Republica moldova
Yüklə 0,87 Mb.
|
ARTICOLUL 20 Art. 32 alin. (3) din Constituţie stabileşte că sînt interzise şi pedepsite prin lege contestarea şi defăimarea statului şi a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică, precum şi alte manifestări ce atentează la regimul constituţional. Conform art. 16 alin. (2) din Constituţie toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială. În temeiul art. 5 alin. (3) al Legii nr.275-XIII din 10 noiembrie 1994 cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor în Republica Moldova aceluiaşi principiu de egalitate sînt supuşi şi cetăţenii străini şi apatrizii. Codul penal al Republicii Moldova incriminează direct propaganda războiului în componenţă aparte de infracţiune. Astfel, conform prevederilor art. 140 Cod penal propaganda războiului, răspîndirea de informaţii tendenţioase ori inventate, instigatoare la război sau orice alte acţiuni orientate spre declanşarea unui război, săvîrşite verbal, în scris, prin intermediul radioului, televiziunii, cinematografului sau prin alte mijloace, se pedepseşte. Se consideră, de asemenea, infracţiune antrenarea minorilor în acţiuni militare sau propaganda războiului în rîndurile lor (art. 210), chemările publice la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale ori la violarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, precum şi difuzarea prin diferite forme, în acest scop, de materiale cu asemenea chemări (art. 341), instigarea (art. 42) la planificarea, pregătirea, declanşarea sau ducerea războiului (art. 139), la atacul asupra persoanelor sau instituţiilor care beneficiază de protecţie internaţională, dacă atacul are drept scop provocarea războiului sau complicaţiilor internaţionale (art. 142) etc. Referitor la „îndemnul la ură naţională, rasială sau religioasă, care constituie o incitare la discriminare, la ostilitate sau la violenţă” legea penală încriminează la art. 346 acţiunile intenţionate, îndemnurile publice, inclusiv prin intermediul mass-media, scrise şi electronice, îndreptate spre aţîţarea vrajbei sau dezbinării naţionale, rasiale sau religioase, spre înjosirea onoarei şi demnităţii naţionale, precum şi limitarea, directă sau indirectă, a drepturilor ori stabilirea de avantaje, directe sau indirecte, cetăţenilor în funcţie de apartenenţa lor naţională, rasială sau religioasă. De asemenea, legea penală prevede şi răspunderea penală pentru îndemnul (incitarea/instigarea) ca formă de participaţie la infracţiune, inclusiv la ură naţională, rasială, religioasă etc. Conform art. 42 alin. (4) instigator se consideră persoana care, prin orice metode, determină o altă persoană să săvîrşească o infracţiune. Potrivit articolului 83 CP organizatorul, instigatorul şi complicele la o infracţiune, prevăzută de legea penală, săvîrşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ţine cont de contribuţia fiecăruia la săvîrşirea infracţiunii, precum şi de criteriile generale de individualizare a pedepsei. În această ordine de idei legea penală condamnă şi instigarea la: genocid, adică săvîrşirea, în scopul de a nimici în totalitate sau în parte un grup naţional, etnic, rasial sau religios, a vreuneia din faptele indicate în art. 135, la omor intenţionat săvîrşit din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială sau religioasă (art. 145 alin. (3) litera j)), la vătămarea intenţionată gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii săvîrşite din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială sau religioasă (art. 151 alin. (2) litera i) şi art. 152 alin. (2) litera j)), la încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, garantate prin Constituţie şi prin alte legi, în dependenţă de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie (art. 176); organizarea, conducerea sau participarea activă la un grup a cărui activitate, desfăşurată sub formă de propovăduire a credinţelor religioase şi de îndeplinire a riturilor religioase, este însoţită fie de cauzarea de daune sănătăţii cetăţenilor, fie de alte atentate la persoană sau la drepturile acesteia, fie de instigarea cetăţenilor la refuzul de a participa la viaţa obştească sau de a îndeplini obligaţiile cetăţeneşti, etc. Prevenirea şi combaterea îndemnului la ură naţională, rasială sau religioasă, care constituie o incitare la discriminare, la ostilitate sau la violenţă se efectuează şi în conformitate cu prevederile Legii nr. 54-XV din 21 februarie 2003 privind contracararea activităţii extremiste. Potrivit prevederilor art. 12 alin. (1) al legii în cauză pentru desfăşurarea activităţii extremiste, cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini şi apatrizii poartă răspundere penală, administrativă ori civilă, în modul stabilit de legislaţie. Legea privind contracararea activităţii extremiste defineşte activitatea extremistă ca fiind o activitate a asociaţiei obşteşti sau religioase, a mijlocului de informare în masă sau a unei alte organizaţii ori a persoanei fizice în vederea planificării, organizării, pregătirii sau înfăptuirii unor acţiuni orientate, printre altele, şi spre: - provocarea urii rasiale, naţionale sau religioase, precum şi a urii sociale, legate de violenţă sau de chemări la violenţă; - umilirea demnităţii naţionale; - provocarea dezordinilor în masă, comiterea faptelor de huliganism sau actelor de vandalism pe motive de ură sau vrajbă ideologică, politică, rasială, naţională sau religioasă, precum şi pe motive de ură sau vrajbă faţă de vreun grup social; - propagarea exclusivismului, superiorităţii sau a inferiorităţii cetăţenilor după criteriul atitudinii lor faţă de religie sau după criteriul rasei, naţionalităţii, originii etnice, limbii, religiei, sexului, opiniei, apartenenţei politice, averii sau originii sociale. De asemenea, la activitate extremistă se raportează şi finanţarea ori contribuirea în alt mod la desfăşurarea activităţilor menţionate, inclusiv prin acordarea de mijloace financiare, punerea la dispoziţie a imobilelor, a bazelor didactice, poligrafice şi tehnico-materiale, a mijloacelor de legătură prin telefon, fax şi a altor mijloace de legătură şi tehnico-materială, a serviciilor informaţionale, precum şi chemările în public la desfăşurarea activităţii sau acţiunilor menţionate mai sus. Legea privind contracararea activităţii extremiste, de asemenea, conţine prevederi referitoare la răspunderea penală, administrativă ori civilă, în modul stabilit de legislaţie, a asociaţiei obşteşti sau religioase ori a unei alte organizaţii (art. 6 şi 14), a mijlocului de informare în masă (art. 7), a persoanelor cu funcţie de răspundere (art. 11), a cetăţenilor Republicii Moldova, cetăţenilor străini şi apatrizilor (art. 12) pentru desfăşurarea activităţii extremiste, editarea sau difuzarea materialelor tipărite, audiovizuale şi a altor materiale cu caracter extremist, inadmisibilitatea utilizării reţelelor de telecomunicaţii de utilizare publică pentru desfăşurarea activităţilor menţionate şi alte măsuri de prevenire şi contracarare. Conform art. 3 al legii menţionate contracararea activităţii extremiste se înfăptuieşte pe următoarele direcţii principale: a) adoptarea unor măsuri de profilaxie menite să prevină activitatea extremistă, inclusiv să identifice şi să înlăture cauzele şi condiţiile ce conduc la desfăşurarea activităţii extremiste; b) depistare, prevenirea şi curmarea activităţii extremiste a asociaţiilor obşteşti şi religioase, a mijloacelor de informare în masă, a unor alte organizaţii şi a persoanelor fizice. Desfăşurarea activităţii extremiste nu se admite nici în cadrul întrunirilor. Organizatorii întrunirii sunt răspunzători pentru respectarea prevederilor Legii nr. 560-XIII din 21 iulie 1995 cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor şi prevederile altor acte normative referitoare la neadmiterea activităţii extremiste, precum şi pentru curmarea ei la timp. În cadrul întrunirilor nu se admite antrenarea în aceste acţiuni a organizaţiilor extremiste, utilizarea atributelor sau a simbolicii lor precum şi difuzarea materialelor cu caracter extremist. În cazul constatării unor din aceste circumstanţe organizatorii întrunirii sau alte persoane responsabile pentru desfăşurarea ei sînt obligaţi să ia imediat măsuri pentru înlăturarea încălcărilor menţionate. Nerespectarea acestei obligaţii atrage răspunderea conform prevederilor art. 13 al Legii privind contracararea activităţii extremiste. Dat fiind faptul că Codul penal nu incriminează expres „discriminarea rasială” într-o componenţă de infracţiune distinctă, odată cu aderarea Republicii Moldova la Convenţia internaţională privind eliminarea şi reprimarea crimei de apartheid (New York, 1973), implementarea cărei implică şi modificarea legislaţiei penale în vederea reprimării crimei de apartheid, Serviciul de Informaţii şi Securitate a elaborat în acest sens un proiect de lege pentru completarea Codului penal cu o nouă componenţă de infracţiune – articolul 1351 „Discriminarea rasială (apartheidul)”. Proiectul de lege a fost avizat pozitiv de autorităţile competente, aprobat de Guvern şi prezentat Parlamentului spre examinare. Însă, în legătură cu avizul Comisiei juridice pentru numiri şi imunităţi a Parlamentului Republicii Moldova privind necesitatea ajustării proiectului de lege la prevederile articolelor 7 şi 9 ale Statutului de la Roma şi corelării acestuia cu alte componenţe de infracţiuni prevăzute de Codul penal ce conţin elemente de apartheid, Guvernul a retras proiectul pentru reexaminare şi coordonare suplimentară.
