Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata

ş, , p

Că vr> r li«r cinstiţi ca şi rîndul trecut, adică în urmă cu o

^tea îi întîmpina pe toţi cu saluturi, îmbrăţişîndu-se cu

170

cei

i pe care-i cunoştea mai bine; îşi amintea de fiecare în după figura, destupa sticla după sticla şi turna de băut o ⁶ se întîmpla sa-i iasă în cale. Şampania, de altfel, era num_a ' gustul fetelor, pe cînd mujicii erau mai degrabă amatori a rom şi coniac şi mai cu seama de punci fierbinte. ^j_t porunci să se aducă ceşti cu ciocolată pentru toate fetele ceru să i se ţină la dispoziţie toată noaptea trei samovare c apă clocotită pentru ceai şi punci, oricine o veni şi ₀ avea chef să bea, să fie servit. într-un cuvînt, domnea cea mai zănatică harababură, dar Mitea se simţea în elementul Im, ^ cu cît petrecerea, înteţindu-se, devenea mai haotică, părea ca-i sporeşte pofta de viaţă. Dacă în momentul acela vreunul din­tre mujici i-ar fi cerut bani, ar fi fost în stare să scoată pe loc din buzunar teancul de bancnote şi să le împartă în dreapta şi-n stînga, fără nici o socoteală. De aceea şi Trifon Bonsici îi tot dădea mereu tîrcoale: se lipsise şi de somn, şi de tot şi nu băuse decît foarte puţin (un singur păhărel cu punci), ca sa poată fi cu ochii în patru şi să apere - aşa cum înţelegea el -interesele lui Mitea. De cîte ori simţea vreo primejdie, îl ţinea din scurt cu un aer duios şi slugarnic, stăruind să nu mai cin­stească, aşa cum făcuse „atunci", cu vin de Rin şi ţigan „pe mujici şi mai ales, Doamne fereşte, să nu le dea bani"; nu mai putea de necaz vazînd că fetele beau lichior şi se îndopau cu bomboane: „Da-le încolo de pâduchioase, Mitri Fiodorovici spunea el, dacă le trag acum un picior şi le poruncesc sa-iro mulţumească fiindcă le-am omenit, ai sa vezi c-or sa-i» mulţumească, aşa-s ele!" Mitea îşi aminti din nou de An şi porunci să i se trimită nişte punci. „Nu l-am răsplătit c trebuie, bietul om!" repeta el mereu în surdină, î Kalganov mai întîi nu voi cu nici un chip sa bea şi din nas auzind corul de fete, dar, după ce dădu pe S

pahare de şampanie, se simţi deodată grozav de bine umbla de colo pînâ colo prin camere, declarîndu-se

ne

KARAMAZOV

171

întat de toţi şi de toate — $i de cîntece, şi de lăutari.

mov plutea fericit in aburii beţiei şi se ţinea scai după _rruSenka începuse şi ea sa se chercheleasca şi i-l tot aTata Mitea pe Kalganov: „Ce băiat drăguţ, mînca-l-ar mama!"

- "ntat Mitea se repezea sa-l samte şi pe el şi pe Maksimov. _oresimţea atîtea şi atîtea! Şi totuşi Gruşenka nu-i spusese

- _ca nimic, dimpotrivă, părea că anume tărăgănează 1 crurile, mulţumindu-se doar să-i arunce din cînd în cînd o onvire înfocată şi în acelaşi timp plină de dulceaţă. în sfîrşit, îl apucă de mînă şi-l trase către ea cu putere. Şedea în pragul

uşii, în jilţ.

- Ţii minte cum ai intrat adineauri aici? Doamne, cum arâtai!... De-ai şti prin ce spaimă am trecut! Serios, ai vrut să mâ cedezi lui? Spune! Ai vrut într-adevăr?

- Nu voiam să-ţi distrug fericirea! murmură Mitea în cul­mea fericirii.

Gruşenka însă nici nu avea nevoie de vreun răspuns.

-Bine, du-te... distrează-te! Lasă, nu plînge, că te chem iar mai încolo...

Mitea plecă plutind în nori, iar ea rămînea mai departe să asculte muzica şi sa privească dansurile, fără să-l piardă totuşi o clipă din ochi, ca după un sfert de ora să-l cheme iarăşi lîngă dînsa şi el sa se apropie docil.

~ Stai aici lingă mine şi povesteşte-mi cum ai prins de ^{Vesle c}'^ain plecat, cine ţi-a spus mai întîi?

91 Mitea se apucă să-i povestească dezlînat, alandala, dar sufleţire; cînd şi cînd însă - curios - se întuneca brusc la ^aţa §i se întrerupea din vorbă.

~ De ce te încrunţi? îl întreba ea. fac -^U~^{l n}*^m*^c— ² *^asat P^e cineva bolnav. De-aş şti că s-a

am a ^e' ^m^^car de-aş şti c-o sa-i treacă, zau c-aş da şi zece ^ i

- Lasâ-l în plata Domnului daca-i bolnav vasăzică, voiai cu tot dinadinsul sâ-ţi zbori creierii Doamne, ce nătărău! Pentru ce, zi, pentru ce? oamenii zănatici ca tine, bîiguia ea cu limba Aşadar, eşti în stare să faci orice pentru mine? Da? voiai sâ-ţi zbori creierii din pricina mea, prostule? s_t aşteaptă, poate că mîine am să-ţi spun ceva, un cuvinţel azi, mîine. Ce, tu ai vrut chiar azi? Nu, azi nu vreau eu.. H du-te, să văd eu că te distrezi!

La un moment dat îl chemă intrigată şi neliniştită.

- De ce eşti trist? Văd că eşti trist... Nu, văd eu bine stărui ea, uitîndu-i-se pătrunzător în ochi. Deşi eşti tot timpi,, de gît cu ţăranii şi nu se aude decît gura ta, îmi dau seama ca ai totuşi ceva. Vreau să fii vesel, auzi, aşa cum sînt eu, sa te distrezi... E cineva aici care mi-e drag, ghici, cine?... Ia te uită, a adormit puiul marnei, s-a îmbătat, mititelul!

Vorbea despre Kalganov care într-adevăr se ameţise si cum şedea pe canapea, aţipise o clipă. Nu i se închiseser: ochii numai din pricina vinului, ci mai ales fiindcă se simţise deodată trist, i se făcuse „urît", cum spunea el. Cîntecele fetelor care, cu cît petrecerea se înteţea, erau tot nu deşucheate şi mai fără frîu, îi stricaseră tot cheful. Ca * jocurile, de altfel: două fete făceau la un moment dat pe uri¹ iar Stepanida - o zvîrlugă de fată, înarmată cu un băţ -^e -ursarul care-i dădea ghes lui „moş Martin" să joace toi toroiul. „Mişcă picioarele, Mario, striga ea, că te altoiesc cele din urmă, urşii se rostogoliră pe jos în nişte poziţii p^u simplu indecente, în hohotele de rîs ale mujicilor şi surate ^ care se strînseserâ cu droaia. „Ei şi, de ce să nu petreacă şi' spunea mereu, sentenţios, Gruşa, care era într-o star beatitudine. De cîte zile fericite crezi că au parte oameni într-un an?" Kalganov însă privea cu un aer de c tat, de parca s-ar fi murdărit. „Obiceiurile astea din p°P°

__________________________173_

^""^ triviale, nişte zbănţuieli de fiare cînd stau la pîndâ în

^a° -i de primăvară", declarase el, renunţînd să mai

ccâ Fusese scandalizat mai ales de un „nou" cîntec cu

Pⁿ , _en sprinţar. Era vorba acolo de un boier care, trecînd

t îmgâ^m g^{mp de fete> le iscodeşte:}

Mîndruliţe, le-ntreba, Drag vi-s vouă, drag ori ba?

Mîndrele însă chibzuiesc între ele că n-are rost să-l iubească:

Că boierul crunt ne-o bate, Drag să ne fie, surate? Trece şi un ţigan şi le întreabă:

Ţiganul zîmbre făcea... Drag vi-s vouă, drag ori ba?