Universitatea de stat din moldova
VI. FENOMENOLOGIA DELINCVENŢEI JUVENILE
Yüklə 1,03 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- State individual în grup
- În total 29% 60% ( 11% revin delincvenţei comise individual în comun cu grupul )
- State scorul delincvenţei în grup
- 6.2. Starea, structura şi dinamica delincvenţei juvenile în Republica Moldova
- Dinamica delincvenţei juvenile
VI. FENOMENOLOGIA DELINCVENŢEI JUVENILE
6.1.Criterii de evaluare a delincvenţei juvenile Problema cauzalităţii delincvenţei juvenile poate fi privită ca interacţiune genetică a sistemelor de factori interni şi a sistemelor de factori externi; altfel spus, ca o împletire a sistemelor de factori, de personalitate a participanţilor minori sau tineri la comiterea de infracţiuni (în calitate de autori, instigatori sau complici) cu sistemele de factori ce ţin de mediul social, concret istoric. Rădăcinile delincveneţi juvenile stau în interacţiunea genetică dintre personalitatea adaptată la exigenţele legii penale, decompensată, destructurată – a unor minori şi tineri şi mediul social istoriceşte determinat.1 Delincvenţa juvenilă poate fi distinsă în sens larg ca fiind ansamblul încălcărilor de lege comise de către minori într-o unitate de timp şi spaţiu, dar şi într-un sens îngust, în acest caz fiind mai oportună formula de criminalitate juvenilă, ca o totalitate a faptelor prohibite de legea penală, doar comise de către minori. Se poate vorbi despre o delincvenţă de gen (de violenţă, contra patrimoniului etc.), fie de una de grupă (grupuri spontane, grupuri organizate sau bandele de minori şi tineri). Pe fondul tratării în funcţie de dimensiunile de timp, spaţiu geografic, gen infracţional, vor apare în mod necesar deosebiri, diferenţieri şi chiar particularizări specifice. Examinată pe categorii şi grupe de infracţiuni, delincvenţa juvenilă apare ca avînd ponderea cea mai mare, infracţiunile comise de minori şi tineri în ultimul deceniu fiind din următoarele grupe: infracţiuni contra patrimoniului, urmate de infracţiunile săvîrşite cu aplicarea violenţei asupra persoanelor.2 Faptul că delincvenţa, în particular delincvenţa juvenilă, se comite deseori în grup este cunoscut de mult timp, îndeosebi în SUA, unde prezenţa coautoratului se reflectă în majoritatea cauzelor. E de menţionat că coautorii şi complicii nu formează mereu bande sau grupări, deoarece se poate vorbi de asociaţii momentane de la două la trei persoane care nu constituie deci un grup în adevăratul sens al cuvîntului. La tineri, formarea grupelor este mai frecventă decît la alte categorii de vîrstă, pentru că aceasta constituie produsul manifestărilor adolescentine şi care sînt normale în construcţia socializării şi a identităţii psihosociale. Atunci cînd se constituie o bandă delincventă, se poate recunoaşte dezvoltarea unei subculturi. Caracteristicile subculturale au tendinţa de a se înrădăcina odată cu lărgirea grupului. Apare întrebarea referitoare la originea şi cauzele apariţiei bandelor minorilor. Oare grupul provoacă delincvenţa sau indivizii deja delincvenţi se regăsesc şi formează banda? Teoriile multifactoriale susţin dubla relaţie cauzală prezentă simultan. Teoriile culturaliste afirmă influenţa cauzală a grupului, în timp ce teoriile contrlolului social acceptă ideea că grupul delincvent se constituie începînd cu indivizii deja angajaţi în delincvenţă. În medie, repartizarea procentuală a subiecţilor în cazul faptelor comise individual şi al faptelor comise în grup, în diferite state ar fi3:
Belgia 23,7% 67,8% Regatul Unit MB 19,3 % 70,5% Finlanda 44,5 % 36,9% Olanda 41,7 % 49,4% Irlanda de Nord 20,9 % 56,8% Portugalia 27,2 % 59,1% Spania 40,3 % 51,0% SUA 26,0 % 60,3% Elveţia 27,8 % 67,3% În total 29% 60% (11% revin delincvenţei comise individual în comun cu grupul) Dintre statele examinate, scorul delincvenţei de grup al minorilor s-ar expune după cum urmează: --------------------------------------------------------------------- State scorul delincvenţei în grup Regatul Unit MB 0,76 Elveţia 0,73 Irlanda de Nord 0,70 SUA 0,69 Portugalia 0,66 Spania 0,55 Olanda 0,54 Finlanda 0,47 ----------------------------------------------------------------------- La general, printre conduitele delincvente specifice minorilor ar fi: delincvenţa de grup (fie grupuri spontane, fie bande), violenţa, delincvenţa legată de droguri, sustragerea, fie răpirea vehiculelor. Delincvenţa de grup include grupurile spontane şi cele organizate.
Deşi există similitudini indiscutabile cu bandele adulte, între cele două fenomene delincvente există nu doar o diferenţă de grad, dar în mod egal şi o diferenţă de natură. Cînd între aceste două tipuri de structuri există „colaborări” criminale, se vorbeşte de manipulare a minorilor de către adulţi, determinată atît de relativa impunitate de care beneficiază minorii în faţa justiţiei, cît şi de labilitatea psihică specifică vîrstei. O altă caracteristică este că bandele cunoscute în prezent acţionează cu mai multă violenţă, iar în ţările cu o puternică imigraţie sînt constituite din ce în ce mai mult pe baze etnice. În ce priveşte violenţa, ea este mai curînd un act simbolic, o „dovadă iniţiatică”. Astfel, pentru a fi admis în grup, minorul este supus unei testări care se transpune prin agresiune sau alte crime.6 Susţinătorii teoriilor subculturale (Cloward şi Ohlin) au propus o tipologie a subculturilor delincvente după oportunităţile şi mijloacele utilizate. Ei disting:
Reieşind din motivaţiile nominalizate, pot fi identificate trei grupuri de delincvenţi minori7:
Organizarea în bande distinscte determină existenţa unor caracteristici pentru membrii acesteia8: -un anumit limbaj în care argoul include cuvinte inventate, al căror sens este cunoscut doar de membrii grupului; -o imagine ce serveşte la individualizarea membrilor grupului (tunsoare, îmbrăcăminte etc.); -practicarea delimitării zonelor de influenţă (prin aplicarea desenelor cu spray pe pereţi); -o anumită muzică; -o „ideologie” contradictorie cu imagini violente şi nonviolente etc. 6.2. Starea, structura şi dinamica delincvenţei juvenile în Republica Moldova Actul delincvent comis de minor este unul izolat, cu un caracter strict individual, în timp ce delincvenţa juvenilă constituie o stare socială caracterizată prin globalitatea faptelor care perturbă o societate. Sub aspect global, ca un fenomen de masă, delincvenţa juvenilă este caracterizată prin indici cantitativi şi calitativi. Aspectul cantitativ desemnează determinările măsurabile, care se referă la elementele delincvenţei ce se exprimă prin număr, grad, mărime, întindere, suprafaţă, volum, masă, intensitate, ritm etc. Acesta se identifică prin numărul faptelor comise de minori, gravitatea acestora, repartiţia teritorială şi pe categorii de vîrstă etc.9 Aspectul calitativ desemnează sistemul sau unele din însuşirile unor procese şi fenomene, vizează determinările sale în planul individualizării, al particularităţilor specifice. Criteriile calitative vizează, în mod nemijlocit, atît aspectele generale, cît şi cele specifice sau individuale10, relative la persoana delincventului minor. Aspectele enunţate constituie starea (nivelul) criminalităţii sau delincvenţei juvenile, exprimată prin suma crimelor sau delictelor săvîrşite şi a persoanelor ce le-au comis (persoane vinovate minore), precum şi prin coeficienţi sau indici relativi ai delincvenţei juvenile. Nivelul delincvenţei juvenile se reprezintă prin valoarea determinată din numărul total de infracţiuni săvîrşite pe un teritoriu determinat într-o perioadă de timp stabilită, raportată la un număr stabilit de populaţie, spre exemplu la 1000; 10000 sau 100 000 de locuitori. Ţinem să remarcăm, vis-à-vis de polemica făcută la începutul prezentului suport de curs în ce priveşte oportunitatea noţiunii de delincvenţă juvenilă în raport cu cea de criminalitate juvenilă, că, la moment, starea tuturor faptelor ilegale comise de către minori se reprezintă doar prin infracţiuni (ceea ce ziceam că ar forma criminalitatea juvenilă, ca un domeniu mai restrîns decît delincvenţa juvenilă); or, datele statistice existente nu cuprind alte fapte ilegale comise de către minor. Sub raport cantitativ, se face distincţie între conceptele de delincvenţă sau criminalitate reală, descoperită, judecată (sau legală), ocultă. De fapt, diversitatea respectivă poate fi lărgită, şi aceasta în dependenţă de criteriul pus la bază, de exemplu poate fi recunoscută şi delincvenţa identificată (înregistrată de către organele poliţiei), judecată, sancţionată, instituţională.11 Aspectul fenomenologic al delincvenţei juvenile s-ar reprezenta după cum urmează:
 
Delincvenţa reală cuprinde totalitatea faptelor (crime, delicte, încălcări de lege) comise de minori, într-o unitate de timp şi spaţiu, indiferent dacă au fost sau nu descoperite, înregistrate, judecate. Delincvenţa ocultă cuprinde toate faptele nedescoperite şi nici înregistrate, comise de către minori. Delincvenţa ocultă mai este numită „cifra neagră” sau „cifra ascunsă” a delincvenţei. În linii generale, cifra neagră ar putea fi reprezentată printr-o ecuaţie matematică, care reprezintă diferenţa dintre criminalitatea reală şi criminalitatea aparentă: C.N. = C.R.- C.A. Delincvenţa legală cuprinde faptele soluţionate, pentru care există deja o hotărîre, sentinţă judecătorească definitivă. De fapt, anume delincvenţa legală şi reprezintă principalul criteriu de evaluare cantitativă a delincvenţei juvenile. Delincvenţa aparentă se referă la totalitatea faptelor care au fost aduse la cunoştinţa organelor competente să efectueze urmărirea penală. Prin structura delincvenţei juvenile înţelegem configuraţia elementelor componente ale delincvenţei juvenile, în cadrul sistemului în ansamblu. Descrierea structurii delincvenţei înseamnă, în primul rînd, relevarea elementelor ei constitutive în baza unor particularităţi; în al doilea rînd, stabilirea ponderii specifîce a fiecărui element în cadrul delincvenţei juvenile în ansamblu; în al treilea rînd, stabilirea legăturii între elemente; în al patrulea rînd, stabilirea legăturii între fiecare element particular cu sistemul delincvenţei şi criminalităţii în general. Structura delincvenţei juvenile cuprinde: -delincvenţa după tipul de devianţă; -după tipul personalităţii delincventului minor; -după structura sociodemografică etc.
Starea delincvenţei juvenile în ultimii ani s-a caracterizat prin următorii indici12: pe parcursul primului trimestru al anului 2006, de către minori şi cu participarea lor au fost comise 586 infracţiuni, ceea ce constituie o scădere cu 18,7%, comparativ cu perioada analogică a anului 2005 (721). În acest context se atestă diminuarea criminalităţii juvenile la următoarele categorii de infracţiuni: tîlhării – cu 28,6%, violuri – cu 99,9%, furturi – cu 6,9%, şi o majorare a jafurilor – cu 33,3%. De către minori şi cu participarea acestora în total au fost comise 497 infracţiuni grave, ceea ce constituie o scădere cu 15,6%, dintre care violuri – 3, tâlhării – 5, jafuri – 28. O diminuare a criminalităţii juvenile la general s-a înregistrat în mun. Chişinău – 98(-33,8%), Bălţi – 43(-23,2), Briceni –5(-20,0%), Cahul – 8(-88,2%), Donduşeni – 8(-57,9%), Floreşti – 16(-55,6%), Rezina – 2(-33,3%), Sîngerei – 4(-55,6%), Teleneşti – 9(-30,8), iar majorare în Cantemir +50,0, Căuşeni +80,0, Edineţ +125,0, Făleşti +220,0, Leova +400,0, Ocniţa +200,0, Soroca +35,3, Străşeni +30,0, Taraclia +33,3, Ungheni +53,4, Comrat +23,1%. La comiterea celor 586 infracţiuni au participat în total 556 (-15,5%) minori, dintre care: neantrenaţi în cîmpul muncii 413 (-24,2%) minori, elevi – 100, pentru prima dată au comis infracţiuni – 520 (-14,9%). În mun. Chişinău au participat 98 (-33,8%) minori, dintre ei 10 elevi (-28,6 %). În stare de ebrietate s-au comis 21 (+50,0%) infracţiuni, la care au participat 15 persoane (+15,4%). Infracţiuni comise de către minori şi participarea lor în grup – 162 (-13,8%). După categorii de vârstă: 14-15 ani – 217 (-7,7%), 16-17 ani – 339 (-19,9%). În conformitate cu datele cu privire la situaţia criminogenă în Republica Moldova în anul 2007, se constată că delincvenţa juvenilă este în continuă descreştere în comparaţie cu perioadele precedente, deşi problema copiilor neplasaţi în familii rămîne a fi actuală. Descreşterea oficială s-ar datora atenţiei sporite faţă de fenomenul delincvenţă juvenilă acordate în ultima perioadă, îndeosebi graţie eforturilor organizaţiilor neguvernamentale, ale celor internaţionale. Din numărul total de infracţiuni înregistrate fiecare a paisprezecea este săvîrşită de minori sau cu participarea acestora. În numărul persoanelor culpabile de săvîrşirea crimelor la săvîrşirea crimelor au participat 341 elevi ai şcolilor şi liceelor. Comparativ cu anul 2005, numărul minorilor care au săvîrşit crime de asemenea s-a redus (cu 797 persoane), practic fiecare a opta persoană care a comis crime este minoră (11,9%). Din totalul persoanelor condamnate fiecare a paisprezecea este în vîrstă de 14-17 ani. Majoritatea minorilor sînt condamnaţi pentru furt (43,1%), jaf şi tîlhării (14,4%), huliganism (6,2%) şi crime legate de droguri (2,7%). Anual, în penitenciare se află peste 6400 persoane, dintre care peste 140 sînt tineri în vîrstă de pînă la 21 ani. Pe parcursul anului 2007, în scopul combaterii cerşitului şi vagabondajului, în Centrul de Plasament Temporar al Minorilor au fost plasaţi provizoriu 1507 minori. Din totalul copiilor plasaţi în acest centru cei mai mulţi sînt din şcoli generale şi gimnazii-internat (62,7%), copiii care nu învaţă şi nu lucrează constituie 19,9%, copiii care se ocupă cu cerşitul – 12,7%. Comparativ cu anul 2006, cazurile de plasament repetat au crescut cu 13 la sută.13 În funcţie de faptele comise în 2004-2007, starea şi structura delincvenţei juvenile legale se reprezintă după cum urmează:
Printre cazurile de plasament înregistrate în anii 2006-2007 s-au categorisit:
Există o percepţie generală, uneori nejustificată, precum că rata infracţiunilor comise de minori este într-o creştere permanentă şi semnificativă şi precum că delictele mai serioase şi violente sînt comise de copii de vîrstă mai mică. Apar în acest sens două întrebări:
În ce priveşte prima întrebare, baza pentru statisticele naţionale variază considerabil. Este imposibil a efectua comparaţii internaţionale concludente. În unele cazuri creşterea delincvenţei juvenile este indiscutabilă şi poate fi dramatică. Multe ţări din Europa Centrală şi de Est au cunoscut creşteri acute ale fenomenului în primii ani după tranziţie. Guvernele ţărilor dezvoltate susţin că rata infracţiunilor comise de minori este în continuă creştere pe parcursul ultimilor douăzeci-treizeci de ani.14 De menţionat că cîţiva factori externi pot avea efecte semnificative asupra comparaţiilor de la an la an: de exemplu, diferenţelor în detectarea sau raportarea procentajului le-ar putea reveni cea mai mare parte, sau 5% în „creşterea ratei delincvenţei juvenile”. Cifrele în acest sens sînt larg deschise pentru manipulări politice. Un guvern care doreşte să demonstreze succesul obţinut în „combaterea criminalităţii” ar putea să găsească o altă culegere de date pentru a fi publicate, spre deosebire de guvernul care intenţionează să creeze la public un sentiment de nesiguranţă pentru a-şi asigura suportul în ce priveşte reuşita aplicării măsurilor respective. Rata generală de asemenea ascunde multe caracteristici importante: dacă furtul unei ciocolate şi jefuirea unei persoane în stradă se consideră ca fiind două „cazuri” diferite, atunci încă un furt de ciocolată aparent ar mări rata delincvenţei juvenile cu 50%, prezentîndu-se astfel un tablou distorsionat al realităţii delincvenţei juvenile.15 În contextul celor enunţate, se consideră că fetele reprezintă pînă la 10% dintre delincvenţii juvenili, de aceea uneori nu li se atrage atenţia cuvenită la întocmirea statisticelor. În ce priveşte a doua întrebare, din ce în ce mai mult se exprimă îngrijorarea faţă de creşterea numărului crimelor de violenţă comise de minori cu vîrstă mai mică. Această îngrijorare este alimentată de vehicularea lor în presă, de organizarea diferitelor emisiuni la nivel naţional în vederea stabilirii raitingului diferitelor opinii. Atenţia sporită faţă de astfel de fapte trebuie justificată mai mult prin raritatea lor, decît prin ascendenţă. De exemplu, în rezultatul unui studiu cuprinzînd 80% de minori între 10-13 ani consideraţi ca fiind „infractori gravi”, efectuat în Noua Zeelandă în 1994, s-a descoperit, că doar 22% dintre ei, adică 23 de copii au fost de fapt condamnaţi pentru crime foarte grave sau grave.16 O altă problemă care apare este următoarea: care ar trebui să fie reacţia socială faţă de faptele, chiar şi cele mai grave, ale minorilor? Nu există o părere unitară la acest capitol. În realitate, există state care aplică chiar pedeapsa capitală, de exemplu în SUA, sau aplică un tratament în cadrul familiei delincventului. Există mereu o doză de scepticism faţă de orice măsură aplicată; totuşi tendinţa, la moment, este de a considera mijloacele restaurative ca fiind cele mai eficiente. În istorie, mai mult de o mie dintre persoanele arestate sau încarcerate pe motiv de suspiciune de participare la genocidul din 1994 din Rwanda erau sub vîrsta de 18 ani atunci cînd au avut loc masacrele, inclusiv cîteva sute de copii sub 14 – ani, vîrsta responsabilităţii penale în această ţară. Acuzaţiile nu au fost înaintate grupului de copii cu vîrsta sub 14 ani, iar sentinţele maxime pentru categoria de la 14 la 17 ani au fost mai mici decît pentru adulţi.17 În anul 2007, organele Procuraturii au terminat urmărirea penală pe 1949 cauze penale privind minorii, în instanţa de judecată pentru examinare în fond au fost expediate 1431 de cauze. Instanţele de judecată au examinat şi au pronunţat 1393 de sentinţe. În baza sentinţelor instanţelor de judecă au fost condamnaţi 662 de minori. În privinţa minorilor condamnaţi, instanţa de judecată a aplicat închisoarea pentru 124 de minori, amendă – pentru 54, munca neremunerată în folosul comunităţii – pentru 154 şi suspendarea condiţionată – pentru 321 de minori. Studiul în acest domeniu relevă o schimbare esenţială a situaţiei ce vizează minorii la capitolul aplicării pedepselor în privinţa acestora. Astfel, instanţele de judecată aplică pedeapsa sub formă de închisoare în cazuri excepţionale, cînd minorii săvîrşesc infracţiuni cu rezonanţă şi cu înalt grad de pericol social sau cînd infractorii minori au săvîrşit infracţiuni repetate în termen de probă.18 Este de subliniat că, indiferent de creşterea sau descreşterea dinamicii delincvenţei juvenile, autorităţile şi reacţia societăţii trebuie mereu să fie de veghe în vederea contracarării acestui fenomen. Aceasta cu atît mai mult cu cît delincvenţa juvenilă este influenţată de starea în care sînt crescuţi şi educaţi minorii. Pretutindeni se evidenţiază accesul liber al minorilor la procurarea băuturilor alcoolice, diminuarea rolului părinţilor şi al corpului didactic din instituţiile de învăţământ în dezvoltarea normală a copilului, vagabondajul minorilor, cerşitul etc. Referinţe:
Yüklə 1,03 Mb. Dostları ilə paylaş:
|
Delincvenţa relevată