Direcţia Generală de Asistenţă Sociala şi Protecţia Copilului Giurgiu este instituţie publică, cu personalitate juridică, subordonată Consiliului Judeţean care pune în aplicare la nivel judeţean legislaţia, politicile, strategiile şi programele care au ca obiect realizarea măsurilor de asistenţă socială adresate cetăţenilor aflaţi în dificultate.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a fost înfiinţată prin Hotărârea nr.9/07.01.2005 a Consiliului Judeţean Giurgiu, prin comasarea Direcţie Judeţene pentru Protecţia Copilului cu Direcţia Judeţeană de Asistenţă Socială, extinzându-se astfel sfera de activitate a noii instituţii, prin creşterea gradului de adresabilitate a categoriilor sociale asistate.
În scopul îndeplinirii atribuţiilor ce-i revin, instituţia este organizată la nivel funcţional pe următoarele componente:
1. DIRECŢIA PENTRU PROTECŢIA COPILULUI - furnizează servicii sociale pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi acordă servicii sociale specializate pentru asigurarea protecţiei alternative.
2. DIRECŢIA PENTRU PROTECŢIA PERSOANELOR ADULTE – furnizează servicii nediscriminatorii şi corespunzătoare nevoilor tuturor categoriilor de persoane adulte cu handicap vulnerabile sau aflate în dificultate, care să contribuie la creşterea calităţii vieţii persoanelor asistate în vederea incluziunii sociale a acestora.
3. DIRECŢIA ECONOMICĂ - asigură buna funcţionare a întregului sistem de servicii sociale denumit Direcţia Generală de Asistentă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu, este motorul financiar al instituţiei şi are importantă misiune de a susţine material atât serviciile sociale oferite de DGASPC Giurgiu, cât şi structura funcţională a instituţiei reprezentată de latura resurselor umane şi de logistică materială.
Activităţile derulate în anul 2010 precum şi rezultatele obţinute de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu au fost structurate pe trei categorii: social, economic şi administrative.
ACTIVITĂŢI ŞI REZULTATE OBŢINUTE DE D.G.A.S.P.C
Pentru anul bugetar 2010, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu a aprobat în Colegiul Director un buget de venituri şi cheltuieli de 47. 969 mii lei.
Consiliul Judeţean Giurgiu a aprobat prin hotărârea nr. 38/09.03.2010, un buget în sumă de 43.231 mii lei, adică un procent de 90 % din bugetul solicitat.
Execuţia bugetară la 31.12.2010 se prezintă astfel: mii lei
Indicatori bugetari
|
Buget
aprobat
decembrie
|
Execuţie bugetară 31.12.2010
|
Procent realizat
|
TOTAL CHELTUIELI
|
43.051
|
41.261
|
95,84 %
|
CHELTUIELI CURENTE
|
42.845
|
41.163
|
96,07 %
|
CHELTUIELI DE PERSONAL
|
12.576
|
11.399
|
90,64 %
|
BUNURI ŞI SERVICII
|
5.808
|
5.461
|
94,02 %
|
Materiale pentru curăţenie
|
103
|
75
|
72,81 %
|
Materiale şi prestări servicii cu caracter funcţional
|
65
|
61
|
93,84 %
|
Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare
|
619
|
619
|
100 %
|
Reparaţii curente
|
11
|
9
|
81,81 %
|
Hrană pentru oameni
|
2.331
|
2.331
|
100 %
|
Medicamente şi materiale sanitare
|
290
|
210
|
72,41 %
|
Medicamente
|
165
|
118
|
71,51 %
|
Materiale sanitare
|
125
|
92
|
73,60 %
|
Bunuri de natura obiectelor de inventar
|
184
|
128
|
69,56 %
|
Pregătire profesionala
|
0
|
0
|
0 %
|
TRANSFERURI
|
24.461
|
24.302
|
99,35 %
|
Finanţare drepturi persoane cu handicap
|
24.158
|
24.105
|
99,78 %
|
Mobilier, birotică şi alte active corporale
|
8
|
0
|
0 %
|
Construcţii
|
198
|
97
|
48,98 %
|
Situaţia achiziţiilor publice în raport cu planul anual de achiziţii publice aprobat - pe anul 2010 se prezintă astfel:
- valoarea achiziţiilor publice de bunuri si produse = 3.113.139,77 lei
- valoarea achiziţiilor publice de lucrari = 106.893,06 lei
- valoarea achiziţiilor publice de servicii = 2.535.688,51 lei
De asemenea:
- s-au efectuat proceduri de achiziţii publice pentru hrană, îmbrăcăminte, materiale de curăţenie, întreţinere şi reparaţii IT, dotare cu consumabile, pentru IT, dotare cu materiale birotică şi papetărie, rechizite;
- s-au derulat proceduri de asigurare a necesarului de materiale pentru asigurarea activităţii de întreţinere şi reparaţii efectuate în regie proprie, atât la sediul central cât şi la unităţile din subordine.
