Universitatea liberă internațională din moldova

TEMA 9. ANALIZA DIAGNOSTIC-FINANCIARĂ A ORGANIZAŢIEI ОN STARE DE CRIZĂ

9.1. Metode şi principii de analiză diagnostic оn gestiunea financiară a оntreprinderii оn stare de criză

9.2.Analiza bilanţului contabil şi a eficacităţii economice a activităţii оntreprinderii

1. 9.1. Metode şi principii de analiză diagnostic оn gestiunea financiară a оntreprinderii оn stare de criză

Analiza diagnostic financiar-economică are drept scop determinarea şi evidenţierea celor mai esenţiale probleme (locuri vulnerabile) оn activitatea economică, administrativă şi financiară a оntreprinderii, precum şi stabilirea cauzelor apariţiei lor.

Pentru efectuarea diagnosticului stării оntreprinderii se utilizează diverse metode de analiză economică şi financiară, ce permit examinarea multilaterală şi aprecierea diferitor aspecte ale activităţii ei. Оn procesul de promovare a analizei diagnostic sunt utilizaţi indici financiari, calculaţi оn baza documentelor principale de evidenţă contabilă. Pentru o analiză mai minuţioasă, mai detaliată a activităţii se оntrebuinţează rapoarte speciale de cercetare, bazate pe datele evidenţei de producţie şi administrative.

Să examinăm diverse poziţii metodice, elaborate de către ştiinţa şi practica autohtonă şi cea străină.

Оntreprinderea modernă оşi desfăşoară activitatea оntr-un spaţiu economic care оi oferă instrumente şi posibilităţi de acţiune specifice, dar care o supune unor constrвngeri deosebite. Conţinutul şi condiţiile problemelor economico-manageriale la care trebuie să facă faţă оntreprinderea, precum şi soluţiile care pot fi găsite, sunt influenţate, evident, şi de propriile sale caracteristici.

Un proces de conducere eficientă nu trebuie să se bazeze doar pe intuiţie, de altfel, aşa procedează o mare parte din conducătorii de оntreprinderi, fapt demonstrat de cercetarea efectuată de noi, ci pe cunoaşterea оn profunzime a situaţiei existente, pe analiza ştiinţifică a vulnerabilităţilor şi oportunităţilor de dezvoltare a оntreprinderii оn raport cu mediul său extern.

Diagnosticul reprezintă o componentă a ştiinţei manageriale, este una din cele mai dezvoltate şi mai complexe оn condiţiile economiei de piaţă, fiind o parte a managementului financiar [39, p. 14].

Etimologic, diagnosticul semnifică aptitudinea de discernămвnt. Iar analiza diagnostic, оn viziunea noastră, presupune recepţionarea promptă a semnalelor de disfuncţionalitate, identificarea cauzelor acestora, precum şi elaborarea planurilor de acţiune privind „sanarea” (оnsănătoşirea) оntreprinderii.

Efectuarea diagnosticului este necesară nu numai atunci cвnd оntreprinderea este оn degradare, dar şi atunci cвnd „оntreprinderea are o bună stare de sănătate”, dar se doreşte оmbunătăţirea performanţelor [1, 10, 15].

Bărbulescu C. [10, p. 22] tratează diagnosticul economic оn comparaţie-asemănare cu cel medical, menţionвnd: „Ca şi diagnosticul medical, cel economic are ca principal obiectiv aprecierea stării de sănătate a оntreprinderii cu identificarea cauzelor care au generat „maladia”, contextul оn care aceasta s-a instalat şi ce şanse de supravieţuire există.

Ca şi medicul, expertul evaluator se confruntă cu simptomele bolii, pe care trebuie să le interpreteze şi să le ordoneze, separвnd оntвmplătorul de permanent, esenţialul de neesenţial, оn funcţie de care diagnostichează starea de sănătate a оntreprinderii.

Ca şi оn medicină un diagnostic greşit are consecinţe imprevizibile pentru „pacient”. Aceasta face ca actul de diagnosticare să aibă o mare оncărcătură morală de care expertul evaluator trebuie să fie conştient cвnd optează pentru această profesiune.

Dacă оn medicină calitatea actului medical оn general şi al diagnosticului оn special, depinde de pregătirea şi experienţa medicului, оn economie calitatea diagnozei depinde de „arta” expertului evaluator de a pătrunde оn tainele existenţei şi funcţionalităţii оntreprinderii, de a vedea ceea ce оn mod normal un neiniţiat nu poate să vadă.

Dacă medicul are avantajul că diagnosticarea pe o fiinţă vie, raţională, capabilă de dialog, pacientul expertului evaluator „dialoghează” cu acesta prin cifre şi alte semnale, „conversaţia” fiind intuitivă şi mai greu de realizat.

Aşa cum profesiunea de medic subоnţelege confidenţialitatea, tot aşa cea de expert evaluator presupune discreţie şi păstrarea secretului asupra informaţiilor obţinute.

Aşa cum оn medicină nu există boli ci bolnavi, la fel оn economie nu există faliment ci companii falimentare.

Aşa cum nu oricine nu poate deveni medic tot aşa nu orice economist nu poate fi expert evaluator” [15, p.7].

Оn opinia autorilor, оn calitate de criterii după care urmează să fie apreciată reuşita managementului unei оntreprinderi poate fi propus un set de obiective care diferă оn funcţie de gradul de familiarizare şi de posibilităţile de evaluare cantitativă: supravieţuirea оntreprinderii оn condiţiile de concurenţă, evitarea falimentului şi a unor mari eşecuri financiare, atingerea unei poziţii de lider pe piaţa produselor sau serviciilor, maximizarea valorii de piaţă a оntreprinderii, evaluarea şi asigurarea unor ritmuri acceptabile de creştere a potenţialului economic şi managerial al оntreprinderii, creşterea volumului de producţie şi a volumului de vвnzări, minimizarea costurilor etc.

După părerea noastră, analiza diagnostic economico-managerială se defineşte ca proces de cercetare şi evaluare a mecanismului de formare şi remodelare a fenomenelor economice şi de conducere a оntreprinderii prin descompunerea lor cu scopul stabilirii factorilor de influenţă. Analiza diagnostic economică este destinată studierii fenomenelor economice ca, de exemplu, consum de resurse/rezultate obţinute, iar analiza diagnostic managerială se axează pe relaţiile funcţional-structurale şi pe factorul uman оn conducere.

Ca o sinteză a celor prezentate anterior, se poate concluziona că sarcina de bază a managementului оntreprinderii, aceea de a pune оn valoare performanţele oamenilor, factorul de producţie determinant, devine realizabilă numai dacă оmbracă o dimensiune concretă şi pozitivă оn raportul management – profit – valoare оntreprindere. Ca urmare, latura financiară se regăseşte оn toate compartimentele activităţii manageriale, adică:

1. 
   оn toate funcţiile actului managerial: previziune, organizare, coordonare, antrenare şi control-evaluare;
   
2. 
   оn toate elementele sistemului de management: sistemul organizatoric, sistemul informaţional, sistemul decizional, sistemul metodelor şi tehnicilor de management etc. De asemenea, оn оntreaga structurare şi materializare practică a funcţiilor оntreprinderii (cercetare-dezvoltare, de producţie, comercială, de personal şi financiar-contabilă), elementele de natură financiară (resurse necesare şi consumate – cost – profit), reprezintă parametrii esenţiali pentru alegerea deciziei.
   

După părerera noastră, obiectivele fundamentale ale оntreprinderii sunt realizate prin оndeplinirea unor funcţii distincte, care pot fi оmpărţite оn trei grupe principale:

1. Elaborarea strategiei generale de dezvoltare a оntreprinderii;

2. Elaborarea strategiilor de dezvoltare pe compartimente funcţionale;

3. Gestiunea activităţii оntreprinderii (gestiunea activelor fixe, gestiunea şi optimizarea activelor оntreprinderii, gestiunea şi optimizarea capitalului propriu şi оmprumutat, gestiunea investiţiilor reale şi financiare, gestiunea fluxurilor de numerar, gestiunea riscului de faliment şi evitarea lui, gestiunea structurii şi asigurării riscului financiar, gestiunea personalului, managementul оn situaţie de criză.

Оn cercetarea efectuată, autorii demonstrează că funcţia principală a diagnosticului economico-managerial este controlul şi evaluarea globală a activităţii оntreprinderii din punct de vedere sistemic pentru depistarea deficienţelor existente şi aprecierea nivelului de degradare оn scopul introducerii ulterioare a măsurilor, оndreptate spre „sanarea” activităţii acesteia.

Controlul şi evaluarea ca funcţii manageriale оnchid ciclul procesului managerial şi pregătesc fundamentarea şi demararea ciclului următor. Prin realizarea acestei funcţii se cuantifică finalitatea modului de realizare a celorlalte atribute ale actului managerial (previziunea, organizarea, coordonarea şi antrenarea), iar prin compararea rezultatelor obţinute cu parametrii prestabiliţi se cuantifică abaterile şi se stabilesc cauzele care le-au determinat, punctele forte şi slabe ale оntreprinderii, precum şi măsurile care se impun pentru оndreptarea locurilor cu deficienţe, prevenirea repetării fenomenelor negative şi pentru simularea extinderii ariei de manifestare a efectelor fenomenelor pozitive existente. De asemenea, prin instrumentarul acestei funcţii se realizează evaluarea оntreprinderii оn ansamblu şi pe elemente patrimoniale.

Respectarea tuturor funcţiilor, utilizarea lor la timp şi inventarierea cunoştinţelor care se impun a fi оnsuşite de către manageri pentru a stăpвni aceste domenii este un mare cвştig, aşezвnd оn imaginea acestora dimensiunea reală a importanţei lor, prin care, aşa cum s-a arătat, se asigură capitalurile necesare, se fundamentează deciziile pentru alocarea profitabilă a acestora, se proiectează profitul maxim şi căile lui de realizare, se pun оn mişcare acţiunile de control, inclusiv, financiar prin care se asigură atingerea obiectivelor strategice şi tactice stabilite a оntreprinderilor оn dificultate.

Viabilitatea оntreprinderii оn condiţiile concurenţiale de piaţă, performanţele acesteia obţinute оn procesul desfăşurării activităţii economico-financiare depind оn mod esenţial de oportunitatea şi argumentarea deciziilor manageriale. Elaborarea deciziilor economice bine chibzuite neapărat este precedată de etapa analizei informaţiilor conţinute оn diferite surse de date şi, оn primul rвnd, оn rapoartele financiare.

Analiza diagnostic a activităţii оntreprinderilor, inclusiv a celor оn dificultate, precum şi a tuturor compartimentelor funcţionale ale оntreprinderii prin aplicarea instrumentelor şi procedeelor specifice oferă managerilor, investitorilor şi creditorilor un sprijin absolut necesar pentru elaborarea şi fundamentarea deciziilor corespunzătoare.

Savantul romвn Işfănescu susţine că procesul de analiză economico-financiară reprezintă inversul evoluţiei reale a fenomenului. Analiza porneşte de la rezultatele procesului оncheiat către elemente şi factori, cuprinzвnd următoarele etape [45, p. 33]:

1) Delimitarea obiectului analizei, care presupune constatarea anumitor fapte, fenomene, rezultate. Delimitarea obiectului se face оn timp şi spaţiu, calitativ şi cantitativ;

2) Determinarea elementelor, factorilor şi cauzelor fenomenelor studiate. Descompunerea оn elemente presupune o analiză structurală. Factorii se urmăresc оn mod succesiv, trecвnd de la cei cu acţiune directă la cei cu acţiune indirectă, pвnă la stabilirea cauzelor finale (primare);

3) Stabilirea factorilor presupune şi determinarea corelaţiei dintre fiecare factor şi fenomen analizat, cвt şi a corelaţiei dintre factorii care acţionează;

4) Măsurarea influenţei diferitelor elemente sau factori, se utilizează analiza cantitativă pentru cuantificarea influenţelor, a rezervelor interne, a aprecierii cвt mai exacte a rezultatelor;

5) Sintetizarea rezultatelor analizei, stabilindu-se concluziile şi aprecierile asupra activităţii din sfera cercetată;

6) Elaborarea măsurilor care reprezintă conţinutul deciziilor menite să asigure o folosire optimă a resurselor, pentru sporirea eficienţei activităţii оn viitor.

Deşi autorii fac referinţele sus-menţionate vis-а-vis de analiza economico-financiară, noi considerăm că aceste etape pot fi aplicate şi la analiza diagnostic a sistemului managerial, dat fiind faptul că acestea au la bază metodologia ştiinţifică de abordare a obiectului cercetat. Оn acest context, noi optăm pentru оntregirea acestei metodici prin completarea cu etapa 7;

7) Asiguraea integrităţii оntreprinderii şi a integrării organice a modificărilor propuse/efectuate оn activitatea acesteia şi оn sistemul ei managerial.

Metodologia diagnosticării se bazează pe principii şi concepte fundamentale, aplicate оn practica analitică autohtonă şi internaţională, abordate de diverşi autori.

Cercetвnd subiectul оn literatura de specialitate, am efectuat sinteza metodelor şi modelelor analizei diagnostic.

Metodele de analiză economică pot fi neformalizate şi formalizate.

Analiza diagnostic se efectuează cu ajutorul modelelor, care permit structurarea şi identificarea corelaţiilor şi dependenţelor indicatorilor principali. Оn general, sunt cunoscute trei tipuri de modele: modele descriptive, modele predictive şi modele normative.

Accentul оn aplicarea modelelor descriptive este pus pe partea pasivelor din bilanţ – fie pe termen lung, fie pe termen scurt – şi se referă la modalităţile de finanţare, respectiv la:

- decizii de emisiune de acţiuni sau de creştere a datoriilor;

- decizii privind plata dividendelor;

- deciziile de creştere a fondurilor pe termen scurt.

Analiza orizontală şi analiza verticală se completează reciproc. Pe baza lor se construieşte bilanţul analitic comparativ al оntreprinderii. Indicatorii, incluşi оn acest bilanţ, pot fi grupaţi оn:

- indicatori ai structurii bilanţului;

- indicatori ai dinamicii bilanţului;

- indicatori ai structurii dinamicii bilanţului.

Оn baza bilanţului analitic comparativ se efectuează calcularea indicatorilor analitici, care pot avea următoarele direcţii de analiză financiară (figura 9.1).
Sistemul de indicatori pentru evaluarea activităţii economico-financiare

Evaluarea stabilităţii financiare

Evaluarea lichidităţii şi solvabilităţii

Evaluarea rentabilităţii

Evaluarea activismului de afaceri

Evaluarea stării patrimoniale

Fig 9.1. Indicatorii analitici calculaţi оn baza rapoartelor financiare

O categorie de probleme tratate cu utilizarea modelelor predictive vizează prognoza activului bilanţier şi se referă la deciziile privind utilizarea fondurilor pentru achiziţii sau investiţii. Deciziile de finanţare şi repartizare sunt foarte importante оn elaborarea bugetului de capital. Teoria financiară accentuează distribuţia dintre cele două probleme, decizia de investiţii fiind considerată deseori mai importantă decоt cea de finanţare.

Dacă ne referim la o оntreprindere din domeniul productiv, structura activelor este legată de procesul de producţie. Оn urma activităţii de producţie, оntreprinderea transformă intrările de resurse оn produse finite, fiind necesar ca managementul să decidă ce se va produce, cum să se producă şi оn ce cantitate. Deşi nu este implicată оn luarea acestor decizii, funcţiunea financiară a оntreprinderii va evalua consecinţele acestor decizii din punct de vedere al fluxurilor financiare şi al necesităţilor de numerar, iar politica privind оncasarea datoriilor şi plata creditorilor va sta la baza bugetului оntreprinderii. Procesul de elaborare a bugetului nu este static, deoarece bugetul se ajustează continuu, pe măsură ce vвnzările urmează alt model, iar preţurile de achiziţii se modifică.

Astfel, analiza diagnostic poate fi efectuată оn baza indicatorilor valorici şi absoluţi. Analiza indicatorilor, a fenomenelor economice, a proceselor operaţionale оncepe cu evaluarea mărimilor absolute оn exprimare naturală sau valorică. Aceşti indicatori sunt consideraţi de bază оn evidenţa financiară. Оn analiză ei sunt utilizaţi pentru calcularea valorilor medii sau ponderate.

La baza indicatorilor absoluţi stau datele factologice. Оn scopuri de planificare, evidenţă şi analiză оn оntreprindere se calculează indicatori absoluţi analogici, care pot fi normativi, de plan, de evidenţă, analitici.

Utilizarea indicatorilor relativi permite nivelarea influenţei proceselor inflaţioniste. Dinamica structurii mijloacelor gospodăreşti şi a surselor de acoperire a lor dă posibilitate să se determine tendinţele generale de modificare a stării financiare a оntreprinderii [39, p. 44].

Оn baza indicatorilor absoluţi se formează indicatorii relativi sau, aşa-numitele rate, care reflectă diverse laturi ale activităţii оntreprinderii:

- solvabilitatea – оn baza ratelor de lichiditate şi solvabilitate;

- dependenţa sau autonomia financiară – оn baza coeficienului ponderii capitalului propiu оn valuta bilanţului;

- eficienţa activităţii – prin intermediul indicatorilor rentabilităţii;

- caracteristicile activităţii de piaţă – prin norma de dividend etc.

Оn condiţiile actuale, оn procesul de elaborare a politicii financiare оntreprinderea pune оn faţa sa următoarele sarcini:

- maximizarea profitului;

- optimizarea structurii capitalului şi asigurarea stabilităţii financiare;

- obţinerea transparenţei stării economico-financiare a оntreprinderii pentru investitori, proprietari, creditori;

- asigurarea atractivităţii investiţionale;

- crearea unui mecanism financiar eficient;

- utilizarea mecanismelor de atragere a mijloacelor financiare.

Оnsă nu toate caracteristicile activităţii оntreprinderii se estimează оn indicatori valorici. Aceasta se referă la sortimentul producţiei fabricate sau comercializate, eficienţa utilizării mijloacelor fixe, utilizarea potenţialului de personal, eficienţa activităţilor de marketing etc. Incomparabilitatea indicatorilor оn acest caz este nivelată prin capacitatea evidenţei de gestiune de a oglindi nu numai indicatori valorici, dar şi naturali. Instrumentarul de diagnostic financiar nu se reduce numai la calcularea indicatorilor financiari, ce apar la etapa finală de diagnostic. Pe toată perioada de activitate a оntreprinderii trebuie analizate procesele de business ce ţin de activitatea operaţională a acesteia, precum şi de funcţia financiară.

Ca metodă de management pentru „sanarea” оntreprinderilor investigate recomandăm remodelarea care va asigura diagnosticarea dificultăţilor la nivel de componente procesuale şi structurale cu ajutorul unui instrumentar specific оn vederea depistării cauzale a principalelor puncte forte şi slabe şi, pe această bază, elaborarea recomandărilor de amplificare a potenţialului de viabilitate al acesteia.

Analiza diagnostic a stării economico-financiare constă оn compararea indicilor curenţi calculaţi оn baza bilanţului contabil cu indicii bilanţului pentru perioadelor precedente. Este de preferinţă ca această perioadă să includă minimum trei ani. Astfel, această analiză permite de a urmări dinamica dezvoltării оntreprinderii, a recepţiona semnalele crizei pentru a implementa măsuri de prevenire a acesteia.

Un din direcţiile de analiză diagnostic este analiza orizontală a bilanţului contabil (numită şi analiza pe orizontală a bilanţului contabil). La efectuarea analizei orizontale se utilizează următoarele principii:

1. 
   compararea simplă a articolelor evidenţei оn expresie absolută şi procentuală faţă de perioada de bază (precedente);
   
2. 
   studierea schimbărilor spontane ale articolelor bilanţului;
   
3. 
   analiza modificării articolelor bilanţului оn comparaţie cu oscilaţiile altor articole.
   

O atenţie deosebită se acordă cazurilor, cвnd modificarea unui indice conform esenţei sale economice nu corespunde modificării altui indice (spre exemplu, rezervele de materiale şi T.V.A. la bunurile procurate, creanţele şi datoriile ş. a.)

Analiza orizontală a bilanţului оntreprinderii оncepe, de regulă, cu оntocmirea tabelului analitic.

Оn acest scop, se efectuează comprimarea articolelor bilanţului pвnă la nivelul simbolurilor de gradul I (exprimarea - conturile contabile din primele trei cifre).

La schimbarea bruscă a articolelor complexe de bilanţ (spre exemplu, rezervele, creanţele, datoriile ş. a.) se efectuează analiza orizontală a componentelor lor. De exemplu, referitor la rezerve: materia primă şi materialele, cheltuielile pentru construcţiile оn curs de execuţie, producţia finită şi mărfurile pentru revвnzare, mărfurile expediate, cheltuielile pentru perioadele ulterioare, alte rezerve şi cheltuieli.

Analogic se efectuează şi analiza orizontală a veniturilor şi cheltuielilor оn baza raportului privind rezultatele financiare ale оntreprinderii.

După alcătuirea tabelelor, ce permit efectuarea analizei orizontale, urmează, de asemenea, compararea ritmurilor de creştere оn dinamică pe ani a activelor pe termen lung (activelor extracirculante) şi a articolelor componente cu ritmurile de modificare a indicilor veniturilor şi cheltuielilor şi componentelor lor, şi, оn primul rвnd, cu „cвştigul”, profitul pвnă de impozitare, şi cu profitul net. Dacă ritmurile de modificare a acestor indici sunt mai mari decвt ritmurile de modificare a activelor extracirculante şi circulante, acest fapt confirmă dinamica pozitivă a stării financiar-economice a оntreprinderii. Оn caz contrar, acesta este un semn al оnrăutăţirii situaţiei оntreprinderii.

Analiza va fi mai obiectivă dacă la efectuarea ei se va lua оn considerare nivelul de inflaţie pe anii examinaţi оn baza datelor statistice. Dacă este necesară o examinare mai detaliată a mijloacelor оmprumutate, a creanţelor şi datoriilor, atunci se efectuează o analiză orizontală оn baza indicilor din anexa la raportul privind rezultatele financiare. Această analiză se realizează оn scopul determinării ponderii unor articole aparte din bilanţ оn indicele total general şi compararea ulterioară a rezultatelor cu datele perioadelor precedente, fapt ce permite stabilirea structurii activelor, a capitalului оntreprinderii şi a investiţiilor ei, precum şi dinamica dinamica acestora оn perioadele examinate.

Analiza pe verticală se realizează prin evaluarea ponderii fiecărui articol оn totalul bilanţului, cu depistarea ulterioară a abaterilor acestor ponderi. Şi оn această metodă de analiză se utilizează metoda tabelară.

Оn rezultatul analizei efectuate, factorii decizionali (managerii) vor concluziona situaţia existentă şi vor adopta decizii de redresare a ei. Să examinăm corelaţiile posibile ale indicilor şi concluziile din aceste corelaţii, care vor sta la baza acestor decizii [15, p. 23-25]:

1. Corelaţia dintre ritmurile de creştere a profitului şi a preţului de cost. Dacă ritmurile de creştere a preţului de cost sunt mai sporite decвt ritmul creşterii profitului, atunci e necesar de a introduce modificări оn politica de achiziţii a materiei prime (a materialelor) sau de a micşora cheltuielile de fabricare a producţiei, precum şi de a reexamina politica preţurilor prin ridicarea calităţilor de consum a produselor fabricate şi prin diversificarea sortimentului.

2. Dinamica rentabilităţii оntreprinderii este determinată de activitatea dezavantajoasă, puţin rentabilă, profitabilă sau deosebit de profitabilă.

Rentabilitatea < 0 % – dezavantajoasă;

0 % < rentabilitate < 10 % – puţin rentabilă;

10 % < rentabilitate < 20 % – profitabilă.

3. Dinamica micşorării sau sporirii volumului profitului nerepartizat. Micşorarea volumului profitului relevă оnrăutăţirea posibilităţii de acumulare a mijloacelor fixe şi circulante pentru realizarea activităţii stabile de gospodărire a оntreprinderii.

4. Corelarea articolelor ce alcătuiesc activele extracirculante (pe termen lung). Creşterea cotei investiţiilor financiare pe termen lung оn activele extracirculante indică faptul că mijloacele din activitatea de producţie principală sunt sustrase оn scopuri de capitalizare. Micşorarea volumului mijloacelor fixe relevă scoaterea mijloacelor fixe sau lipsa politicii de modernizare şi achiziţionare a utilajului modern.

5. Modificarea structurii activelor totale. Creşterea cotei activelor circulante din activele totale indica la creşterea mobilităţii patrimoniului оntreprinderii şi viceversa.

6. Modificarea structurii activelor circulante. Creşterea cotei creanţelor şi micşorarea cotei mijloacelor băneşti indică la problemele legate de achitarea de către clienţi a producţiei şi serviciilor şi, de asemenea, la problemele legate de un posibil deficit de mijloace circulante disponibile.

7. Ritmurile de modificare a rezervelor. Creşterea mai rapidă a ritmurilor preţului rezervelor comparativ cu ritmurile de creştere a profitului evidenţiează micşorarea vitezei de circulaţie a rezervelor, ceea ce constituie un semnal negativ pentru dezvoltarea оntreprinderii.

8. Modificarea soldului datoriilor. Оn dependenţă de modificarea volumului creanţelor şi a datoriilor, оn оntreprindere poate creşte soldul activ (situaţia cвnd creanţele sunt mai mari decвt datoriile) sau soldul pasiv (situaţia inversă). Оn ambele cazuri se poate de constatat, că acestea sunt tendinţe negative оn dezvoltarea оntreprinderii.

9. Modificarea capitalului propriu şi a rezervelor. Micşorarea cotei capitalului propriu şi a rezervelor subliniează оnrăutăţirea stabilităţii financiare a оntreprinderii.

10. Modificarea cotei mijloacelor оmprumutate pe termen scurt. Creşterea cotei mijloacelor оmprumutate comparativ cu creşterea cotei profitului indică la intensificarea instabilităţii financiare a оntreprinderii.

11. Ritmurile de modificare a datoriilor pe termen scurt оn comparaţie cu ritmurile de modificare a profitului, inclusiv, pe unele articole aparte (a datoriilor financiare, comerciale, alte datorii pe termen scurt calculate). Creşterea acestor datorii semnifică micşorarea nivelului lichidităţii şi solvabilităţii оntreprinderii. Оn acest caz, trebuie evidenţiat articolul cu cea mai mare modificare (cu ritmuri de creştere mai mari), atrăgвnd o atenţie deosebită modificării datoriei privind decontările cu bugetul, deoarece la acest articol calcularea penalităţilor şi amenzilor este cea mai оnaltă.

Оn baza studierii tabelelor de analiză pe orizontală şi pe verticală este necesar de scos o concluzie generalizatoare privind riscul pierderii solvabilităţii şi stabilităţii financiare a оntreprinderii.

Aici au fost enumerate cele mai importante direcţii оn concluzii, dar lista lor poate fi mărită considerabil.

Majoritatea metodelor de analiză diagnostic a stării financiare a оntreprinderilor se bazează pe calculele şi analiza diverşilor coeficienţi financiar-economici, stabilirea influenţei activităţii economice de producţie a оntreprinderii asupra importanţei şi interdependenţei lor. Ca rezultat, se determină cauzele pierderii solvabilităţii şi, ca urmare, manifestarea оntr-o formă sau alta a insolvabilităţii оntreprinderilor.

De aceea, оn scopul prevenirii bancrutei, să examinăm aplicarea complexului posibil de metode de analiză diagnostic a activităţii оntreprinderii.

1.