Poluare pe Peţa - 3 km de pânză petrolieră
Un apel telefonic al unui ecologist a pus pe jar autorităţile locale, de la Administraţia Bazinală de Ape Crişuri, la Agenţia de Protecţia Mediului, la Garda de Mediu şi Compania de Apă, care, în jurul orei 15.00, s-au deplasat în zona Universităţii, pe pârârul Peţa, unde s-a constatat o poluare cu produse petroliere. Marius Hărduţ, preşedintele Fundaţiei Life Tineret Oradea, a fost cel care a alarmat atât autorităţile locale, cât şi mass-media, cu privire la o „poluare cu produse petroliere pe pârâul Peţa, în zona podului de la Universitate". Sesizarea s-a făcut înainte de ora 15.00, la faţa locului deplasându-se angajaţi de la APM Bihor, Garda de Mediu, ABA Crişuri, dar şi de la CAO. Anca Mihociu, purtătorul de cuvânt al ABA Crişuri, ne-a confirmat faptul că pe Pârâul Peţa s-au constatat pete petroliere. Angajaţii ABA Crişuri au urcat amonte de Podul de la Universitate până la Podul de la Cantemir, acolo unde s-a identificat sursa de poluare. "La Podul de la Cantemir s-a identificat o conductă de apă pluvială. O altă echipă s-a deplasat pe Criş, acolo unde se varsă Peţa. De asemenea, s-au luat probe din trei locuri să identificăm soluţia cu care s-a contaminat efectiv", a precizat Anca Mihociu. Poluarea s-a întins pe o lungime de aproape trei km. La faţa locului s-au deplasat şi angajaţii CAO, care au început montarea, în mai multe puncte, a unor baraje care să absoarbă soluţia petrolieră. De asemenea, s-au aruncat în Peţa şi saci cu un praf care să dizolve aceste pete de petrol. Abia azi, după analiza probelor de apă, se va şti cu exactitate care este natura poluării. De asemenea, potrivit reprezentanţilor ABA Crişuri, Compania de Apă va trebui să ia măsuri în vederea anulării acestui canal pluvial./
CRISANA, http://www.crisana.ro/stiri/eveniment-14/poluare-pe-peta-3-km-de-panza-petroliera-139597.html
11 octombrie
Peţa a fost poluată cu produse petroliere
La sesizarea unui orădean, specialiştii Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri au găsit, joi, pe Peţa, în amonte de zona Universităţii, pete de produse petroliere. "Colegii au pornit în amonte pe cursul pârâului şi au găsit că petele au pornit de la un canal pluvial din zona Cantemir. Însă la acel moment substanţa poluantă nu mai curgea din canal", a declarat, vineri, pentru BIHOREANUL, purtătorul de cuvânt al ABA Crişuri, Anca Mihociu. Inspectorii de ape au luat probe din trei locuri şi, împreună cu angajaţii Companiei de Apă Oradea, au instalat aşa-numitele baraje absorbante. Mai precis, au împrăştiat pe cursul apei un praf menit să absoarbă substanţa petrolieră. Rezultatele analizelor au arătat că apa şi-a păstrat parametrii calităţii. "Nu a existat nici mortalitate piscicolă. Pelicula s-a extins repede, este un lucru specific substanţelor petroliere, dar nu a produs pagube", a precizat Mihociu. Specialiştii ABA sunt convinşi că apa Peţei a fost poluată după ce într-un canal colector de ape pluviale cineva a aruncat reziduuri petroliere, foarte posibil ulei de motor ori alte substanţe folosite de autoturisme. "Exact ce substanţă este vom afla la terminarea analizelor de laborator", a spus Anca Mihociu. Unde anume s-a deversat este imposibil de aflat, dat fiind că respectivul canal pluvial este, de fapt, un nod care adună apa de ploaie din cartierele Nufărul şi Cantemir. În aceste condiţii, ABA Crişuri nu poate decât să îi roage pe orădeni să nu deverseze substanţe poluante în reţelele de canalizare ale oraşului, întrucât nu fac decât să polueze apele care străbat oraşul./
eBIHOREANUL, http://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-1/peta-a-fost-poluata-cu-produse-petroliere-110978.html
11.816 voluntari au ieşit la curăţenie în Bihor |
Echipa de organizare a proiectului „Let’s Do It, Bihor” în parteneriat cu Asociaţia Firmelor Bihorene şi cu sprijinul Prefecturii Bihor anunţă rezultatele finale ale curăţeniei judeţene. Cei 11.816 voluntari au colectat, în total, 14.188 saci, ce au reprezentat 119,14 tone de deşeuri.
„În ceea ce priveşte distribuirea persoanelor implicate în proiect pe arii de vârstă şi de apartenenţă socio-profesională, statisticile arată în felul următor: elevi – 8507 persoane, profesori – 425 persoane, asistaţi social – 314 persoane, reprezentanţii Ocoalelor Silvice (Romsilva) – 636 persoane (dintre care 305 angajaţi cărora li s-au alăturat membrii familiei), jandarmi – 196 persoane, reprezentanţi din partea Administraţiei Bazinale de Ape Crişuri – 550 persoane, reprezentanţii autorităţilor locale (Primăria Oradea, Penitenciar, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor) – 148 persoane, voluntari din ONG-uri (Oradea Toastmasters, Eco Mountain, Club Sportiv King Do Lions, Fundaţia Comunitară Oradea, Rotaract Oradea, Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” – Oradea, AIESEC Oradea) – 56 persoane, voluntari din companii (Connectronics, Celestica, Comau, Russmedia, Partizan Ecoserv S.R.L, Solver Consulting) – 196 persoane, persoane fizice înregistrate pe site sau pe email – 788 persoane. Pe lângă persoanele participante, proiectul de implicare socială s-a bucurat şi de sprijinul următoarelor autorităţi: Primăria municipiului Oradea, Garda Naţională de Mediu, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Serviciul Public Salvamont Salvaspeo Bihor şi Zona Metropolitană Oradea.
Au fost curăţate 190 de zone din judeţ, identificate pe raza sau în apropierea următoarelor localităţi: Oradea (Malul Crişului Repede, malul Pârâului Peţa), Abram, Abrămuţ, Aleşd, Aştileu, Auşeu, Avram Iancu, Balc, Batăr, Beiuş, Biharia, Boianu-Mare, Borod, Borş, Bratca, Budureasa, Buduslău, Bulz, Bunteşti, Căbeşti, Căpîlna, Cărpinet, Cefa, Ceica, Cetariu, Cherechiu, Cîmpani, Sâniob, Ciumeghiu, Cociuba-Mare, Copăcel, Cristioru de Jos, Curăţele, Curtuişeni, Derna, Diosig, Dobreşti, Drăgăneşti, Drăgeşti, Finiş, Gepiu, Girişu de Criş, Hidişelu de Sus, Holod, Ineu, Lazuri de Beiuş, Lugaşu de Jos, Lunca, Mădăras, Măgeşti, Marghita, Nojorid, Nucet, Olcea, Oşorhei, Paleu, Pietroasa, Pocola, Pomezeu, Popeşti, Răbăgani, Remetea, Rieni, Roşia, Săcuieni, Sălacea, Salonta, Sâmbăta, Şimian, Sânmartin, Sînnicolau Român, Sîntandrei, Şinteu, Sîrbi, Şoimi, Spinuş, Ştei, Şuncuiuş, Suplacu de Barcău, Tămăşeu, Tărcaia, Tarcea, Ţeţchea, Tileagd, Tinca, Toboliu, Tulca, Uileacu de Beiuş, Vadu Crişului, Valea lui Mihai, Vaşcău, Vîrciorog.
În aceste zone, au fost colectaţi 14 188 saci ce au reprezentat 119,14 tone de deşeuri. Companiile de salubritate care au gestionat gunoaiele strânse sunt: RER Ecologic Service Oradea, Staţia de sortare Aleşd, Edlilul S.A. Beiuş, Adiasal Cociuba Mare, Reosal S.A, Cristal Moir S.R.L, Amur System, Depozit Deşeuri Valea lui Mihai, AVE Bihor S.A. şi Salubri S.A.
Din totalul de 101 primării existente în judeţ, aproximativ 90 dintre acestea şi-au arătat susţinerea faţă de proiect şi s-au implicat cu efective de voluntari, respectiv cu materiale de curăţenie. Numărul şcolilor care au răspuns pozitiv la apel s-a ridicat la 120 de instituţii de învăţământ. Pentru buna desfăşurare a zilei de curăţenie, firmele din judeţ au sprijinit proiectul după cum urmează: Partizan Security şi Partizan Ecoserv (sediu, logistică, transport, sponsorizare în bani), Agroind Cauaceu S.A. (sponsorizare în bani), Eco Bihor (sponsorizare saci), Asociaţia Firmelor Bihorene (consultanţă), Solver Consulting (consultanţă), Celestica (sponsorizare în bani), Connectronics (sponsorizare în bani) şi Pelican prin Asociaţia Medicală Pelican (sponsorizare în bani).
De altfel, pentru a aprecia efortul depus de către voluntari, autorităţi, organizaţii non-guvernamentale, instituţii de învăţământ şi companii, organizatorii pregătesc pentru data de 6 noiembrie 2013 o Gală de Premiere, cu sprijinul Primăriei municipiului Oradea, în calitate de partener logistic. Evenimentul este programat a avea loc de la ora 17, în sala Traian Moşoiu.”/ Informația de Bihor,
http://www.informatiadebihor.ro/actualitate/8978-11816-voluntari-au-ieit-la-curenie-in-bihor.html
Dostları ilə paylaş: |