Situaţia de fapt
M. Jaeger, un medic german, a solicitat recunoaşterea gărzilor efectuate în cadrul serviciului de urgenţe ca „timp de lucru”, susţinând că dreptul german aplicabil, care le califica drept timp de repaus, cu excepţia perioadelor in care se exercită sarcinile profesionale, ar fi fost în contradicţie cu acquis-ul comunitar.
Dreptul aplicabil
Directiva 93/104/CE privind protecţia şi securitatea lucrătorilor.
Soluţia şi principiile degajate de CJCE
Directiva comunitară ce conţine aspecte cu privire la împărţirea timpului de lucru defineşte elementele caracteristice ale noţiunii de „timp de lucru” ca fiind: „întreaga perioadă în care muncitorul este la muncă, la dispoziţia angajatorului şi în exerciţiul activităţii sau al funcţiilor lui”.
Urmând jurisprudenţa anterioară, Curtea arată că factorul determinant pentru a considera perioada gărzii ca fiind timp de lucru este faptul că medicii sunt constrânşi să fie fizic prezenţi în locul determinat de angajator şi să fie în permanenţă la dispoziţia acestuia. Faptul că medicii au la dispoziţie o cameră în care să se odihnească în perioadele de aşteptare nu modifică această interpretare.
Evaluare
a) Curtea concluzionează deci, că o legislaţie ca cea germană care califică serviciul de gardă ca fiind timp de repaus, în afară de perioadele în care muncitorul şi-a exercitat efectiv sarcinile profesionale şi care nu oferă o compensaţie decât pentru perioadele de activitate efectivă este contrară directivei comunitare.
b) Implicaţii pentru România: în procesul de transpunere a directivei comunitare, România va urmări ca noţiunea de „timp de lucru”, reglementată în dreptul intern, să corespundă definiţiei consacrate de soluţia Curţii.
22. Cazul: Monsanto Italia S.p.A. e.a./ Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Italia – 9 septembrie 2003 |
Situaţia de fapt
Monsanto Europe S.A. şi alte întreprinderi din domeniul biotehnologiei agroalimentare, au obţinut în Franţa şi în Marea Britanie autorizaţia de a aduce pe piaţă un hibrid de porumb modificat genetic pentru a avea rezistenţă la anumite insecticide şi erbicide.
În 1997 şi 1998 Monsanto şi celelalte firme au notificat Comisiei, în cadrul procedurii simplificate, intenţia lor de a comercializa produse (cum ar fi făina) provenind din porumb modificat genetic.
Autoritatea competentă din Marea Britanie a atestat în prealabil că aceste alimente „echivalează în substanţă” cu alimentele tradiţionale. Comisia a trimis notificări statelor membre.
În anul 2000 un institut ştiinţific italian a constatat prezenţa unor reziduuri de proteine transgenetice în făina în cauză, dar care nu prezentau riscuri pentru sănătatea umană.
Republica Italiană, având unele îndoieli în legătură cu acest verdict, a stabilit printr-un decret suspendarea preventivă a comercializării şi utilizării acestui tip de produse.
Tribunalul italian a cerut CJCE să stabilească dacă aceste noi alimente, conţinând reziduuri pot fi considerate ca fiind substanţial echivalente cu alimentele deja existenteşi, în consecinţă comercializate după procedura simplificată.
Dreptul aplicabil
Regulamentul nr. 258/97/CE relativ la noile alimente şi noile ingrediente alimentare.
Soluţia şi principiile degajate de CJCE
Regulamentul califică drept alimente substanţial echivalente cele între care există unele diferenţe de compoziţie, dar fără a exista pericol pentru sănătatea publică.
Pornind de la dispoziţiile regulamentului, Curtea consideră că stabilirea echivalenţei de substanţă între două produse în cadrul procedurii simplificate, nu implică şi evaluarea riscurilor ca în procedura normală. În cazul în care există diferenţe între cele două produse, nu se poate aplica procedura simplificată, elementele diferite trebuind să facă obiectul unei evaluări de risc.
În cazul în care, cu toate că există diferenţe între produse, totuşi ele pot fi calificate ca fiind echivalente, substanţele diferite trebuie să apară pe etichete.
Este de competenţa autorităţilor naţionale să stabilească dacă există echivalenţă de substanţă între noile produse şi cele deja existente pe piaţă. Pe motivul că există riscuri pentru sănătatea publică, un stat poate decide suspendarea comercializării unor produse,fără a discuta în prealabil legalitatea recurgerii la procedura simplificată. Condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a justifica aplicarea acestei clauze derogatorii sunt: să existe un risc real, fondat pe constatări deja verificate, nu pe simple supoziţii; statul trebuie să se bazeze pe consideraţii specifice, nu de ordin general.
Evaluare
Sunt reamintite finalităţile acestui regulament:
-
asigurarea funcţionării pieţei interne pentru noile produse
-
protecţia sănătăţii publice
Clauza derogatorie este expresia principiului precauţiunii şi permite luarea de măsuri de protecţie fără a aştepta ca realitatea şi gravitatea riscurilor să fie pe deplin demonstrată.
Prin cooperarea strânsă între Comisie şi statele membre, stabilirea iniţială a echivalenţei de către organismul statal competent face obiectul unui control la nivel comunitar. La fel şi măsura de protecţie adoptată de către un stat în conformitate cu clauza derogatorie.
23. Cazul: Altmark Trans GmbH, Regierungsprasidium Magdeburg, Germania/ Nahverkehrsgesellshaft Altmark GmbH, recurs prealabil, 24 iulie 2003 |
Dostları ilə paylaş: |