Strategii de afaceri
Yüklə 422,45 Kb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Înregistrarea, protejarea şi utilizarea mărcilor
- Tema 2 ETICHETAREA PRODUSELOR
- Reglementări pe plan internaţional privind etichetarea mărfurilor
- Reglementări naţionale privind etichetarea mărfurilor
- Verificaţi-vă cunoştinţele
- Tema 3. AMBALAREA MĂRFURILOR
Clasificarea mărcilorÎn prezent se utilizează trei tipuri de mărci: marca de fabrică, marca de comerţ şi marca de serviciu. Marca de fabrică este utilizată de firmele producătoare cu scopul de a se da posibilitatea cumpărătorilor să identifice produsele unor firme de produsele similare fabricate de alte firme. Marca de comerţ este utilizată de către comercianţi prin care aceştia doresc să facă cunoscut faptul că unele produse sunt comercializate prin reţelele lor de magazine. Marca de serviciu este utilizată de agenţii economici care prestează diferite servicii către consumatori. Aceste mărci au rolul de a identifica şi deosebi unităţile economice care prestează aceleaşi tipuri de servicii. După natura lor mărcile pot fi figurale, verbale, combinate şi sonore. Mărcile figurale pot fi realizate din semne, desene, figuri etc. Ele au menirea de a atrage atenţia vizuală. Mărcile verbale constau în denumiri care pot avea sau nu legătură cu pordusele. Mărcile combinate rezultă din combinarea mărcilor figurale şi verbale ele fiind mai des utilizate. Mărcile sonore sunt admise doar de anumite legislaţii naţionale. Aceste mărci de obicei sunt mărci de serviciu dar pot fi utilizate şi ca mărci de fabrică sau de comerţ. Mărcile sonore pot fi formate din note muzicale, sunete sau melodii scurte. În legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice art. 3 aliniatele d, e şi f mărcile şi indicaţiile geografice sunt definite astfel: - marca colectivă - este “marca destinată a servi la deosebirea produselor sau a serviciilor membrilor unei asociaţii de produsele sau serviciile aparţinând altor persoane”; - marca de certificare - este “marca ce indică faptul că produsele sau serviciile pentru care este utilizată sunt certificate de titularul mărcii în ceea ce priveşte calitatea, materialul, modul de fabricaţie a produselor sau de prestări a serviciilor, precizia ori alte caracteristici”; - indicaţia geografică - este “denumirea servind la identificarea unui produs originar dintr-o ţară, regiune sau localitate a unui stat, în cazurile în care o calitate, o reputaţie sau alte caracteristici determinate pot fi în mod esenţial atribuite acestei origini geografice”. Conform legislaţiei româneşti, există mărci individuale, mărci colective, mărci de certificare şi indicaţii goegrafice. Mărcile care sunt foarte cunoscute pe plan internaţional sunt considerate mărci notorii. Pentru a putea suporta concurenţa, mărcile firmelor trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: - să fie expresive şi clare; -să se poată identifica cu uşurinţă fără a putea fi confundată cu alte mărci similare; - să nu inducă în eroare consumatorii asupra produselor şi serviciilor; - să fie uşor de reţinut; - să prezinte o semnificaţie legată de produse şi servicii sau de activitatea firmei;
Înregistrarea şi protejarea mărcilor în România este asigurată conform regulamentului de aplicare a legii 84/98 de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. (OSIM) Dreptul asupra mărcilor este dobândit şi protejat prin înregistrarea la O.S.I.M. Înregistrare mărcilor se face urmând procedurile stipulate în Legea 84/98. Inregistrarea mărcilor şi a indicaţiilor geografice conferă titularilor drepturi exclusive asupra lor.
Eticheta reprezintă orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat, care conţine elementele de identificare a produsului şi care însoţeşte produsul când acesta este prezentat consumatorilor pentru vânzare sau este aderent la ambalajul acestuia. Etichetarea reprezintă operaţia de aplicare a etichetei sau înscrierea elementelor de identificare pe produs, pe ambalajul de vânzare, pe dispozitivul de închidere ce însoţesc produsul pus în vânzare. Scopul etichetării este acela de a da consumatorilor informaţiile necesare, suficiente, verificabile şi uşor de comparat, astfel încât să permită asestora să aleagă acel produs care corespunde exigenţelor lor din punct de vedere al nevoilor şi posibilităţilor lor financiare, precum şi de a cunoaşte eventualele riscuri la care ar putea fi supuşi. Reglementări pe plan internaţional privind etichetarea mărfurilor În prezent tot mai multe firme, din diverse ţări, inclusiv din ţara noastră, caută să găsească modalităţi cât mai expresive şi mai convingătoare de declarare a valorii nutritive. Modalităţile de declarare a valorii nutritive sunt variate de la cele mai simple, prezentate sub formă de tabel indicând conţinutul de proteine, lipide şi glucide (în grame la 100g produs sau la o porţie sugerată) şi valoarea energetică exprimată în Kcal sau Kj raportată tot la 100g de produs sau o porţie sugerată, sau exprimarea conţinutului de proteine, lipide şi glucide prin benzi de culori codificate astfel: culoarea roşie, roşie portocalie sau roz pentru proteine; culoarea galbenă pentru lipide; culoarea verde pentru glucide şi fond alb pentru valoarea energetică. Reglementările adoptate în ţările U.E. sunt mult mai detaliate şi precise. Astfel Directiva Consiliului C.E.E. din 18 decembrie 1978 actualizată în 1989 extinde înţelesul termenului de etichetare la menţiunile, indicaţiile, mărcile de fabrică sau comerciale, imaginile sau simbolurile referitoare la un produs ce figurează pe orice ambalaj, document afiş şi etichetă care însoţesc produsul sau se referă la el. Începând cu anul 1993, pentru a încuraja sectoarele industriale şi comerciale să producă şi să distribuie bunuri de consum mai puţin nocive pentru mediul înconjurător U.E. a propus crearea şi utilizarea eco-etichetei. Eco-eticheta are drept scop pe de o parte, de a încuraja industria să proiecteze şi să realizeze produse care au un impact minor asupra mediului, iar pe de altă parte să informeze consumatorii asupra impactului pe care produsele utilizate îl au asupra mediului înconjurător. Reglementări naţionale privind etichetarea mărfurilor În România etichetarea produselor este reglementată prin două hotărâri de guvern şi anume HG 784 şi HG 785 din 23 septembrie 1996. Prima hotărâre se referă la etichetarea produselor alimentare iar cea de-a doua se referă la denumirea, marcarea şi etichetarea produselor textile. HG nr. 784/96 pe parcursul celor nouă articole face referiri la marcarea compoziţiei fibroase, etichetarea şi indicarea modului de întreţinere a produselor textile. Conform art. nr. 7 eticheta trebuie să conţină următoarele elemente:
Etichetarea alimentelor este reglementată prin HG nr. 784/96 modificată şi completată prin HG nr. 953/1999 şi O.G. nr.34/2000. Marca de fabrică, comercială sau denumirile fanteziste nu pot înlocui denumirea produsului. Pe produsele tratate cu radiaţii ionizante se va inscripţiona “Tratat prin ionizare” sau “Tratat cu radiaţii ionizante”. Produsele la care, pentru conservare, se utilizează un gaz avizat sanitar vor conţine indicatia “Ambalat în atmosferă protectoare”. Cantitatea netă se va înscrie în unităţi de volum pentru produsele lichide şi în unităţi de masă pentru celelalte produse, utilizându-se, după caz, litrul, centilitrul, mililitrul, kilogramul sau gramul. Indicarea cantităţii nete nu este obligatorie pentru:
De asemenea se vor înscrie şi toleranţele pozitive şi negative. Durabilitatea minimală, respectiv data până la care alimentele îşi păstrează caracteristicile de calitate în condiţii de depozitare corespunzătoare, se indică clar prin data zilei, lunii şi anului. Aceste menţiuni vor fi urmate de indicarea condiţiilor de păstrare şi conservare. Pe ambalajul sau eticheta care însoţesc produsele alimentare preambalate trebuie să conţină informaţii privind lotul de fabricaţie din care acestea fac parte (seria lotului, data fabricatiei sau a culegerii recoltei). Răspunderea privind indicarea lotului de fabricaţie revine fabricantului. În ce priveşte lista ingredientelor aceasta va fi precedată de menţiunea “Ingrediente”. Toate ingredientele vor figura fie pe ambalaje fie pe etichetele produselor alimentare preambalate sub denumirea şi în ordinea descrescătoare a importanţei lor cantitative. Etichetarea produselor agroalimentare ecologice se face conform prevederilor O.G. nr.34/2000. Producţia agroalimentară ecologică are ca scop realizarea unor sisteme agricole durabile, diversificate şi echilibrate, care pot asigura protejarea resurselor naturale şi sănătatea consumatorilor. Verificaţi-vă cunoştinţele:
BIBLIOGRAFIE
Tema 3. AMBALAREA MĂRFURILOR În România, conform STAS 5845/1-1986, ambalajul reprezintă un “mijloc (sau ansamblu de mijloace) destinat să cuprindă sau să învelească un produs sau un ansamblu de produse, pentru a le asigura protecţia temporară din punct de vedere fizic, chimic, mecanic, biologic în scopul menţinerii calităţii şi integrităţii acestora în starea de livrare, în decursul manipulării, transportului, depozitării şi desfacerii până la consumator sau până la expirarea termenului de garanţie”. Tot în conformitate cu standardul amintit, ambalarea este definită ca fiind “operaţie, procedeu sau metodă, prin care se asigură cu ajutorul ambalajului, protecţia temporară a produsului, în decursul manipulării, transportului, depozitării, vânzării, contribuind şi la înlesnirea acestora până la consumare sau până la expirarea termenului de garanţie”. Privit din punct de vedere tehnic, ambalajul mărfurilor este alcătuit dintr-un ansamblu de materiale destinat protecţiei calităţii şi integrităţii produselor, facilitării operaţiilor de circulaţie a mărfurilor. Yüklə 422,45 Kb. Dostları ilə paylaş:
|