Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata

'° ^{Printre cel}elalte cărţi, o luase în mînă pe furiş, ~° ^ ^întîmP^^{are cmar} ^^a pagina unde se vorbea wtemeierea Troiei. Isprava asta o făcuse mai de mult,

s

I

i

dar, pînă în momentul acela, puştiul nu îndra? ■ mărturisească în auzul tuturor că ştia cine fuseseră înt toni cetăţii, temîndu-se să nu-l zgîndărească pe Kolea siguranţă că nu l-ar fi cruţat. Acum însă îl luase dinainte. De altfel, de mult ardea de nerăbdare să-si ri= vileag erudiţia.

^Sa

-şi h

a vileag erudiţia.

- Hai, spune, cine a întemeiat-o? îl puse la încer Kolea, întorcîndu-se spre el condescendent şi mîndru, gata înfrunte toate consecinţele, deşi ghicise după figura puştiul • că acesta era într-adevăr informat.

în momentul acela, în armonia generală se produse ceea ce se cheamă o disonanţă.

- Troia a fost întemeiată de Teucros, Dardanus, Uus şi Tros, scanda băieţelul, roşindu-se atît de tare, încît ţi-era şi milă să-l vezi.

Copiii însă îl ţinură un timp sub focul privirilor, fără să-l slăbească o clipă. Abia după aceea îşi întoarseră ochii cu toţii spre Kolea care, cu cel mai desăvîrşit sînge rece, îl măsură dispreţuitor din cap pînă în picioare pe ţîncul cel obraznic.

— Ce vrea să zică au întemeiat? binevoi, în sfîrşit, să-l întrebe Kolea. Şi, în general vorbind, ce înseamnă să înte-meiezi o cetate sau un stat? Cum au procedat adică, au venit fiecare cu cîte o cărămidă în mînă s-o pună la temelie, on cum?

Toţi începură să rîdă. Vinovatul din roşu se făcu stacojiu, şi înghiţi în sec; puţin mai lipsea ca să-l podidească lacrimile. Kolea îl lăsă să se perpelească aşa încă un minut.

- Că să vorbeşti despre un eveniment istoric de asemene proporţii ca întemeierea unei naţiuni, trebuie mai întîi s dai seama ce înseamnă asta, rosti el sentenţios şi autoritar-altfel, pe mine toate palavrele astea muiereşti mă lasă rec în general nu am cine ştie ce consideraţie pentru istoria versală, încheie el indiferent, adresîndu-se tuturor.

_KARAMAZOV____ pentru istoria

345

universală? întrebă speriat

na pentru istoria universală. Ce rost are să-ţi încarci «a cu toate prostiile săvîrşite de oameni, fiindcă asta-i ^ d istoria. Pentru mine nu există decît matematicile şi "!. j_{e n}aturii! decretă emfatic Kolea, pîndindu-l cu coada ⁵ hului pe Atioşa, singurul de a cărui părere se temea. Alioşa însă tăcea mai departe cu acelaşi aer serios. Să fi stit un singur cuvînt, discuţia cu siguranţă s-ar fi încheiat ne loc, dar Alioşa se mulţumea să tacă şi „tăcerea lui putea foarte bine să însemne desconsiderare". Kolea fierbea.

- Să ne gîndim, de pildă, la studiul limbilor clasice; curată scrînteală, altceva nu pot să spun... Mi se pare că nici de astă dată nu eşti de acord cu mine, Karamazov....

- Nu, nu sînt de acord, mărturisi Alioşa cu o fluturare de zîmbet.

- Limbile moarte, dacă vreţi să ştiţi părerea mea, nu sînt nimic altceva decît o măsură poliţienească, pentru asta au fost introduse în şcoală! continuă Kolea să bată cîmpii. Special au fost introduse, pentru că sînt anoste şi plicticoase şi, în plus, mai au şi darul să îndobitocească omul. „Şcoala şi aşa e anostă, ia să vedem ce-am putea face ca să fie şi mai anostă? E stupidă, într-adevăr, dar poate că n-ar strica totuşi să fie şi mai stupidă!" Şi atunci au născocit studiul limbilor moarte. Asta-i părerea mea şi sper că n-am să mi-o schimb

iciodatâ! rosti el brusc, în concluzie, cu o umbră de roşeaţă în obraji.

~ Aşa e, îi ţinu partea convins, cu glăsciorul lui cristalin, ^ffiUrov> ^care-l ascultase tot timpul cu urechile ciulite. ~ v¹ e cel mai tare la latină? exclamă un băieţel din grup. ^a> tată, îl auzi cum vorbeşte, şi totuşi, e cel mai bun ^clasâ la latină, confirmă Iliuşa.

j_Or,. ^{l si?} găsi de cuviinţă să se apere Kolea, deşi laudele âceau evident plăcere. Tocesc la latină pentru că tre-

346

buie să tocesc, pentru că i-am promis mamei sa terrn' şi, din moment ce vrei să faci un lucru, cred eu, treh ■ faci aşa cum se cuvine, dar în sinea mea dispreţuiesc rv ^' sufletul clasicismul şi toate celelalte porcarii... Nici ac ^ eşti de acord, Karamazov? ^nu

- De ce „porcării"? zîmbi din nou Alioşa.

- Bine, dar gîndeşte-te şi dumneata: clasicii au f traduşi în toate limbile; ce nevoie mai avem atunci învăţăm limba latină ca să-i putem studia pe clasici? îţi _SDu eu, a fost introdusă numai ca măsură poliţienească, da, da c să îndobitocească lumea! Nu e o porcărie?

- Cine te-a învăţat toate astea? exclamă Alioşa mirat.

- în primul rînd, pot să-mi dau şi eu seama de ele fără sa mă înveţe nimeni; în al doilea rînd, să ştii că în privinţa tra­ducerilor din clasici, profesorul Kolbasnikov a spus exact acelaşi lucru în faţa clasei a treia...

- A venit doctorul! răsări deodată Ninocika, care tăcuse tot timpul pînă atunci.

într-adevăr, în dreptul porţii tocmai se oprise careu doamnei Hohlakova. Căpitanul, care de dimineaţă tot aştepta să vină doctorul, se repezi să-i iasă în întîmpinare. „Mămica se îndreptă din umeri, silindu-se să-şi ia o înfăţişare cit rna. demnă. Alioşa se duse lîngă bolnav şi-i potrivi perna Ninocika îl urmărea grijulie din jeţ, să vadă dacă i-o aşaz-cum trebuie. Băieţii îşi luară în grabă rămas-bun; cîţiva dinu-ei promiserâ c-or să mai treacă pe înserat. La chemarea h Kolea, Perezvon sări jos din pat.

- Nu plec, nu! îi spuse Kolea din fugă lui Iliuşa. M^l aştept în antreu pînâ termină doctorul şi, cum l-oi ^veu ieşind, mă întorc iarăşi cu Perezvon.

Doctorul însă şi apăruse în uşă. încotoşmănat într-o >■ din blană de urs, avea o figură impunătoare, cu &' stufoşi, negri, între care lucea bărbia proaspăt rasă. Ti^ei pragul, oaspetele se opri locului nedumerit: „Ce-i asta?^l-

_____________________________347

urrnură el, rămînînd aşa cum era îmbrăcat, fără să-şi • ată măcar şapca de lutru cu cozoroc tot de lutru, lumea aceea adunată acolo, mizeria ce domnea mi rufâria întinsă lă uscat într-un colţ, toate erau făcute *" nntrarieze. Căpitanul se înclină în faţa lui pînă la

Aici e... aici... bolborosi el umil. Aici, la mine... trebuia

_sâ veniţi--

- Sne-ghi-rev? întrebă cu glas tare, plin de importanţă,

doctorul. Dumneata eşti domnul Sneghirev?

-Eu, da, eu...

-Aha!

Medicul mai aruncă o privire dezgustată în jur şi se înduplecă, în sfîrşit, să-şi scoată blana, lăsînd la vedere ditai decoraţia atîrnată de gît. Căpitanul prinse şuba din zbor, în timp ce musafirul îşi scotea şapca.

- Unde este bolnavul? întrebă el tare şi răspicat.

VI UN COPIL PRECOCE

- Ce crezi c-o sâ spună doctorul? întrebă Kolea dintr-o suflare. Ce mutră antipatică, nu-i aşa? Nu pot să sufăr medicina! ~ Hiuşa nu mai are mult de trăit. Mi se pare că sfîrşitul e ^evitabil, răspunse cu tristeţe Alioşa.

~ Ce şarlatanie! Medicina este o şarlatanie curată! îmi ^{e at}'t de bine însă că te-am cunoscut, Karamazov! De mult P am momentul ăsta. Păcat numai că s-a întîmplat să ne "" în împrejurări atît de tragice...

dar ^{l VrUt Sâ ma}* ^a^^au§^{e mca ceva}' ^mai ^ca^> ^mai simţit, _K^{e Opri} încurcat. înţelegînd ce se întîmplă cu el, Alioşa ~i strînse mîna.
- Am învăţat de mult sa preţuiesc în dumneata deosebit, pentru care am toată stima, bolborosi Kol ^uni cindu-se din nou şi nemaiştiind ce sa spună. Am au?ir' ^St"