Secţia I civilă

13. Principiul contributivităţii. Posibilitatea valorificării la stabilirea şi recalcularea pensiei a formelor de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art.12 alin.1, lit. a din Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr.57/1974.
Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Decizia Curţii Constituţionale nr.736 din 24 octombrie 2006
La data de 17 octombrie 2011, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, s-a pronunţat în recurs, în interesul legii prin decizia nr.19/2011. Prin această decizie, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a statuat următoarele: în interpretarea dispoziţiilor art.2, lit.e, art.78 şi art.164 alin.1 şi 2 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi ale asigurării sociale şi ale art.1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, a stabilit că, formele de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art.12 alin.1, lit.a din legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr.57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut, şi pentru acestea s-a plătit contribuţie de asigurări sociale la sistemul public de pensii.

La pronunţarea soluţiei, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, a avut în vedere printre altele şi Decizia Curţii Constituţionale nr.736 din 24 octombrie 2006, care nu a exclus „de plano” posibilitatea valorificării veniturilor enumerate în mod exhaustiv de O.U.G. nr.4/2005 ci a prevăzut că aplicativitatea la cazul concret a acestor prevederi legale se stabileşte de instanţă, în funcţie de includerea sau nu a acestor venituri în baza de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale.

Astfel, în opinia Curţii Constituţionale, problema dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor şi dacă s-a încasat sau nu contribuţie de asigurări sociale de stat, pentru veniturile excluse de la pontajul anual, constituie probleme de fapt şi de aplicare a legii a căror soluţionare intră în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.

În concluzie, neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivităţii, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi de pensie calculate conform contribuţiei de asigurări sociale) şi crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior şi ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, O.U.G. nr.4/2005 fiind emisă în considerarea atingerii scopului fundamental al înlăturării inechităţilor dintre persoanele pensionate sub imperiul Legii nr.3/1977, în raport cu cele pensionate. sub imperiul Legii nr.19/2000, în ceea ce priveşte cuantumul acestor drepturi.

Astfel, în condiţiile în care se constată de instanţa investită cu cereri de recalculare a pensiilor, că pentru sumele salariale, reprezentând venituri suplimentare pentru munca în acord, angajatorul a plătit contribuţie de asigurări sociale la sistemul public de pensii, că aceste drepturi salariale suplimentare au fost incluse în salariul de bază brut, că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuţie de asigurări sociale plătite de către angajator, aferentă veniturilor salariale suplimentare obţinute de către salariaţi, este firesc ca această contribuţie să fie avută în vedere la recalcularea drepturilor de pensie.

În conformitate cu dispoziţiile art.330⁷ alin.4 din Codul de procedură civilă, deciziile pronunţate de Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie în interesul legii, sunt obligatorii.

Această concluzie este întărită de considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului, enunţate în cauza M. contra R. (Hotărârea din 22 noiembrie 2002, paragraful 42) astfel: în ceea ce priveşte obligaţia judecătorilor de a se conforma jurisprudenţei stabilite de Secţiile Unite al Curţii Supreme de Justiţie, Curtea reaminteşte că reunirea Secţiilor Unite ale unei jurisdicţii are drept scop să confere autoritate deosebită celor mai importante decizii de principiu pe care această jurisdicţie este chemată să le pronunţe, această autoritate particulară, fiind vorba de o Curte supremă - se impune secţiilor acestei jurisdicţii, ca şi jurisdicţiilor inferioare, fără a se aduce atingere dreptului şi sarcinii lor de a examina, în totală independenţă, cazurile concrete care le sunt supuse judecăţii.

Decizia civilă nr. 244/01.02.2012
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la data de 14.02.2011, reclamanta N.L. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii A., solicitând obligarea acesteia la recalcularea pensiei conform adeverinţei nr.644/20.03.2009 eliberată de S.C. P.A. S.A.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin cererea nr.29889/19.01.2011 a solicitat pârâtei recalcularea drepturilor de pensie conform adeverinţei nr.664/20.03.2009 eliberată de S.C. P.A. S.A, cerere la care a primit răspuns negativ.

A învederat reclamanta că veniturile suplimentare menţionate în adeverinţa nr.664/20.03.2009 au caracter permanent, ca urmare a aplicării sistemului de acord global în Institutele de Proiectare.

În plus, reclamanta a arătat că adeverinţa emisă de fostul angajator atestă în mod expres că în perioada indicată, aceste câştiguri suplimentare au făcut parte din fondul de salarii pentru care s-au reţinut şi plătit la stat contribuţiile pentru asigurări sociale, conform legislaţiei în vigoare la acea dată.

S-a susţinut de către reclamanta că prin neluarea în considerare a câştigurilor menţionate în adeverinţa nr.664/20.03.2009 se încalcă principiul contributivităţii prevăzut de art.2 lit.c din Legea nr.19/2000.

În susţinerea acţiunii formulate, reclamanta a anexat un set de înscrisuri (f.3-37 dosar fond).

La data de 29.09.2011 pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, s-a arătat că prin cererea înregistrată la Casa Judeţeană de Pensii A. sub nr.29889/19.01.2011, reclamanta a solicitat recalcularea drepturilor sale de pensie în baza adeverinţei nr.664/20.03.2009.

Prin adresa nr.29889/C/31.01.2011 reclamantei i s-a comunicat că nu sunt luate în calcul formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie sau după timp.

Pârâta a susţinut că sumele încasate de reclamantă în baza acordului global în perioada ianuarie 1988 – decembrie 2000, evidenţiate în conţinutul adeverinţei nr. 664/20.03.2009, nu pot fi utilizate la determinarea punctajului mediu anual, deoarece nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001.

Referitor la dispoziţiile art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, se arată că acestea îşi găsesc aplicabilitatea odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.19/2000, numai cu privire la persoanele asigurate care au obligaţia să plătească contribuţia de asigurări sociale şi au dreptul să beneficieze de prestaţii de asigurări sociale. Pentru perioada anterioară datei de 01.04.2001 sunt incidente dispoziţiile art.164 din Legea nr.19/2000 care permit valorificarea în procesul de stabilire a punctajelor anuale doar a veniturilor obţinute ce au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare, cu excluderea veniturilor rezultate din formele de retribuire în acord global.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.19/2000 şi OUG 4/2005.

Sub aspectul probatoriului, în cauză a fost încuviinţată şi administrată pentru ambele părţi proba cu înscrisuri:

Prin sentinţa civilă nr.1977 din 20 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul A., s-a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a fost obligată pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantei prin luarea în considerare a veniturilor obţinute în acord global, potrivit adeverinţei nr.664/20.03.2009 eliberată de S.C. P.A. S.A.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamanta este beneficiara unei pensii pentru munca depusă şi limită de vârstă, pensie stabilită în temeiul Legii nr.19/2000, începând cu data de 01.07.2005, aşa cum rezultă din decizia nr.278223/01.09.2005 (fila 10).

Prin cererea înregistrată la Casa Judeţeană de Pensii A., sub nr.29889/19.01.2011, reclamanta a solicitat recalcularea drepturilor sale de pensie conform adeverinţei nr.664/20.03.2009 emisă de S.C. P.A. S.A.

Conform acestei adeverinţe, în perioada ianuarie 1988 – decembrie 2000, reclamanta a beneficiat de sume de bani „reprezentând acord global cu caracter permanent conform Legii nr.57/1974, art.17 alin.3”.

Potrivit aceleiaşi adeverinţe, în S.C. P.A. S.A. s-a utilizat permanent forma de retribuire în acord global, iar sumele de bani evidenţiate în cuprinsul adeverinţei au fost extrase din statele de plată pentru care angajatorul a virat CAS la bugetul de stat în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Prin adresa nr.29889/C/31.01.2011 pârâta a comunicat reclamantei că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie sau după timp, întrucât nu sunt considerate a fi sporuri cu caracter permanent

În raport de acest răspuns, care constituie practic un refuz de luare în calcul a veniturilor menţionate în adeverinţa nr.664/20.03.2009, reclamanta a promovat prezenta acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor de pensie conform adeverinţei nr.664/20.03.2009 eliberată de S.C. P.A., din care rezultă câştigurile în acord global.

Cu privire la această cerere, instanţa reţine că potrivit dispoziţiilor art.2 lit.c din Legea nr.263/2010, sistemul public se organizează şi funcţionează având ca bază principiul contributivităţii, conform căruia, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite.

Acest principiu de bază, este reluat în modul de calcul al drepturilor de pensie, art.96 alin.1 şi 2 din Legea nr.263/2010 statuând că, „(1) Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv. (2) Punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut/solda brută sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.”

Potrivit art.12 şi următoarele şi art.40 şi următoarele din Legea nr.57/1974 a retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii, plata în acord, cât şi depăşirea planului pe secţie sunt, fie forme de salarizare, fie criterii în funcţie de care se stabileşte retribuţia tarifară majorată.

Potrivit art.3 alin.2 din Legea nr.3/1977, act normativ în vigoare pentru perioada 1988-2000 (perioadă la care se referă adeverinţa nr.664/20.03.2009 eliberată de S.C. P.A. S.A.), fondurile necesare plăţii pensiilor de asigurări sociale de stat se constituie din contribuţiile pe care le plătesc angajatorii şi din sumele alocate de la bugetul de stat.

Contribuţia individuală de asigurări sociale a fost reglementată prin Decretul nr.389/1972, care în art.1 a prevăzut obligativitatea pentru angajator de a vărsa la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuţie de 15% asupra câştigului brut realizat de personalul lor salariat, de persoanele care se califică la locul de muncă sau care urmează cursuri de perfecţionare profesională, precum şi asupra sumelor primite de ucenici, elevi ai şcolilor profesionale, pe timpul cât fac practică în producţie, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri, de fondul din care se plătesc şi de durata contractului de muncă.

Textul de lege instituie obligaţia vărsării la bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuţiei asupra câştigului brut realizat de angajat, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri.

Distinct de aceasta, art.2 din Decretul nr.389/1972 enumeră drepturile băneşti pentru care nu se datorează contribuţia pentru asigurările sociale de stat, iar între ele nu se regăsesc drepturile ce fac obiectul prezentei judecăţi, adică formele de retribuire în acord global.

Retribuţia tarifară micşorată sau majorată conform art.40 alin.(1) din Legea nr. 57/1974, obţinută pentru munca în acord global este inclusă în câştigul brut realizat de salariat, din care se reţine, potrivit art.1 din Decretul nr.389/1972, o contribuţie de 15% la bugetul asigurărilor sociale de stat.

Prin urmare, pentru aceste sume, angajatorul reclamantei a calculat şi virat contribuţii de asigurări sociale, aspect confirmat prin adeverinţa nr.664/20.03.2009 eliberată de S.C. P.A. S.A.

Pensia pentru limită de vârstă a reclamantei a fost stabilită în anul 2005 în baza prevederilor şi principiilor Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

În cauza de faţă nu se pune problema recalculării unei pensii stabilite în intervalul 1 iulie 1977 – 31.03.2001, astfel încât să aibă relevanţă interdicţia din pct.VI, anexa la O.U.G. nr.4/2005, ci sunt incidente dispoziţiile tranzitorii ale art.165 din Legea nr.263/2010, care se referă la alin.(1) la determinarea punctajului anual pentru perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în funcţie de salariile brute sau nete, respectiv salariile realizate, şi nu în funcţie de salariul tarifar de încadrare.

Respectarea acestei dispoziţii legale tranzitorii impune valorificarea salariului realizat de reclamantă conform adeverinţei nr.664/20.03.2009 la stabilirea drepturilor de pensie.

Reglementarea privind calculul drepturilor de pensie, instituită prin Legile nr.19/2000 şi nr.263/2010 este construită în jurul principiului contributivităţii, potrivit căruia orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul şi/sau angajatorul (în funcţie de reglementarea în vigoare) au achitat statului contribuţii de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.

Ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri (de altfel în adeverinţa nr.664/20.03.2009 se menţionează în mod clar faptul că în S.C. P.A. S.A. s-a utilizat permanent forma de retribuire în acord global), ci faptul că statul şi-a încasat drepturile la momentul cuvenit, iar când vine rândul asiguraţilor să primească o contraprestaţie din partea statului, aceasta trebuie să fie corespunzătoare, pentru a nu se rupe echilibrul raportului juridic dintre părţi.

Împotriva sentinţei civile nr.1977 din data de 20 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Argeş, a formulat în termen recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în sensul motivului de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, respectiv aplicarea greşită a legii, urmând a fi avute în vedere şi dispoziţiile art. 304¹ Cod procedură civilă.

În motivarea recursului pârâta arată că hotărârea pronunţată de tribunal, este contrară prevederilor legale întrucât a dispus luarea în considerare a veniturilor obţinute în acord global potrivit adeverinţei eliberate de S.C. P.A. S.A. Piteşti. Acestea nu puteau fi utilizate la determinarea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislaţiei anterioare.

De asemenea conform prevederilor legale în vigoare, respectiv Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, acordul global nu reprezintă un spor cu caracter permanent şi nu poate fi utilizat la determinarea punctajului mediu anual.

Arată pârâta că sumele cu titlu de acord global nu reprezintă spor cu caracter permanent neregăsindu-se în dispoziţiile art.10 din Legea nr.3/1977, iar Legea nr.57/1974 şi Legea nr.49/1992 prevăd în conţinutul lor sporurile acordate şi care sunt sporurile cu caracter permanent care fac parte din baza de calcul a pensiei.

În fine, pârâta precizează că pentru perioada anterioară datei de 01 aprilie 2001, sunt incidente dispoziţiile art.165 din Legea nr.263/2010, care permit valorificarea în procesul de stabilire a punctajelor anuale, doar a veniturilor obţinute ce au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare, cu excluderea veniturilor rezultate prin formele de retribuire în acord global.

De aceea în considerarea celor arătate mai sus, se solicită admiterea recursului şi pe fond respingerea acţiunii.

Reclamanta N.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii.

Examinând criticile formulate, Curtea a constatat că nu sunt întemeiate, iar recursul nu este fondat.

Astfel, la data de 17 octombrie 2011, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, s-a pronunţat în recurs, în interesul legii prin decizia nr.19/2011. Prin această decizie, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a statuat următoarele: în interpretarea dispoziţiilor art.2, lit.e, art.78 şi art.164 alin.1 şi 2 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi ale asigurării sociale şi ale art.1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, a stabilit că, formele de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art.12 alin.1, lit.a din legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr.57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut, şi pentru acestea s-a plătit contribuţie de asigurări sociale la sistemul public de pensii.

La pronunţarea soluţiei, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, a avut în vedere printre altele şi Decizia Curţii Constituţionale nr.736 din 24 octombrie 2006, care nu a exclus „de plano” posibilitatea valorificării veniturilor enumerate în mod exhaustiv de O.U.G. nr.4/2005 ci a prevăzut că aplicativitatea la cazul concret a acestor prevederi legale se stabileşte de instanţă, în funcţie de includerea sau nu a acestor venituri în baza de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale.

Astfel, în opinia Curţii Constituţionale, problema dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor şi dacă s-a încasat sau nu contribuţie de asigurări sociale de stat, pentru veniturile excluse de la pontajul anual, constituie probleme de fapt şi de aplicare a legii a căror soluţionare intră în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.

În concluzie, neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivităţii, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi de pensie calculate conform contribuţiei de asigurări sociale) şi crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior şi ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, O.U.G. nr.4/2005 fiind emisă în considerarea atingerii scopului fundamental al înlăturării inechităţilor dintre persoanele pensionate sub imperiul Legii nr.3/1977, în raport cu cele pensionate. sub imperiul Legii nr.19/2000, în ceea ce priveşte cuantumul acestor drepturi.

Astfel, în condiţiile în care se constată de instanţa investită cu cereri de recalculare a pensiilor, că pentru sumele salariale, reprezentând venituri suplimentare pentru munca în acord, angajatorul a plătit contribuţie de asigurări sociale la sistemul public de pensii, că aceste drepturi salariale suplimentare au fost incluse în salariul de bază brut, că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuţie de asigurări sociale plătite de către angajator, aferentă veniturilor salariale suplimentare obţinute de către salariaţi, este firesc ca această contribuţie să fie avută în vedere la recalcularea drepturilor de pensie.

În conformitate cu dispoziţiile art.330⁷ alin.4 din Codul de procedură civilă, deciziile pronunţate de Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie în interesul legii, sunt obligatorii.

Această concluzie este întărită de considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului, enunţate în cauza M. contra R. (Hotărârea din 22 noiembrie 2002, paragraful 42) astfel: în ceea ce priveşte obligaţia judecătorilor de a se conforma jurisprudenţei stabilite de Secţiile Unite al Curţii Supreme de Justiţie, Curtea reaminteşte că reunirea Secţiilor Unite ale unei jurisdicţii are drept scop să confere autoritate deosebită celor mai importante decizii de principiu pe care această jurisdicţie este chemată să le pronunţe, această autoritate particulară, fiind vorba de o Curte supremă - se impune secţiilor acestei jurisdicţii, ca şi jurisdicţiilor inferioare, fără a se aduce atingere dreptului şi sarcinii lor de a examina, în totală independenţă, cazurile concrete care le sunt supuse judecăţii.

În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor Legii nr.263/2010 acestea au preluat, aşa cum bine a reţinut şi tribunalul principiul contributivităţii, aşa încât problema invocată reprezintă în realitate o problemă de aplicare a legii, şi care este de competenţa instanţei de judecată.

Aşa fiind, având în vedere cele arătate mai sus, Curtea a apreciat că hotărârea pronunţată de tribunal este legală şi temeinică, astfel că recursul a fost privit ca nefondat şi în consecinţă în baza art.312 Cod procedură civilă, a fost respins.

14. Stabilirea pensiei de serviciu. Transformarea pensiei de serviciu în pensie de asigurări sociale.

Art. 1 din O.U.G. nr.59/2011

Legea nr.119/2010
Potrivit dispoziţiilor art.1 din O.U.G. nr.59/2011 „pensiile prevăzute la art.1 lit.c)-h) din Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiaşi legi, se revizuiesc, din oficiu, de către casele teritoriale de pensii în evidenţa cărora se află dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”.

În baza acestui text de lege, intimata-recurentă a procedat la revizuirea pensiei contestatoarei, care a făcut obiectul recalculării în baza dispoziţiilor Legii nr.119/2010.

Anterior însă, intimata-contestatoare a supus controlului judecătoresc şi decizia de recalculare a pensiei nr.71568/17.08.2010 emisă în baza Legii nr.119/2010 şi a H.G. nr.737/2010, ambele coroborate cu dispoziţiile Legii nr.19/2000, iar prin sentinţa civilă nr.977/10 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, irevocabilă prin decizia civilă nr.597/R-CA/31.03.2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti s-a anulat această decizie şi s-a dispus menţinerea în plată a deciziei cu acelaşi număr din data de 23.03.2010, prin care contestatoarei i se stabilise o pensie de serviciu în cuantum de 2693 lei.

Contrar susţinerilor recurentei, aşa după cum bine a reţinut şi instanţa de fond, prin sentinţa civilă nr.977/10 decembrie 2010, intrată în puterea lucrului judecat, s-a stabilit irevocabil că operaţiunea juridică de recalculare a pensiei de serviciu de care a beneficiat contestatoarea este contrară art.1 din Protocolul nr.1 al Convenţiei, care se aplică prioritar în raport de Legea nr.119/2010, iar contestatoarea este îndreptăţită să i se plătească şi în viitor pensia de serviciu stabilită iniţial, aceasta fiind un drept câştigat.

Nu s-a invocat în cauză excepţia absolută şi peremptorie ce rezultă din dispoziţiile art.1201 Cod civil, ci prezumţia legală ce rezultă din puterea ce legea o acordă autorităţii de lucru judecat, în acest sens fiind dispoziţiile art.1200 pct.4 Cod civil.

Pe de altă parte, potrivit art.1202 alin.2 Cod civil, „nicio dovadă contrară nu este primită împotriva prezumţiei legale”, faţă de caracterul absolut al acesteia.

Aceasta înseamnă, că drepturile recunoscute unei părţi printr-o hotărâre definitivă nu pot fi contrazise printr-o altă hotărâre, ulterioară, pronunţată într-un alt proces.

În acest sens s-a pronunţat şi instanţa supremă prin mai multe decizii (decizia civilă nr.5834/19.09.2007, decizia civilă nr.995/4.02.2009), iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a decis că nu se poate concepe ca o hotărâre să îşi piardă puterea lucrului judecat atunci când se schimbă cadrul legal, doar pentru motivul că între timp s-a schimbat acest cadru (G.P. şi R.D. vs. I. nr.28160/1995 şi nr.28382/1995).

În cauza dedusă judecăţii, s-a statuat, cu putere de lucru judecat că intimata contestatoare, potrivit legii speciale are vocaţie la pensia de serviciu şi că este nelegală măsura recalculării pensiei prin utilizarea altor criterii prevăzute de Legea nr.119/2010 şi Legea nr.19/2000, astfel că, nu este posibilă revizuirea pensiei în baza O.U.G. nr.59/2011, prin care s-a adoptat practic aceeaşi măsură de recalculare.

De altfel, O.U.G. nr.59/2011 nu face altceva decât să interpreteze dispoziţiile Legii nr.119/2010, aşa după cum se arată chiar în cuprinsul expunerii de motive a acestui act normativ. Este acelaşi act normativ, prin care au fost desfiinţate pensiile de serviciu stabilite prin legea specială, numai că în Legea nr.119/2010 s-a folosit termenul de recalculare, iar prin O.U.G. nr.59/2011 termenul de revizuire, finalitatea fiind însă aceeaşi, în sensul că prin O.U.G. nr.59/2011 de revizuire s-a revenit la pensia recalculată potrivit Legii nr.119/2010.