Reducerea voluntară a emisiei de n 2 o din gazele evacuate la coş de la instalaţiile Acid azotic II şi Acid azotic III
Yüklə 0,87 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- OXIDARE CATALITICĂ
- OXIDARE NO LA NO 2
EVAPORAREFILTRARE 
COMPRIMARE
 
 
Apă demi Abur     supraîncălzit
LA JOASĂ PRESIUNE 
 
OXIDARE NO LA NO2LA ÎNALTĂ PRESIUNE
Apă demi 
Figura 1. SCHEMA DE FLUX A INSTALAŢIEI ACID AZOTIC II a. Pregătirea amestecului ammoniac - aer Amoniacul Amoniacul lichid primit de la depozitul de amoniac lichid cu presiunea cuprinsă între 6 - 15 ata şi temperatura de 14-150 C este introdus în evaporatorul principal de ammoniac şi evaporatorul secundar, unde presiunea este menţinută la 4,2 – 4,8 ata. Evaporarea amoniacului lichid se face cu ajutorul apei de răcire care circulă într-un circuit în care sunt cuplate alături de evaporator şi răcitorul de producţie şi partea de sus a coloanei de absorbţie. Eliminarea apei şi uleiului din amoniacul lichid se face în evaporatorul secundar, utilizând abur de 37 ata. Amoniacul evaporat este supraîncălzit la 50 - 600 C, în supraîncălzitor, cu abur de 37 ata. De aici intră în camera de amestec. Aerul Aerul atmosferic este aspirat de compresorul de aer din atmosferă, după ce în prealabil a fost spălat, filtrat şi este comprimat la 2,6 bar. În urma comprimării, temperatura acestuia creşte la 1880 C, ceea ce impune recuperarea unei cantităţi de energie, care se face în răcitorul de aer total, unde are loc răcirea aerului la 1610 C şi preîncălzirea condensului de la turbină, de la 25 la 700 C. După răcire, aerul se împarte în două circuite:
Aerul primar trece în amestecător, unde se face amestecul amoniac şi aer. Aerul secundar trece prin răcitorul secundar, unde cedează o parte din căldură apei de răcire, apoi intră în coloana de denitrare, unde are loc degazarea acidului azotic de producţie. De aici trece în turnul de oxidare de joasă presiune, unde se amestecă cu circuitul de gaze nitroase şi urmează cursul acestuia. Cantitatea de amoniac în aer este precis dozată, la o concentraţie de 10,5 - 10,7% volume amoniac în aer.
Amestecul amoniac – aer cu temperatura de 1470 C este filtrat printr-un set de filtre de poral-inox, în scopul unei filtrări avansate a amestecului, pentru a se elimina ultimele particule de praf. Amestecul filtrat este distribuit în camera de distribuţie uniform, la cei 4 (patru) elemenţi de oxidare. Conul superior al fiecărui element de oxidare conţine câte un deflegmator şi o placă perforată, care au rolul de uniformizare a repartiţiei amestecului pe toată suprafaţa sitei catalitice. Pe fiecare element de oxidare există câte 5 (cinci) site de platină. Pe suprafaţa sitelor catalitice are loc oxidarea amoniacului cu oxigenul din aer, conform reacţiilor: 4NH3 + 5O2 = 4NO + 6H2O (1) 4NH3 + 4O2 = 2N2O + 6H2O (2) 4NH3 + 3O2 = 2N2 + 6H2O (3) Reacţia principală este reacţia 1, care se realizează în proporţie de 97%. Reacţiile sunt exoterme, temperatura pe suprafaţa sitei fiind de 800-8600 C. Gazele nitroase trec prin supraîncălzitoare de abur (câte unul pentru fiecare element), cazane fiebătoare, unde se răcesc, ajungând la 3100 C. Cu această temperatură intră în schimbătorul de căldură gaz-gaz de joasă presiune, unde cedează căldura gazelor reziduale, care se încălzesc la 2200 C, iar gazele nitroase se răcesc la 2500 C. Pe traseu se încălzesc datorită oxidării NO la NO2, intrând în condensatorul apei de reacţie, cu formare de acid azotic 30%, care este pompat la coloana de absorbţie.
Se realizează prin trecerea gazului printr-un sistem de recuperare a energiei termice, obţinându-se în final abur supraîncălzit de 37 ata şi 400 °C.
Gazele nitroase cu temperature de 450 C se încălzesc între condensator şi coloana de oxidare la joasă presiune până la 700 C, şi la intrarea în coloana de oxidare, unde întâlnesc aerul secundar, NO se oxidează în mare parte la NO2. În timpul recirculării acidului în coloană şi racitor, acidul este răcit de la 60 la 340 C, iar apa recirculată se încălzeşte de la 29 la 390 C. Acidul format trece printr-un deversor în denitror. La ieşirea din coloană, gazele sunt aspirate de compresorul de gaz.
Gazele sunt comprimate de compresorul de gaze nitroase la 9 ata, temperatura lor crescând la 1500C. Gazele nitroase comprimate sunt apoi răcite într-un schimbător de căldură de înaltă presiune, căldura fiind preluată de gazele reziduale care vin de la coloana de absorbţie de joasă presiune., care se încălzesc de la 11 la 1410 C. După ce străbat schimbătorul gaz-gaz se încălzesc la 2200 C şi merg la turbina de recuperare, unde recuperează o parte din energia de antrenare a grupului TK şi sunt evacuate la duză, cu presiunea de 0,8 ata şi o concentraţie de maxim 0,041%.
Gazele nitroase, continuă să se oxideze în coloana de înaltă presiune şi circulând în contracurent cu acid azotic diluat formează acid azotic concentrat de 56%. Acidul concentrat este trimis la denitror
Gazele nitroase, în drumul lor ascendent, trec în coloana de absorbţie, aici având loc absorbţia oxizilor de azot în apă şi formarea acidului azotic. Acidul azotic 56 % obţinut este trimis într-o coloană de denitrare, unde circulă în contracurent aer secundar, asigurându-se degazarea acestuia de NO2 conţinut. Final, acidul azotic este depozitat în 3 (trei) rezervoare speciale. Materii prime, produs finit Materii prime amoniac: puritate min. 99,7% apă: max. 0,3% ulei: max. 10 ppm aer: aer atmosferic filtrat pe filtre cu mare eficienţă Produs finit acid azotic concentraţie: 52 - 56% conţinut de oxizi de azot: max. 0,5% reziduu la calcinare: max. 0,008% Produs secundar abur de 37 ata Consumuri specifice de materii prime, auxiliare şi de utilităţi
Bilanţul de materiale Bilanţul de materiale realizat la nivelul anului 2007 este prezentat în figura 2.
Evacuări către mediu Evacuări de ape Tipurile de ape uzate evacuate din cadrul fabricaţiei de acid azotic sunt: - ape cu impurificare chimică, cu conţinut ridicat de azotaţi, provenite din spălări utilaje şi avarii; din procesul tehnologic nu se evacuează ape uzate - ape menajere rezultate din activităţi igienico-sanitare ale personalului instalaţiei Apele chimic impure sunt colectate în canalizarea specifică şi final sunt evacuate în Dunãre, prin gura de deversare G1. Apele menajere sunt evacuate în canalizarea menajerã şi conduse spre staţia de epurare ape menajere a oraşului Turnu Mãgurele, prin canalizarea menajerã. Emisii în atmosferã Poluanţii emişi în atmosferă din fabricaţia de acid azotic, din faza de oxidare şi absorbţie, sunt oxizii de azot NOX (N2O, NO şi NO2). Sursa punctiformă de emisie a oxizilor de azot este coşul de dispersie de 70 m înălţime şi diametrul la vârf de 0,90 m.
Deşeurile rezultate din cadrul acestei instalaţii sunt: - tehnologice, reprezentate de catalizatorii uzaţi - menajere, rezultate din activitãţi sociale Deşeurile tehnologice sunt valorificabile, având un regim special de recuperare, iar cele menajere sunt evacuate, prin firma de salubritate cu care societatea are contract de prestări servicii, la groapa de gunoi a oraşului Turnu Măgurele.
Instalaţia Acid azotic III de pe platforma DONAU CHEM – Turnu Măgurele este realizată după licenţă Grande Paroisse şi engineering-ul IPRAN Bucureşti, anul de punere în funcţiune fiind1977. Instalaţia are o capacitate de proiect de 247.500 t/an acid azotic 100%. Instalaţia nu a mai funcţionat cu începere din 1996 datorită unui grad ridicat de uzură fizică a grupului turbocompresor, care necesita înlocuire. Se preconizează repornirea instalaţiei în 2009, cu retehnologizarea ei, inclusiv implementarea măsurilor de reducere a emisiei de oxizi de azot către atmosferă.
Procesul tehnologic de obţinere a acidului azotic în Instalaţia Acid azotic III coincide cu cel prezentat la Instalaţia Acid azotic II, cu următoarele deosebiri: - oxidarea catalitică a amoniacului cu formarea oxizilor de azot are loc la presiune medie de 4 ata - absorbţia NO2 în apă cu formarea acidului azotic are loc la presiunea de 11 ata
Materiile prime, auxiliare şi produsul finit sunt aceleaşi cu cele prezentate la instalaţia Acid azotic II Consumuri specifice de materii prime, auxiliare şi de utilităţi
Bilanţul de materiale Bilanţul de materiale realizat la nivelul anului 1995, ultimul an de funcţionare al instalaţiei, este prezentat în figura 3.
Din procesul tehnologic se evacuează către mediu ape uzate chimic impure şi menajere, emisii dirijate şi difuze, deşeuri de catalizatori şi menajere, evacuări similare celor prezentate la instalaţia Acid azotic II. Concluzii Instalaţiile de fabricare Acid azotic constituie o sursă de poluare a mediului, fiind afectat în mod deosebit factorul de mediu aer . Prin Planul de acţiuni la Autorizaţia integrată de mediu, societatea are impuse măsuri pentru modernizarea instalaţiilor de acid azotic, una din măsuri fiind reducerea concentraţiei de oxizi de azot la duză, în vederea diminuării nivelului de poluare. Reducerea concentraţiei de protoxid de azot în emisia dirijată a instalaţiei Acid azotic nu reprezintă o măsură impusă prin Planul de acţiuni, ci este o măsură voluntară a managementului la vârf al societăţii, ce se va realiza în baza unui Contract de ”Joint Implementation” încheiat cu firma MGM-reprezentanţa din Belgia, având la bază procedeul de reducere N2O cu ajutorul unui catalizator secundar aşezat sub sitele de Pt/Rh. 2.2. DESCRIEREA MăsuriI VOLUNTARE propuse de modernizare a instalaţiiLOR DE ACID AZOTIC Protoxidul de azot se formează în faza de oxidare a amoniacului pe catalizatorul de Pt/Rh. N2O este un gaz cu efect de seră foarte puternic (1 to N2O echivalează cu 310 t CO2), cu rol important în încălzirea atmosferei şi în schimbările climatice. Ecosistemele, viaţa salbatică şi oamenii sunt capabili să se adapteze schimbărilor climatice care apar de-a lungul unor perioade mari de timp. Dacă procesul de încălzire va continua în ritmul prognozat astăzi, lumea va intra într-o perioadă de schimbări climatice fără precedent în istoria umanităţii.
“Efectul de seră” este termenul popular folosit pentru a descrie modul în care atmosfera Pământului asigură o temperatură propice vieţii pe planetă. Aproximativ jumătate din radiaţia solară trece prin atmosferă. Restul este reflectat de nori, este împraştiat de vaporii de apă şi de particulele din atmosferă sau este absorbit de aceasta. O parte din radiaţia solară care atinge Pământul este reflectată înapoi în spaţiu (în medie aproximativ o treime). Din ceea ce rămâne, o parte e absorbită de atmosferă, însă majoritatea este absorbită de sol şi oceane. Suprafaţa Pământului se încălzeşte şi, ca rezultat, emite radiaţie infraroşie (căldură). O parte din această radiaţie este trimisă în spaţiu, însă majoritatea rămâne în atmosferă. Unele gaze din atmosferă constituie un strat izolator al Pământului şi împiedică căldura să iasă în spaţiu; acestea sunt aşa-numitele gaze cu efect de seră (GES). Ele acţionează ca o pătură, absorbind căldura şi reflectând-o înapoi către suprafaţa Pământului, încălzind atmosfera şi provocând ceea ce este cunoscut sub numele de efect de seră natural. Fără acest efect, Pământul ar fi mult mai rece decât acum (temperatura sa medie globală ar fi de aprox. -180 C, faţă de cea actuală de cca +150 C) şi neospitalier pentru viaţă. Gazele cu efect de seră Cinci gaze care apar în mod natural provoacă în principal efectul de seră: vaporii de apă, dioxidul de carbon, metanul, protoxidul de azot şi ozonul. Concentraţia în atmosferă a acestor gaze este influenţată de activităţile umane. O altă categorie de gaze cu efect de seră este alcătuită din componente chimice create de oameni (halocarburile). Vaporii de apă (H2O) sunt cele mai cunoscute GES, contribuind cel mai mult la efectul natural de seră. Cantitatea de vapori de apă din atmosferă creşte odată cu temperaturile de la suprafaţa Pământului, dat fiind că temperaturi mai ridicate măresc atât evaporarea, cât şi capacitatea aerului de a îngloba vapori de apă (vaporii de apă execută un ciclu complet prin atmosferă destul de repede, aproximativ o dată la opt zile în medie). Astfel, chiar dacă oamenii nu influenţează direct şi semnificativ cantitatea de vapori de apă din atmosferă, temperaturile în creştere (datorate şi activităţilor umane) vor determina mărirea concentraţiei vaporilor de apă în atmosferă. Dioxidul de carbon (CO2) este degajat în atmosferă prin procesul de putrezire, procesele naturale ale vieţii vegetale şi animale şi prin arderea combustibililor fosili şi a altor materiale. El este parţial îndepărtat din atmosferă prin fotosinteza plantelor şi prin absorbţia în oceane. Creşterea concentraţiei de CO2 din atmosferă este considerată determinantă pentru tendinţa actuală de încălzire. Metanul (CH4) nu este la fel de abundent ca H2O sau CO2, însă este mai eficient în procesul de reţinere a căldurii, ceea ce îl face un GES foarte puternic. Este degajat atunci când materia organică putrezeşte într-un mediu lipsit de oxigen. Principalele surse de metan sunt mlaştinile, câmpurile de orez, procesele digestive animale, extracţia de combustibili fosili şi deşeurile putrezite. Ozonul (O3) există în stare naturală în atmosfera superioară (stratosferă) unde joacă un rol important în protejarea Pământului de razele ultraviolete (UV), dăunătoare, ale Soarelui. Cea mai mare parte a ozonului din atmosfera inferioară (troposferă) este rezultatul