Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata

*<***

m

KARAMAZOV

205
răposatul, din răutate, ca numai gîndindu-se la mine a _a! Numai eu sînt vinovata, întîi şi-ntîi eu, pe mine sa

păcatul!

na tu eşti criminala! Tu eşti capul răutăţilor! Dezmaţato, totul e numai din vina ta! răcni ispravnicul, """"inţînd-o cu pumnul, dar fu numaidecît pus la respect cu _toată străşnicia.

procurorul îl luă chiar de braţ.

-Mihail Makarovici, asta-i curată harababură! izbucni el, sufocîndu-se de indignare. Stingheriţi cercetările... vreţi să stricaţi totul?...

Nikolai Parfionovici fierbea şi el de necaz:

- Trebuie să se ia măsuri! Da, să se ia măsuri! Altfel nu se poate!...

- Judecaţi-ne împreună! urla ca scoasă din minţi Gruşenka, stînd mai departe în genunchi. Pedepsiţi-ne pe amîndoi, vreau să merg cu el la moarte!

Mitea se aruncă în genunchi lîngă ea şi o cuprinse în braţe.

- Gruşa, viaţa mea, sîngele meu, lumină sfîntă! Nu ascultaţi ce spune, să nu credeţi nici un cuvînt! zbieră el. Nu e cu nimic vinovată, n-a vărsat nici o picătură de sînge, vă jur câ-inevinovată!

In momentul acela, după cîte îşi amintea, retrăind mai ^aPoi întîmplările, vreo doi-trei indivizi se repeziră să-i despartă, scoţînd-o pe Gruşenka din odaie; cînd se dezmetici ^m sfîrşit, Mitea se văzu stînd la masă. Alături şi în spatele lui s âjuiau nişte inşi cu insigne pe piept. în faţa lui, pe canapea, ^uase loc judecătorul de instrucţie, Nikolai Parfionovici, care-l "?^{bia mer}eu să bea o gură de apă din paharul de pe masă. ^{ea> ca sa} te mai înviorezi puţin, să vezi c-o să te liniştească,

speria, fii calm", repeta mereu cu aerul cel mai amabil u

pria, fii calm, repeta mereu cu aerul cel mai amabil

ume. Mitea avea să povestească mai tîrziu că toată

(j_e ^ui^în clipele acelea era prinsă de inelele mari de pe

o n' Jucătorului, dintre care unul cu ametist şi altul cu

galbenă, străvezie şi foarte strălucitoare. Mult timp

206

după interogatoriu, încă se mai gîndea cu mirare posibil ca inelele acelea să exercite o atracţie _ar irezistibila asupra lui, în ceasurile chinuitoare pe care le i îî f î i i hii *

atunci, încît nu fusese în stare să-şi ia ochii de la ele uite ca pe nişte obiecte cu totul nepotrivite situaţiei î

şi sa l_e

m care s_e

afla. La stînga, în locul unde şezuse mai înainte Maksim se instalase procurorul, iar la dreapta, locul Gruşenkai e ocupat de un tînăr rumen în obraji, îmbrăcat, chipurile nişte straie vînâtoreşti, destul de ponosite, în faţa căruia Dumnezeu ştie de unde, apăruseră ca prin farmec o călimara şi nişte coli de hîrtie. Era grefierul pe care judecătorul de instrucţie îl adusese cu el. Ispravnicul stătea la fereastra, in celălalt capăt al odăii, iar lîngă el, tot în dreptul geamului, Kalganov.

- Bea puţină apă! îl îndemnă blajin, pentru a zecea oara, judecătorul de instrucţie.

- Am băut, domnilor, am băut... nu înţeleg... ce mai aşteptaţi: striviţi-mă, tăiaţi-mi capul, hotăriţi-mi o dată soarta¹ exclamă Mitea, uitîndu-se ţintă la judecătorul de instrucţie, cu ochii aproape ieşiţi din orbite.

- Aşadar, dumneata afirmi categoric că nu eşti vinovat de moartea tatălui dumitale, Fiodor Pavlovici? întrebă blînd, dar în acelaşi timp apăsat Nikolai Parfionovici.

- Nu sînt vinovat! E adevărat, am vărsat sînge de om, dar nu era sîngele tatălui meu, ci al celuilalt bătrîn, sărmanul' Şi-mi pare rău de el, rău îmi pare! Eu l-am ucis, eu i-am lua zilele bietului moşneag, eu, cu mîna mea, l-am culcat pămînt... Dar e îngrozitor totuşi să răspunzi pentru o crima 1 , cine l-a omorit pe tata? Cine a putut să-l omoare, daca nu

E într-adevăr un mister, o absurditate, ceva neverosimil--

- Da, asta e întrebarea: cine a putut sâ-l omoare?--^J judecătorul de instrucţie, dar procurorul Ippolit Kinl (de fapt, substitutul de procuror, e mai comod însă pentru

_KARAMAZOV_

207

-""'^ rnim aşa) îi taie vorba numaidecît şi, schimbînd cu el o

„ivire,

Pⁿ Jj_u trebuie să-ţi faci sînge rau din pricina bătrînului

■ ri Vasiliev. Sluga dumneavoastră trăieşte, şi-a venit în tiri - de$i l~^ai lovi* destul de rău, după cum ne-a declarat

l lucru pe care chiar dumneata l-ai recunoscut adineauri - şi te în afară de orice pericol, cel puţin aşa ne-a asigurat doc­torul.

- Grigori trăieşte? Sînteţi sigur, n-a murit, vasăzică?!

exclamă Mitea dînd din mîini. Se lumină deodată la faţă. Mulţumescu-ţi ţie, Doamne, că mi-ai ascultat ruga şi ai săvîrşit această minune fără seamăn pentru mine, păcătosul şi netrebnicul!... Da, da, mi-ai ascultat ruga fiindcă toată noapteam-am rugat!... Şi Mitea se închină de trei ori. Simţea ca un nod în gît.

- Mai mult chiar, de la el, adică de la numitul Grigori, deţinem cele mai preţioase declaraţii în legătură cu dum­neata... încercă să continue procurorul, dar Mitea sări brusc în picioare.

- O clipă, domnilor, numai o clipă, vă rog! Mă duc la dînsa...

-A, nu, dă-mi voie! Acum nu se poate! Imposibil! strigă cu o voce stridentă Nikolai Parfionovici, ridicîndu-se la nndul său. Gealaţii cu insigne pe piept îl siliră pe Mitea sâ se ^a§eze la loc...

îmi pare rău, domnilor! N-aş fi lipsit decît un

°^ment.... voiam numai să-i spun că sîngele ăsta, care mi-a

P^at toată noaptea conştiinţa, s-a spălat, a dispărut fără

^a Şi că, totuşi, nu sînt un crimnal! Doar e logodnica mea,