Resursele umane ale terrei

Industria conservării peştelui. Din cele aproximativ 100 mil.t. de peşte pescuit anual pe Terra în intervalul 1990-1994, incluzând şi produsele de aquacultură (10% au provenit din apele continentale), 70% au fost destinate consumului uman (45% proaspăt, 16% congelat, 9% uscat, afumat sau în conserve), restul fiind folosite pentru producerea hranei animalelor (făina şi îngrăşămintele naturale). Peştele proaspăt sau prelucrat furnizează astăzi 6% din disponibilităţile mondiale de proteine şi un sfert din proteinele animale consumate de om.

Japonia ocupă primul loc, aproape 70% din producţia anului 1992 fiind prelucrată sub diverse forme. Importantele sale capacităţi sunt plasate în zonele litorale ale insulei nordice - Hokkaido - şi în marile oraşe ce aparţin Megalopolisului nipon.

Rusia şi-a plasat industria sa de prelucrare în centre situate în toate zonele de ţărm. Extremul Orient rus oferă, prin capacităţile sale plasate între Petropavlovsk (Kamceatka) şi Vladivostok (cunoscut pentru conservele de sardine din seria Socra), 40% din întreaga cantitate de conserve ce se consumă în ex - URSS. Alte capacităţi sunt amplasate pe ţărmul Mării Caspice (Guriev, Astrahan), Mării Baltice (Kaliningrad) ş.a.

Statele Unite ale Americii dispun de mari capacităţi de prelucrare în porturi situate în statele Louisiana (Cameron), Mississippi (Pascagoula-Moss Point), Massachusetts (New Bedford) şi California (San Pedro).

Ţările Uniunii Europene se plasează, de asemenea, pe poziţii fruntaşe în conservarea peştelui sub diverse forme (Spania, Marea Britanie, Franţa, Olanda, Germania cu conoscutele societăţi "Hanseatiche" şi "Nordsee").

Între alţi producători mondiali se numără Norvegia, care a devenit un mare producător de făină de peşte, Danemarca, Peru, Chile etc.

AGRICULTURA

Agricultura |Modul de utilizare a terenurilor | Structura producţiei agricole

Resursele agroalimentare vegetale

CUPRINS 

Agricultura

În lumea contemporană problema alimentaţiei a devenit fundamentală. Foametea şi subnutriţia au secerat, în trecutul istoriei omenirii, mai multe vieţi decât toate calamităţile naturale, bolile sau războaiele luate la un loc.Şi astăzi flagelul foamei, specific ţărilor slab dezvoltate din Africa, America Latină şi Asia de Sud şi Sud-Est, cuprinde 2/3 din populaţia lumii. Aceste ţări, deşi deţin 2/3 din fondul arabil al planetei, nu realizează decât circa 30-35% din recolta agricolă mondială.

În aceste condiţii, agricultura devine o ramură de bază a economiei mondiale, produsele sale constituind principala sursă de alimentaţie a omenirii.

Creşterea populaţiei sporeşte cererea de consum care, la rândul ei, exercită presiuni tot mai puternice asupra resurselor naturale. Suprafaţa de teren arabil se restrânge, în timp ce subalimentaţia afectează 16% din populaţia globului, îndeosebi în ţările în curs de dezvoltare.

Modul de utilizare a terenurilor

Din suprafaţa totală a uscatului, de circa 14,9 miliarde hectare, terenurile agricole ocupă o suprafaţă relativ mică: 4,9 miliarde hectare. Din aceasta, terenurile arabile reprezintă 1,4 miliarde hectare, iar păşunile şi fâneţele 3,1 miliarde hectare. Astăzi numai jumătate din pământurile arabile sunt efectiv cultivate. Desigur că suprafaţa cultivată existentă în prezent poate fi lărgită prin diferite măsuri ce se iau de către statele care au asemenea posibilităţi. Această problemă stă în prezent în atenţia specialiştilor din întreaga lume.

Terenurile arabile reprezintă principalul mijloc de producţie al agriculturii. Repartizarea acestora este însă foarte inegală, valori apropiate de media mondială înregistrându-se în America de Nord, Federaţia Rusă, Asia de Est. Se remarcă prin valori mai mari Europa (31%) şi Asia de Sud (25%).