Sociologia migraţiei Teorii şi studii de caz româneşti

Concluzii
În acest studiu am arătat schimbările care se produc într-o localitate din România în urma migraţiei. Argumentez că analiza în termini de dezvoltare poate fi analizată în cadrul teoretic al teoriei promovate de către Long (2001), care analizează actorii implicaţi în diferite proiecte de dezvoltare. Proiectele de dezvoltare (aici, localitatea de origine a migranţilor) devin arene unde acestea se negociază. Migranţii au un proiect propriu de dezvoltare, care se realizează într-un context de schimbare socială puternică. Încep să trimită bani rudelor de acasă şi încep să întreprindă mici afaceri. Uniunea Europeană susţine teoretic localitatea, prin sursele de finanţare existente, dar care nu se materializează. Direct, aceasta influenţează dezvoltarea prin schimbările pe care le aduce migraţiei din România. În plus, actorii instituţionali locali (autorităţi locale, în special) nu sunt adaptaţi schimbării masive din localitate şi nu pot susţine dezvoltarea pe termen lung a localităţii. Aceasta produce un dezehilibru puternic între pasivitatea autorităţilor şi dinamismul oamenilor; este mai degrabă o dezvoltare a oamenilor decât a localităţii.

Bibliografie
Anghel, R.G., „Changing Statuses: Freedom of Movement, Locality and Transnationality of Irregular Romanian Migrants in Milan”, Journal of Ethnic and Migration Studies, Volume 34(5), Routledge, Taylor & Francis, 2008, 787 – 802.

Anghel, R.G., „Iregularitate şi riscuri în Europa. Status ilegal, pieţe de muncă şi practici transnaţionale la migranţi români la Milano”, Societatea Reală, Bucureşti, Vol. 4, 2006,100-118.

Anghel, R.G., „Milano Centrale. Status ilegal, pieţe de muncă şi practici transnaţionale la migranţii români la Milano”, Sociologie Românească, vol III, nr.2, Polirom, 2005, 174-194.

Ballard, R., „Containing the Challenge of Transnational Networking from Below: Post-9/11 Initiatives”, Working Paper 26/2007, COMCAD - Center on Migration, Citizenship and Development. Bielefeld, 2007.

Colombo, A., Sciortino, G., „La Legge Bossi-Fini: estremismi gridati, moderazioni implicite e frutti avvelenati”, în Blondel, J., Segatti, P., Politica in Italia. I fatti dell’anno e le interpretazioni, il Mulino, 2003, 195-215.

de Haas, H., „Migration and Development: A Theoretical Perspective”, Working Paper, 29/2007, COMCAD - Center on Migration, Citizenship and Development, Bielefeld, 2007.

Delgado Wise, R., Covarrubias, H.M., „The Migration and Development Mantra in Mexico: Toward a New Analytical Approach”, text prezentat la Conferinţa Transnationalisation and Development(s): Towards a North-South Perspective, ZiF, Bielefleld, 2007.

Ehrkamp, P., „Placing Identities: Transnational Practices and Local Attachments of Turkish Immigrants in Germany”, Journal of Ethnic and Migration Studies, Vol. 31(2), 2005, 345-364.

Faist, T., „Transnationalisation and Development(s): Towards a North-South Perspective”, Working Paper 16/2007, COMCAD - Center on Migration, Citizenship and Development. Bielefeld, 2007.

Gerharz, E., „Opening to the World: Translocal post-War reconstruction in Northern Sri Lanka”, în Anghel, R.G., Gerharz, E., Rescher, G., Salzbrunn, M., The Making of World Society. Perspectives from Transnational Research, transcript, Bielefeld, 2008.

Glick-Schiller, N., Basch, L., Szanton Blanc, C., Towards a Transnational Perspective on Migration: Race, Class, Ethnicity and Nationalism Reconsidered, New York, New York Academy of Science, 1992.

Glick Schiller, N., „Beyond the Nation-State and Its Units of Analysis: Towards a New Research Agenda for Migration Studies. Essentials of Migration Theory”, Working Paper 33/2007, COMCAD - Center on Migration, Citizenship and Development, Bielefeld, 2007.

Long, N., Globalisation and Localisation. Recontextualising Social Change, London/New York: Routledge, 2001.

Mosse, D., Cultivating Development: An Ethnography of Aid Policy and Practice, London, Ann Arbor, MI., Pluto Press, 2005.

Okólski, M., „Incomplete Migration. A New Form of Mobility in Central and Eastern Europe. The Case of Polish and Ukrainian migrants”, în Wallace C., Stola, D. (eds.), Patterns of Migration in Central Europe, Houndmills/Basingstoke/Hampshire, Palgrave Macmillan, 2001, 105-128.

Pop, D., „The Development Effectiveness of Remittances: Case Study on Huedin Town, Romania”, Global Development Network Southeast Europe, http://www.wiiw.ac.at/ balkan/ 3rdphase.html, 2006, accesat la data de 3 iulie 2008.

Portes, A., „On the Sociology of national development: theories and issues”, American Journal of Sociology, 82, 1976,55-85.

Smith, M.P., Transnational Urbanism. Locating Globalization, Malden and Oxford and Melbourne and Berlin, Blackwell Publishing Ltd, 2001.

Stan R., „Irregular Migration of Romanian Workers to European Union: Factors, Practices and Management”, Research Paper, www.policy.hu/razvan/IPF_Research_Paper.pdf, 2006, accesat la data de 3 iulie 2008.

Vertovec, S., „Rethinking Remittances”, Transnational Communities Working Paper, WPTC, Oxford, http://www.transcomm.ox.ac.uk/wwwroot/ metropolis%202000%20lecture.ppt., 2001, accesat la data de 3 iulie 2008.

Vlase, I., „Reţele de migratie între Vulturu şi Roma. Elemente pentru o analiză de gen(der)”, Societatea Reală. Între România şi Italia. Traiectorii Migratorii, Paideia, 2006.

Zincone, G., „Main features of Italian immigration flows and stock”, FIERI, Forum Internazionale ed Europeo di Ricerche sull’Immigrazione/Easy Italia papers, www.fieri.it, 2006, accesat la data de 3 decembrie 2007.

Efectele culturale ale migraţiei forţei de muncă din România¹⁶⁹
Gabriel BĂDESCU, Oana STOIAN, Andra TĂNASE

Studiul de faţă investighează categoriile de români care au lucrat peste graniţă şi rolul jucat de migraţia internaţională a forţei de muncă în schimbarea calităţii cetăţeniei lor. Analiza, bazată pe teorii ale capitalului social şi ale identităţii sociale, foloseşte date calitative şi date obţinute prin sondaj, pentru a evalua efectele culturale ale migraţiei forţei de muncă asupra persoanelor care au lucrat peste graniţă şi asupra copiilor lor.

Acest studiu arată că migraţia temporară tinde să sporească implicarea civică, încrederea socială şi toleranţa faţă de grupurile minoritare atât în rândul emigranţilor, cât şi în rândul familiilor acestora. În acelaşi timp, a avea părinţi care lucrează peste graniţă pare să aibă o influenţă negativă asupra performanţei şi aspiraţiilor educaţionale ale elevilor de liceu.

Articolul concluzionează că aderarea României la Uniunea Europeană va spori potenţialul migraţiei temporare de a furniza un context semnificativ de învăţare a atitudinilor, valorilor şi normelor relevante pentru procesele democratice.

1. Introducere
Considerate diferite din punct de vedere cultural faţă de valorile susţinute de către UE, prea înapoiate politic şi economic pentru aderarea în timpul primei expansiuni estice a UE din 2004, Bulgaria şi România au intrat în Uniune la începutul anului 2007, în ceea ce analiştii politici susţinând că a fost ultima extindere din această decadă (Pawlak, Winfrey, 2007). În timp ce majoritatea bulgarilor şi românilor considerau aderarea drept cel mai important moment istoric pentru ţările lor de la răsturnarea comunismului în 1989, aderarea are loc pe fundalul unui entuziasm în scădere al Europei pentru extinderea blocului¹⁷⁰. Un sondaj efectuat cu mai puţin de o lună înainte de cea de-a cincea extindere a arătat că 53% dintre germani ar respinge accesul Bulgariei şi României la UE şi doar 39% acceptă ambele ţări ca membre ale UE¹⁷¹.

Datele din sondajul comparativ între ţări cu privire la atitudinile cetăţenilor din UE faţă de extindere arată nu numai că lipsa de informare este un factor puternic resimţit de către respondenţi, ci şi că aceasta le afectează disponibilitatea de a sprijini aderarea noilor membri: cetăţenii care se consideră bine informaţi sunt mult mai adesea în favoarea extinderii decât cei care nu sunt bine informaţi.

Mulţi dintre cetăţenii UE ştiu foarte puţine despre România, în afara câtorva aspecte elementare privind moştenirea sa comunistă şi tranziţia dificilă spre democraţie. Alte câteva aspecte care atrag atenţia, ca de pildă faptul că face parte din regiunea balcanică şi include Transilvania ca parte a teritoriului său, au jucat deasemenea un rol în punerea ţării, din când în când, sub lumina reflectorului. Astfel de contexte au contribuit la portretizarea României ca un tărâm îndepărtat, uneori violent, exotic şi aproape întotdeauna sărac şi înapoiat. Aceasta a condus la formarea percepţiei că locuitorii săi nu îşi doresc decât să migreze. La această imagine contribuie şi faptul că singurii români cu care s-au întâlnit şi cu care au interacţionat mulţi dintre cetăţenii UE erau migranţi temporari sau permanenţi în ţările lor.

Cât de mult diferă România de celelalte ţări UE când analizele trec de la ficţiune¹⁷² sau anecdotic la date sistematice şi care dintre aceste diferenţe sunt relevante pentru ritmul de democratizare? Mai exact, au oare românii vreun deficit semnificativ în ceea ce priveşte acele valori, norme şi reţele care fac democraţia să funcţioneze? Dacă da, care sunt influenţele probabile ale migraţiei internaţionale asupra acestora? Acst studiu încearcă să răspundă întrebărilor avansate, adoptând o perspectivă culturală, mai degrabă decât una pur economică, asupra migraţiei.

Migraţia forţei de muncă a fost investigată mai ales din punctul de vedere al rezultatelor economice. S-a arătat că transferurile de bani (Rapoport, Docquier, 2004), reţelele comerciale (Rauch, Trindade, 2002) şi migraţia de retur aduc înapoi noi abilităţi şi experienţă¹⁷³ (Dos Santos, Postel-Vinay, 2003) şi au un impact profund asupra standardelor de viaţă ale oamenilor în aceste societăţi (Adams, Page, 2003). Un alt posibil efect asupra dezvoltării economice locale este încurajarea formării de capital uman în ţara de origine printr-un efect de oglindire, prin care populaţia locală investeşte în propria educaţie (Ferro, 2004, 382). Câteva studii empirice vin să susţină faptul că migraţia încurajează persoanele rămase acasă să acumuleze abilităţi şi diplome, construindu-şi capitalul uman pentru a-şi ameliora şansele de migraţie (de exemplu, Stark şi alţii, 1998).

În această cercetare argumentăm că, în plus faţă de aceste aspecte economice şi sociale, efectele migraţiei aduc schimbări semnificative în variabilele culturale, incluzând atitudinile, valorile, reţelele sociale şi normele care sunt relevante pentru procesele democratice. Pe scurt, migraţia poate juca un rol important în schimbarea culturii politice¹⁷⁴. Acest studiu îşi propune să analizeze cine sunt cei care au lucrat peste graniţă şi care este rolul jucat de migraţia forţei de muncă asupra calităţii cetăţeniei lor în România postcomunistă.

Studii teoretice existente indică probabilitatea unui eventual potenţial pentru învăţarea socială din migraţie, fără să detalieze natura exactă sau mecanismele unei astfel de învăţări. Există raţiuni teoretice întemeiate care ne fac să credem că migraţia temporară a forţei de muncă are potenţialul de a furniza un context de învăţare socială seminificativă pentru persoane atât din Bulgaria, cât şi din România, precum şi pentru cei din alte ţări foste comuniste. Comparată cu alte cazuri de resocializare, migraţia forţei de muncă pare a fi un competitor puternic. Mai exact, munca în afară ţării este capabilă să influenţeze nivelul de încredere socială, precum apartenenţa la asociaţii. Aceasta se datorează faptului că în cazul migraţiei temporare durata expunerii la un context social nou tinde să fie mai lungă¹⁷⁵, iar expunerea la diversitate are o intensitate mai mare. Pe de altă parte, nu este totalmente clar ce tip de efecte de retur sunt de aşteptat, dată fiind marea varietate de experienţe pe care emigranţii le pot avea. Unele persoane care lucrează peste graniţă experimentează un mediu social cu persoane de încredere şi instituţii publice eficiente. Alţii, care se confruntă cu autorităţi ostile sau cu o populaţie locală neprietenoasă, îşi găsesc justificare pentru propriile stereotipuri negative despre străini. Există un alt argument teoretic care poate fi utilizat în sprijinul ipotezei efectului resocializator al migraţiei temporare. Această perspectivă, venită dinspre teoria identităţii sociale, afirmă că experienţa de grup întăreşte trăsăturile comune ale grupului (Hooghe, 2003; Tajfel, 1981). Aplicată pe cazul migraţiei, această perspectivă prezice că interacţiunea grupului cu alţi emigranţi poate avea un important efect de învăţare socială.

Studiul se bazează pe asumpţia relevanţei culturii politice. Ideea conform căreia cultura este corelată cu fenomenele politice a avut un mare impact în anii ‘60 şi ‘70, după publicarea cărţii lui Almond şi Verba „Cultura civică” (1963), dar ulterior interesul pentru abordarea culturală a suferit o pierdere serioasă de aderenţi şi a fost la limită către sfârşitul anilor ‘80 (Laitin, 1995). Totuşi, de la începutul anilor ‘90 ştiinţele politice au cunoscut o revigorare a cercetării care implică factori culturali. Căderea regimurilor comuniste din Europa, conflictul interetnic, resurgenţa terorismului internaţional sunt doar câţiva factori care ies în evidenţă în explicarea acestei turnuri. Nu doar că majoritatea cercetătorilor sunt astăzi de acord asupra faptului că există un rol semnificativ al culturii, cel puţin în câteva dintre procesele de democratizare, dar dezbaterile privind extinderea UE sunt adesea formulate în termenii distanţei dintre membrii actuali şi cei prospectivi şi uneori dintre membrii vechi şi cei noi în ceea ce priveşte cultura lor politică. Cazul Turciei este adesea discutat în aceşti termeni şi mulţi dintre oponenţii accederii ei la UE folosesc argumente culturaliste. Acelaşi lucru se aplică şi în cazul actualilor membri UE dintre fostele ţări comuniste într-o largă paletă de subiecte, de la introducerea taxei unice în Ţările Baltice şi Slovacia până la revigorarea naţionalismului în Slovacia şi Polonia, care toate denotă diferenţe semnificative în cultura politică a diferitelor state membre. Pornind de la acest cadru teoretic, ne îndreptăm atenţia mai întâi înspre profilul de democraţie al României şi apoi analizăm profilul emigranţilor români şi câteva dintre efectele timpului petrecut în afara ţării asupra formării lor culturale.

2. Comunitatea democratică românească într-o perspectivă comparată
Din datele empirice şi teoretice existente, România nu apare ca un teren cultural fertil pentru democraţie. În majoritatea studiilor internaţionale comparate care evaluează calitatea democraţiei, atât România, cât şi Bulgaria se plasează între ţările excomuniste care au intrat în UE în 2004 şi cele care nu au aderat la UE¹⁷⁶. În unele dintre acestea, Bulgaria se plasează mai bine decât România. Astfel, în studiul din 2006 Freedom House Democracy Score Rankings privind fostele ţări comuniste, Bulgaria este inclusă în categoria democraţiilor consolidate (pe ultimul loc, cu un scor de 2,93¹⁷⁷), în timp ce România se află în următoarea categorie, a democraţiilor semiconsolidate (pe primul loc, cu un scor de 3,39).

În ce măsură regăsim aceste diferenţe atunci când luăm în calcul factorii culturali, precum atitudinile şi normele care sunt relevante pentru dezvoltarea democratică? Vom compara România şi Bulgaria cu alte ţări, făcând distincţia, acolo unde dispunem de date, între ţările excomuniste din UE, alte ţări UE şi ţările non-UE. Cetăţenii de rând din aceste ţări şi categoriile de ţări vor fi evaluaţi în termeni de (1) atitudini faţă de democraţie, (2) încredere socială şi (3) implicare civică.

Atitudini faţă de democraţie
prima categorie de variabile dependente descriu atitudinile cetăţenilor faţă de democraţie şi servesc criterii pentru distingerea diferitelor tipuri de comunităţi politice (Dieter Fuchs şi Hans-Dieter Klingemann, 2000).

Există câteva sondaje internaţionale comparate care evaluează caracteristicile comunităţilor democratice şi care includ date despre România şi Bulgaria. Pe baza datelor din World Values Survey, Dieter Fuchs şi Hans-Dieter Klingemann au identificat un declin continuu, dar nu foarte pronunţat, în calitatea şi nivelul de consolidare a comunităţilor democratice între vest şi est (2000, 34). Excepţiile sunt reprezentate de statele succesoare ale Uniunii Sovietice şi Albania, care, conform celor doi autori, nu pot fi clasificate drept comunităţi democratice.

Pe baza sondajelor New Democracy Barometer, Richard Rose, William Mishler şi Christian Haerpfer au estimat pentru fiecare ţară postcomunistă proporţia de respondenţi care sprijină actualul regim şi proporţia celor care sprijină alternative autocratice (1998). Republica Cehă are cel mai înalt punctaj în ceea ce priveşte prevalenţa atitudinilor democatice în rândul populaţiei, Belarus şi Ucraina având cel mai scăzut punctaj. România ocupă o poziţie de mijloc, aproape de Bulgaria, Slovacia, Polonia, Ungaria şi Slovenia. O întrebare asemănătoare a fost pusă într-o altă serie de sondaje internaţionale comparate, Comparative Study of Electoral Systems, realizate începând din 1996, cu rezultate similare (Bădescu, Sum, 2005).

Mai recent, în studiile World Values Surveys (WVS) din 1994-2004 şi 2005-2006, respondenţilor li s-a cerut să descrie diferite tipuri de sisteme politice şi să evalueze câteva posibile modalităţi de guvernare a propriei ţări: cât de bună sau rea este guvernarea unui lider puternic care nu este obligat să ţină cont de parlament şi de alegeri: (a) a experţilor care iau decizii în locul guvernului, (b) a armatei şi (c) printr-un sistem democratic. În tabelul 2, prezentăm distribuţiile răspunsurilor la aceste întrebări.

Tabelul 2. Atitudini faţă de tipurile de sisteme politice (căsuţele reprezintă proporţiile celor cu atitudine foarte pozitivă sau pozitivă). 1994-1999, 1999-2004, 2005-2006 WVS

	un lider puternic			experţii iau decizii			armata guvernează			sistem democratic
	94-99	99-04	05-06	94-99	99-04	05-06	94-99	99-04	05-06	94-99	99-04	05-06
UE, care nu au fost comuniste	23	23	27	53	46	52	5	5	9	93	94	93
UE, ex-comuniste	33	27	25	69	72	81	5	6	12	89	88	86
Bulgaria	63	45		67	83		17	11		86	87
România	47	67	78	49	85	76	25	28	20	91	89	95
Altele ex-comuniste	47	41	61	70	72	58	17	16	15	86	85	80
Total eşantion	40	36	29	59	59	52	20	26	15	88	92	89

Aceste date arată că un lider puternic este preferat mai adesea în ţările UE excomuniste decât în alte ţări UE. În România şi Bulgaria un lider puternic este preferat mai mult decât în alte ţări UE excomuniste. În ceea ce priveşte răspunsurile cu privire la guvernarea de către experţi, datele arată o diferenţă similară între ţările UE excomuniste şi alte ţări UE, dar nici o diferenţă vizibilă între România, Bulgaria şi celelalte ţări UE excomuniste. Guvernarea armatei are relativ puţini suporteri în oricare dintre ţările incluse în WVS, fără o diferenţă evidentă între actualele membre UE şi viitoarele două noi membre, exceptând faptul că în România există un sprijin semnificativ mai ridicat (20% dintre respondenţi au o viziune pozitivă privind această alternativă) faţă de media UE (12% în ţările excomuniste, 9% în celelalte). În fine, marea majoritate a respondenţilor din studiul WVS declară că a avea un sistem politic democratic este un lucru bun sau foarte bun pentru ţara lor. Acest palier este singurul unde opinia publică din România şi Bulgaria este similară cu ţările UE care nu au fost comuniste, cu atitudinea cea mai favorabilă şi cele din ţările UE excomuniste, care par oarecum mai puţin entuziaste.

Încrederea socială
Există o literatură bogată care sugerează că încrederea socială încurajează buna funcţionare a proceselor democratice şi stabilitatea regimurilor democratice (vezi Inglehart, 1999). O parte importantă a acestui argument se bazează pe ipoteza că încrederea socială este o resursă pentru acţiunea colectivă. Activismul civic este afectat semnificativ de capacitatea cetăţenilor de a identifica scopuri comune şi de a le urmări colectiv. În primul rând, este de aşteptat ca cetăţenii mai încrezători să facă parte din reţele sociale mai dense şi mai extinse. Încrederea socială în special poate avea potenţialul de a spori conexiunile prin reţele care favorizează mobilizarea pentru acte participative. În al doilea rând, s-a demonstrat că un nivel ridicat de încredere socială facilitează empatia oamenilor către alte interese, prin identificarea celor proprii (Uslaner, 2002). Studiile empirice au demonstrat că cei care au încredere în general sunt mai predispuşi să aibe o serie de atribute asociate unei bune cetăţenii: nu doar o înclinaţie mai mare de a fi activi în acte de participare politică, dar şi o toleranţă mai mare faţă de imigranţi, minorităţi etnice şi religioase, sprijin sporit pentru drepturi egale pentru femei şi homosexuali, o propensiune mai mare de a plăti taxe şi de a respecta legea (LaPorta şi alţii, 1999; Uslaner, 2002, capitolele 5 şi 7). În general, cei care au încredere socială sunt mai predispuşi decât ceilalţi cetăţeni să sprijine politicile în favoarea persoanelor dezavantajate.

În majoritatea sondajelor internaţionale comparate, atât România, cât şi Bulgaria au printre cele mai scăzute proporţii de încredere. Datele WVS din 2005-2006 relevă un nivel mai scăzut de încredere în România (datele pentru Bulgaria nu sunt încă disponibile) faţă de majoritatea ţărilor UE (doar Cipru şi Polonia având un nivel similar)¹⁷⁸.