Universitatea „ovidius constanţa facultatea de psihologie

3. Consecinţe ale caracterului polimodal şi asociat al tulburărilor de limbaj la şcolarii cu handicap mintal

Analizând şi sub alt aspect datele de cercetare la care ne-am referit mai sus, am constatat că, însumate, procentele pe tipuri de tul­burări au dat un total ce depăşeşte cu mult numărul elevilor inves­tigaţi. Rezultă că majoritatea elevilor respectivi - la unele clase mai mici, chiar toţi - prezentau un cumul de tulburări ale limbajului sau, cu alte cuvinte, un handicap determinat polimodal. Această situaţie specifică - în care majoritatea elevilor cu logopatii din şcolile speciale ajutătoare prezintă un handicap polimodal de limbaj - constituie principala cauză care imprimă muncii logopedului din aceste şcoli un caracter deosebit de complex.

De altfel, după cum se ştie, caracterul polimodal reprezintă o trăsătură generală chiar a deficienţei mintale ca fenomen global, tulburările de limbaj asociindu-se insuficienţelor intelectuale, împreună cu o serie de alte tulburări şi defecte: fizice, senzoriale, psihomotorii, afectiv-volitive etc.
3.1. De exemplu, într-o investigaţie desfăşurată în 14 şcoli speciale ajutătoare din diferite localităţi, am constatat că, dintr-un total de 1 029 de elevi cu handicap mintal, cuprinşi în activitatea la cabinetele de corectare a vorbirii, mulţi prezentau o serie de tulburări aso­ciate celor mintale şi de limbaj, după cum urmează:

- 112 elevi, adică 11,9%, prezentau tulburări asociate în plan senzorial;

- 343 elevi, adică 33,3%, prezentau dificultăţi accentuate de coordonare motorie şi orientare spaţială, cu alte cuvinte, tulburări psihomotorii;

- 414 elevi, adică 40,2%, prezentau defecte ale membrelor şi/sau ale coloanei, precum şi malformaţii ale aparatului fono-articular.

Este evident că aceste tulburări şi defecte, adesea cumulate la acelaşi şcolar handicapat mintal, reprezintă un factor agravant sau chiar o cauză nemijlocită a diferitelor logopatii. Se ştie, de pildă, că influenţând puternic capacitatea de percepere şi diferenţiere a sune­telor vorbirii, hipoacuzia poate determina apariţia sau agravarea unor defecte de pronunţie, iar, în cazurile mai grave, o accentuată întâr­ziere în însuşirea vocabularului şi a structurilor gramaticale. La rândul lor, insuficienţele văzului pot determina dificultăţi în formarea şi con­solidarea deprinderilor de citire şi scriere, malformaţiile aparatului fono-articulator stau la baza unor tulburări de pronunţie, diminuarea capacităţii respiratorii influenţează ritmul vorbirii şi calitatea vocii, dificultăţile de orientare şi alte insuficienţe psihomotorii influenţează negativ procesul citirii şi, mai ales, pe cel al scrierii, capacitatea scă­zută de coordonare motrică influenţează negativ mişcările articulatorii etc.

După părerea noastră, prezenţa la şcolarii cu handicap minai a tuturor acestor tulburări asociate celor intelectuale şi de limbaj, face necesară organizarea şi desfăşurarea terapiei logopedice cu elevii şcolilor speciale ajutătoare, în contextul altor măsuri corectiv-compensatorii: de protezare, fizioterapeutice, farmacodinamice, psihoterapeutice, de terapie a psihomoricităţii etc. şi, desigur, în condiţiile unei colaborări strânse între specialistul logoped cu ceilalţi specialişti, care lucrează la alte cabinete - cel de psihopedagogie specială (de psiho-diagnoză), cel de corectare a tulburărilor neuromotorii, precum şi cu psihopedagogul (dirigintele) şi educatorul fiecărei clase, etc.

Referindu-se la aceleaşi aspecte ale corelării terapiei limbajului cu terapia psihomotricităţii şi cu alte componente ale terapiei com­plexe, I.D. Radu (2000) afirmă: «Dacă pe parcursul timpului s-a constatat că deficienţele de limbaj trebuie corectate, pentru că altfel ele se răsfrâng negativ asupra întregului proces de recuperare şi, în consecinţă, s-au şi normat suficiente cadre pentru corectarea lim­bajului, acelaşi lucru se simte necesar şi în domeniul corectării defi­cienţelor fizice, motorii şi psihomotorii. Normarea insuficientă pentru catedrele de corectare a deficienţelor fizice şi de psihomotricitate frâ­nează mult procesul de recuperare, iar includerea educaţiei psiho­motorii în cultura fizică medicală, care şi ea este insuficient normată, este o greşeală care va fi, cu siguranţă, îndreptată în viitor» (97, p. 141).

Încercând să ne menţinem şi noi în aceeaşi notă de optimism, în ceea ce priveşte viitorul terapiei complexe desfăşurată cu şcolarii handicapaţi mintal, considerăm, la rândul nostru, că o soluţie în această direcţie ar putea consta în diversificarea funcţiilor pe care le au actualele cabinete de terapie a tulburărilor de limbaj.

Astfel, în condiţiile în care, conform reglementărilor în vigoare, în majoritatea şcolilor speciale ajutătoare funcţionează patru-şase sau chiar mai mul­te asemenea cabinete, unele dintre ele ar putea urmări obiective duble, eventual asociate în felul următor:

• 
  terapia tulburărilor de limbaj şi a celor de psihomotricitate;
  
• 
  terapia tulburărilor de limbaj şi a celor care afectează dezvol­tarea senzorială;
  
• 
  terapia tulburărilor accentuate şi polimorfe de limbaj.
  

3.2. Subliniind de mai multe ori pe parcursul prezentului capitol necesitatea colaborării între cadre în procesul de terapie a limbajului la şcolarii cu handicap mintal, suntem, totuşi, de părere că este nece­sară şi o precisă delimitare a obiectivelor de urmărit, a responsabili­tăţilor ce revin fiecărui factor implicat şi a priorităţilor corespunzătoare. în această perspectivă, în atribuţiile cabinetelor specializate de terapia limbajului la şcolarii respectivi intră (după 127):

3.2.1. Obiective ale terapiei, prioritar, logopedice

• 
  corectarea tulburărilor de pronunţie;
  
• 
  corectarea tulburărilor de ritm şi fluenţă;
  
• 
  corectarea nazonanţei;
  
• 
  corectarea tulburărilor de voce;
  
• 
  corectarea tulburărilor limbajului scris, de tipul dislexodisgrafiei;
  
• 
  înlăturarea sau estomparea fenomenelor de nedezvoltare a vorbirii de tipul alaliei, al autismului, al nedezvoltării oligofrenice etc.
  

În urmărirea acestor obiective, terapeutul logoped este princi­palul responsabil; el trebuie să solicite, însă, sprijinul cadrelor de la clasele respective, stabilind sistemul de lucru cu elevii logopaţi şi sugerând colaboratorilor săi regimul verbal adecvat, de care elevii în cauză trebuie să beneficieze, nu numai la cabinetul specializat, în terapia tulburărilor de limbaj ci şi în afara acestuia.

3.2.2. Obiective ale stimulării generale a elevilor cu handicap mintal, având implicaţii directe în terapia limbajului

• 
  stimularea acuităţii senzoriale, îndeosebi a auzului fonematic şi a văzului;
  
• 
  stimularea capacităţii respiratorii;
  
• 
  dezvoltarea psihomotricităţii, îndeosebi a motricitatii manuale fine, a motricitatii şi plasticităţii organelor fonoarticulatorii, for­marea simţului ritmului, a capacităţii de orientare spaţială, accelerarea procesului de lateralizare a funcţiei organelor perechi etc.;
  
• 
  dezvoltarea capacităţii de concentrare a atenţiei şi de memo­rare a noi cuvinte, în însuşi procesul comunicării.
  

In urmărirea acestor obiective, terapeutul logoped este co-responsabil, împreună cu specialiştii de la cabinetul medical, cabinetul de psihopedagogie specială (psihodiagnoză şi consiliere), precum şi cu profesorii de educaţie fizică, cu maiştrii instructori, cu profesorii şi educatorii claselor, cu cei care se ocupă de aspectele sociale.

3.2.3. Obiective ale terapiei limbajului, urmărite, prioritar în activităţile instructiv-educative

• 
  structurarea, dezvoltarea şi activizarea vocabularului;
  
• 
  trezirea şi stimulară trebuinţei de comunicare;
  
• 
  formarea deprinderii de a asculta vorbirea;
  
• 
  formarea deprinderii de a participa la dialog;
  
• 
  formarea capacităţii de analiză şi sinteză fonetică şi grafică;
  
• 
  însuşirea structurilor gramaticale corecte şi corectarea celor însuşite greşit;
  
• 
  antrenarea ritmului optim al vorbirii şi asigurarea intonaţiei adecvate, în diferite situaţii de comunicare: monolog, dialog, conversaţie, citire, recitare, cântare a unui text etc.
  

În urmărirea acestor obiective, terapeutul logoped sprijină activitatea celorlalte cadre, care urmăresc, prioritar, obiectivele res­pective, în condiţiile specifice şi cu mijloacele pe care le oferă activi­tatea de învăţare la clasă, precum şi procesul comunicării curente, în cele mai variate contexte cotidiene.