Romania vazuta de la Bruxelles

Cum explicăm cetăţenilor alegerile pentru Parlamentul European?

Şocul demisiei Cabinetului Santer în martie 1999 a spulberat aparenta linişte instaurată peste aparatul birocratic din instituţiile europene şi a pus în mişcare mecanismul european. Ca un efect direct al acelui scandal politic, noul lider al Comisiei în persoana italianului Romano Prodi, a considerat că transparenţa faţă de cetăţeni este cheia succesului proiectului european. Analizele de specialitate apărute imediat au demonstrat că activitatea şi atribuţiile acestor „conglomerate multi-naţionale”, având sediul la Bruxelles, la Strasbourg sau Luxemburg, nu sunt pe deplin înţelese de omul simplu, cetăţeanul de rând, care nu percepe aceste instituţii ca reprezentându-i propriile interese.

Implicarea cetăţenilor în dezbaterile publice este condiţionată de rezolvarea problemei accesului la informaţii, respectiv existenţa suportului informaţional (accesul la traducerile adecvate în limbile naţionale a documentelor oficiale şi a prevederilor normative de interes larg) şi a mecanismelor de informare, precum şi repartizarea geografică echilibrată a resurselor de informare. În mod necesar, se impune o mai bună informare şi educare a generaţiilor tinere ca viitori cetăţeni europeni. Forma de comunicare utilizată trebuie adaptată nivelului de înţelegere al cetăţeanului (cetăţeanul trebuie să poată să înţeleagă ce înseamnă din punct de vedere practic prevederile standardelor şi cum îi afectează acestea viaţa).
Între 10 şi 13 iunie 2004 vom avea alegeri pentru Parlamentul European şi, aşa cum este normal dinamica europeană se accentuează. Este pentru prima dată când alegerile se vor desfăşura într-un număr de 25 de ţări şi după momentul Atena - semnarea Tratatului de Aderare în 16 aprilie 2003 - şi aderarea efectivă din 1 mai 2004, momentul alegerilor europene este “primul examen cu public” al noilor veniţi. Analiştii politici europeni prevăd schimbări importante din punct de vedere al reprezentărilor grupurilor parlamentare. De exemplu, dacă în prezent “verzii” au o cotă semnificativă în actuala legislatură europeană, se pare că procentul lor se va reduce simţitor prin “alegerile extinse”, în special datorită faptului că partidele ecologiste lipsesc aproape în totalitate din Centrul şi Estul Europei. Astfel este nevoie ca organizaţiile nonguvernamentale ecologiste, adepte ale unor parteneriate clare cu „parlamentarii verzi”, să îşi diversifice contactele şi în alte partide pentru a fi sigure că şi după 2004 vor avea susţinerea politică şi financiară necesară.
Sectorul privat priveşte cu mare atenţie extinderea Uniunii Europene. Companiile de consultanţă, dar şi marile corporaţii internaţionale, sunt la faza definitivării strategiilor pentru Europa extinsă. Căci una este să desfăşori o campanie de lobby în care să ai conexiunile şi rutina mecanismului vestic, şi alta este să ai pe hartă încă 10 ţări care vin cu oamenii politici neexperimentaţi pe plan european. Seminarii precum „Extinderea UE – ce trebuie să ştie Directorul General al companiei tale?” sau cursuri de formare precum „Descoperă Bruxelles-ul european într-o zi” sunt promovate puternic de companiile de consultanţă.
Pentru România este deosebit de interesant să urmărim ce fel de campanii pentru Parlamentul European se vor desfăşura în 2004. Trebuie încă de acum să ne apropiem cât mai mult de principalele dezbateri europene, să fim deja implicaţi în principalele dosare de actualitate. Să nu uităm cota României este foarte importantă într-o Europă extinsă unde vom reprezenta a şaptea ţară din Uniunea Europeană, cu o cotă semnificativă în politica şi administraţia europeană.
Se pare că suntem încă în aşteptare, dacă ne gândim din punct de vedere al sectorului privat românesc şi mass media. Există impresia că factorii economici româneşti sunt încă precauţi, aşteptând o inserare a “politicului real la Bruxelles” de după 2007, pentru a încerca exteriorizarea. Forţa unei ţări este dată în special de economia sa şi nu văd cum o Cameră de Comerţ şi Industrie a României nu are încă o reprezentanţă la Bruxelles, nu înţeleg cum presa românească nu realizează că informaţia sistematică de la centru, din Bruxelles, este exact ceea ce doresc cetăţenii României.
Văzut din exterior, mecanismul european pare complicat şi nu doar pentru români, care dezleagă tainele democraţiei doar de câţiva ani, ci şi pentru cei care Uniunea Europeană a fost prezentă în viaţa lor de când s-au născut. Cum poate un cetăţean european să perceapă un sistem în care instituţii precum Parlamentul, Comisia sau Consiliul formează „o morişcă” decizională complexă, iar când aducem vorba de partide politice, ne pierdem în „fluidul european”? Doar o încercare, există un partid politic victorios sau o coaliţie învingătoare în alegerile din 1999? Privind rezultatele alegerilor, putem considera creştin democraţii, cu cele 37 procente ca prima forţă europeană, urmaţi de socialişti cu 29 procente?
Sistemul de alegere a preşedintelui Parlamentului European lasă puţin spaţiu de manevră pentru interpretările politice. Perioada legislaturii de cinci ani este împărţită în două, iar după preşedinţia creştin democrată a franţuzoaicei Nicole Fontaine a urmat liberalul irlandez Pat Cox, şi parcă o coaliţie a creştin democraţilor cu liberalii prinde contur. Întrebând analiştii politici de la Bruxelles aceştia mi-au precizat că în diversitatea europeană nu este indicat să avem coaliţii considerate învingătoare, dar totuşi mă întreb dacă celebra frază a lui Lionel Jospin din Aula Sorbonei (octombrie 2000) nu are sens? „Cum să dăm mai multă putere Parlamentului European? Este ca o supă în care nu îmi pot da seama cine este la putere dacă doresc ca o iniţiativă legislativă să aibă succes.”
Construcţia europeană trebuie făcută gândindu-ne în primul rând la cetăţeni. Cum să sperăm că alegatorii se vor prezenta la vot, dacă ei nu se simt conectaţi cu noţiunile respective. Chiar dacă Pat Cox a făcut în luna septembrie 2003 un puternic apel la mass media în a face din alegerile din 2004 un succes, permiteţi-mi să fiu rezervat. Nu cred că în ţările din UE15 există în prezent factori care să mobilizeze cetăţenii, în ciuda milioanelor de euro alocate pentru campaniile de informare. Iar dacă vorbim de cei 10 noi veniţi, deşi UE nu are experienţa practică cu organizarea alegerilor în această parte a Europei, va exista o cotă acceptabilă de participare, urmând ca în timp aceasta să revină la „cota UE”. UE este pe buzele tuturor în aceste ţări, în care referendumul pentru aderare de anul trecut a pregătit campania de anul acesta. Având în vedere complexitatea şi noutatea acestor alegeri, se pare că va exista o bipolarizare a politicilor naţionale din ţările din Centrul Europei datorită alegerilor europene, lăsând însă loc şi extremiştilor care vor absorbi uşor o cotă a electoratului care a votat „NU” în referendumul asupra aderării.
Anul 2004 este un an de referinţă în care, aşa cum zicea Romano Prodi, „vor exista alegeri parlamentare europene, se vor integra 10 state noi în Uniunea Europeană şi va fi desemnată componenţa noii Comisii Europene.”

Adevărul de Cluj, 13 aprilie 2004
Dan LUCA, Preşedintele „Casei Europei” Cluj-Napoca:

„Este păcat că România nu a reuşit să adere la Uniunea Europeană în 2004, dar nu este un dezastru”

Născut la Cluj-Napoca, Dan LUCA îşi desfăşoară activitatea începând cu anul 1997 în capitala europeană - Bruxelles. În prezent este Senior PR Manager la companie de media europeană EurActiv. Este implicat în două organizaţii neguvernamentale, pe care le coordonează în calitate de preşedinte: „Casa Europei” Cluj-Napoca – asociaţie care are ca principal obiectiv realizarea unei legături reale între comunitatea locală clujeană şi Bruxelles - şi Clubul „România-UE” Bruxelles - un „centru de gândire”, care doreşte să se constituie într-un element de opinie obiectiv şi independent în ceea ce priveşte relaţiile dintre România şi Uniunea Europeana. Anul trecut a lansat cartea „România văzută de la Bruxelles”, o „privire europeană” asupra societăţii româneşti.
Adevărul de Cluj: Mai sunt câteva zile până la extinderea Uniunii Europene de la 15 la 25 de ţări. Care este percepţiaîin mediul european de la Bruxelles despre acest eveniment istoric?

Dan Luca: Uniunea Europeană parcurge un an foarte dens în evenimente precum alegerile pentru Parlamentul European din iunie şi începerea mandatului pentru noua Comisie Europeană (practic Guvernul European) în noiembrie. Mai există dezbaterile referitoare la constituţia europeană, iar peste tot planează obiectivele trasate în primăvara lui 2000 la Lisabona, când s-a lansat iniţiativa ambiţioasă a UE, aceea de a transforma economia europeană până în 2010 în cea mai performantă şi mai dinamică economie din lume. UE trebuie să demonstreze de asemenea cetăţenilor săi că instituţiile sale nu sunt un fel de "magazine cu circuit închis". Europa trebuie să arate că ascultă şi răspunde cetăţenilor săi, dar şi să se asigure că oamenii recepţionează mesajul său. Şi în toată această atmosferă, 10 ţări se alătură celor 15 prezenţe. Există un interes pentru a vedea cum funcţionează mecanismul european extins la 25, iar momentul 1 mai 2004 este aşteptat cu mare nerăbdare. Trecând peste “zilele de PR” prilejuite de prezentările ţărilor în cadrul evenimentelor precum “Ziua Poloniei” sau “Ce aduce nou Lituania pentru UE?”, practic “fierberea cea mai mare” se desfăşoară pe culoarele Comisiei Europene, iar aici nu mă refer la cei 10 comisari europeni care încet-încet descoperă dosarele de care sunt responsabili, ci la cei din administraţie. Fiecare ţară membră are cota sa, iar bătălia este mare pentru posturi precum cea de Director General, Director sau simplu Şef de Unitate. Se pare că vom asista la unele restructurări de Direcţii Generale mai ales după instalarea noii echipe din noiembrie.

Adevărul de Cluj: Care este impactul acestei extinderi asupra României?

Dan Luca: Este păcat că România nu a reuşit să adere la Uniunea Europeană în 2004, dar nu este un dezastru. Poate vă amintiţi acele momente din 1997 când România nu a fost acceptată ca membru al NATO după Summit-ul de la Madrid, iar acum România este membru NATO şi parcă totul intră în normal. Desigur dosarul aderării la Uniunea Europeană este mult mai complex, dar cred că extinderea din 2007 va cuprinde şi România. Trebuie încă de acum să conştientizăm importanţa statutului de membru al UE, trebuie să ne apropiem real de principalele dezbateri europene, să fim deja implicaţi în principalele dosare de actualitate. Să nu uităm cota României este foarte importantă într-o Europă extinsă: vom reprezenta a şaptea ţară din Uniunea Europeană, cu o cotă semnificativă în politica şi administraţia europeană.

Adevărul de Cluj: Anul 2004 este un an electoral în România. Cum se percepe această dinamică din punct de vedere european?

Dan Luca: Desigur alegerile din România sunt privite cu mare atenţie la Bruxelles. Dacă mă refer la alegerile locale din iunie acestea sunt un bun reper asupra echisierului politic românesc. Clujenii îşi vor desemna pentru un mandat de 4 ani, reprezentanţii în Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca şi Consiliului Judeţean Cluj, iar alegerea primarului municipiului Cluj-Napoca pentru 2004-2008 reprezintă de asemenea un subiect important pentru viaţa cetăţii. Este important ca cetăţeanul clujean să cunoască cum văd posibilii lideri locali integrarea României în Uniunea Europeană şi care sunt principalele acţiuni pe care aceştia le propun. Această administraţie va conduce Clujul în Europa, iar Bruxelles-ul priveşte cu mare interes rezultatul din iunie.

Adevărul de Cluj: Cunoaştem studiul efectuat de „Casa Europei” Cluj-Napoca în anul 2003 asupra impactului extinderii UE asupra Clujului. Credeţi că deja există un astfel de impact?

Dan Luca: Desigur, impactul extinderii UE asupra Clujului nu se poate măsura încă, atâta vreme cât România şi implicit Clujul nu fac parte din UE. Se pot evidenţia însă schimbările de natură socio-economică şi instituţională generate de etapa de preaderare pe care o parcurge România şi care presupune atingerea unui anumit grad de convergenţă a Clujului cu UE. Pentru judeţul Cluj extinderea înseamnă în acest moment pregătirea mediului socio-economic, politic şi instituţional pentru intrarea în UE. Este important însă să percepem oportunităţile Clujului şi vreau să amintesc în primul rând calitatea de centru universitar european activ care deschide întreaga zonă spre Europa. Nu pot să uit însă şi pericolele care domină Clujul în prezent, precum conflictele prelungite la nivel local care conduc la creşterea neîncrederii pentru investitori. Cred că este momentul să trecem peste anumite interese şi să acţionăm mai matur pentru a nu pierde momentul. Clujul are destui oameni care lucrează european încă de acum, iar aderarea României la UE nu îi va surprinde nepregătiţi.

Adevărul de Cluj, 24 mai 2004
Campanie electorală sau aderarea la... „bolta cu stele”?
Nu este o mare filozofie să afirmăm că şansa României este Europa: intrarea într-un sistem integrat de verificare a promisiunilor, în care orice tip de trişare poate fi uşor depistată şi sancţionată. În plus, există un element care n-a existat în România sfârşitului de secol al XIX-lea sau în România interbelică. Din punctul de vedere al formării elitei intelectual-politice româneşti, accesul la valorile occidentale este incomparabil. Nu este vorba numai de internet, există o întreagă generaţie de tineri români care se formează în Occident, au de-a face cu valorile occidentale, le cunosc şi nu mai sunt prizonierii unei viziuni provinciale, înguste.
Dacă urmărim viaţa politică a României se observă două evenimente majore: campania pentru locale, în care practic fiecare partid aruncă în joc canditaţii cei mai buni posibili, şi încheierea negocielilor de aderare la UE. Electoratul este bulversat, la ce să fie atent, la «berea şi grătarele câmpeneşti» oferite de candidaţii la Primărie sau la mesajul elitist al integrării României în marea familie europeană? Normal că vrem ca cei mai buni gospodari să ne gestioneze oraşul şi România să adere la Uniune în 2007, dar au acestea legătură? Aderarea României la UE implică participarea la toate instituţiile şi structurile UE. Autorităţile române trebuie să aibă în vedere necesitatea şi modul de organizare a participării ţării la mai multe organe subsidiare. România trebuie să desemneze reprezentanţi nu doar în Parlamentul European, prin alegeri, ci şi în Comitetul Regiunilor şi în Comitetul Economic şi Social (Tratatul de la Nisa prevede în anexă că România va dispune de un număr de 15 reprezentanţi în fiecare dintre aceste două instituţii). Deşi procedura folosită pentru desemnarea acestor reprezentanţi este în întregime de competenţa naţională, autorităţile trebuie să aibă în vedere scopul instituţiilor sus-menţionate. Pentru Comitetul Regiunilor, este important să se aleagă cu grija modul de definire a comunitaţilor locale care vor fi reprezentative din punct de vedere teritorial.
Extinderea de la 15 la 25 de state membre, începerea mandatului unei noi Comisii Europene, (1 noiembrie 2004), alegerea unui nou Parlament European (10-13 iunie 2004), posibila apariţie a funcţiei de ministru de externe al UE, începerea unui nou plan bugetar din 2006, noua dinamică ce va fi imprimată politicilor europene, inclusiv prin apariţia unor politici comunitare noi, decurgând din priorităţile şi problemele cu care vor veni viitoarele noi state membre, sunt doar câteva dintre schimbările la care vom asista în următorii ani. Pe lângă acestea, România trebuie să urmărească, foarte atent, şi schimbările în plan economic pe care le va aduce extinderea UE. Toţi suntem de acord că integrarea europeană ne poate aduce prosperitate, dar cu greu reuşim să înţelegem practic în ce schimbări vom fi implicaţi după 2007. Căci dacă 80% din populaţia României doreşte integrarea europeană să nu ne trezim că am aderat la… “o boltă de stele”.
Clujenii sunt oameni deschişi către Europa. Lumea discută în Cluj despre integrare europeană, iar ideile exprimate nu sunt mai prejos decât cele din Uniunea Europeană. Nu de puţine ori însă s-a constatat că în România, integrarea europeană este percepută ca fiind rolul instituţiilor naţionale. În realitate, la acest proces îşi pot aduce aportul şi industria locală, sectorul neguvernamental, presa sau academicul. Trebuie să realizăm o comunitate clujeană activă, parte a marii piese europene. Avem actorii noştri care trebuie motivaţi, iar integrarea se va petrece ca ceva natural. Potenţial există. Clujul poate şi trebuie să devină un punct de referinţă pe harta Europei Centrale. Campania electorală este un bun prilej în a dezbate şi întreba pe cei care vor să ne reprezinte, ce vor face ca oraşul nostru să devină cu adevărat un... ORAŞ EUROPEAN?

Adevărul de Cluj, 28 iunie 2004
Extinderea Uniunii Europene: provocări şi oportunităţi pentru Asociaţiile Europene
Specificul Bruxelles-ului constă în conglomeratul instituţiilor europene şi a comunităţii europene creată în jurul acestora, care a condus la formarea unui segment aparte numit „actori ai Uniunii Europene”. Bruxelles-ul devine pe zi ce trece inima europeană, chiar dacă sunt încercări disperate de a descentraliza sistemul. Ultimii ani au confirmat o coagulare în jurul “Pieţei Schuman” a principalilor factori de decizie, avand în vedere că aproximativ două treimi din cei care lucrează în lumea afacerilor europene sunt bazaţi la Bruxelles. Pe lângă instituţii este vorba şi de puternicul sector privat, reprezentat de companiile europene şi internaţionale, federaţii industriale, presa europeană şi sector neguvernamental. Bruxelles-ul este principalul pol de presă mondial, cu aproximativ 3.000 ziarişti acreditaţi.
Analizele sectoriale ale impactului extinderii UE din 1 mai 2004 continuă să atragă public avid de a descoperi sistemele proaspeţilor parteneri de Uniune. Dacă ne referim la sectorul privat, alături de sediile europene ale multinaţionalelor, întâlnim o densitate de aproximativ 3.000 - 4.000 de federaţii europene reprezentate la Bruxelles.
Ce schimbă aderarea celor 10 ţări în munca federaţiilor europene? Ce ne aşteaptă pe noi în 2007? O serie de experţi din domeniu au fost solicitaţi să îşi exprime părerea.
Guy Thiran, Secretar General al EUROMETAUX (Federaţia Europeană a Metalelor) preciza: „Cu extinderea la 25, procesul de decizie al UE nu se schimbă drastic. Munca de lobby a federaţiilor sectoriale se îndreaptă în continuare către Comisia Europeană, Parlamentul European şi Consiliu. O consistentă schimbare de strategie este în abordarea Consiliului, unde trebuie clar să avem în vedere cele 10 noi ţări.” De asemenea el menţiona diferenţa de mentalitate dintre lideri: „Dacă ne referim la sistemele din Centrul şi Estul Europei se observă o abordare culturală total diferită a liderilor industriali. Ei trebuie să înţeleagă că Guvernul nu le poate rezolva problema lor, iar lobby-ul este o unealtă necesară în activitatea cotidiană. Recomand liderilor din Europa Centrală şi de Est o mai bună cunoaştere a legislaţiei europene, cel puţin în sectorul în care îşi desfăşoară activitatea.”
Rachel Barlow, Secretar General la Asociaţia Europeană a Bateriilor Portabile, punctează importanţa de a interacţiona cu întreaga Europă: „Pentru o federaţie europeană este foarte importantă reprezentativitatea, de aceea am căutat să avem membri în toate ţările UE.” În acelaşi timp însă „este deosebit de importantă educarea noilor veniţi în asociaţie. Doar printr-o aprofundare a dosarelor aceştia vor înţelege cum funcţionează sistemul de la Bruxelles şi vom putea trece la un eventul lobby.”
Referindu-se la managementul din Europa Central şi de Est, Helmut Aldinger, Director General la EFMA (Federaţia Europeană a Producătorilor de Pesticide) preciza: „Este încă foarte dificil să discutăm constructiv cu managerii de top din aceste ţări, în special deoarece aceştia provin dintr-o generaţie veche, dar paradoxal întâlnim tineri foarte dinamici şi dornici de afirmare.”
O foarte scurtă evaluare a situaţiei României din punct de vedere a integrării europene sectoriale ne conduce la părerea că există o abordare foarte superficială a acestui subiect. Majoritatea federaţiilor europene nu au încă membru din România, chiar dacă statutul organizaţie respective permite o astfel de racordare. Este timpul ca cei care sunt angrenaţi în aceste decizii să înţeleagă că integrarea europenă a României se realizează în special de partea economică, iar politicul trebuie lăsat de multe ori la o parte. Până când federaţia producătorilor agricoli români (dacă există o astfel de federaţie în România) nu face partea din COPA-COGECA, federaţia europeană, cu greu putem să convingem că suntem racordaţi la realitatea agricolă europeană. Există desigur unele federaţii care au înţeles perfect acest joc, dar în multe sectoare încă mai aşteptăm că Europa să vină peste noi, când sensul contrar este mult mai uşor de gestionat.
Adevărul de Cluj, 23 iulie 2004
2007 – spre o poză perfectă?
Se vorbeşte mult în România de încheierea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană în anul 2004, de semnarea tratatului în 2005 şi de aderarea la UE în 1 ianuarie 2007. Aceasta este „poza perfectă” concepută de România şi cred că sunt mulţi în Bruxelles care doresc un altfel de scenariu. Trebuie însă să fim atenţi şi să nu privim superficial acest proces. Este nevoie să periem ţara şi sistemul românesc de ceea ce este încă „otrăvit”. Nu poţi să discuţi normal în mediul european fără să ţi se menţioneze indirect sau chiar direct: „am auzit că în România sunt mari probleme cu corupţia.” Că este o problemă de imagine sau de conţinut nu vreau să intru în polemică, dar cred că trebuie făcut ceva.
Presedinţia Olandeză are o putere uriaşă în următoarele luni, decisive pentru calendarul de aderare al României. Triunghiul instituţional european este „şchiop”, având în vedere că Parlamentul European abia ales îşi conturează treptat comisiile şi preşedinţii, iar Comisia Europeană este în faza tranziţiei pentru formarea noii echipe de 25 comisari cu mandat din 1 noiembrie 2004. În acest context se aşteaptă multe de la olandezi. Printre cele cinci priorităţi ale olandezilor (1. extindere, 2. libertate, securitate şi justiţie, 3. politica externă eficientă, 4. creşterea sustenabilă şi 5. viitorul sistem bugetar), nu este întâmplător că extinderea este prima. Alexandru Fărcaş, Ministrul Integrării Europene, menţiona pentru EurActiv.ro: "La finalul acestei Preşedinţii, România va avea certitudinea statutului său de viitor stat membru al Uniunii Europene în 2007, ceea ce reprezintă confirmarea eforturilor întregii societăţi româneşti din ultimii ani. Pot afirma cu certitudine că Preşedinţia Olandeză a Uniunii Europene reprezintă o etapă importantă a procesului de integrare a României în structurile europene." Să sperăm că “episodul Oostlander” nu va afecta această relaţie, având în vedere că ambii (Oostlander şi premierul Balkenende) aparţin aceluiaşi partid (CDA – creştin-democraţii olandezi), iar în cercurile olandeze se vehiculează ideea cum că Balkenende se consultă în permanenţă în probleme de afaceri europene cu Oostlander.
Să vedem însă cum stăm când ne referim la cetăţeni. Recent am discutat cu un grup de cehi care lucrează în Bruxelles-ul european şi i-am întrebat ce implicaţii practice are pentru ei aderarea Cehiei din 1 mai 2004? Majoritatea îşi doresc locuri de muncă în instituţiile europene şi de aceea au început procedura de aplicare şi de examinare. Competiţia este dură pentru cele aproximativ 100 de locuri câte sunt disponibile pentru cehi de a lucra la Comisia Europeană, dar miza este mare: salar de câteva mii de euro pe lună!
Am fost curios să cunosc cine sunt cei 24 de parlamentari cehi, aleşi la începutul lunii iunie 2004 pentru un mandat de 5 ani. În principal aceştia sunt „elefanţi de sistem”, care nu au în marea lor majoritate nimic cu sistemul european, şi care au fost plasaţi pe poziţii avansate în listele parlamentare pentru „a li se mulţumi pentru contribuţia avută la aderarea ţării” şi pentru „a nu deranja sistemul de la Praga”. Majoritatea dintre aceştia au venit cu proprii asistenţi, unii aflaţi la primul drum în Bruxelles. Rămâne de văzut „pe cine va trimite România” la Bruxelles cu prilejul aderării (posibile) din 2007.