Secţia I civilă Stabilirea cuantumului indemnizaţiilor cenzorilor din cadrul regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale

2. Aplicarea legii penale mai favorabile.

Art. 5 Cod penal

Decizia nr. 265/06.05.2014 a Curţii Constituţionale

Art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002

Art. 336 Cod penal
Legea penală mai favorabilă, procedând la o evaluare globală a dispoziţiilor legilor penale succesive, în cazul infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, este legea veche, dacă instanţa se orientează la pedeapsa închisorii.

(Decizia penală nr. 528/A/08 octombrie 2014)
Prin sentinţa penală nr. 194 din data de 14 mai 2014 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în baza art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată în infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

În baza art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, cu aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul la 8 luni închisoare, pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În baza art. 81 Cod penal anterior (din 1969), cu aplicarea art. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 8 luni, stabilit potrivit disp. art. 82 Cod penal anterior (din 1969).

Totodată, s-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal anterior (din 1969) şi asupra art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 350 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a constatat că prin rechizitoriul din data de 13.01.2014 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea în dosar nr. 550/P/2013 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

Efectuând judecata în procedura recunoaşterii vinovăţiei şi coroborând probele administrate în faza de urmărire penală, instanţa de fond a constatat că, la data de 14.01.2013, după ce anterior consumase băuturi alcoolice, inculpatul a condus autoturismul marca *** cu nr. de înmatriculare ***, pe raza municipiului Rm. Vâlcea, având ca pasager pe scaunul din stânga faţă (întrucât autoturismul este prevăzut cu volan pe partea dreaptă), pe martora BF.

În jurul orelor 23.03 -23.04, în timp ce se deplasa pe B-dul Tineretului din municipiul Rm. Vâlcea, din direcţia str. LC. Brătianu către B-dul Dem Rădulescu, inculpatul a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu autoturismul marca Opel Corsa, cu nr. de înmatriculare ***, condus de martora ZGA, care rula din sens opus. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a numitei ZGA, care a fost transportată la Spitalul Judeţean Vâlcea, pentru a i se acorda îngrijiri medicale, ulterior fiindu-i stabilit diagnosticul: TCC acut minor, contuzie coloană cervicală, contuzie umăr stâng.

La locul accidentului rutier, la orele 23.36, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că sus-numitul fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea unde, la orele 23.50 şi respectiv orele 00.50, i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Conform buletinelor de analiză toxicologică - alcoolemie nr. A12 82/83 din 16.01.2013, în data de 14.01.2013, la orele 23.50 inculpatul prezenta o alcoolemie de 1,00 g.%0, iar la orele 00.50, acesta prezenta o alcoolemie de 0,95 g.%0.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală nr. 1861/i/2013 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, întocmit de I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti pe parcursul urmăririi penale, inculpatul ar fi putut avea la data de 14.01.2013, orele 23.03 – 23.04, o alcoolemie teoretică în creştere de cca. 0,85 – 0,95 g%o în funcţie de starea reală de plenitudine a stomacului.

Pe parcursul cercetărilor, inculpatul a adoptat o poziţie oscilantă, prezentând mai multe variante în ceea ce priveşte consumul băuturilor alcoolice.

Prima instanţă a reţinut că la momentul săvârşirii, fapta inculpatului, de a conduce pe drumurile publice un autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, era incriminată de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. şi pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

S-a constatat că, în cursul judecăţii cauzei, la data de 01 februarie 2014, a intrat în vigoare Noul Cod penal, care incriminează, prin dispoziţiile art. 336 alin. 1, fapta constând în conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, sancţiunea fiind închisoarea de la 1 la 5 ani sau amenda.

De asemenea, s-a avut în vedere că legea nouă prevede alternativ pedeapsa amenzii, motiv pentru care s-a constatat că aceasta constituie „lege penală mai favorabilă”, în sensul art. 5 din Codul penal. Într-o atare situaţie, instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice reţinute în sarcina inculpatului, din infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată în infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

În consecinţă, constatând că fapta există, constituie infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi a fost săvârşită de inculpatul, prima instanţă a dispus condamnarea acestuia la 8 luni închisoare, fiind îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 396 alin. 2 Cod de procedură penală.

La individualizarea pedepsei, s-au avut avute în vedere dispoziţiile art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală şi criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii (astfel cum au fost descrise mai sus); starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită (observându-se în acest context că inculpatul, pe fondul consumului de alcool, a fost implicat şi într-un accident rutier soldat cu vătămarea unei persoane); lipsa antecedentelor penale în privinţa inculpatului; nivelul de educaţie (studii medii), vârsta, situaţia familială (necăsătorit) şi socială (vânzător) a inculpatului.

În ceea ce priveşte aplicarea pedepsei accesorii, în lumina prevederilor mai favorabile ale Noului Cod penal, judecătorul fondului a apreciat că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, în cauză această pedeapsă nu este necesară. Dat fiind faptul că nu i-a interzis inculpatului exercitarea vreunuia din drepturile prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi d – o, cu titlu de pedeapsă complementară, instanţa nu i-a interzis acestuia nici exercitarea vreunuia din aceste drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie.

Constatând îndeplinite condiţiile legale şi apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatului, instanţa de fond a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 8 luni, stabilit potrivit disp. art. 82 Cod penal anterior (din 1969).

Împotriva sentinţei a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, care a solicitat, într-un prim motiv, aplicarea legii penale mai favorabile prin evaluarea globală a acesteia, iar nu pe instituţii autonome, sens în care a apreciat că sunt mai favorabile dispoziţiile penale vechi.

Într-o a doua critică, a solicitat majorarea cuantumului pedepsei, precum şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi interzicerea dreptului inculpatului de a mai conduce, apreciind că suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni aplicate de prima instanţă nu realizează scopul acesteia.

Analizând sentinţa apelată, prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele şi condiţiile prev. de art. 417, art. 418 Cod de procedură penală, Curtea a constatat că este fondat apelul formulat de procuror, sub aspectul identificării legii penale mai favorabile, dar şi al modalităţii de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului.

Cu privire la situaţia de fapt, Curtea a constatat că aceasta a fost corect reţinută de prima instanţă de judecată, deoarece din probele administrate în cursul urmăririi penale, necontestate de inculpat, rezultă că la data de 14.01.2013, după ce anterior consumase băuturi alcoolice, acesta din urmă a condus autoturismul marca ***, cu numărul de înmatriculare *** pe drumurile publice din municipiul Rm. Vâlcea, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,00 gr.%o.

Din probatoriul administrat mai rezultă şi faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul a pătruns cu autoturismul pe contrasens, intrând în coliziune cu un alt autoturism, care circula regulamentar din sens opus, iar în urma impactului s-a produs vătămarea corporală a conducătorului acelui autoturism (numita Zaim Gheorghiţa Aritia), testarea inculpatului pentru stabilirea îmbibaţiei alcoolice având loc după sosirea la faţa locului a unui echipaj de poliţie.

Curtea constată că fapta inculpatului se impune a fi încadrată în prevederile legale în vigoare la momentul săvârşirii sale, respectiv art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep., aceasta fiind legea penală mai favorabilă inculpatului, pentru considerentele următoare:

Astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 265/06.05.2014 a Curţii Constituţionale, identificarea legii penale mai favorabile se face prin evaluarea globală a dispoziţiilor unei legi, iar nu prin aplicarea dispoziţiilor mai favorabile din fiecare lege.

Prima instanţă nu a procedat la o evaluare globală a legilor penale succesive, pentru a se putea identifica acea lege care conţine dispoziţiile legale mai favorabile inculpatului sub aspectul tuturor instituţiilor juridice incidente în speţă, ci a aplicat ambele legi succesive, respectiv dispoziţiile noului Cod penal cu privire la încadrarea juridică a faptei şi condamnarea inculpatului, dar în acelaşi timp şi pe cele ale vechiului Cod penal în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei.

Or, procedând la o evaluare globală a dispoziţiilor legilor penale succesive, se constată că art. 336 alin. 1 din noul Cod penal prevede un regim sancţionator mai blând decât cel prevăzut de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 doar prin faptul că, pe lângă pedeapsa închisorii între 1 şi 5 ani, prevede şi pedeapsa alternativă a amenzii penale.

Acest aspect nu este însă, în concret, mai favorabil inculpatului în speţa de faţă, deoarece instanţa nu se poate orienta asupra pedepsei amenzii penale, în raport de îmbibaţia alcoolică în sânge a inculpatului, dar mai ales de faptul că infracţiunea a fost săvârşită pe drumuri din municipiul Rm. Vâlcea intens circulate, în autoturismul condus de inculpat aflându-se şi un pasager, a cărei integritate corporală şi viaţă a fost pusă în pericol.

De altfel, dincolo de urmările mult mai grave care se puteau produce, Curtea are în vedere şi pe cele care deja s-au produs, sens în care reaminteşte faptul că inculpatul a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi a lovit un alt autoturism care circula regulamentar din sens opus, al cărui şofer a şi suferit un traumatism cranio-cerebral acut minor, contuzii la coloană cervicală şi la umărul stâng.

În raport de toate aceste împrejurări, respectiv de poziţia oscilantă a inculpatului pe parcursul procesului penal cu privire la felul şi cantitatea băuturilor alcoolice consumate înainte de a se urca la volan, nu ar fi suficientă aplicarea unei amenzi penale ori amânarea aplicării pedepsei, fiind întemeiată critica formulată de procuror, în sensul necesităţii supravegherii inculpatului pe durata suspendării executării pedepsei, precum şi interzicerea dreptului acestuia de a nu conduce autovehicule pe durata termenului de încercare.

În acelaşi timp, sunt mult mai favorabile pentru inculpat dispoziţiile din Codul penal anterior referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prev. de art. 86/1 şi următoarele, deoarece, pe de o parte, nu prevăd obligaţia ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii şi nici condiţia manifestării unui acord prealabil al inculpatului în acest sens, iar pe de altă parte, la împlinirea termenului de încercare intervine de drept reabilitarea celui condamnat, beneficiu care nu a mai fost prevăzut în noul Cod penal.

Este neîntemeiată critica formulată de procuror cu privire la cuantumul pedepsei închisorii, care nu se impune a fi majorat. Chiar dacă prima instanţă a aplicat inculpatului pedeapsa minimă prevăzută de lege (după reducerea cu o treime ca urmare a aplicării procedurii recunoaşterii vinovăţiei), în raport de criteriile de individualizare prev. de art. 74 Cod penal şi având în vedere modalitatea de executare considerată potrivită, cea a suspendării sub supraveghere, Curtea constată că această pedeapsă este aptă a conduce la atingerea scopului prev. de art. 52 Cod penal anterior.

Pentru toate aceste motive, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, Curtea a admis apelul declarat, a desfiinţat în parte sentinţa şi, rejudecând, a înlăturat schimbarea încadrării juridice a faptei şi condamnarea inculpatului.

În baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, Curtea l-a condamnat pe inculpat la 8 luni închisoare.

În baza art. 86/1 Cod penal anterior, Curtea a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, conform art. 86 /2 Cod penal anterior.

În baza art. 86/3 alin. 1 lit. a) - d) şi alin. 3 lit. e) Cod penal anterior, pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere şi obligaţii:să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune Vâlcea;să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; să nu conducă nicio categorie de autovehicule.

I-au fost puse în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86/4 Cod penal anterior, s-a făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal anterior, respectiv art. 71 alin. 5 Cod penal anterior.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

3. Aplicarea legii penale mai favorabile.

Art. 215 alin. 1, 2 şi 3 Cod penal anterior

Art. 41 alin. 2 şi art. 37 lit. a) Cod penal anterior

Art. 5 Noul Cod penal, art. 244 alin. 1 şi 2 Noul Cod penal

Art. 43 Noul Cod penal

Decizia nr. 265/06.05.2014 a Curţii Constituţionale
În cazul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal, aprecierea globală a legii penale mai favorabile se face avându-se în vedere, în principal, tratamentul sancţionator prevăzut în cele două legi succesive.

În cazul stării de recidivă postcondamnatorie, dacă s-ar face aplicarea noii legi, prin raportare la infracţiunea reţinută de prima instanţă, conform prevederilor art. 244 alin 1 şi 2 Cod penal, se ajunge la un cumul obligatoriu între pedeapsa aplicată în această cauză şi restul neexecutat de 896 de zile, urmare a liberării condiţionate.

(Decizia penală nr. 533/A/09 Octombrie 2014)
Prin sentinţa penală nr.2014 din 12 mai 2014, pronunţată de Judecătoria Piteşti, a fost condamnat inculpatul, în prezent arestat preventiv la PNT Colibaşi, CNP 1770218221186, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 Cp cu aplic. art. 5 Cp şi art. 37 lit. a Cp şi art. 396 alin. 10 Cpp (faţă de partea vătămată SC M SRL).

În temeiul art. 61 alin. 1 Cp, s-a menţinut liberarea condiţionată privind restul de pedeapsă de 896 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cp, pe o perioadă de 3 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 510/06.11.2008, pronunţată de Tribunalul Prahova.

S-a dispus ca pedeapsa de 2 ani închisoare să se execute prin privare de libertate, în condiţiile art. 60 Cp.

În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a Cpp, s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 06.01.2014 la zi.

În temeiul art. 242 alin. 2 Cpp comb. cu art. 202 alin. 1 Cpp, s-a resapins ca nefondată cererea formulată de inculpat având ca obiect înlocuirea arestării preventive.

În temeiul art. 399 alin. 1 Cpp comb. cu art. 404 alin. 4 lit. b Cpp şi art. 223 alin. 2 Cpp, s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.

În temeiul art. 71 Cp, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b Cp pe perioada executării pedepsei.

În temeiul art. 396 alin. 6 Cpp comb. cu art. 16 alin. 1 lit. g Cpp şi art. 159 Cp, s-a încetat procesul penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 Cp cu aplic. art. 5 Cp şi art. 37 lit. a Cp faţă de partea vătămată MI.

În temeiul art. 404 alin. 4 lit. f Cpp, s-a dispus restituirea motostivuitorului marca „C.” tip. ***, părţii vătămate SC M SRL, prin administrator TM în custodia căreia se află.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cpp, a fost obligat inculpatul la 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, dintre care 700 lei în faza de urmărire penală, iar onorariile avocaţi oficiu în sumă totală de 400 lei au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a constatat, că prin rechizitoriul nr.9716/P/2013 din data de 30.01.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv, a inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, în modalitatea prev. de art.215 alin.1, 2 şi 3 Cp cu aplic art.41 alin.2 Cp în cond. art.37 lit.a Cp.

În esenţă, în actul de sesizare s-a reţinut, că la datele de 28 şi 29.11.2013, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a indus în eroare două persoane, la momentul încheierii a câte unui contract cu fiecare persoană, prezentându-le ca adevărată o situaţie mincinoasă şi folosindu-se de mijloace frauduloase, în scopul de a obţine pentru sine un folos material injust.

Inculpatul a fost reţinut la data de 06.01.2014 şi a fost arestat preventiv la data de 07.01.2014, prin încheierea Judecătoriei Piteşti, pronunţată în dosarul nr.227/280/2014 pe perioadă de 29 de zile, în temeiul art.148 alin.1 lit.f Cpp, iar ulterior arestul preventiv a fost menţinut de către judecătorul de cameră preliminară şi de către instanţa de judecată.

La termenul de judecată din data de 24.03.2014, partea civilă MI s-a împăcat cu inculpatul.

Numita TM, în calitate de reprezentant legal al părţii civile SC M SRL, a comunicat instanţei că nu există posibilitatea împăcării cu inculpatul.

Inculpatul s-a prevalat iniţial de dreptul la tăcere, însă la termenul de judecată din data de 05.05.2014, a solicitat să fie audiat şi a invocat disp.art.375 Cpp, recunoscând şi regretând săvârşirea faptelor.

De asemenea, a susţinut că a formulat o contestaţie la executare întemeiată pe aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.510/06.11.2008, pronunţată de Tribunalul Prahova, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, iar în situaţia admiterii contestaţiei, pedeapsa anterioară ar trebui considerată executată, inclusiv restul de pedeapsă de 896 zile.

În cauză a fost audiat martorul MM, agent vânzări la SC M în calitate de administrator, acesta nu a achitat vreo rată aferentă contractului de închiriere a motostivuitorului, care a fost recuperat de la o altă societate comercială, unde fusese înstrăinat de către inculpat.

Avându-se în vedere că acesta s-a împăcat cu una dintre părţile civile şi făcând aplicarea legii penale mai favorabile, urmare a intrării în vigoare a Noului Cod penal, la termenul de judecată din data de 07.04.2014, instanţa de fond, în baza art.386 Cpp a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului din infracţiunea prev. de art.215 alin.1, 2 şi 3 Cp cu aplic. art.41 alin.2 Cp în cond. art.37 lit.a Cp, în două infracţiuni prev. de art.244 alin.1 şi 2 Cp cu aplic art.5 Cp şi art.37 lit.a Cp.

Din probatoriul administrat în faza de urmărire penală şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut, că inculpatul locuieşte în Municipiul Ploieşti şi s-a aflat în judeţul Argeş pe parcursul lunii noiembrie 2013, până la începutul lunii decembrie 2013, fiind cazat la o pensiune de pe raza comunei Leordeni, judeţul Argeş.

În acest context, a arătat prima instanţă, în dimineaţa zilei de 24.11.2013, inculpatul s-a deplasat la Târgul Săptămânal din Municipiul Piteşti, cu scopul de a identifica potenţiale victime, pe care să le înşele, prin modalitatea ofertei de vânzare de utilaje, pe care în realitate nu le poseda, la preţuri atractive, sens în care s-a recomandat ca fiind reprezentantul unei societăţi comerciale care are probleme financiare şi este nevoit să vândă utilajele industriale la preţuri reduse.

Astfel, inculpatul a discutat cu partea vătămată MI şi a întrebat-o dacă ar fi interesată să cumpere un motostivuitor, iar întrucât aceasta şi-a exprimat intenţia de a achiziţiona un astfel de utilaj, s-au deplasat împreună cu un taxi la sediul societăţii „ F.”, unde inculpatul deţinea cu chirie un spaţiu şi i-a prezentat părţii vătămate un motostivuitor marca „ TT” cu o capacitate de 2,5 t, însă partea vătămată i-a precizat că este interesat să cumpere un motostivuitor mai mic, cu scopul să îl utilizeze în livadă.

Urmare a disponibilităţii părţii vătămate de a cumpăra un motostivuitor, inculpatul s-a interesat pe internet de societăţi care închiriază sau vând motostivuitoare corespunzător modelului indicat de către partea vătămată, folosind în acest sens o adresă de email ***, creând impresia că reprezintă interesele unei societăţi comerciale.

La data de 27.11.2013, inculpatul i-a contactat telefonic pe reprezentanţii SC M SRL, interesându-se de utilajele pe care le-ar putea închiria, fiindu-i comunicată pe email o ofertă de închiriere, care a fost acceptată de către inculpat. Cu sprijinul martorului BMS, inculpatul a identificat o rampă de descărcare pe str. D, judeţul Argeş, în vederea descărcării unui motostivuitor, fiind încheiat de către inculpat un contract de închiriere a spaţiului cu reprezentantul F, utilizând în acest scop facturile fiscale şi ştampila aparţinând SC SC SRL.

În consecinţă, a constatat instanţa de fond, la data de 28.11.2013, la sediul SC M SRL din comuna Mărăcineni, judeţul Argeş, a fost încheiat contractul de închiriere nr.535/28.11.2013 a unui motostivuitor marca „ ***, capacitate de 1.5 t pentru o perioadă de 2 ani cu o chirie lunară stabilită la suma de 3621,26 lei, contractul fiind încheiat între inculpat, în calitate de reprezentant al SC SC SRL şi reprezentanţii SC M SRL.

Pentru a crea convingerea acestora în sensul că va achita chiria lunară aferentă contractului de închiriere, inculpatul a pus la dispoziţia acestora trei bilete la ordin, necompletate, emise de trei bănci diferite, de natură să garanteze plata chiriei.

Utilajul închiriat a fost livrat de către societatea proprietară la adresa indicată de către inculpat ca fiind punctul de lucru al societăţii, pe str. D din Municipiul Piteşti, în realitate fiind vorba de rampa de descărcare care fusese închiriată de la F.

Având în vedere că inculpatul procedase de o asemenea manieră în scopul intrării în posesia motostivuitorului, pentru a-l închiria părţii vătămate MI, a contactat-o telefonic imediat pe aceasta şi au convenit să se întâlnească a doua zi, iar partea vătămată să aibă bani asupra sa pentru a-l cumpăra.

Pentru a crea aparenţa că este o persoană de bună credinţă şi cu posibilităţi materiale, inculpatul i-a solicitat martorului BMS să-l transporte cu autoturismul său marca *** cu nr. de înmatriculare ***, în zona Podul Viilor, pentru a se întâlni cu partea vătămată, pe care a condus-o ulterior la spaţiul din str. D, pe care i l-a prezentat că îi aparţine, deşi făcea obiectul unui contract de închiriere.

După ce partea vătămată a vizualizat motostivuitorul, a convenit cu inculpatul la plata sumei de 9000 de lei, care i-a fost achitată de către aceasta, utilajul fiind transportat la domiciliul părţii vătămate de către martorul CF cu o autospecială marca I., fiindu-i achitată suma de 650 de lei pentru efectuarea transportului.

Inculpatul a emis factura seria *** în numele SC SC SRL, fiind menţionat preţul de vânzare la suma de 12.400 lei, iar la rubrica „ numele delegatului” s-a trecut numele de DIE.

Prin urmare, motostivuitorul a fost transportat la domiciliul părţii vătămate din comuna Izvoarele, judeţul Dâmboviţa, de către martorul CF.

Martorul MM, angajat al părţii civile SC M. SRL, l-a contactat telefonic pe inculpat la data de 29.11.2013 în vederea predării certificatului ISCIR al utilajului, însă inculpatul a amânat întâlnirea, motivând că are o zi foarte ocupată.

Ulterior, la data de 10.12.2013, martorul respectiv s-a deplasat la punctul de lucru al SC SC SRL de pe str. D prilej cu care a aflat că între timp inculpatul a vândut motostivuitorul închiriat şi a părăsit spaţiul pe care îl închiriase de le F.

Instanţa de fond a constatat, că este de precizat, că motostivuitorul a fost identificat de către organele de poliţie la data de 18.11.2013 în comuna Voineşti, judeţul Dâmboviţa, în detenţia părţii vătămate MI, acesta fiind ridicat şi lăsat în custodia SC M SRL, fiind depozitat în curtea sediului societăţii respective din comuna Mărăcineni.

Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că inculpatul, a intenţionat încă de la momentul abordării părţii vătămate MI în incinta Târgului Săptămânal din Municipiul Piteşti, să o inducă în eroare pe aceasta, sens în care i-a avansat o ofertă de vânzare a unui utilaj industrial la un preţ avantajos şi i-a creat convingerea acesteia că utilajul aparţine societăţii sale, aflată în insolvenţă, dar îl vinde la un preţ atât de mic întrucât are nevoie de bani.

În baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, a căutat un motostivuitor corespunzător caracteristicilor tehnice indicate de către partea vătămată MI şi sub aparenţa de seriozitate în relaţiile comerciale, a încheiat contractul de închiriere a motostivuitorului, în calitate de reprezentant al SC SC SRL cu SC M SRL, iar ulterior a obţinut prin manopere frauduloase, suma de 9000 de lei, care i-a fost achitată de către partea vătămată MI cu titlu de preţ al motostivuitorului.

În consecinţă, a apreciat instanţa de fond, prin exercitarea de manopere dolosive, în împrejurările expuse anterior, inculpatul a reuşit atât inducerea în eroare a părţii vătămate MI, cât şi a reprezentanţilor părţii vătămate SC M SRL, motiv pentru care în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale acestora sub aspectul laturii obiective şi subiective.

Este de precizat, că în temeiul art.386 Cpp, instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului din infracţiunea de înşelăciune în formă continuată în modalitatea prev. de art.215 alin.1, 2 şi 3 Cp cu aplic art.41 alin.2 Cp în două infracţiuni de înşelăciune, făcându-se aplicarea legii penale mai favorabile, conform art.5 Cp.

Avându-se în vedere că partea vătămată MI s-a împăcat cu inculpatul, în temeiul art.396 alin.6 Cpp comb cu art.16 alin.1 lit.g Cpp şi art.159 Cp, s-a încetat procesul penal, fiind incidentă una dintre cauzele care înlătură răspunderea penală.

Referitor la cealaltă infracţiune, la individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.74 Cp, respectiv împrejurările şi modalitatea de comitere a acesteia, prejudiciul cauzat părţii civile SC M SRL, faptul că planul infracţional a fost conceput şi executat în mod foarte elaborat de către inculpat, care a persistat în săvârşirea de astfel de infracţiuni, fiind liberat condiţionat la data de 17.04.2013 din executarea unei pedepse de 8 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea de fapte similare şi în raport de care se află în stare de recidivă postcondamnatorie.

Astfel, instanţa de fond l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, făcându-se şi aplicarea art.396 alin.10 Cpp, iar întrucât pe rolul Tribunalului Prahova se află o contestaţie la executare formulată de către inculpat, privind aplicarea legii penale mai favorabile referitor la pedeapsa de 8 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a,b Cp pe o perioadă de 3 ani aplicată prin sentinţa penală nr.510/06.11.2008, pronunţată de Tribunalul Prahova, iar inculpatul a fost condamnat numai pentru săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune, pentru cealaltă dispunându-se încetarea procesului penal, în temeiul art.61 alin.1 Cp s-a menţinut liberarea condiţionată privind restul de pedeapsă de 826 de zile rămas neexecutat, dispunându-se ca pedeapsa să se execute prin privare de libertate, în condiţiile art.60 Cp.

În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a Cpp, s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 06.01.2014 la zi.

În temeiul art. 242 alin. 2 Cpp comb. cu art. 202 alin. 1 Cpp, s-a respins ca nefondată cererea formulată de inculpat, având ca obiect înlocuirea arestării preventive, având în vedere că în raport de gravitatea infracţiunii comise, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului, care a persistat în săvârşirea de infracţiuni contra patrimoniului, singura măsură preventivă de natură să conducă la realizarea scopului prev. de art.202 alin.1 Cpp este cea a arestării preventive.

În temeiul art. 399 alin. 1 Cpp comb. cu art. 404 alin. 4 lit. b Cpp şi art. 223 alin. 2 Cpp, s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, fiind incident în continuare cazul prev. de art.223 alin.2 Cpp.

În temeiul art. 71 Cp, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b Cp pe perioada executării pedepsei.

În temeiul art. 404 alin. 4 lit. f Cpp, s-a dispus restituirea motostivuitorului marca „***, capacitate 1,5 tone, părţii vătămate SC M SRL, în custodia căreia se află în prezent, fiind depozitat în curtea societăţii comerciale respective.

Impotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti şi inculpatul.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti critică sentinţa sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, susţinând, în esenţă, prin motivele invocate atât în scris, cât şi oral, următoarele:

-Prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.244 alin.1 şi 2 Cod penal, care este o lege penală mai favorabilă, întrucât este prevăzută posibilitatea împăcării, dar nu a fost respectată decizia Curţii Constituţionale vizând aplicarea legii mai favorabile, ca instituţii globale şi nu autonome, deoarece, în cauză, s-a făcut aplicarea şi a altor prevederi legale, ce vizează vechiul cod penal.

-In mod greşit, prima instanţă nu a dispus revocarea restului de pedeapsă de 826 zile, rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, impunându-se revocarea acestui rest, fără a se menţine liberarea condiţionată, aşa cum greşit a procedat prima instanţă.

-Nu a fost făcută o justă individualizare a pedepsei, având în vedere că inculpatul a săvârşit infracţiunile din această cauză la scurt timp după liberarea sa condiţionată, astfel că se impunea aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mare.

Inculpatul a criticat sentinţa sub aspectul individualizării pedepsei, în sensul că se impunea aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mic decât cel stabilit de prima instanţă.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, potrivit prevederilor art.417 şi art.418 Cod pr.penală, Curtea constată că numai apelul parchetului va fi admis, pentru considerentele ce vor urma:

Astfel, în cauză, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.244 alin.1 şi 2 Cod penal, cu referire la partea vătămată S.C. M S.R.L., încetându-se procesul penal pentru aceeaşi infracţiune prevăzută de art.244 alin.1 şi 2 Cod penal, cu referire la partea vătămată MI.

In fapt, s-a reţinut că inculpatul, a intenţionat încă de la momentul abordării părţii vătămate MI în incinta Târgului Săptămânal din Municipiul Piteşti, să o inducă în eroare pe aceasta, sens în care i-a avansat o ofertă de vânzare a unui utilaj industrial la un preţ avantajos şi i-a creat convingerea acesteia că utilajul aparţine societăţii sale, aflată în insolvenţă, dar îl vinde la un preţ atât de mic întrucât are nevoie de bani.

În baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, a căutat un motostivuitor corespunzător caracteristicilor tehnice indicate de către partea vătămată MI şi sub aparenţa de seriozitate în relaţiile comerciale, a încheiat contractul de închiriere a motostivuitorului, în calitate de reprezentant al SC SC SRL cu SC M SRL, iar ulterior a obţinut prin manopere frauduloase, suma de 9000 de lei, care i-a fost achitată de către partea vătămată MI cu titlu de preţ al motostivuitorului.

În consecinţă, a apreciat instanţa de fond, prin exercitarea de manopere dolosive, în împrejurările expuse anterior, inculpatul a reuşit atât inducerea în eroare a părţii vătămate MI, cât şi a reprezentanţilor părţii vătămate SC M SRL, motiv pentru care, a apreciat, că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, reţinută ca fiind săvârşită prin cele două acte repetate, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul fiind, de altfel, trimis în judecată prin rechizitoriu, pentru infracţiunea prevăzută de art.215 alin.,1, 2 şi 3 Cod penal, anterior, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, anterior.

Făcând aplicarea prevederilor art.5 şi apreciind că legea mai favorabilă este legea nouă, instanţa a condamnat pe inculpat numai pentru infracţiunea prevăzută de art.244 alin.1 şi 2 Cod penal, cu referire la partea vătămată S.C. M S.R.L., încetând procesul penal pentru aceeaşi infracţiune cu referire la partea vătămată MI, căreia i-a achitat suma de 9.000 lei cu care o înşelase, cu titlu de preţ al motostivuitorului, întrucât aceasta s-a împăcat cu inculpatul.

Având în vedere starea de fapt menţionată, precum şi situaţia că inculpatul a fost condamnat potrivit noii legi, şi anume potrivit dispoziţiilor art.244 alin.1 şi 2 Cod penal, desigur cu aplicarea art.5 Cod penal, dar în cauză au fost reţinute recidiva prev. de art.37 lit.a Cod penal, anterior, şi prevederile art.61 alin.1 Cod penal, anterior, vizând liberarea condiţionată, Curtea constată, în aplicarea deciziei Curţii Constituţionale nr.265 din 6 mai 2014, că în cauză se impunea o hotărâre dată prin raportare la criteriul instituţiilor procesuale ce trebuiesc privite în mod global şi nu autonom, fără a fi combinate dispoziţiile din vechiul cod penal, cu cele din actualul cod penal, cum greşit a procedat prima instanţă.

Aprecierea, însă, a legii penale mai favorabile, prin prisma instituţiilor procesuale penale fie din legea veche, fie din legea nouă, se face pe baza mai multor criterii, printre care, poate cel mai important, este cel al tratamentului sancţionator privind pedeapsa, având în vedere starea de recidivă a inculpatului.

Or, Curtea constată că dată fiind starea de recidivă postcondamnatorie, dacă s-ar face aplicarea noii legi, prin raportare la infracţiunea reţinută de prima instanţă, conform prevederilor art.244 alin.1 şi 2 Cod penal, se ajunge la un cumul obligatoriu dintre pedeapsa aplicată în această cauză şi pedeapsa anterioară neexecutată ori restul rămas neexecutat din aceasta, rest care este de 896 zile, urmare a liberării condiţionate. Mai exact, la pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată în această cauză pentru infracţiunea prevăzută de art.244 alin.1 şi 2 Cod penal – este adevărat, numai un act al infracţiunii continuate de înşelăciune, întrucât pentru celălalt act părțile s-au împăcat – se adaugă 896 de zile, rezultând o pedeapsă de peste 4 ani, care este mai mare decât pedeapsa la care se poate orienta instanţa, potrivit legii vechi, în apelul parchetului, care solicită majorarea pedepsei – majorare justificată, având în vedere antecedentele penale ale inculpatului - pedeapsă pe care Curtea o apreciază la un cuantum de 3 ani închisoare, menţinând, totodată, şi liberarea condiţionată, aşa cum a hotărât prima instanţă.

Ca atare, chiar dacă infracţiunea prevăzută de art.215 alin.1, 2 şi 3 Cod penal, ce urmează a fi reţinută în cauză, urmare înlăturării dispoziţiei de schimbare a încadrării juridice, prevede pedeapsa cu limite situate între 3 şi 15 ani, comparativ cu limitele mult mai mici între 1 şi 5 ani, cu referire la infracţiunea corespondentă prevăzută de art.244 alin.1 şi 2 Cod penal, şi chiar dacă este înlăturată şi dispoziţia de încetare a procesului penal, cu privire la cel de-al doilea act material, cu referire la partea vătămată MI, totuşi, luând în considerare pedeapsa mai uşoară ce se poate aplica între aceste limite prevăzute de art.215 alin.1, 2 şi 3 Cod penal, anterior, prin orientarea către limita minimă de 3 ani, aşa cum s-a arătat mai sus, în condiţiile în care se reţine chiar şi agravanta în formă continuată a acesteia, prin aplicarea prevederilor art.41 alin.2 Cod penal, anterior, la fel şi recidiva prevăzută de art.37 lit.a Cod penal, anterior, cu trimitere la art.61 Cod penal, anterior, totuşi şi în astfel de situaţii, tot prevederile codului penal anterior sunt mai favorabile, întrucât sporul ce poate fi dat pentru infracţiunea continuată este facultativ, iar recidiva prevăzută de art.37 lit.a Cod penal, anterior, cu referire la art.61 lit.a Cod penal, anterior, nu implică o adăugare a unui rest de pedeapsă, aşa cum ar fi fost cazul dacă s-ar fi reţinut prevederile art.43 alin.2 din actualul cod penal.

Aşadar, faţă de cele arătate, Curtea, în baza art.421 pct.2 lit.a Cod pr.penală, a admis apelul formulat de parchet, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală şi, rejudecând, a înlăturat dispoziţia de schimbare a încadrării juridice a faptelor, precum şi dispoziţia de încetare a procesului penal.

În baza art. 215 alin. 1, 2 şi 3 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior şi art. 37 lit. a Cod penal anterior, a fost condamnat inculpatul, la 3 ani închisoare, în condiţiile art. 57 Cod penal anterior.

În baza art.71 Cod penal anterior, au fost interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal anterior.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale, privind menţinerea liberării condiţionate, privind restul de pedeapsă de 896 zile, rămas neexecutat, aşa cum a hotărât prima instanţă.

In baza art. 424 alin.3 Cod pr.penală, a fost dedusă perioada arestării preventive din data de 12 mai 2014, data pronunţării sentinţei atacate, şi 9 octombrie 2014, data pronunţării prezentei decizii.

In ceea ce priveşte apelul declarat de inculpat, având în vedere antecedentele penale ale acestui şi luând în considerare starea de fapt, aşa cum a fost arătată mai sus, corespunzător activităţii infracţionale desfăşurată de inculpat, o activitate infracţională cu un grad de pericol social ridicat, Curtea a apreciat că nu se impune reducerea pedepsei, aşa cum solicită inculpatul, cu atât mai mult cu cât instanţa se orientează la o agravare a situaţiei inculpatului în apelul parchetului, prin orientarea la o pedeapsă de 3 ani, mai mare decât cea de 2 ani aplicată de prima instanţă.

Ca atare, Curtea, în baza art.421 pct.1 lit.b Cod pr.penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.