Secţia I civilă Stabilirea cuantumului indemnizaţiilor cenzorilor din cadrul regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale


Noţiunea de „lucrări” în accepţiunea art.509 pct.1 NCPC



Yüklə 1,16 Mb.
səhifə2/20
tarix30.07.2018
ölçüsü1,16 Mb.
#64352
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   20

5. Noţiunea de „lucrări” în accepţiunea art.509 pct.1 NCPC.
Art. 509 pct.1 din Noul Cod de Procedură Civilă
Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul se poate solicita şi pentru motivul încălcării principiului disponibilităţii, în sensul că, instanţa s-a pronunţat asupra unui lucru care nu s-a cerut s-au a dat mai mult decât s-a cerut.

Prin noţiunea de „lucru” trebuie să se înţeleagă obiectul cererii de chemare în judecată ca element al cadrului procesual cu care instanţa a fost învestită, ci nu motivele de nelegalitate invocate cu privire la soluţia pronunţată sau cerere nouă formulată în calea de atac.
(Decizia civilă nr. 881/14.10.2014)
Constată că pe rolul Curţii de Apel Piteşti a fost înregistrată sub nr.785/46/2014 cererea formulată de V.Gh. în contradictoriu cu C.J.P. Argeş, prin care s-a solicitat revizuirea deciziei civile nr.488/04.06.2014, pronunţată de Curtea de apel Piteşti în dosarul nr.3658/109/2013.

În cererea sa, întemeiată pe dispoziţiile art.509 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, revizuentul a arătat că prin cererea de apel pârâta casa de pensii a criticat soluţia tribunalului sub aspectul greşitei acordări a diferenţelor de pensie începând cu 18.04.2010, susţinând că la recalcularea drepturilor de pensie s-au utilizat dispoziţiile legale în materie, iar pe de altă parte, la data de 01.01.2011 s-au abrogat actele normative referitoare la recalculare, pretenţia de acordare a unor diferenţe de pensie, urmare a recalculării, după abrogarea acestor acte normative, fiind fără temei legal.

Deşi potrivit art.479 alin.1 Cod procedură civilă, instanţa de apel avea obligaţia de a verifica în limita cererii de apel stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, totuşi Curtea de apel Piteşti, prin decizia dată în apel, s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, dispunând modificarea sentinţei de fond, în sensul acordării diferenţelor de pensie începând cu 01.05.2013, în raport de dispoziţiile art.107 alin.5 din Legea nr.263/2010, dispoziţii care nu au fost invocate de către apelantă în cuprinsul apelului, nu au fost puse în discuţie de instanţa de apel şi nu au legătură cu speţa dedusă judecăţii.

În continuare, revizuientul a arătat de ce nu sunt aplicabile dispoziţiile art.107 alin.5 din Legea nr.263/2010, aplicate de către instanţa de apel.

Revizuentul a concluzionat că instanţa de apel a soluţionat calea de atac formulată de C.J.P. Argeş dincolo de limitele apelului, pronunţându-se asupra unor lucruri care nu s-au cerut şi bazându-şi soluţia pe aspecte ce nu au fost supuse în prealabil dezbaterii părţilor.

Prin întâmpinarea formulată, intimata C.J.P. Argeş a solicitat respingerea revizuirii ca inadmisibilă, arătând că instanţa de fond şi cea de control judiciar au analizat cauza sub toate aspectele, raportat la ceea ce s-a solicitat prin acţiune.

Prin decizia nr.881/14.10.2014, Curtea de Apel Piteşti, Secţia I civilă, a respins cererea de revizuire formulată de revizuient.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.262/24.02.2014, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr.3658/109/2013 a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul Vultur Gheorghe şi a fost obligată pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale acestuia, luând în calcul un stagiu de cotizare de 25 ani şi să îi plătească diferenţe de drepturi de pensie începând cu data de 18.04.2010, precum şi cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.

Curtea de apel Piteşti, prin decizia nr.488/04.06.2014, a admis apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului, pe care a modificat-o în parte, în sensul că diferenţele de pensie se vor plăti începând cu data de 01.05.2013. Instanţa de control a apreciat că, în raport de prevederile art.107 alin.5 din Legea nr.263/2010, diferenţele de pensie se plătesc începând cu luna următoare celei în care s-a înregistrat solicitarea, iar în speţă reclamantul nu a formulat cerere către pârâtă şi s-a adresat cu acţiune în instanţă în data de 18.04.2013, astfel că diferenţele de pensie trebuiau acordate începând cu luna mai 2013, iar nu pe ultimii 3 ani, aşa cum în mod greşit a acordat instanţa de fond.

Împotriva hotărârii pronunţate în apel reclamantul a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art.509 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, precizând că instanţa de apel s-a pronunţat asupra unui lucru care nu s-a cerut, în condiţiile în care prevederile art.107 alin.5, pe care s-a fondat soluţia din apel, nu au fost invocate de către apelantă.

Curtea constată că potrivit art.509 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, se poate solicita revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

Este vorba despre ipoteza în care instanţa s-a pronunţat din eroare şi asupra unor lucruri care nu s-au cerut. Extra petita se referă la obiectul acţiunii, adică la pretenţiile deduse judecăţii, iar nu la motivele de apel. Ca atare nu reprezintă extra petita judecarea unei cereri de către instanţa de apel pe baza unui temei nou nereţinut de către instanţa de fond şi neinvocat de către apelantă în motivele sale de apel.

Pentru a fi aplicabilă prima ipoteză reglementată deart.509 pct. 1 este necesar ca partea să nu fi formulat o pretenţie şi totuşi instanţa să o fi acordat, ceea ce nu este cazul în prezentul dosar.

Ca atare, constatând că în speţă nu se regăseşte motivul de revizuire reglementat de art.509 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, Curtea a respins cererea de revizuire.
6. Condiţiile suspendării contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului.

Art.52 lit. b Codul muncii
Angajatorul poate suspenda contractul individual de muncă dacă a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru o faptă penală incompatibilă cu funcţia deţinută.

Suspendarea contractului individual de muncă dispusă în baza art.52 lit.b Codul muncii, este condiţionată de existenţa unei legături directe între fapta penală şi funcţia obişnuită, fiindcă numai în aceste situaţii, salariatul este incompatibil să o mai îndeplinească.

Schimbarea felului muncii după săvârşirea faptei penale, este de natură să facă imposibilă măsura suspendării, pentru neîndeplinirea condiţiei legăturii directe între această faptă şi funcţia deţinută la momentul la care angajatorul îşi manifestă voinţa în acest sens.

(Decizia civilă nr.970/4.11.2014)
Prin cererea înregistrată la data de 02.04.2013, contestatorul R.G., în contradictoriu cu intimata S.N.T.F.C. Bucureşti, a solicitat anularea deciziei de suspendare nr.S1/350 din data 18.03.2013, repunerea în drepturile avute anterior emiterii deciziei de suspendare şi acordarea unei despăgubiri egale cu salariile de care a fost lipsit pe perioada suspendării, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, a arătat că este angajat la SNTFC CFR Călători SA - Sucursala de Transport Feroviar de Calatori Bucureşti, în baza contractului individual de muncă nr.170B/33/9K din 25.01.2001, în prezent desfăşurându-şi activitatea în cadrul Sucursalei de TFC Bucureşti, Staţia Bucureşti Griviţa, în funcţia de manevrant vagoane.

Prin actul adiţional nr.A1/259 din 21.01.2013 a acceptat schimbarea funcţiei din conductor tren, în contextul în care, începând cu decembrie 2012, dar fără a fi trimis în judecată până în prezent, este cercetat penal pentru infracţiunea de a fi primit de la călători 40 lei fără a elibera legitimaţie de călătorie.

Contestând decizia de suspendare a contractului individual de muncă, contestatorul invocă următoarele motive de nulitate:

- decizia de suspendare nu este semnată de angajator, potrivit art.52 alin1 coroborat cu art.14 alin.2 Codul muncii;

- la data emiterii şi comunicării deciziei de suspendare, contestatorul se afla în incapacitate temporară de muncă, conform certificatului medical seria CCMAF nr.1446812, anexat în copie cererii de chemare în judecată;

- pârâta nu a respectat art.252 alin.2 lit.a, b, e şi f Codul muncii privind menţiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă decizia de suspendare, nu precizează contractul individual de muncă ce urmează a fi suspendat şi nici funcţia din care urma a fi suspendat;

- plângerea penală promovată de angajator, în condiţiile în care exista deja pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov dosarul nr.520/P/2011, este una artificială, pentru ca angajatorul să justifice suspendarea contestatorului din funcţie;

- prevalându-se de existenţa dosarului penal nr.520/P/2011, angajatorul a realizat o dublă sancţionare a contestatorului şi anume: prin schimbarea locului de muncă din controlor tren în manevrant vagoane şi prin suspendarea contractului individual de muncă;

- la data suspendării, deţinea funcţia de manevrant vagoane, iar nu pe cea de controlor tren în care au fost săvârşite presupusele fapte penale, încălcându-se astfel disp.art.52 alin.1 lit.b Codul muncii.

Prin întâmpinare, intimata SNTFC CFR Călători SA - Sucursala de TFC Bucureşti, răspunzând motivelor de nulitate, a arătat că angajatorul contestatorului şi, prin urmare, persoana care a emis decizia de suspendare este SNTFC CFR Călători SA, fiind semnată de directorul STFC Bucureşti în baza delegării de competenţă prevăzute de HG nr.584/1998 şi a dispoziţiei directorului general al SNTFC Călători SA.

În legătură cu incapacitatea temporară de muncă, intimata a menţionat că legea nu interzice luarea măsurii şi emiterea deciziei de suspendare în perioada în care salariatul se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă.

Contestatorul este în eroare atunci când afirmă că menţiunile obligatorii sunt cele prevăzute de art.252 Codul muncii, acestea privind decizia de concediere. Singura normă este cea de la art.52 alin.1 lit.b Codul muncii care stabileşte două situaţii distincte în care angajatorul poate suspenda din iniţiativa sa contractul individual de muncă, în prima dintre acestea intimata apreciind că s-a înscris. Referitor la dubla sancţionare a contestatorului, intimata a arătat că schimbarea locului de muncă a avut loc cu acordul contestatorului care a semnat actul adiţional la contractul individual de muncă, suspendarea fiind singura măsură luată împotriva contestatorului. Se conchide în sensul că toate faptele penale reţinute de organul de urmărire penală în sarcina contestatorului, în speţă infracţiunea de luare de mită în formă continuată, infracţiunea de dare de mită în formă continuată, infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, sunt fapte incompatibile oricărei funcţii ocupate în cadrul SNTFC CFR CĂLĂTORI SA, neavând relevanţă cea pe care o ocupa în concret contestatorul la momentul comiterii lor.

Prin sentinţa civilă nr. 491/04.04.2014, Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis în parte contestaţia şi a obligat intimata să plătească o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi actualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul pe perioada 18.03.2013-01.08.2013; a respins capătul de cerere privind reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior deciziei de suspendare, ca rămasă fără obiect.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Decizia este emisă de angajatorul SNTFC „CFR Călători” SA – Sucursala de TFC Bucureşti, fiind semnată de către reprezentantul legal în persoana directorului Sucursalei, neavând relevanţă dacă prin decizia contestată s-a respectat sau nu art.252 alin.2 lit.a, b, e şi f Codul muncii ori dacă salariatul se afla în incapacitate temporară de muncă.

De asemenea, s-a constatat că suspendarea contractului individual de muncă este singura sancţiune, până la acest moment, a contestatorului, la schimbarea locului de muncă achiesând conform actului adiţional la CIM, nr.A1/259/21.01.2013. Cât priveşte plângerea penală, angajatorul a procedat legal sesizând organul de cercetare şi în nume propriu, pentru protecţia imaginii societăţii precum şi a persoanelor beneficiare ale serviciului de transport feroviar.

Cât priveşte criticile contestatorului referitoare la funcţia pe care o deţinea la data suspendării, instanţa a constatat:

Potrivit art.52 alin.1 lit.b Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului (. . .) în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. La data suspendării contestatorul nu îndeplinea funcţia de controlor tren, în care s-a aflat în perioada săvârşirii faptelor incriminate şi în legătură cu care este privită activitatea infracţională a contestatorului, ci pe cea de manevrant vagoane conform actului adiţional nr.A1/259/21.01.2013, iar pe de alta, nici la momentul prezent contestatorul nu este trimis în judecată pentru infracţiunea de a fi primit de la călători, în calitate de conductor tren, 40 lei fără a fi eliberat legitimaţii de călătorie.

Prin urmare, s-a arătat în considerente, decizia de suspendare a contractului de muncă este neîntemeiată iar efectele acesteia urmează a fi îndepărtate prin anulare.

În ceea ce priveşte reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior deciziei de suspendare, în temeiul art.80 alin.2 Codul muncii, instanţa a constatat cererea ca rămasă fără obiect având în vedere faptul că potrivit deciziei nr.A1/7268/25.07.2013, angajatorul a dispus încetarea suspendării contractului individual de muncă al contestatorului la data de 01.08.2013, fiind primit începând cu aceeaşi zi la locul de muncă în funcţia de manevrant vagoane unde lucrează şi în prezent. Cu toate acestea, în condiţiile infirmării deciziei de suspendare şi ale reintegrării deja produse, în temeiul art.80 alin.1 Codul muncii, instanţa a admis capătul de cerere privind plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul pe perioada cât a durat suspendarea contractului, mai exact 18.03.2013-01.08.2013. A constatat că nu s-au efectuat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei au formulat apel, în termen legal, părţile.

Apelantul – contestator critică hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie în sensul că s-a considerat eronat că cererea de repunere în situaţia anterioară emiterii deciziei de suspendare a contractului individual de muncă a rămas fără obiect.

Consecinţa constatării netemeiniciei deciziei contestate este aceea a repunerii părţilor în situaţia anterioară emiterii, aşa cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată.

A arătat apelantul că la data emiterii deciziei de suspendare a contractului individual de muncă ocupa postul de manevrant vagoane în cadrul staţiei Bucureşti Griviţa din STFC Bucureşti, iar la data pronunţării sentinţei, ocupa postul de manevrant vagoane în cadrul Staţiei Roşiori Nord din STFC Craiova, ca urmare a deciziei de încetare a suspendării contractului individual de muncă nr.A1/7268 emisă de intimată la data de 25.07.2013 şi a actului adiţional nr.S13/1289/31.07.2013, subsecvent deciziei de încetare a suspendării.

Cum pe durata suspendării contractului relaţiile salariat – angajator cu privire la drepturi şi obligaţii, altele decât cele prevăzute la art.49 alin.2 din Codul muncii, nu încetează, consideră apelantul că intimata avea obligaţia de a-i păstra postul de manevrant vagoane din cadrul staţiei Bucureşti Griviţa până la clarificarea situaţiei sale, cel mult postul său putea fi ocupat de un alt salariat doar pe perioada suspendării.

Criticile de nelegalitate şi netemeinicie formulate de apelanta – intimată S.N.T.F.C. „CFR Călători” SA – STFC Bucureşti privitor la hotărârea tribunalului sunt următoarele:

- A fost greşit obligată unitatea la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul în perioada 18.03.2013 – 01.08.2013 deoarece din data de 18.03.2013 şi până la 21.07.2013, contestatorul a fost în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, încasând de la societate suma de 454 lei şi din bugetul FNUASS suma de 6.041 lei.

A arătat apelanta că, potrivit art.50 din Codul muncii, concediul medical constituie cauză de suspendare de drept a contractului individual de muncă, iar art.49 alin.5 din cod, stabileşte că de fiecare dată când în timpul perioadei de suspendare a contractului de muncă intervine o cauză de încetare de drept a contractului, cauza de încetare de drept prevalează.

A precizat partea că a depus în dosarul tribunalului certificatele de concediu medical, care însă nu au fost avute în vedere de instanţă.

- Într-o altă critică, apelanta a susţinut că măsura suspendării contractului individual de muncă a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale. Faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva salariatului – infracţiunea de luare de mită în formă continuată prevăzută de art.254 Cod penal, infracţiunea de dare de dare de mită în formă continuată prevăzută de art.255 alin.1 Cod penal şi infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzute de art.323 alin.1 şi 2 Cod penal sunt incompatibile indiferent de funcţia pe care o ocupa contestatorul la momentul emiterii deciziei de suspendare a contractului individual de muncă. Subliniază că art.52 alin.1 lit.a şi b din Codul muncii reglementează două situaţii distincte pentru suspendarea contractului individual de muncă, că situaţia da la litera b nu face obiectul cauzei.

Astfel, societatea a îndeplinit prima condiţie impusă de art.52 alin.1 lit.a formulând plângere prealabilă împotriva contestatorului.

- În fine, a precizat că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect întrucât prin decizia nr.A1/7268/25.07.2013 efectele deciziei contestate au încetat din data de 01.08.2013. Intimatul – contestator şi-a desfăşurat activitatea de atunci în cadrul STFC Craiova, în baza actului adiţional S13/1289/31.07.2013 încheiat prin acordul părţilor.

Prin întâmpinarea depusă la dosar în termen legal, apelanta – intimată SNTFC „ CFR Călători” SA a formulat următoarele apărări:

Apelantul – contestator a formulat către societate cerere pentru încetarea suspendării contractului individual de muncă. Cererea a primit aviz favorabil, fiind emisă decizia nr.A1/7268/25.07.2013, prin care încetează cu data de 01.08.2013, suspendarea contractului de muncă.

În data de 31.07.2013 a fost încheiat cu acordul părţilor actul adiţional nr.S13/1289 la contractul individual de muncă, conform căruia activitatea se va desfăşura la SNTFC „CFR Călători” SA – STFC Craiova. Actul adiţional a fost asumat şi necontestat de către apelantul – contestator. Acţiunea a rămas fără obiect, decizia de suspendare a contractului individual de muncă fiind revocată de angajator.

Apelantul – contestator a formulat întâmpinare în termen legal, arătând că deşi între 18.03.2013 şi 21.07.2013 a fost în concediu medical, decizia contestată a produs efecte în această perioadă faţă de celelalte drepturi ce i se cuveneau prin contractul colectiv de muncă: autorizaţie de călători gratuită, permise de călători CFR, prime, zile de concediu de odihnă.

Suspendarea din funcţie poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite două condiţii, respectiv dacă s-a formulat plângere penală împotriva salariatului iar faptele imputate prin plângere îl fac incompatibil cu exerciţiul funcţiei pe care o deţine. Deşi a încheiat cu unitatea actul adiţional nr.A1/259/21.01.2013 prin care a acceptat modificarea locului şi felului muncii pentru a nu fi incompatibil cu funcţia ocupată datorită presupuselor fapte penale, societatea a formulat plângere penală şi a emis decizia de suspendare a contractului individual de muncă.

Formulează apoi critici faţă de soluţia instanţei privitor la viciile de formă ale deciziei contestate.

Prin decizia nr. 970/04.11.2014, Curtea de Apel Piteşti, Secţia I civilă, a admis apelurile declarate de apelantul-contestator R.G., şi apelanta-intimată S.N.T.F.C. CFR Călători SA - STFC Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr.491 din 04 aprilie 2014, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr.3303/109/2013; a schimbat în parte sentinţa în sensul că a anulat decizia de suspendare nr.S1/350 din 18 martie 2013 şi a redus perioada de acordare a despăgubirilor la 21.07.2013-01.08.2013. A menţinut în rest sentinţa.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Prin decizia contestată, emisă sub nr.S1/350/18.03.2013, unitatea SNTFC „CFR Călători” SA – STFC Bucureşti a suspendat contractul individual de muncă al contestatorului R.G. începând cu data de 18.03.2013.

Decizia a fost lipsită de efecte în perioada 18.03.2013 – 20.07.2013, suspendarea raporturilor de muncă având o altă cauză, care operează de drept, conform art.50 alin.1 lit.b din Codul muncii, şi anume concediul pentru incapacitate temporară de muncă.

Au fost depuse la dosar certificatele medicale eliberate contestatorului pentru această perioadă - filele 83 şi următoarele din dosarul tribunalului – acte purtând viza plătitorului, contestatorul a confirmat prin întâmpinarea faţă de apelul unităţii, la fel pontajul a demonstrat faptul că între 18.03.2013 şi 20.07.2013 s-a aflat în concediu medical şi a încasat indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă.

Din data de 21.07.2013 şi până la momentul 01.08.2013, de la care unitatea a stabilit prin decizia nr.A1/7268/25.07.2013, încetarea suspendării dispuse prin decizia nr.S1/350/18.03.2013, aceasta din urmă decizie a produs efecte.

Decizia nr.S1/350/18.03.2013 a fost pusă în aplicare de unitate dovadă fiind extrasul din REVISAL privitor la contestator, în care, pentru perioada 21.07.2013 – 01.08.2013, este menţionată suspendarea raporturilor de muncă având drept temei plângerea penală formulată împotriva salariatului – filele 56-58 din dosarul din apel. Aceasta înseamnă că prezenta contestaţie nu a rămas fără obiect, decizia atacată producând efecte în perioada 21.07.2013-01.08.2013, tribunalul procedând corect la examinarea legalităţii şi temeiniciei acesteia.

Suspendarea contractului individual de muncă al salariatului întemeiată pe dispoziţiile art.52 alin.1 lit.b din Codul muncii, cum s-a dispus prin decizia contestată, poate avea loc dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiţii: formularea de către angajator a plângerii penale împotriva salariatului, aspect necontestat în apel şi incompatibilitatea faptelor pentru care s-a formulat plângerea penală cu funcţia deţinută de salariat.

Dacă faptele ce se solicită a fi cercetate penal sunt sau nu incompatibile cu funcţia deţinută de salariat la momentul suspendării raporturilor de muncă rezultă din conţinutul plângerii penale. În aceasta se arată că salariatul R.G., având funcţia de conductor tren şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a primit sume de bani de la călători frauduloşi pe trenurile pe care îşi desfăşurat activitatea, în scopul de a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu privind verificarea documentelor de călătorie, a dat sume de bani organelor de control pentru ca acestea să nu-şi îndeplinească îndatoririle de serviciu legat de acelaşi control al legitimităţilor de călătorie.

Suspendarea prevăzută de art.52 din cod, - măsură lăsată la aprecierea angajatorului căci aceasta poate fi luată, potrivit termenilor utilizaţi la redactarea textului – trebuie să opereze, dacă este dispusă, ca măsură de protecţie a unităţii faţă de pericolul extinderii, prin intermediul exercitării funcţiei sau a profesiei a consecinţelor periculoase ale faptei, faptelor penale.

De la momentul la care a fost anunţată asupra efectuării cercetărilor penale în legătură cu faptele mai sus menţionate – 15.11.2012 – şi până la cel la care a formulat plângerea penală – 14.03.2013 – unitatea a procedat însă, pe baza acordului părţilor, la modificarea funcţiei contestatorului din conductor tren în manevrant vagoane – conform actului adiţional nr.259/21.01.2013 aflat la fila 48 din dosarul tribunalului.

Rezultă că la data suspendării contractului de muncă al salariatului, acesta nu mai îndeplinea funcţia de conductor tren, cu privire la care fusese formulată plângerea penală, iar incompatibilitatea acestui angajat cu funcţia de manevrant vagoane în sensul că prin atribuţiile de serviciu legate de manevrarea vagoanelor s-ar agrava consecinţele faptelor denunţate, nu rezultă.

Ca urmare, măsura suspendării raporturilor de muncă pentru formularea plângerii penale este neîntemeiată, consecinţa fiind aceea a anulării deciziei contestate.

Repunerea în situaţia anterioară emiterii acestei decizii urmează să ţină seama de perioada în care măsura desfiinţată a produs efecte şi de situaţia salariatului, rezultat al voinţei liber exprimate.

Prin actul adiţional nr.S13/1289/31.07.2013 la contractul individual de muncă, părţile litigiului au convenit, începând cu data de 01.08.2013, de la care unitatea a stabilit, prin decizia nr.A1/7268/25.07.2013 încetarea efectelor deciziei nr.S1/350/18.03.2013, modificarea locului de muncă al contestatorului la STFC Craiova. Numai în lipsa unui astfel de acord repunerea în situaţia anterioară opera în sensul reluării funcţiei de manevrant vagoane la STFC Bucureşti.

Despăgubirile rezultând din aplicarea sancţiunii nulităţii nu pot viza decât perioada în care decizia anulată a produs efecte iar acordarea celorlalte drepturi prevăzute de negocierea colectivă nu poate avea ca temei desfiinţarea actului atacat.

Faţă de cele reţinute, în temeiul art.480 Cod procedură civilă, Curtea a admis apelurile şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a anulat decizia de suspendare nr.S1/350 din 18 martie 2013 şi a redus perioada de acordare a despăgubirilor la 21.07.2013-01.08.2013. A menţinut în rest sentinţa.


Yüklə 1,16 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   20




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin