Universitatea „ovidius constanţa facultatea de psihologie


Deficienţa mintală - handicapul mintal, în psihopedagogia specială



Yüklə 0,95 Mb.
səhifə3/26
tarix03.12.2017
ölçüsü0,95 Mb.
#33656
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   26

3. Deficienţa mintală - handicapul mintal, în psihopedagogia specială


În ceea ce priveşte definiţiile şi terminologia utilizate în psiho­pedagogia şcolarilor cu handicap consecutiv deficienţei mintale, sunt chiar mai complicate, decât terminologia şi definiţiile generale, amin­tite mai sus. Numărul mare de definiţii, precum şi termenii numeroşi, variaţi şi, adesea, lipsiţi de precizie, determină dificultăţi de înţelegere şi delimitare a tipurilor, formelor şi gradelor sub care se manifestă deficienţa mintală.
3.1. în ţara noastră, o primă definiţie a deficienţei mintale o întâlnim la Alexandru Roşca (1936), după care această categorie de «anormalitate» reprezintă o «stare de potenţialitate restrânsă sau o oprire a dezvoltării cerebrale, în urma căreia persoana atinsă este incapabilă, la maturitate, să se adapteze la mediul său, la cerinţele comunităţii, în aşa fel încât să-şi poată menţine existenţa, fără supra­veghere şi sprijin extern» (100, p. 32).

În această definiţie, sunt, deja, prezente câteva din ideile formu­late ceva mai târziu de către americanul E.A. Doll (1941) într-o defi­niţie devenită, ulterior, foarte cunoscută.

Conform acestei definiţii, deficienţa mintală reprezintă:

- o stare de subnormalitate mintală;

- datorată unei opriri a dezvoltării;

- de origine constituţională;

- având un caracter, esenţialmente, incurabil;

- concretizându-se într-o stare de incompetenţă socială;

- ce se constată la maturitate.
E.A. Doll consideră, de asemenea, că starea de incompetenţă socială a retardaţilor mintal (termen folosit mai ales în literatura de limbă engleză, ca sinonim celui de deficienţi mintal) este o consecinţă a «maturităţii mintale incomplete, ce apare de la naştere sau la o vârstă relativ mică, drept urmare a unor insuficienţe înnăscute sau a diferitelor influenţe care opresc dezvoltarea progresivă normală» (20, p. 1339).

Într-o formă sau alta, ideile de mai sus vor fi reluate - cu unele precizări şi completări - de numeroşi alţi autori.

Astfel, Şerban Ionescu şi Valentina Radu (1973) menţionează că «deficienţa mintală este tipul de deficienţă determinată de un complex de factori etiologici, cu acţiune defavorabilă asupra creierului în perioada de maturizare a acestuia, având două consecinţe princi­pale: a/ oprirea sau încetinirea ritmului de evoluţie a funcţiilor cognitive şi b/ diminuarea competenţei sociale» ( 38).

La rândul său, Sora Lungu-Nicolae (1980), subliniind necesi­tatea abordării fenomenului definit prin prisma specificităţii în plan psihologic, consideră deficienţa mintală „o stare de subnormalitate globală (intelectuală, afectivă, adaptativă) ireversibilă, având la bază o structură defectuoasă (leziuni ale creierului, disfuncţii ale acestuia) determinată de factori interni şi externi şi care se manifestă pe plan psihologic cu o anumită specificitate" (48, p. 7).

Într-o definiţie mai recentă, Ioan Druţu (1995) arata că defi­cienţa mintală reprezintă „o insuficienţă globală şi un funcţionament intelectual semnificativ inferior mediei, care se manifestă printr-o stag­nare, încetinire sau o lipsă de achiziţie în dezvoltare, determinate de factori etiologici - biologici şi/sau de mediu - care acţionează din momentul concepţiei până la încheierea maturizării şi care au conse­cinţe asupra comportamentului adaptativ" (21, p.14).

Făcând un rezumat al celor de mai sus, vom spune că defi­cienţa mintală se referă la fenomenul lezării organice şi/sau al afectării funcţionale a sistemului nervos central, cu consecinţe negative asupra procesului maturizării mintale, al dezvoltării sub diferite aspecte la individul în cauză.

Handicapul mintal reprezintă dezavantajul pe care deficienţa mintală îl creează în planul relaţiilor de adaptare şi integrare ale individului respectiv cu mediul social căruia îi aparţine.
3.3. Handicapul mintal mai este numit, uneori, şi handicap consecutiv deficienţei mintale ( 68, p. 79), expresie pe care o utilizăm şi noi, mai ales atunci când dorim să evidenţiem interdependenţa din­tre cele două fenomene, precum şi faptul că termenii respectivi - adică cel de deficienţa mintală şi cel de handicap mintal - nu sunt sinonimi.

Există, însă, situaţii când, în raport de concepţia şi preferinţele fiecărui autor, sunt folosiţi, ca sinonimi cu termenul de deficienţă min­tală, alţi termeni, ca: întârziere sau retard mintal (îndeosebi în lite­ratura de limbă engleză), înapoiere mintală (îndeosebi în literatura franceză şi de limbă rusă), oligofrenie ş.a.

De asemenea, prin analogie cu termenii «handicap de auz», «handicap de vedere», «handicap de limbaj» etc., Emil Verza foloseş­te termenul handicap de intelect, prin care pune în evidenţă tulburarea primară (originară), adică deficitul de intelect, caracteristic deficienţei mintale. Pe de altă parte, un termen aproape identic - cel de handicap intelectual - este folosit de C. Păunescu şi I. Muşu (1997) într-un sens mai restrâns, adică cu referire doar la «deficienţa mintală de funcţio­nalitate» (68, p. 92), nu însă şi la «deficienţa mintală structurală».

In fine, există şi situaţii când unul şi acelaşi termen este folosit în sensuri diferite de către diferiţi autori. De exemplu, termenul de oligofrenie - amintit mai sus ca unul dintre termenii folosiţi în sens generic (adică sinonim cu cel de deficienţă mintală) - este utilizat de alţi autori într-un sens mai restrâns. Astfel, M.S. Pevzner(1959) şi dis­cipolii săi înţeleg prin oligofrenie doar acele situaţii, în care afecţiunea cerebrală s-a produs în ontogeneza timpurie a celui în cauză, adică până la încheierea (în jurul vârstei de 1 an şi jumătate - 2 ani) a procesului de mielinizare a fibrelor nervoase din sistemul nervos central.

În condiţiile descrise, este evidentă necesitatea unor clarificări conceptuale şi a unor precizări terminologice. Până atunci - adică pâ­nă când terminologia va dobândi stabilitate - pentru a ne înţelege între noi, este foarte important ca fiecare, încercând să evite interpretările subiective, să caute să înţeleagă, exact, mesajul pe care interlocutorul său (autor de texte scrise sau participant la o conversaţie profe­sională) doreşte să-l transmită prin terminologia utilizată.


Yüklə 0,95 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   26




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin