reforma reglementărilor de piaţĂ Şi comerciale circulaţia bunurilor Politica în domeniul vamal

7. Politicile sociale şi ocuparea forţei de muncă

Paragraful 7.4. „Securitate socială, persoane vîrstnice şi excluderea socială” a fost exclus, iar paragraful 7.8. „Persoane cu handicap” a fost redenumit „Persoane în etate şi persoane cu handicap”.

Protecţia socială a populaţiei este elementul-cheie al reformelor sociale şi direcţia principală a politicii sociale de stat, trasată în Programul de activitate a Guvernului pentru anii 2001-2005 „Renaşterea Economiei –Renaşterea Ţării”.

7.1. Legislaţia muncii
Legislaţia muncii a Republicii Moldova a transpus în totalitate prevederile actelor normative internaţionale la care Republica Moldova este parte.

Principalul act normativ ce reglementează relaţiile de muncă între angajator şi salariat în Republica Moldova şi prin care au fost transpuse prevederile actelor normative internaţionale la care Republica este parte îl reprezintă Codul muncii, adoptat de Parlament la 28 martie 2003 (Legea nr.154-XV din 28 martie 2003). Codul menţionat conţine 14 titluri, 62 capitole, 392 articole şi în mod detaliat reglementează relaţiile de muncă între angajator şi salariat.

Priorităţi pe termen scurt:

- elaborarea şi promovarea spre adoptare a actelor legislative şi normative prevăzute de Planul de acţiuni privind implementarea Codului muncii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1615 din 31 decembrie 2003 şi îndeosebi a proiectului de Lege privind organizarea şi funcţionarea Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective, precum şi a comisiilor pentru consultări şi negocieri colective la nivel ramural şi teritorial şi proiectului de Lege cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative;

- elaborarea şi promovarea spre adoptare a proiectului de Lege cu privire la modificarea şi completarea Codului muncii.

Priorităţi pe termen mediu

Obiectivul principal pe termen mediu în domeniul legislaţiei muncii îl constituie perfecţionarea încontinuu a legislaţiei muncii în vigoare şi continuarea armonizării acesteia cu actele internaţionale la care Republica Moldova este parte.”
7.2. Dialogul social
Dialogul social este o formă efectivă de formare şi realizare a politicii social-economice a statului în baza coordonării intereselor diferitor pături şi grupe sociale ale societăţii prin intermediul negocierilor, evitând confruntările şi violenţa.

Dialogul social în condiţiile reformării economiei contribuie la democratizarea relaţiilor sociale şi de muncă, la dezvoltarea stabilă a societăţii din punct de vedere economic şi social.

Cadrul legislativ:

- Codul Muncii;

- Legea cu privire la Guvern;

- Legea Sindicatelor nr. 1129-XIV din 07.07.2000;

- Legea Patronatelor nr. 976-XIV din 11 mai 2000;

- Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 206 din 28 septembrie 1992 „Cu privire la Comisia tripartită pentru reglementarea problemelor social-economice în Republica Moldova”;

- Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.152 din 20 mai 1994 „Cu privire la constituirea Comisiei republicane pentru negocieri colective”;

- Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 772 din 26 noiembrie 1992 Regulamentului Comisiei tripartite pentru reglementarea problemelor social-economice în Republica Moldova;

- Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr..567 din 1 august 1994 cu privire la aprobarea Regulamentului Comisiei republicane pentru negocieri colective.

- Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 356 din 26 aprilie 1999 a Concepţiei pentru dezvoltarea sistemului de dialog social.

Concepţia determină părţile dialogului social şi organele ce le reprezintă, stabileşte sarcinile de bază şi sarcinile dialogului social pe termen scurt.

Astfel, sistemul dialogului social include următoarele niveluri:

naţional – stabileşte bazele reglementării relaţiilor social-economice şi de muncă în Republica Moldova;

ramural – stabileşte bazele reglementării relaţiilor din sfera muncii şi cea socială într-o anumită ramură a economiei naţionale;

teritorial – stabileşte bazele reglementării relaţiilor din sfera muncii şi cea socială în unităţile administrativ-teritoriale de nivelul al doilea;

de unitate – stabileşte obligaţiile reciproc concrete dintre salariaţi şi angajator în sfera muncii şi cea socială.
Organele sistemului dialogului social sunt:
la nivel naţional – Comisia naţională pentru consultări şi negocieri colective;

la nivel ramural – Comisiile ramurale pentru consultări şi negocieri colective;

la nivel teritorial – Comisiile teritoriale pentru consultări şi negocieri colective;

la nivel de unitate – Comisiile pentru dialog social „angajator-salariaţi”.

Priorităţi pe termen scurt:

- implementarea instrumentelor, structurilor şi procesului de dialog social, pentru a contribui la realizarea cadrului legislativ având ca scop crearea unui sistem eficient al relaţiilor tripartite;

- sprijinirea structurilor şi procesului dialogului social, sporind capacitatea partenerilor sociali şi a rolului constructiv la etapa actuală;

- perfecţionarea bazei juridice şi organizatorice a sistemului de dialog social, prin adoptarea Legii privind funcţionarea Comisiilor tripartite pentru consultări şi negocieri colective, Legii privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, Hotărârii Guvernului „Cu privire la Agenţia pentru Dialog Social şi Parteneriat”.

