Universitatea de stat din moldova

Potrivit Regulilor de la Beijing, pedeapsa capitală nu se aplică pentru infracţiunile comise de minori, iar minorii nu sînt supuşi pedepselor corporale. Printre măsurile sancţionatoare recomandate ar fi  (pct. 18.1):

a) Ordonarea ajutorului orientării şi supravegherii;

b) Probaţiunea;

c) Ordonarea intervenţiei serviciilor comunitare;

d) Amenzi, indemnizaţie, restituire;

e) Ordonarea unui regim intermediar sau al altuia;

f) Ordonarea participării la unele reuniuni ale grupurilor de orientare şi la alte activităţi analoage;

g) Ordonarea plasării într-o familie sau într-un centru comunitar sau într-un alt mediu educaţional;

h) Alte hotărâri pertinente.

Plasarea unui minor într-o instituţie este întotdeauna o măsură de ultimă instanţă, iar durata ei trebuie să fie cît mai cu putinţă scurtă.

În cazul în care este aplicată pedeapsa privativă, este indispensabilă separarea minorului de adulţi, aceasta făcîndu-se în vederea evitării abuzurilor şi a influenţei negative din partea celor din urmă.

În vederea asigurării principiului umanismului, este binevenită recent adoptare a Legii Republicii Moldova nr.188 din  10.07.2008 privind amnistia în legătură cu declararea anului 2008 An al Tineretului,¹⁰ în baza căreia procesul penal încetează la faza de urmărire penală sau la cea de judecare referitor la infracţiunea săvîrşită pînă la adoptarea prezentei legi de către persoana în vîrstă de pînă la 21 de ani.
Referinţe:

1. 
   Recomandările Rec (2003)20 ale Comitetului de Miniştri al statelor membre referitoare la noile moduri de abordare a delincvenţei juvenile şi rolul justiţiei juvenile, adoptate de Comitetul de Miniştri la 24.09.2003 la cea de-a 853-a şedinţă a viceminiştrilor.
   
2. 
   Seminar de instruire pentru avocaţi „Acordarea asistenţei juridice şi psihosociale pentru copii în sistemul de justiţie penală”, Chişinău, 29-30 octombrie, 2004.
   
3. 
   Ibidem.
   
4. 
   Ibidem.
   
5. 
   Apud: James Dignan. Understanding victims and restorative justice. - Open University Press, 2005, p. 94.
   
6. 
   Institutul Naţional de Criminologie. Programme de justiţie restaurativă în lumea contemporană (analiză documentară) //
   

http://www.criminologie.ro/INC/Lang/Romana/Study/Programe%20de%20justitie%20restaurativa%20in%20lumea%20contemporana%20-%20Rezumat.pdf

7. 
   Tony Marshall, Restorative Justice: An Overview. Home Office Research Development and Statistics Directorate, 1999, p.5.
   
8. 
   Institutul Naţional de Criminologie. Programme de justiţie restaurativă în lumea contemporană (analiză documentară) //
   

http://www.criminologie.ro/INC/Lang/Romana/Study/Programe%20de%20justitie%20restaurativa%20in%20lumea%20contemporana%20-%20Rezumat.pdf

9. 
   Legea Republicii Moldova cu privire la mediere nr.134-XVI  din  14.06.2007// Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.188-191/730.
   
10. 
    Legea RM Nr. 188 din  10.07.2008 privind amnistia în legătură cu declararea anului 2008 An al Tineretului 18.07.2008 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.127-130, art.516.
    

IX. PREVENIREA DELINCVENŢEI JUVENILE

• 
  Conceptul de prevenire a delincvenţei juvenile
  
• 
  Politici de prevenire şi de resocializare a delincvenţilor minori
  

9.1. Conceptul de prevenire a delincvenţei juvenile

Toate eforturile întreprinse în vederea investigării şi stabilirii cauzelor, factorilor delincvenţei juvenile au drept scop trasarea unor politici de prevenire a delincvenţei juvenile. Însăşi prevenirea tinde să reducă frecvenţa unor comportamente, de altfel incriminate în legea penală, precum şi alte fapte decît cele penale, prin a evita comiterea lor viitoare, fie a evita aplicarea unei sancţiuni.

Această activitate se materializează prin elaborarea unor programe şi proiecte de asistenţă socială şi juridică, precum şi a unor măsuri de natură administrativă şi penală care pun accentul pe caracterul reeducativ şi resocializator al sancţiunilor şi pedepselor şi pe diversificarea formelor de prevenire şi recuperare socială a tinerilor delincvenţi.¹

Politicile de prevenire includ două orientări:

1. 
   concepţii extensive (lato sensu), după care prevenirea s-ar manifesta prin reacţia faţă de delincvenţă, inclusiv prin sancţiuni penale, dar care urmăreşte contracararea oricărei acţiuni deviante;
   
2. 
   concepţii limitate (stricto sensu) care trasează o linie distinctivă între prevenire şi represiune, cea din urmă trebuind să existe înainte de comiterea infracţiunii, adică odată cu stabilirea sancţiunilor în legea penală, avînd deci un rol preventiv general.
   

Reieşind din conceptele nominalizate şi din sarcinile prevenţiei, aceasta ar avea un dublu caracter²:

1. 
   general-social, îndreptat spre identificarea şi înlăturarea cauzelor şi condiţiilor generale care determină sau favorizează manifestări deviante în rîndul anumitor categorii de tineri, implicînd acţiunea concretă a tuturor instanţelor cu rol de socializare, integrare şi control din societate;
   
2. 
   special-legal, reprezentat de sistemul de sancţiuni şi pedepse de natură disciplinară, administrativă sau penală, îndreptat spre combaterea şi înlăturarea anumitor „situaţii” delincvente sau cu privire la anumiţi delincvenţi, implicînd acţiunea instituţiilor şi organizaţiilor specializate cu funcţii de socializare şi control social.
   

Principiile Natiunilor Unite pentru prevenirea delincventei juvenile (Principiile de la Riyadh) stabilesc expres că „prevenirea delincvenţei juvenile este o parte importantă în prevenirea criminalităţii în societate. Prin implicarea în sistemul legislativ, adoptarea unor activităţi sociale folositoare, a unei orientări umaniste spre societate şi nu egoistă, persoanele tinere pot dezvolta o atitudine necriminogenă”.

Principiile de la Riyadh au trei caracteristici principale:

• 
  sînt cuprinzătoare;
  
• 
  promovează o abordare activă;
  
• 
  consideră minorii participanţi deplini în cadrul relaţiilor din societate.
  

Printre Principiile fundamentale de la Rijadh se numără:

1. 
   Prevenirea cu succes a delincvenţei juvenile necesită eforturi din partea întregii societăţi cu scopul asigurării unei dezvoltări armonioase a adolescenţilor, urmărind şi stimulînd evoluţia personalităţii lor încă de la vîrsta cea mai fragedă.
   
2. 
   În sensul acestor Principii, se va avea în vedere orientarea spre copil. Persoanele tinere trebuie să joace un rol activ şi să accepte parteneriatul în cadrul societăţii şi nu trebuie să fie considerate simple obiecte ale socializării sau supravegherii.
   
3. 
   În cadrul aplicării acestor Principii, conform sistemelor juridice naţionale, bunăstarea persoanelor tinere, de la vîrsta cea mai fragedă, trebuie să devină punctul central al oricărui program preventiv.
   
4. 
   Necesitatea şi importanţa unor politici progresiste de prevenire a delincvenţei şi analiza sistematică, elaborarea unor măsuri trebuie acceptate de la sine. Acestea trebuie să evite incriminarea şi pedepsirea copilului pentru un comportament care nu dăunează grav dezvoltării copilului şi care nu îi prejudiciază pe alţii. Aceste politici şi măsuri trebuie să aibă în vedere:
   

1. 
   Asigurarea acelor înlesniri, mai ales în domeniul educaţional, care să permită satisfacerea nevoilor persoanelor tinere şi care să servească ca punct de sprijin pentru salvgardarea dezvoltării personale a tinerilor, mai ales a acelora care, în mod evident, sînt în pericol sau se confruntă cu riscuri sociale şi care au nevoie de protecţie şi grijă socială.
   
2. 
   Concepte şi abordări speciale în vederea prevenirii delicvenţei, pe baza unor legi, acţiuni, facilităţi şi a unei reţele de asigurare a serviciilor şi a posibilităţilor de combatere a infracţiunilor, precum şi de eliminare a condiţiilor care duc la aceasta;
   
3. 
   Intervenţia oficială trebuie să se producă, în primul rînd, în interesul general al persoanelor tinere şi să se bazeze pe corectitudine şi echitate;
   
4. 
   Salvgardarea bunăstării, dezvoltării, drepturilor şi intereselor tuturor persoanelor tinere;
   
5. 
   Convingerea că comportamentul sau atitudinea tinerilor care nu se conformează normelor şi valorilor sociale generale se datorează, cel mai des, procesului de maturizare şi creştere şi tinde să dispară spontan la majoritatea indivizilor care se apropie de maturitate;
   
6. 
   Convingerea, după părerea majorităţii experţilor, că etichetarea unui tânăr ca „deviant”, „delincvent” sau „predelincvent” contribuie deseori la apariţia unui model de comportament nedorit al tinerilor.
   

5. 
   Trebuie create servicii şi programe pentru comunitate, cu scopul prevenirii delicvenţei juvenile, mai ales acolo unde nu au fost încă înştiinţate organismele corespunzătoare. Organizaţiile oficiale de control social trebuie solicitate numai ca ultim mijloc de acţiune.
   

Principiile de la Riyadh prevăd măsurile care ar preveni delincvenţa juvenilă la mai multe niveluri, în special:

• 
  prevenirea primară, adică măsurile generale care promovează echitatea socială şi posibilităţi egale, astfel abordînd cauzele fundamentale ale delincvenţei, cum sînt sărăcia şi alte forme de marginalizare;
  
• 
  prevenirea secundară, adică măsurile de acordare a asistenţei copiilor identificaţi ca fiind expuşi unui risc deosebit, cum sînt copiii ai căror părinţi singuri se află într-o situaţie deosebit de dificilă sau acei care nu îngrijesc de copii sau îngrijesc într-un mod necorespunzător;
  
• 
  prevenirea terţiară, care implică planuri menite pentru evitarea contactului inutil cu sistemul judiciar formal şi alte măsuri care ar preveni comiterea repetată a infracţiunilor.
  

Pe lîngă modelul susţinut de Principiile de la Riyadh, denumit modelul social, doctrina subliniază şi modelul situaţional. Acesta din urmă are drept scop amenajarea locurilor vulnerabile în care riscul de a atrage minorul la săvîrşirea de infracţiuni este mai mare. Este de notat că prevenirea socială are două forme principale:

a) prevenirea prin dezvoltare, orientată în mod special spre individ şi familia sa şi

b) prevenirea comunitară, prin acţiuni la nivelul societăţii, al localităţii, dar a căror finalitate să fie tot individul.³

Toată această diversitate are ca scop elaborarea metodelor şi tratamentelor aplicate minorilor la diferite niveluri în vederea asigurării prevenţiei. De asemenea, Recomandările Rec (2003)20 ale Comitetului de Miniştri al statelor membre referitoare la noile moduri de abordare a delincvenţei juvenile şi rolul justiţiei juvenile recomandă (pct.4) „dezvoltarea de măsuri mai eficiente şi adecvate de prevenire a comiterii infracţiunilor şi recidivei în rîndul membrilor tineri ai minorităţilor etnice, grupurilor de tineri, tinere şi a celor sub vîrsta responsabilităţii penale”. În acest sens, unul dintre obiectivele politicii penale a Republicii Moldova a fost „perfecţionarea sistemului de combatere şi profilaxie a delicvenţei juvenile” stabilite prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova despre aprobarea măsurilor speciale pentru combaterea şi profilaxia criminalităţii în rîndurile minorilor, nr.566 din 15.05.2003⁴.

Doar prevenirea socială este eficace pe termen lung, deoarece acţionează asupra tinerilor inadaptaţi în contextele sociale în care trăiesc: familie, şcoală, grup de prieteni, cartier, localitate. În acest sens, acţiunile preventive au o dublă orientare: pe de o parte, spre factorii care anticipează o dezvoltare inadecvată a persoanei şi a familiei sale şi, pe de altă parte, spre comunitatea în care trăiesc aceştia. În mod deosebit, prevenirea socială dezvoltă programe de ameliorare precoce a competenţelor de viaţă ale minorilor, de eliminare a carenţelor parentale, de creare a condiţiilor pentru o bună evoluţie intelectuală şi morală a familiei, de îmbogăţire a mediului educativ în care trăiesc minorii (pre)delincvenţi. A te purta civilizat, a nu ţipa, a-ţi controla violenţa, a respecta regulile, a-ţi impune să fii bun cu cei din jur, a le oferi ajutorul, a face faţă fricii, a-i preţui pe cei apropiaţi nu sînt achiziţii atît de facile pe cît par la prima vedere. Cu cît mai mare este vulnerabilitatea socială a copiilor şi părinţilor, cu atît mai amplu este riscul apariţiei şi menţinerii conduitelor antisociale.⁵

Printre subiecţii care asigură realizarea prevenţiei ar fi:

• 
  pentru că prevenirea are o aplicare şi o importanţă „locală” îndeosebi, subiecţi în acest caz ar trebui să fie organismele de nivel local, care concomitent ar fi descentralizate, or numai astfel ele ar cunoaşte necesităţile zonei respective;
  
• 
  deşi „prevenirea se face mai curînd pentru oameni, decît prin ei”⁶, totuşi comunităţii îi revine un rol important în exercitarea prevenţiei;
  
• 
  organele de drept: poliţie, instanţe de judecată, organe de executare a pedepselor etc.;
  
• 
  organele care asigură securitatea, îndeosebi ale organizaţiilor, instituţiilor etc.
  

Prin definiţie, deci, am zice că prevenirea este un proces social permanent, ce constă în aplicarea măsurilor sociale, culturale, economice, politice, administrative şi juridice, în scopul de a evita săvîrşirea faptelor prejudiciabile, prin identificare, neutralizarea şi eliminarea cauzelor fenomenului criminal.
9.2.Politici de prevenire şi de resocializare a delincvenţilor minori

Pe plan internaţional mereu s-au elaborat recomandări privind prevenirea criminalităţii la general, inclusiv şi a delincvenţei juvenile, cum ar fi:

1. Rezoluţia 1995/9 a Consiliului economic şi social al ONU - „Directive pentru prevenirea criminalităţii urbane";

2. Recomandarea (2000)20 a Consiliului Europei privind rolul intervenţiei psihosociale precoce în prevenirea comportamentelor criminale;

3. Recomandarea nr. (87)20 a Consiliului Europei referitor la reacţiile sociale faţă de delincvenţa juvenilă;

4. Planul de acţiuni Milano - ONU, 1985;

5. Recomandarea nr. R(96)8 a Consiliului Europei privind politica penală într-o Europă în transformare;

6. Recomandarea nr. R (89) 12 a Consiliului Europei privind educaţia în închisori ;

7. Strategia corecţională canadiană – obiective, principii, programme;

8. Proiectul OMS privind „sănătatea în închisori";

9. Programul-cadru al Comunităţii Europene privind prevenirea criminalităţii 2003-2007 (22 iulie 2002);

10. Recomandarea Consiliului Europei R(87)19 a Comitetului de Ministrii ai statelor membre privind organizarea şi prevenirea criminalităţii.

În baza acestor documente statele elaborează modele şi programe de prevenţie. Programele de tratament care vizează tinerii delincvenţi se bazează pe o diversitate de metode terapeutice.

Reintegrarea este scopul stabilit al întregii justiţii juvenile în general. Foarte des cu această sau o oarecare altă denumire, cum ar fi „reabilitarea”, ea este înţeleasă ca un simplu ajutor acordat infractorului în vederea reintegrării lui în comunitate. De fapt, este mai util de a privi reintegrarea ca un proces care încearcă să întoarcă „la origine”, minorul care este pus „în pericol” deosebit de a comite infracţiuni şi de a lua măsurile corespunzătoare în adresa lui/ei, precum şi a familiei, pentru a reduce pe cât se poate de posibil acest pericol. Deci, deşi reintegrarea urmează a fi obiectul măsurilor specifice expuse în special în textele legilor internaţionale opţionale (de exemplu, privind instruirea profesională, consilierea, eliberarea condiţionată), există o mare similaritate între măsurile de prevenire care urmează a fi prevăzute la toate cele trei niveluri şi acelea propuse nemijlocit pentru reintegrare. În regula 1.3 a Regulilor de la Beijing se notează necesitatea „măsurilor pozitive cu mobilizarea deplină a tuturor resurselor posibile, inclusiv a familiei, voluntarilor, grupurilor comunitare, precum şi a şcolilor şi altor instituţii comunitare, în scopul promovării bunăstării adolescenţilor, în vederea reducerii necesităţii de intervenţie în cadrul legii…”⁷

Potrivit pct. 21 al Recomandării 22(2002) a Comitetului de Miniştri către statele membre privind îmbunătăţirea aplicării normelor europene cu privire la sancţiunile şi măsurile comunitare, programele şi intervenţiile pentru reintegrarea infractorilor trebuie să se bazeze pe metode variate. La conceperea programelor şi intervenţiilor, în contextul sancţiunilor şi măsurilor comunitare, trebuie acordată o atenţie specială impactului lor posibil asupra infractorilor, mai ales în ceea ce priveşte:

• 
  abilităţi de bază (de exemplu, abilitatea de a citi şi socoti, de a rezolva probleme, de a se descurca în relaţiile personale şi familiale, comportament pro-social);
  
• 
  nivelul educaţional şi situaţia ocupaţională;
  
• 
  posibila dependenţă de droguri, alcool, medicamente;
  
• 
  adaptarea orientată spre comunitate.
  

O atenţie specială trebuie acordată dezvoltării unor programe şi intervenţii pentru infractorii care au recidivat cu infracţiuni grave sau care sînt de aşteptat să o facă. În lumina recentelor investigaţii ale cercetătorilor, aceste programe şi intevenţii ar trebui să folosească mai ales metode comportamentale cognitive, de exemplu: învăţarea infractorilor să se gîndească la implicaţiile comportamentului lor infracţional; sporirea conştiinţei lor de sine şi a autocontrolului; recunoaşterea şi evitarea situaţiilor care precedă acte infracţionale şi oferirea posibilităţii de a exersa comportamentul pro-social (pct.23 Rec 22(2002)CE).

În acelaşi context, Recomandarea nr. R(92)16 a Comitetului de Miniştri către statele membre referitoare la regulile europene asupra sancţiunilor aplicate în comunitate iniţiază şi defineşte un nou concept – cel de „participare comunitară” necesar pentru resocializare, care cuprinde toate formele de ajutor, remunerat sau nu, exercitat în timp, parţial sau intermitent şi propusă autorităţii de executare de către organizaţiile publice sau private şi de persoane individuale din comunitate. Participarea comunitară trebuie utilizată cu scopul de a permite delincvenţilor să dezvolte legături reale cu comunitatea, de a-i face conştienţi de valorile pe care comunitatea le respectă şi le urmează şi de a lărgi posibilităţile de contacte şi sprijin (pct. 46).

Participarea comunitară îşi exercită rolul în procesul ispăşirii pedepsei de către condamnat, îndeosebi faţă de cei privaţi de libertate, şi aceasta în scopul de a-i facilita contactul cu exteriorul, de a-l ajuta să revină la viaţa mondenă după ispăşirea pedepsei. De exemplu, în Norvegia, deţinuţii au aceleaşi drepturi la servicii publice ca şi restul populaţiei, ceea ce include servicii sociale, asistenţă în plasarea în cîmpul muncii şi cazare, servicii medicale, educaţie şi dezvoltare culturală. Aceste servicii sînt prestate deţinuţilor de către agenţiile din comunitate. Un rol similar îl exercită şi Centrele de Justiţie Comunitară din oraşele Republicii Moldova, care activează în vederea susţinerii persoanelor ce se liberează din locurile de detenţie în scopul reintegrării lor sociale. Centre de Justiţie Comunitară activează, începînd cu 2007, în oraşele Soroca, Comrat, Rezina, Făleşti, Teleneşti, Bălţi, Cahul, Edineţ, avînd tendinţa extinderii. În cadrul acestora activează consilierii de probaţiune, care urmăresc scopul de a reintegra minorul în comunitate, prin ameliorarea unor probleme identificate. La faza presentenţială, consilierii întocmesc referate de evaluare psihosocială a personalităţii minorului/tînărului. Întocmirea referatului de evaluare psihosocială se realizează la solicitarea instanţei de judecată sau a organului de urmărire penală. De asemenea, se desfăşoară activităţi de asistenţă şi consiliere psihosocială cu minorul/tînărul aflat în conflict cu legea, cauza penală aflîndu-se în etapa urmăririi penale sau în procedură de judecare. Scopul activităţii de asistenţă şi consiliere este reintegrarea socială, sporirea gradului de siguranţă socială şi prevenirea specială. Beneficiari de asistenţă şi consiliere sînt persoanele pînă la 25 ani, adică minori şi tineri. În derularea activităţii lor centrele urmăresc:

• 
  corectarea comportamentului infracţional prin conştientizarea de către minor a faptei săvîrşite, a consecinţelor acesteia şi a responsabilităţii pentru fapta comisă;
  
• 
  motivarea minorului în vederea dezvoltării responsabilităţii şi autodisciplinei;
  
• 
  sprijinirea minorului în vederea satisfacerii unor nevoi speciale referitoare la educaţie, pregătire profesională, loc de muncă, plasament temporar etc.⁸
  

În exercitarea activităţii de asistenţă şi consiliere sînt atraşi şi alţi subiecţi; autorităţile locale, organizaţii neguvernamentale, agenţi economici etc.

Singurul mod de contracarare a fenomenului delincvenţei juvenile constă într-o strategie integrată, la nivel naţional şi european. O astfel de strategie va trebui să includă trei principii directoare: prevenirea, măsurile judiciare şi măsurile extrajudiciare (între care includerea socială a tuturor tinerilor). În această ordine de idei, Parlamentul European a trasat unele strategii ale politicii de prevenire şi resocializare a delincvenţilor minori, cum ar fi⁹ :

Politici la nivel naţional

  Toţi actorii societăţii trebuie implicaţi direct în definirea şi aplicarea unor strategii naţionale. Este nevoie de o politică integrată şi eficientă în plan şcolar, social, familial şi educativ, care să contribuie la transmiterea valorilor sociale şi civice şi la socializarea din timp a tinerilor. Reducerea inegalităţilor sociale şi a sărăciei în rîndul copiilor este, totodată, crucială.

Prevenirea delincvenţei juvenile ar trebui exercitată după cum urmează:

• 
  la nivel primar (pentru toţi cetăţenii);
  
• 
  la nivel secundar (minorilor cu comportament delincvent ocazional);
  
• 
  la nivel terţiar (minorilor cu comportament delincvent persistent).
  

Printre măsurile preconizate ar fi un concediu parental de un an, cursuri de formare pentru cadrele didactice, cursuri de gestionare a situaţiilor conflictuale şi „o foaie de parcurs" europeană, destinată mass-media.

 Politici la nivel European

  Statele Membre, în colaborare cu Comisia Europeană, ar trebui să stabilească fără întîrziere standarde minime şi principii directoare comune în ce priveşte acţiunile de prevenire a delincvenţei juvenile. Nu ar trebui să se recurgă la măsuri grave sau la sancţiuni penale decît în ultimă instanţă şi doar atunci cînd este absolut necesar.
  Comisia ar trebui să instituie un Observator European pentru Delincvenţa Juvenilă, care să centralizeze statistici de la Statele Membre, să asigure schimb de bune practici şi să planifice programe noi interregionale, europene şi internaţionale.
  Comisia este invitată, totodată, să propună un program-cadru la nivel comunitar, cu acţiuni de prevenire, de sprijin al iniţiativelor organizaţiilor interguvernamentale şi al cooperării interstatale, cu posibilităţi de finanţare a proiectelor-pilot regionale şi locale. Programul ar contribui la promovarea practicilor la scară europeană şi ar asigura infrastructuri sociale şi pedagogice. 

Generalizînd, am menţiona diversitatea politicilor sau programelor de prevenire şi de resocializare, printre care¹⁰ :

• 
  programe de prevenire bazate pe mobilizarea eforturilor comunităţii, ca cele de probaţiune, vizează eliberarea condiţionată, în anumite condiţii şi înainte de termen, fie suspendarea sentinţei în condiţiile unei bune conduite sub supraveghere, prin convocare periodică în faţa unui ofiţer de probaţiune;
  
• 
  programe clinice de orientare şi ghidare a minorilor care ridică probleme speciale, cum ar fi terapia şi consilierea individuală, terapia de grup;
  
• 
  programe zonale de prevenire a delincvenţei juvenile (exemplu notoriu fiind Proiectul Zonei Chicago iniţiat în 1933 de către Clifforg Shaw);
  
• 
  programe de intervenţie în sprijinul familiilor avînd copii în situaţii de risc.
  

Referinţe:

1. 
   Dan Banciu, Sorin Rădulescu. Evoluţii ale delincvenţei juvenile în România. Cercetare şi prevenire socială.- Bucureşti: Lumina Lex, 2002, p.183.
   
2. 
   Ibidem, p.183-184.
   
3. 
   M. Cusson. Prevenir la delinquance. – Paris: PUF, 2002, p.75.
   
4. 
   Hotărîrea despre aprobarea măsurilor speciale pentru combaterea şi profilaxia criminalităţii în rîndurile minorilor nr.566 din 15.05.2003 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.87-90/600.
   
5. 
   Dr. Gheorghe Florian. Prevenirea criminalităţii. Teorie şi practică. Institutul Naţional de Criminologie//http://www.criminologie.ro/INC/Lang/Romana/Study/Prevenirea%20%20criminalitatii%20-%20teorie%20si%20practica%20-%20Rezumat.pdf
   
6. 
   Philippe Robert. Les politiques de prévention de la délinquance à l’une de la recherche. – Paris: L’Harmattan, 1991, p.18.
   
7. 
   Justiţia Juvenilă. - Centrul Internaţional de Dezvoltare a Copilului (Innocenti), Florenţa – Italia, p. 26.
   
8. 
   Reforma Penală. Buletin Informativ // IRP, 2008, nr.1, p.12.
   
9. 
   http://www.europarl.europa.eu
   
10. 
    Florentina Grecu, Sorin M. Rădulescu. Delincvenţa juvenilă în societatea contemporană. – Bucureşti: Lumina Lex, 2003, p.407-420.
    

ANEXA 1