientului de către medic.
Avariile la căile ferate şi magistralele auto duc adeseori la incendierea, scurgerea şi explozia încărcăturilor primejdioase, poluarea mediului ambient. Astfel de accidente sunt urmate des de pierderi umane şi materiale. Țineţi minte ! zona periculoasă se consideră în raza de 200-300 metri de la locul incendiului, exploziei, scurgerii lichidelor sau gazelor. Zona se îngrădește cu semne speciale. Mijlocul cel mai eficace de protecţie — este de a părăsi la timp zona dată. Substanţele explozibile nu se manipulează manual. Imediat anunţaţi despre ele șoferului, conductorul trenului, orice lucrător de politie. Nu se deschid, nu se ating cu mâna, se alertează oamenii din jur despre pericolul posibil. Art.21. Acordarea ajutorului în caz de sindrom de strivire îndelungată Traumele mecanice în caz de cutremur, explozii, accidente, alunecări de teren, etc., pot avea urmări specifice, când o parte din sinistraţi pot să rămână striviţi (parţial) de diferite obiecte grele (lemn, beton, pământ) pentru diferite durate de timp, până la sosirea salvatorilor şi a tehnicii necesare. În toate aceste cazuri, eliberarea imprudentă a accidentatului de sub strivire, poate duce la înrăutăţirea bruscă a stării accidentatului (scăderea bruscă a tensiunii arteriale, posibil hemoragie, pierderea cunoștinţei, urinare involuntară) şi la agravarea pronosticului general. Această stare a primit denumirea de „sindrom de strivire îndelungată" sau „crash –sindrom". Starea se explică prin eliberarea vaselor sangvine în timpul eliberării membrului strivit şi pătrunderea în sânge a unei doze mari de toxine din ţesuturile membrului strivit, ceea ce provoacă un şoc toxic pronunţat şi insuficienţă renală. Pacienţii pot deceda în primele 7-10 zile după strivire. Ordinea corectă a procedurilor medicale va fi următoarea: Înainte de eliberarea membrului strivit, se vor administra analgezice. Se va aplica garoul pe membrul strivit înainte de eliberarea lui. Dacă este cunoscut cu precizie momentul strivirii, acest fapt este decisiv în selectarea tacticii. Pentru un timp de strivire mai mic decât timpul permis pentru aplicarea garoului - garoul se va lăsa aplicat doar în caz de hemoragie, în alte cazuri - se scoate imediat. Pentru o durată a strivirii până la 6 - 8 ore - membrul strivit mai poate fi salvat. Pentru o durată mai mare - membrul probabil va fi amputat. Membrul nu poate fi salvat în cazul strivirii totale a oaselor. În cazurile când membrul va fi salvat, după eliberare se face un pansament elastic şi se scoate garoul. În caz de necesitate se aplica pansament steril pe răni şi membrul se imobilizează pentru transportare. În cazurile când membrul nu poate fi salvat, garoul aplicat nu se scoate până la spital, dar imobilizarea de transport se va face în orice caz. Pentru a clarifica pronosticul membrului strivit (salvare sau amputare) - ne vom orienta şi după gradul de ischemie (distrugere, necroză) a ţesuturilor strivite. Exista 4 grade de ischemie: 1. Ischemie compensată - accidentatul poate mișca degetele (cel puţin unul), simte durerea şi atingerea. Tegumentele sunt palide sau cianotice, la temperatura corpului. În acest caz garoul se va scoate după bandajarea elastică. 2. Ischemie decompensată - durerea şi atingerea nu se simt, nu sunt mișcări active, dar salvatorul poate îndoi şi dezdoi degetele accidentatului, mâna sau piciorul. Tegumentele sunt cianotice sau cenuşii, având temperatura mediului. Garoul se va scoate după bandajare. 3. Ischernie ireversibilă - tegumentele cenuşii / pământii, lipsa totală a durerii şi sensibilităţii, lipsa mișcărilor, temperatura rece, înţepenirea mușchilor membrului strivit. Starea generală a pacientului este gravă. Garoul nu se va scoate. Nu este obligatoriu pansamentul steril, dar e obligatorie imobilizarea de transport. 4. Necroza membrului - tegumentele de culoare întunecată, reci, înţepenite, strivire sau distrugere totală a membrului. Starea generală a pacientului este foarte gravă. E posibilă oprirea respiraţiei şi a inimii. Garoul nu se va scoate. După acordare ajutorului primar - este necesară aplicarea pungii cu gheaţă pe membrul strivit şi totodată încălzirea corpului accidentatului (şi a membrelor sănătoase). Se vor administra lichide calde (nealcoolice) în cantităţi mari. Transportul accidentatului se va face în poziţie culcată, obligatoriu sub supravegherea lucrătorului medical. Pentru salvatorii care nu pot stabili gradul de ischemie şi prognosticul membrului - tactica depinde de durata de timp necesară pentru transportare. pacientul va fi adus la spital în câteva minute - garoul se aplica şi nu se scoate până la spital. transportarea va dura mai mult de 10-15 minute - se recomandă un pansament elastic strâns şi scoaterea garoului. Art.22. Acordarea ajutorului în electrocutare şi trăsnet Se întrerupe imediat curentul. Este posibil se vor folosi în acest stop întrerupătoarele respective. Dacă nu sunt întrerupătoare în apropiere, cablul electric trebuie îndepărtat de victimă cu orice obiect uscat nemetalic (lemn, plastic, cauciuc) sau cu orice obiect metalic, dar folosind mănuși de cauciuc pentru auto-protejare. Suprafaţa electrică de contact nu este o sârmă, se îndepărtează victima de la sursa de curent, trăgând de haina uscată sau folosind aceleași obiecte nemetalice. Nu se permite atingerea victimei sau a sursei de curent cu mâinile goale. Nu se permite apropierea de victimă, fără mijloacele necesare de auto - protecţie, în caz de ploaie, noroi, zăpadă. Dacă victima este expusă unui curent electric de înaltă tensiune - apropierea de ea se face cu pași cât mai mici târând picioarele pe pământ (este posibilă electrocutarea salvatorului prin formarea unui arc electric). Dacă victima se află la înălţime - se vor lua măsurile necesare de a evita traumatismul în caz de cădere. După eliberarea victimei de sub curentul electric:
Orice persoană care a suferit o electrocutare necesită spitalizare. Sarcină: Apăsați pe coperta cărții alăturate. Apăsați pe termenii evidențiați pentru a afla mai multe informații, apoi treceți la secțiunea următoare. Submoment 7. Regulile fundamentale ale securităţii anti - incendiu: Text: imagine: http://www.shutterstock.com/cat.mhtml?lang=en&search_source=search_form&version=llv1&anyorall=all&safesearch=1&searchterm=fire+regulation&search_group=&orient=&search_cat=&searchtermx=&photographer_name=&people_gender=&people_age=&people_ethnicity=&people_number=&commercial_ok=&color=&show_color_wheel=1#id=44853358 
Yüklə 0,88 Mb. Dostları ilə paylaş:
|