Priorităţi pe termen mediu:

- elaborarea şi adoptarea Codului dialogului social.

7.3 Ocuparea forţei de muncă
Dezvoltarea durabilă a ţării este, în mare măsură, determinată de resursele umane. În anii de tranziţie s-au înregistrat schimbări substanţiale în procesul general de dezvoltare umană şi întotdeauna benefice.

În condiţiile unei crize economice, o deosebită importanţă o are utilizarea eficientă a resurselor umane, care în calitatea lor de furnizor al forţei de muncă, determină reuşita funcţionării celorlalte elemente de producţie.

Situaţia creată pe piaţa forţei de muncă din Republica Moldova se caracterizează prin amplificarea şi aprofundarea dezechilibrului dintre cererea şi oferta forţei de muncă, exodul masiv al populaţiei, creşterea şomajului, reducerea nivelului de trai.

Evoluţiile din structura economiei naţionale au lăsat o amprentă puternică asupra indicatorilor de performanţă a pieţei forţei de muncă. Prin urmare, nivelul şomajului real pe parcursul anului 2004 a înregistrat o valoare de 8,1% din populaţia economic activă, continuă să se menţină disparităţi între rata şomajului din mediul urban (11,9%) şi cel rural (5,0%).

Prezenţa şomajului a determinat luarea de măsuri legislative prin care să se asigure protecţia persoanelor rămase fără un loc de muncă. Astfel, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale în comun cu alte ministere, departamente şi partenerii sociali au perfectat cadrul legislativ şi instituţional al pieţei muncii, fiind elaborate şi promovate un şir de acte normative care contribuie la îmbunătăţirea situaţiei pe piaţa muncii.

Cadrul legislativ

În 2003 a intrat în vigoare Legea nr. 102-XV din 13.03.04, care reglementează măsurile privind realizarea strategiilor şi politicilor de menţinere a unui nivel înalt al ocupării şi adaptării forţei de muncă la cerinţele pieţei muncii, privind protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, prevenirea şomajului şi combaterea efectelor sociale ale acestuia. În afară de aceasta, au mai fost adoptate:

- Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 832 din 14 iulie 2003 “Cu privire la reorganizarea Serviciului de stat pentru utilizarea forţei de muncă”;

- Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.611 din 15 mai 2002 privind aprobarea Strategiei ocupării forţei de muncă pentru o perioadă de până în anul 2008;

- Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 862 din 14 iulie 2003 pentru aprobarea procedurilor privind accesul la măsurile de ocupare a forţei de muncă;

- Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.1080 din 5 septembrie 2003 “Despre aprobarea Regulamentului privind modul de organizare a formării profesionale a şomerilor”;

- Hotărârea Parlamentului nr.253-XV din 19 iunie 2003 “Cu privire la adoptarea Concepţiei privind orientarea, pregătirea şi instruirea profesională a resurselor umane”.

Anual se elaborează şi se aprobă Planuri de acţiuni de ocupare în baza Strategiei de ocupare a forţei de muncă, elaborată ţinându-se cont de Strategia europeană de ocupare. La elaborarea lor participă ministerele, departamentele, partenerii sociali.

Ca un element principal al Strategiei a fost activitatea de elaborare a Programului naţional de ocupare a forţei de muncă pe anii 2003-2005, aprobat de Guvernul Republicii Moldova prin Hotărârea nr.224 din 1 martie 2003. Obiectivul principal al Programului prevede promovarea măsurilor active de ocupare a forţei de muncă, crearea locurilor noi de muncă, prevenirea şomajului în masă şi asigurarea protecţiei sociale a populaţiei afectate de şomaj etc.

Cadrul instituţional

În temeiul Legii nr. 102-XV din 13 martie 2003 privind ocuparea forţei de muncă şi protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, Serviciul de stat pentru utilizarea forţei de muncă a fost reorganizat în Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă pe lângă Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, iar oficiile forţei de muncă au fost reorganizate în 35 agenţii pentru ocuparea forţei de muncă, cu un personal din 243 salariaţi.

Întru realizarea Strategiei ocupării forţei de muncă în Republica Moldova a fost elaborat Planul Acţiunilor privind Ocuparea Forţei de Muncă pentru anul 2005, aprobat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Economiei.

Este creat cadrul instituţional al pieţei forţei de muncă. Agenţia publică de ocupare este administrată pe principii de tripartism. Populaţia are acces la serviciile prestate de către agenţiile publice de ocupare a forţei de muncă. Statul promovează agenţiile private de ocupare a forţei de muncă şi are ca sarcină să reglementeze activitatea lor. Aceasta va contribui la crearea unui mediu de concurenţă, care va conduce la îmbunătăţirea calităţii serviciilor prestate populaţiei.