Universitatea "petru maior" TÂrgu-mureş

Violenţa

Baza legală a violenţei, viciu de consimţământ este:

- art.953 Cod civil: “consimţământul nu este valabil când (…) este smuls prin violenţă.”

- art.956 Cod civil: “este violenţă întotdeauna când, spre a face o persoană a contracta, i se insuflă temerea, raţionabilă după dânsa, că va fi expusă persoana sau averea sa unui rău considerabil şi prezent. Se ţine cont în această materie de etate, de sex şi de condiţia persoanelor.”

- art.957 Cod civil: “violenţa este cauză de nulitate a convenţiei şi când s-a exercitat asupra soţului sau soţiei, asupra descendenţilor sau ascendenţilor.”

- art. 955 Cod civil: “Violenţa în contra celui care s-a obligat este cauză de nulitate, chiar când este exercitată de altă persoană decât aceea în folosul căreia s-a făcut convenţia”.

Violenţa este viciul de consimţământ ce constă în ameninţarea unei persoane cu un rău, astfel încât i se insuflă o teamă, frică ce o determină să încheie un act juridic. În lipsa ameninţării, persoana nu ar fi încheiat actul juridic.

Ameninţarea poate fi:

- de natură fizică: (vis) când ameninţarea priveşte integritatea fizică a persoanei (loviri, vătămarea integrităţii corporale, omor)

- de natură patrimonială (distrugerea, sustragerea, degradarea unor bunuri etc.)

- de natură morală (metus) atingeri aduse onoarei, dezvăluiri indecente etc.

În doctrină se face distincţia între:

- ameninţarea legitimă (justa) nu constituie viciu de consimţământ. De exemplu, victima unui prejudiciu ameninţă pe autorul faptei ilicite şi prejudiciabile că se va adresa instanţei de judecată pentru repararea prejudiciului. Ameninţarea cu exercitarea unui drept nu constituie violenţă.

- ameninţarea nelegitimă (in justa) constituie viciul de consimţământ - violenţă. Ameninţarea nu este justă când se folosesc mijloace ilicite pentru crearea unei stări de frică, teamă. De exemplu, cumpărătorul îl ameninţă pe vecin cu dezvăluirea ce o va face soţiei lui privind o relaţie nepotrivită, dacă nu-i vinde televizorul la preţul stabilit de el.

Violenţa are în structura sa următoarele elemente:

- element exterior (obiectiv), ce constă în ameninţarea cu un rău, ce poate fi de natură fizică, patrimonială sau morală.

Poate fi ameninţată cu un rău:

- o parte a actului juridic, care încheie astfel actul juridic;

- soţul (soţia), copiii (descendenţi) sau ascendenţii (părinţi ai unei părţi a actului juridic).

În doctrină se apreciază: “deşi legea se referă numai la soţ, soţie, descendenţi şi ascendenţi, iar această enumerare pare a avea un caracter limitativ, ea trebuie să fie considerată enunţiativă, că astfel dispoziţia cuprinsă în text ar fi de aplicare prea restrânsă şi nu în deplină concordanţă cu caracterul violenţei de a fi un viciu de consimţământ...”¹ Se lărgeşte astfel sfera persoanelor faţă de care victima este legată printr-o puternică afecţiune, desigur cel ce invocă violenţa urmând să probeze atât legătura de afecţiune, cât şi teama insuflată, care l-a determinat să încheie actul juridic.²

Poate ameninţa cu un rău:

- o parte a actului juridic ce urmăreşte, în acest mod, încheierea lui;

- un terţ, art.955 Cod civil dispune: “chiar când este exercitată de altă persoană decât cea în folosul căreia s-a făcut convenţia.”

În doctrină, cu privire la starea de necesitate s-a susţinut opinia potrivit căreia violenţa este viciu de consimţământ şi când temerea insuflată este rezultatul unor cauze naturale sau al unor împrejurări care, prin ameninţarea unei primejdii (de exemplu, de teama inundaţiei, cineva vinde un bun al său) constrânge persoana să încheie actul juridicn sub imperiul stării de necesitate.¹

Prevederile legale referitoare la violenţa viciu de consimţământ nu acoperă şi starea de necesitate.

Dacă una din părţile actului juridic profită de starea de necesitate în care s-a aflat cealaltă parte, actul juridic respectiv este lovit de nulitate absolută pentru cauză imorală.²

- element interior (psihologic) constă în teama, frica ce o cuprinde pe una din părţile contractului, inoculată persoanei constrânsă astfel să încheie actul juridic, pe care în condiţii normale, nu l-ar fi încheiat. Încheierea actului o scapă de ameninţare.

Cu privire la precizarea art.956 Cod civil: “rău considerabil şi prezent”, în doctrină se apreciază: “temerea trebuie să fie considerabilă şi prezentă la încheierea actului juridic, răul putând să fie şi viitor”³. Aşadar, ameninţarea cu un rău viitor poate constitui violenţă, dacă este de natură să nască în sufletul părţii o temere actuală.

În orice caz, poate fi vorba şi de un rău viitor, dar foarte apropiat, cu alte cuvinte de un rău iminent.⁴

Condiţiile violenţei sunt:

- a determinat încheierea actului juridic. Condiţia este prevăzută în art.956 Cod civil: temerea să fie “rezonabilă după dânsa.” Astfel, persoana ameninţată consideră temerea atât de gravă încât încheie actul juridic. Aprecierea că temerea inoculată a determinat consimţământul la încheierea actului juridic se face de la caz la caz, ţinându-se seama, aşa cum dispune legea: “de etate, de sex şi de condiţia persoanelor.” Desigur, legea a avut în vedere şi gradul de cultură, persoana de la care provine violenţa, mijloacele folosite, locul unde se exercită violenţa. Starea de teamă provoacă motivul care a determinat încheierea actului juridic.

- pentru evitarea răului se încheie actul juridic.

Se impune o precizare: violenţa este viciu de consimţământ numai când “spre a face o persoană a contracta, i s-a insuflat temerea.” Nu este o cerinţă a violenţei executarea unor acţiuni materiale de violenţă. Acestea, în măsura în care au produs un prejudiciu pot fi înlăturate printr-o acţiune în răspundere civilă delictuală pentru faptă proprie (art.998 Cod civil).

- ameninţarea să fie injustă. Nu orice ameninţare este injustă (ci numai aceea prin care se încalcă legea). Ameninţarea cu exercitarea unui drept civil subiectiv nu este violenţă. De exemplu, ameninţarea debitorului cu sesizarea instanţei în cazul neexecutării obligaţiei asumate nu este violenţă, viciu de consimţământ. Dacă însă, creditorul, pentru a-l determina pe debitor să încheie contractul îl ameninţă cu bătaia, cu moartea, suntem în prezenţa violenţei – viciu de consimţământ.

O aplicaţie practică a condiţiei violenţei – să fie injustă – este prevederea art.958 Cod civil: “simpla temere reverenţiară, fără violenţă, nu poate anula convenţia.” (temere reverenţiară = respectul datorat unor persoane faţă de care există o afinitate specială: părinţi, rude, şefi etc.). Temerea reverenţiară este o ameninţare, dar legitimă. Faptul că vinzi un lucru şefului, profesorului tău, trezeşte o teamă, dar aceasta este generată de respectul datorat persoanei cocontractante, teama este justă, legitimă. Aşadar, actul juridic încheiat sub această temere nu duce la nulitatea lui.