Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 decembrie 2007 Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor



Yüklə 0,55 Mb.
səhifə9/13
tarix01.08.2018
ölçüsü0,55 Mb.
#65083
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   13

Vă mulţumesc.

Video in format Real Media

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Intervenţii la dezbateri generale? Domnul deputat Timar, domnul deputat Popa, domnul deputat Giurgiu. Dacă mai există şi alte solicitări?

Video in format Real Media

Domnul Liviu Timar:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Membrii PSD din Comisia de agricultură au votat pentru acest proiect, fiindcă acest proiect de lege face precizări foarte clare privind modul de despăgubire a proprietarilor de animale, a celor care trebuie să fie sacrificate datorită pericolelor pe care le pot aduce prin transmiterea unor boli la oameni.

Dar, pe lângă aceste precizări, un lucru foarte bun care a fost amendat de către membrii din Comisia de agricultură din Camera Deputaţilor a fost că arată structurile ce trebuie să existe de la nivel central până la nivel local. Fiindcă noi toţi trebuie să ne amintim, atunci când a fost depistată, dacă a fost depistată, gripa aviară la noi, ce circ făcea domnul ministru Flutur pe toate posturile de televiziune. Acest act normativ precizează foarte clar ce rol au toate instituţiile şi cine şi ce rol are fiecare minister în parte.

Vă mulţumesc foarte mult.

Video in format Real Media

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul deputat Nicolae Popa.

Video in format Real Media

Domnul Nicolae Popa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Este adevărat că orice act normativ poate fi modificat şi îmbunătăţit şi cred că se impunea mai mult ca niciodată ca acest act normativ, Ordonanţa de Guvern nr.42/2004, act normativ incomplet şi lipsit de ancorarea în realitate trebuia modificat şi, bineînţeles, completat, pentru că a produs foarte multe pierderi, foarte multe suferinţe producătorilor agricoli, fermierilor din domeniul şi sectorul avicol, dar şi cel de creştere a cailor, pentru că iată, epidemiile acestea care au apărut, gripa aviară şi anemiile infecţioase la cai au creat pagube imense de sute şi sute de miliarde, pagube care n-au fost despăgubite nici până astăzi, şi oamenii au rămas cu pierderile şi cu durerile cu care se confruntă ei în fiecare zi. Au dat în judecată ministerul şi vreau să vă informez, stimaţi colegi, că ei au câştigat la toate instanţele de judecată, se află la ultima instanţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi vor câştiga şi acolo, pentru că legea este de parte lor. Dar vă daţi seama că dacă am fi avut aceste completări şi modificări nu i-am fi purtat prin atâtea instanţe judecătoreşti şi nu le-am fi produs atâtea pierderi şi falimente în lanţ, aşa cum s-a întâmplat din cauza acestor situaţii de criză şi situaţii grave pe care le-am avut în cadrul actului normativ.

De aceea, pentru că el a fost aprobat şi din partea Senatului şi pentru că a fost adoptat şi în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal va susţine acest proiect de lege, şi dincolo de ceea ce spunea domnul deputat Timar, că se creează anumite organisme care să prevină, să organizeze şi să protejeze producătorii agricoli, acest act normativ are în vedere şi pierderile colaterale, pierderile directe şi indirecte pe care le suportă producătorii agricoli, în aşa fel încât atunci când se confruntă cu asemenea epidemii sau anumite boli care sunt despăgubite de la stat ei să-şi primească drepturile, conform legii, imediat, şi nu ca până acum, când i-am amânat ani de zile, producându-le pierderi imense.

Vă mulţumesc.

Video in format Real Media

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Giurgiu.

Video in format Real Media

Domnul Mircia Giurgiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Noi am mai adoptat un proiect de lege pentru despăgubirea atât a proprietarilor de cai bolnavi, cât şi a celor care au suferit de pe urma gripei aviare în iunie anul acesta, dar când să fie pus în aplicare am constatat că proprietari de cai bolnavi care au predat animalele din anul 2004 până acum nu au putut să fie încadraţi în acel proiect de lege.