Pe perioada anului 2010 Serviciul Achiziţii Publice a desfăşurat activităţi specifice care s-au concretizat prin încheierea unui numar de 35 de contracte, dupa cum urmează:
-
24 contracte prin achiziţie directă
-
2 contracte prin negociere fără publicare
-
2 contracte prin licitaţie deschisă
-
5 contracte prin cerere de ofertă
-
2 contract prin Bursa Română de Mărfuri
RESURSE UMANE
La 01.01.2010 în Ştatul de funcţii al D.G.A.S.P.C. Giurgiu, aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 243 din 27 noiembrie 2009, erau prevăzute 960,5 de posturi, din care:
-
funcţii publice : 68,
-
din care :
-
funcţii publice de conducere: 8
-
funcţii publice de execuţie: 60
-
personal contractual: 892,5
din care:
funcţii de conducere: 18
funcţii de execuţie: 874,5
Dintre acestea 165 de posturi erau vacante, situaţia pe categorii de funcţii ( publice, contractuale ) fiind următoarea:
-
funcţii publice – 32, din care
-
de conducere – 4
-
de execuţie – 28
-
personal contractual – 133, din care
-
de conducere – 5
-
de execuţie – 128
În cursul anului a fost modificată structura organizatorică prin:
-
desfiinţarea a 69,5 posturi contractuale, dintre care 26,5 ocupate, aprobate prin Hotărârea Consiliului Judeţean Giurgiu nr. 100 din 07 mai 2010;
-
înfiinţarea a 9 posturi funcţii publice conform art.107 şi 111 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare;
-
înfiinţarea echipei mobile pentru copii cu dizabilităţi, a Casei de tip familial pentru copii „Casa Dunării”, a apartamentului social nr.43, a apartamentului social pentru tineri seropozitivi „Bambini in emergenza” şi a Locuinţelor protejate pentru persoane adulte cu handicap – apartamentele 69 şi 71 în mun. Giurgiu, prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 100 din 07 mai 2010;
-
înfiinţarea unei Locuinţe protejate pentru persoane adulte cu handicap în com.Grădinari, căreia, ulterior, i s-a schimbat destinaţia în Centru-pilot de recuperare şi reabilitare, aceste modificări făcând obiectul Hotărârilor Consiliului Judeţean Giurgiu nr. 100 din 07 mai 2010 şi, respectiv, nr. 252 din 15 octombrie 2010;
-
înfiinţarea unui Centru de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică în com. Izvoarele, conform Hotărârii Consiliului Judeţean Giurgiu nr.252 din 15 octombrie 2010.
Astfel până la sfârşitul anului 2010, avându-se în vedere dificultăţile financiare şi drept consecinţă, prevederile legislative restrictive privind angajarea de personal s-au organizat doar un număr de 6 concursuri pentru selecţia personalului, care au avut ca rezultat încadrarea unui număr de 9 persoane pentru o gamă de 6 profesii şi specialităţi (5 salariaţi cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată şi 4 salariaţi cu contract individual de muncă pe durată determinată ).
Au fost ocupate prin transfer 3 funcţii publice de execuţie, dintre care 2 pe perioadă nedeterminată şi 1 pe perioada determinată.
Ca urmare a cursului derulat în colaborare cu Fundaţia „Bambini in emergenza” au fost formate 7 persoane pentru ocupaţia de asistent maternal profesionist, dintre care au fost atestate 6 persoane. Tot datorită restricţiilor legislative impuse la angajare, dintre cele 6 persoane atestate ca asistent maternal profesionist au fost angajate doar 2 persoane care au primit în îngrijire copii cu vârsta cuprinsă în intervalul 0-2 ani.
În cursul anului 2010, unui număr de 56 salariaţi, le-au încetat contractele individuale de muncă, din care:
-
prin demisie – 3 salariaţi
-
cu acordul părţilor – 20 salariaţi
-
expirarea perioadei pentru care au fost angajaţi – 3 salariaţi
-
îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare - 17 salariaţi
-
ca urmare a abaterilor disciplinare – 1 salariat
-
ca urmare a desfiinţării locului de muncă – 12 salariaţi
Astfel la 31 decembrie 2010, din totalul de 900 posturi prevăzute în ştatul de funcţii al Direcţiei generale, sunt ocupate un număr de 746 posturi., ceea ce denotă un grad mare de fluctuaţie a personalului în general dar şi între compartimente, pentru a asigura continuitatea activităţii prin înlocuirea temporară a unor salariaţi aflaţi în concedii medicale sau concedii de odihnă. Această situaţie se datorează atât restricţiilor privind recrutarea de personal cât şi unor dificultăţi de selecţionare şi încadrare ce ţin de lipsa personalului calificat în domeniu şi atractivitatea scăzută din punct de vedere salarial al profesiilor din domeniul asistenţei sociale având în vedere că salariul mediu brut pe ţară pentru anul 2010 este 1925 lei iar la nivelul Direcţiei generale acesta este doar de 1263 lei.
Serviciul resurse umane s-a implicat în crearea şi permanentizarea unui climat optim de muncă în cadrul instituţiei, cu accent pe diminuarea şi combaterea actelor de indisciplină a salariaţilor şi soluţionarea potenţialelor conflicte în muncă, astfel în perioada raportată au fost înregistrate 35 sancţiuni, aplicate astfel:
-
1 salariat a fost sancţionat cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă;
-
6 salariaţi au fost sancţionaţi cu reducerea salariului de bază cu 10% pe 1-3 luni;
-
26 salariaţi au fost sancţionaţi cu avertisment;
-
1 salariat a fost sancţionat cu reducerea salariului de baza cu 5% pe 1 luna;
-
1 salariat a fost sancţionat cu suspendarea contractului de munca pe 10 zile.
ACTIVITATEA JURIDICĂ
Compartimentul juridic şi contencios, a efectuat activităţi specifice în anul 2010 astfel :
A reprezentat instituţia în 184 de dosare aflate pe rolul diferitelor instanţe judecatoreşti, atât cauze proprii cât şi de reprezentare, introduse în cursul acestui an cât şi în anii precedenti, ca urmare a exercitării căilor de atac formulate de parţile litigioase.
Din totalul celor 184 dosare au fost soluţionate 164 dosare, celelalte aflându-se în curs de soluţionare.
Tot pentru îndeplinirea cadrului procesual au fost puse în aplicare un nr. de 5 sentinţe civile definitive şi irevocabile, cu sprijinul executorilor judecătoreşti.
Au fost depuse diligenţe necesare pentru clarificarea situaţiei juridice a copilului cât şi a adulţilor astfel:
-
-înregistrare tardiva a naşterii copii - 3 dosare;
-
-instituire tutela – 3 dosare;
Cererile înaintate de catre Serviciul Familial/Rezidenţial/Asistenţă Maternală,
din cadrul DGASPC Giurgiu au fost soluţionate astfel:
-
11 dosare privind menţinerea măsurii de plasament în urmă reevaluării măsurilor de protecţie luate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului;
-
8 dosare privind institutirea măsurii plasamentului, în urma schimbării mîsurii de plasament în regim de urgenţă cu măsura specială, plasament la asistent maternal profesionist;
-
48 dosare privind institutirea măsurii plasamentului în urma schimbării măsurii de plasament în regim de urgenţă cu măsura specială, plasament în sistem rezidenţial, în conformitate cu prevederile Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului;
-
30 dosare privind institutirea măsurii plasament în regim de urgenţă;
-
15 dosare privind instituirea masurii plasament familial, în conformitate cu prevederile Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului;
-
22 dosare încetarea măsurii de plasament şi reintegrarea în familia naturală;
-
1 dosar privind decaderea din drepturile parinteşti;
-
1 dosar privind nulitate de testament;
-
3 dosare privind litigii de muncă;
-
7 dosare privind cauze de drept comercial;
-
15 dosare privind cauze de contencios administrativ;
-
2 dosare privind cauze penale privind minori ce au comis acte infracţionale;
-
10 dosare privind sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru luarea măsurilor de plasament în condiţiile legii;
-
2 dosare privind persoane adulte, respectiv partaj judiciar;
-
1 dosar privind traficul de minori;
-
2 dosare privind încredinţarea minorului de la bunici materni/paterni, la tată/mamă .
Activitatea de vizare şi semnare a actelor cu caracter juridic:
-
pentru legalitate contracte de achizitii bunuri şi servicii pentru anul bugetar 2010 – 24 contracte;
-
pentru legalitate dispozişâţii emise de către DGASPC Giurgiu – 1962 dispoziţii
-
întocmire, vizare pentru legalitate convocări anchete administratitve, cât şi participarea la diverse anchete disciplinare - 20;
-
vizarea legalitaţii actelor adiţionale la diverse contracte, contracte individuale de munca, contracte prestări servicii sociale, contracte comodat, protocoale colaborare, contracte de garanţie – 878 contracte.
SITUAŢIA PROIECTELOR ÎN ANUL 2010
Proiecte depuse în vederea obţineriide finanţare în anul 2010
În anul 2010 au fost depuse în vederea obţinerii de finanţare proiectul „Amenajare Centru pentru persoane vârstnice prin reabilitare şi extinderea unei clădiri situate în satul Onceşti, comuna Staneşti, judeţul Giurgiu”, proiect ce a fost depus de D.G.A.S.P.C. Giurgiu în cadrul Programului operaţional Regional 2007-2013 (POR), Axa prioritară 3 – „Imbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie, 3.2. – „Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale”.
Proiectul se află în fază de evaluare.
Proiecte realizate în colaborare
1. „Creşterea capacităţii autorităţilor administraţiei publice locale de sprijin al copiilor cu dizabilităţi aflaţi în familia proprie”, proiect depus de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, în cadrul Mecanismului Financiar SEE (Spaţiul Economic European).
Proiectul vizează, pe de o parte, desfăşurarea de activităţi de formare şi, pe de altă parte, activităţi de susţinere pe o perioadă de 6 luni a echipelor mobile pentru copiii cu dizabilităţi.
Obiectivul general al proiectului este integrarea socială a copiilor cu dizabilităţi pentru a preveni instituţionalizarea.
D.G.A.S.P.C. Giurgiu a fost inclusă ca beneficiar al proiectului pentru înfiinţarea unei echipe mobile pentru copiii cu dizabilităţi.
Proiectul iniţiat de A.N.P.D.C. vine în completarea acţiunilor întreprinse la nivel local şi îşi propune să contribuie la schimbarea abordării situaţiei copiilor cu dizabilităţi. În cadrul activităţilor de formare vor fi analizate aspecte privind practica medicală şi accentul pus, preponderent, pe tratament/recuperare/terapie, şi vor fi prezentate modele de bună practică recente centrate pe familie şi comunitate.
A.N.P.D.C. a început implementarea proiectului în luna martie 2010.
În data de 19.03.2010 a fost făcută o solicitare la Consiliul Judeţean Giurgiu pentru introducerea în organigrama D.G.A.S.P.C Giurgiu a posturilor pentru echipa mobilă.
Se urmareşte încheierea unui protocol/convenţie de colaborare pentru acest proiect.
2. „e –A.N.P.H” o instituţie modernă europeană” proiect depus de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, Axa prioritară 3 „Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public”, Domeniul major de intervenţie 2 „Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice”, Operaţiunea 1 „Susţinerea implementării de soluţii de e-guvernare şi asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar”
D.G.A.S.P.C Giurgiu a fost inclusă ca beneficiar al acestui proiect.
Proiectul vizează reducerea duratei de livrare a serviciilor publice prin reorganizarea activităţii interne astfel încât, pe baza informaţiilor de bune practici şi cu sprijinul unui sistem informatic modern, să se soluţioneze un volum de documente mai mare decât cel actual.
Proiectul a fost depus de A.N.P.H în octombrie 2009.
Nu se ştie încă dacă proiectul a obţinut finanţare şi dacă după reorganizarea ANPH ( Direcţia Generală Protecţia Persoanelor cu Handicap) proiectul va mai fi implementat.
Proiecte depuse de Consiliul Judeţean Giurgiu în calitate de solicitant, D.G.A.S.P.C Giurgiu având calitatea de partener/beneficiar
1. „M.I.A.S.E – Management Integrat pentru Asistenţă Socială Eficientă” proiect depus de Consiliul Judeţean Giurgiu în cadrul Programului Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative, Axa prioritară 2 – „Îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei furnizării serviciilor publice, cu accentul pus pe procesul de descentralizare”, Domeniul major de intervenţie - 2.2 „Îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei furnizării serviciilor”, Operaţiunea „Implementarea iniţiativelor de reducere a duratei de livrare a serviciilor publice”
Obiectivul proiectului: îmbunătăţirea furnizării serviciilor publice generale şi specifice asistenţei sociale prin creşterea promptitudinii în furnizarea serviciilor publice.
Proiectul a obţinut finanţare. Implementarea proiectului a început cu data de 02.06.2010.
A fost selectat personalul pentru formare (cursuri calculator).
A fost organizată prima conferinţă de presă pentru deschiderea proiectului (30.06.2010).
Au fost realizate două studii de simplificare administrativă.
A fost organizat forumul informativ în data de 01.10.2010.
In perioada noiembrie – decembrie 2010 au avut loc instruiri pentru cele 4 module, astfel:
1. „Şanse egale pentru accesul la serviciile publice”
2. „Dezvoltarea durabilă pentru viitorul tău”
3. „Mecanisme de eficientizare a serviciilor de asistenţă socială”
4. „Utilizarea tehnologiei SMART cu aplicare în sisteme sociale”
Durata fiecărui modul de instruire a fost de 4 zile.
La fiecare modul de instruire au participat câte 60 de persoane, în câte 2 subgrupe de 30 de persoane.
2. „Reabilitare şi modernizare ” proiect depus de Consiliul Judeţean Giurgiu în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013 (POR), Axa prioritară 3 – „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale” , Domeniul major de intervenţie, 3.2. – „Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale”
Proiectul a fost depus de Consiliul Judeţean Giurgiu în septembrie 2009. Proiectul a obţinut finanţare şi urmează a fi implementat.
3. „Eficientizare consum de energie electrică şi termică la casele de tip familial” proiect depus de Consiliul Judeţean Giurgiu în cadrul Programului de înlocuire sau de completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală şi energie eoliană ori alte sisteme care conduc la îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului, aprobat prin Ordinul ministerului mediului nr.565/2009. Programul este finanţat prin Fondul de Mediu.
Proiectul îşi propune asigurarea energiei termice necesare caselor de tip familial din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu, prin utilizarea energiei solare.
Proiectul a obţinut finanţare şi a fost implementat.
4. „ Reabilitare şi extindere Complex de servicii sociale Giurgiu” proiect ce a fost depus de Consiliul Judeţean Giurgiu în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013 (POR), Axa prioritară 3 – „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale” , Domeniul major de intervenţie, 3.2. – „Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale”.
5. „Reabilitare, modernizare, extindere şi dotare Centrul de asistenţă socială Hotarele, judeţul Giurgiu” proiect ce a fost depus în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013 (POR), Axa prioritară 3 – „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale” , Domeniul major de intervenţie, 3.2. – „Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale”. Proiectul se află în evaluare.
6. ”Reabilitare, modernizare, extindere şi dotare Cămin persoane vârstnice Mironeşti, judeţul Giurgiu” ” proiect ce a fost depus în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013 (POR), Axa prioritară 3 – „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale” , Domeniul major de intervenţie, 3.2. – „Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale”. Proiectul se află în evaluare.
Proiecte iniţiate de ONG –uri , D.G.A.S.P.C Giurgiu având calitatea de partener
1. Comber Romanian Orphanage Appeal - Irlanda:
În cadrul proiectului „Building Hope Together” fundaţia Comber în parteneriat cu Asociaţia non-profit „Habitat for Humanity România” şi Primăria Izvoarele (a pus la dispoziţie terenul) a construit o locuinţă protejată pentru 8 persoane cu deficienţe mentale şi asociate, în comuna Izvoarele, judeţul Giurgiu.
În cursul anului 2009 Fundaţia Comber a construit 2 case în sistem duplex în comuna Grădinari pentru un număr de 16 beneficiari (8 beneficiari/casă). Locuinţele urmează a fi date spre folosinţă la inceputul anului 2011.
Fundaţia Comber doreşte să se implice în înfiinţarea Centrelor de zi pentru persoane cu dizabilităţi , în acest sens a solicitat şi obţinut un spaţiu (prin HCJ Giurgiu nr. 182/28.08.2009) în vederea amenajării unui Centru de zi pentru persoane cu deficienţe mentale, fizice şi asociate. Spaţiul atribuit se află în incinta fostului Centrului de Plasament „Sf. Gheorghe” etaj 1 şi este în curs de amenajare de către fundaţia Comber.
2. Open Society Institute – Open Society Mental Health Initiative:
Scopul parteneriatului: închiderea centrelor de adulţi din judeţul Giurgiu.
Activităţi desfăşurate:
→ a fost finalizat Studiul de fezabilitate privind dezinstituţionalizarea persoanelor cu dizabilităţi mintale din judeţul Giurgiu, România
→ a fost finalizată activitatea de evaluare a beneficiarilor din centrele rezidenţiale pentru persoane cu dizabilităţi din judeţul Giurgiu, evaluare ce se realizează cu sprijinul fundaţiei Estuar şi finanţată de Open Society Institute;
→ Open Society Institute în parteneriat cu Fudaţia Comber asigură reparaţiile şi dotările a două apartamente ce vor fi acreditate ca locuinţe protejate. Cele două apartamente au fost concesionate către Comber Irlanda de Primăria Izvoarele, judeţul Giurgiu. In cursul anului viitor urmeaza deschiderea unei locuinte in sistem duplex la Gradinari si a unei locuinte la Izvoarele.
3. Fundaţia de WesterCirkel Olanda:
Au fost încheiate:
→ Convenţia de colaborare (nr. D.G.A.S.P.C Giurgiu 22563/30.06.2009) în vederea construirii „Locuinţelor Protejate” pentru adulţii cu handicap neuropsihiatric proveniţi din Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Cărpenişu, între Consiliul Judeţean Giurgiu , fundaţia de WesterCirkel şi D.G.A.S.P.C Giurgiu.
Obiectul convenţiei îl constituie colaborarea părţilor în vederea creării/construirii a două Locuinţe Protejate (1 casă în sistem duplex) pentru adulţii cu handicap neuropsihiatric, în sat Cărpenişu, comuna Găiseni, judeţul Giurgiu. Lucrările de construcţie au început în 2010.
→ Contract de Asociere ( nr. D.G.A.S.P.C 25.564/30.06.2009) între Consiliul Judeţean Giurgiu, Consiliul Local al Comunei Găiseni, D.G.A.S.P.C Giurgiu, Fundaţia de WesterCirkel.
Fundaţia de WesterCirkel intenţionează să construiască 5 locuinţe protejate (în sistem duplex).
4. „Pe cont propriu – Pregătire pentru viaţă a copiilor şi tinerilor în abandon familial” proiect depus de Asociaţia „Sfântul Stelian” în cadrul liniei de finanţare Facilitatea de Tranziţie 2007/19343.03.03 – Integrarea în societate a tinerilor aparţinând minorităţilor şi grupurilor dezavantajate.
Scopul proiectului îl reprezintă îmbunătăţirea programelor şi serviciilor centrate pe dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă pentru copiii abandonaţi aflaţi în casele de tip familial de pe raza judeţului Giurgiu.
Beneficiarii direcţi ai proiectului: 60 de copii şi tineri (35 de copii cu vârste cuprinse între 5-18 ani din cadrul serviciilor rezidenţiale aflate în subordinea D.G.A.S.P.C. Giurgiu, 9 copii din cadrul fundaţiei Bethel şi 16 copii aflaţi în plasament la Asociaţia „Sfântul Stelian” din cadrul structurii de tip familial „Speranţa pentru mâine” din comuna Greaca). Perioada de implementare: 2010
Activităţi desfăşurate.
Au fost organizate două mese rotunde la Greaca.
Au fost organizate sesiuni de formare pentru 15 angajaţi ai D.G.A.S.P.C Giurgiu.
35 de copii au beneficiat de tabăra de vară de 7 zile la Centrul Comunitar din Greaca
Urmează să fie elaborarat, publicat şi difuzat un Ghid de bune practici în domeniul dezvoltării abilităţilor de viată independentă.
5. Au fost iniţiate discuţii cu Fundaţia SensiBlu cu privire la realizarea unor sesiuni de formare pe tematica violenţei în familie. A avut loc o sesiune de formare în 9 şi 10 decembrie 2010 la sediul D.G.A.S.P.C. Giurgiu cu 15 angajaţi.
6. Organizaţia Gruppo di Volontariato Civile Italia Bologna în cadrul proiectului „Europa pentru toţi: construirea unei cetăţenii active incluzive” a organizat în perioada 30.08-05.09.2010 un atelier de formare pentru tineri. Scopul atelierului a fost să îi înveţe pe tineri să utilizeze camera video. La formare au participat 2 tineri din structurile D.G.A.S.P.C Giurgiu (CTF „Speranţa”) şi 4 tineri voluntari.
În cadrul atelierului a fost realizat un scurtmetraj despre Giurgiu care a fost prezentat la festivalul Terra di tutti film festival, în Bologna.
Au participat la festival în Italia în perioada 07-10 octombrie 3 tineri din structurile de tip rezidenţial aflate în subordinea D.G.A.S.P.C Giurgiu şi un coordonator.
7. In data de 19.08.2010 Organizaţia Salvaţi Copiii a solicitat D.G.A.S.P.C Giurgiu intrarea în parteneriat în cadrul proiectului Centre de Orientare si Resurse pentru Educatie Incluzivă –complexe servicii educaţionale pentru prevenirea şi corectarea abandonului şcolar” , proiect ce va fi implementat în regiunea Sud Muntenia (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman).
Partenerii din proiect vor fi Organizaţia Salvaţi Copiii, Inspectoratele Şcolare Judeţene şi D.G.A.S.P.C.-urile.
Obiectivul general al proiectului îl constituie oferirea de servicii educaţionale complexe copiilor cu vârste între 6-16 ani care provin din medii defavorizate socio-economic în vederea prevenirii abandonului şcolar şi reintegrării şcolare în scopul dobândirii competenţelor necesare adaptării la nevoile societăţii, prin înfiinţarea a 32 de centre de pregătire şcolară în următoarele regiuni: Nord-Est, Sus-Est, Centru, Sud-Muntenia, Sud Vest, Bucureşti-Ilfov.
Activitatile ce se vor derula sunt:
- informare reciprocă cu privire la beneficiarii proiectului - pentru a evita suprapunerea serviciilor
- diseminarea materialelor care vor fi produse în cadrul proiectului (broşura cu drepturile copilului, ghid informativ cu privire la serviciile sociale existente în fiecare judeţ)
- punerea la dispozitie a informaţiilor necesare pentru editarea ghidului informativ.
Personalul din proiect va fi angajat de organizaţia Salvaţi Copiii şi va fi format din: un coordonator local, 2 cadre didactice, un jurist, un mediator şcolar.
Din cadrul D.G.A.S.P.C. Giurgiu a fost desemnată o persoană care va păstra legătura cu organizaţia.
În luna septembrie a avut loc la Târgovişte prima sesiune de informare şi consultare reciprocă cu partenerii locali, ISJ şi DGASPC din judeţele ce compun regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia. In noiembrie 2010 a fost încheiat acordul de parteneriat cu organizaţia Salvaţi Copiii, durata lui fiind până la 31.07.2013.
Proiecte derulate în parteneriat în 2010
1. Protocol de colaborare între D.G.A.S.P.C. Giurgiu şi Asociaţia „Licurici”.
Obiectivul general al protocolului: derularea de activităţi cu caracter educativ, civic pentru informare şi prevenire primară (prevenirea infectării cu HIV/SIDA); organizarea de campanii de informare la nivel judeţean cu privire la problematica HIV/SIDA; campanii mass-media.
2.„Protocol de parteneriat între D.G.A.S.P.C. Giurgiu si Grupul Şcolar Mihăileşti”
Obiectivul general al protocolului: derularea de activităţi cu caracter educativ, civic pentru informare. Obiective specifice: informarea copiilor/tinerilor cu privire la drepturile copilului; consecinţele exploatării prin muncă; abandon etc.
3. Protocol de colaborare între Asociaţia Use Your Chance si D.G.A.S.P.C Giurgiu, în vederea oferirii de servicii de tip rezidential cu caracter social organizate în casa de tip familial „Speranţa”, pentru un număr de 8 copii proveniţi din structurile din cadrul D.G.A.S.P.C Giurgiu.
Durata contractului de colaborare este de un an de la data semnării (27.05.2010) cu posibilitatea de prelungire.
4. Convenţie de colaborare între D.G.A.S.P.C. Giurgiu si Fundaţia Motivation.
A fost organizat - în parteneriat - în data de 3 martie 2010 un Seminar de Instruire pentru Viaţa Independentă, desfăşurat în cadrul Bisericii Creştine Baptiste “Sfânta Treime”. Semiarul a fost organizat în cadrul proiectului “Roţile schimbării – către Servicii adecvate utilizatorilor de scaun rulant”, proiect finanţat de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltarea Internaţională - USAID. Proiectul a avut ca obiectiv îmbunătăţirea accesului persoanelor cu dizabilităţi locomotorii din România la echipamente de mobilitate personalizate, prescrise în mod corect, prin crearea de servicii specializate la nivel regional privind echipamentele de mobilitate şi instruirea pentru viaţă independentă de tip peer group (de la o persoană în scaun rulant la o altă persoană cu acelaşi tip de dizabilitate).
La seminar au participat 14 persoane în scaun rulant, ei au venit atât din municipiu cât şi din întregul judeţ.
5. Protocol de colaborare încheiat între D.G.A.S.P.C. Giurgiu şi Episcopia Giurgiu
Protocolul vizează conlucrarea părţilor în vederea mobilizării tuturor resurselor disponibile pentru elaborarea şi implementarea în comun a unor programe şi proiecte de interes în domeniul asistenţei sociale la nivelul judeţului Giurgiu
6. Protocol de colaborare încheiat între D.G.A.S.P.C.Giurgiu – Şcoala Specială Giurgiu
Obiectivul protocolului este soluţionarea problemelor socio-educaţionale ale copiilor aflaţi în evidenţa D.G.A.S.P.C. Giurgiu şi dezvoltarea de proiecte educaţionale pentru aceştia.
7. Protocol de colaborare încheiat între D.G.A.S.P.C. Giurgiu–Autoritatea de Sănătate Publică Giurgiu
Obiectivele protocolului sunt: îndeplinirea şi respectarea condiţiilor igienico-sanitare în unitatile de asistenţă socială de tip rezidenţial destinate copiilor, persoanelor adulte cu handicap, vârstnicilor din centrele din subordinea D.G.A.S.P.C. Giurgiu.
8. Protocol de colaborare încheiat în vederea implementării proiectului ”Alege viata. Spune NU drogurilor!”
Protocolul a fost încheiat între Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Giurgiu, Centrul de Prevenire, Educaţie şi Consiliere Antidrog, Inspectoratul Şcolar Judeţean Giurgiu, D.G.A.S.P.C Giurgiu, Penitenciarul Giurgiu.
Scopul încheierii acestui protocol vizează conştientizarea tinerilor din instituţiile de învatamânt şi centrele de plasament giurgiuvene cu privire la repercusiunile consumului şi traficului de droguri, prin elaborarea de activităţi educativ-preventive, prezentare de legislaţie şi cazuistică.
9. Acord de parteneriat încheiat între Grupul Scolar Naval” Viceamiral Ioan Bălănescu” şi D.G.A.S.P.C. Giurgiu
10. Acord de parteneriat încheiat între Seminarul Teologic “Teoctist Patriarhul” din mun. Giurgiu şi D.G.A.S.P.C. Giurgiu
Obiectivul acestor parteneriate vizează socializarea copiilor cu nevoi speciale care locuiesc în casele de tip familial, realizarea incluziunii şi implicării copiilor, profesorilor, voluntarilor, într-un program educaţional de activităţi ce prevăd integrarea socială. Scopul încheierii acestor protocoale este realizarea de activităţi în cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară, în anul şcolar 2009 -2010.
11. Protocol de colaborare încheiat între Grupul Scolar “Miron Nicolescu” Giurgiu şi D.G.A.S.P.C Giurgiu
Protocolul a fost încheiat în vederea derulării proiectului ”Sora mea, fratele meu”. Obiectivul proiectului este desfăşurarea în comun a unor activitaţi de socializare a beneficiarilor aflaţi în evidenţa D.G.A.S.P.C Giurgiu, desfăşurarea de activităţi educative, formarea şi dezvoltarea abilităţilor acestora.
12. Convenţie de parteneriat - Reţeaua interinstituţională de lucru în domeniul traficului de persoane la nivelul judeţului Giurgiu
Scopul încheierii acestei convenţii este conlucrarea activă pentru întărirea colaborării între instituţiile şi organizaţiile cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii traficului de fiinţe umane, precum şi asistenţa victimelor, în vederea îmbunătaţirii activităşii prin crearea unei reţele de lucru inter-instituţionale la nivel judeţean.
13. Protocol de colaborare încheiat între Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Giurgiu
Scopul încheierii protocolului de colaborare este acela de conlucrare şi mobilizare a tuturor resurselor disponibile în vederea creşterii operativităţii în intervenţie pentru cazurile în care sunt implicaţi minori ca victime ale situaţiilor de abuz, neglijare, exploatare, dispariţii şi de prevenire a infracţiunilor comise de minori.
14. Plan de colaborare încheiat între Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Giurgiu şi D.G.A.S.P.C. Giurgiu
Scopul cooperării este acela de preluare a minorilor de către D.G.A.S.P.C. Giurgiu, atunci când se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru ca minorul să iasă din România
15. Protocol de colaborare încheiat între D.G.A.S.P.C. Giurgiu, Inspectoratul Şcolar Judeţean Giurgiu, Autoritatea de Sănătate Publică Giurgiu, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Giurgiu, Inspectoratul Teritorial de Muncă Giurgiu
Scopul încheierii acestui protocol este prevenirea şi combaterea exploatării prin muncă a copiilor; vizează organizarea de acţiuni de informare şi conştientizare cu privire la cauzele exploatarii copiilor prin muncă, efectele muncii premature asupra copiilor şi modalităţi concrete de intervenţie
16. Protocol de colaborare încheiat între D.G.A.S.P.C. Giurgiu, Episcopia Giurgiu, Seminarul Teologic “Teoctist Patriarhul” Giurgiu
Scopul incheierii protocolului de colaborare este derularea activitaţilor din cadrul proiectului “Vindecare prin credinţă”.
Dostları ilə paylaş: