România curtea de apel târgu- mureş decizii relevante pronunţate în perioada ianuarie – decembrie 2009 secţia civilă, de muncă Şi asigurări sociale, pentru minori şi familie decizia nr. 2/A din data de 13 Ianuarie 2009


DECIZIA NR. 80/R/22 ianuarie 2009



Yüklə 2,79 Mb.
səhifə36/52
tarix16.04.2018
ölçüsü2,79 Mb.
#48330
1   ...   32   33   34   35   36   37   38   39   ...   52

DECIZIA NR. 80/R/22 ianuarie 2009

Aspecte procedurale legate de judecarea pricinii în complet de divergenţă;

Art. 257 Cod procedură civilă;

Constituirea completului de divergenţă presupune respectarea etapelor procedurale prevăzute de textul art. 257 Cod procedură civilă, text din care rezultă obligaţia rejudecării pricinii în complet de divergenţă asupra punctelor rămase în divergenţă. Nereluarea dezbaterilor în şedinţa publică, după constituirea completului de divergenţă şi pronunţarea hotărârii cu nerespectarea principiilor publicităţii, contradictorialităţii şi dreptului la apărare, atrage nulitatea sentinţei. Un judecător nu poate hotărî într-o cauză la a cărei dezbatere nu a participat.
Prin sentinţa civilă nr.266 din 24 aprilie 2008 a Tribunalului Mureş, Secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Cluj Napoca, cu motivarea că „în cadrul ierarhiei Bisericii Reformate din România, Eparhia Reformată din Ardeal poate fi asimilată autorităţilor publice centrale”, conform H.G. nr.186/2008 şi determinării competenţelor potrivit art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004.

Sentinţa de declinare s-a pronunţat în complet de divergenţă, cu opinia separată a unuia dintre judecători.

Impotriva sentinţei s-a declarat recurs de către reclamanţi pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie (art.304 pct.9 Cod procedură civilă), susţinându-se că soluţia majoritară a ignorat dispoziţiile art.10 alin.3 din Legea nr.554/2004, care permit reclamantului a sesiza deopotrivă atât instanţa de la domiciliul său cât şi cea de la domiciliul pârâtului.

Recursul este fondat.

Este neîndoielnic că ambii reclamanţi au domiciliul în comuna Chendu, judeţul Mureş, iar, potrivit art.10 alin.3 din Legea nr.554/2004, reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său, situaţie în care, chiar în varianta soluţiei majoritare, trebuie admis că atât sub aspectul competenţei materiale dar şi a celei teritoriale, legea contenciosului administrativ este lege specială, care derogă de la regulile stabilite de Codul de procedură civilă, ca lege generală.

Analizând cauza şi potrivit art.3041 Cod procedură civilă, curtea constată că sentinţa recurată este afectată de o nulitate ce nu poate fi acoperită de către instanţa de recurs şi care impune casarea cu trimitere pentru rejudecare.

Astfel, din încheierea şedinţei de judecată din data de 17 aprilie 2008 (fila 231) rezultă că la acel termen s-a acordat cuvântul pe fondul cauzei şi pentru a da părţilor posibilitatea depunerii de concluzii scrise, s-a amânat pronunţarea pentru 24 aprilie 2008. Cum Legea nr.97/2008 privind aprobarea O.U.G. nr.100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei a intrat în vigoare la 18 aprilie 2008, completul de la dezbaterea în fond a fost compus din doi judecători, conform tezei ultime a art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, principiul colegialităţii completului instanţei de contencios administrativ fiind introdus prin Legea nr.262/2007.

La termenul din 24 aprilie 2008, cei doi judecători nu au ajuns la aceeaşi părere în privinţa competenţei şi au decis că, potrivit „art.258 Cod procedură civilă, se impune reluarea pricinii în complet de divergenţă, în aceeaşi zi”. In consecinţă, s-a constituit completul de divergenţă prin includerea în complet a preşedintelui secţiei de contencios administrativ şi fiscal, hotărându-se, cu majoritate de voturi, declinarea competenţei.

Invocarea art.258 Cod procedură civilă este greşită, întrucât constituirea completului de divergenţă şi procedura de urmat este reglementată de art.257 Cod procedură civilă, potrivit căruia „dacă majoritatea legală nu se poate întruni, pricina se va judeca din nou în complet de divergenţă, în aceeaşi zi sau cel mult în 5 zile” (alin.1), iar, potrivit alineatului 3, „dezbaterile vor fi reluate asupra punctelor rămase în divergenţă”, iar dacă, după judecarea divergenţei, vor fi mai mult de două păreri, judecătorii ale căror păreri se apropie mai mult, sunt datori să se unească într-o singură părere. Alineatul ultim al art.257 Cod procedură civilă permite chiar ca judecătorii să poată reveni asupra părerilor care au pricinuit divergenţa.

Din economia celor patru alineate ale art.257 Cod procedură civilă rezultă obligaţia rejudecării pricinii în complet de divergenţă asupra punctelor rămase în divergenţă.

Din lucrările dosarului nu rezultă ca pricina să fi fost „judecată din nou”. Obligaţia rejudecării cauzei este prevăzută şi de art.54 alin.3 şi art.55 alin.3 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, iar, potrivit expunerii de motive la această lege, organizarea judiciară are ca finalitate, printre altele, şi asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil.

Nereluarea dezbaterilor în şedinţă publică, cu încălcarea principiilor publicităţii, contradictorialităţii şi dreptului la apărare (toate considerate ca fiind de ordine publică), fiind de neconceput ca un judecător să poată hotărî într-o cauză la a cărei dezbatere nu a participat, atrage nulitatea absolută a sentinţei, în conformitate cu art.105 alin.2 Cod procedură civilă.

Aşa fiind, în baza art.304 pct.5 şi art.312 alin.3 şi 5 Cod procedură civilă, curtea va admite recursul şi va trimite cauza pentru rejudecare la acelaşi tribunal.
DECIZIA NR. 176/R/19 februarie 2009
Cod procedură civilă. Omisiunea soluţionării excepţiilor de procedură şi de fond. Efectul neîntocmirii practicalei încheierii de şedinţă pentru termenul la care s-a respins excepţia tardivităţii şi s-a repus pe rol cauza. Stabilirea cadrului procesual dedus judecăţii.

Art. 147 Cod procedură civilă şi art. 84, 104 din Regulamentul de ordine interioară; art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă şi art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă.

Încheierea de şedinţă prin care se soluţionează excepţiile conform art. 137 Cod procedură civilă, acele excepţii care nu vor putea fi unite cu fondul cauzei, nu este o simplă încheiere de amânare a pronunţării ci o încheiere interlocutorie care nu mai permite instanţa să revină asupra a ceea ce a decis. Lipsa părţii introductive face imposibilă stabilirea compunerii instanţei, modul de îndeplinire a procedurii de citare, actele avute în vedere, aspecte reţinute în pronunţarea ei, şi, în consecinţă, echivalează cu o lipsă a încheierii, situaţie care atrage nulitatea prev. de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
Prin sentinţa civilă nr.2679 din 20 noiembrie 2008 a Tribunalului Harghita s-a respins excepţia tardivităţii acţiunii introduse de S.C. A.S. S.R.L. pentru anularea deciziilor de impunere din 27.09.2007 şi 28.12.2008, emise de D.G.F.P. Harghita, respectiv anularea Deciziei nr.6 din 10 martie 2008, iar pe fond s-a admis acţiunea, s-au anulat deciziile atacate, pârâta fiind obligată şi la cheltuieli de judecată în sumă de 3455,30 lei.

Soluţia de anulare s-a motivat cu aceea că Decizia nr.6/10.03.2008 nu este o decizie de soluţionare, întrucât nu cuprinde calea de atac şi instanţa competentă. Se mai arată că excepţia autorităţii lucrului judecat este greşită, iar pe fondul cauzei reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia conform O.P.T. mr-1 din 18.01.2006, scadenţa fiind la 25.01.2006, nejustificându-se nici majorările de întârziere şi nici alte taxe suplimentare, culpa aparţinând în exclusivitate organului fiscal, procedând cu încălcarea art.7 din Codul de procedură fiscală.

Sentinţa a fost recurată pentru nelegalitate şi netemeinicie de către D.G.F.P. Harghita invocând în mod expres cazul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă în a cărui dezvoltare arată că s-au încălcat norme imperative din Legea nr.82/1991 a contabilităţii şi Ordinul Ministrului Finanţelor nr.1870/2004, potrivit cărora reclamanta avea obligaţia menţionării numărului de evidenţă a plăţii pe ordinul de plată către Trezorerie precum şi datele de contact efective ale societăţii, care avea contabilitatea organizată în Bucureşti şi nu în Odorheiu Secuiesc, decontul TVA care putea ajuta la identificarea plăţii fiind depus şi înregistrat la organul fiscal la data de 01.03.2006, în timp ce operaţiunea rămasă în curs de clarificare a avut loc la 18.01.2006.

Se mai arată că, potrivit Regulamentului nr.2/2005 al B.N.R., în cazul plăţilor efectuate în relaţia cu Trezoreria Statului, ordinul de plată trebuia să conţină numărul de evidenţă a plăţii alocat de A.N.A.F. (art.3 alin.2) şi că pârâta a procedat corect atunci când a considerat operaţiunea în curs de clarificare.

Recursul este fondat.

Potrivit acţiunii introductive din 18 martie 2008, obiectul acesteia viza anularea deciziilor de impunere nr.4090737/27.09.2007 şi nr.812078/28.12.2007, emise de A.F.P. Odorheiu Secuiesc, redactorul acţiunii scăpând din vedere că, potrivit art.218 alin.2 Cod procedură fiscală, raportat la art.8 din Legea nr.554/2004, poate forma obiectul acţiunii în contencios administrativ doar decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei şi nicidecum actul administrativ fiscal cu privire la care este obligatorie parcurgerea procedurii administrative. Nu numai că în forma introductivă de instanţă acţiunea era inadmisibilă, dar motivarea pretinsei acţiuni nu este decât copia contestaţiei înregistrată la pârâtă la 11.02.2008 (filele 9-14) şi respinsă de pârâtă prin Decizia nr.6/10.03.2008.

Cu privire la această decizie cunoscută de reclamantă la data introducerii acţiunii (18.03.2008) şi la care se face referire în acţiune (fila 3) reclamanta nu formulează nici critică, cu toate că, potrivit textelor amintite, doar Decizia nr.6/10.03.2008 putea forma obiectul criticii în contencios administrativ.

S-a ajuns ca în timpul procesului, după ce pârâta a ridicat o serie de excepţii de inadmisibilitate, instanţa să-i pună în vedere reprezentantului reclamantei (încheierea de şedinţă din 15.05.2008, fila 58) să-şi precizeze acţiunea pentru termenul din 29.05.2008 şi cu privire la Decizia nr.6/10.03.2008.

La termenul din 29.05.2008 nu s-a prezentat decât pârâta, cu toate că termenul fusese acordat la cererea reclamantei pentru întregirea cererii de chemare în judecată. Lipsa reclamantei sau a reprezentantului ca şi a precizării dispuse nu s-a motivat cu nimic, iar instanţa a acordat cuvântul părţii prezente pe excepţiile ridicate, amânând pronunţarea la data de 5 iunie 2008.

La data de 3 iunie 2008 (în termenul de pronunţare) se înregistrează o notă de concluzii depusă de reclamantă (filele 60-62), care copiază întregul răspuns la întâmpinare de la fila 55, iar în final critică Decizia nr.6/10.03.2008 pentru greşita reţinere a autorităţii de lucru judecat.

Nu se ştie dacă instanţa de la termenul din 5 iunie 2008 a avut în vedere concluziile depuse la registratura tribunalului la data de 3 iunie 2008, întrucât la 5 iunie 2008 nu s-a mai întocmit încheierea de şedinţă, neştiindu-se dacă instanţa a fost compusă potrivit legii, dacă părţile au fost sau nu prezente şi nici dacă s-au depus acte noi în termenul de pronunţare pe care instanţa să le fi avut în vedere.

Este de observat că la termenul din 5 iunie 2008 instanţa s-a pronunţat asupra excepţiei tardivităţii acţiunii, care nu a fost pusă în discuţie, întrucât pârâta invocase prescripţia, raportat la actul nr.3662/2006 şi nicidecum la data comunicării Deciziei nr.6/2008, instanţa omiţând a se pronunţa asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat.

Neîntocmirea practicalei încheierii de şedinţă din 5 iunie 2008 (fila 63 verso), când s-a respins excepţia tardivităţii cu repunerea cauzei pe rol pentru soluţionarea fondului, atrage nulitatea întregii proceduri, încălcându-se dispoziţiile imperative ale art.147 Cod procedură civilă şi cele ale art.84, 104 din Regulamentul de ordine interioară, care obligă la întocmirea încheierii de şedinţă, inclusiv a practicalei, care trebuie să cuprindă în mod obligatoriu compunerea instanţei, părţile prezente, concluziile puse, legalitatea procedurii din ziua pronunţării şi cererile asupra cărora urmează a se delibera şi pronunţa în şedinţă publică. Incheierea de şedinţă prin care se soluţionează excepţii conform art.137 Cod procedură civilă şi care nu vor putea fi unite cu fondul cauzei nu este o simplă încheiere de amânare a pronunţării, ci o adevărată hotărâre premergătoare (interlocutorie) prin care instanţa (rezolvând excepţiile) pregăteşte soluţionarea fondului şi nu permite instanţei să mai revină asupra a ceea ce a decis. Or, din moment ce partea introductivă (practicaua) n-a fost întocmită este imposibil de stabilit compunerea instanţei, prezenţa sau lipsa părţilor, procedura de citare, actele avute în vedere şi aspectele reţinute în pronunţare, aceasta echivalând cu lipsa încheierii, ce atrage nulitatea prevăzută de art.105 alin.2 Cod procedură civilă.

Precizarea acţiunii introductive s-a depus pentru termenul din 26.06.2008 (filele 67-71) invocându-se neintroducerea în procedura de soluţionare a contestaţiei a Trezoreriei operative a municipiului Odorheiu Secuiesc precum şi lipsa triplei identităţi (obiect, cauză şi părţi) ce ar atrage autoritatea de lucru judecat.

Dezbaterile în fond din 13 noiembrie 2008 şi pronunţarea sentinţei recurate au ignorat în totalitate nulitatea încheierii de şedinţă din 5 iunie 2008, instanţa reţinând că pârâta s-ar fi situat pe o poziţie contradictorie când a invocat prescripţia dreptului la acţiune şi autoritatea lucrului judecat, deoarece adresa nr.8283/19.04.2006 nu este decizie atacabilă, întrucât nu cuprinde calea de atac, termenul în care poate fi exercitată şi instanţa competentă.

Având în vedere că încheierea din 5 iunie 2008 este afectată de nulitate şi că instanţa nu s-a preocupat de soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune în raport de data invocată de pârâtă (aprilie 2006), ci de data comunicării Deciziei nr.6/2008, se conchide că excepţia nu a fost judecată din moment ce prin adresa din 4 aprilie 2006 reclamanta solicita pârâtei să o scutească de plata sumei de 61.837 RON (dobânzi aferente sumei de 1.671.131 RON, TVA achitată cu întârziere) şi să emită o decizie în baza art.85 lit.c din Codul de procedură fiscală pentru anularea dobânzii greşit calculate. (A se vedea şi adresa din 20.12.2007, fila 32 şi referatele A.F.P. Odorheiu Secuiesc de la filele 33 şi 34 dosar)

Faţă de dispoziţiile art.137 Cod procedură civilă văzând că excepţia prescripţiei de 6 luni prevăzută de art.11 alin.1 şi 5 din Legea nr.554/2004 nu a fost soluţionată nici prin încheierile interlocutorii şi nici prin sentinţă, omisiunea echivalând cu necercetarea fondului în raport de refuzul comunicat de pârâtă prin actul nr.8283 din 19 aprilie 2006, realizându-se motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă raportat la art.312 alin.5 din acelaşi cod, curtea va admite recursul aşa cum a fost formulat, urmând a casa sentinţa şi a trimite cauza în rejudecare.

Cu ocazia rejudecării trebuie avut în vedere că, în funcţie de soluţia pe excepţiile ridicate de pârâtă, instanţa nu poate trece la analiza fondului cât timp organul competent prevăzut de art.209 Cod procedură fiscală nu a pronunţat o decizie de soluţionare pe fondul contestaţiei, care să finalizeze căile administrative de atac (art.210 şi 211 Cod procedură fiscală). Or, în cauză, Decizia nr.6/10.03.2008 nu a fost una de fond, ci una luată în baza art.213 alin.5 Cod procedură fiscală prin admiterea excepţiei autorităţii lucrului judecat, instanţa neputându-se substitui organului investit de lege în finalizarea căii administrative de atac pe fondul contestaţiei.



DECIZIA NR. 177/R/19 februarie 2009

Omisiunea citării emitentului actului administrativ atacat la instanţa de contencios. Obligaţia instanţei de a stabili cadrul procesual dedus judecăţii în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, părţile din proces şi competenţa materială de soluţionare;

Legea nr. 554/2004 rep., art. 13, 7 şi 12.

Din economia textului art. 13 din Legea nr. 554/2004 rep. rezultă clar că trebuie citată, în calitate de parte în proces, autoritatea emitentă a actului atacat. Instanţa are obligaţia de a cita părţile pârâte chemate în judecată, respectând astfel principiul disponibilităţii, în cazul în speţă citând Consiliul local şi Curtea de Conturi, dar, ignorând faptul că în precizarea acţiunii, a obiectului cererii de chemare în judecată se menţionează că se contestă legalitatea actului administrativ de impunere emis de Administraţia Financiară a Comunei Sânsimion. Faţă de această precizare se impunea citarea autorităţii al cărei act era atacat, deoarece decizia de impunere fiscală – somaţia de plată – nu este emisă nici de Consiliul local şi nici de Curtea de Conturi, autorităţi care au fost citate în cauză, şi faţă de care s-a admis acţiunea şi s­a anulat actul contestat.

În plus nu s-a analizat natura juridică a „actului administrativ fiscal de impunere”, care de fapt este o somaţie de plată şi faţă de regimul juridic al actului, respectiv, nu s-a verificat nici competenţa de soluţionare a instanţei de contencios administrativ.
Prin sentinţa civilă nr.2649 din 18 noiembrie 2008 a Tribunalului Harghita s-a admis acţiunea S.C. L.M. S.A. Sânsimion în contradictoriu cu Camera de Conturi a judeţului Harghita şi Consiliul local Sânsimion, dispunându-se anularea somaţiei nr.760 din 21 februarie 2007 a Primăriei Sânsimion, judeţul Harghita, pârâţii fiind obligaţi la câte 950 lei, cheltuieli de judecată.

Soluţia de admitere s-a motivat cu aceea că raportul de expertiză este favorabil reclamantei şi că aceasta nu datorează pe anul 2005 impozite pe clădiri decât în sumă de 2.263,9 RON şi nu de 22.639 RON, cum din eroare s-a dispus prin somaţia nr.760 din 21 februarie 2007 a Primăriei Sânsimion.

Sentinţa a fost recurată pentru nelegalitate de către Consiliul local al comunei Sânsimion, care invocă în mod expres cazurile prevăzute de art.304 pct.7 – 9 Cod procedură civilă, în a căror dezvoltare se arată că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra anulării procesului verbal din februarie 2007 a Curţii de Conturi Harghita, în schimb a angajat răspunderea recurentului, care nu are calitate procesuală, somaţia atacată fiind emisă de Primăria Sânsimion, care nu a fost introdusă în cauză, instanţa nestabilind nici obiectul cererii deduse judecăţii în contencios administrativ.

Recursul este fondat.

Nu se contestă că prin cererea introductivă reclamanta a atacat procesul-verbal al Curţii de Conturi Harghita şi somaţia de plată nr.760 din 21 februarie 2007, pentru ca prin cererea de repunere pe rol înregistrată la Judecătoria Miercurea Ciuc la 11 decembrie 2007 să

precizeze că obiectul cererii îl constituie „contestarea legalităţii actului administrativ fiscal de impunere, emis sub nr.760 din 21.02.2007 de către Administraţia financiară a comunei Sânsimion”.

In considerarea faptului că respectivul act poate fi atacat în contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.360 din 7 martie 2008 Judecătoria Miercurea Ciuc şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Harghita, ca primă instanţă de contencios administrativ.

Sentinţa nefiind recurată, Tribunalul Harghita s-a investit cu judecata, dar încă de la crearea citativului (fila 2 dosar nr.613/258/2007) a omis să citeze emitentul somaţiei nr.760/21.02.2007, respectiv Primăria comunei Sânsimion.

In schimb, a introdus în cauză Consiliul local şi Curtea de Conturi, care, faţă de precizarea de acţiune din 11 decembrie 2007 (filele 45 - 46 dosar nr.613/258/2007 al Judecătoriei Miercurea Ciuc), nu au calitate procesuală pasivă. De altfel, din aceeaşi precizare mai rezultă că reclamanta ar fi realizat procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004, conform adresei nr.17/28.02.2007.

Această adresă se află la fila 7 din dosarul format la Tribunalul Harghita, rezultând că pretinsa procedură prealabilă nu s-a realizat cu emitentul actului, ci cu Consiliul local Sânsimion. De altfel, nu există nicio dovadă că respectiva adresă s-ar fi înregistrat la consiliu şi că acesta ar fi făcut demersurile solicitate în raporturile cu Curtea de Conturi.

Rezultă cu certitudine că judecata s-a făcut cu încălcarea art.13 din Legea nr.554/2004, care dispune imperativ că se citează autoritatea al cărei act este atacat, ori această autoritate este Primăria comunei Sânsimion, care nu a fost citată nici la administrarea expertizei şi nici la dezbaterea fondului, realizându-se motivul de casare cu trimitere prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă raportat la art.312 alin.5 din acelaşi cod.

Cu ocazia rejudecării, instanţa va stabili obiectul cererii şi instanţa competentă a se pronunţa având în vedere că somaţia contestată vizează „impozit pe clădiri şi teren”.

Aceeaşi instanţă va stabili dacă instanţa de contencios poate fi sesizată de instanţa civilă de drept comun prin declinare de competenţă, fără încălcarea dispoziţiilor art.7 şi 12 din Legea nr.554/2004 şi care dintre pârâţi au calitate procesuală pasivă în raport de precizarea de acţiune din 11 decembrie 2007 (filele 45 - 46 din dosarul Judecătoriei Miercurea Ciuc).
DECIZIA NR. 211/R/3 martie 2009

Legea contenciosului administrativ. Subiectele de sesizare a instanţei. În actuala reglementare. Interesul legitim conferă celui ce îl invocă în mod justificat, calitate procesuală activă. Constituirea comisiilor de specialitate la nivelul Consiliilor judeţene potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare. Domeniile de activitate în care se organizează comisiile de specialitate şi numărul acestor comisii, norme juridice incidente.

Art. 1 din Legea nr. 554/2004; OG nr. 35/2002 şi Legea nr. 215/2001 rep. Prin definirea „subiectelor de sezină”, actuala reglementare a textului art. 1 din

Legea nr. 554/2004 lărgeşte sfera de aplicare a legii. Consilierul local nemulţumit de hotărârile Consiliului judeţean privind constituirea comisiilor de specialitate în diverse domenii de activitate de interes public, justifică un interes legitim pentru a putea formula o cerere de chemare în judecată la instanţa de contencios administrativ în vederea anulării actului pretins a fi vătămător.

Prevederile art. 54 din Legea nr. 215/2001 nu reglementează exclusiv funcţionarea consiliului local, deoarece textul art. 98 din respectivul act normativ prevede că dispoziţiile art. 42-46, 48-52 şi 54 se aplică în mod corespunzător. Prevederile Regulamentului cadru de organizare şi funcţionare a comisiilor locale aprobat prin OG nr. 35/2002 pot fi avute în vedere şi la elaborarea şi adoptarea regulamentelor proprii ale comisiilor judeţene.

În funcţie de specificul activităţii şi numărul consilierilor, consiliul poate să hotărască şi să organizeze comisii de specialitate şi în alte domenii de activitate decât cele 10 indicate în anexa 2 din Regulament, sau, o comisie poate să aibă în obiectul de activitate două sau mai multe domenii.
Prin sentinţa civilă nr. 2378 din 22 octombrie 2008, Tribunalul Harghita a respins excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantului A.Z., invocată de pârâtul Consiliul

judeţean Harghita şi a admis acţiunea reclamantului, anulând hotărârile nr. 121 şi 122, ambele emise de pârât la data de 4 iulie 2008.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin hotărârea nr. 121/2008 pârâtul a stabilit 5 comisii de specialitate, în timp ce prin Regulamentul cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale erau prevăzute 7 astfel de comisii, iar reclamantul s-a considerat a fi interesat în respectarea prevederii din Regulament, deoarece ar fi putut face parte din mai mult de o comisie şi ar fi avut şanse mai mari să fie ales preşedinte al uneia dintre ele. S-a considerat astfel, că reclamantul are interes legitim privat care îi conferă calitate procesuală activă, dându-i posibilitatea să invoce şi interesul legitim public constând în respectarea legii.

Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că în art. 32 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin hotărârea nr. 87/2001 se prevede că în şedinţa de constituire, Consiliul stabileşte pe toată durata mandatului, un număr de 7 comisii cu denumirea specifică, comisii de specialitate în funcţie de specificul local şi nevoile activităţii sale. S-a mai avut în vedere faptul că în art. 35 din regulament se prevede că numărul comisiilor de specialitate şi denumirea lor se pot modifica prin modificarea Regulamentului iar în condiţiile în care pârâtul a adoptat Hotărârea nr. 121/2008 stabilind un număr de numai 5 comisii de specialitate, cu o denumire parţial diferită de cea prevăzută în Regulament, în timp ce prin Hotărârea nr. 122/2008 a fost stabilită componenţa comisiilor, s-a considerat că cele două hotărâri încalcă prevederile legale. Instanţa a făcut şi o analiză a forţei juridice a actelor incidente, în speţă fiind vorba de prevederile art. 32 şi 35 din regulament, prin comparaţie cu art. 15 din OG nr. 35/2002, concluzionând că pentru consiliile judeţene există numai facultatea şi nu obligaţia respectării regulamentului cadru reglementat de OG nr. 35/2002 iar prevederile art. 54 din Legea nr. 215/2001 nu sunt pertinente deoarece reglementează exclusiv funcţionarea consiliului local.

Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu recurs de pârâtul Consiliul Judeţean Harghita care a solicitat în principal respingerea cererii reclamantului ca inadmisibilă iar în subsidiar, pe fond respingerea aceleiaşi cereri ca fiind neîntemeiată.

S-a susţinut în motivarea recursului că reclamantul nu a putut şi nu poate dovedi vătămarea vreunui drept subiectiv şi nici cel puţin a vreunui interes legitim privat sau public, dar că a reuşit să încalce principiul autonomiei locale, principiul legal al deliberării şi principiul legal al majorităţii.

Recurentul a criticat modul în care instanţa a analizat interesul legitim al reclamantului, în esenţă relevându-se că posibilitatea sau „şansa” reclamantului în sensul dat de instanţă, nu prezintă interes legitim privat sau public, deoarece numărul consilierilor în comisiile de specialitate s-a stabilit în funcţie de ponderea acestora în cadrul Consiliului. S-a mai învederat faptul că, nominalizarea membrilor fiecărei comisii se face de fiecare grup de consilieri şi că, potrivit art. 17 alin. 3 din OG nr. 35/2002, în funcţie de numărul membrilor consiliului, un consilier poate face parte din 1-3 comisii, dintre care una este comisie de bază, iar indemnizaţia se va achita numai pentru activitatea desfăşurată în comisia de bază. Recurentul a dorit să sublinieze caracterul permisiv al normei la care face referire pentru a învedera că nu există un drept recunoscut de lege care să-i fi fost încălcat reclamantului pentru că nu face parte din mai multe comisii. S-a mai precizat că şansele reclamantului de a fi preşedinte sau secretar în vreo comisie nu depinde de numărul comisiilor ci de specialitate, ci de votul majorităţii consilierilor ce o compun în conformitate cu art. 18 din OG nr. 35/2002.

Concluzionând, recurentul a precizat că reclamantul nu a reuşit să dovedească ce drept recunoscut de lege sau ce interes legitim privat i-a fost vătămat prin adoptarea celor două acte administrative.

Pe fondul cauzei, recurentul a învederat că, în şedinţa de constituire din 4 iulie 2008, Consiliul Judeţean Harghita a stabilit în funcţie de specificul local şi nevoile activităţii sale, cinci comisii de specialitate pentru mandatul 2008-2012 iar instanţa de fond prin interpretarea dată art. 35 din ROF, a încălcat principiul autonomiei locale. S-a mai menţionat că, prin adoptarea celor două hotărâri atacate, cu votul cu mult peste 2/3, aşa cum rezultă din extras – procesul verbal al şedinţei din 4 iulie 2008, implicit, au fost modificate prevederile referitoare la comisiile de specialitate, recurentul prevalându-se în acest sens şi de prevederile art. 65 alin. 1 din Legea nr. 24/2000.

S-a mai criticat şi susţinerea primei instanţe potrivit căreia art. 15 din OG nr. 35/2002 nu este pertinent în cauză, precizându-se că, deşi există facultatea ca ROF-ul să fie elaborat în conformitate cu OG nr. 35/2002, s-a optat pentru elaborarea acestuia în conformitate cu OG nr. 35/2002, prin urmare există obligaţia de respe4ctare a acestui act normativ. În plus, s-a învederat că, în art. 98 din Legea nr. 215/2001 republicată, se stipulează că dispoziţiile art. 42-46, 48-52 şi art. 54 se aplică în mod corespunzător, deci şi pentru consiliile judeţene se aplică prevederile art. 54, contrar celor constatate de instanţa de fond.

Reclamantul intimat A.Z., a formulat întâmpinare la recursul Consiliului Judeţean Harghita, solicitând respingerea acestuia, motivând în susţinerea calităţii sale procesuale active că, dacă s-ar fi respectat prevederile ROF ar fi avut şanse mai mari să devină membru în două comisii, nu însă aşa cum este starea actuală, ar fi avut şanse mai mari să obţină o funcţie de preşedinte sau secretar într-una dintre aceste comisii, şi în plus, fiind membru al unui partid politic, o funcţie în administraţie înseamnă mai mult prestigiu pentru partidul respectiv, fiind vorba şi despre un interes material, deoarece prin participarea la mai multe şedinţe, indemnizaţia lunară ar fi fost mai mare. Totodată a invocat şi interesul public, deoarece existând mai multe comisii, există posibilitatea de a aprofunda discuţii pe proiectele de hotărâre, rezultând o mai bună organizare a vieţii publice.

Referitor la legalitatea celor două acte reclamate, intimatul a precizat că OG nr. 35/2002 are numai trei articole, deci nu se poate invoca existenţa unui „art. 15”, că se contestă modul arbitrar în care s-a aplicat dreptul autorităţilor locale de a-şi defini singure structura organizatorică legal trebuind constituită 7 comisii de specialitate, că ROF-ul în vigoare pe 4 iulie 2008 a fost adoptat prin Hotărârea nr. 87/2001 iar prevederile regulamentului se impun a fi respectate şi că, nu are relevanţă că ulterior, în noiembrie, Consiliul Judeţean a aprobat un nou regulament care permite sau impune alegerea a 5 comisii de specialitate.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa constată că recursul Consiliului Judeţean Harghita este fondat.

Reclamantul A.Z. are calitatea de membru al Consiliului Judeţean Harghita, iar conform HCJ nr. 122/2008 face parte din una dintre cele cinci comisii de specialitate constituite prin HCJ nr. 121/2008.

Sub aspectul calităţii procesuale active, actuala reglementare a textului art. 1 din Legea nr. 554/2004, prin definirea „subiectelor de sezină”, lărgeşte sfera de aplicare a legi, dând posibilitatea oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său, ori într-un interes legitim, iar reclamantul, dincolo de argumentele prin care îşi motivează interesul său personal, invocă argument de interes public, având în vedere un act administrativ, respectiv o hotărâre de consiliu judeţean prin care se constituie şi se organizează comisii de specialitate în diferite domenii de interes public. Prin interpretarea dată textului de lege indicat în practica judiciară dar şi prin cele statuate prin decizii ale CCR, instanţa nu-i poate contesta reclamantului interesul legitim invocat în cererea de anulare a unor acte administrative, inclusiv pe motive de nelegalitate a acestora.

Pe fondul cauzei însă, argumentele reclamantului sunt neconvingătoare şi nu pot duce la anularea celor două hotărâri din următoarele considerente:

Este adevărat că prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Judeţean Harghita depus la filele 58-81 dosar fond, la art. 32 se prevede că în şedinţa de constituire, Consiliul Judeţean Harghita stabileşte pe toată durata mandatului, „următoarele comisii de specialitate, în funcţie de specificul local şi nevoile activităţii sale”, urmând enumerarea comisiilor, care însumate formează un număr de şapte comisii. Din economia textului art. 32 din ROF nu rezultă obligativitatea constituirii unui număr de 7 comisii de specialitate, ci sunt indicate denumirile comisiilor pe domenii de activitate în care se pot organiza comisii de specialitate. Mai mult decât atât la alin. 2 al art. 32 din ROF se precizează că domeniile de activitate în care se pot organiza comisii de specialitate, denumirea acestora şi numărul de membrii, se stabilesc de către consiliul judeţean, în funcţie de specificul activităţii din judeţ.

Se observă că prin Hotărârea 76/2004, s-au constituit 8 asemenea comisii de specialitate (filele 53-56 dosar fond), după ce în 2000, prin HCJ 53 s-au constituit 7 asemenea comisii.

Prin HCJ nr. 121/2008, Consiliul Judeţean Harghita a hotărât constituirea unui număr de cinci comisii de specialitate, dar, dacă se urmăreşte denumirea acestora, mai precis

domeniile de activitate vizate, se observă că cele cinci comisii includ practic toate domeniile enumerate la art. 32 din ROF. Nu există nici un text legal, prohibitiv, în sensul că o comisie de specialitate nu poate să includă mai multe domenii de activitate dintre cele indicate în regulament şi în anexa nr. 2 la OG nr. 35/2002.

Referitor la aplicabilitatea textului art. 54 alin. 1 şi 6 din Legea nr. 215/2001 republicată şi în ceea ce priveşte consiliile judeţene, textul art. 98 prevede că dispoziţiile art. 42-46, 48-52 şi 54 se aplică în mod corespunzător, astfel că nu pot fi reţinute considerentele primei instanţe, potrivit cărora prevederile art. 54 din Legea nr. 215/2001 nu sunt pertinente deoarece reglementează exclusiv funcţionarea consiliului local.

În ceea ce priveşte aplicarea prin OG nr. 35/2002, într-adevăr, aceasta aprobă Regulamentul cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale, dar, potrivit prevederilor art. 79/7, prevederile lui pot fi avute în vedere şi la elaborarea şi adoptarea regulamentelor proprii de către consiliile judeţene iar în anexa 2, sunt prevăzute domeniile de activitate în care se pot organiza comisii de specialitate, fiind indicate 10 asemenea domenii, în „nota” la anexă precizându-se că în funcţie de specificul activităţii şi numărul consilierilor, consiliul putând să hotărască să se organizeze comisii de specialitate şi în alte domenii de activitate, sau o comisie să aibă în obiectul de activitate două sau mai multe domenii.

În condiţiile în care ROF al Consiliului Judeţean Harghita face în cuprinsul art. 32 alin. 2 referire la anexa 2 la Regulamentul cadru, este evident că s-a optat pentru aplicarea prevederilor actului normativ menţionat, prin urmare, nu se poate considera că art. 15 nu este pertinent.

Împrejurarea că în art. 35 din ROF se prevede că numărul comisiilor de specialitate şi denumirea lor se pot modifica prin modificarea prezentului regulament, nu poate constitui un argument în plus că acest regulament prevede obligativitatea constituirii a 7 comisii de specialitate, ci că, prin modificarea regulamentului se poate modifica numărul comisiilor sub aspectul domeniilor de activitate pe care le cuprinde, în regulament fiind cuprins în mod expres anumite domenii de activitate, domenii care practic se regăsesc în cele cinci comisii instituită prin hotărârea atacată, doar că sunt comasate în cinci şi nu în şapte comisii, fără a fi încălcată în acest fel vreo normă imperativă.

Pentru considerentele arătate, văzând şi prevederile art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, instanţa va admite recursul pârâtului Consiliul Judeţean Harghita în sensul că va modifica hotărârea primei instanţe, pronunţată pe fondul acesteia, respingând acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A.Z..


Yüklə 2,79 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   32   33   34   35   36   37   38   39   ...   52




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin