Secţia I civilă

6. Stabilirea datei stingerii creanţei printr-o operaţiune materială preparatorie şi nu printr-un act administrativ.
Art. 122 alin. 1 lit. a din Codul de procedură fiscală

Art.2 al.1 lit c din Legea nr.554/2004
Potrivit dispoziţiilor art. 122 alin. 1 lit. a din Codul de procedură fiscală data stingerii creanţei va fi data depunerii cererii de compensare la organul fiscal competent în administrarea cedentului. Art.4 alin.5 din Ordinul nr.1308/2009 dispune: „În vederea corelării situaţiei contabile a cesionarului cu cea fiscală existentă în evidenţa analitică pe plătitori, cesionarul, în cazul în care înregistrează obligaţii fiscale restante, va depune, concomitent cu notificarea contractului de cesiune, şi o cerere de compensare a obligaţiilor fiscale restante, caz în care, potrivit prevederilor art. 122 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, data stingerii va fi data depunerii cererii de compensare la organul fiscal competent în administrarea cedentului”.

Prin urmare, reţinând că data stingerii creanţei, potrivit dispoziţiilor Codului fiscal data depunerii cererii de compensare – 13.08.2010, Curtea constată că este nefondată critica recurentei prin care se invocă ca dată a stingerii creanţei data de 16.08.2010 indicată în Nota de compensare nr.15345/02.09.2010.

Este fără relevanţă împrejurarea că intimata nu a contestat nota de compensare, întrucât aceasta nu este un act administrativ, in sensul art.2 al.1 lit c din Legea nr.554/2004, ci o operaţiune materială preparatorie a deciziei nr.48768/2010.

Pentru sumele reprezentând creanţe fiscale amânate la plată şi plătite în intervalul 11.02.2010-11.08.2010 stabilit prin decizia de amânare la plată nr.77578/2010, nu sunt incidente dispoziţiile art.7 alin.3 coroborate cu cele ale art.11³, întrucât sancţiunea instituită prin aceste dispoziţii se interpretată ca fiind aplicabilă numai plăţilor făcute cu întârziere.
(Decizia nr. 732/R-CONT/01 martie 2013)
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea la 17.05.2011, reclamanta SC M. SA a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei de impunere nr. 48768/23.09.2010 şi a deciziei nr. 183/17.11.2010, ambele emise de pârâtă.

În motivare reclamanta a precizat că prin contestaţia, înregistrată la sediul pârâtei, cu nr. 50343/04.10.2010, a formulat plângere împotriva deciziei de impunere nr. 48768/2010, prin care au fost stabilite obligaţii fiscale în sumă de 334.027 lei, contestaţie ce a fost soluţionată de organele fiscale prin Decizia nr. 183/2010.

Reclamanta a menţionat că nu se află sub incidenţa prevederilor legale invocate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea în decizia nr. 183/2010, întrucât, pârâta a apreciat că nu s-au respectat condiţiile de acordare a amânării la plată, fără a specifica expres şi indubitabil poziţia sa.

S-a mai arătat că pârâta, în mod greşit, a stabilit majorări în valoare de 334.027 lei, deoarece, pe toată durata amânării la plată, s-au respectat termenele privind plata obligaţiilor fiscale.

În final reclamanta a solicitat anularea celor două decizii contestate şi obligarea pârâtei să emită o nouă deciziei de impunere în valoare de 200.481 lei, astfel cum reiese din decizia de amânare la plată nr. 70557/11.02.2010.

Prin întâmpinare pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea a solicitat instanţei, pe cale de excepţie, respingerea cererii formulată de reclamantă, ca fiind inadmisibilă, cu motivarea că acesta nu a înţeles să conteste nota de compensare întocmită de către DGAMC Bucureşti conform art. 116 alin. 7 coroborate cu dispoziţiile art. 172 – 173 Cod procedură fiscală, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii reclamantului ca fiind neîntemeiată.

Prin sentinţa nr.2733 din 29 iunie 2012, Tribunalul Vâlcea – Secţia a II-a civilă a admis contestaţia formulată de reclamantă, a anulat actele contestate, respectiv, decizia de impunere nr. 48768/23.09.2010 şi decizia nr. 183/17.11.2010 ambele emise de pârâta D.G.F.P. Vâlcea.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

Urmare a cererii formulată de reclamantă, înregistrată la nr. 70557/01.02.2010 Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Rm. Vâlcea a emis la data de 11.02.2010 decizia nr. 70557 de acordare a amânării la plată până la data de 11.08.2010 a obligaţiilor fiscale în sumă totală de 2.244.972 lei.

Această sumă a fost achitată de reclamantă în tranşe, astfel: la 15.07.2010 suma de 1.253.903 lei; la data de 21.07.2010 suma de 611.029 lei, iar la data de 13.08.2010 suma de 380.000 lei.

Organele fiscale prin actele contestate au reţinut că reclamanta nu a achitat la termen obligaţiile amânate la plată astfel că în temeiul Ordinului nr. 2321/2009, modificat prin Ordinul nr. 99/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind procedura de acordare a amânării la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen, au calculat pentru întreaga perioadă de amânare de 6 luni majorări de întârziere emiţând decizia de impunere nr. 48768/2010. Instanţa a constatat că organul fiscal în mod netemeinic a apreciat că reclamanta datorează majorări de întârziere pe perioada înlesnirii.

Reţine instanţa că potrivit OMF nr. 2321/2009, aşa cum a fost modificat prin OMF nr. 99/2010, art. 1 alin. 113, în situaţia în care la împlinirea termenului stabilit pentru plata obligaţiilor fiscale amânate la plată, contribuabilul nu îşi achită aceste obligaţii, va datora pentru întreaga perioadă de amânare majorări de întârziere.

Această prevedere, însă, trebuie interpretată în spiritul şi limitele actului normativ de bază şi anume OUG nr. 92/2009 în aplicarea căreia au fost emise cele două ordine ale ministrului de finanţe.

Conform art. 5, alin. 1, lit. a din OUG nr. 92/2009, amânările la plată îşi pierd valabilitatea în cazul în care contribuabili nu îşi achită în cel mult 30 de zile de la scadenţă obligaţiile fiscale cu termen de plată începând cu data emiterii deciziei de amânare la plată.

În speţă, termenul de plată a fost 11.08.2010. Reclamanta a achitat în avans prin două tranşe substanţiale, iar ultima tranşă a fost achitată la data de 13.08.2010, în interiorul termenului de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin.1, lit. a) din OUG nr. 92/2009.

Prin urmare, amânarea la plată acordată reclamantei nu şi-a pierdut valabilitatea actele contestate fiind emise cu încălcarea normelor juridice indicate mai sus.

În termen legal, la data de 21.09.2012 a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea prin care, în temeiul art.304 pct.8 şi 9 şi art.304¹ Cod procedură civilă, a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În criticile formulate în recurs se arată că în mod eronat, instanţa de fond a dispus admiterea contestaţiei, anularea deciziilor nr.48768/23.09.2010 şi nr.183/17.11.2010.

Potrivit prevederilor OUG nr.92/2009 -art.7 alin.3 „În situaţia în care la împlinirea termenului stabilit pentru plata obligaţiilor fiscale amânate contribuabilul nu-şi achită aceste obligaţii, va datora majorări de întârziere conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe întreaga perioadă de amânare”.

Prin decizia nr.70557/11.02.2010 a fost acordată amânarea la plată până la data de 11.08.2010 a obligaţiilor fiscale datorate în sumă de 2.244.972 lei.

În conformitate cu prevederile OUG nr.92/2009 pentru amânarea la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen ca urmare a efectelor crizei economico-financiare, obligaţiile amânate la plată în sumă de 2.244.972 lei, urmau a fi achitate la împlinirea termenului stabilit pentru plata obligaţiilor fiscale amânate, respectiv 11.08.2010, iar în situaţia în care obligaţiile fiscale amânate nu erau achitate la împlinirea acestui termen, contribuabilul datorând majorări de întârziere calculate conform prevederilor OG nr.92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe întreaga perioadă de amânare.

Potrivit prevederilor OUG nr.92/2009 pentru amânarea la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen ca urmare a efectelor crizei economico-financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.363/2009- art.5 alin.1 lit.a) amânările la plată îşi pierd valabilitatea „în cazul în care contribuabilii nu îşi achită, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, obligaţiile fiscale cu termen de plată începând cu data emiterii deciziei de amânare la plată”.

Astfel, contribuabilii care beneficiau de amânare la plată a obligaţiilor fiscale în baza OUG nr.92/2009 aveau posibilitatea, potrivit art.5 alin.1 lit.a din OUG nr.92/2009, să îşi achite obligaţiile fiscale cu termen de plată începând cu data emiterii deciziei de amânare la plată, în cel mult 30 de zile de la scadenţă.

Art.5 alin.1 lit.a) din OUG nr.92/2009 nu face nicio precizare cu privire la posibilitatea achitării obligaţiilor fiscale amânate, la plata cu întârziere de 30 de zile, ci numai a obligaţiilor fiscale curente, cu termen de plată începând cu data emiterii deciziei de amânare la plată.

În mod eronat, arată recurenta, instanţa a apreciat că SC M. SRL a achitat la data de 13.08.2010, în interiorul termenului de 30 de zile prevăzut de art.5 alin.1 lit. a) din OUG nr.92/2009 obligaţiile fiscale, art.5 alin.1 lit.a) din OUG nr.92/2009, făcând referire doar la obligaţiile curente, cu termen de plată începând cu data emiterii deciziei de amânare la plată şi nu la obligaţiile fiscale amânate la plată.

În consecinţă, art.7 alin.3 din OUG nr.92/2009 nu dă posibilitatea achitării obligaţiei fiscale amânate cu o întârziere de 30 de zile, OUG nr.92/2009 nefăcând alte precizări cu privire la plata cu o întârziere de una sau două zile sau achitarea anticipată a unor tranşe substanţiale din sumele amânate.

Instanţa de fond nu a avut în vedere Nota de compensare nr.1534/02.09.2010 întocmită de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, stingerea obligaţiilor fiscale prin compensare se efectuează cu data de 16.08.2010, notă de compensare pe care reclamanta nu a înţeles să o conteste.

Astfel, Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Vâlcea corect a calculat prin decizia nr.48768/23.09.2010 majorări de întârziere (dobânzi) conform prevederilor OG nr.92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe întreaga perioadă de amânare, în conformitate cu prevederile art.7 alin.3 din OUG nr.92/2009, până la data stingerii sumei datorate inclusiv, respectiv până la data de 16.08.2010, aceasta reprezentând conform notei de compensare nr.15345/02.09.2010 data stingerii obligaţiilor fiscale şi nu data operării cererii de compensare.

Având în vedere cele prezentate solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei în sensul respingerii contestaţiei formulate de SC M. SRL ca neîntemeiată.

Intimata SC M. SA, prin reprezentant legal a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că plata s-a făcut în interiorul termenului de 30 de zile pronunţată de art.5 alin.1 lit.a) din OUG nr.92/2009.

Examinând recursul prin prisma criticilor invocate cât şi sub toate aspectele conform art.304¹ Cod procedură civilă, Curtea constată că, în parte, este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Din probatoriul administrat în cauză, se reţine că prin decizia nr.70557/11.02.2010, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, având în vedere cererea intimatei din 01.02.2010 înregistrată sub nr.3813, s-a acordat amânarea la plată până la data de 11.08.2010 a obligaţiilor fiscale datorate până în ultima zi a lunii anterioare depunerii cererii – 31.01.2010 şi nestinse până la data eliberării certificatului e atestare fiscală, în sumă de 2.244.972 lei.

Pentru sumele amânate la plată s-au calculat dobânzi în sumă totală de 200.481 lei, în condiţiile art.7 alin.2 din OUG nr.92 din 30.06.2009.

În data de 15.07.2010, în baza contractului de cesiune de creanţă încheiat cu SC O. SA nr. DE347/4218/13.07.2010 în valoare totală de 1.253.903 l lei, SC M. SA Rm.Vâlcea a depus la DAMC Bucureşti cererea de compensare a creanţelor fiscale restante în acelaşi cuantum, nr.1025394/15.07.2010.

În data de 20.07.2010, prin cererea înregistrată la DGFP Vâlcea sub nr.39537, în baza contractului de cesiune încheiat cu SC O. SA, SC M. SA a solicitat AFPCM Vâlcea, efectuarea operaţiunii de compensare a obligaţiilor fiscale amânate la plată conform Deciziei nr.70557/11.02.2010 în sumă totală de 1.253.903 lei, din care: impozit pe salarii – 264.820 lei; CAS angajator – 534.519 lei; CAS angajat – 290.322 lei; fond şomaj angajat – 12375 lei; fond sănătate angajat – 151.867 lei.

În data de 21.07.2010, cu un număr de zece ordine de plată, numerotate de la 1238 la 1247, SC M. SA a efectuat plăţi în sumă totală de 611.069 lei, reprezentând creanţe amânate la plată conform Deciziei nr.70557/11.02.2010, din care: fond sănătate angajator – 145.601 lei; CAS angajator – 181.351 lei; fond şomaj angajator – 12.121 lei; TVA – 200.290 lei; fond garantare – 6.833 lei; conv. civile – 11.072 lei; accidente muncă – 12.341 lei; majorări de întârziere aferente TVA – 13.841 lei; impozit pe profit – 10.750 lei; fond handicapaţi – 16.969 lei.

În data de 13.08.2010, în baza contractului de cesiune de creanţă nr. D.E 366/4732/12.08.2010 încheiat cu SC O. SA Rm.Vâlcea, în valoare totală de 1.867.475 lei, SC M. SA a depus la DGAMC Bucureşti cererea de compensare a creanţelor fiscale restante în acelaşi cuantum nr.1060465/13.08.2010.

În aceiaşi dată, prin cererea înregistrată la DGFP Vâlcea sub nr.43512 din 13.08.2010, SC M. SA a solicitat AFPCM Vâlcea efectuarea operaţiunii de compensare a obligaţiilor fiscale datorate şi neachitate, pentru suma totală de 1.867.475 lei, după cum urmează: obligaţii declarate scadenţa 25.07.2010 – 729.266 lei; majorări amânare conform deciziei nr.70557/2010 – 201.827 lei; avans obligaţii declarată scadenţa 25.08.2010 – 556.382 lei; amânare la plată de achitat (TVA) – 380.000 lei.

Conform extrasului de cont, suma totală de 1.867.475 lei a fost achitată la data de 17.09.2010 de plătitorul SC O. SA pentru beneficiarul său SC M. SA Rm.Vâlcea, data plăţii înscrisă în documentele de plată fiind data de 16.08.2010.

Recurenta-pârâtă a apreciat că cea de-a treia tranşă a fost achitată peste termenul stabilit prin decizia de amânare la plată nr.70557/2010, respectiv peste termenul de 11.08.2010 şi în consecinţă a emis decizia nr.48768 din 23.09.2010 apreciind incidente dispoziţiile art.7 alin.3 din OUG nr.92/2009 pentru onorarea la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen ca urmare a efectelor crizei economico-financiare, aprobate cu modificările şi completările prevăzute de Legea nr.363/2009 şi art.7 alin.11² din Normele metodologice privind procedura de achitare a amânării la plată a obligaţiei fiscale neachitate la termen, aprobate prin OMFP nr.2321/2009.

Prin decizia sus arătată s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 334.027 lei pentru întreaga perioadă de amânare la plată.

Împotriva deciziei nr.48768/23.09.2010, intimata-reclamantă a formulat contestaţie. Prin decizia nr.183 din 17 noiembrie 2010, s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată.

Prin prisma situaţiei de fapt reţinută, Curtea urmează a supune controlului de legalitate deciziile nr.183/2010 şi nr.48768/2010. Potrivit art.1 din OUG nr.92/2009 „(1) Pentru obligaţiile fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se acordă înlesniri sub forma amânării la plată, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. (2) Amânarea la plată se poate solicita de contribuabili, prin cerere, pentru obligaţiile fiscale datorate şi neachitate în ultima zi a lunii anterioare depunerii cererii. (3) În cerere contribuabilii vor indica perioada pentru care se solicită amânarea la plată, care nu poate fi mai mare de 6 luni. Amânarea la plată nu poate depăşi data de 20 decembrie a anului fiscal în care se acordă.”

Potrivit dispoziţiilor art.5 alin.1 lit .a) din OUG nr.92/2009 „(1) Amânările la plată îşi pierd valabilitatea: a) în cazul în care contribuabilii nu îşi achită, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, obligaţiile fiscale cu termene de plată începând cu data emiterii deciziei de amânare la plată. În cazul în care termenul de 30 de zile se împlineşte după data de 20 decembrie, obligaţiile fiscale se plătesc până la această dată;(…)”.

Art.7 alin.3 din acelaşi act normativ dispune  „În situaţia în care la împlinirea termenului stabilit pentru plata obligaţiilor fiscale amânate contribuabilul nu îşi achită aceste obligaţii, va datora majorări de întârziere conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe întreaga perioadă de amânare”.

Prin urmare, Curtea apreciază că în mod eronat instanţa de fond a considerat incidente dispoziţiile art.5 alin.1 lit.a din OUG nr.92/2009 şi a statuat că cea de-a treia tranşă achitată la data de 13.08.2010 a fost plătită în termen, în interiorul celor 30 de zile prevăzute de textul arătat.

Aceste dispoziţii legale, astfel cum temeinic susţine recurenta, se aplică numai obligaţiilor fiscale (astfel cum sunt definite de art.1 alin.3 din Normele metodologice privind procedura de achitare a amânării la plată a obligaţiei fiscale neachitate la termen), cu termen de plată începând cu data emiterii deciziei de amânare la plată, în speţă obligaţiile fiscale cu termen de plată care încep să curgă după data de 11.08.2010.

Într-adevăr, legiuitorul, la cererea contribuabililor, persoane fizice sau juridice (art.1 alin.2 din Norme) a instituit posibilitatea acordării amânărilor la plată pentru obligaţiile fiscale neachitate la termen,si pentru care se plătesc numai dobânzi, dar a impus două condiţii ulterioare de valabilitate: - achitarea obligaţiilor fiscale pentru care s-a acordat amânarea la plată până la termenul stabilit pentru plata obligaţiilor fiscale amânate şi cumulativ, cea de-a doua condiţie impusă, este ca obligaţiile fiscale (curente), cu termen de plată începând cu data emiterii dispoziţiei de amânare la plată să fie achitate de contribuabil în cel mult 30 de zile de la scadenţă.

Prin urmare, deciziile nr.183/17.11.2010 şi nr.48768/23.09.2010 vor fi anulate, în parte,dar pentru alte considerente, decât cele reţinute la judecata în fond

Suma amânată la plată prin decizia nr.70557/01.02.2012 a fost de 2.244.972 lei, pentru care s-au calculat dobânzi în sumă de 200.481 lei.

Prima tranşă în sumă totală de 1.253.903 lei a fost achitată la 20.07.2012, a doua tranşă în sumă de 611.069 lei a fost achitată la data de 21.07.2010.

Cu privire la tranşa a treia în sumă de 1.867.475 lei, compusă din obligaţii declarate scadenţă 25.07.2010 – 729.266 lei; majorări amânare conform deciziei nr.70557/2010 – 201.827 lei; avans obligaţii declarată scadenţa - 25.08.2010 – 556.382 lei; amânare la plată de achitat (TVA) – 380.000 lei, în baza contractului de cesiune de creanţe nr.DE366/4732/12.08.2010 încheiat cu SC O. SA Rm.Vâlcea, intimata-reclamantă a depus la DGAMC Bucureşti cererea de compensare a creanţelor fiscale pentru suma de 1.867.475 lei, înregistrată sub nr.1060465 din 13.08.2010.

În aceeaşi dată a solicitat efectuarea operaţiunii de compensare şi la DGFP Vâlcea.

S-a reţinut de recurentă ca dată a plăţii înscrisă în documentele de plată data de 16.08.2010.

Potrivit dispoziţiilor art.122 alin.1 lit.a din Codul de procedură fiscală data stingerii creanţei va fi data depunerii cererii de compensare la organul fiscal competent în administrarea cedentului. Art.4 alin.5 din Ordinul nr.1308/2009 dispune: „În vederea corelării situaţiei contabile a cesionarului cu cea fiscală existentă în evidenţa analitică pe plătitori, cesionarul, în cazul în care înregistrează obligaţii fiscale restante, va depune, concomitent cu notificarea contractului de cesiune, şi o cerere de compensare a obligaţiilor fiscale restante, caz în care, potrivit prevederilor art. 122 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, data stingerii va fi data depunerii cererii de compensare la organul fiscal competent în administrarea cedentului”.

Prin urmare, reţinând că data stingerii creanţei, potrivit dispoziţiilor Codului fiscal data depunerii cererii de compensare – 13.08.2010, Curtea constată că este nefondată critica recurentei prin care se invocă ca dată a stingerii creanţei data de 16.08.2010 indicată în Nota de compensare nr.15345/02.09.2010.

Este fără relevanţă împrejurarea că intimata nu a contestat nota de compensare, întrucât aceasta nu este un act administrativ, in sensul art.2 al.1 lit c din Legea nr.554/2004, ci o operaţiune materială preparatorie a deciziei nr.48768/2010.

Întrucât, în cadrul celei de-a treia tranşe, suma amânată la plată a fost plătită după data de 11.08.2010, dispusă ca termen limită prin decizia de amânare la plată nr.70557/2010, pentru această sumă, în condiţiile art.7 alin.3 din OUG 92/2009 coroborat cu art.7 pct.11³ din Normele metodologice privind procedura de acordare a amânării la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen, se vor calcula majorări de întârziere, până la data de 13.08.2010.

A interpreta art.5 alin.1 lit.a) în sensul că efectele sale se aplică şi obligaţiilor fiscale amânate la plată, ar însemna, în fapt, a extinde perioada de amânare de la 6 la 7 luni, peste voinţa legiuitorului care, în art.1 alin.3 din OUG nr.92/2003 coroborat cu art.2 din Norme, a prevăzut că amânarea la plată nu poate fi mai mare de 6 luni.

Pentru sumele reprezentând creanţe fiscale amânate la plată şi plătite în intervalul 11.02.2010-11.08.2010 stabilit prin decizia de amânare la plată nr.77578/2010, nu sunt incidente dispoziţiile art.7 alin.3 coroborate cu cele ale art.11³, întrucât sancţiunea instituită prin aceste dispoziţii se interpretată ca fiind aplicabilă numai plăţilor făcute cu întârziere.

Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art.312 Cod procedură civilă, se va admite recursul, se va modifica sentinţa, în sensul anulării în parte a deciziei nr.183/2010 şi decizia nr.48768/2010 în ceea ce priveşte majorările de întârziere calculate pentru sumele amânate la plată şi achitate până la 11 august 2010, precum şi pentru majorările de întârziere aferente perioadei 13-16 august 2010 pentru suma amânată la plată şi achitată după 11 august 2010.

Se va menţine decizia pentru majorările de întârziere aferente sumei amânate la plată şi achitată după 11 august 2010.

Pentru aceste motive, Curtea a admis recursului declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea împotriva sentinţei civile nr. 2733 din 29 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Vâlcea - Secţia a II-a civilă, în dosarul nr.2375/90/2011, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC M. SA prin administrator judiciar BNP C. SPRL, a modificat sentinţa, în sensul că admite în parte acţiunea şi a anulat, în parte, decizia 183/2010 şi decizia nr.48768/2010 în ceea ce priveşte majorările de întârziere calculate pentru sumele amânate la plată şi achitate până la 11 august 2010, precum şi pentru majorările de întârziere aferente perioadei 13-16 august 2010 pentru suma amânată la plată şi plătită după 11 august 2010 şi a menţinut decizia pentru majorările de întârziere aferente sumei amânate la plată şi achitată după 11 august 2010.
7. Menţinerea ajutorului financiar nerambursabil acordat din fonduri comunitare, prin programe operaţionale, cu tolerarea unor neregularităţi din motive de echitate. Aplicarea măsurilor în funcţie de gravitatea faptei săvârşite, ţinând seama de principiul proporţionalităţii.
Ca atare, neregula trebuie analizată în lumina prevederilor europene existente la data adoptării actului normativ indicat dar şi prin raportare la jurisprudenţa CJUE, adoptată anterior sesizării faptei calificată drept neregulă, în speţă.

Astfel, art. 1 alin. 2 din R.nr.2988/1995 defineşte abaterea ca fiind “orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic, care prejudiciază sau poate prejudicia bugetul general al Comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităţilor, fie printr-o unitate de cheltuială nejustificată.”

În jurisprudenţa CJUE s-a reţinut aplicarea măsurilor în funcţie şi de gravitatea faptei săvârşite, chiar dacă măsura poate fi dispusă pentru orice abateri.

În speţă, se reţine că societatea a finalizat investiţia, a funcţionat pe baza autorizaţiilor emise şi a îndeplinit toate cerinţele legale pentru a obţine eliberarea autorizaţiilor, întârzierea reţinută în obţinerea autorizaţiei de mediu nefiind, pe de o parte, rezultatul atitudinii reclamantei iar pe de altă parte, nu a determinat încetarea şi nici chiar suspendarea derulării activităţii, de vreme ce autorizaţia a fost emisă, iar pe durata respectivă autoritatea de mediu a arătat că înţelege să permită în continuare funcţionarea, tocmai ca urmare a faptului că procedura nu a fost finalizată, independent de atitudinea reclamantei.