Subiectul I (40 de puncte)

Varianta 29

Subiectul I (40 de puncte)

(Nichita Stănescu, "Viaţa mea se iluminează")

1. Sinonime: ţărm = mal; a urma = a însoţi, a întovărăşi; fantome = fantasme, năluci; amurg- apus, asfinţit, înserare;

2. Cratima leagă două cuvinte, "fantome-ale verii", cu scopul de a se rosti într-o singură silabă şi a diminua numărul silabelor în vers, pentru păstrarea măsurii şi a ritmului (DOOM-2)

3. Expresii/locuţiuni: a lăsa totul baltă; a lăsa ( pe cineva) în pace; a lăsa ( pe cineva ) la greu; a nu se lăsa; a lăsa (ceva/pe cineva) în urmă; a lăsa corigent; a lăsa ( pe cineva) cu ochii în soare; a-l lăsa puterile; a lăsa de izbelişte; a lăsa mască (pe cineva)

4. Sens conotativ: *În amurgul vieţii pricepe omul preţul fericirii. *Adolescenţa este anotimpul iubirii.

5. Scrierea cu literă mică la începutul unor versuri din poezie este o caracteristică a poeziei moderne, preluată şi de neomodernişti şi sugerează continuitatea ideilor şi imaginilor poetice exprimate anterior, procedeu prozodic numit ingambament ("scindare a unei unităţi lexico-sintactice prin dispunerea ei în versuri diferite"- "Dicţionar de ştiinţe ale limbii", Ed.Nemira)

6. *Comparaţie: "Ţărmul […] te-a urmat/ ca o umbră, ca un şarpe dezarmat; *Epitet cromatic – “ochiul tău verde”

7. Imaginea artistică “regina mea de negru şi de sare” este o metaforă construită prin antiteză, prin care eul liric sugerează un scurt portret al iubitei şi o chemare, o adresare directă în cazul vocativ.

8. Strofa a patra exprimă intensitatea sentimentului de iubire, stare spirituală care-i aduce iluminare eului liric: "viaţa mea se iluminează". Ca simbol al sufletului, metafora "ochiul tău verde" şi comparaţia "cenuşiu ca pământul" sugerează amploarea emoţiei atotcuprinzătoare, în toate momentele vieţii, idee redată prin opoziţia sintactică "amiază/amurg". Ultimul vers accentuează dinamismul sentimentului de iubire, care revigorează spiritul îndrăgostitului, atitudine conturată prin interjecţia afectivă "Oho" şi enumeraţia verbelor "alerg", "salt", "curg", a căror semantică (al căror sens) presupune vioiciune, vitalitate, exuberanţă, stare accentuează şi de prezentul gnomic şi persoana I singular a acestor verbe.

9. Simetria sintactică "mai lasă-mă", prezentă în ultima strofă şi în versul liber din finalul poeziei, ilustrează dorinţa ferventă a eului liric, care imploră timpul să-i prelungească starea de extaz pe care i-o oferă iubirea, în linie temporală descendentă, "un minut" sau măcar "o secundă". Rugămintea eului liric se extinde asupra componentelor naturii ("o frunză", "un fir de nisip", "o briză", "o undă"), iar versul liber din final exprimă speranţa dar şi nesiguranţa eului liric privind durata iubirii, "un an", "un timp".

10. Titlul poeziei "Viaţa mea se iluminează" exprimă impactul pe care sentimentul de iubire îl are asupra eului liric, o stare de extaz care-i iluminează spiritul. Titlul este reluat în primul vers al strofei a treia, fiind introdus prin "şi" narativ, care sugerează consecinţa pe care dragostea o exercită asupra îndrăgostitului.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ: "Omul nu are prieten mai bun şi duşman mai rău decât pe sine." (John Lubbock)
Consider afirmaţia lui John Lubbock perfect valabilă, întrucât omul este singurul responsabil pentru propriile fapte, iar destinul depinde în mare măsură de acţiunile sale.

În susţinerea ideii că omul nu are prieten mai bun decât pe sine, aş aduce argumentul că orice om ar trebui să aibă încredere în sine, dar pentru aceasta, el trebuie să se cunoască bine şi corect, să-şi formeze concepţii solide, să-şi controleze reacţiile în diverse situaţii. De altfel, ideea autocunoaşterii este definită încă din antichitate şi ilustrată de scriitori în operele lor. Astfel, Mihai Eminescu preia îndemnul "Cunoaşte-te pe tine însuţi" şi-l ilustrează în mai multe creaţii lirice, între care "Odă (în metru antic)" şi "Glossă".

În altă ordine de idei, omul are numeroase slăbiciuni şi este supus multor tentaţii, cărora, dacă nu le rezistă, poate să-şi facă mult rău. Incapacitatea de a se autocontrola şi de a-şi impune o disciplină în viaţă poate provoca omului neplăceri şi chiar necazuri, de unde rezultă că poţi deveni propriul duşman. Orice om trebuie să-şi conştientizeze defectele şi calităţile, să-şi asume greşelile şi eşecurile, încercând în acelaşi timp să le corecteze. De aceea de cele mai multe ori critica de sine este foarte importantă atât în formarea şi evoluţia unei persoane, cât şi în integrarea în societate.

În concluzie, omul este responsabil pentru propriile fapte, pentru viitorul sau formarea personalităţii sale, toate fiind determinate de mai mulţi factori, printre care autocunoaşterea, autoanaliza şi, nu în ultimul rând, perceperea realităţii înconjurătoare prin prisma propriilor concepţii şi valori etice dobândite în timp.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Rolul incipitului şi al finalului într-un roman studiat:

*"Ion" de Liviu Rebreanu

* "Pădurea spânzuraţilor" de Liviu Rebreanu

* "Enigma Otiliei" de George Călinescu

* "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" de Camil Petrescu

Varianta 30

Subiectul I (40 de puncte)

(Tudor Arghezi, "Inscripţie pe uşa poetului")
1. Antonime: niciodată # întotdeauna, oricând, pururea; treptat # spontan, brusc; au scăzut # au crescut; depărtare # apropiere

2. Cratima - "De aceea n-ai să mori": -leagă două cuvinte fără pauză, pentru a se rosti într-o singură silabă şi marchează absenţa vocalei “u” de la negaţia "nu".

3. Polisemia verbului “a scădea”: *Din cauza secetei, a scăzut debitul apelor. *Astăzi valoarea dolarului a scăzut cu un procent. *Pentru că a scăzut greşit la exerciţiu, a obţinut un alt rezultat.

4. Funcţii ale comunicării: *funcţia expresivă (emotivă - evidenţiază stările afective ale emiţătorului); *funcţia poetică (estetică/literară - se manifestă mai ales în poezie, mesajul fiind alcătuit din elemente prozodice sau cuvinte cu sens figurat)

5. Antiteză: “Morţi târzii şi timpurii.”

6. Teme: condiţia poetului în lume; viziunea despre moarte;

7. Figura de stil: Prin metafora “spre un punct sclipit de stea”, eul liric sugerează apogeul, punctul culminant al creaţiei sale; epitetul "sclipit" şi determinantul "de stea" ilustrează harul celest al poetului şi strălucirea artei sale.

8. Tema poeziei ilustrează condiţia poetului în lume, iar eul liric foloseşte persoana a II-a singular deoarece se adresează în mod direct oricărui poet nemuritor, eternizat de creaţia sa: "De aceea n-ai să mori/ Încă-o dată niciodată"; "S-a iscat din morţi poetul".

9. Strofa a treia din poezia “Inscripţie pe uşa poetului” scrisă de Tudor Arghezi debutează cu ideea că odată cu trecerea timpului faptele poetului se pierd “amintirile, treptat,/ au scăzut, şi-ncet, pe-ncetul”. Prin comparaţia “s-a iscat din morţi poetul/ ca un cerc dintr-un pătrat”, eul liric sugerează nemurirea poetului prin operă, substantivul “cerc” sugerând perfecţiunea creaţiei.

10. Semnificaţia titlului: Titlul “Inscripţie pe uşa poetului” sugerează un epitaf, o inscripţie pe piatra funerară care eternizează poetul şi creaţia sa artistică. De altfel, poezia "Inscripţiilor" scrise de Tudor Arghezi constituie o lirică inedită în peisajul literaturii române, fiecare creaţie din acest ciclu având ca titlu cuvântul "Inscripţie", urmat de materialul pe care poetul îşi "ciopleşte" ideile (ex.: "Inscripţie pe biserică")

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Transformarea unui text din vorbire directă în vorbire indirectă:

Îngândurată, Elena îi spune lui Andrei că nu crede că este bine să fii singur în viaţă, chiar dacă uneori ai nevoie de singurătate. Andrei constată, cu o uşoară ironie, că Elena a devenit mai înţeleaptă, dar ea îi mărturiseşte că nu este mai isteaţă, ci că ieri a terminat de citit o carte care a impresionat-o. Andrei este curios să afle dacă se referă la unul dintre romanele ei preferate, adică un roman de aventuri. Elena îl lămureşte că este vorba despre jurnalul unui mare om de cultură din secolul al XIX-lea. Tânărul se arată încântat şi îşi aduce aminte de cartea pe care el o dăruise Elenei, de ziua ei.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Construcţia subiectului într-o dramă studiată:

"Răzvan şi Vidra" de Bogdan Petriceicu-Hasdeu

* "Jocul ielelor" de Camil Petrescu

* "Suflete tari" de Camil Petrescu

* "Iona" de Marin Sorescu

* "Meşterul Manole" de Lucian Blaga

Varianta 31
Subiectul I (40 de puncte)

(Dimitrie Anghel, "Puterea amintirii")
1. Sinonime: nu se curmă = nu se sfârşeşte, nu se opreşte; stăruieşte = insistă, perseverează; inertă = nemişcată, ţeapănă, moartă, imobilă; tină = lut, pământ, mâl, mocirlă, humă

2. Apostroful din expresia: „pân`la urmă” marchează absenţa vocalei "ă", consecinţele elidării acestui sunet fiind păstrarea ritmului şi a măsurii versurilor.

3. Laitmotiv: "ne vom aduce aminte"

4. Timpul viitor al verbelor din ultima strofă proiectează sentimentul de iubire în eternitate, într-un cândva neprecizat. Îndrăgostiţii vor fi legaţi de-a pururi prin trăinicia iubirii, idee exprimată în penultimul vers, prin prezenţa adverbelor de timp şi de loc: "Mereu şi pretutindeni, oricând şi orişiunde".

5. Mărcile eului liric sunt reprezentate de verbele şi pronumele la persoana I: "ne vom aduce aminte", precum şi de adresarea directă, prin vocativul "draga mea".

6. Tema iubirii, motivul cuplului, motivul amintirii

7. Personificarea "două inimi cânta-vor împreună" sugerează bucuria, extazul iubirii, sentiment puternic, trainic, intens, ce nu poate fi oprit, înăbuşit de trecerea timpului sau de moartea celor doi îndrăgostiţi.

8. Poezia este romantică prin tema iubirii, ca sentiment copleşitor şi durabil, care rezistă trecerii timpului, iar simbolistă deoarece sunt menţionate simbolurile degradării fizice: inertă, moartă, morminte etc., pentru a sublinia efemeritatea omului în lume.

9. Strofa a treia reliefează ideea că iubirea reţine în amintire tot ceea ce a fost nobil şi luminos în relaţia celor doi îndrăgostiţi, dar totdeauna memoria păstrează şi "tina" ce a întinat, uneori, fiorul lăuntric. Tocmai de aceea, termenii sunt puşi în antiteză, susţinând şi latura romantică a poeziei: "nobil […] lumină"/ "tină". Cu toate acestea, iubirea va dăinui în veci, deoarece ea a fost înscrisă în destinul celor doi îndrăgostiţi, metaforele "argila modelată" şi "urma mânei de care-a fost sculptată" având forţă de sugestie în acest sens.

10. Titlul "Puterea amintirii" sugerează ideea că forţa iubirii păstrează intacte emoţiile profunde ale îndrăgostiţilor. Amintirea este cu atât mai puternică cu cât cuplul păstrează vie dragostea, care nu poate fi stinsă de trecerea vremii sau de moartea fizică, ci este proiectată în eternitate.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ: "Am înţeles că un om poate avea totul, neavând nimic, şi nimic având totul" (Mihai Eminescu, ms. 2279)

În opinia mea, afirmaţia lui Eminescu este o idee filozofică general-valabilă, care, într-o variantă condensată, redă unul dintre adevărurile vieţii noastre.

Idealul fiecăruia dintre noi nu ar trebui să fie în vreun fel legat de lumea materială, de trecătoarele avuţii, care, atunci când se sfârşesc, ne fac să ne amintim că omul este alcătuit şi din suflet, nu numai din trup. Prin urmare, idealul în viaţă trebuie să aibă un caracter spiritual, mulat după sufletul şi după trăirile interioare ale fiecăruia. Se ştie că adevărata fericire este dată de bucuria inimii şi a minţii, idealul nu derivă din bucurii materiale, care ţin de concret şi pot fi atinse cu uşurinţă. Împlinirea ţine de un plan în care lucrurile mărunte, cotidiene nu mai au nicio putere şi este, mai degrabă, o înălţare spirituală.

Aşa cum meditează poetul Mihai Eminescu, omul poate avea oricâte bogăţii lumeşti. Dar acest lucru nu înseamnă nimic, dacă preaplinul material nu este însoţit de o desăvârşire a sufletului. Astfel, întâlnim oameni care nu şi-au clădit viaţa pe considerente materiale şi au preferat să îşi dezvolte ce se găseşte dincolo de efemeritatea trupului. Aceşti oameni pot părea săraci, după criteriile lumii obişnuite; în realitate, bogăţia lor derivă din setea de cunoaştere, din dorinţa de a vedea ce e dincolo de suprafaţă, dintr-o trăire interioară intensă.

În încheiere, dintotdeauna marii săraci ai lumii, din punct de vedere material, au fost artiştii şi filozofii, ca şi Eminescu, dar bogăţia spiritului lor a fost nesfârşită, lăsând viitorului valori de care ne bucurăm cu toţii.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Evoluţia unui cuplu (pereche formată din persoane de sex opus) de personaje dintr-un roman subiectiv studiat.

*Ştefan Gheorghidiu şi Ela din romanul modern subiectiv "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" de Camil Petrescu.

Varianta 32

Subiectul I (40 de puncte)

(Marin Sorescu, "Portretul artistului")

1. Câmpul lexical al naturii: "copacii", "frunze", "vânt", "nor"

2. Virgula - rol gramatical:

* Pregătirea pentru examenul de bacalaureat înseamnă să citeşti, să înţelegi, să reţii. - virgula marchează coordonarea prin juxtapunere subordonatele predicative.

* Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, a purtat peste treizeci de războaie cu turcii. - virgula marchează atributul apoziţional "domnul Moldovei", care explică subiectul.

* Fetiţo, fii atentă la maşini! - virgula marchează vocativul substantivului "fetiţo"

* Nu mi-a răspuns la telefon, sperând că doar, doar voi renunţa. - ca semn de ortografie, virgula se foloseşte în interiorul unei locuţiuni adverbiale

3. Polisemia cuvântului "vechi": *A venit la teatru purtând o haină veche. *În hambar, porumbul este vechi de doi ani. *S-a intoxicat de la un hamburger vechi. *Mihaela este cea mai veche prietenă a mea. *Moda veche a crinolinelor a revenit, mai ales la rochiile de mireasă. Există o vorbă veche, care are valabilitate şi astăzi: "Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, că de duşmani mă feresc singur".

4. Valoarea expresivă a adjectivului din versul "Asemănarea era atât de perfectă": adjectivul "perfect" nu are grade de comparaţie, el fiind deja la superlativ. Marin Sorescu îi alătură, pleonastic, un termen specific gradului superlativ -"atât de"- pentru a accentua contopirea ideală a omului cu natura, desăvârşita armonie între fiinţa umană şi elementele lumii înconjurătoare.

5. Modernitatea prozodică a poeziei:

- strofele inegale

- măsura variabilă a versurilor (3-13 silabe)

- rima albă

6. Teme: condiţia poetului în lume; natura

7. Semnificaţia cuvântului "piatră": scrierea numelui poetului în piatră sugerează intrarea sa în nemurire prin opera literară pe care oamenii o citesc şi o preţuiesc; sugerând şi piatra de mormânt, semnificaţia trimite către viaţa după moarte, veşnicia numelui poetului, cinstit de cititori.

8. Caracterul alegoric al poeziei:

*Contopirea artistului cu natura este sugerată printr-o serie de metafore şi personificări ale atitudinii poetice, prin transferarea gesturilor umane asupra elementelor din natură: "Am încălţat cu pantofii mei/ Drumul./ Cu pantalonii am îmbrăcat copacii/ Până la frunze./ Haina i-am pus-o vântului/ pe umeri./ Primului nor care mi-a ieşit în cale/ I-am pus în cap pălăria mea veche."

*Autoportretul poetului este realizat prin imaginea alegorică a naturii, asemănarea fiind "atât de perfectă", încât întreaga fire îi conferă statutului de poet veşnicia, eternitatea ei (a naturii).

9. Strofa a doua a poeziei, alcătuită doar din trei versuri scurte, are conţinut profund filozofic. Dihotomia eului liric (diviziunea în două părţi) în trup şi spirit oferă posibilitatea contemplaţiei din moarte asupra operei vii, asupra creaţiei lirice rămase ca mărturie a existenţei sale terestre: "Apoi m-am dat înapoi/ În moarte/ Să mă privesc." Viziunea de după moarte sugerează şi certitudinea dăinuirii în timp, a poetului şi a creaţiei sale. Verbele aflate la diateza reflexivă amplifică atitudinea de retrospectivă a propriei capacităţi poetice, a autoanalizei pe care, cu detaşare, eul liric o face asupra sinelui artistic: "m-am dat înapoi", "să mă privesc".

10. Raportul dintre eul creator şi univers: Întreaga poezie este o alegorie a uniunii desăvârşite dintre simţirea poetică şi natura universală, ilustrată în prima strofă prin metafore şi personificări, până la ultima strofă, unde identificarea sinelui poetic cu natura este perfectă. Altfel spus, eul liric se integrează total între elementele Universului, care-l absoarbe total, conferindu-i statutul nemuririi prin săparea numelui său în piatră.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Continuarea adecvată, cu 6-8 replici, a dialogului dintre doi colegi, Elena şi Andrei, pe tema lecturii:

- Nu cred că este bine să fii singur în viaţă, chiar dacă uneori ai nevoie de singurătate! zise Elena, căzând pe gânduri.

- Ce înţeleaptă ai devenit! surâse uşor ironic Andrei.

- Nu sunt mai înţeleaptă decât ieri - adăugă fata - dar am terminat de citit o carte care m-a pus pe gânduri.

- E unul din (corect este dintre - n.n.) romanele de aventuri pe care le iubeşti atât de mult? întrebă Andrei plin de curiozitate.

- Nu. E jurnalul unui mare om de cultură din secolul al XIX-lea, pe care chiar tu mi l-ai oferit de ziua mea.

- O, da! Acum ştiu despre ce vorbeşti! exclamă încântat băiatul.

- Mi-ai oferită această carte pentru că o citiseşi, ori a fost doar o inspiraţie de moment? vrea Elena să lămurească gestul băiatului.

- Fie, am citit şi eu acest volum, pentru că sunt cu adevărat pasionat de genul "jurnal" literar, considerând că astfel pot pătrunde mai adânc în sufletul omului care imaginează alte personaje. Scriitorul are o viaţă concretă, diferită de aceea a naratorului din operele literare, îşi explică Andrei pasiunea.

- Citind astfel de jurnale, rişti să fii dezamăgit de atitudinea sau mentalitatea unui autor! constată Elena cu un uşor surâs amar.

- Nu cred, nu mi s-a întâmplat până acum, răspunde Andrei.

- Eu nu mă pot încă desprinde definitiv de creatorul operei şi să mă las "furată" de omul muritor, cu un destin mai fericit sau mai nefericit, mărturiseşte Elena, cu o ezitare în glas.

- Da! Nu este uşor! Însă, dintr-un jurnal de scriitor afli o mulţime de amănunte despre alte personalităţi contemporane cu el sau opiniile lui despre tot felul de oameni de cultură, aprobă Andrei. De exemplu, din jurnalul lui Titu Maiorescu, am aflat că Mihai Eminescu nu a fost nefericit ca om, ci că structura sa interioară era dominată de scepticism, ca adept al filozofului romantic Arthur Schopenhauer.

- Să ştii, că şi pe mine m-a uimit afirmaţia lui Maiorescu! exclamă Elena. Dar cum de ai ghicit că am ajuns cu lectura jurnalului "Însemnări zilnice" al marelui critic junimist chiar la această confesiune a lui despre unicul Mihai Eminescu?

- Am presimţit! Eram sigur că te apuci imediat să citeşti această carte şi mă bucur că, după ce o vei fi terminat, vom avea despre ce discuta amândoi, îşi exprimă Andrei satisfacţia.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Caracterizarea personajului preferat dintr-o comedie studiată:

* Zaharia Trahanache, din comedia "O scrisoare pierdută" de I.L.Caragiale

* Nae Caţavencu, din comedia "O scrisoare pierdută" de I.L.Caragiale

*Alt personaj din comedia "O scrisoare pierdută" de I.L.Caragiale

* Jupân Dumitrache, din comedia "O noapte furtunoasă" de I.L.Caragiale

* Rică Venturiano, din comedia "O noapte furtunoasă" de I.L.Caragiale

*Alt personaj din comedia "O noapte furtunoasă" de I.L.Caragiale

Varianta 33

Subiectul I (40 de puncte)

(Emil Botta, "Remember")

1. Sinonime: a scrie = a nota, a consemna; a auzi = a asculta; odaie = încăpere, cameră; voce = glas.

2. Enunţuri cu sensurile conotative ale cuvintelor “perete” şi “a se aprinde”: *Ea este o fire suspicioasă, deoarece consideră că pereţii au urechi. *Profesorul s-a aprins atunci când şi-a dat seama că a fost minţit de elevul său.

3. Vers care conţine un adjectiv cu valoare expresivă: “Ce departe eşti, întunecata mea iubită”. Cuvântul “întunecata” este un adjectiv cu valoare expresivă.

4. Verbele la modul indicativ - "eşti", "văd", "aud", "scrii" - din prima strofă ilustrează trăirea reală, verosimilă a eului liric. Verbele din strofa a doua, aflate la modul conjunctiv, "să nu pot", "să aud", "să ridic", "să zăresc", sugerează acţiuni posibile, dorinţa neputincioasă a eului liric de a-şi întâlni iubita.

5. Cele doua mărci lexico-gramaticale, prin care se evidenţiază eul liric în prima strofă, sunt:

- prezenţa pronumelor de persoana I singular: “ mea”, "-mă", "-mi";

- prezenţa verbelor la persoana I singular: “(te) văd”, "(te)-aud";

- adresarea directă, realizată prin pronume şi verbe la persoana a II-a singular: "te", "eşti", "scrii" şi prin vocativul "întunecata mea iubită".

6. Tema iubirii; tema morţii.

7. Semnificaţia unei figuri de stil: “Să mă ridic din pat ca o stafie” este o comparaţie care sugerează starea emoţională ireală a eului liric, care se vede ca fiinţă din altă lume, un duh, un spirit.

8. Comentarea versurilor: “Da, e posibil, întunecatul meu iubit,/ să mă auzi cântând chiar când voi fi murit,/ să mă vezi aieve în cereasca oglind / şi în părul meu stele să se stingă şi să aprindă”. Ultimul catren al poeziei reprezintă o adresare directă imaginară a iubitei către eul liric, prin care se evidenţiază ideea că cei care se iubesc pot comunica şi dincolo de moarte. Ea îi promite că îi va fi alături pentru vecie, fiind capabilă să depăşească orice limită în numele dragostei. Epitetul “cereasca oglindă” transfigurează cerul care devine o cale de comunicare între îndrăgostiţi, chiar dacă aceştia aparţin unor lumi diferite (cosmic - terestru). Stelele vor străluci ca prin minune în părul iubitei, iar cântecul sferelor va alina suferinţa celui rămas singur pe pământ.

9. Semnificaţia titlului: “Remember” înseamnă “aminteşte-ţi”, titlu ce sugerează îndemnul către neuitarea sentimentului de iubire, a momentelor frumoase petrecute împreună, proiectând sentimentul în eternitate, dincolo de moarte.

10. Trăsături ale modernismului:

- intelectualizarea poeziei – ilustrarea în operele literare a unor concepţii metafizice şi viziuni originale despre lume, viaţa şi univers, viziunea iubirii şi dincolo de moarte;

- scrierea unor versuri cu literă mică este un procedeu numit ingambament ("scindare a unei unităţi lexico-sintactice prin dispunerea ei în versuri diferite"- "Dicţionar de ştiinţe ale limbii", Ed.Nemira), o inovaţie prozodică a moderniştilor

Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ: “O prietenie adevărată nu se poate epuiza prin uzură şi nici nu poate înceta fiindcă părţile şi-au descoperit la un moment dat alte gusturi şi alte interese” (Alexandru Paleologu, "Despre lucrurile cu adevărat importante")
Cred cu tărie că o prietenie adevărată nu se deteriorează din pricina trecerii timpului şi nici din cauza schimbării caracterului individului ori a intereselor.

Un prim argument pentru a susţine această idee ar fi faptul că orice om, inevitabil, se schimbă într-o oarecare măsură, fie fizic, fie psihic, acest lucru fiind cauzat de împrejurările vieţii. Un prieten adevărat este menit să-ţi fie alături şi la bine şi la rău, să-ţi dea sfaturi şi să te susţină în tot ceea ce faci, fără niciun fel de interes sau condiţie. Prietenia nu presupune jumătăţi de măsură, nu admite motive convenţionale, trebuie să fie o relaţie solidă, cinstită şi permanentă. Prietenia nu se uzează, ci, dimpotrivă, se adânceşte, capătă complexitate şi comunicarea este dincolo de cuvinte. Prietenia înseamnă generozitate şi sprijin permanent, excluzând cu desăvârşire interesul, egoismul sau invidia.

În altă ordine de idei, dacă doi prieteni descoperă la un moment dat că nu se potrivesc la gusturi sau au interese divergente, sigur că relaţia se stinge, dar asta înseamnă că n-a fost o prietenie adevărată, ci numai o legătură aparentă şi conjuncturală.

În concluzie, sunt de acord cu afirmaţia lui Alexandru Paleologu, deoarece, indiferent de urcuşurile şi coborâşurile vieţii, un prieten trebuie să fie alături necondiţionat, fără a fi influenţat de comportamentul, adecvat sau neadecvat, al celuilalt.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Particularităţi ale dramei, prin referire la o operă studiată:

* "Răzvan şi Vidra" de Bogdan Petriceicu Hasdeu

* "Jocul ielelor" de Camil Petrescu

* "Suflete tari" de Camil Petrescu

* "Iona" de Marin Sorescu

* "Meşterul Manole" de Lucian Blaga