Universitatea bucureşti facultatea de teologie ortodoxă catedra de teologie istorică



Yüklə 1,62 Mb.
səhifə19/52
tarix04.01.2022
ölçüsü1,62 Mb.
#61165
1   ...   15   16   17   18   19   20   21   22   ...   52
c. Simbolul de la Constantinopol

Cel mai cunoscut şi cel mai semnificativ document al sinodului de la 381 este fără îndoială „simbolul celor 150 de Părinţi”, cunoscut sub numele de „simbolul niceo-constantinopolitan”; „Crezul cel mai cunoscut şi mai important din întreaga istorie a creştinismului”715.

Şi totuşi, Crezul constituie cea mai mare enigmă istorică a Constantinopolului I, căci nici unul din izvoarele legate de sinod nu ne vorbeşte despre el şi va trebui să aşteptăm până în 451 pentru ca receptarea sa să fie oficial deschisă. S-a citit simbolul de la Niceea, apoi un altul, atribuit sinodului de la Constantinopol. Canonul 7 al sinodului de la Efes (431) interzisese însă introducerea oricărei alte mărturisiri de credinţă sau orice atingere la textul Crezului. La sinodul de la Calcedon, episcopii au ratificat credinţa mărturisită la Niceea şi la Constantinopol „prin aclamaţii, spunând: aceasta este credinţa tuturor, aceasta este credinţa ortodoxă, aşa credem noi toţi”716.

Sinodul V (553) l-a reconfirmat la fel de solemn. Părinţii sinodului 6 ecumenic s-au asociat în unanimitate deciziilor înaintaşilor lor privind credinţa ortodoxă. Astfel, Crezul de la Niceea-Constantinopol a înlocuit toate celelalte simboale locale717.

Chiar dacă Crezul a fost atribuit oficial sinodului de la Constantinopol, fără ca vreunul dintre Părinţi să pună la îndoială în mod public această atribuire, astăzi unii critici consideră că sinodul de la Constantinopol a fost străin acestui Crez. Dat fiind că acesta nu este menţionat de nici unul dintre izvoarele relative la sinod şi că este invocat pentru prima dată abia în 451, s-a căutat să se pună sub semnul îndoielii atribuirea acestui text sinodului de la 381. A. Harnack718 şi G. Bardy719 s-au pronunţat în acest sens. E. Schwartz720, Ortiz de Urbina721 şi alţii au acordat credit mărturiei Părinţilor de la Calcedon.

Teoria lui A. Harnack nu are însă baze solide. Cel mai grav este faptul că nu acceptă mărturia numeroşilor Părinţi de la Calcedon şi ignoră un izvor descoperit mai târziu şi uitat şi de Bardy, Omiliile catehetice ale lui Teodor de Mopsuestia (†428), rostite la sfârşitul secolului IV şi începutul secolului V. Teodor era ucenicul lui Diodor din Tars, prezent la sinod. Autorul nostru explică în Omilia a IX-a învăţătura despre Sfântul Duh şi observă că Părinţii de la Niceea s-au mulţumit doar să o enunţe, dar că succesorii lor ne-au transmis o învăţătură completă despre a treia Persoană: „...Şi aşa cum au făcut Părinţii lor pentru mărturisirea credinţei în Fiul, condamnând nelegiuirea lui Arie, aşa au făcut şi aceştia în legătură cu Duhul Sfânt, respingând pe cei care-L blasfemiază... Deci, pentru aceste motive şi aceste consideraţii, a fost bine că fericiţii noştri părinţi în Crezul lor au proclamat că, împreună cu Tatăl şi cu Fiul, Duhul Sfânt are aceeaşi fire dumnezeiască, iar adăugarea acestor scurte cuvinte a confirmat învîţîtura adevărată a Bisericii”722.

Este cert că primul izvor oficial a fost acest sinod. Este de asemenea cert că un simbol aproape identic poate fi citit la sfârşitul lui Ancoratus scris de Sfântul Epifanie al Salaminei în 374, adică şapte ani înainte de sinodul de la Constantinopol. Nu este vorba de altfel de o creaţie a lui Epifanie, ci mai probabil de textul de bază al Catehezelor lui Chiril al Ierusalimului, revăzut într-un sens antimacedonian723. În plus, Părinţii de la sinodul de la Constantinopol din 382, în scrisoarea adresată apusenilor724 vorbesc despre un tomos dogmatic, din păcate pierdut. Era desigur alcătuit dintr-o expunere limpede a credinţei şi dintr-o serie de anateme. Se pare că este cel rostit de episcopul ales la Constantinopol, Nectarie, la primirea botezului. Simbolul rostit atunci a fost înregistrat în documentele sinodale privind alegerea lui Nectarie şi în acest mod indirect a primit aprobarea sinodului. Mărturia lui Teodor de Mopsuestia favorizează atribuirea simbolului Părinţilor din sinod, care i-au adus măcar o confirmare oficială725.

Mai există şi faptul că Părinţii sinodali recunoşteau deschis de a fi „mărturisit” mai deschis credinţa. Grigorie de Nazianz menţionează că „el împărtăşeşte această credinţă şi aşa va rămâne cu voia lui Dumnezeu, reformulând ceea ce a fost incomplet spus în legătură cu Sfântul Duh, pentru că pe atunci nu se punea o astfel de problemă...”726. Sinodul de la Calcedon afirmă că aceasta a fost făcut „...nu pentru a introduce ceva care lipsea, ci pentru a exprima cu tărie prin mărturii scripturistice concepţia lor despre Duhul Sfânt împotriva celor care se străduiau să-i conteste dumnezeirea...”727.

Aceste două principale mărturii sunt suficiente pentru a dovedi că Sinodul a fost nevoit să se ocupe de simbolul niceean şi că i-a adus o „reformulare”, sau o „corectare” sau o „adăugire” în faţa unei anumite necesităţi. Este bine cunoscut că simbolul niceo-constantinopolitan, în noua sa formă, era folosit la botez în ultimele decenii ale secolul IV728. Găsim indicaţiile necesare în legătură cu acest punct la Nil Sinaitul (†430), Nestorie al Constantinopolului (428-431), Chiril al Alexandriei, Teodoret al Cirului, Teodor de Mopsuestia, Diogen al Cizicului. Răsăritul ortodox era deci pe deplin conştient de ceea ce realizase Constantinopol I.

Ortiz de Urbina a examinat structura Crezului şi a ajuns la noi concluzii729. În realitate, Crezul nu este un simbol cu totul nou, ci o completare a credinţei niceene pentru a rezolva dificultăţile ivite. Cine a putut fi autorul său? Epifanie propune, desigur, Crezul ca pe o formulă deja existentă şi conformă credinţei de la Niceea.

În simbolul de la Constantinopol este inclus tot simbolul de la Niceea, cu excepţia următoarelor trei expresii: „adică de o fiinţă cu Tatăl”, „ceea ce este în cer şi ceea ce este pe pământ” şi „Dumnezeu din Dumnezeu”. Un alt simbol, care se regăseşte aproape în întregime în cel de la Constantinopol, este cel intitulat „simbolul Apostolilor”. Practic, acesta era în circulaţie la Roma şi în Apus, iar în Răsărit era cunoscut dintr-o recenzie pe care ne-a păstrat-o Marcel al Ancyrei, citat de Epifanie. Cele două texte se deosebesc puţin unul de celălalt. Simbolul de la Constantinopol nu spune că a înviat „din morţi”; în loc de natus-ul latinesc, spune „întrupat”, „s-a făcut trup”; în loc de „învierea morţilor”, iar în loc de „viaţă veşnică” spune „viaţa veacului ce va să vie”. Simbolul Apostolic numeşte Biserica „sfântă”, epitet care, aşa cum am văzut, este îndoielnic pentru simbolul de la Constantinopol. După expresia „întru Duhul Sfânt”, întâlnim o serie de adăugiri care nu se află în nici un alt simbol cunoscut până acum. Găsim doar expresia „care a grăit prin prooroci” în simbolul de la Ierusalim, explicat de Sfântul Chiril către 350.

Aceste afirmaţii: „Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă dătătorul, Care de la Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci” sunt elementul propriu şi original al simbolului de la Constantinopol.

Pe lângă aceste trei elemente, simbolul de la Constantinopol conţine câteva fraze care se regăsesc şi în cel de la Ierusalim: „mai înainte de toţi vecii”, „cerului şi pământului”, „cu slavă”, „a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit”, „Care a grăit prin prooroci”, „una (Biserică)”, „un botez”. Cea mai intersantă dintre toate aceste intercalări este „a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit”, expresia spusă de înger Mariei (Luca 1, 33)730.

Frazele simbolului de la Constantinopol „mai înainte de toţi vecii” şi „cu slavă” se regăsesc şi în simbolul din Cezareea Palestinei, care fusese prezentat sinodului de la Niceea şi pe care Epifanie îl cunoştea. Epitetul „una (Biserică)” era folosit în Alexandria la începutul veacului. „Botezul pocăinţei” de la Ierusalim a devenit în noul simbol un simplu „botez”. Expresia „după Scripturi” nu are antecedent până la Epifanie.

Structura simbolului de la Constantinopol oferă deci următoarele elemente, pe care le integrează: simbolul de la Niceea, simbolul Apostolilor, anumite intercalări, împrumutate poate din simbolul de la Ierusalim, intercalări noi şi originale în legătură cu Duhul Sfânt. Aceste expresii se întâlnesc în scrierile autorilor bisericeşti care au apărat dumnezeirea Sfântului Duh: Sfântul Atanasie, Sfântul Vasile, Sfântul Grigorie de Nazianz şi Didim cel Orb. Ei au ilustrat cu argumente luate din Scriptură şi prin analogii teologice demnitatea Sfântului Duh egală cu cea a Tatălui şi a Fiului.

Această analiză internă admite că formula nu este anterioară lui 360, nici posterioară sinodului de la Efes din 431, din moment ce, vorbind despre Sfânta Fecioară Maria, nu i se adaugă titulatura de „Maică a lui Dumnezeu” sau Theotokos731.



Yüklə 1,62 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   15   16   17   18   19   20   21   22   ...   52




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin