Secţia I civilă Stabilirea cuantumului indemnizaţiilor cenzorilor din cadrul regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale

Art. 8 şi art. 98 alin1 lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată
În cazul în care în statul solicitant a fost pronunţată o hotărâre de condamnare pe numele persoanei a cărei predare se solicită în baza unui mandat european de arestare, iar pedeapsa aplicată a fost executată în întregime, instanţa va refuza executarea mandatului european de arestare, întrucât, în caz contrar s-ar încălca principiul non bis in idem.
(Sentinţa penală nr. 172/F/27 octombrie 2014)
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a sesizat instanţa cu punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Judecătoria de primă instanţă Munchen – Germania la data de 28 august 2014, prin care se solicită reţinerea, arestarea şi predarea persoanei solicitate.

Parchetul a solicitat arestarea persoanei solicitate în vederea predării.

Din probele administrate în cauză, Curtea a reţinut următoarele:

Autorităţile judiciare din Germania – Judecătoria de primă instanţă Munchen, la data de 28 august 2014, au emis un mandat european de arestare, solicitând predarea persoanei solicitate.

Mandatul european de aretare a fost depus la dosar, tradus în limba română, de către parchet.

Din conţinutul mandatului european de arestare rezultă că se solicită arestarea şi predarea sus-numitului, având în vedere că acesta este acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, constând în aceea că, la data de 14 august 2013, în jurul orei 23.10, împreună cu învinuiţii CSC, ME şi FB, care se asociaseră în prealabil într-un grup infracţional organizat pentru săvârşirea în mod continuu de fapte penale, în localitatea Wolffratshausen – Germania, strada W, au spart lacătul care asigura bicicleta tip Mountainbike, a părţii vătămate JS, pe care au sustras-o cu scopul de a-şi însuşi acest bun. Se menţionează că valoarea bunului sustras este de 2000 de euro.

Persoana solicitată a fost identificată, audiată şi reţinută de către parchet. Prin ordonanţa de reţinere dată la 14 octombrie 2014 în dosarul nr.7526/II/5/2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, s-a dispus reţinerea persoanei solicitate, pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 14 octombrie 2014, până la data de 15 octombrie 2014, ora 16.00.

Persoana solicitată a fost prezentată Curţii de Apel Piteşti în vederea executării mandatului european de arestare.

Persoana solicitată a fost audiată de către instanţă la data de 15 octombrie 2014, prilej cu care a arătat că nu are obiecţiuni în legătură cu datele de stare civilă personală, a luat cunoştinţă de Semnalarea introdusă în spaţiul Schengen emisă împotriva sa a cărui conţinut este identic cu mandatul european de arestare. A precizat însă că a fost cercetat, judecat şi condamnat pentru această faptă de către autorităţile judiciare din Austria şi a executat pedeapsa aplicată, respectiv 8 luni închisoare cu executare, 2 ani cu suspendare, şi 5 ani interdicţia de a mai intra pe teritoriul Austriei.

Pentru susţinerea apărării formulate, a depus la dosar acte justificative în limba germană.

Prin încheierea din data de 15 octombrie 2014, Curtea a respins propunerea parchetului de arestare preventivă a persoanei solicitate şi a aplicat acestuia măsura controlului judiciar. A fixat un nou termen de judecată în vederea traducerii în limba română a actelor judiciare depuse la dosar de către inculpat.

Prin încheierea din data de 17 octombrie 2014, Curtea a respins cererea parchetului privind aplicarea măsurii arestării la domiciliu a persoanei solicitate, a dispus menţinerea măsurii controlului judiciar faţă de persoana solicitată şi a fixat un nou termen pentru a se depune la dosar traducerea actelor judiciare pe care persoana solicitată le invocă în apărarea sa.

La data de 27 octombrie 2014, instanţa a procedat la reaudierea persoanei solicitate în legătură cu datele cuprinse în mandatul european de arestare. Din declaraţia acestuia se reţine că nu are obiecţii în ceea ce priveşte identitatea, a luat cunoştinţă de conţinutul mandatului european de arestare şi a precizat că a săvârşit fapta pentru care este învinuit, respectiv furtul unei biciclete, dar a fost cercetat, judecat şi condamnat împreună cu alte persoane, inclusiv pentru această faptă de către autoritățile judiciare din Germania. A executat pedeapsa aplicată şi a acoperit prejudiciul prin restituirea bunului, întrucât a fost condus de autorităţile judiciare din Austria în Germania la partea civilă, căreia i s-a predat bicicleta. Invocă din nou, în susţinerea celor afirmate, hotărârea de condamnare a autorităţilor judiciare din Austria, pe care o depune la dosar. A afirmat că nu poate preciza localitatea de unde a sustras bicicleta, dar învederează că nu a mai săvârşit alte fapte de furt pe teritoriul Germaniei în afară de cea menţionată în hotărârea judecătorească. Nu a avut reprezentarea dacă se află pe teritoriul Germaniei sau Austriei în momentul săvârşirii faptei.

La dosarul cauzei s-au depus traducerile în limba română a actelor judiciare invocate de către persoana solicitată.

Examinând conţinutul acestor documente, Curtea reţine că, prin actul de acuzare al Tribunalului Innsbruck, ME (persoana solicitată), CSC şi FB au fost învinuiţi că „în colaborare conştientă şi voită” au sustras bunuri mobile în valoare de 3000 de euro, cu intenţia de a şi le însuşi pe nedrept şi de a-şi asigura un venit permanent din săvârşirea unor astfel de infracţiuni, reţinându-se un prejudiciu total de 10.000 de euro.

Se menţionează în actul de acuzare că, în noaptea de 13/14 august 2013, învinuiţii au forţat rastelul pentru biciclete, montat pe un autoturism, şi au sustras două biciclete Montainbike în valoare totală de 1600 de euro. Faptele sunt descrise pe larg în actul de acuzare.

La dosar se află şi comunicarea hotărârii pronunţate de către Tribunalul Innsbruk din Austria din care rezultă că, la data de 28 .11.2013, persoana solicitată a fost condamnată definitiv în dosarul instanţei cu nr. 37 Hv 133/13/p la o pedeapsa privativă de libertate de 2 ani, din care s-a dispus suspendarea condiţionată pentru 16 luni, pentru infracţiunile prev. de art. 127, 129 şi 130 din Codul penal austriac. Prin comunicarea respectivă i se aduce la cunoştinţă persoanei solicitate că i se interzice intrarea pe teritoriul Austriei.

La dosar există şi o dovadă privind executarea pedepsei aplicate prin hotărârea mai sus-menţionată. Din acest document rezultă că persoana solicitată a executat pedepsele aplicate atât prin privare de libertate, cât şi în alte modalităţi dispuse de către instanţă.

De precizat că actul de acuzare al Tribunalului Innsbruk face referire la dosarul nr. 37 Hv 133/13p-43, respectiv numărul de dosar la instanţei în care s-a şi pronunţat hotărârea de condamnare pentru acuzaţiile aduse persoanei solicitate, acuzaţii menţionate mai sus.

În raport cu probele administrate, Curtea constată că există identitate între fapta menţionată în actele judiciare ale Tribunalului Innsbruck pentru care ME a fost condamnat de autorităţile judiciare austriece şi a executat condamnarea şi, respectiv, fapta pentru care autorităţile judiciare din Germania solicită predarea sus-numitului în vederea cercetării şi judecării.

Potrivit dispoziţiilor art. 98 alin. 1 lit. a din Legea nr 302/2004, există motiv de refuz al executării mandatului european de arestare în situaţia în care din informaţiile de care dispune instanţa rezultă că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată.

Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile de lege mai sus menţionate. Persoana solicitată ME a fost judecată definitiv pentru săvârşirea infracţiunii de furt al unei biciclete, săvârşită în noaptea de 13/14 august 2013, de către autoritățile judiciare al Landului Innsbruck, pronunţându-se o hotărâre de condamnare în dosarul nr. 37 Hv 133/13p -43 al instanţei. Pedeapsa aplicată a fost executată în întregime, în acest sens depunându-se la dosar actele traduse în limba română.

