Resursele umane ale terrei

Industria peştelui şi a produselor din peşte. Consumul peştelui sub formă proaspătă are tradiţii foarte vechi, fiind menţionate de timpuriu în "bucătăria" tuturor popoarelor. În 1994 s-au pescuit pe Terra cca. 5 000 de specii de peşti, 40% reprezentând speciile comune, iar dintre acestea 24% cele mai valoroase şi cu cea mai mare frecvenţă în alimentaţie (scrumbiile 8,3 mil.t, leul de Alaska 4,6, macroul de Chile 3,4, sardelele de Japonia 2,3, capelanul 1,7). Acestora li se adaugă heringul, pescuit în Atlanticul de Nord-Est, somonul de Gasconia, thonul (mările Asiei de Sud-Est)ş.a. Pe mari familii, pescuitul mondial se exercită asupra unui număr restrâns: 65-70% din producţia anului 1993 implicând 13-15 familii, iar 25% din capturi fiind cuprinse în patru familii (Gadide, Clupeide, Engraulus, Osmeride).

Marile zone de pescuit ale Terrei sunt situate în Oceanul Pacific exploatate de flotele japoneze, ex-sovietice şi americane şi care contribuie cu 60% la producţia mondială, Oceanul Atlantic (30%), restul fiind dispersate în zonele de golf ale Oceanului Indian şi bordurile Oceanului Arctic şi ale apelor antarctice (fig.nr. 4).

Cele mai mari cantităţi se pescuiesc în zonele de ţărm (pelagice), cu deosebire speciile planctonofage, pescuitul "economic" realizându-se până la 1 000-1 200 m, respectiv în platforma litorală şi partea superioară a pantei continentale. Este zona care contribuie cu 65% la producţia mondială, diferenţiându-se prin productivitate (Marea Mediterană 1,5 kg/ha/an; Marea Barents 4,5; Marea Nordului 16-24,5; Marea Japoniei 28,8; Marea Azov 80). Aceasta este una din motivaţiile extinderii, de către cea mai mare parte a ţărilor lumii, a zonelor de pescuit cu mult dincolo de limita apelor teritoriale, situaţie ce a constituit "sâmburele" unor dispute regionale care au căpătat, pe alocuri, forme violente: "războiul somonului" între Spania şi Franţa asupra domeniilor de pescuit din Golful Gasconiei, cel ruso-chinez asupra sardelelor din zona Mării Ohotsk, cel dintre Islanda şi Marea Britanie, dintre Franţa şi Canada privind zona de pescuit Saint-Pierre-et-Miquelon, cel dintre Spania şi Canada privind protecţia balenelor din zona Terra Nova etc.

Aproape 65% din producţia mondială de peşte a anului 1993 a fost pescuită de către 10 state ale lumii: China (17,3%); Peru (8,3%); Japonia (8,0%); Chile (6,0%); SUA (5,9%); Rusia (4,4%); India (4,3%); Indonezia (3,6%); Thailanda (3,3%); Coreea de Sud (2,6%). Peru, spre exemplu, şi-a sporit producţia cu 39% graţie contribuţiei favorabile a Curentului Humboldt (El Nino), rămânând în continuare în fruntea producătorilor mondiali de făină de peşte.

În mod similar, Namibia, la al cărei PIB peştele aduce o contribuţie substanţială, şi-a dublat producţia în 1994 (850 000 t) şi aceasta în ciuda condiţiilor vitrege ale sfârşitului de an legate de creşterea temperaturii apei şi, implicit, migraţia bancurilor.

În afara peştelui, "produsele mării" privesc importante cantităţi rezultate din "aquacultură" (alge, crustacee, moluşte ş.a.) în cele mai multe cazuri acestea fiind plasate ca "tradiţionale" în gastronomia unor popoare (Japonia, Thailanda, Vietnam ş.a.) sau delicatese în cea din S.U.A., Canada şi ţările Uniunii Europene (60% din producţia de crustacee şi moluşte a anului 1992 a fost produsă în ţările Asiei). Una dintre cele mai mari zone ale aquaculturii mondiale, care furnizează "fructe de mare" în toate ţările din vestul Europei şi nu numai, este regiunea atlantică a Franţei cu deosebire cea situată între estuarele Gironde şi Loire (Marennes-Oléron).