În scopul pregătirii ratificării Statutului Curţii Penale Internaţionale, Ministerul Justiţiei a elaborat un proiect de lege de modificare a Constituţiei în vederea înlăturării incompatibilităţilor cu prevederile Statutului, care a fost remis Guvernului spre examinare şi aprobare la 21 aprilie 2006. Tot în acest context, pînă la data de 11 decembrie 2006, Ministerul Justiţiei urmează să prezinte Guvernului pentru examinare şi aprobare un proiect de lege pentru modificarea Codului Penal care ar racorda prevederile acestuia la prevederile Statutului. De asemenea, ca o etapă preliminară a ratificării Statutului de la Roma, Ministerul Justiţiei a elaborat proiectul Legii cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală, care a fost adoptat în prima lectură de către Parlamentul Republicii Moldova la 11 mai 2006. În contextul facilitării procesului de pregătire a ratificării şi a implementării prevederilor Statutului Curţii Penale Internaţionale, în perioada 3-4 martie 2006, International Criminal Law Society a organizat la Chişinău, Conferinţa internaţională privind importanţa ratificării şi implementării Statutului Curţii Penale Internaţionale, la care au participat şi reprezentanţii Ministerului Justiţiei. Ceea ce priveşte realizarea prevederilor alin.2 al articolului 20 din PIDCP, în opinia avocaţilor parlamentari ai RM, respectarea onorabilă a cadrului legislativ deja existent permite în mare parte realizarea benefică a articolului 16 din Constituţie, conform căruia statul ocroteşte şi respectă fiecare persoană. Suplimentar, sunt oportune ratificarea Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare şi ratificarea Protocolului nr. 12 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, semnat de către Republica Moldova la 04.11.2000. Din adresările parvenite la Centrul pentru Drepturile Omului constatăm unele lacune în legislaţia în vigoare, cum ar fi condiţiile discriminatorii pentru unele categorii de cetăţeni la realizarea drepturilor lor, astfel devenind contradictorii principiile constituţionale despre echitate şi egalitate în faţa legii. În această ordine de idei, legiuitorul ar fi obligat să asigure nu numai egalitatea formală a drepturilor şi libertăţilor, dar şi a şanselor egale de realizare a acestora. Un exemplu elocvent este Legea privatizării fondului de locuinţe nr. 1324-XII din 10.03.1993, conform prevederilor căreia preţul spaţiului locativ solicitat pentru privatizare este raportat la stagiul de muncă acumulat doar pînă la 10.03.1993 (data intrării în vigoare a legii nominalizate). Or, condiţiile discriminatorii de dobîndire a proprietăţii pentru un număr impunător de cetăţeni care în marea majoritate reprezintă păturile socialmente-vulnerabile (invalizii de gradul I şi II; cetăţenii singuri; copiii orfani; familiile tinere fără mari surse de existenţă) aduc atingere principiului egalităţii oportunităţilor pe care persoana le are pe plan social (şanse egale în dobîndirea proprietăţii). În cadrul examinării unei adresări concrete vizavi de problema expusă, avocaţii parlamentari, neavînd alte posibilităţi de a soluţiona problema petiţionarului, s-a adresat în instanţa de contencios administrativ, cu cererea de anulare a Hotărîrii Comisiei republicane de privatizare a fondului de locuinţe şi obligare a comisiei respective să pronunţe o hotărîre nouă, cu aplicarea directă a normelor Constituţiei Republicii Moldova, în vederea transmiterii spaţiului locativ în proprietate privată cu titlu gratuit. Avocaţii parlamentari şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile Constituţiei Republicii Moldova, Hotărîrea Curţii Constituţionale nr. 28 din 27.10.1997 privind controlul constituţionalităţii Legii nr. 1069 din 26 decembrie 1996 pentru completarea articolului 5 din Legea privatizării fondului de locuinţe şi Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 2 din 30.01.1996 „Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Constituţiei Republicii Moldova”. Este de menţionat, că Legea privatizării fondului de locuinţe nu este unicul act normativ, care, în opinia avocaţilor parlamentari, conţine norme discriminatorii. La acest capitol nu pot fi trecute cu vederea unele prevederi din Legea nr. 289 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, din Codul fiscal etc. Nu este mult mai favorabilă situaţia nici la capitolul discriminării bazate pe rasă, culoare, limbă, religie sau apartenenţă la o minoritate naţională. În baza adresărilor la Centrul pentru Drepturile Omului şi a informaţiei acumulate de către Biroul Relaţii Interetnice, în cadrul elaborării Raportului periodic asupra stadiului aplicării Convenţiei internaţionale privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, constatăm că în Republica Moldova discriminarea după anumite criterii este relativ frecventă. Unii cetăţeni şi asociaţii obşteşti tratează drept discriminatorii cazurile de nerespectare a prevederilor legislaţiei lingvistice şi ale codurilor de procedură civilă şi penală. Potrivit informaţiilor Biroului Relaţii Interetnice, deseori sunt înregistrate cazuri în care persoanele care se adresează autorităţilor publice, altor instituţii în limba rusă (verbal sau scris), primesc răspunsuri în limba de stat, ceea ce limitează realizarea drepturilor persoanelor respective. Aceeaşi situaţie o putem concluziona şi din audienţele şi adresările înregistrate la Centrul pentru Drepturile Omului, petiţionarii insistînd în cererile lor asupra unui răspuns întocmit în limba rusă. Situaţia la acest capitol devine şi mai alarmantă atunci cînd sunt lezate drepturile procedurale ale cetăţenilor sau cînd încălcările respective se produc din partea organelor de drept. Drept exemplu pot servi adresările petiţionarilor care invocă nerespectarea drepturilor lor constituţionale şi procedurale atunci cînd instanţele de judecată nu respectă prevederile legislative privind limba de procedură. În această ordine de idei avocaţii parlamentari au considerat oportun de a informa Consiliul Superior al Magistraturii despre aceste cazuri şi au solicitat opiniile vizavi de corectitudinea interpretării şi aplicării de către judecători a prevederilor art. 24 din Codul de procedură civilă. În republică există problema realizării parţiale a drepturilor minorităţii ucrainene la studierea limbii materne care, spre deosebire de limbile rusă, găgăuză şi bulgară, se studiază în mai puţin de jumătate din localităţile compact populate de ucraineni. O parte considerabilă de ţigani/romi din Republica Moldova se află în situaţia social-culturală dificilă, ceea ce influenţează negativ realizarea drepturilor lor economice, sociale, culturale. Sunt înregistrate cazuri în care cetăţenii ce aparţin la naţionalităţile care diferă vizual de restul populaţiei (romi, originari din ţările Africii şi Asiei) invocă interesul sporit faţă de ei din partea organelor de ocrotire a normelor de drept, reprezentanţilor autorităţilor publice. Conform articolului 14 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, exercitarea drepturilor şi libertăţilor trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie. În acest sens se impune necesitatea din partea statelor-membre de a recunoaşte oricărei persoane aflate sub jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile unanim recunoscute, inclusiv respectarea drepturilor minorităţilor sexuale. În Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1465 din 16 septembrie 2005 despre funcţionarea instituţiilor democratice în Republica Moldova, se recomandă asigurarea deplină a respectării drepturilor fundamentale ale minorităţilor sexuale. Chiar dacă în ultima perioadă în Moldova au avut loc unele schimbări democratice în ceea ce priveşte asigurarea drepturilor minorităţilor sexuale, realitatea ne convinge că la acest capitol comportamentul autorităţilor şi al societăţii nu reflectă nici pe departe standardele internaţionale. Or, discriminarea unei categorii de cetăţeni aduce atingere imaginii Republicii Moldova în contextul evoluării reformelor democratice şi respectării angajamentelor asumate. În mare parte problema nu ţine doar de cadrul legislativ naţional sau de convenţiile internaţionale privind drepturile omului, la care a aderat Moldova, ci mai degrabă de stereotipurile şi de prejudecăţile membrilor societăţii noastre. Un exemplu convingător ar servi scrisoarea deschisă a colaboratorilor Centrului de informaţii „GenderDoc-M” adresată, în octombrie 2005, Centrului pentru Drepturile Omului, în care această organizaţie a atenţionat asupra unui caz concret de discriminare din partea unui colaborator al MAI pe motiv de orientare sexuală şi totodată a invocat problema securităţii personale a gay-lor şi lesbienelor din Moldova. Legea Supremă a Republicii Moldova recunoaşte că „demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui reprezintă valori supreme şi sunt garantate” (art.1), „respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului” (art. 16). Constituţia garantează tuturor cetăţenilor Republicii Moldova drepturile şi libertăţile consfinţite în dreptul internaţional. De asemenea statul recunoaşte egalitatea drepturilor şi libertăţilor, indiferent de criteriile enumerate în art. 16, lista cărora, de altfel, nu este exhaustivă. Incidentul creat în timpul unui seminar organizat pentru colaboratorii poliţiei, în cadrul căruia un angajat al MAI a declarat în public că, fiind conducător al organizaţiei obşteşti a poliţiştilor-creştini, pentru el „legea fundamentală este Legea lui Dumnezeu, conform căreia homosexualitatea este un păcat, iar cel care îl comite, merită moartea”, încă o dată a demonstrat atitudinea negativă şi intoleranţa membrilor societăţii faţă de această categorie de cetăţeni plenipotenţiari ai statului nostru. În viziunea avocaţilor parlamentari, comportamentul colaboratorului organelor de poliţie în cadrul seminarului şi, respectiv, în timpul orelor de serviciu, este inadmisibil şi demn de acuzare, deoarece persoana în cauză a participat la această întrunire în calitate de angajat al unei instituţii de stat şi nu în calitate de conducător al organizaţiei obşteşti a poliţiştilor-creştini. Prin urmare, este firesc că acţiunile lui au fost apreciate prin prisma funcţiei pe care o deţine în cadrul organelor de drept. Conform Legii cu privire la poliţie nr. 416-XII din 18.12.1990, în activitatea sa poliţia mizează pe respectarea personalităţii cetăţenilor, constituind un garant al demnităţii, drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime. Poliţia îi apără pe cetăţeni, indiferent de situaţia lor socială, patrimonială, apartenenţa naţională, rasă, sex şi vîrstă, studii şi limbă, atitudinea faţă de religie, convingeri politice şi de altă natură. Poliţia nu intervine în drepturile şi libertăţile cetăţenilor. În acelaşi timp, Constituţia garantează fiecăruia libertatea conştiinţei şi a opiniei, inclusiv şi colaboratorului poliţiei. Acest drept implică libertatea gîndirii, opiniei şi libertatea de a avea sau de a adopta o religie sau o convingere, la alegerea persoanei, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea atît în public, cît şi în particular, prin cult şi îndeplinirea riturilor, prin practici şi învăţămînt. Însă, libertatea opiniei şi libertatea manifestării religiei poate fi supusă restricţiilor prevăzute de lege şi necesare pentru ocrotirea securităţii, ordinii şi sănătăţii publice sau moralei, libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale altora. Libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie, iar convingerile religioase ale unei persoane nu stau la baza activităţii instituţiei din care face parte individul şi, cu atît mai mult, nu constituie temelia politicii promovate de stat. În această ordine de idei, fiind reprezentant al organului abilitat să apere ordinea publică şi fiind învestit cu anumite împuterniciri prevăzute de actele legislative şi normative, poliţistul nu trebuie să comită acţiuni care ar prejudicia interesele publice, drepturile şi interesele legitime ale altor cetăţeni. Exerciţiul forţelor de poliţie are implicaţii asupra drepturilor fundamentale ale omului, printre care dreptul la viaţă, libertate, securitate a persoanei ş.a. El poate facilita consolidarea, dar şi subminarea drepturilor esenţiale într-un stat de drept şi într-o democraţie, cum ar fi, spre exemplu, dreptul la: un proces echitabil, libertate şi întrunire paşnică. El aduce atingere unor importante drepturi individuale, cum ar fi: dreptul la respectarea vieţii private, ceea ce are efecte pozitive sau negative asupra comunităţii, în măsura în care poliţiştii manifestă sau nu respectul cuvenit faţă de opţiunile drepturilor fundamentale ale omului. Astfel, se poate constata că prin atribuţiile delegate poliţiştilor, ei fac parte din sistemul responsabililor cu aplicarea legii şi, respectiv, sunt obligaţi să contribuie direct la protecţia drepturilor omului într-o societate democratică. La solicitarea avocaţilor parlamentari de efectuare a unui control minuţios al faptelor descrise de Centrul de Informaţii „Gender Doc-M”, Ministerul Afacerilor Interne şi-a expus viziunea, conform căreia s-a concluzionat că MAI nu consideră opinia colaboratorului de poliţie, exprimată în cadrul seminarului vizavi de minorităţile sexuale, discriminatorie, iar comportamentul acestuia nu contravine normelor general-acceptate şi, în special, eticii de serviciu. Din cele menţionate şi călăuzindu-se de competenţele atribuite prin lege, avocaţii parlamentari au recomandat conducerii Ministerului Afacerilor Interne de a lua atitudine întru evitarea pe viitor a situaţiilor în care s-ar prejudicia drepturile şi libertăţile minorităţilor sexuale şi s-ar genera conflicte între colaboratorii poliţiei cu acest grup de cetăţeni. Yüklə 0,87 Mb. Dostları ilə paylaş:
|