reacţiilor chimice implicând agenţi poluanţi. De fapt, ozonul este produs prin reacţii fotochimice ce au loc între substanţe emise direct - aşa - numiţii "precursori". Rolul său în schimbările climatice este semnificativ, complex şi dificil de cuantificat. Halocarburile sunt un grup de substanţe chimice, produse de oameni, care conţin halogeni (bromură, clorură sau fluorură) şi carbon. Multe dintre ele sunt GES foarte puternice (precum CFC-12, HCFC-22, CF4, SF6). Fenomenul de subţiere a stratului de ozon (care filtrează radiaţiile nocive ultraviolete ale Soarelui) din stratosferă este deseori asociat cu încălzirea globală. Legătura între acestea este faptul că ambele fenomene sunt consecinţe ale activităţii umane şi că substanţele care provoacă gaură în stratul de ozon (de ex. clorofluorocarburile, CFC, folosite la refrigerare) au şi un însemnat efect de seră. Deşi producerea şi utilizarea CFC a fost oprită - în urma Protocolului de la Montreal din 1986 -, efectele lor negative vor persista datorită perioadei lor îndelungate de viaţă în atmosferă, de 60 până la 120 de ani. Mai mult, generaţia următoare de substanţe refrigeratoare, concepută astfel încât să nu mai dăuneze stratului de ozon are, din nefericire, un efect de seră încă pronunţat. Protoxidul de azot (N2O) provine în principal din soluri şi oceane. O parte este degajată de arderea combustibililor fosili şi a materialului organic. Cultivarea terenurilor şi utilizarea îngrăşămintelor contribuie la creşterea cantităţii de N2O din atmosferă. Este un GES puternic, prezent însă în concentraţii foarte mici. Efectul de seră intensificat Efectul natural de seră reglează temperatura Pământului, menţinând condiţiile de viaţă. Totuşi, când cantităţile de GES se modifică, capacitatea atmosferei de a înmagazina căldura este, şi ea, afectată. Activităţile umane determină degajarea unor cantităţi semnificative de GES, care rămân în atmosferă pe termen lung. Cel mai important impact al activităţilor umane moderne este degajarea unor mari cantităţi de dioxid de carbon şi metan - în primul rând ca urmare a utilizării combustibililor fosili - responsabilă de creşterea cu 50% a concentraţiilor GES în atmosferă. Alte 20% din emisiile globale de GES provin din industria chimică, inclusiv CFC-urile, care sunt extrem de rezistente. O altă sursă importantă este folosirea pe o scară din ce în ce mai largă a agriculturii intensive (sursă de CO2, CH4 şi N2O), care este responsabilă pentru 15% din emisiile GES. Distrugerea pădurilor generează alte 15 procente din totalul emisiilor de GES. Dioxidul de carbon, mai abundent de aproximativ 200 de ori decât metanul, absoarbe radiaţia infraroşie de 20 de ori mai puţin. CO2 rămâne aproximativ un secol în atmosferă, iar metanul 10 ani. Per total, contribuţia CO2 la efectul de seră global este de trei ori mai mare decât cea a metanului. Emisiile de CO2 corespunzătoare activităţilor umane actuale se datorează: 35% producţiei şi distribuţiei de energie (incluzând arderea combustibililor fosili - cărbune, gaz şi petrol, cât şi extragerea lor, rafinarea şi transportul); 30% industriilor; 20% transporturilor; 15% sectorului rezidenţial şi altor activităţi. In toate sectoarele economice majore trebuie elaborate studii de impact, de analiză a riscurilor şi oportunităţilor, în scopul planificării afacerilor, dezvoltării politicilor, ca şi pentru populaţie. Adaptarea la noile sisteme climatice va fi dificilă şi, în unele cazuri, foarte costisitoare. Convenţia - cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice, UNFCCC, semnată la Summit-ul Pământului de la Rio de Janeiro în iunie 1992 de către 154 de state, furnizează un cadru legal internaţional şi un set de principii acceptabile pentru aproape toate ţările implicate. “Obiectivul fundamental al acestei Convenţii este să realizeze stabilizarea concentraţiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă, la un nivel care să prevină interferenţa antropogenică periculoasă cu sistemul climatic. Un astfel de nivel trebuie atins într-o perioadă de timp adecvată, pentru a permite ecosistemelor să se adapteze în mod natural la schimbările climatice, să asigure că producţia alimentară nu este ameninţată şi să permită dezvoltarea economică într-un mod durabil.” UNFCCC se bazează pe patru principii majore: 1) Echitatea - modul echitabil de distribuire între state, a sarcinii de reducere a emisiilor de GES, având în vedere faptul că, până acum, emisiile au provenit, în principal, din statele industrializate ale Europei şi Americii de Nord; 2) Acţiunea preventivă - climatologia foloseşte prognoze ce presupun anumite nivele de incertitudine. Părţile, însă, trebuie să acţioneze acum pentru a proteja clima şi nu pot aştepta până la apariţia unei dovezi ştiinţifice absolute asupra impactului schimbărilor climatice. 3) Eficienţa - politicile şi măsurile de abordare a schimbărilor climatice trebuie să fie eficiente în ceea ce priveşte costurile, pentru a asigura beneficii globale la cel mai mic cost posibil. 4) Dezvoltarea durabilă - definită ca “dezvoltarea care satisface toate necesităţile prezentului fără a pune în pericol capacitatea generaţiilor viitoare de a şi le satisface pe ale lor.” Conventia presupune angajamentul tuturor Părţilor: - să dezvolte, să aducă la zi periodic, să publice şi să pună la dispoziţia Conferinţei Părţilor inventare naţionale de surse şi bazine de absorbţie de emisii de GES; - să formuleze, să implementeze, să publice şi să aducă la zi, în mod regulat, programele naţionale sau, acolo unde este cazul, regionale, conţtinând măsuri de limitare a schimbărilor climatice şi de facilitare a adaptării corespunzătoare la schimbările climatice; să promoveze managementul durabil; - să promoveze şi să coopereze în dezvoltarea, aplicarea şi difuzarea problematicii de schimbări climatice, inclusiv a transferului de tehnologii, practici şi procese, educaţie, instruire şi conştientizare publică; - să coopereze în pregătirea pentru adaptarea la impactul schimbărilor climatice; să dezvolte şi să elaboreze planuri integrate corespunzătoare pentru managementul zonelor de coastă, al resurselor de apă şi activităţilor agricole şi pentru protecţia şi reabilitarea ariilor afectate de secetă şi deşertificare, în special din Africa, precum şi a celor afectate de inundaţii; - să transmită Conferinţei Părţilor informaţii legate de implementare. Convenţia defineşte, printre altele, un mecanism pentru asigurarea resurselor financiare pe o bază concesională sau de granturi, inclusiv pentru transferul de tehnologii. Fondul Global de Mediu (“Global Environmental Facility” - GEF), găzduit de Banca Mondială şi supervizat în comun cu Programul de mediu al Naţiunilor Unite, a fost acceptat ca agenţie interimară.
La prima Conferinţă a Părţilor, de la Berlin, 1995, Părţile au lansat o nouă rundă de discuţii, finalizate după 2 ani cu adoptarea Protocolului de la Kyoto. Protocolul de la Kyoto defineşte emisiile de GES permise pentru fiecare Parte, în termeni de cantităţi alocate pentru perioada de angajament 2008-2012. Anexa A a Protocolului specifică gazele cu efect de seră şi sursele lor. Angajamentele se aplică ţărilor industrializate din Anexa 1 a Convenţiei, iar angajamentele numerice sunt specificate în Anexa B a Protocolului. Angajamentele însumează o reducere de 5,2% faţă de emisiile GES din anul 1990, iar angajamentul general este urmatorul: “Părţile incluse în Anexa 1 vor asigura, individual sau în comun, că emisiile lor antropogenice totale de dioxid de carbon echivalent (CO2e) pentru gazele cu efect de seră specificate în Anexa A, să nu depăşească cantităţile alocate conform limitării cuantificate de emisii şi angajamentelor de reducere înscrise în Anexa B […], având în vedere reducerea emisiilor totale ale acestor gaze cu cel putin 5% faţă de nivelul anului 1990, în perioada de angajament 2008-2012.” Protocolul introduce trei mecanisme flexibile pentru transferul international (implementarea în comun, mecanismul de dezvoltare curată, comerţul cu credite de emisii). Dacă o ţară emite mai mult decât cantitatea alocată ei sub Protocol, ea poate folosi aceste mecanisme pentru a achiziţiona fie unităţi de cantitate alocată ("Assigned Amount Units" - AAU) prin comercializarea acestora, fie unităţi de reducere a emisiilor ("Emission Reduction Units" - ERU) obţinute în urma proiectelor implementate în comun, fie reduceri certificate de emisii ("Certified Emission Reductions - CER) prin mecanismul de dezvoltare curată. Mecanisme de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră Pe lângă politicile şi măsurile interne de care statele au nevoie pentru a-şi îndeplini obiectivele, Protocolul de la Kyoto stabileşte următoarele mecanisme flexibile internaţionale, bazate pe principiile pieţei: - Implementarea în comun (“Joint Implementation” - JI); - Mecanismul de dezvoltare curată (“Clean Development Mechanism” - CDM); - Comerţul cu credite de emisii (“Emissions Trading” - ET). Mecanismele flexibile au drept scop să asiste ţările din Anexa 1 în atingerea obiectivelor, permiţând reducerea emisiilor acolo unde aceasta se face cu cel mai mic cost posibil. In acelaşi timp, aceste mecanisme pot facilita transferul de tehnologii sau fluxurile financiare spre ţările în curs de dezvoltare sau cu economie în tranziţie. Cu alte cuvinte, prin aceste mecanisme, Protocolul creează stimulente pentru ţările industrializate să investească în tehnologii curate, ecologice în ţările cu economie în tranziţie, precum şi în ţările în curs de dezvoltare. JI şi CDM sunt instrumente bazate pe proiecte. JI şi CDM asigură reduceri reale ale emisiilor prin investiţii şi, se speră, inovaţii tehnologice şi dezvoltare durabilă în ţările în curs de dezvoltare şi economiile în tranziţie. România a ratificat Protocolul de la Kyoto şi se conformează cu cerinţele privind participarea la aplicarea mecanismului Implementare în comun (JI). Compania Donau Chem SRL a prezentat o propunere de ”Proiect JI pentru reducerea N2O la fabrica de acid azotic, susţinută prin Scrisoarea nr. 8937/oct.2007 de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile.
Proiectul ce urmează a fi implementat în instalaţiile de acid azotic pentru reducerea conţinutului de N2O în gazele reziduale emise la coşul de dispersie se va realiza cu ajutorul unui catalizator secundar aşezat imediat sub sitele de Pt/ Rh. Catalizatorul furnizat de Star Shape este licenţă BASF tip O3-85 SS3, 3 mm, având compoziţia: CuO / ZnO (40%) activi, Al2O3 Înălţimea stratului uniform de catalizator va fi de 12 cm şi va funcţiona pentru următorii parametrii:
Conţinutul de N2O estimat este de peste 1000 ppm Conţinutul de N2O va fi măsurat cu MS şi conversia va fi calculată cu ajutorul formulei: 
Toţi parametrii operaţionali din timpul măsurătorii cu catalizator şi fără catalizator, trebuie să fie identici. Căderea de presiune după stratul de catalizator va fi determinată prin măsurători ale presiunii diferenţiale Conţinutul de cupru din acidul azotic va fi determinat prin spectroscopie de absorbţie atomică sau test Merck nr. 114414. Conversia amoniacului va fi determinată prin calcul, funcţie de amoniacul consumat zilnic şi producţia zilnică de acid azotic. Yüklə 0,87 Mb. Dostları ilə paylaş:
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