Având în vedere cele mai sus expuse, Curtea a respins cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

În baza disp. art. 98 alin. 1 lit. a din Legea nr. 302/2004, s-a refuzat executarea mandatului european de arestare emis la data de 28 august 2014 de autoritățile judiciare din Germania şi predarea persoanei solicitate.

În temeiul disp. art. 242 alin. 1 Cod de procedură penală, a fost revocată măsura preventivă a controlului judiciar dispusă împotriva persoanei solicitate.
7. Motive de revocare a măsurii controlului judiciar legal dispuse şi menţinute în etapa camerei preliminare, după pronunţarea de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 712 din 4.12.2014.

Art. 211-217 Cod procedură penală

Decizia Curţii Constituţionale nr. 712 din 4.12.2014

O.U.G. nr. 82/2014
Măsura controlului judiciar legal dispusă şi menţinută în etapa camerei preliminare nu poate fi revocată după pronunţarea de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 712 din 4.12.2014 prin care s-a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 211-217 Cod procedură penală.

De asemenea, ascultarea inculpaţilor, în etapa judecăţii, potrivit art. 378 Cod procedură penală, nu poate constitui un motiv de revocare a controlului judiciar, atâta vreme cât raţiunea luării acestei măsuri a fost de a se asigura buna desfăşurare a procesului penal şi administrarea în bune condiţii a probei testimoniale.

(Încheierea penală nr. 192/F/08 Decembrie 2014)
La data de 2 decembrie 2014, inculpaţii CA şi PC au solicitat revocarea controlului judiciar, pe motiv că nu mai subzistă condiţiile prevăzute de art. 202 alin. 1 din noul Cod de procedură penală, întrucât nu s-a invocat de instanţă şi nici nu s-a motivat existenţa unor temeiuri noi care să justifice prelungirea măsurii preventive - aşa cum prevăd dispoziţiile art. 207 alin. 4 Cod de procedură penală - şi nici nu s-a invocat vreo împrejurare nouă care să determine menţinerea controlului judiciar.

Inculpatul PC a precizat că, la acest moment procesual, nu mai poate influenţa buna desfăşurare a procesului penal, nu s-a sustras de la judecată şi nu există riscul să mai săvârşesc vreo infracţiune, având în vedere pregătirea profesională, vârsta de 58 ani şi lipsa cazierului judiciar.

Totodată, a precizat că cele două condiţii prevăzute de art. 202 alin. 4 lit. b Cod de procedură penală nu sunt întrunite în cauza de faţă, lucru demonstrat din probele de la dosar şi din evoluţia dosarului până în prezent, de la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară şi până la faza de judecată, că până în prezent a respectat toate măsurile impuse de instanţa de judecată în ceea ce priveşte interdicţia de a lua legătura cu celalalt coinculpat, domnul CA, deoarece din anul 2012 şi până în prezent nu l-a contactat pe acesta din urmă, nici direct, nici telefonic, şi nu are niciun interes să iau legătura cu acesta în legătura cu evoluţia procesului, deoarece este nevinovat, nu a contactat pe nimeni, nu a promis nimănui că are relaţii la instanţele de judecată din raza Curţii de Apel Piteşti şi nici nu a primit vreo sumă de bani, în euro sau în lei, de la nici o persoană.

A mai arătat inculpatul că aceeaşi situaţie se poate constata şi cu privire la atitudinea sa faţă de martorii din cauză, nu a încercat să contacteze pe nimeni până în prezent şi nu există la dosar nicio dovadă reprezentată de interceptări telefonice în care ar fi vorbit cu vreunul dintre martorii din dosar sau ar fi încercat să-i influenţeze pe aceştia, în condiţiile în care toţi martorii sunt în diferite penitenciare din ţară, iar martorii solicitaţi de acesta nu au fost identificaţi de autorităţile romane şi nu li s-a luat declaraţie la Parchet.

În ce-l priveşte pe inculpatul CA, acesta a mai adus ca argumente, în sprijinul cererii sale, faptul că nu mai are calitatea de avocat din luna iunie 2014, astfel că măsura obligatorie luată împotriva sa, de a nu mai exercita profesia, este lipsită de eficienţă.

Faptul că instanţa a constatat legalitatea probelor efectuate de organul de urmărire penală, este lipsită de orice relevanţă, întrucât Curtea Constituţională, la data de 11 noiembrie 2014, a declarat neconstituţionale, cu unanimitate de voturi, dispoziţiile art. 345 alin. 1, art. 346 alin. 1 şi art. 347 alin. 3 Cod de procedură penală, potrivit cărora judecătorul de cameră preliminară se pronunţă fără participarea procurorului şi a inculpatului.

În final, a subliniat inculpatul că nu s-a invocat de instanţă şi nici nu s-a motivat existenţa unor temeiuri noi care să justifice prelungirea măsurii preventive, aşa cum cer dispoziţiile art. 207 alin. 4 Cod de procedură penală, şi nici nu s-a invocat vreo împrejurare nouă care să determine menţinerea controlului judiciar.

Inculpatul PC a mai formulat o cerere subsidiară celei de revocare, şi anume de a i se permite depăşirea limitelor teritoriale ale ţării în perioada 04.01.2015 – 09.01.2015, în vederea deplasării în Italia, în oraşul Bergamo,

pentru negocierea unui contract comercial de colaborare între S.C. CP S.R.L., în calitate de administrator şi director general, şi firma italiană B S.R.L. Bergamo, reprezentată de MC.

A subliniat faptul că invitaţia în Italia, la Bergamo, s-a făcut personal, prezenţa sa fiind necesară în vederea negocierii clauzelor unor contracte comerciale de colaborare. Inculpatul PC a solicitat instanţei a se avea în vedere conduita sa atât în faza de urmărire penală, cât şi după trimiterea în judecată, acesta respectând toate obligaţiile stabilite în sarcina sa prin măsura controlului judiciar dispusă de judecătorul de drepturi şi libertăţi şi judecătorul de cameră preliminară.

Analizând cererile cu soluţionarea cărora cei doi inculpaţi au învestit Curtea, se constată următoarele:

La termenul din data de 07.07.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispuse faţă de cei doi inculpaţi, CA şi PC.

În baza art. 207 alin. 4 Cod de procedură penală, a fost menţinută această măsură şi s-a dispus înlocuirea obligaţiilor stabilite în sarcina acestora potrivit art. 215 alin. 2 lit. a) Cod de procedură penală, de a nu părăsi judeţul Argeş, pentru inculpatul CA şi, respectiv, localitatea de domiciliu, pentru inculpatul PC, cu obligaţia de a nu depăşi limita teritorială a României.

Pentru a dispune aceasta, judecătorul a constatat că temeiul adoptării măsuri preventive faţă de inculpaţi a fost art. 211 Cod de procedură penală raportat la art. 202 alin. 1 Cod de procedură penală, iar acest temei subzistă şi nu au fost identificate aspecte de nelegalitate care să vă atragă revocarea.

În continuare, la data de 12 septembrie 2014, judecătorul de cameră preliminară, învestit fiind cu cererile de revocare a măsurii preventive dispuse împotriva inculpaţilor, a procedat din nou la o analiză a temeiurilor care au stat la baza adoptării acestora şi a apreciat că obligaţiile şi interdicţiile impuse inculpaţilor prin menţinerea controlului judiciar constituie o garanţie a bunei desfăşurări a procesului penal în faza judecăţii.

Cererile de revocare a măsurii a măsurii controlului judiciar formulate de inculpaţi la data de 02.12.2014, în care sunt aduse ca argumente, printre altele, şi aspecte care ţin de legalitatea măsurii, declararea ca neconstituţionale ale anumitor dispoziţii din Codul de procedură penală privitoare la Camera preliminară sunt neîntemeiate, după cum se va arăta în continuare:

Decizia Curţii Constituţionale nr. 641 din data de 11.11.2014 a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 05.12.2014, iar potrivit art. 11 din Legea nr. 47/1992, modificată şi completată, această decizie are putere numai pentru viitor.

Soluţia adoptată de judecătorul de cameră preliminară în cauza pendinte, de începere a judecăţii, a rămas definitivă, fiind confirmată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea din data de 16.10.2014.

Prin urmare, toate actele îndeplinite în etapa camerei preliminare rămân valabil întocmite, cu menţiunea că aspecte privitoare la nelegalitatea probelor, din cele menţionate la art. 101 şi 102 Cod de procedură penală, vor putea fi discutate oricând pe parcursul procedurilor.

Tot astfel, Decizia Curţii Constituţionale din data de 04.12.2014, prin care s-a hotărât că prevederile art. 211 – 217 Cod de procedură penală sunt neconstituţionale, prin faptul că nu este prevăzută durata măsurii preventive a controlului judiciar (decizie ce nu a fost încă publicată), nu poate avea ca efect revocarea acestei măsuri, atâta vreme cât a fost dispusă cu respectarea condiţiilor cerute de lege la data adoptării ei.

Relativ la aspectele de netemeinicie la care se face referire în cererile inculpaţilor:

Ascultarea inculpaţilor în etapa judecăţii, potrivit art. 378 Cod de procedură penală, nu poate constitui un motiv de revocare a controlului judiciar, atâta vreme cât raţiunea luării acestei măsuri a fost de a se asigura buna desfăşurare a procesului penal şi administrarea în bune condiţii a probei testimoniale, iar acest temei subzistă.

De aceea, Curtea a respins cererile de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar, ca nefondate, în temeiul art. 242 alin. 1 Cod de procedură penală.

Asupra cererii de autorizare a părăsirii teritoriului României în perioada 04.01.2015 – 09.01.2015, formulate de inculpatul PC:

Inculpatul a cerut a i se aproba deplasarea în afara graniţelor ţării, în Italia, pentru perioada menţionată, arătând în motivare că a primit o invitaţie scrisă din partea unei firme italiene, parteneră de afaceri, pentru a încheia contracte de colaborare în domeniul turismului. Perfectarea acestor contracte este o atribuţie exclusivă a administratorului ceea ce ar impune prezenţa personală a inculpatului la Bergamo, iar prin derularea afacerilor în Republica Italia se urmăreşte dezvoltarea zonei Argeş – Muscel şi crearea de oportunităţi pentru cetăţenii din această zonă.

Se invocă buna comportate a inculpatului pe parcursul procesului, atât în faza de urmărire penală, cât şi după trimiterea în judecată.

Cererea este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare, atâta vreme cât motivele invocate şi invitaţia depusă în dovedirea lor nu sunt de natură a convinge instanţa că doar inculpatul ar putea perfecta contracte comerciale cu societatea comercială din Italia, pe de o parte, iar pe de altă parte invitaţia respectivă nu este de natură a proba caracterul necesar şi urgent al deplasării.

Faţă de această situaţie, în baza art. 215 alin. 8 Cod de procedură penală, Curte a respins cererea.

8. Condiţiile necesare pentru luarea măsurii internării medicale provizorii a inculpatului. Nerespectarea obligaţiei de a se prezenta la instanţă, impusă în cadrul controlului judiciar.

Art. 215 alin. 7 Cod procedură penală

Art. 247 Cod procedură penală

Art. 248 Cod procedură penală
Arestarea inculpatului pentru nerespectarea obligaţiei de a se prezenta la instanţă, impusă în cadrul controlului judiciar, se dispune în cazul în care a fost făcută dovada relei-credinţe a acestuia. Atâta vreme cât actele medicale au confirmat că are o sănătate precară, lipsa inculpatului la termenele de judecată este justificată.

Pentru a fi luată măsura internării medicale provizorii a inculpatului este necesar ca instanţa să fie legal sesizată, în conformitate cu art. 248 alin. 13 Cod procedură penală şi să existe un pericol concret şi actual pentru siguranţa publică, conform alin 1. al art. 247 Cod procedură penală.
(Decizia penală nr. 208/11 noiembrie 2014)
Prin încheierea penală din data de 22 octombrie 2014 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, s-a respins ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpat, formulată din oficiu de instanţă, cu măsura arestării preventive.

Totodată, s-a respins ca inadmisibilă propunerea procurorului de a obliga provizoriu la tratament medical pe acelaşi inculpat, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reţinut următoarele:

Prin încheierea din 14.03.2012, Tribunalul Vâlcea a dispus luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara faţă de inculpat şi alţi doi coinculpaţi.

La data de 17.02.2014, s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara faţă de cei trei inculpaţi şi, în baza art. 211 alin. 2 raportat la art. 214 din Codul de procedură penală, a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de aceştia, inclusiv faţă de inculpat. Totodată, i s-a impus inculpatului, printre altele, să respecte obligaţia de a se prezenta la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, conform art. 215 alin. 1 Cod procedură penală.

La termenele de judecată ulterioare, din data de 26.03.2014, 14.04.2014 şi, respectiv, 23.07.2014, inculpatul a lipsit, fiind reprezentat şi asistat de avocat ales. Constatând absenţa nejustificată de la judecată a inculpatului, instanţa, din oficiu, a pus în discuţie înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar luată la data de 17.02.2014.

Asupra cererii de înlocuire a măsurii controlului judiciar, instanţa a amânat pronunţarea, iar cu ocazia rejudecării acestei cereri, la termenul de judecată din data de 22.10.2014, a fost audiat inculpatul, care a susţinut că de la luarea măsurii controlului judiciar din 17.02.2014 şi până la termenul de judecată din 14.04.2014 nu s-a prezentat pentru că suferă de o depresie psihică şi urmează tratamentul medical prescris de medici, că în această perioadă instanţa nu a dispus să fie chemat la fiecare termen de judecată, astfel că nu a dat dovadă de rea - credinţă.

Din actele medicale depuse la dosar, Tribunalul a constatat că într-adevăr inculpatul este bolnav, că a fost internat în mai multe spitale şi că medicii i-au prescris să urmeze un tratament în vederea însănătoşirii. Prin raportul de expertiză medico - legală nr.1297/05.08.2013 întocmit de I.M.L. Craiova s-a concluzionat că inculpatul suferă de „tulburare depresivă majoră reactivă, cu atacuri de panică”.

În contextul în care cauza penală nu s-a soluţionat până în prezent, în principal, din cauza neefectuării expertizei topo-cadastrale dispuse, şi nu din cauza conduitei procesuale a inculpatului, cererea pusă în discuţie din oficiu de către instanţa de fond a fost apreciată ca inadmisibilă, motiv pentru care a fost respinsă.

Referitor la propunerea procurorului, formulată pentru prima dată la instanţa de apel în calea de atac şi reiterată cu ocazia rejudecării, de a se dispune luarea faţă de inculpat a măsurii de siguranţă a obligării provizorii la tratament medical, în al doilea ciclu procesual, Tribunalul a apreciat-o ca fiind inadmisibilă, întrucât, pe de o parte, această măsură nu poate face obiectul rejudecării, deoarece nu a fost făcută la fond în primul ciclu procesual, iar pe de altă parte, Curtea a dispus ca în rejudecare să fie verificate aspectele în legătură cu cererea de înlocuire şi nu a propunerii luării măsurii de siguranţă faţă de inculpat.

Prin urmare, Tribunalul a constatat că în această fază procesuală nu sunt incidente dispoziţiile prevăzute de art. 246 alin. 11 Cod procedură penală, procurorul de şedinţă având posibilitatea legală să propună instanţei care judecă fondul la termenele următoare oportunitatea luării acestei măsuri de siguranţă.

Împotriva acestei încheieri, a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Piteşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând desfiinţarea acesteia şi, pe fond, admiterea solicitării arestării preventive a inculpatului, pentru următoarele considerente: 1)în mod greşit prima instanţă a constatat că înscrisurile medicale depuse la dosar fac dovada imposibilităţii prezentării inculpatului la cele 13 termene de judecată; 2) în cauză se impunea obligarea provizorie a inculpatului la tratament medical; 3) prima instanţă nu s-a conformat hotărârii instanţei de control judiciar.

În dezvoltarea criticilor formulate, procurorul a arătat că înscrisurile medicale depuse la dosar nu fac dovada imposibilităţii prezentării inculpatului la 13 termene de judecată.

S-a apreciat de către contestator că inculpatul a încălcat cu rea - credinţă obligaţiile ce i-au revenit deşi, potrivit încheierilor de şedinţă din 14.03.2012 şi 17.02.2014, pronunţate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 1043/90/2012, i s-a atras atenţia că trebuie să respecte pe durata controlului judiciar toate obligaţiile ce i-au fost impuse.

Reaua credinţă a inculpatului reiese din următoarele împrejurări: inculpatul nu a solicitat, în scris, în temeiul art. 364 alin. 4 Cod procedură penală, să fie judecat în lipsă; a solicitat suspendarea judecăţii, în baza art. 367 alin. 1 Cod procedură penală, dar expertiza medico - legală a concluzionat în sensul că inculpatul nu suferă de o boală gravă care l-ar împiedica să participe la judecată; a lipsit la nenumărate termene de judecată, iar o parte din actele medicale depuse la dosar sunt pro causa.

În rejudecarea cauzei, instanţa de fond a respins propria-i solicitare, cu privire la înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive faţă de inculpat.

Motivarea generală a instanţei, prezentată ca urmare a eludării dispoziţiilor obligatorii ale instanţei de control judiciar, nu poate să fie primită. Nu s-a analizat situaţia prezentată în concluziile scrise depuse de reprezentantul Direcţiei Naţionale Anticorupţie la data de 18.06.2014, pentru niciunul din cele 13 termene de judecată la care inculpatul a lipsit nemotivat şi nu s-au combătut în nici un fel argumentele prezentate de procuror. Nu s-au indicat în mod concret actele medicale care ar fi justificat, în opinia instanţei, absenţa inculpatului la cele 13 termene de judecată, chiar dacă prin decizia instanţei de control judiciar s-a menţionat necesitatea verificării tuturor aspectelor ce formează obiectul concluziilor scrise formulate de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti şi nu s-a solicitat primei instanţe să i-a în considerare doar perioada cuprinsă între 17.02.2014 şi până în prezent.

În continuare, procurorul susţine că se impunea ca prima instanţă să dispună obligarea provizorie a inculpatului la tratament medical, în acord cu dispoziţiile art. 246 alin. 11 Cod procedură penală combinat cu art. 245 Cod procedură penală. La dosarul cauzei există mai multe acte medicale emise de medici de specialitate, precum şi raportul de expertiză medico - legală nr. 1297 din 05.08.2013 emis de I.M.L. Craiova, conform cărora inculpatul suferă de „tulburare depresivă majoră reactivă, cu atacuri de panică”, fiindu-i prescris de către medici specialişti tratamentul medical ambulatoriu pe care trebuie să-1 urmeze până la însănătoşire.

Obligarea provizorie la tratament medical se impune în vederea însănătoşirii inculpatului, dar şi a evitării comportamentului anterior, de permanentă apelare la serviciile medicale, în preajma sau chiar în zilele termenelor de judecată şi de absenţă nejustificată în faţa primei instanţe.

Prima instanţă a apreciat în mod eronat că solicitarea formulată de procuror pentru prima oară la instanţa de control judiciar şi reiterată cu ocazia rejudecării în faţa primei instanţe apare ca fiind inadmisibilă, întrucât dispoziţiile legale nu fac distincţie între soluţionarea fondului cauzei şi rejudecarea fondului.

În final, se mai susţine că instanţa de rejudecare nu s-a conformat hotărârii instanţei de control judiciar, aspect ce conferă nelegalitate încheierii penale contestate,încheiere care este nemotivată.

Prin decizia instanţei de control judiciar s-a solicitat instanţei de fond să examineze fiecare susţinere pro şi contra a inculpatului, apărătorului acestuia, celorlalte părţi şi procurorului ca o garanţie împotriva arbitrariului, în favoarea transparenţei actului de justiţie şi a controlului judiciar. Se constată că, prin decizia de desfiinţare a încheierii contestate nu se solicită primei instanţe să analizeze cererea de înlocuire a controlului judiciar doar pe perioada 17.02.2014 şi până în prezent, ci pe întreaga perioadă în care faţă de inculpat a fost luată o măsură preventivă, începând cu 14.03.2012 şi până în prezent.

Examinând hotărârea pronunţată de Tribunal, Curtea constată că nu este fondată contestaţia, pentru următoarele considerente:

Cu privire la cererea formulată din oficiu de judecătorul fondului în cauza privitoare la intimatul - inculpat, de arestare preventivă a acestuia, ca urmare a nerespectării obligaţiei impuse în cadrul controlului judiciar, de a se prezenta la instanţă ori de câte ori este chemat, rezultă din actele dosarului că aceasta a parcurs două cicluri procesuale, după cum urmează.

Iniţial, judecătorul a respins cererea pe care el însuşi a pus-o în discuţie, întrucât pe baza actelor medicale depuse de inculpat şi-a format convingerea că nu era vorba de rea - credinţă în neîndeplinirea obligaţiei, ci că acuzatul suferea de o boală care îl împiedicase în mod obiectiv a se prezenta în faţa judecătorului, pe de o parte, iar pe de altă parte - că nu lipsa de la judecată a inculpatului împiedicase soluţionarea cauzei, ci faptul că nu fusese efectuată o expertiză complexă dispusă de instanţă, în vederea verificării veridicităţii acuzaţiilor.

Fiind atacată cu contestaţie de către procuror încheierea respectivă, din data de 17.09.2014, Curtea de Apel Piteşti a pronunţat la data de 07.10.2014 desfiinţarea a acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, pentru motivul că nu s-a respectat dreptul la apărare al inculpatului, prin aceea că nu s-a procedat la ascultarea sa şi că instanţa nu a acordat cuvântul ales al inculpatului şi procurorului de şedinţă, neexistând contradictorialitate.

S-a dispus ca, în rejudecare, să fie analizate şi aspectele menţionate în concluziile formulate de procuror, privitoare la omisiunea instanţei de a dispune obligarea provizorie a inculpatului la tratament medical.

Primind astfel dosarul spre rejudecare, în mod judicios Tribunalul a respins cele două cereri, pe prima - de înlocuire a controlului judiciar cu arestarea, ca nefondată, iar pe cea de-a doua - de obligare provizorie a inculpatului la tratament medical, ca inadmisibilă.

Astfel, în privinţa primei soluţii, instanţa de fond a luat în considerare, în principal, că nu s-a făcut dovada relei - credinţe a acuzatului, atâta vreme cât actele medicale au confirmat susţinerile acestuia din urmă, referitoare la starea precară a sănătăţii şi au oferit o justificare lipsei sale în faţa judecătorului.

În plus, Curtea a constatat că dosarul Tribunalului Vâlcea a suferit amânări nu din cauza absenţei inculpatului de la judecată, ci pentru că nu a fost efectuată o probă considerată esenţială în stabilirea adevărului.

Şi soluţia dată cererii pe care procurorul a formulat-o în motivele de contestaţie depuse în faţa Curţii de Apel este corectă, întrucât judecătorul primei instanţe nu a fost sesizat cu o propunere formulată în conformitate cu art. 248 alin. 13 Cod de procedură penală, iar în speţă nu erau întrunite condiţiile relative la pericolul concret şi actual pentru ordinea publică, la care face referire alin. 1 al art. 247.

De aceea, Curtea a concluzionat că încheierea atacată este legală şi temeinică, menţinând-o, cu consecinţa respingerii ca nefondate a contestaţiei, în baza art. 206 din Codul de procedură penală.