Aşadar, solicit Guvernului să spună dacă prin acest proiect de lege pot fi despăgubiţi toţi proprietarii de cai bolnavi care au predat cai din anul 2004 până acum.

Vă mulţumesc.

Video in format Real Media

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul deputat Dragoş Dumitriu.

Video in format Real Media

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Faţă de experienţa de până acum, acest proiect de lege acoperă mult mai bine situaţiile defavorabile create. Faţă de ceea ce va urma, nu ştim încă exact cum se vor comporta instituţiile şi organismele, pardon, care vor trebui să aplice proiectul de lege.

Mă bucură că acest proiect se bucură de susţinerea PNL, de aceea aş dori ca indiferent de faptul că acest proiect este pus în aplicare foarte târziu, el să beneficieze de rectificările bugetare necesare, pentru că altfel o lege venită atât de târziu nu va putea fi pusă în aplicare pentru anul următor. Deci să nu ne bucurăm degeaba, că în teorie am rezolvat problema, dacă nu o vom rezolva şi practic, prin metode bugetare.

Vă mulţumesc.

Video in format Real Media

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt.

Trecem la dezbaterile pe articole.

De la pct.1 la pct.5, textul comisiei.

Obiecţii? Observaţii? Comentarii? Nu sunt. Adoptate.

De la pct.6 la pct.8, textele comisiei? Adoptate. Mulţumim comisiei.

Proiectul rămâne la vot final.

Video in format Real Media Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.46/2007 privind modul de alocare a fondurilor externe nerambursabile şi a contribuţiei naţionale în bugetul instituţiilor implicate în gestionarea şi utilizarea acestora, pentru obiectivul Cooperare teritorială europeană (rămas pentru votul final).

Pct.10. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.46/2007 privind modul de alocare a fondurilor externe nerambursabile şi a contribuţiei naţionale în bugetul instituţiilor implicate în gestionarea şi utilizarea acestora, pentru obiectivul "Cooperare teritorială europeană".

Legea are caracter ordinar, proiect adoptat de Senat, raport de adoptare Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. Suntem Cameră decizională.

Rog Guvernul să prezinte proiectul.

Domnul secretar de stat Horia Irimia.

Video in format Real Media

Domnul Horia Irimia (secretar de stat, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Această reglementare, Ordonanţa Guvernului nr.46, pe care v-o supunem atenţiei, se referă la punerea în practică a obiectului "Cooperare teritorială europeană". România are alocată pe perioada 2007-2013 o sumă de peste 400 de milioane de euro. Dacă pentru Fondul European de Dezvoltare Regională reglementările de utilizare a lui, adaptarea la regulamentele Comisiei şi ale Parlamentului European au fost adoptate deja de către dumneavoastră prin Legea nr.249 din iulie 2007, actul pe care vi-l supunem astăzi atenţiei se referă atât la Fondul European de Dezvoltare Regională, cât şi la alte două instrumente care au reglementări specifice, regulamente separate. Este vorba despre instrumentul de asistenţă pentru preaderare, pentru statele aflate în curs de preaderare cu care noi vom colabora, precum şi instrumentul european de vecinătate şi parteneriat pentru cooperarea cu statele nemembre ale uniunii.

Contribuţia bugetară a României pentru cofinanţarea acestor proiecte ce vor fi finanţate prin obiectivul "Cooperare teritorială" este pe 7 ani de aproximativ 250 de milioane de lei. În reglementarea de faţă, se fac atât pe plan instituţional, cât şi financiar reglementările necesare pentru implementarea acestui program foarte important.

Vă mulţumesc.

Video in format Real Media

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule secretar de stat.

Comisia? Vă rog, domnule deputat Baban.

Video in format Real Media

Domnul Ştefan Baban:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.46/2007 privind modul de alocare al fondurilor externe nerambursabile şi a contribuţiei naţionale în bugetul instituţiilor implicate în gestionarea şi utilizarea acestora, pentru obiectivul "Cooperare teritorială europeană".

La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Acest proiect de lege are ca obiect de reglementare modul de cuprindere a sumelor reprezentând contribuţia naţională în documentele bugetare, precum şi asistenţei financiare nerambursabile primite de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene; modul de cuprindere a plăţii în avans, suportarea cofinanţării de la bugetul de stat; responsabilitatea autorităţilor de management, autorităţii comune de management, autorităţii naţionale de a asigura recuperarea oricăror sume plătite necuvenite în cadrul programelor derulate în cadrul obiectivului "Cooperare teritorială europeană".

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art.76 din Constituţia României, republicată. La dezbaterea proiectul a participat, în conformitate cu prevederile art.54 şi 55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, şi doamna Iulia Hertzag, director în Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor.

La lucrările comisiei au participat 28 de deputaţi din totalul de 29 de membri ai comisiei.

Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din data de 9 octombrie 2007. Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituţia României, republicată, şi art.92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

În urma dezbaterii Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.46/2007 privind modul de alocare a fondurilor externe nerambursabile şi a contribuţiei naţionale din bugetul instituţiilor implicate în gestionarea şi utilizarea acestora, pentru obiectivul "Cooperare teritorială europeană" în şedinţa din 27 "11.2007, comisia propune supunerea spre dezbaterea şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege, în forma adoptată de Senat.

Vă mulţumesc.

Video in format Real Media

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt.

Neexistând amendamente admise sau respinse, proiectul rămâne la vot final.

Video in format Real Media Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.42/2007 pentru modificarea art.1 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.1/2007 privind aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unităţilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a autorităţilor publice centrale (rămas pentru votul final).

11. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.42/2007 pentru modificarea art.1 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.1/2007 privind aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unităţilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a autorităţilor publice centrale.

Legea are caracter ordinar. Proiect adoptat de Senat, raport de adoptare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. Suntem Cameră decizională. Rog iniţiatorul să prezinte proiectul.

Domnul secretar de stat Doică.

Video in format Real Media

Domnul Cătălin Doică (secretar de stat, Ministerul Economiei şi Finanţelor):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.1/2007, bugetele de venituri şi cheltuieli ale unităţilor din subordinea, coordonarea sau de sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi autorităţilor publice centrale, se aprobă prin ordin al ordonatorului principal de credite.

Având în vedere impactul negativ al acestei situaţii asupra veniturilor bugetului de stat s-a impus modificarea prevederilor legale în vigoare, în sensul reglementării obligativităţii aprobării acestor bugete de venituri şi cheltuieli printr-un ordin comun, semnat atât de către ministrul de resort, cât şi de către ministrul economiei şi finanţelor.

Faţă de raportul favorabil, fără amendamente, al comisiei, vă rugăm să fiţi de acord cu proiectul de act normativ.

Vă mulţumesc.

Video in format Real Media

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult.

Comisia? Vă rog, domnule deputat Baban.

Video in format Real Media

Domnul Ştefan Baban:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

La dezbaterea proiectul a participat, în conformitate cu art.54 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, domnul Cătălin Doică, secretar de stat în Ministerul Economiei şi Finanţelor. La lucrările comisiei au participat 28 de deputaţi din totalul de 29 de membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din data de 9 octombrie 2007.

Proiectul de lege, potrivit art.17 din Constituţia României, republicată, şi art.92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

În urma dezbaterii, Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.42/2007 pentru modificarea art.1 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.1/2007 privind aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unităţilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a autorităţilor publice centrale, în şedinţa din 27 noiembrie 2007, comisia propune supunerea spre dezbaterea şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege, în forma adoptată de Senat.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Video in format Real Media

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt.

Neexistând amendamente admise sau respinse, nu avem dezbateri pe articole, proiectul române la vot final.

Video in format Real Media Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.36/2007 privind efectuarea recensământului populaţiei şi al locuinţelor din România în anul 2011 (rămas pentru votul final).

12. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.36/2007 privind efectuarea recensământului populaţiei şi al locuinţelor din România în anul 2011.

Legea are caracter ordinar. Proiect adoptat de Senat. Raport de adoptare, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. Suntem Cameră decizională.

Dacă iniţiatorul doreşte să prezinte proiectul?

Vă rog

Video in format Real Media



Domnul Dan Gherguţ (vicepreşedinte, Institutul Naţional de Statistică):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Mă numesc Dan Gherguţ, sunt vicepreşedinte la Institutul Naţional de Statistică.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Proiectul de act normativ a fost iniţiat pentru crearea cadrului legislativ necesar conformării cu acquis-ul comunitar în domeniul statisticii, având două obiective principale: sfera de cuprindere şi perioada în care va fi realizat recensământul, respectiv martie 2011, şi constituirea şi stabilirea atribuţiilor structurilor centrale şi locale de coordonare şi monitorizare a activităţilor specifice acestui recensământ.

Faţă de aceste argumente, aş dori să mai supun atenţiei dumneavoastră încă trei.

În primul rând, complexitatea acestui recensământ face necesară declanşarea activităţilor de pregătire cu cel puţin 4 ani înainte de realizarea sa propriu-zisă.

În al doilea rând, recensământul populaţiei şi locuinţelor din România va fi realizat în anul 2011, la fel ca în toate celelalte state membre ale Uniunii Europene, şi prin realizarea sa concomitentă în toate statele europene şi în acelaşi an va fi posibilă cunoaşterea exactă a numărului cetăţenilor români rezidenţi în celelalte state europene.

În al treilea rând şi ultimul, cunoaşterea exactă a populaţiei României este determinantă pentru stabilirea ponderii României în procesul decizional la nivel european.

Având în vedere cele de mai sus şi raportul Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibrului ecologic, vă rog, stimate doamne şi domni deputaţi, să fiţi de acord cu adoptarea acestui proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Real Media

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Comisia? Vă rog, domnule deputat Igaş.

Video in format Real Media

Domnul Traian Constantin Igaş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

La întocmirea raportului s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Proiectul de lege a fost dezbătut şi analizat în fond în procedură de urgenţă în şedinţa din 4 decembrie 2007.

Proiectul de lege are ca obiect aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.36/2007 privind efectuarea recensământului populaţiei şi al locuinţelor din România în anul 2011.

Având în vedre importanţa acestui proiect de lege, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic propune plenului Camerei Deputaţilor admiterea, cu modificări, a proiectului de lege.

Mai menţionez aici un lucru. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, iar Senatul a adoptat acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Real Media

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale?

Domnule Vainer, la dezbateri generale? Vă rog frumos.

Video in format Real Media

Domnul Aurel Vainer:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi deputaţi şi deputate,

Doresc să susţin întrutotul necesitatea adoptării acestei legi de aprobare a unei ordonanţe de urgenţă privind efectuarea recensământului populaţiei în 2011 şi al locuinţelor. Este, dacă doriţi, un document care priveşte perspectiva României. Nu e vorba numai de o înregistrare care serveşte momentului 2011, dar întotdeauna un recensământ de acest gen oferă o bază de date extraordinar de importantă pentru evoluţii viitoare.

Avem nevoie de acest recensământ, cu atât mai mult, cu cât îl vom realiza pentru prima dată în total acord cu metodologia Uniunii Europene şi concomitent cu recensămintele care se vor face în celelalte ţări ale Uniunii Europene.

În nume propriu, dar cred că şi al grupului, sprijinim această lege şi o vom vota cu toţii.

Vă mulţumesc.

Video in format Real Media

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu.

Trecem la dezbaterile pe articole.

Lucrăm pe anexa cu amendamente admise. Există un amendamente respins şi o să consult dacă se susţine.

De la pct.1 la pct.5 pe anexa cu amendamente admise?

Există obiecţii? Observaţii? Comentarii la varianta comisiei?

Nu sunt. Adoptat.

De la cpt.6 la pct.10. Vă rog, domnule deputat Frâncu.

Video in format Real Media

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Domnule preşedinte,

La pct.8, la art.5 vreau să semnalez o eroare de redactare şi care din punctul meu de vedere se repetă la fiecare articol în parte.

Denumirea comisiei respective "Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor", trebuie să fie scrisă cu majuscule la toate componentele sale de cuvinte. Ea este scrisă pe parcursul legii în vreo 5 feluri: C mare, c mic, după aceea fără majuscule la celelalte.

Şi, în al doilea rând, semnalez faptul că pe textul oficial, să zicem, al legii s-au strecurat atât la art.3, redactări greşite, "indifferent" cu doi f la art.3, dacă se poate face corectura, şi la art.5 "Institutul Naţional de Statistică", nu "Institutul Naţionale de Statistică..." De fapt, "naşionale". Deci, peste tot să se facă această corectură. "Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor", deci cu majuscule.

Vă mulţumesc.

Video in format Real Media

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Rog, de asemenea, comisia să observe la redactare că lipseşte lit.b) de la pct.8, probabil că e pur şi simplu o numerotare eronată. Dar aceste lucruri, fără îndoială că le face de obicei Departamentul legislativ care ne rămâne îndatorat pentru sprijinul pe care i-l acordăm.

Dacă există alte observaţii până la pct.10? Nu sunt. Adoptat.

De la pct.11 la pct.15, consult dacă se susţine amendamentul respins de la art.8. Nu se susţine.

De la pct.11 la pct.15, obiecţii? Observaţii? Comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

De la pct.16 la pct.19?

Adoptat.

Am finalizat dezbaterea pe articole. Proiectul rămâne la vot final.

Video in format Real Media Dezbaterea Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr.34/2007 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.45/1997 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM - S.A (rămas pentru votul final).

La pct.13, Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr.34/2007 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 45/1997 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale "Compania Naţională de Transporturi Aeriene TAROM" - S.A.

Legea are caracter ordinar. Proiect adoptat de Senat. Raport din partea Comisiei pentru industrii şi servicii de adoptare a Proiectului de Lege privind respingerea ordonanţei. Suntem Cameră decizională. Dacă Guvernul doreşte să susţină proiectul?

Vă rog, domnule secretar de stat.

Video in format Real Media

Domnul Kovacs Carol-Emil:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Guvernul susţine acest proiect de lege care vizează stabilirea condiţiilor în care Ministerul Transporturilor poate decide să desemneze o persoană juridică română sau străină pentru administrarea companiei, în scopul accelerării procesului de restructurare a Societăţii Comerciale "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române, TAROM" - S.A. şi al eventualei pregătiri a acesteia pentru privatizare.

În consecinţă, Guvernul vă propune acelaşi punct de vedere, adică adoptarea proiectului de lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Real Media

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Comisia?

Video in format Real Media

Doamna Aurelia Vasile:

Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată pentru dezbatere în fond cu Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr.34/2007 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 45/1997 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A.

Ordonanţa Guvernului nr.45/1997 a fost emisă pentru a da posibilitatea Ministerului Transporturilor să aleagă în urma licitaţiei un administrator performant, persoană juridică română sau străină pentru Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A.

Senatul, în şedinţa din 7 noiembrie 2007, a adoptat un proiect de lege pentru respingerea Ordonanţei Guvernului nr.34/0907. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate de membrii comisiei, s-a constatat că modificările propuse de iniţiatorul Ordonanţei Guvernului nr.34/2007 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 45/1997 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM" S.A. nu pot fi acceptate, din următoarele considerente. Deşi prin proiectul de lege se propune îmbunătăţirea managementului companiei, nu există un program concret de restructurare a acesteia.


Yüklə 0,55 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   13




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin