Studiu sociologic

IX. MONITORIZAREA ACŢIUNILOR CE URMEAZĂ A FI DESFĂŞURATE

Reuşita oricărui proiect depinde de modalitatea de implimentare şi monitorizare a acţiunilor, ceea ce ulterior asigură durabilitatea acestuia. Studiul realizat evidenţiază faptul că în realizarea Parcului naţional ar trebui implicaţi atât localnicii, cât şi instituţiile abilitate în domeniu. Însă, atunci când ne referim la monitorizarea şi controlul celor ce vor urma, opiniile s-au diferenţiat de la o categorie la alta, însă în concepţia marii majorităţi a participanților la studiu localnicii ar trebui să aibă un rol important în monitorizarea acţiunilor.

În concepţia unor reprezentanţi ai APL gestionarea activităţilor şi monitorizarea Parcului Naţional ar trebui să fie o sarcină a unei organizaţii neguvernamentale, oferindu-se exemplul Societăţii Ecologice Biotica. Atribuirea sarcinii date societăţii civile este explicată prin pierderea încrederii populaţiei în instituţiile guvernamentale controlate de către partide. În plus, prin intermediul unei organizaţii neguvernamentale există posibilitatea cooptării de specialişti profesionişti în domeniu (vezi Anexa IX. 1, 14). În momentul în care s-ar crea o agenţie sau un departament în cadrul unui minister, există riscul politizării domeniului şi astfel să nu se realizeze cele planificate (vezi Anexa IX. 3).

O altă propunere cu referire la gestionarea parcului şi a acţiunilor ce urmează a fi întreprinse ar trebui să fie o sarcină a autorităţilor locale, motivând prin posibilele conflicte de interese a unor instituţii de stat, precum MoldSilva, Apele Moldovei, Ministerul Mediului. Dat fiind numărul mare de localităţi incluse în Parcul Naţional, s-a propus crearea unei asociaţii a comunelor din perimetrul parcului care ar avea sarcina de implementare şi monitorizare a acţiunilor. În cadrul acestei asociaţii ar fi necesar de delegat din partea fiecărei localităţi câte un reprezentant, poate fi o persoană cu studii în domeniu (vezi Anexa IX. 9). În acelaşi timp, alocarea resurselor ar fi o sarcină a Ministerului Mediului (vezi Anexa IX. 2).

Pe de altă parte, unii lideri de pământ consideră că Ministerul Mediului ar trebui să fie instituţia care să fie preocupată de buna organizare a Parcului Naţional (vezi Anexa IX. 8, 11, 16). În acelaşi timp, crearea şi buna funcţionare a parcului ar trebui să fie o preocupare a tuturor guvernanţilor, însă o parte din intervievaţi consideră că cea mai mare responsabilitate ar trebui să o poarte Ministerul Mediului. Acţiunile acestuia, însă, ar trebui să fie monitorizate de către organizaţiile neguvernamentale ecologice (vezi Anexa IX. 16). În mare parte, studiul atestă o lipsă de încredere a populaţiei în capacitatea Guvernului de a gestiona cu Parcul Naţional (vezi Anexa IX. 10, 15, 20). Această neîncredere este caracteristică atât femeilor, cât și bărbaților.

Coordonarea activităţilor şi implementarea lor ar trebui să fie o sarcină a consiliilor locale, fiind desemnată o persoană din comunitate pe post de coordonator, care cunoaşte localitatea şi localnicii (vezi Anexa IX. 5, 7, 12, 21), deoarece o persoană străină nu va avea impactul scontat. În acelaşi timp, unii consideră că ar putea fi creat un consiliu coordonator format din persoane competente din localitate, care ar putea fi finanţat de către localnici, printr-o cotizaţie lunară de 5-10 lei (vezi Anexa IX. 6, 14, 18). Implicarea localnicilor în monitorizarea acțiunilor de creare a și consolidare a parcului a fost enunțată în mod prioritar de către femei, considerându-se că doar un localnic ar cunoaște mai bine problemele, indiferent dacă va fi femeie sau bărbat.

O altă propunere cu referire la responsabilul de zonă a fost cea cu referire la un specialist în silvicultură, care ar trebui să aibă competenţe de manager, să poată gestiona un proiect şi să cunoască situaţia zonei (vezi Anexa IX. 14).

Studiul evidențiază că reprezentanţii APL de nivelul 2 consideră că gestionarea parcului ar trebui să fie o sarcină a unei structuri raionale, care ar putea să gestioneze diverse situaţii. Însă aici apare o situaţie contradictorie: pe de o parte, pământurile sunt în jurisdicţia primăriilor, iar pe de altă parte, APL de nivelul 2 ar trebui să gestioneze parcul. Acest fapt este inechitabil față de APL de nivelul 1, fapt conștientizat de reprezentanții APL de nivelul 2, relevând faptul că resursele financiare obţinute din funcţionarea parcului sunt necesare APL de nivelul 1, pentru buna organizare şi dezvoltare a localităţii (vezi Anexa IX. 4).

Unul dintre pădurarii intervievaţi au indicat asupra necesităţii implicării unui om de afaceri, care ar putea organiza şi gestiona parcul (vezi Anexa IX. 17). Această propunere nu a mai fost enunţată de nici un participant la cercetare. Din contra, unii intervievaţi au menţionat asupra neimplicării afaceriştilor în acţiunile de monitorizare. Implicarea oamenilor de afaceri ar contribui la anumite înţelegeri.

Pentru buna funcţionare a a parcului populaţia conştientizează că este necesară stabilirea unor reguli clare cu referire la pescuit, odihnă, vânat: „Să spună unde se poate şi cum se poate. Să fie indicate aceste reguli” (IA_Fermier_1). Astfel populaţia fiind informată, mai uşor va accepta şi va înţelege importanţa protejării mediului (vezi Anexa IX. 13). La fel s-a insistat asupra amendării persoanelor care nu lasă curat după sine în zonele de odihnă (vezi Anexa IX. 19).

În concluzie, conchidem că monitorizarea acțiunilor care urmează a fi desfășurate în zonă este percepută ca o sarcină a comunităților locale, scăzând încrederea în instituțiile guvernamentale.

X. POSIBILE OBSTACOLE ÎN CREAREA ŞI FUNCŢIONALITATEA PARCULUI NAŢIONAL

X.I. Viziunile reprezentanţilor APL

Crearea Parcului Naţional în viziunea unor reprezentanţi ai APL depinde de interesul manifestat de către autorităţile statului, în principal de Guvern (vezi anexa X.1). În momentul în care autoritățile nu vor fi interesate de dezvoltarea zonei, există riscul abandonării proiectului dat.

În același timp, slaba acceptare a populaţiei de a întreprinde anumite măsuri necesare pentru crearea şi menţinerea Parcului Naţional ar crea impedimente în funcționarea parcului. Un exemplu relevant ar fi neacceptarea de a nu utiliza pesticidele de către populaţie sau lipsa controlul semănăturilor (vezi Anexa X.2). Această problemă în timp ar putea dispărea dat fiind implicarea primăriei în explicarea şi monitorizarea acestor situaţii problematice. În acelaşi timp, s-a menţionat că dorinţa de a produce/creşte produse ecologice va determina populația să utilizeze îngrăşăminte ecologice, renunţând la cele chimice (vezi Anexa X.8).

O altă situaţie problematică care ar crea impedimente în implementarea acțiunilor de creare a parcului este nedorinţa oamenilor de a vinde sau a da pământul în arendă în cazul în care ar fi necesar acest fapt. Reuşita acestei acțiuni depinde de capacitatea de negociere a instituţiilor statului cu localnicii (vezi Anexa X.3). Este necesar de a se determina mecanismul prin care va avea loc vinderea sau luarea în arendă a pământurilor, astfel că populaţia să nu aibă de suferit. În acest caz a fost adus ca exemplu experienţa Poloniei prin care statul a instituit un sistem de compensaţii pentru proprietarii de terenuri pentru a nu fi prelucrate şi a fi lăsate pentru a fi conservat patrimoniul natural (vezi Anexa X. 4). În momentul în care un astfel de sistem de compensare a pierderilor ar fi instituit, populaţia ar participa şi ar fi „entuziasmată”.

De pe altă parte, s-a menţionat că în condiţiile economice actuale unii proprietari de terenuri ar putea să le vândă, însă cea mai eficientă metodă este arendarea, care nu va cauza nemulţumire din partea populaţiei (vezi Anexa X. 10).

În concepția unor reprezentanţi ai APL o problemă ar fi preluarea terenurilor de la populaţie cu retragarea titlurilor de proprietate. Localnicii vor insista să rămână proprietari ai acestor terenuri, cu condiţia că să nu le prelucreze (vezi Anexa X. 5). Pentru evitarea unor astfel de obstacole este necesară comunicarea permanentă cu localnicii pentru a conştientiza necesitatea creării Parcului Naţional.

O teamă a unor reprezentanţi ai APL este ca odată cu crearea parcului să nu se impună mai multe restricţii decât beneficii, în acest caz populaţia nu ar coopera. În acest context, este necesară stabilirea unui plan de dezvoltare, care să cuprindă acţiuni concrete, care să fie prezintat localnicilor (vezi Anexa X. 4).

O problemă care poate să afecteze fauna zonei, este practicarea vînatului ilegal (vezi Anexa X. 7). Unii reprezentanţi ai APL au menţionat că braconajul este periculos nu doar pentru animale, dar şi pentru localnici.

În unele localităţi se practică culesul florilor din pădure pentru a fi realizate. Această practică ar putea crea impedimente în funcţionarea parcului. Se constată că este necesar de convins populaţia de a proteja flora zonei (vezi Anexa X. 9).
Un obstacol în funcţionarea parcului este frica de a li se îngrădi dreptul de a intra pe teritoriilor din raza parcului, în cazul în care Guvernul ar impune această regulă. Această frică este întărită de situația actuală când localnicii nu tot intra în pădure dat fiind arendarea acesteia (vezi Anexa X. 11)

XII. Viziunile fermierilor şi proprietarilor de pământ

În concepţia acestora populaţia nu va ceda pământurile, fiind posibil schimbul terenurilor. Această atitudine rezervată este alimentată de unele experienţe anterioare prin care populaţia a fost amăgită prin oferirea unei sume de 1000 lei pentru o cotă, iar ulterior de pe aceste terenuri s-au extras nisip (vezi Anexa X. 12). Unii proprietari ar fi de acord să dea pământul în arendă pentru 50 de ani în beneficiul parcului, dar nicidecum să îl vândă, pentru că aceste terenuri sunt o sursă de existenţă (vezi Anexa X. 14).

O altă parte din fermieri ar fi de acord cu vânzarea terenurilor în condiţii avantajoase sau să le fie oferit un alt teren în altă parte a localităţii (vezi Anexa X. 18).

Interzicerea gherbicidelor în prelucrarea pământului ar fi o problemă pentru proprietarii de terenuri, căci în urma inundaţiilor terenurile sunt pline de buruieni. Astfel că proprietarii de pământ sunt puşi în situaţia de a utiliza produse chimice. În același timp, lipsa forței de muncă îi forțează să utilizeze gherbicide (vezi Anexa X. 13, 16).

Pentru evitarea unor probleme cu proprietarii este necesară comunicarea continuă şi oferirea de exemple pozitive ca urmare a creării Parcului naţional (vezi Anexa X. 15).

XIII. Viziunile altor actori cheie

În concepția acestora există câteva posibile obstacole/situații care pot îngreuna sau ciar periclita funcționalitatea zonei, printre care:

• 
  Nedorinţa localnicilor de a oferi pământurile pentru crearea zonei. Proprietarii care au pământ de bunitate mai scăzută ar fi de acord de a da/lăsa aceste pământuri, în schimb cei care au pământuri roditoare nu vor ceda. Va fi necesar de negociat cu ei şi de găsit compromisuri: fie de oferit alt teren, fie de luat în arendă, fie de vândut (vezi Anexa X. 13, 17).
  
• 
  Problema păşunilor – unii intervievaţi consideră că un obstacol în buna funcţionare a parcului va fi păşunea, existând frica că populaţia nu va avea acces la păşuni (vezi Anexa X. 20).
  
• 
  Accesul contra plată în zonele de odihnă – unii intervievaţi consideră că populaţia nu va avea resurse financiare pentru a putea să se odinească dacă se va impune o taxă de acces (vezi Anexa X. 21). În schimb pentru turişti aceasta nu ar putea fi o problemă.
  

XIV. Viziunile populaţiei, inclusiv a femeilor

Populația din zona cercetată este deschisă pentru crearea parcului național, însă există câteva situații care le trezesc nedumerire și reticență:

• 
  Nedorinţa de a oferi pământul (vezi Anexa X. 22). O situație specifică este în s.Palanca: localnicii au frică de faptul că nu vor avea acces la pământurile care le au, exact și în cazul în care nu au acces la terenurile aflate pe partea traseului Odessa-Reni. Ei consideră că au fost „amăgiţi”, astfel că se tem să nu fie a doua oară amăgiți. Această teamă este enunațtă atât de femei, cât și de bărbați, dat fiind deținerea de pământ atât de către unii, cât și de către ceilalți.
  
• 
  Birocraţia ar putea fi un obstacol în vederea dezvoltării unor afaceri în regiuni. Ca exemplu, s-a oferit dezvoltarea afacerii cu colectarea şi realizarea stufului din zona Nistrului, căci în mare parte stuful din zonă este ars de către localnici. Însă unii respondenţi consideră că această afacere mai greu s-ar dezvolta, dat fiind formalităţile care necesită a respectate şi corupţia din sistem (vezi Anexa X. 23). Acest aspect a fost enunțat atât de către bărbați, cât și de către femei.
  

Pentru reuşita dezvoltării zonei Nistrului de Jos este important în concepţia tuturor intervievaţilor de a se comunica între toţi partenerii. În momentul în care există careva proiecte implementate este necesar de a se analiza realizările acelui proiect şi să se determine care sunt următoarele acţiuni în cadrul altor proiecte. Acest fapt însă mai rar se realizează, ceea ce conduce la pierderi în comunitate (vezi Anexa X. 6). Este important ca populaţia să fie informată referitor la acţiunile ce urmează a fi desfăşurate în localităţi, care va fi contribuţia populaţiei pentru a putea evita anumite probleme în viitor (vezi Anexa X. 19).

Studiul relevă faptul că lipsa cunoștințelor populației referitor la crearea unor zone protejate de stat implică și o lipsă de viziune față de dezvoltarea zonei date. În acest context, este necesară o campanie amplă de comunicare publică de mediatizare a acțiunilor ce urmează a fi întreprinse.