Subiectul I (40 de puncte)


Varianta 12 Subiectul I (40 de puncte)



Yüklə 0,79 Mb.
səhifə3/30
tarix12.08.2018
ölçüsü0,79 Mb.
#70312
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   30

Varianta 12 Subiectul I (40 de puncte)

1) Sens denotativ: marmura cea rece; chip frumos; umăr stâng-


Sens conotativ: a gândurilor urme; a visurilor turme-
2) Polisemia cuvântului rece: Sezonul rece începe din noiembrie. La munte bate un vânt rece ca gheaţa.
Pentru a picta un tablou de iarnă, folosim culori reci. La restaurant am mâncat o gustare rece şi o friptură de pui.
3) Enunţul corect: El însuşi (Chiar el) a transcris cu majuscule tot textul dat, ceea ce este o mare greşeală.
4) Prezenţa eului liric: verbe şi pronume la persoana I: „şoptesc”, „eu […] îmi strâng”, „te caut”, ”minte-mi” şi adresarea directă ce accentuează subiectivismul poeziei prin verbe şi pronume la persoana a II-a singular:”chipul tău”, „Tu”, „încremenişi”.
5) Imaginarul poetic: „Zadarnic şterge vremea a gândurilor urme”, „Şi toate trec ca vântul - dar chipul tău nu trece.”
6) Motivul romantic al visului; tema iubirii; tema timpului;
7) *„chip frumos”- prin utilizarea epitetului „frumos” alăturat chipului, eul liric realizează un scurt portret al iubitei, care este de o frumuseţe incredibilă, amplificând astfel intensitatea sentimentului de dragoste profundă pentru eternitate; *simetria sintactică realizată prin repetiţia sintagmei “În veci” care sugerează statornicia iubirii, eternitatea sentimentului profund al eului liric pentru femeia iubită.
8,În prima strofă a poeziei, eul liric ilustrează atotputernicia iubirii, care învinge raţiunea, idee construită prin personificarea “şterge vremea” şi inversiunea “a gândurilor urme”. Uitarea nu acţionează asupra sentimentului profund de dragoste, întrucât imaginea iubitei este eternizată în mintea eului liric prin comparaţia “săpată ca-n marmura cea rece” şi personificarea “uitarea mână-n noapte a visurilor turme”. Ultimul vers este o antiteză între trecerea ireveresibilă şi chipul femeii iubite, rămas veşnic în mintea şi sufletului îndrăgostitului.
9) Versurile: “O, cum nu pot în braţe să te omor plângând,/ Tu, blond al vieţii mele şi-al dragostei copil!”. Dragostea eului liric faţă de iubită este extrem de puternică, invincibilă, idee exprimată prin interjecţia afectivă “O” şi exclamaţia retorică în inversiune, „cum nu pot în braţe să te omor”. În ultimul vers, poetul realizează un scurt portret fizic al iubitei, ea are părul blond „Tu, blond al vieţii mele”, este inocentă: „ şi-al dragostei copil” şi semnifică pentru eul liric viaţa însăşi. Adresarea directă „Tu” sugerează subiectivismul poeziei iar gerunziul verbului „plângând” permanentizează sentimentul de iubire.
10) Expresivitatea stilistică a poeziei sporeşte emoţia artistică a cititorului prin permanentizarea sentimentului de iubire sugerat de verbele la persoana I şi timpul prezent: „şterge”, „ eşti”, „trec”, „şoptesc”. Adresarea directă la persoana a II-a (”chipul tău nu trece”, “Te caut pretutindeni”, “Tu, chip frumos”, “Tu, blond al vieţii mele”) ilustrează dragostea eului liric pentru iubita ideală, sentiment profund, intens, săpat în sufletul lui „ca-n marmura cea rece”, iar repetarea adverbului de timp „în veci” sugerează faptul că iubirea este eternă, înrădăcinată în mintea şi sufletul eului liric.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ: “O viaţă nefolositoare e o moarte timpurie.” (Goethe)

Sunt întrutotul de acord cu afirmaţia lui Goethe, că „O viaţă nefolositoare e o moarte timpurie” şi consider că viaţa trebuie trăită din plin , având scopuri precise, întrucât esenţială este intensitatea vieţii, nu durata ei.


Un prim argument în susţinerea adevărului exprimat de citatul de mai sus ar fi faptul că trebuie să ştim să ne bucurăm de viaţă, de această existenţă efemeră pe care fiecare dintre noi o are, savurând din plin orice moment de bucurie sau de tristeţe, orice picătură de ploaie sau rază de soare, un pom cu roade sau floare răsărită.
De asemenea, consider că trebuie sa fim conştienţi ca avem o singură viaţă, comparabilă cu o scenă, pe care noi, actorii trebuie să ne jucăm rolul cât mai bine posibil, pentru a nu avea o „viaţă nefolositoare”, ternă,ingredientele de maximă importanţă fiind pofta noastră de viaţă, responsabilitatea de a face în fiecare zi câte ceva folositor nouă sau altora. Această idee a vieţii ca spectacol de teatru aparţine antichităţii, de unde a preluat-o şi Mihai Eminescu în poezia “Glossă” şi în proza fantastică şi filozofică “Sărmanul Dionis”.
În concluzie, în relaţie directă cu argumentele aduse, consider că pentru a avea o viaţă folositoare trebuie să avem o atitudine pozitivă, încredere totală în noi, şi, nu în ultimul rând, să avem aspiraţii înalte, să nu irosim timpul, pentru că numai astfel putem obţine mai mult de la viaţă!

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Particularităţi de realizare a unui personaj dintr-o nuvelă istorică studiată:
* Alexandru Lăpuşneanul - “Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi

Varianta 13

Subiectul I (40 de puncte)

1. Polisemia cuvântului “inimă”:


*La jocul de cărţi a câştigat cu un valet şi un as de inimă roşie.
*Am învăţat la biologie despre inimã.
2. Rolul cratimei:
* “ nu-mi”: cratima leagă negaţia de pronume, pentru pronunţarea celor douã cuvinte într-o singură silabă; cratima înlocuieşte vocala “î” care lipseşte pronumelui (îmi).
* “- Ştiu”: are rol de linie de dialog şi marchează vorbire directã
3.Versul “Sunt beat de lume şi-s păgân” ilustrează concepţia filozofică a lui Lucian Blaga, exprimată în multe dintre creaţiile sale lirice. Cunoaşterea luciferică înseamnă pentru eul liric cunoaşterea prin iubire: omul trebuie să se reveleze în faţa misterelor Universului, ci nu să le lămurească.
4.Câmp semantic “sacru”: sfânto, rai, eretic, iad, păgân;
5. Tema cunoaşterii; motivul sacru/profan; motivul lumină/întuneric; motivul iad/rai
6. Imagine vizuală:” îl lumineazã iadul cu flãcãrile lui”
7. Figuri de stil: “Sunt beat de lume”-metaforã-sugerează ideea filozofică a eului liric care iubeşte cu patimă lumea în care trăieşte, Universul, definind cunoaşterea luciferică;
“cãldura răului”-oximoron- semnifică forţa păcatului, puterea pe care o are rãul asupra oamenilor.
8. Ultimele patru versuri ale poeziei ilustrează teoria filozofică despre manifestarea în lume a Binelui şi a Răului, existente în aceeaşi cantitate şi de forţe egale, care se opun, asigurând astfel stabilitate şi echilibru Universului. Lumina este metaforă revelatorie pentru “cunoaştere”, sugerând ideea că Binele şi Răul se află în relaţie de reciprocitate: ce rost ar mai avea Raiul, dacă n-ar exista Iadul, ca eventualitate a Răului? Interogaţia retorică este o întrebare filozofică la care gânditorul dă o variantă de răspuns constând în ideea unităţii contrariilor “Bine/Rău”.
9. Titlul poeziei “Lumina raiului” este o metaforã revelatorie care defineşte cunoaşterea lucifericã, având rolul de a potenţa misterul. Lumina simbolizeazã binele, ce este pus în evidenţă de flãcãrile iadului.
10. Textul este construit pe antiteza dintre Bine şi Rău, pe această unitate a contrariilor care asigură Universului stabilitate şi echilibru. Cele doua forţe nu pot exista una fãrã cealaltã, ele alimentându-se reciproc. Pentru a putea observa binele trebuie mai întâi sã ştim ce înseamnă absenţa sa.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ: “Familia este aceea care face ca omul sã treacã de la egoism la altruism”(Auguste Comte)
Consider cã afirmaţia lui Auguste Comte “Familia este aceea care face ca omul sã treacã de la egoism la altruism” este una adevãratã, care-şi dovedeşte valabilitatea în viaţa reală a omului.
Susţin această părere, deoarece opinia mea este că pentru a putea avea o familie iubitoare şi o relaţie armonioasã cu cei apropiaţi trebuie să nu te gândeşti în primul rând la tine, ci sã încerci sã te intereseze cerinţele celor apropiaţi înaintea celor personale.
Un prim argument este acela cã familia îţi este mereu alãturi în momentele grele, iar ajutorul necondiţionat nu poate fi definit de egoism, altruismul fiind sentimentul ce ne face sã vrem sa ajutãm, fãrã un scop ascuns.
De asemenea, în momentul în care iubeşti un om , este destul de greu să nu te gândeşti la binele sãu înainte de toate şi să nu îi oferi tot ce iţi stã în putinţã pentru a-i fi mai bine, chiar dacă gestul sau atitudinea ta îţi pot aduce neplăceri. Sprijinul acordat oricărui membru al familiei vine dinlăuntrul nostru, este o atitudine spontană şi afectivă, chiar dacă această reacţie presupune, uneori, sacrificiu, dar totdeauna gestul înseamnă dăruire de sine, dragoste şi ocrotire.
În concluzie, egoismul nu poate fi asociat cu familia adevărată sau cu sentimentul de dragoste şi grijã pentru cei apropiaţi, ci doar cu altruismul, cu plãcerea şi bucuria de a ajuta pe cineva drag, fără însã a urmãri sau aştepta ceva în schimb, ci numai să simţi o imensă satisfacţie.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Particularităţi ale nuvelei istorice, prin referire la o operă studiată:
* “Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi

Varianta 14.

Subiectul I (40 de puncte)

1. Polisemia cuvântului “timp”: A trecut ceva timp de când nu ne-am văzut. Mai am timp o jumătate de oră ca să scriu tema la română. Ion şi Maria au sosit în acelaşi timp. Săptămâna viitoare va fi un timp ploios.


2. Linia de pauză se foloseşte în interiorul enunţului pentru a delimita apoziţia “departe”, de complementul de loc “La orizont”, pe care-l explică; Linia de pauză din versul al treilea marchează o pauză în vorbire cu scopul de a accentua chinul căldurii excesive, al dogoarei din timpul verii, având totodată rol stilistic, cu nuanţă metaforică.
3. Expresii/locuţiuni: în floarea vârstei; a prinde floare; floare la ureche; copil din flori;
4. Cuvinte în relaţie de sinonimie: lan de grâu - spicele; la orizont - departe;
5. Scrierea cu literă mică la începutul unor versuri din poezie este o caracteristică a poeziei moderne, specifică liricii lui Lucian Blaga şi sugerează continuitatea ideilor exprimate anterior, procedeu prozodic numit ingambament (enjambament);
6. Tema timpului; motivul arşiţei;
7. Figuri de stil: Personificarea “fulgere fără de glas” sugerează absenţa tunetelor, fenomenul fiind astfel umanizat, lipsit de agresivitate sonoră;
zvâcnesc din când în când
Comparaţia “fulgere//[…] ca nişte lungi picioare de păianjen-smulse/ din trupul care le purta” semnifică amploarea ameninţătoare prin care fenomenul naturii prevesteşte schimbarea vremii caniculare.
8. În ultima strofă a poeziei “Vară” de Lucian Blaga se manifestă stări elegiace şi atitudini meditative ale poetului. Principala figură de stil este personificarea, armonizarea spicelor ce-şi “ţin la piept grăunţele/ca nişte prunci ce sug” cu omul, principalul beneficiar al roadelor. Timpul, personificat şi el, se scurge încet, “îşi întinde leneş clipele”, apoi adoarme “între flori de mac”. El capătă dimensiuni umane, deoarece la “ureche-i ţârâie un greier”. Imaginea auditivă a greierilor constituie o muzică ancestrală, cosmică, în armonie desăvârşită cu pământul şi roadele sale.
9. Titlul poeziei semnifică anotimpul descris în textul liric, fiind exprimat prin substantivul nearticulat ”vară”, care sugerează un spaţiu nelimitat şi un anotimp încremenit de arşiţa dogoritoare din sufletul poetului.
10. Caracteristici ale descrierii:
* imagini vizuale (”La orizont […] fulgere/ […] zvâcnesc din când în când); imagini auditive (”ţârâie un greier”, “cântec de lăcuste”)
* prezenţa figurilor de stil: epitete (”lungi picioare”), comparaţii (”fulgere […] ca nişte lungi picioare de păianjen”), personificări (”fulgere fără glas”)

Subiectul al II-lea (20 de puncte

Vaslui, 29.06.2007***

Dragă Emil,

Îţi scriu aceste rânduri cu o mare încărcătură de nostalgie, aducându-mi aminte de un loc în care mi-am petrecut cele mai frumoase zile ale copilăriei: la stâna bunicului meu din Carpaţii Orientali. De acolo, de sus, se vedea până în depărtare, tot ţinutul, cu o adevărată rapsodie de culori, de la verdele intens, la stânca maronie, golaşă, de la satele ce păreau nişte mărgele înşirate pe linia orizontului, la sălbăticia locurilor, unde mâna omului nu a apucat să strice feeria peisajului magnific. Un zvon de ciripit venea de nicăieri, umplea văzduhul cu un farmec neştiut, pe care-l absorbeai cu nesaţ prin toţi porii, cu toate simţurile în alertă.


Stâna bunicului este o întindere mare de iarbă verde şi grasă, un pâlc de copaci umbroşi mărginesc locul, cerul era albastru şi aproape, că-ţi venea să pui mâna pe el, iar aerul tare şi limpede îţi producea ameţeală.
Îţi povestesc toate acestea, deoarece urmează să mă duc din nou în vârf de munte, la capătul lumii, unde mă aşteaptă brânză şi lapte pe care numai bunicul ştie să le amestece cu mămăligă, încât mănânci până simţi că plesneşti. Tu ştii că locuiesc în oraşul Vaslui, tot în zona Moldovei, dar atmosfera, este poluată şi, deşi strada Primăverii este flancată de pomi şi în fiecare curte există o mare varietate de flori, nimic nu se compară cu peisajul montan, unde te invit să vii şi să petrecem împreună vacanţa de vară. Ce părere ai? Te aştept cu nerăbdare şi-ţi promit că n-o să regreţi niciun minut petrecut acolo.

Cu drag,
Andreea/Andrei Popescu

*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Conceptul nuvelă psihologică:


*”Moara cu noroc” de Ioan Slavici
*”În vreme de război” de Ion Luca Caragiale

Varianta 15.

Subiectul I (40 de puncte)

1. Sinonime: se liniştesc = se domolesc, se opresc; suflet =spirit; veşnic = veşnic; dăinuie = durează, se perpetuează;


2. Folosirea virgulelor are în această poezie diverse roluri. În prima strofă, prima virgulă coordonează prin juxtapunere două propoziţii (”Se retrag în pădure şi-n peşteri potecile,/gornicul nu mai vorbeşte”). A doua şi a treia virgulă marchează enumeraţia de substantive („păsări, sânge,ţară şi aventuri”) şi de complemente.(”fără azi, fără ieri”).
3. Câmpul semantic al nopţii: stele, întunericul;
4. Poezia „Somn” de Lucian Blaga se înscrie în modernism. Una dintre trăsăturile specifice acestui curent este inovaţia în ceea ce priveşte structura versurilor. Scrierea unor versuri cu literă mică este un procedeu numit ingambament (enjanbament) care asigură continuitatea ideii poetice, care este astfel exprimată într-o frază complexă, formată din mai multe versuri(„Dăinuie un suflet de adieri,/ fără azi, fără ieri”)
5. Imagini artistice: „Dănţuiesc stele în iarbă”-imagine vizuală şi motorie; „zvonuri surde prin arbori” - imagine auditivă;
6. Motivul somnului; motivul nopţii;
7. Figură de stil: Enumeraţia „păsări, sânge, ţară şi aventuri” reprezintă simboluri care compun natura telurică şi natura umană, care capătă un aer liniştit, tihnit la lăsarea nopţii.
8. Incipitul poeziei plasează cititorul într-un cadru nocturn, când planul cosmic, reprezentat de stele, se întrepătrunde cu cel terestru („iarbă”). În noapte, numai stelele sunt animate, oferind un spectacol mirific, construit prin personificarea stelelor („dănţuiesc stelele”). Finalul oferă poeziei profunzimea filozofică specifică operei lui Blaga, prezentând un spaţiu personal, al provenienţei, al originii spirituale a eului liric. În somn (metaforă pentru o stare de linişte, de calm care îi permite să mediteze şi să reflecteze asupra misterului “ieşirii în lumină”), eul liric simte chemarea sângelui, a originilor sale (comparaţia „sângele ca un val”). Viziunea asupra morţii nu mai este, ca la începutul creaţiei, o presimţire, ci o asociază cu motivul somnului, poetul însuşi simţindu-se legat de ideea increatului, ceea ce face posibilă ieşirea din timp: “În somn sângele meu ca un val/ se trage din mine/ înapoi în părinţi.”
9. Titlul este o metaforă revelatorie pentru tihna sufletească necesară poetului pentru reculegere, regăsire şi întoarcerea la rădăcini. Într-un cadru nocturn, când toată natura se domoleşte („Se retrag în pădure şi-n peşteri potecile,/ gornicul nu mai vorbeşte”; „se liniştesc păsări, sânge, ţară şi aventuri”, „întunericul fără de martori”) eul liric se cufundă într-o stare profundă de meditaţie asupra misterelor lumii: strămoşii, ieşirea în lumină, moartea etc.: „În somn sângele meu ca un val, se retrage din mine/înapoi la părinţi”.
10. Modernismul poeziei:
- * prezenţa metaforelor revelatorii;
- * ingambamentul - ca inovaţie modernistă în structura poeziei;
-* rimă albă, măsura versurilor variabilă

Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ: “Nicăieri nu poate fi omul mai fericit decât în mijlocul familiei sale” (Proverb românesc)

Afirmaţia proverbului românesc -„Nicăieri nu este mai fericit omul decât în mijlocul familiei sale”- este în concordanţă cu părerea mea despre relaţiile interfamiliale şi anume că omul se poate dezvolta armonios, poate trăi în pace şi mulţumire numai în cadrul unei familii bine închegate şi sănătoase moral.


În primul rând, familia oferă stabilitate, confort şi siguranţă. Oricine se simte protejat, liniştit când ştie că are alături persoane care îi doresc binele, sunt gata să îl sprijine în mod necondiţionat atunci când are probleme. De altfel, moralistul Slavici îşi începe nuvela “Moara cu noroc” cu un adevăr universal-valabil, venit din înţelepciunea populară, povaţă pe care o rosteşte bătrâna soacră a lui Ghiţă: “Omul să fie mulţumit cu sărăcia lui, că dacă e vorba, nu bogăţia ci liniştea colibei tale te face fericit”.
În altă ordine de idei, în familie, fiecare se poate bucura cu adevărat de realizări, de împliniri, poate comunica sincer cu ceilalţi, se poate baza pe sfaturile lor, pe sprijinul şi dăruirea lor totală. Orice împlinire este trăită la cote amplificate, întrucât ea aduce bucuria izbânzii şi în celelalte inimi, nu numai în sufletul celui care şi-a împlinit un ideal. Asemenea se petrec lucrurile şi într-un eşec, tristeţea fiind împărtăşită cu ceilalţi, încurajarea, sprijinul moral făcând posibilă revigorarea forţei interioare şi a curajului de a încerca încă o dată.
În concluzie, omul este cu adevărat fericit în mijlocul familiei, cu care împarte bucuriile şi tristeţile, împlinirile şi eşecurile, visurile şi deziluziile.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Romanul de tip obiectiv:


* “Mara” de Ioan Slavici
* “Baltagul” de Mihail Sadoveanu
* “Ion” de Liviu Rebreanu
* “Enigma Otiliei” de George Călinescu
* “Moromeţii” de Marin Preda

Varianta 16.



Subiectul I (40 de puncte)

1. Sensul cuvintelor: “sporeşte” = înaintează, avansează; “cresc” = se înalţă, se dezvoltă, se ridică


2. Linia de pauză are două funcţiuni cu totul diferite (cf. I.O.O.P. elaborat de Academia Română):
- linia de dialog - marchează începutul vorbirii fiecărei persoane care ia parte la convorbire:
“- Unde te duci aşa de grăbit? mă întreabă Ioana
- La cinematograf, ca să văd filmul cu Ştefan Iordache - răspunde precipitat Ion”
- linia de pauză marchează o apoziţie: “Moşneagul nostru - Ilie al Amariei - ne-a dat cele mai înţelepte sfaturi.”
3. Sens denotativ: Îngrijorarea se vedea pe fruntea lui plină de riduri.
Sens conotativ: Mihai este în fruntea listei cu olimpicii de la matematică, având cel mai mare punctaj.
4. Prezenţa eului liric: pronumele şi verbele la persoana I singular “eu”, “meu”, “n-am”, să îngân”, “nu reiau”ţ
5. Tema timpului filozofic, tema naturii
6. Figură de stil: Metafora revelatorie “În trupul meu timpul sporeşte de la o zi mai firav” este o confesiune poetică în care eul liric ilustrează trecerea implacabilă şi ireversibilă a timpului, efectele fiind vizibile atât în sine cât şi în natură.
7. Ultima strofă începe cu o enumeraţie “Fosforul şi apa, cărbunele, galbenul sulf”, elementele componente ale materiei pe care timpul le favorizează, deoarece ele “în lamură dau”. Perenitatea naturii este în antiteză cu efemeritatea omului. Poezia se termină cu o metaforă revelatorie “ Eu trepte în sus – nu reiau”, care reprezintă o sentinţă a eului liric. Condiţia de muritor ilustrează cât de limitat este destinul omului, care trăieşte cu certitudinea că fiecare zi care trece este o treaptă mai puţin către moarte.
8. Titlul scris în limba latină “Ecce Tempus” (”Iată timpul”) se identifică în totalitate cu tema filozofică a poeziei. Eul liric sugerează trecerea ireversibilă şi implacabilă a timpului pentru om în contrast cu regenerarea continuă a naturii: “Numai în arbori inelele anilor/ mereu se lărgesc” - “eu fiul lor, cât de bătrân!”.
9. Expresivitatea poetică presupune exprimarea plastică a ideilor, fiecare timp al verbelor având o anumită semnificaţie. În prima strofă, verbele la prezent “se lărgesc”, “sporeşte” permanentizează efectele timpului asupra arborilor care mereu întineresc, în timp ce, pentru om, timpul se diminuează, devenind “mai firav”. În strofa a doua verbul la conjunctiv “să îngân” exprimă dorinţa şi năzuinţa eului liric de a fi mereu tânăr, precum “toate popoarele”, dar fără posibilitatea împlinirii visului. În ultima strofă predomină verbele la prezent “dau”, “cred”, “nu reiau” care accentuează condiţia de muritor a omului în antiteză cu regenerarea continuă a materiei.
10. Modernismul aduce noi concepţii, tematici, procedee şi abordări în literatură.
*Ingambamentul este un procedeu stilistic specific modernismului care constă în continuarea unei idei poetice în versul următor, fără a marca aceasta printr-o pauză, ci numai prin începerea versului cu literă mică: “Numai în arbori inelele anilor/ mereu se lărgesc”.
*Tema filozofică a poeziei, *rima variabilă, *măsura inegală a versurilor.

Subiectul al II- lea (20 de puncte)

Cluj, 29 iunie 2007***

Dragă Andrei,

Nu am mai vorbit demult şi îmi pare rău că nu ţi-am mai scris, dar a fost o perioadă agitată şi plină de evenimente, iar timpul nu ştiu unde zboară atât de repede, unde se grăbeşte omenirea?!


Deşi a trecut ceva timp de când ai dat bacalaureatul, cred că îţi mai aduci aminte de emoţiile, nesiguranţa de sine şi stările confuze de atunci. Nici nu-ţi pot reda în cuvinte ce perioadă cu încărcătură emoţională aproape de nesuportat. Sunt fericită să te anunţ că am luat medie mare la examenul de bacalaureat, peste 9,50 şi victoria aceasta mi-a redat încrederea în valoarea cunoştinţelor mele. Ca urmare, am intrat la Academia de Studii Economice la toate facultăţile la care am dat examen de admitere, în număr de patru. Nu aş fi reuşit, probabil, să trec peste aceste dificultăţi de ordin material şi emoţional, dacă nu era mama mea care să mă susţină consecvent în toate situaţiile. Altruismul ei, dăruirea de sine până la sacrificiu, şi, crede-mă, nu exagerez deloc, m-a inspirat, m-a motivat şi am învăţat de la ea să-mi stabilesc o ierarhie a obiectivelor mele.
Izbânzile la examene mă determină să iau în considerare, în continuare, sfaturile mamei, îndrumările pe care se străduieşte să mi le insufle fără ostentaţie, ca să mă pot încadra în societate, fără prea mari eforturi de adaptare.
Îţi reamintesc adresa mea, ca să te oblig astfel să-mi scrii şi poate ne întâlnim şi noi vara aceasta, mai ales că este prima mea vacanţă relaxată: Cluj, str.Florilor, numărul 15.
Cu drag,
Mihai/ Mihaela

*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.



Subiectul al II- lea (30 de puncte)

Condiţia femeii ilustrată într-un roman studiat:


* Otilia - “Enigma Otiliei” de George Călinescu
* Ela - “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu
* Maitreyi - “Maitreyi” de Mircea Eliade
* Mara - “Mara” de Ioan Slavici
* Vitoria Lipan - “Baltagul” de Mihail Sadoveanu

Varianta 17 Subiectul I (40 de puncte)

1. Câmp lexical “umiditate”: moină, apă, umezeală, ud, noroi, stropi, ninge


2. Cratima leagă două cuvinte ca să micşoreze numărul de silabe, păstrând astfel măsura versurilor. Altă funcţiune este de a marca înlocuirea vocalei iniţiale “î”, în cuvântul încet;
3. Cuvinte derivate de la “a fi”: fiinţă, fire, a fiinţa, a înfiinţa, a desfiinţa, a reînfiinţa
4. Expresii/locuţiuni cu “a sta”: a sta de vorbă; a sta locului; a sta pe bară; a sta ca prostul; a sta la masă; a sta pe gânduri;
5. „Un clavir îngână-ncet la un etaj” – imagine auditivă
„Stropii sar” – imagine vizuală
6. - Prezenţa eului liric:
- verbele la persoana I singular– „stau”, „să nu mai ştiu”
- pronumele la persoana I singular –„mea”
7. Punctele de suspensie marchează o pauză mare în cursul vorbirii şi îndeamnă la meditaţie;
Linia de pauză oferă o explicaţie, o variantă de acţiune prin versul “Un bec agonizează, există, nu există”, putând fi consideraţie şi ca o propoziţie incidentă. În strofa a doua linia de pauză creează o atitudine afectivă a eului liric, o intonaţie deosebită privind exprimarea stării de deprimare cauzată de iubire/iubită. Linia de pauză din ultima strofă urmează după o comparaţie, completând imaginea deprimantă a oraşului: “Umbra mea stă în noroi ca un trist bagaj - / Stropii sar,/ Ninge zoios”.
8. În strofa a doua a poeziei „Nocturnă”, George Bacovia prezintă oraşul ce „doarme ud în umezeala grea”, imagine construită printr-o personificare. Apa, ca în toate creaţiile lirice bacoviene, este un element dezintegrator de materie ce provoacă eului liric stări de disperare şi degradare psihică, fără soluţie de ieşire din impas: “Şi porţile grele se-nchid”. În oraşul amorţit, atmosfera este apăsătoare, insalubră de “umezeala grea” („Case de fier în case de zid/ Şi porţile grele se-nchid”), iar iubita face parte din acest decor şi împrumută trăsăturile lui degradate.
9. Titlul „Nocturnă” este potrivit ales pentru conţinutul poeziei, sugerând în fiecare dintre strofe o trăsătură specifica nopţii: în prima strofă „un bec agonizează, există, nu există” stând să se stingă; în a doua, oraşul aproape amorţit, inactiv „doarme ud în umezeala grea”, iar în ultima, “Umbra mea stă în noroi ca un trist bagaj-”.
10.Trăsături simboliste:
*Principalele atitudini poetice sau stări sufleteşti specifice simbolismului sunt tristeţea, spleen-ul, oboseala psihică, disperarea, toate fiind sugerate prin simbolurile prezente în poezie: umezeala, glodul, agonia becului, piaţa tristă, porţile grele, trist bagaj etc.
*Acţiunea apei ca element distrugător de materie, degradant, provocatoare de disperare, de isterie şi disconfort sufletesc.
* Imaginea oraşului de provincie ca spaţiu închis, apăsător şi înăbuşitor, în care eul liric se simte claustrat, fără soluţie de evadare, de eliberare: “Şi porţile grele se-nchid”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Text argumentativ: “Când nu găseşti cuvântul, să fii sigur că gândul nu s-a limpezit încă.” (Nicolae Iorga, Cugetări)

Nicolae Iorga opinează că până în momentul în care nu ţi se formează limpede, clar, ideea pe care vrei sa o exprimi, nu îţi găseşti cele mai potrivite cuvinte cu uşurinţă. După părerea mea, afirmaţia este întemeiată, reflectarea gândirii devenind mai dificilă în momentele în care nu ne găsim cuvintele pentru a exprima fluent şi coerent ideea pe care vrei să o transmiţi.


În susţinerea acestei opinii, voi aduce câteva argumente şi exemple edificatoare. În primul rând, doza de incertitudine asupra ideii ce urmează a fi expusă constituie un motiv puternic pentru confuzia exprimării.
Un al doilea argument în sprijinul afirmaţiei de mai sus îl reprezintă necunoaşterea unor termeni adecvaţi prin care să dezvolţi subiectul abordat, lipsa lecturii fiind evidentă, întrucât numai citind îţi poţi forma un vocabular bogat, în care să găseşti imediat expresiile propice conturării ideilor.
Pe de altă parte, câţi oameni nu vorbesc încontinuu, având o locvacitate (vorbărie) obositoare, la care interlocutorul nu face faţă, renunţă să se mai concentreze şi nu înţelege nimic. De altfel, în studiul “Beţia de cuvinte”, subintitulat “Studiu de patologie literară”, Titu Maiorescu satirizează fraza supraîncărcată şi, prin aceasta, confuză, numind boala ce care suferă flecarul “lipsă de idei”.
În concluzie, consider că atunci când gândeşti şi ai într-adevăr ceva de transmis interlocutorului, când gradul de cultură nu tinde către zero, găseşti totdeauna cele mai potrivite cuvinte şi poţi impune respect şi consideraţie.

Yüklə 0,79 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   30




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin