Răzvan Alexandru Petre filosofie spirituală

ADEVĂR ŞI ADEVĂRURI

1

Nu mă pot eticheta a fi altfel decât un „liber cugetător spiritualist”.

Nu doresc ca prin aderenţa comodă la anumite credinţe să girez şi greşelile lor inevitabile. Studiind mai multe tradiţii, căi spirituale, autori, metode şi cercetări prinse într-un sistem spiritual, am observat că fiecare conţine şi câte un aspect eronat. Nu doar ca exprimare inadecvată sau ambiguă, ci chiar ca şi concept în sine. Şi m-am întrebat de ce Dumnezeu permite aceasta. Cum de căile care conduc practic spre perfecţiune se pot baza pe o teorie imperfectă?

Desigur, cel mai la îndemână răspuns ar fi acela că gândirea omenească este limitată şi întotdeauna se vor strecura omisiuni, excese. În plus, nu se poate concepe o teorie care să mulţumească atât pe începător, cât şi pe avansat. Sursele de erori sunt nenumărate: confuzia dintre limbajul metaforic şi cel realist (realitatea subtilă, fiind fluidă şi multistratificată, se pretează la limbajul polisemantic şi poetic), consemnarea greşită de la sursă, traducerea inexactă, aportul „binevoitor” al urmaşilor ce nu pot ieşi din clişee etc.

Dar eu mă refeream la greşeli grosolane, ca o cireaşă stricată pe tortul miresei. Iată câteva exemple la îndemână: budiştii nu cred în Dumnezeu, creştinii cred în învierea trupului fizic, musulmanii discută de războiul sfânt, mozaicii nu discută legea talionului, hinduşii susţin că epoca decăderii (Kali-yuga) se întinde pe sute de mii de ani, spiritiştii tradiţionalişti confundă sufletul cu spiritul, shaktiştii spun că există 10 Mari Zeiţe Cosmice, dar descriu numai 9 etc. Chiar şi filosofii independenţi au câte o idee trăsnită, sau mai multe... Oare Înşelătorul stă cu ochii pe toţi, să le bage câte o strâmbă?

Un răspuns îndrăzneţ ar fi acela că Dumnezeu încurajează inovaţia. Defectul foloseşte succesorilor pentru a pava o altă cale, în parte identică cu precedenta, dar având un suflu nou. Tradiţiile se prăfuiesc, uimirea se transformă în rutină. Revitalizarea poate veni din critica constructivă, o adaptare la noile condiţii de cultură şi civilizaţie, mereu schimbătoare. „Călcâiul lui Ahile” al sistemului doctrinar este ancora de care se poate agăţa inovaţia, progresul. Dumnezeu vrea ca jocul cosmic să continue la infinit, să fie mereu ceva de făcut şi de descoperit. Creativitatea Sa este nemărginită şi nu-i plac ideologiile închise, etanşe, pretins perfecte şi complete – fiindcă aşa ceva nu poate exista într-o realitate divină mereu în mişcare, în expansiune, unde fiecare clipă aduce o înnoire...

În concluzie: nu-ţi face idol din nicio teorie, dogmă, învăţătură sacră, căci doar trăirea personală practică te poate apropia de adevăr treptat, treptat, pe măsura înţelegerii tale! Găseşte Marele Adevăr din spatele cuvintelor sau noţiunilor, intuieşte realitatea de dincolo de minte! Mintea minte! Exprimarea lingvistică este imperfectă, neterminarea turnului din Babilon asta ne sugerează: că nu poţi explica infinitul prin finit, realitatea complexă, printr-un edificiu de cuvinte.

Marii înţelepţi şi marii iluminaţi au preferat mereu să tacă despre Dumnezeu mai mult decât să vorbească despre Dumnezeu.

2

Adevărul este o cucerire individuală.

Nu poţi găsi adevărul în colectiv. Orice adunare pe criterii ideologice îţi va impune nişte limite, nişte cenzuri ale grupului. Dacă încerci să le depăşeşti, eşti avertizat, amendat sau exclus. Nu poţi gândi independent cât timp ţii cu dinţii de avantajele trecutului. Te-au satisfăcut şi pe tine, ca pe ceilalţi. Dar azi vrei să înţelegi mai mult şi ai nevoie de libertatea cugetului. Grupul nu-ţi va permite nicio derogare de la regulile „unanim” acceptate şi verificate. Ce este unanim, nu acceptă discuţii sau îndoieli. Oricât de bun şi amabil ai fi, te vor muşca colţii intoleranţei celor care până deunăzi ţi-au fost „fraţi”. Dorinţa de conservare a trecutului se amplifică proporţional cu mărimea comunităţii. Cu cât grupul e mai mare, presiunea psihologică creşte, iar progresul ideatic devine imposibil.

Numai cei cărora nu le este frică să înfrunte singuri necunoscutul pot aduce lumina cunoaşterii. Apoi îi vor urma treptat cei mai curajoşi, dar majoritatea încă vor rămâne devotaţi lucrurilor sigure. Nicio asociere, în numele oricăror idealuri nobile nu face excepţie: dacă îţi vei dori confortul turmei, îţi vei înăbuşi dorinţa de adevăr, vei face compromisuri de gândire. Ar putea face o excepţie (parţial) domeniile care încurajează inovaţia: arta, divertismentul, ştiinţa. Cele mai supuse conservatorismului sunt domeniul social, politic, religios.

Renunţă la protecţia grupului şi vei putea fi liber să cugeţi, făcând progrese remarcabile spre adevăr, chiar dacă gândirea liberă este adeseori sinuoasă, cu reveniri, poticniri!

3

Fiecare om are dreptul la propria sa libertate de gândire, care îl va conduce la propriile sale adevăruri. Nimeni nu are dreptul să i le renege, chiar dacă sunt evident incomplete. Le-a obţinut prin propriile eforturi, le merită şi le va apăra. Dacă le-a cucerit singur, trebuie să i le respectăm – înseamnă că de ele are nevoie în actuala etapă a dezvoltării sale. Este un luptător pentru adevăr şi trebuie respectat pentru asta. Ai încredere în el că-şi va continua lupta de a-şi lărgi orizontul şi va ajunge poate la aceleaşi opinii cu tine, mai târziu! Dar acum lasă-l să se bucure de revelaţiile personale, de ele are nevoie acum! Adevărul uman are multe faţete, fiecare om le vede pe ale sale, iar cu timpul le va vedea şi pe cele ale colegilor sau duşmanilor.

Dar într-un grup, toate acestea nu mai sunt valabile. Adevărul unuia trebuie înghiţit de toţi, dogma e mai comodă şi nici nu trebuie să te străduieşti intelectual, decât să memorezi ce au gândit alţii. Dimpotrivă, dacă te arăţi prea curios şi pui întrebări incomode, vei fi rău văzut. Ei bine, asemenea adepţi, care îţi servesc adevărul pe tavă ca să-l înghiţi pe nemestecate, nu merită respectul tău şi pot fi criticaţi sau ignoraţi fără jenă, dacă ai destulă forţă să-ţi asumi oprobriul grupului.

Fiecare om are misiunea lui pământească. Fiecare adept are misiunea lui spirituală. Nu este cazul să se compare mereu cu ceilalţi adepţi, ca la şcoală. Spiritualitatea este o întrecere cu tine însuţi. Nu e nevoie să semeni cu nimeni. Mulţi discipoli avansaţi ai unor mari maeştri au avut propria cale şi personalitate distinctă de a învăţătorului. Nu urmări să ai aceleaşi experienţe spirituale cu nimeni, deşi unele pot semăna!

4

Marii gânditori au fost inovatori, prin asta au rămas în istorie. Un gânditor care respectă canoanele tradiţiei poate fi cel mult un bun profesor, dar nu un creator de idei. Fii propriul tău geniu, găseşte-ţi ideile tale originale, ele te reprezintă în acest moment al evoluţiei tale, sunt rodul zbuciumului tău! Fii un mare gânditor la nivelul tău, depăşeşte dogmele, paradigmele, regulile rigide cu care ai fost înconjurat! Când ideile s-au solidificat, deja au murit. Gândirea trebuie să fie mobilă precum aerul. Poţi fi un geniu în cercul tău de prieteni, colegi, asociaţi, pur si simplu având curajul de a descoperi şi exprima public mai mult decât ei. Poate te vor ridiculiza, când nu vor dori să pară mai proşti decât tine; poate te vor umili, când se vor simţi inferiori; poate te vor ameninţa, când le va fi frică de puterea ce o ai asupra lor. Dar dacă vei rezista presiunii mediocrităţii şi vei gândi liber, vei fi fericit! Fericit, dar singur în mulţime. Nimeni nu te va ovaţiona, nu vei găsi recunoaşterea, dar cunoaşterea îţi va da putere. Depăşind obstacolele, învingându-ţi obişnuinţele şi teama, vei deveni un lider de opinie.

Iar atunci când vei ajunge în culmea gloriei, nu-ţi pierde curajul de a-ţi schimba opiniile şi a-ţi părăsi vechile credinţe, cucerite cu greu! Aceasta ar fi suprema dovadă a curajului de a urma adevărul până în cele mai ascunse tainiţe ale realităţii... Păstrându-ţi independenţa chiar faţă de clubul ce l-ai creat tu, te vei dovedi puternic. După un timp, s-ar putea să revii cu completări sau contraziceri ale tezelor iniţiale, căci aşa este mersul în spirală al progresului. Nu îţi transforma ideile în statui, în dogme eterne! Aşa se cam întâmplă, din păcate: ideile ce au fost bune pentru o etapă devin idoli la care se închină epigonii şi cei incapabili de inovaţie. Apar obiectele tabu, cultul strămoşilor, superstiţiile.

Progresul societăţii este adus de oamenii care au curajul să rămână singuri în faţa tuturor, apărându-şi ideile şi, mai ales, libertatea de gândire. Geniile au fost întotdeauna neînţelese, cel puţin la început. Este colosală inerţia mentalităţilor, prejudecăţilor, uneori dincolo de puterea de îndurare a unui geniu sensibil. Pe unii i-a distrus nesimţirea, indiferenţa, duritatea inerţilor majoritari...

16 octombrie 2010