Strategie de dezvoltare locala- municipiul bistrita


DOMENIUL DE INTERVENŢIE I



Yüklə 2,98 Mb.
səhifə34/40
tarix05.09.2018
ölçüsü2,98 Mb.
#76867
1   ...   30   31   32   33   34   35   36   37   ...   40

DOMENIUL DE INTERVENŢIE I.

DEZVOLTARE URBANĂ

Obiectivul operaţional în cadrul acestui domeniu sectorial este reprezentat de extinderea ariei de dezvoltare a municipiului Bistrita.

Se va pune accent pe finalizarea PUG-ului care să ducă la o reglementare judicioasă a zonelor de dezvoltare şi care să ofere baza pentru noua orientare strategică a oraşului condiţionată şi de crearea asociaţiei intercomunitare pe termen scurt cu premize de adâncire a acesteia pe termen mediu şi lung. Acest demers va veni în preîntâmpinarea noului model de funcţionare a unei aglomerări urbane care caracterizează o societate modernă la nivel european, caracterizat prin adâncirea interdependenţelor dintre zona urbană şi zonele rurale învecinate care se manifestă la nivel de rezidenţă, schimb de forţă de muncă, afaceri în general, această interdependenţă fiind luată ca un avantaj şi nu ca o piedică în calea dezvoltării locale.



Pentru aceste deziderate, se va ţine cont de aspectul pozitiv actual determinat de existenţa unui grad ridicat de utilizare şi de faptul că municipiul Bistrita are o aşezare deosebită din punct de vedere natural, urmărindu-se rezolvarea următoarelor probleme: extindere teritoriului pentru investiţii zone de locuit, circulabilitate, inclusiv prin crearea asociaţiei intercomunitare; existenţa unei delimitări coerente între zonele cu diferite destinaţii (rezidenţial, comercial, turistic, industrial); accent pus pe dezvoltarea turismului; preservarea şi extinderea zonelor verzi; diminuarea efectelor negative ale construcţiilor neconforme din punct de vedere urbanistic; finalizarea PUG-ului pe noile nevoi de dezvoltare.

Măsurile identificate a fi promovate pentru îndeplinirea obiectivului operaţional sunt următoarele:

  • În primul rând este necesară finalizarea PUG – ului - conform obiectivelor Strategiei de Dezvoltare prin dezvoltarea oraşului pe zone rezidenţiale, comerciale, industriale, culturale/turistice/agrement, permiţând astfel în primul rând investitorilor să poate identifica corect amplasarea afacerilor şi investiţiilor, iar pentru mediul public va reprezenta baza pentru orientarea reglementată a investiţiilor şi a aprobării lor; finalizarea PUG-ului se va baza o viziune pe termen mediu şi lung şi va trebui să corespundă unor principii de aplicare clare şi stricte în acelaşi timp: încetarea practicii de a deroga semnificativ de la PUG prin PUZ-uri şi PUD-uri (prin care este o practică ca prin acestea să nu se respecte liniile date prin PUG ci se dau obiective de utilizare şi dezvoltare uneori chiar opuse), aplicarea strictă a PUG-ului şi a legislaţiei de urbanism şi amenajarea teritoriului, de autorizare a executării lucrărilor de construcţii şi de protecţie a patrimoniului construit;

  • Realizarea unui inventar a tuturor terenurilor şi evaluarea lor care poate reprezenta o bază de date cu informaţii generale (terenuri existente, terenuri disponibile, evaluarea lor şi preţuri, caracteristici) care să poată fi accesată de posibili investitori;

  • Conform noii orientări în domeniul politicilor publice în vederea eficientizării acestora prin scăderea gradului de risc determinat de problema proprietăţii, vor trebui realizate achiziţii de terenuri pentru a se dezvolta proiecte de interes public;

  • Măsuri de extindere a intravilanului, acţiuni care vor avea ca efect şi decongestionarea dezvoltării centrale şi orientarea către o dezvoltare multicentrică şi spre periferie, pentru a oferi municipiului o dezvoltare echilibrată şi mult mai eficientă;

  • Identificarea zonelor pentru dezvoltare turistică – infrastructura reprezentată de obiective turistice culturale şi naturale, structuri de cazare şi agrement, transport

  • Identificarea de zone propice dezvoltării rezidenţiale şi crearea unui program prin care se cedează teren tinerilor dacă îşi construiesc o locuinţă în vederea atragerii tinerilor să se stabilească aici şi pentru rezolvarea unor probleme sociale.



  • DOMENIUL SECTORIAL I.2.: DEZVOLTARE EDILITARĂ

Obiectivul operaţional în cadrul acestui domeniu sectorial este reprezentat de dezvoltarea noilor obiective conform PUG - ului în spiritul strategiei.

Se va urmări dezvoltarea urbană pe baza PUG-ului actualizat care să ducă la o reglementare judicioasă a regimului construcţiilor şi care să ofere baza pentru noua orientare strategică a oraşului şi să valorifice potenţialul turistic al zonelor cultural – istorice şi naturale.

Strategia va continua şi va îmbunătăţi liniile pozitive existente, municipiul fiind un oraş verde, cu un grad de risc al structurii clădirilor sub media naţională, şi există deja în implementare proiecte de reabilitare termică şi mansardare a clădirilor care reprezintă un început puternic în această direcţie. Iar noua orientare a strategiei va căuta să rezolve o serie de probleme actuale: evitarea ca populaţia oraşului să se concentreze doar pe câteva artere principale; găsirea de soluţii în parteneriat pentru rezolvarea destinaţiei unor clădiri abandonate; remodelarea faţadelor clădirilor care sunt deteriorate mult sub cerinţe; stoparea gradului de degradare a clădirilor de patrimoniu; evaluarea şi marcarea clădirilor cu risc; încurajarea construcţiilor de spaţii locative în general spre periferie şi lăsând terenul să respire; rezolvarea problemelor privind gradul de uzură al instalaţiilor care este foarte ridicat; crearea unor zone de protecţie între zonele de locuit şi zonele industriale sau de transport.

Măsurile identificate a fi promovate pentru îndeplinirea obiectivului operaţional sunt următoarele:


  • Realizarea unui inventar a tuturor cladirilor si evaluarea lor, inclusiv pentru scopul de a achiziţiona clădiri de interes public, în special clădirile din Centrul Istoric şi alte clădiri istorice, culturale sau cu destinaţie specială

  • Reabilitarea fatadelor cladirilor publice si a cladirilor de locuit multietajate

  • Reabilitarea termica a cladirilor publice si a celor de locuit multietajate, inclusiv promovarea de proiecte în parteneriat cu asociaţiile de proprietari pentru înlocuirea acoperişurilor nesatisfăcătoare din punct de vedere al condiţiilot tehnice şi de mediu cu acoperişuri din materiale nepericuloase la clădirile de locuit multietajate;

  • Construirea de locuinte inclusiv sociale

  • Companie de promovare a obiectivelor de dezvoltare prevazute prin noul PUG pe zone

  • Dezvoltarea retelei de fântâni publice din municipiu



  • DOMENIUL SECTORIAL I.3.: REVITALIZAREA URBANĂ A MUNICIPIULUI BISTRIŢA

Obiectivul operaţional în cadrul acestui domeniu sectorial este reprezentat de revigorarea Centrului Istoric al municipiului Bistriţa in vederea creşterii durabile a calităţii vieţii cetăţenilor şi a atractivităţii municipiului pentru turişti şi investitori.

Zona centrală a municipiului Bistriţa este una relativ bine delimitată şi cu funcţiuni complexe (politico-administrative, comerciale, turistice şi religioase), fiind elementul definitoriu al oraşului. Ca şi în cazul altor oraşe transilvănene, centrul istoric, specific unui burg german, este bine prezervat şi prezintă o mare concentrare de obiective de patrimoniu.

PIDU Bistriţa a evidenţiat faptul că în zona centrală sunt doar 12 unităţi de alimentaţie publică, care deşi diversificate ca şi tipologie (restaurant, cramă, bar, bistro, club, cofetărie, patiserie), au o ofertă insuficientă pentru o zonă cu aspiraţii de atragere a unui flux mare de turişti. De remarcat este şi lipsa teraselor pe puţinele trasee pietonale. În schimb se regăsesc activităţi comerciale sau de prestări servicii incompatibile cu o zonă centrală turistică (comerţ materiale de construcţii-decoraţiuni, piese auto, pompe funebre, etc.). De asemenea, lipsesc unităţi comerciale sau ateliere pentru suveniruri sau obiecte tradiţionale, apreciate de turişti.

Pe de altă parte, zona centrală înregistrează cele mai înalte valori de trafic şi are un deficit cronic de spaţii de parcare (spre ex. nu există nicio parcare pentru autocare). Traseele pietonale şi cele auto se intersectează, ceea ce împiedică dezvoltarea unui turism intensiv.



Măsurile identificate a fi promovate pentru îndeplinirea obiectivului operaţional sunt următoarele:

  • Reabilitarea imobilelor şi clădirilor de patrimoniu şi a celor monumente istorice

  • Realizarea de intervenţii de suprafaţă şi în profunzime la nivelul infrastructurii de acces inclusiv a reţelelor tehnico-edilitare aferente zonei şi a celei de iluminat architectural şi ambiental

  • Realizarea de intervenţii la nivelul infrastructurii de spaţii verzi şi parcuri



  • DOMENIUL SECTORIAL I.4.: INFRASTRUCTURĂ DE ACCES: STRĂZI, PODURI/PASAJE, PARCĂRI, TROTUARE

Obiectivul operaţional în cadrul acestui domeniu sectorial este reprezentat de satisfacerea interesului general de transport pe raza municipiului Bistriţa prin asigurarea condiţiilor optime şi sigure de circulaţie, parcare şi staţionare, atât pentru conducătorii auto cât şi pentru pietonii participanţi la trafic cu asumarea şi implementarea mijloacelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Se va urmări în principal modernizarea infrastructurii locale existente pe termen scurt şi crearea de infrastructură nouă pe termen mediu, şi de asemenea de modernizarea căilor de acces spre infrastructura de transport naţională şi europeană în parteneriat cu administraţia judeţeană şi naţională.



Măsurile identificate a fi promovate pentru îndeplinirea obiectivului operaţional sunt următoarele:

  • Reabilitarea arterelor principale si a celor de acces în municipiu şi localităţile componente

  • Reparaţii capitale, realizarea de covoare asfaltice

  • Amenajarea intersecţiilor, pasajelor si traversărilor sub/supraterane şi reabilitarea celor existente

  • Amenajarea de poduri noi şi reabilitarea celor existente

  • Realizarea de intevenţii în vederea creşterii gradului de siguranţă în circulaţie

  • Realizarea unei artere suplimentare pentru preluarea traficului greu din interiorul oraşului

  • Executarea lucrărilor de construire, modernizare şi întreţinere a infrastructurii stradale şi a drumurilor numai pe baza planurilor şi documentaţiilor de urbanism, studiilor de circulaţie şi de trafic, cu respectarea procedurilor tehnice de execuţie pentru lucrările de întreţinere şi reparaţii

  • Amenajarea locurilor de parcare din parcările de reşedinţă din municipiu şi realizarea de noi parcaje



  • DOMENIUL SECTORIAL 1.5: TRANSPORT PUBLIC

Obiectivul operaţional în cadrul acestui domeniu sectorial este reprezentat de dezvoltarea echilibrată a sistemului local de transport, care să asigure o infrastructură şi servicii de transport moderne şi durabile, creşterea condiţiilor de siguranţă şi a calităţii serviciilor, compatibilitatea cu mediul, respectându - se totodată angajamentele luate de România ce vizează domeniul serviciilor comunitare.

Municipiul Bistriţa îşi doreşte intervenţii la nivelul infrastructurii de transport care să reducă emisiile de gaze cu efect de seră datorate transportului şi propune pe lângă proiectele de eficientizare a transportului public din municipiu şi către şi dinspre localităţile componente, şi un proiect îndrăzneţ de realizare a liniilor pentru tramvai/ metrou de suprafaţă, care este un transport ecologic. Din punct de vedere al transportului extern, municipiul dispune de terminal de cale ferată şi are acces la aeroporturile învecinate.



Măsurile identificate a fi promovate pentru îndeplinirea obiectivului operaţional sunt următoarele:

  • Investiţii pentru modernizarea infrastructurii şi mijloacelor de transport existente, pentru crearea condiţiilor moderne şi ecologice de transport public de persoane, creşterea gradului de utilizare şi eficientizarea a acestuia

  • Îmbunătăţirea sistemului de monitorizare şi dispecerizare a serviciului de transport public local de persoane;

  • Asigurarea unui sistem de informare performant al călătorilor în toate staţiile de transport, prin afişarea graficului de circulaţie şi a hărţii traseelor de transport în toate staţiile;

  • Creşterea gradului de siguranţă şi a confortului călătorilor în mijloacele de transport;

  • Organizarea traficului în sistem prioritar pentru mijloacele de transport pe traseele principale de transport;

  • Generalizarea sistemelor nodale (intermodale) dintre transportul public local şi alte mijloace de transport (tren, interregional, etc.);

  • Promovarea transportului ecologic,

  • Înlocuirea parcului de transport public existent al municipiului Bistriţa cu vehicule ecologice

  • Realizarea infrastructurii aferente transportului electric



  • DOMENIUL SECTORIAL I.6.: ILUMINATUL PUBLIC

Obiectivul operaţional în cadrul acestui domeniu sectorial este reprezentat de creşterea nivelului de trai al locuitorilor din municipiul Bistriţa prin reabilitarea reţelei existente de iluminat şi extinderea ei spre periferie, la standarde europene în spiritul eficienţei energetice.

În acest moment, în municipiul Bistriţa, iluminatul public este considerat ca fiind relativ mulţumitor în zona centrală, însă, prin strategie, se urmăreşte ca prin dezvoltarea parteneriatului cu operatorul privat să se diminueze problemele reprezentate de faptul că iluminatul public este nesatisfăcător în zona periferică.



Măsurile identificate a fi promovate pentru îndeplinirea obiectivului operaţional sunt următoarele:

  • Extinderea sistemului de iluminat public

  • Reabilitarea/ modernizarea sistemului de iluminat public

  • Realizarea de investitii de aducere a iluminatului public in zonele centrale si periferice la standarde, în spiritul eficienţei energetice

  • Extinderea ariei urbane şi implicit existenţa unui potenţial de extindere a sistemului de iluminat public în zonele periferice

  • Introducere în canalizaţii subterane a reţelelor de utilităţi cu prevederea unor cămine de acces pentru intervenţii




  • DOMENIUL SECTORIAL I.7 - ENERGIA ELECTRICĂ

Obiectivul operaţional în cadrul acestui domeniu sectorial este reprezentat de reabilitarea si modernizarea reţelelor existente de energie electrica si extinderea lor spre zonele neacoperite, la standarde europene.

Dacă reţeaua electrică funcţionează la parametri relativ normali, sunt încă zone care nu sunt racordate la reţeaua de energie electrică, la periferie sunt zone în care la reţeaua aeriană de joasă tensiune apar mici fluctuaţii de tensiune, iar ritmul investiţiilor este scăzut. Astfel, prin strategie şi prin dezvoltarea parteneriatului cu operatorii privaţi, reţeaua de alimentare cu energie electrică trebuind să fie eficientizate.



Măsurile identificate a fi promovate pentru îndeplinirea obiectivului operaţional sunt următoarele:

  • Extinderea ariei urbane şi implicit existenţa unui potenţial de extindere a reţelei de alimentare cu energie electrică în zonele periferice şi în zonele unde există doar parţial

  • Eficientizarea alimentaţiei cu energie electrică la nivelul municipiului

  • Introducere în canalizaţii subterane a reţelelor de utilităţi cu prevederea unor cămine de acces pentru intervenţii


  • DOMENIUL SECTORIAL I.8.: REŢEAUA DE ALIMENTARE CU APĂ ŞI CANALIZARE

Obiectivul operaţional în cadrul acestui domeniu sectorial este reprezentat de reabilitarea reţelei existente de alimentare cu apă şi canalizare şi extinderea ei spre periferie, la standarde europene.

Municipiul Bistrita are o sursă de apă de calitate şi suficientă raportată la populaţie, are un operator regional cu forţă care duce la creşterea şanselor pentru accesarea fondurilor nerambursabile. Râul Bistriţa reprezintă sursa de alimentare cu apă potabilă a populaţiei municipiului Bistriţa, atât din apa de suprafaţă, cât şi din subteran.



Măsura identificata a fi promovată pentru îndeplinirea obiectivului operaţional este următoarea:

  • Investiţii, în parteneriat cu operatorul regional, pentru reabilitarea reţelei existente de alimentare cu apă şi canalizare şi extinderea ei spre zonele neacoperite (inclusiv a staţiei de tratare şi de epurare) cu accent pus asupra creării unei reţele eficiente de colectare a apelor pluviale şi în concordanţă cu politica judeţeană în domeniu.



  • DOMENIUL SECTORIAL I.9.: ALIMENTARE CU GAZ METAN

Obiectivul operaţional în cadrul acestui domeniu sectorial este reprezentat de reabilitarea si modernizarea reţelelor existente de gaz metan si extinderea lor spre zonele neacoperite, la standarde europene.

Reţeaua de gaz metan funcţionează la parametri relativ normali, însă sunt zone care nu sunt racordate la reţeaua de gaz metan în special zonele de la periferie şi sunt zone, de asemenea, acoperite parţial. Astfel, prin strategie şi prin dezvoltarea parteneriatului cu operatorii privaţi, reţeaua de alimentare cu gaz metan trebuind să fie eficientizată.



Măsurile identificate a fi promovate pentru îndeplinirea obiectivului operaţional sunt următoarele:

  • Investiţii în parteneriat cu operatorul privat pentru reabilitarea reţelei existente de gaz metan şi pentru extinderea ei spre periferie

  • Introducere în canalizaţii subterane a reţelelor de utilităţi cu prevederea unor cămine de acces pentru intervenţii



  • DOMENIUL SECTORIAL I.10.: SIGURANŢA CETĂŢEANULUI

Obiectivul operaţional în cadrul acestui domeniu sectorial este reprezentat de modernizarea şi eficientizarea serviciilor publice de asigurare a siguranţei cetăţeanului concomitent cu dezvoltarea spiritului civic al cetăţenilor

Dacă la nivelul municipiului există poliţia de proximitate, iar prin strategie trebuie să se urmărească rezolvarea unor probleme de siguranţă cum ar fi: sunt puţine programe de combatere a infracţionalităţii, infracţionaltatea creşte dar efectivele de ordine publică scad, spiritul civic al cetăţeanului trebuie susţinut, existenţa unor zone clar identificate cu risc mai mare al infracţionalităţii faţă de media pe oraş.



Măsurile identificate a fi promovate pentru îndeplinirea obiectivului operaţional sunt următoarele:

  • Implementarea continuă de campanii de promovare pentru combaterea infracţionalităţii şi dezvoltarea comportamentului civic în parteneriat cu poliţia

  • Investiţii pentru introducerea unui sistem de supraveghere video în zonele cu risc mare de infracţionalitate, intersecţii principale, şcoli, etc., şi crearea unei unităţi în parteneriat cu poliţia de supraveghere şi intervenţie


DOMENIUL DE INTERVENŢIE II.

MEDIU ŞI ENERGIE

  • DOMENIUL SECTORIAL II.1.: GESTIONAREA DEŞEURILOR

Obiectivul operaţional în cadrul acestui domeniu sectorial este reprezentat de implementarea sistemului de colectare selectivă a deşeurilor concomitent cu dezvoltarea spiritului civic al cetăţenilor.

Prin măsurile care vor fi promovate, strategia va fi orientată spre un management integrat al deşeurilor, prin nivelurile de intervenţie la nivel local şi racordarea acestuia la sistemul judeţean de gestionare a deşeurilor.



Măsurile identificate a fi promovate pentru îndeplinirea obiectivului operaţional sunt următoarele:

  • Implementarea de campanii de educare a cetăţenilor privind comportamentul lor în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor, campanii ce sunt foarte costisitoare şi pe termene lungi, dar fără de care implementarea sistemelor moderne de gestionare a deşeurilor nu aduc rezultatele scontate fără implicarea corectă a cetăţenilor. Astfel de exemple pot fi: ce înseamnă colectarea selectivă a deşeurilor şi care este rolul cetăţenilor; editarea de broşuri cu sfaturi pentru evitarea deşeurilor; încurajarea consumatorilor de a folosi produse cu o durată lungă de viaţă, uşor de reparat şi care nu conţin substanţe nocive; reintroducerea în circuitul economic a deşeurilor urbane, prin reciclare; stimularea producătorilor de a fabrica produse ecologice şi taxarea activităţilor generatoare de deşeuri. Se va urmări astfel implementarea unei campanii continue de promovare pentru dezvoltarea spiritului civic al cetăţenilor în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor, cu efect în corectarea factorilor de mediu, reducerea cantităţilor de deşeuri, creşterea gradului de valorificare a deşeurilor, dezvoltarea comportamentului civic orientat şi spre gestionarea deşeurilor

  • Investiţii pentru extinderea sistemului de colectare selectivă a deşeurilor la nivelul municipiului, cu investiţii în platformele de colectare, transportul deşeurilor şi în sortarea şi valorificarea lor, sistem racordat la politica judeţeană de gestionare a deşeurilor

      • Construirea sistemelor specifice de management al deşeurilor solide periculoase (plăci de azbociment, deşeuri din sistemul de sănătate etc)

  • Reabilitarea şi inchiderea Depozitelor de Deşeuri Urbane precum şi a celor din localităţile componente neconforme din municipiul Bistriţa şi alinierea acestuia la standardele necesar a fi impuse la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud

  • Investiţii în întreţinerea sistemului de colectare a deşeurilor voluminoase şi DEEE

  • Reabilitarea siturilor poluate

  • Depoluarea fostelor depozite de deşeuri



  • DOMENIUL SECTORIAL II.2.: CALITATEA AERULUI CALITATEA AERULUI ŞI APEI

Obiectivul operaţional în cadrul acestui domeniu sectorial este reprezentat de sustinerea unei dezvoltări echilibrate, coerente şi armonioase a teritoriului Municipiului Bistriţa şi a zonei periurbane a acestuia, sub aspectul asigurării la standarde europene a calitatii aerului şi apei.

Municipiul Bistriţa nu are depăşiri la indicii de poluare şi nu se înregistrează efecte deosebite în urma activităţii agenţilor economici. Principala sursă de poluare este traficul rutier aglomerat, poluare rezultata din surse stationare (poluare industriala, incalzirea locuinţelor) mai ales în zona centrală.



Măsurile identificate a fi promovate pentru îndeplinirea obiectivului operaţional sunt următoarele:

  • Imbunatatirea gestionarii resurselor oferite de componentele capitalului natural: aer, apă, sol, vegetaţie, faună, evitarea exploatarii lor excesive şi cresterea gradului de accesabilitate a cetăţenilor la acestea

  • Creşterea calităţii factorilor de mediu (aer, apă sol, zgomot) în conformitate cu normele şi legislaţia UE.

  • Reducerea impactului negativ asupra mediului prin implementarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor

  • Cresterea gradului de conştientizare şi implicare a locuitorilor municipiului Bistriţa în protejarea şi conservarea mediului înconjurător

  • Aplicarea si respectarea legislatiei si standardelor de mediu

  • Amendarea poluatorilor

  • Cresterea performantei de mediu prin implementarea sistemelor de management de mediu ISO 14001 si inregistrarea EMAS


1   ...   30   31   32   33   34   35   36   37   ...   40




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin