Seria -1: Şcoala lui hristos titlu: fundamentele educaţiei spirituale lecţia 1

In lecţia aceasta învăţăm despre Hristos. Tot aici vom vedea care sunt mijloacele de recuperare ale lui Dumnezeu. Oricând omul se îndepărtează de gândurile divine, oricând omul pierde revelaţia originală a lui Dumnezeu, oricând se depărtează de la el cerescul, spiritualitatea, Puterea Divină şi slava, reacţia lui Dumnezeu este de a-L aduce în perspectivă pe Fiul Său. Aici, în Evanghelia după loan, vedem cum Dumnezeu se întoarce, pentru a arăta plinătatea a ceea ce a gândit El pentru poporul Său. Hristos este plinătatea gândirii lui Dumnezeu în ceea ce ne priveşte. Gândul divin ce vine din eternitate este că toate gândurile lui Dumnezeu sunt însumate în Fiul Său.

Aşadar, măreaţa gândire divină este concentrată în mijlocul oamenilor în persoana lui Isus Hristos. Aici avem Betelul - casa lui Dumnezeu. Oriunde găseşti “Casa lui Dumnezeu” în Scriptură, trebuie să te gândeşti la Biserică, iar oriunde găseşti Biserica, trebuie să te gândeşti la Hristos. Unde avem cortul întâlnirii în pustie, templul lui Solomon, este vorba de ceea ce în Noul Testament este Biserica, în termeni mai spirituali. Aceasta nu este altceva decât Hristos. Fiind casa lui Dumnezeu, Isus îndeplineşte fiecare funcţiune prezentată în toate celelalte case din Scriptură.

Dumnezeu este în Hristos. El nu locuieşte în nici o altă persoană în acelaşi fel în care se poate spune că locuieşte în Hristos. Sălăşluirea lui Dumnezeu în Hristos este unică, iar cel mai sfânt loc poate fi găsit numai în El. Astfel am ajuns la acest gând, al casei comune. Ce este această casă a lui Dumnezeu, în sensul de casă comună, sau colectivă? în Noul Testament ea este tot ceea ce exprimă expresia “în Hristos”. Termenul acesta “în Hristos” apare în Noul Testament, într-o formă sau alta, de peste o sută de ori. Biblia, aşa cum este ea, cea mai publicată carte din univers, spune despre sine: dacă tot ce s-ar fi putut scrie despre Hristos ar fi pus într-o carte, ea nu ar fi încăput în universul acesta! Totuşi, din toată această vastă informaţie, Dumnezeu ne-a dat o carte pe care să o putem purta cu noi. De aceea, orice termen ce apare de atât de multe ori în Scriptură este extrem de important. A fi “în Hristos” înseamnă a fi în casa lui Dumnezeu.

A nu fi in Hristos înseamnă a nu fi Casa lui Dumnezeu, şi nu contează cărei biserici îi aparţii. A fi în Hristos înseamnă o excludere totală a tot ceea ce nu este în Hristos. Diferenţa dintre tine şi Hristos este atât de completă şi atât de finală, încât se aseamănă adâncimii şi lărgimii unui mormânt. Pentru a ajunge în Hristos, a fi Casă, trebuie să intri pe calea altarului. Altarul vorbeşte întotdeauna despre moarte. În Vechiul Testament, altarul putea fi mirosit cu mult înainte de a-1 putea vedea, pentru că era un loc al morţii. Acum Mielul, Mielul lui Dumnezeu, şi altarul îţi barează calea către sanctuar, iar Mielul vorbeşte despre moartea Lui pentru tine. Primul mod în care suntem identificaţi cu Hristos este prin moartea Lui. Moartea Lui este reprezinta moartea noastră, îngroparea Lui, îngroparea nostră și învieea Lu, învierea nostră. Acesta este altarul. Este sângele Lui, nu al nostru; nu viaţa noastră remediată, nu viaţa noastră îmbunătăţită, nu viaţa noastră, deloc, ci viaţa lui Hristos. A murit omul vechi, a fost îngropat și a înviat un om nou , o făptură nouă – Hristos, Adevarul

1. Ceea ce avem în vedere în mod deosebit este a fi în Hristos şi, prin urmare, a fi Casa lui Dumnezeu. Există milioane de oameni care s-au alăturat bisericilor denominaţionale şi bisericilor independente, care totuşi nu sunt casa lui Dumnezeu, pentru că nu sunt în Hristos. Casa lui Dumnezeu este Hristos, iar dacă vorbim despre Casa lui Dumnezeu ca despre un lucra comunitar, în care suntem, aceasta se întâmplă doar pentru că suntem în Hristos. Pavel, când scrie corintenilor, spune: “Noi toţi am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup... - tot aşa este şi Hristos (1 Corinteni 12: 13,12). Aceasta este ceea ce se întâmplă la naşterea din nou. Duhul Sfânt, prhitr-o minune, ne pune în Hristos, aşa că cei ce sunt în Hristos sunt în Casa lui Dumnezeu.

Hristos este capul, ceea ce înseamnă că Dumnezeu i-a dat autoritate pentru a stăpâni. De la altar, noi ajungem la “botez”. Aceasta a fost poate una din cele mai neînţelese doctrine ale Bibliei. Mulţi oameni fac din botez, mântuire. Sunt predicatori care spun că omul poate ti mântuit prin apă sau prin botez. Dimpotrivă, primul pas pentru a intra în casă este ce am tratat acum - altarul, moartea - ceea ce trebuie să declanşeze botezul. In botez, Pavel spune: “suntem îngropaţi împreună cu El.” Când suntem puşi sub apă, aceasta simbolizează că mergem în jos către mormânt împreună cu Hristos; suntem îngropaţi împreună cu El. In moartea lui Hristos, Dumnezeu a pus capăt vieţii noastre naturale. Vechiul Adam trebuie lăsat la mormânt. Nu trebuie să murim. Dumnezeu spune că suntem deja morţi. “Cei ce sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească. împreună cu patimile şi poftele ei.” (Galateni 5:24). Ceea ce trebuie să facem este să ne acceptăm moartea. Acesta este înţelesul la ceea ce spune Pavel când ne îndeamnă să ne socotim morţi faţă de păcat.

Aşadar, botezul este altarul unde Dumnezeu ne priveşte ca morţi în Hristos. Din acest motiv, botezul a fost administrat imediat după ce oamenii au venit la Hristos şi nu după un an, să se vadă dacă mai rămâneau la credinţă sau nu. Probabil că nici nu vor rămâne, dacă nu fac acest act al credinţei chiar de la început. In Biblie, botezul a urmat imediat după pocăinţă. Când temnicerul din Filipi a fost mântuit, Pavel l-a botezat chiar în noaptea aceea. Când cei din casa lui Corneliu au ajuns să-L cunoască pe Hristos şi au fost umpluţi cu Duhul Sfânt, Petru a spus: “Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?” (Fapte 10:47).
Când Petru şi Ioan s-au coborât în Samaria, unde trezirea se întâmpla deja, cei ce fuseseră mântuiţi fuseseră deja botezaţi în apă. Botezul este altarul unde Dumnezeu ne socoteşte morţi împreună cu Hristos. Şi Domnul Isus a mers pe calea aceasta şi a pus botezul chiar la începutul slujirii Sale publice. Acesta a fost primul act al Domnului, atunci când a trecut de la viaţa particulară la slujirea publică, sub ungerea Duhului Sfânt. Când a ieşit din apă, Duhul lui Dumnezeu a venit asupra lui sub forma unui porumbel.

Din momentul botezului, sub ungerea Duhului Sfânt, El a refuzat să asculte doar de mintea Sa, fără să asculte de mintea Tatălui. În toată viaţa sa, de atunci până la Calvar, El a fost stăpânit de ungere. El spune mereu lucrul acesta: “Nu fac nimic, decât ceea ce îl văd pe Tatăl făcând. Nu spun nimic decât ceea ce îl aud pe Tatăl spunând.” Prin acest botez, El a spus: “Eu mor faţă de propria mea judecată, voinţa mea, gândirea mea, şi, de aici înainte, trăiesc pentru Tatăl ” Aceasta înseamnă să fim botezaţi: suntem morţi, iar viaţa ţie care o trăim este Hristos.

Să observăm punerea mâinilor. Când a fost acceptată poziţia noastră, în moarte, când am fost îngropaţi cu El în botez, tot atunci a avut loc şi învierea. Suntem îngropaţi cu El în moartea Lui şi suntem înviaţi în învierea Lui. Acea înviere este în Hristos, iar din punctul de vedere al lui Dumnezeu, această înviere nu este numai în Hristos, ci este şi sub conducerea lui Hristos, El fiind Capul. Această autoritate finală şi deplină a lui Dumnezeu i-a fost dată lui Hristos, aşa că Hristos este acum mintea noastră. Când credincioşii din vremea Noului Testament au făcut primul pas spre botez, declarându-şi moartea în Hristos şi au ieşit din apă, peste capul lor au pus mâna membri reprezentativi ai trupului de credincioşi, care nu erau întotdeauna apostoli, iar Duhul Sfânt a asistat la primirea lor în casă, “în Hristos”.

2. Ungerea care se afia asupra lui Hristos ca şi Cap, a venit acum peste ei în Hristos, dar nu ca o ungere separată, ci ca o ungere în Hristos. Acesta este adevăratul înţeles al expresiei “în Numele Lui”. Vom vorbi despre asta mai târziu. A face ceva în Numele Lui înseamnă a acţiona în locul Lui. Ungerea lui Hristos este în mine şi peste mine. În Ioan 15:5 ni se spune: “Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele... ” Orice lucru se află în viţă, atât timp cât mlădiţa rămâne în viţă, lucrul acela rămâne şi în mlădiţă. Aşadar, nu avem o altă ungere, ci ungerea lui Hristos. Ungerea însemna că El (Hristos) se afla sub stăpânirea directă a lui Dumnezeu, şi că El refuza să facă referire la judecata şi sentimentele sale.

3. Crucea înseamnă că trebuie să fii răstignit faţă de mintea ta în toate lucrurile. În totul trebuie să ţinem cont de Hristos. O, dacă Biserica ar putea într-adevăr să ţină cont de acest adevăr, dacă am putea să înţelegem din nou semnificaţia crucii! Am îndepărtat din biserici acele mobile care simbolizau altarul. Ştiu că nu au nimic sacru în ele însele şi s-ar putea nici măcar să nu fie făcute cum trebuie. Totuşi, acea veche bancă a celui ce plânge, pe care o numim altar, există pentru a ne aminti că, de fiecare dată când venim la casa de rugăciune, noi trebuie să murim, iar El să trăiască. Mintea noastră trebuie să vină sub cruce. Sentimentele noastre şi căile noastre trebuie să vină sub cruce în fiecare zi. Trebuie să fie aşa, altfel va trebui să lucrăm singuri.

Dumnezeu ne pregăteşte pentru ceva. Noi suntem pregătiţi tot timpul pentru acest loc în Dumnezeu. Într-o zi, noi vom domni şi stăpâni împreună cu Hristos, de aceea trebuie ca acum să învăţăm să lucrăm sub autoritatea lui Dumnezeu. Deuteronom 8:1 spune: “Să păziţi şi să împliniţi toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să trăiţi, să vă înmulţiţi, şi să intraţi în stăpânirea ţării pe care ajurat Domnul câ o va da părinţilor voştri.”

1 Corinteni 10:11 spune: “Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor.” Tot ce s-a întâmplat atunci ne slujeşte ca exemplu, pentru ca noi să ştim că acesta este modul lui Dumnezeu de a ne ajuta să împlinim scopurile Sale pe deplin.

Avraam a experimentat şi el ceea ce au experimentat israeliţii în pustie El a fost chemat din Haldeea şi a primit făgăduinţă unui oraş al cărui făcător şi ziditor era Dumnezeu. Atitudinea sa faţă de această făgăduinţă i-a fost sprijin în lot timpul acelei experienţe a pustiei. El a avut o atitudine minunată. Trebuie să ştii că Duhul Sfânt lucrează în tine şi că El va face această lucrare, atunci când tu crezi și lucrezi împreună cu Dumnezeu. Nevasta lui Avraam a murit, iar el s-a coborât pentru a cumpăra un ogor în care să o înmormânteze. Oamenii au spus: “Tu eşti ca un domnitor, eşti proprietarul tuturor lucrurilor, este al tău, pur şi simplu ia-l. Nu vrem nici un ban.” Avraam a răspuns: “Nu, voi trebuie să ştiţi care este atitudinea mea faţă de aceste lucruri. Eu doar trec pe aici. Vreau să-l cumpăr pentru că nu caut să fiu stăpân aici. Nici măcar nu vreau să se ştie că îmi aparţine. Nu am nici o pretenţie că ar fi posesiunea mea. Eu caut un oraş al cărui făcător şi ziditor este Dumnezeu.” Astfel, Israelul a avut un exemplu în privinţa atitudinii pe care trebuia să o aibă

Când ieşim din lume, din Egipt, şi venim la Hristos prin naşterea din nou, în noi încă mai locuieşte Egiptul. Astfel, Dumnezeu ne pune faţă în faţă cu aceste lucruri, a căror soluţie este Isus. Soluţia este crucea. Puterea şi dinamica crucii lui Isus Hristos îndulcesc pomul pe care îl aducem în această experienţă, împreună cu apele. Vedem că Dumnezeu a testat atitudinea Israelului faţă de lucrurile pe care le-a pregătit El şi că El ne-a promis ceva prin exemplul Israelului. Când luăm în considerare acest exemplu, vedem că Dumnezeu va testa atitudinea noastră faţă de lucrurile pe care le-a pregătit şi le-a făgăduit el. “Să păziţi şi să împliniţi toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să trăiţi, să vă înmulţiţi şi să intraţi în stăpânirea ţării pe care a jurat Domnul că o va da părinţilor voştri. Adu-ţi aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul, Dumnezeul tău. în timpul celor patruzeci de ani în pustie.” (Deuteronom 8:1,2) Ei nu s-au pierdut, au fost călăuziţi. De ce ?...ca să te smerească şi să te încerce, ca să-ţi cunoască pornirile inimii şi să vadă dacă ai să păzeşti sau nu poruncile Lui.”

Fiecare din noi este într-o perioadă de probă pentru moştenirea noastră. Noi suntem încercaţi în fiecare zi. Exemplul lui Israel în pustie ne arată că Dumnezeu ne va încerca pe fiecare din noi. Dumnezeu ne va pune la încercare fiecare atitudine; ne va pune la încercare atitudinea pe care o avem faţă de lucrurile pregătite de El Deuteronom 8:3-5 spune: “Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame, şi te-a hrănit cu mană, pe care nici tu n-o cunoşteai şi nici părinţii tăi n-o cunoscuseră, ca să înveţe că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice lucm care iese din gura Domnului trăieşte omul.” El a vrut ca atât ei, cât şi noi, să ne raportăm corect la lucrurile pregătite de Dumnezeu pentru noi “Haina nu ţi s-a învechit pe tine, şi nici nu ţi s-au umflat picioarele, în timpul acestor patruzeci de ani. Recunoaşte dar în inima ta că Domnul, Dumnezeul tău, te mustră cum mustră un om pe copilul său.”

Ieremia 17:9,10 spune: “Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? Eu, Domnul, cercetez inima, şi cerc rărunchii...” Mă bucur atât de mult că Domnul este atât de credincios faţă de mine, şi nu mă va lăsa să pier în starea în care mă aflu. El ştie ceea ce eu nu ştiu şi el are grijă să mă aducă la plinătatea asemănării lui Hristos. Pentru a face aceasta, el mă va aduce în poziţia de a mă pune fâţă în faţă cu pustiul din inima mea.

Deuteronom 8:6-20: “Să păzeşti poruncile Domnului, Dumnezeului Tău, ca să umbli în căile Lui, şi să te temi de El Căci Domnul, Dumnezeul tău, are să te ducă într-o ţară bună, ţară cu pâraie de apă, cu izvoare şi cu lacuri, care ţâşnesc din văi şi din munţi; ţară cu grâu, cu orz, cu vii, cu smochini şi cu rodii; ţară cu măslini şi cu miere; ţară unde vei mânca pâine din belşug, unde nu vei duce lipsă de nimic; ţară, ale cărei pietre sunt de fier, şi din ai cărei munţi vei scoate aramă. Când vei mânca şi te vei sătura, să binecuvântezi pe Domnul, Dumnezeul tău, pentru ţara cea bună pe care ţi-a dat-o. Vezi să nu uiţi pe Domnul, Dumnezeul tău, până acolo încât să nu păzeşti poruncile, rânduielile şi legile Lui, pe care ţi le dau azi. Când vei mânca şi te vei sătura, când vei zidi şi vei locui în case frumoase, când vei vedea înmulţindu-ţi-se cirezile de boi şi turmele de oi, mărindu-ţi- se argintul şi aurul, şi crescându-ţi tot ce ai, ia seama să nu ţi se umfle inima de mândrie şi să nu uiţi pe Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei; care te-a dus în acea pustie mare şi grozavă, unde erau şerpi înfocaţi şi scorpioni, în locuri uscate şi fără apă, care a făcut să-ţi ţâşnească apă din stânca cea mai tare, şi care ţi-a dat să mănânci în pustie mana aceea necunoscută de părinţii tăi, ca să te smerească şi să te încerce, şi să-ţi facă bine apoi. Vezi să nu zici în inima ta: “Tăria mea şi puterea mâinii mele mi-au câştigat aceste bogăţii.” Ci adu-ţi aminte de Domnul, Dumnezeul tău, căci El îţi va da putere să le câştigi, ca să întărească legământul încheiat cu părinţii voştri prin jurământ, cum face astăzi. Dacă vei uita pe Domnul, Dumnezeul tău, şi vei merge după alţi dumnezei, dacă le vei sluji şi te vei închina înaintea lor, vă spun hotărât astăzi că veţi pieri. Veţi pieri ca şi neamurile pe care le-a pierdut Domnul dinaintea voastră, pentru că nu veţi asculta glasul Domnului, Dumnezeului vostru.”

Dumnezeu i-a scos dintr-un loc pentru a-i aduce în altul. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu tine şi cu mine. în cartea Evreilor este scris foarte clar că El ne-a scos afară pentru a ne duce înăuntru. Dorinţa Lui este să intrăm în odihna pe care a pregătit-o pentru noi. Trebuie să ne lepădăm de lucrările noastre şi să nu ne mai încredem în tăria cărnii. Singurul lucru pe care Duhul îl doreşte este să-L aducă pe Hristos în locul cărnii. El nu are nici un alt scop în minte. El nu vrea să te întărească pentru ca tu să-ţi arăţi talentele şi daturile cu care eşti înzestrat. Oamenii care se strâng în jurul celor ce îşi etalează talentele pleacă fară viaţă; pleacă cu pofta cărnii lucrând în ei cu toată puterea. Dacă Domnul ne-ar duce în ţara belşugului cu atitudinea pe care o avem când părăsim Egiptul, am pieri în lăcomia noastră.

Dacă Dumnezeu ar răspunde la toate rugăciunile pe care le facem în pustie, dacă ne-ar da ceea ce cerem în timpul pregătirii atitudinii şi spiritului nostru, am face şi noi ceea ce fac mulţi creştini. Am zidi o împărăţie în pustie, fără să apreciem deloc sfinţirea. Ei nici nu ajunseseră la Ghilgal şi deja doreau să zidească o împărăţie în pustie.

Suntem născuţi din nou; am fost scoşi din Egipt. După şase luni de drum suntem mai departe de Canaan decât atunci când am plecat. Diavolul vine şi încearcă să ne înveţe Biblia, să ne spună că, dacă am fi mântuiţi, nu am fi în această situaţie. Răspunsul pe care trebuie să i-1 dăm este: “Norul m-a adus aici.” Carnea strigă mereu după siguranţă. Ne este frică de frică, pentru că atunci trebuie să fim confruntaţi cu noi înşine. Creştinii ar face orice altceva, în afară de a sta şi a se ocupa de identitatea lor. Aceasta este şcoala uceniciei, şcoala lui Hristos. După învierea împreună cu Hristos, factorul dominant în viaţa credinciosului ar trebui să fie ungerea pe care o primeşti când îl are pe Hristos ca şi Cap al lui. A fi acea Casă înseamnă a fi în Hristos.

Seria -1: ŞCOALA LUI HRISTOS
Titlu: LUMINA VIEŢII

Lecţia - 5

(Ezcchicl 43:2-5) “Şi iată că slava Dumnezeului lui Israel venea de la răsărit. Glasul Său era ca urletul unor ape mari, şi pământul strălucea de slava Sa. Vedenia aceasta semăna cu aceea pe care o avusesem când venisem să nimicesc cetatea; şi vedeniile acestea semănau cu aceea pe care o avusesem lângă râul Chebar. Şi am căzut cu faţa la pământ. Slava DOMNULUI a intrat în Casă pe poarta dinspre răsărit. Atunci, Duhul m-a răpit şi m-a dus în curtea dinlăuntru. Şi Casa era plină de slava DOMNULUI!

(Ezcchicl 44:4) “M-a dus apoi la poarta de miazănoapte, înaintea casei Templului. M-am uitat şi iată că slava DOMNULUI umplea Casa Domnului! Şi am căzut cu faţa la pământ.”

(Ezcchicl 47:1) “M-a dus apoi la uşa casei. Şi iată că ieşea apă de sub pragul casei, dinspre răsărit. Apa se pogora de sub partea dreaptă a casei înspre partea de miazăzi a altarului.”

(loan 1:4) “în El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.”

(loan 8:12) “Isus le-a vorbit din nou, şi a zis: “Eu sunt Lumina Lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întunerec, ci va avea lumina vieţii.”

(loan 3:3) “Drept răspuns, Isus i-a zis: “Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu.”

(loan 9:5) “Câl sunt în lume, sunt Lumina Lumii.”

(loan 7:20-24, 46) “Norodul i-a răspuns: “Ai drac. Cine caută să te omoare?” Drept răspuns, Isus le-a zis: “O lucrare am făcut, şi toţi vă miraţi de ea.” Moise v-a dat porunca privitoare la tăierea împrejur - nu că ea vine de la Moise, ci de la patriarhi - şi voi tăiaţi împrejur pe om în ziua Sabatului. Dacă un om primeşte tăierea împrejur în ziua Sabatului, ca să nu se calce Legea lui Moise, de ce turbaţi de mânie împotriva Mea, pentru că am însănătoşat un om întreg în ziua Sabatului?” Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi după dreptate. Aprozii au răspuns: “Niciodată n-a vorbii vreun om ca omul acesta...”

(II Corinteni 4:4) “A căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.”

(Eleseni 1: 17-19) “Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui. care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi, şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui...”
Trecem la conceptul de Dumnezeu, LUMINA VIEŢII. Scopul lui Dumnezeu este să aibă un vas în care şi prin care lumina Sa să strălucească în acest univers. Vedem lucrul acesta în cazul Noului Ierusalim: “având slava lui Dumnezeu, Lumina ei era ca o piatră prea scumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul.(Apocalipsa 21:11)

a). Dumnezeu doreşte să aibă un popor plin de lumină. Lumina nouă de sus împrăştie întunericul şi face să strălucească lumina în oameni care nu aveau lumină. In Şcoala lui Hristos, Duhul Sfânt este angajat în efortul acesta, de a ne îndrepta tot mai mult către lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu, de pe chipul lui Isus Hristos.

Mulţi oameni s-au gândii într-un fel, şi au rămas dezamăgiţi în gândirea lor. Ei s-au gândit că, pe măsură ce timpul trece, lucrurile vor li mai uşoare, mai luminoase şi mai aducătoare de veselie. Totuşi, eu văd că, pentru sfînţii de pretutideni, din orice vreme, lucrul acesta nu este valabil, referitor la împrejurările şi situaţiile lor exterioare. Exemplul nostru este Israelul. Când s-a mişcat norul, s-au mişcat şi ei. Norul i-a dus către pustie. După Mara, i-a dus către Elam. Acolo se aflau douăsprezece fântâni cu apă şi şaptezeci de palmieri. Ei au spus: Aleluia, am ajuns! Totul era atât de minunat. Dar, după trei zile, norul s-a mutat înapoi în deşertul uscat. Ne întrebăm ce se întâmplă şi ne dăm seama că Dumnezeu, în dragostea Lui, nu e mulţumit până ce inimile şi dorinţele lor nu sunt curate.

El nu ne va lăsa să rămânem cu întunericul în noi. Dumnezeu s-a ocupat de amărăciunea pe care au avut-o când au ieşit din Egipt. Acum, El se va ocupa de atitudinile lor faţă de ceea ce El le-a pregătit. Apoi, El le înfăţişează mana. Totuşi, dacă lucrăm sub stăpânirea Duhului, vom putea spune cu toată tăria , că, înăuntrul nostru, lumina creşte din ce în ce mai mult. Sunt situaţii grele, când trebuie să mergem prin deşert, după ce am petrecut foarte puţin timp acolo unde era apa. Trecem prin deşert, dar dacă suntem cu adevărat în Dumnezeu, putem spune că pe dinăuntru suntem în creştere. Toate acestea implică anumite crize, sunt parte dintr-un proces al vieţii spirituale care îşi are punctul culminant la Răpire.

Când citim despre cortul întâlnirii sau despre templu, aflăm că acolo se afla Shekinah, acea lumină, acea glorie care lega Cerul de pământ ca o scară, vedem gloria lui Dumnezeu în locul preasfânt. Locul preasfânt reprezintă viaţa lăuntrică a Domnului lsus, a Duhului Său, unde se află Dumnezeu, lumina din Ceruri, lumina a ceea ce Dumnezeu este în El. Duhul lui Isus este cel mai sfânt loc din Casa Sfântă a lui Dumnezeu, locul unde locuieşte lumina şi gloria. Acolo a spus Dumnezeu că va avea părtăşie cu poporul Său. Este locul în care Dumnezeu are comuniune, unde Dumnezeu se face cunoscut; mai este denumit locul oracolului, locul vorbirii. Este locul împăcării, tronul îndurării; toate acestea sunt în Domnul Isus.

Cuvintele “în Hristos” trebuie scoase în evidenţă, întrucât nu există nici o comuniune cu Dumnezeu, nici o comuniune de la Dumnezeu, nici un mesaj, nici o întâlnire cu Dumnezeu, decât în lsus Hristos. Trebuie să repet mereu aceasta, pentru ca mesajul acesta să fie receptat de Biserică, dacă vrea să meargă înainte cu Dumnezeu şi să fie ceea ce El vrea să fie. Omul natural nu poate sta în prezenţa acelei lumini, pentru că aceasta ar însemna moarte pentru el. Omul firesc nu poate veni la lumină şi nici nu poate intra în planul măreţ al lui Dumnezeu; nu se poate găsi în casa plină de gloria Sa.

Când vorbim despre omul firesc, nu ne referim doar la omul nemântuit, adică la omul care nu a venit niciodată la Domnul lsus Hristos. Apostolul Pavel a trebuit să vorbească cu credincioşii din Corint în această privinţă. Ei erau convertiţi, dar, ca o mare parte din creştinismul de astăzi, iubeau înţelepciunea şi puterea lumii. Inţelepciunea şi puterea lumii era pentru ei o mare atracţie. Ei aduceau omul natural, firesc să facă lucruri divine, de aceea apostolul le-a scris în limbajul lor: “Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu... şi nici nu Ic poate înţelege” (1 Corinteni 2:14).

Una din ştiinţele cele mai noi este psihologia. Psihologia are de a face cu mintea omului; este ştiinţa minţii omului. Psihologul este foarte deştept, foarte intelectual şi foarte bine instruit, toate simţurile lui naturale sunt foarte dezvoltate. Totuşi, omul acesta nu ştie nimic când vine vorba de cunoaşterea lucrurilor lui Dumnezeu. Pentru ca psihologul să aibă primele străfulgerări ale cunoaşterii lui Dumnezeu, trebuie să aibă loc o minune, pentru ca ochii orbi, care n-au văzut niciodată, să primească vederea, adică să vină lumina ca un fulger al revelaţiei. Atunci se poate spune. “Ferice de tine... fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.” (Matei 16:17).