Răzvan Alexandru Petre filosofie spirituală

CONSILIILE ÎNŢELEPŢILOR VOR CONDUCE LUMEA

Până acum, trăirea acestor stări paroxistice a fost rezervată foarte puţinor oameni, celor aleşi. Prin urmare, oare la ce ar putea folosi aceste informaţii mireanului, cititorului acestor rânduri?

- În primul rând că nu poţi ştii niciodată dacă nu cumva şi tu vei face parte dintre „aleşi”.

- În al doilea rând, ceea ce a fost valabil în trecut, poate să se schimbe în viitor.

Ne putem imagina un viitor mai bun, în care la o anume facultate EXTAZUL să fie materie de colocviu, iar situaţia şcolară să se încheie prin proba practică. Cine poate intra în extaz trece examenul, iar cine nu poate intra în extaz, va rămâne corigent, de râsul curcilor...

- În al treilea rând, o societate mai bună, mai organizată, mai frumoasă nu se poate imagina decât introducând conceptul de „Consiliu al înţelepţilor”. El a fost cunoscut şi folosit în societăţile primitive sub numele de „sfatul bătrânilor”.

Un viitor sistem politic progresist ar trebui să se bazeze pe câteva idei-forţă: omul potrivit la locul potrivit, egalitate în şanse, promovarea valorilor, colaborarea în locul competiţiei, nimic fără Dumnezeu... Atunci, deciziile importante vor fi luate de Consiliile Înţelepţilor şi vor fi cele mai bune.

Acolo unde un grup de înţelepţi ar putea greşi, cu atât mai puţin s-ar descurca o grămadă de indivizi manipulaţi să voteze după interesele politicienilor (cum se face acum, în „democraţie”).

Dar cum îi selecţionezi pe cei înţelepţi? Profilul uman al candidatului ar putea fi definit tocmai prin ceea ce am scris mai sus. Cu alte cuvinte, nu va putea fi considerat eligibil pentru Consiliu decât cel care a dovedit că are „linie directă” cu Dumnezeu, adică poate intra la voinţă într-una din cele trei stări de extaz mistic. Cu cât extazul va fi mai înalt şi mai stabil, cu atât înţeleptul va avea şanse mai mari de a face carieră ca „decident politic”. Făcând această dovadă, el poate garanta că deciziile sale vor fi aproape întotdeauna în acord cu cea mai înaltă cunoaştere divină, deci vor fi optime pentru comunitatea umană pe care o slujeşte.

După cum aţi observat, nu am pus deloc accentul pe beatitudinea, preafericirea care însoţeşte starea extatică, fiindcă nu am dorit să sugerez cumva vreo plăcere egotică. Extazul este o stare dificil de obţinut tocmai fiindcă solicită renunţarea la egoism. Altfel, este o stare naturală minunată, pe care Dumnezeu vrea să o dăruiască cât mai multor oameni. Numai năravurile proaste ale noastre sunt cele care ne ţin departe de fericirea adevărată. Am luat în discuţie ceea ce este relativ mai uşor de obiectivat, şi anume cunoaşterea. Desigur că intrarea în samadhi poate fi verificată numai de maeştri care ating ei înşişi aceeaşi stare. Aceştia vor forma un corp profesoral la facultatea amintită mai sus, care vor pregăti tinerii cu potenţial spiritual spre a deveni politicieni de frunte ai lumii.

Dacă aceste idei vi se par cumva „utopice”, atunci înseamnă că Însuşi Dumnezeu este niţeluş cam „utopic”. El a creat lumea pentru ca fiinţele să fie fericite, asemenea Sieşi. Dacă ele nu sunt, desigur că vina este a lor. Doar că unii îi reproşează Creatorului: „De ce nu ne-a creat perfecţi, ca să nu suferim?!” Se insinuează că, la începuturile lumii, El ar fi sperat cu naivitate că noi, fiinţe imperfecte ce suntem, vom alege mereu varianta perfectă, spre a fi fericiţi. Ceea ce este echivalent cu a spune că El a creat lumea după un proiect „utopic”, nerealist. Ce părere aveţi de această interpretare?

Răspunsul meu este că Creatorul ne-a oferit libertatea de a alege şi a acţiona. Libertatea este cel mai mare cadou, care depăşeşte de departe orice suferinţă pe care ar putea-o atrage alegerile greşite. Suferinţa este metoda de a ne îndrepta către mai bine. Viaţa îi este dată omului nu neapărat ca el să fie fericit un număr limitat de ani, ci ca ea să fie o şcoală plină de învăţăminte pentru spiritul din om, pentru a atinge fericirea eternă. Din această perspectivă, Dumnezeu nu este deloc utopic, ci cât se poate de pragmatic. La fel de pragmatic pe cât sper că se va dovedi a fi, peste un timp, şi acest articol.

8 ianuarie 2010

 

PRECUM ÎN CER...

„Facă-se Voia Ta, precum în Cer, aşa şi pe Pământ!” Această frază din rugăciunea împărătească nu este un gest de resemnare a omului în faţa fatalităţii. Ea nu spune „Facă-se Voia Ta, nu a mea!” Sensul său este cu totul altul. Cuvintele cheie sunt aici „precum în Cer”.

Lumea spirituală este foarte bine organizată. Spiritele de acelaşi rang au locuri special rezervate, astfel încât cele de rang diferit nu se amestecă. Numai dacă entităţile superioare doresc acest lucru, ele pot coborî în spaţii cu vibraţie inferioară. Însă spiritele inferioare nu au acces la zonele de sus. Fiecare spirit aparţine de o ierarhie şi respectă indicaţiile celor cărora le sunt subalterne. Ascultarea este benevolă, deşi numai fiinţele imature, neevoluate îşi permit mofturi şi acţiuni după bunul plac. Dar acestea nu au putere destulă să aducă prejudicii majore lumii. Majoritatea spiritelor au conştientizat importanţa ascultării de înţelepciunea îngerilor, care, la rândul lor, respectă Voinţa Divinităţii. Cu cât sunt mai evoluate, spiritele sunt mai puternice, dar şi mai smerite în faţa Puterii şi Înţelepciunii Supreme a lui Dumnezeu.

Prin contrast, lumea fizică, a Pământului, este supusă influenţelor antagonice, astfel încât nu se poate spune că viaţa pe Pământ este perfect organizată. Dar acest fapt este explicabil. În nici un caz nu este vina lui Dumnezeu pentru haosul de aici!

INFINIT ŞI COMPLEXITATE

Fiecare fiinţă biologică, începând cu cele mai mici, celulele, este un ansamblu foarte complex. Omul este o fiinţă supercomplexă. Societatea este şi ea un sistem hipercomplex. Din dorinţa de a ordona această realitate copleşitoare, s-au constituit multe ştiinţe, fiecare disciplină analizând un subsistem, o fărâmă de realitate.

Unitatea elementară a naturii nu este atomul, ci spiritul. Spiritul este cea mai simplă fiinţă şi punctul de pornire în construirea fiinţelor complexe. Chiar şi cel mai mic sistem fizic posedă cel puţin un spirit care îl clădeşte, îl conduce şi supervizează. Din treaptă în treaptă, sistemele câştigă în complexitate, iar spiritul responsabil este de un rang tot mai înalt. Fiecare element al oricărui sistem este tot un sistem.

Putem corela noţiunea de complexitate cu cea de infinit. După cum noi, oamenii, nu putem înţelege infinitul (el fiind definiţia pentru ceea ce depăşeşte posibilitatea minţii noastre de cuprindere cantitativă), tot aşa nu putem măsura complexitatea, extensia calitativă a creaţiei universale. Complexitatea este marea taină a Divinităţii, modul Său de creaţie. De la micul spirit, cărămida esenţială a universului subtil şi fizic, până la marele Cosmos inimaginabil de măreţ, munca şi plăcerea lui Dumnezeu este de a crea continuu sisteme tot mai mari şi mai complexe, cu care umple infinitul. În acest context, putem presupune că Dumnezeu este, în mod absolut, cea mai simplă fiinţă care există, punctul de plecare al Creaţiei infinit de complexe. Faţă de El, orice spirit pare a fi foarte complex (fiindcă i se adaugă şi un „perispirit”). Şi totuşi, Dumnezeu are un control deplin asupra întregii Sale Creaţii.

MANAGERIATUL DIVIN

Din păcate, planeta noastră pare scăpată de sub acest control. Tocmai de aceea a rostit Isus fraza „Facă-se Voia ta, precum în Cer, aşa şi pe Pământ!” Este o invocare a Înţelepciunii Divine de a Se pogorî cu toată Forţa în această lume fizică. Sensul evoluţiei planetare este unul ascendent, în ciuda unor impasuri, distrugeri şi scurte regresii zonale. Geea, planeta-mamă, devine tot mai sofisticată tocmai datorită speciei umane, care o influenţează determinant.

Sensul vieţii fizice este aducerea ei, într-un viitor îndepărtat, la o perfectă maleabilitate şi urmare a intenţiilor spiritelor divine. Asta se întâmplă deja în lumea spirituală, unde dorinţele capătă realitate instantaneu. Lumea fizică se caracterizează prin multă inerţie şi rigiditate, forme fixe, schimbare greoaie. În alte părţi ale cosmosului există lumi fizice mult mai fluide, dar lumea Pământului este foarte rigidă. Este o adevărată provocare pentru spiritele divine să o transforme în locul ideal pentru vieţuire, din perspectiva lor.

Cu siguranţă, avem nevoie de o organizare divină a lumii oamenilor, care şi-au dovedit incapacitatea de a o gestiona spre binele general! Desigur, cohorte de spirite binevoitoare asistă vieţile oamenilor. Îngerii păzitori şi cei lucrători nu prididesc să vegheze, ajute, sfătuiască. Totuşi, omul este o fiinţă complexă, deci imprevizibilă. El este supus la multe influenţe, nu toate spre binele lui şi al semenilor săi. Până acum, influenţa spiritelor inferioare, involuate asupra omului a fost predominantă, iar efectele negative le vedem cu toţii în jurul nostru.

 COMPLEXITATEA OMULUI

Spiritele libere binevoitoare simt un mare respect şi admiraţie pentru oameni, fiindcă ei constituie în sine şi controlează sisteme biologice şi sociale foarte complexe. Au putere de influenţă şi schimbare în lumea fizică, ceea ce spiritele libere au doar în măsură redusă şi numai cu aprobare superioară.

De exemplu, se cunoaşte faptul că un spirit superior se poate face vizibil într-o formă fizică. Este ceea ce a înfăptuit spiritul lui Isus, prin aşa zisa „înviere”, când le-a apărut apostolilor. Tot aşa a „înviat” şi Sri Yukteswar, guru-l lui Yogananda. De fapt, este o mare diferenţă între un om real şi o materializare din atomi astrali, care este temporară şi poate să nu deţină organe interne funcţionale, doar exteriorul părând real. Un om real, în carne şi oase, care slujeşte Ierarhia Cerească este foarte util pe Pământ!

Lumea spiritelor este mai uşor de organizat decât cea a oamenilor, pentru că ele sunt mult mai simple decât aceştia din urmă. Atât de complex este omul, încât pare o minune că funcţionează coerent, el fiind de fapt un conglomerat de fiinţe şi centre de decizie. Îngăduinţa, toleranţa spiritelor faţă de el este de înţeles, conştiente fiind de importanţa acestei măreţe fiinţe unice pentru lumea fizică unde el acţionează.

Omul are nu una, ci cel puţin 5 conştiinţe independente, care conlucrează sinergic. Ele sunt: conştiinţa fizică, conştiinţa vitală, conştiinţa astrală, conştiinţa mentală şi conştiinţa spirituală. Fiecare are funcţii distincte, specifice domeniului de care răspund. Noi ne identificăm întotdeauna cu conştiinţa fizică. Celelalte 4 fac parte din aşa-zisul inconştient, fiindcă ies din domeniul conştienţei fizice, dar ele sunt pe deplin conştiente. Conştiinţa vitală răspunde de integritatea şi funcţionarea ireproşabilă a organismului. Conştiinţa astrală – de emoţii şi gânduri concrete, cea mentală – de gânduri abstracte, iar etajul suprem este Spiritul de natură divină.

Activitatea mentală este un proces pe care nu îl înţelegem şi rareori îl putem controla conştient. Comparând mintea cu un computer, conştiinţa fizică ar putea fi socotită operatorul. De fapt, mai există un operator invizibil care dă majoritatea comenzilor. Conştiinţa fizică abia dacă are timp să deschidă computerul sau să aleagă programul cu care va lucra. Restul comenzilor intermediare sunt date ultrarapid de supra-conştient (incluzând aici conştiinţele astrală, mentalo-cauzală şi spirituală). Ideile şi raţionamentele ne sunt date de-a gata, deja ordonate. Conştiinţa noastră doar explicitează raţionamentul sau inspiraţia, dar într-un ritm de melc...

Spiritele inferioare sunt invidioase pe oameni, fiindcă ele nu au privilegiul de a fi încarnate, şi de aceea nu ne putem aştepta la nimic bun şi valoros din partea lor în relaţia cu noi, cei întrupaţi. Numai spiritele elevate invizibile ne oferă întotdeauna cele mai bune sfaturi şi îndrumări subtile, dar ne respectă liberul arbitru, ştiind că viaţa de om nu este aşa de simplă ca cea de spirit. Aici, pe Pământ, avem de înfruntat multe provocări exterioare şi interioare. Trebuie să acceptăm limitele fizice şi psihice ale omului, slăbiciunile şi sensibilităţile sale insurmontabile. El este o construcţie foarte complexă, dar încă perfectibilă. Mai e mult de lucru la evoluţia speciei umane terestre, poate milioane de ani de acum încolo.

Viaţa în formă umană este un privilegiu pentru un spirit încarnat. Sunt zeci de miliarde de spirite de rang uman în jurul Pământul, dar doar 7 miliarde au astăzi acces la viaţa umană. Poate că viaţa pe Terra nu este ideală, precum cea din sferele spirituale, dar este o adevărată provocare pentru spiritele încarnate, pe care ele o acceptă cu plăcere şi interes. Foarte multe spirite se întrec să intre într-un embrion uman, deşi ştiu că le aşteaptă mari încercări.

În nici un caz sufletul omului nu este doar un spirit care şi-ar fi adăugat temporar „hainele” fizice peste cele astrale! Sufletul este o alcătuire nouă, mult mai complexă decât spiritul care îl animă. Sufletul supervizează un sistem hiper-complex: corpul uman, gândurile şi emoţiile. Iar spiritul încarnat supraveghează supervizorul. Acest spirit divin este la fel de conştient, inteligent, şi când copilul abia se naşte, şi la vârsta deplinei sale maturităţi, şi în clipa morţii. Iată diferenţa majoră dintre suflet şi spirit. Formula de salut indian „Namaste!” arată respectul pentru spiritul încarnat în omul din faţa noastră şi, prin ecou spiritual, faţă de persoana fizică, purtătoare inconştientă de sacralitate şi de complexitate divin creatoare.

ÎNVIEREA DINAINTE DE MOARTE

Copleşiţi de uimire în faţa complexităţii vieţii, închinăm slavă Inteligenţei Universale. Dar nu ne putem opri să întrebăm: cum? o fiinţă atât de dificil de construit, să fie distrusă aşa de uşor?! Atâta efort creator, în van?! Dar nu-i nimic! creaţia continuă, prin Voinţa lui Dumnezeu de a perpetua viaţa, şi noi fiinţe iau naştere mereu. Motivul spiritual al apariţiei vieţii fizice este antrenarea capacităţii spiritului de a conduce un astfel de vehicul uman. Viaţa biologică este terenul de luptă, joacă şi experimentare al spiritelor. Dar nu trebuie pierdută din vedere nici viziunea fizică de ansamblu, care urmăreşte perfecţionarea tot mai înaltă a formelor biologice complexe. Acesta este un ţel pe termen foarte, foarte lung.

Moartea este un sfârşit definitiv al omului. Este adevărat că esenţa sufletului (conştiinţa) nu se distruge, dar restul ansamblului uman se descompune, substanţele componente reintră în circuitul naturii. Când ne moare cineva drag, este o mare pierdere pentru cei rămaşi în viaţă, chiar dacă spiritul mortului trăieşte undeva, neştiut. Ca spiritualişti, trebuie să înţelegem şi această viziune pur umană. Este de înţeles frica sufletului de moarte, de aneantizare. Ea poate fi înlăturată numai prin dez-identificarea de trup şi personalitatea efemeră, prin apropierea de viziunea eternităţii, încă de pe timpul vieţii terestre. Prin practica spirituală nu doar ne eliminăm frica de moarte, ci mai ales dobândim seninătate şi o mai mare bucurie în trăirea clipei. Ne dăm seama mai bine de avantajele practicii spirituale abia când o întrerupem fortuit şi tânjim la pacea sufletului dinainte…

O lume complicată nu poate fi condusă divin decât de oameni care şi-au „realizat Sinele”. Asta ar însemna că ei sunt în perfectă rezonanţă, comuniune, unitate cu spiritul divin încarnat în ei. Abia atunci va fi adusă lumea la ordinea divină. Dacă personal nu am simţit încă nevoia să ne trezim la înţelepciune, înseamnă că nu am primit Graţia Sinelui…!

DE CE NU PRIMIM CU TOŢII GRAŢIA SINELUI?

De ce nu ies campioni toţi sportivii? Sau de ce nu toţi oamenii sunt sportivi? Sinele nu este acelaşi la toţi oamenii, deci nici Graţia nu este aceeaşi. Spiritele diferă foarte mult între ele: unele sunt foarte evoluate, la ultimele încarnări fizice, altele abia încep lanţul reîncarnărilor şi nu au experienţă. Oricum, este cert că fără aportul spiritului interior, omul nu va fi interesat de chestiunile spirituale, fiindcă pur şi simplu nici primul nu le prea înţelege. Metafizica este imposibil de priceput fără intuiţie spirituală. Spiritul face întotdeauna primul pas către suflet, nu invers. „Nu te-aş căuta dacă nu te-aş (citeşte „m-ai” – n.n.) fi găsit deja”, spune un dicton sapienţial.

În cazul spiritualităţii autentice, au loc simultan două procese opuse şi complementare. 1 – Sufletul tânjeşte către dezlimitare, percepţii extrasenzoriale, călătorii pe tărâmuri paradisiace, eliberare de constrângerile fizice. 2 – Spiritul capătă o influenţă mai pregnantă asupra lumii concrete fizice (prin intermediul omului), ceea ce îl mulţumeşte foarte mult. Spiritul nu poate căpăta această influenţă decât dacă se apropie de suflet (şi invers), fapt care conferă sufletului intuiţie remarcabilă, experienţe inefabile, viziuni inimaginabile...

Am separat în mod didactic sufletul de spirit, dar în realitate ele funcţionează sinergic şi trăiesc osmotic, unul prin altul. Nu îi putem separa, dar nici identifica total. Sunt etaje separate ale construcţiei foarte complexe care este omul. Noi, ca suflet, ar trebui să ne identificăm şi unim cu spiritul, dar realizarea acestei performanţe necesită un efort de autocunoaştere. Până la obţinerea rezultatului ideal, ar fi bine să ne subordonăm cu plăcere intenţiilor binevoitoare ale spiritului nostru şi să căutăm să-l înţelegem. Este deci mai bine să acceptăm configurarea noastră psihică duală, fiindcă astfel căpătăm şi forţă, şi smerenie.

Nu e păcat să ne bucurăm de satisfacţiile vieţii umane obişnuite, dar ar fi păcat să nu băgăm în seamă Sinele nostru divin dinlăuntru, o fiinţă foarte sensibilă şi iubitoare, în acelaşi timp fermă şi detaşată, în contact cu Dumnezeu şi conştientă de legile universale.

«Realizarea Sinelui nu este un lucru care trebuie să fie obținut. El este deja în noi. Tot ceea ce trebuie să facem este să eliminăm ideea „eu nu L-am realizat”. Liniștea și pacea înseamnă Realizarea Sinelui. Nu există nici un moment în care Sinele să nu fie prezent. Atât timp cât mai există îndoieli sau avem sentimentul că nu L-am realizat, trebuie să facem eforturi susținute pentru a elimina complet aceste gânduri. Ele sunt cauzate de faptul că realizăm o confuzie între Sine și ceea ce nu este Sinele. Atunci când aceasta din urmă dispare, Sinele rămâne singur. Pentru a-I face loc, este suficient să elimini din mintea ta aglomerația. Nu este nevoie să aduci spațiul necesar luându-l din altă parte.» (Ramana Maharishi)

18 august 2011